ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 103 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta U.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Buzău, a anulat hotărârea nr. 778 din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, că prin Hotărârea nr. 778 din 17 martie 2009, Casa Județeană de Pensii Buzău - Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/1999 a respins cererea reclamantei U.M., prin care a solicitat să i se recunoască calitatea de beneficiară a drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, întrucât nu a fost refugiată din motive etnice. Instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei întemeiată, reținând că din probatoriul administrat în cauză, respectiv: copia - extras nr. 1106 din 04 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Mehedinți de pe Tabloul refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord, Bucovina de Sud, Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Banat refugiați în comuna Degerați, cu începere de la martie 1944; declarațiile martorilor B.C., S.E., H.M.

și actele de stare civilă ale reclamantei, a rezultat că în anul 1944, reclamanta împreună cu alți membrii ai familie, printre care și B.C., unchiul acesteia, s-au refugiat din localitatea de domiciliu Pașcani, județul Iași, în comuna Degerați, satul Plasa Strehaia, județul Mehedinți, ulterior fiind transferați în județul Buzău. Î mpotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. (7) și (9), art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Buzău a susținut că instanța de fond, fără a proceda la o justă cercetare judecătorească, în mod greșit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât probele aduse în apărare de reclamantă nu sunt concludente.

A formulat următoarele critici: din copia-extras nr. 1106 din 04 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Mehedinți nu rezultă numele și calitatea membrilor refugiați, iar prenumele tatălui este N.I., conform certificatului de naștere și nu N.E.; declarațiile martorilor nu sunt concludente, rezultând faptul că reclamanta a fost strămutată și nu refugiată, regimul juridic al strămutării fiind distinct de cel al refugierii; strămutarea a avut loc împreună cu Depoul C.F.R Pașcani, acest fapt neputând fi considerat un motiv etnic și, în fine, nu a fost înlăturată declarația martorei C.O., mama contestatoarei, în temeiul art. 189 pct. (1) C .proc. civ. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a precizat că întrunește condițiile legale pentru a beneficia de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, aflându-se în aceeași situație cu cea a unchiului său B.C., căruia i s-a recunoscut prin hotărârea nr. 2365 din 18 decembrie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori." Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege". Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele oficiale. Î n cauză, instanța de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente.

Este de reținut faptul că, în mod constant, în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești" (Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

Î n speță, reclamanta a depus diligentele necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din copia-extras nr. 1106 din 04 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Mehedinți de pe Tabloul refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord, Bucovina de Sud, Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Banat refugiați în comuna Degerați (fila 16, dosar fond).

Astfel fiind, instanța, cu respectarea dispozițiilor citate, a avut în vedere și declarațiile martorilor B.C., S.E., H.M., din care rezultă, cu caracter unitar, că reclamanta născută la 11 iulie 1938, în municipiul Iași, s-a refugiat împreună cu familia sa și unchiul acesteia, B.C., fratele mamei, în martie 1944, din localitatea de domiciliu Pașcani, județul Iași, în comuna Degerați, satul Plasa Strehaia, județul Mehedinți, ulterior fiind transferați în județul Buzău, din cauza persecuțiilor din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu. Este de reținut și faptul că martorului B.C., unchiul reclamantei, aflat la momentul refugierii împreună cu familia reclamantei, i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că s-ar crea o situație discriminatorie pentru reclamantă, care a dovedit prin probele depuse la dosar că s-a aflat în aceeași situație cu cea a unchiului său.

Î n consecință, Înalta Curte constată că instanța fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. In concluzie, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme. Fată de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva sentinței civile nr. 103 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.