ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 103 din 29 mai 2009,

Curtea de Apel Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

U.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Buzău, a anulat

hotărârea nr. 778 din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de

beneficiară a drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, că prin Hotărârea

nr. 778 din 17 martie 2009, Casa Județeană de Pensii Buzău -

Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/1999 a respins cererea reclamantei U.M.,

prin care a solicitat să i se recunoască calitatea de

beneficiară a drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul

că reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999,

întrucât nu a fost refugiată din motive etnice.

Instanța de fond a apreciat

acțiunea reclamantei întemeiată, reținând că din

probatoriul administrat în cauză, respectiv: copia - extras nr. 1106 din 04

noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale - Direcția

Județeană Mehedinți de pe Tabloul refugiaților din

Basarabia, Bucovina de Nord, Bucovina de Sud, Moldova, Muntenia, Oltenia,

Dobrogea și Banat refugiați în comuna Degerați, cu începere de

la martie 1944; declarațiile martorilor B.C., S.E., H.M. și actele de

stare civilă ale reclamantei, a rezultat că în anul 1944, reclamanta

împreună cu alți membrii ai familie, printre care și B.C.,

unchiul acesteia, s-au refugiat din localitatea de domiciliu Pașcani,

județul Iași, în comuna Degerați, satul Plasa Strehaia,

județul Mehedinți, ulterior fiind transferați în județul

Buzău.

Î

mpotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa

Județeană de Pensii Buzău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. (7) și (9),

art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa

Județeană de Pensii Buzău a susținut că instanța

de fond, fără a proceda la o justă cercetare judecătorească,

în mod greșit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât

probele aduse în apărare de reclamantă nu sunt concludente.

A formulat următoarele critici: din

copia-extras nr. 1106 din 04 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele

Naționale - Direcția Județeană Mehedinți nu

rezultă numele și calitatea membrilor refugiați, iar prenumele

tatălui este N.I., conform certificatului de naștere și nu N.E.;

declarațiile martorilor nu sunt concludente, rezultând faptul că

reclamanta a fost strămutată și nu refugiată, regimul

juridic al strămutării fiind distinct de cel al refugierii;

strămutarea a avut loc împreună cu Depoul C.F.R Pașcani, acest fapt

neputând fi considerat un motiv etnic și, în fine, nu a fost

înlăturată declarația martorei C.O., mama contestatoarei, în

temeiul art. 189 pct. (1) C .proc. civ.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă a precizat că

întrunește condițiile legale pentru a beneficia de drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, aflându-se în aceeași situație cu cea a

unchiului său B.C., căruia i s-a recunoscut prin hotărârea nr. 2365

din 18 decembrie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii

Iași calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

ale O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și

ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu

jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Curtea constată

că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice",

fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din

Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada

persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori."

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea

art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul

în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege".

Potrivit dispozițiilor

susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1)

din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc

actele oficiale.

Î

n cauză, instanța de fond a

realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma

dispozițiilor legale incidente.

Este de reținut faptul că, în mod

constant, în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu

referire la dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că

„stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori

nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza

normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a instanței judecătorești"

(Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

Î

n speță, reclamanta a depus diligentele

necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate

la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din

copia-extras nr. 1106 din 04 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele

Naționale - Direcția Județeană Mehedinți de pe Tabloul

refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord, Bucovina de Sud, Moldova,

Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Banat refugiați în comuna

Degerați (fila 16, dosar fond).

Astfel fiind, instanța, cu respectarea

dispozițiilor citate, a avut în vedere și declarațiile

martorilor B.C., S.E., H.M., din care rezultă, cu caracter unitar, că

reclamanta născută la 11 iulie 1938, în municipiul Iași, s-a

refugiat împreună cu familia sa și unchiul acesteia, B.C., fratele

mamei, în martie 1944, din localitatea de domiciliu Pașcani, județul

Iași, în comuna Degerați, satul Plasa Strehaia, județul

Mehedinți, ulterior fiind transferați în județul Buzău, din

cauza persecuțiilor din motive etnice exercitate în localitatea de

domiciliu.

Este de reținut și faptul că

martorului B.C., unchiul reclamantei, aflat la momentul refugierii

împreună cu familia reclamantei, i-a fost recunoscută calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, motiv pentru care, Înalta Curte

apreciază că s-ar crea o situație discriminatorie pentru reclamantă,

care a dovedit prin probele depuse la dosar că s-a aflat în aceeași

situație cu cea a unchiului său.

Î

n consecință, Înalta Curte

constată că instanța fondului a realizat o corectă

apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că

reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin prevederile

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

In concluzie, instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală cu

respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și în raport cu jurisprudența

Instanței Supreme.

Fată de cele arătate, Înalta Curte

constată că sentința civilă atacată este legală

și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău împotriva

sentinței civile nr. 103 din 29 mai 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.