ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, anularea Hotărârii din 17 martie 2009 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu soțul său, în prezent decedat, cei doi copii și fratele său, B.C. au fost refugiați din orașul Pașcani, în anul 1944 și au locuit în satul Strehaia, com. Degerați, Jud. Mehedinți, așa cum reiese din copia emisă de Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale.
A mai menționat reclamanta că fratele său B.C. a fost declarat beneficiar al Legii nr. 189/2000 de Casa Județeană pe Pensii Iași. Prin sentința nr. 102 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de contestatoarea C.O., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Buzău, a anulat Hotărârea din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză (copie - extras tablou refugiați din 4 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale, acte de stare civilă, înscrisuri oficiale și declarații autentificate de martori), rezultă că în anul 1944, reclamanta împreună cu soțul său și ceilalți membrii ai familiei s-au refugiat din localitatea Pașcani, Jud. Iași, în com. Degerați, satul Plasa Strehaia, Jud. Mehedinți, iar ulterior au fost transferați în Jud. Buzău. A mai reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999 aprobată prin lege, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând cei care au fost refugiați sau strămutați în altă localitate. În acest context, instanța de fond a constatat că reclamanta, prin probele administrate, a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul că s-au exercitat asupra acesteia persecuții din motive etnice, astfel încât, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantei de recunoaștere a calității de refugiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat. Se susține, în esență, că probele aduse de reclamantă sunt neconcludente, deoarece din extrasul tabloului cu refugiați nu rezultă numele și calitatea membrilor familiei refugiate, iar prenumele soțului contestatoarei este, potrivit certificatului de naștere, N. și nu N. cum apare în actul eliberat de Arhivele Naționale. Se mai susține că martorii au declarat că reclamanta a fost strămutată și nu refugiată, cele două forme având regimuri juridice diferite. Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori,potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor sale. Din dovezile administrate în cauză (extras tablou refugiați, acte de stare civilă, și declarații de martori autentificate) rezultă că reclamanta, la data refugiului - martie 1944, era căsătorită cu C.N., care figurează ca titular de familie cu 6 membrii, în tabloul de refugiați stabiliți în com.
Degerați. Faptul că în tabloul de refugiați, soțul reclamantei este trecut N. și nu N. cu se menționează în certificatul de naștere nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă persoană, având în vedere că celalalte date coincid cu cele susținute de reclamantă și au fost confirmate cu exactitate de declarațiile autentificate ale martorilor. Pe de altă parte, un argument ce ține de echitatea și consecvența raționamentului juridic în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000 în speța de față, constă în situația, potrivit căreia, fratelui reclamantei, numitul B.C. i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Buzău, în temeiul aceluiași act oficial emis de Arhivele Naționale, pe care l-a invocat și reclamanta în prezentul dosar.
Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău, împotriva sentinței nr. 102 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.