ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5408/2010

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N. a chemat

în judecată Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând anularea hotărârii nr. 777

din 17 martie 2009, emisă de pârâtă, și acordarea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât

ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de

martori.

Prin sentința civilă

nr. 101 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea hotărârii

nr. 777 din 17 martie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, pe care

a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute

de Legea nr. 189/2000, întrucât, din înscrisurile depuse în probațiune, rezultă

faptul că, în cursul anului 1944, reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia

sa, din localitatea de domiciliu Pașcani, județul Iași, în altă localitate, comuna

Degerați, județul Mehedinți.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând

admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor

de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât

reclamantul nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată și că a suferit persecuții

din motive etnice, probele administrate nefiind concludente în cauză.

A mai arătat că reclamantul

nu a fost refugiat, ci strămutat împreună cu persoana juridică unde era angajat,

respectiv Depoul CFR Pașcani.

Prin decizia nr. 305 din

data de 22 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și

a modificat sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte a reținut că în mod greșit prima instanță a stabilit că reclamantul

s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea Pașcani, județul Iași, în

localitatea Degerați, județul Mehedinți, în cursul anului 1944, probele pe care

a fost întemeiată această soluție nefiind concludente.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere, calificată inițial ca revizuire, intimatul-reclamant C.N., solicitând

anularea acesteia și, pe fond, recunoașterea calității sale de beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale,

acesta a arătat că Înalta Curte a stabilit în mod eronat situația de fapt supusă

examinării instanței și că, pe de altă parte, prin decizii irevocabile ale Înaltei

Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, mama sa, C.O. și sora sa, U.M.,

au obținut recunoașterea calității de persoană refugiată îndreptățită la beneficiile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatorul

C.N. și va anula decizia contestată, pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate

fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Greșeala materială presupune

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și

care sunt determinante pentru soluția pronunțată, ipoteză care este întrunită în

prezenta cauză.

Înalta Curte arată că

judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze are misiunea constituțională de

a examina complet elementele depuse în probațiune, în vederea stabilirii corecte

a situației de fapt, făcând ulterior aplicarea textelor legale incidente în sensul

valorificării drepturilor invocate de către parte sau a respingerii pretențiilor

acesteia.

Înalta Curte consideră

că este esențială pentru aflarea adevărului, aprecierea situației de fapt în raport

de ansamblul probelor administrate, reținându-se concluzia comună coroborării acestora.

Or, din reexaminarea întregului

ansamblu al înscrisurilor depuse în cauză de către contestator, rezultă în mod convingător

faptul că acesta s-a refugiat, împreună cu familia sa, formată din tatăl C.N.

(Ne.), mama C.O., sora C.M., unchiul matern B.C. și bunicii materni B.S. și B.N.,

din localitatea Pașcani, județul Iași, în comuna Degerați, județul Mehedinți, strămutarea

fiind determinată de teama persecuțiilor pentru motive etnice la care ar fi fost

supuși cetățenii români de către trupele ruse.

Înalta Curte constată

că decizia contestată s-a întemeiat pe erori în identificarea și coroborarea datelor

materiale determinante pentru aprecierea corectă a situației de fapt caracteristică

prezentei cauze, în ceea ce privește, de exemplu, numele tatălui contestatorului,

cunoscut atât ca Ne., cât și ca N., așa cum rezultă din înscrisurile din dosar,

sau componența familiei care, în 1944, a părăsit localitatea Pașcani pentru a locui

în comuna Degerați.

De altfel, prin deciziile

nr. 87 din data de 14 ianuarie 2010 și nr. 267 din data de 21 ianuarie 2010, pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, respectiv prin hotărârea nr. 2365 din 18 decembrie 2008 a Casei Județene

de Pensii Iași, necontestată, rudele contestatorului, C.O., C.M. și B.C. au obținut

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În aceste condiții, solicitarea

contestatorului de recunoaștere a calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000 apare ca întemeiată.

Interpretarea contrară

ar contraveni principiului non-discriminării, în condițiile în care celorlalți membri

ai familiei contestatorului li s-a recunoscut, în mod irevocabil, calitatea de beneficiari

ai O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Având în vedere considerentele

expuse, care conduc către concluzia că în cauză este întrunită ipoteza motivului

prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor

art. 320 din același act normativ, Înalta Curte va admite contestația în anulare

și va anula decizia nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu consecința rejudecării

cauzei în sensul respingerii recursului formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană

de Pensii Buzău împotriva sentinței civile nr. 101 din 29 mai 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare

formulată

de C.N. împotriva deciziei civile nr. 305 din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia nr. 305

din data de 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, și, rejudecând cauza, respinge recursul formulat

de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva sentinței civile

nr. 101 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.