ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5408/2010

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând anularea hotărârii nr. 777 din 17 martie 2009, emisă de pârâtă, și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori. Prin sentința civilă nr. 101 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea hotărârii nr. 777 din 17 martie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, din înscrisurile depuse în probațiune, rezultă faptul că, în cursul anului 1944, reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu Pașcani, județul Iași, în altă localitate, comuna Degerați, județul Mehedinți. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată și că a suferit persecuții din motive etnice, probele administrate nefiind concludente în cauză.

A mai arătat că reclamantul nu a fost refugiat, ci strămutat împreună cu persoana juridică unde era angajat, respectiv Depoul CFR Pașcani. Prin decizia nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a modificat sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că în mod greșit prima instanță a stabilit că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea Pașcani, județul Iași, în localitatea Degerați, județul Mehedinți, în cursul anului 1944, probele pe care a fost întemeiată această soluție nefiind concludente. Împotriva acestei decizii a formulat cerere, calificată inițial ca revizuire, intimatul-reclamant C.N., solicitând anularea acesteia și, pe fond, recunoașterea calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale, acesta a arătat că Înalta Curte a stabilit în mod eronat situația de fapt supusă examinării instanței și că, pe de altă parte, prin decizii irevocabile ale Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, mama sa, C.O. și sora sa, U.M., au obținut recunoașterea calității de persoană refugiată îndreptățită la beneficiile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatorul C.N. și va anula decizia contestată, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Greșeala materială presupune confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care sunt determinante pentru soluția pronunțată, ipoteză care este întrunită în prezenta cauză. Înalta Curte arată că judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze are misiunea constituțională de a examina complet elementele depuse în probațiune, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, făcând ulterior aplicarea textelor legale incidente în sensul valorificării drepturilor invocate de către parte sau a respingerii pretențiilor acesteia.

Înalta Curte consideră că este esențială pentru aflarea adevărului, aprecierea situației de fapt în raport de ansamblul probelor administrate, reținându-se concluzia comună coroborării acestora. Or, din reexaminarea întregului ansamblu al înscrisurilor depuse în cauză de către contestator, rezultă în mod convingător faptul că acesta s-a refugiat, împreună cu familia sa, formată din tatăl C.N. (Ne.), mama C.O., sora C.M., unchiul matern B.C. și bunicii materni B.S. și B.N., din localitatea Pașcani, județul Iași, în comuna Degerați, județul Mehedinți, strămutarea fiind determinată de teama persecuțiilor pentru motive etnice la care ar fi fost supuși cetățenii români de către trupele ruse.

Înalta Curte constată că decizia contestată s-a întemeiat pe erori în identificarea și coroborarea datelor materiale determinante pentru aprecierea corectă a situației de fapt caracteristică prezentei cauze, în ceea ce privește, de exemplu, numele tatălui contestatorului, cunoscut atât ca Ne., cât și ca N., așa cum rezultă din înscrisurile din dosar, sau componența familiei care, în 1944, a părăsit localitatea Pașcani pentru a locui în comuna Degerați. De altfel, prin deciziile nr. 87 din data de 14 ianuarie 2010 și nr. 267 din data de 21 ianuarie 2010, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv prin hotărârea nr. 2365 din 18 decembrie 2008 a Casei Județene de Pensii Iași, necontestată, rudele contestatorului, C.O., C.M.

și B.C. au obținut recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În aceste condiții, solicitarea contestatorului de recunoaștere a calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 apare ca întemeiată. Interpretarea contrară ar contraveni principiului non-discriminării, în condițiile în care celorlalți membri ai familiei contestatorului li s-a recunoscut, în mod irevocabil, calitatea de beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Având în vedere considerentele expuse, care conduc către concluzia că în cauză este întrunită ipoteza motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 din același act normativ, Înalta Curte va admite contestația în anulare și va anula decizia nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu consecința rejudecării cauzei în sensul respingerii recursului formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva sentinței civile nr. 101 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de C.N. împotriva deciziei civile nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și, rejudecând cauza, respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva sentinței civile nr. 101 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.