ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
reclamanta C.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de
Pensii Buzău, anularea Hotărârii din 17 martie 2009 emisă de pârâtă, prin care
i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de refugiat potrivit Legii nr.
189/2000.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, împreună cu soțul său, în prezent decedat, cei doi
copii și fratele său, B.C. au fost refugiați din orașul Pașcani, în anul 1944
și au locuit în satul Strehaia, com. Degerați, Jud. Mehedinți, așa cum reiese din
copia emisă de Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale.
A mai menționat
reclamanta că fratele său B.C. a fost declarat beneficiar al Legii nr. 189/2000
de Casa Județeană pe Pensii Iași.
Prin sentința nr. 102
din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de contestatoarea C.O., în
contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Buzău, a anulat Hotărârea
din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască
reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispozițiile
O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză (copie -
extras tablou refugiați din 4 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale,
acte de stare civilă, înscrisuri oficiale și declarații autentificate de
martori), rezultă că în anul 1944, reclamanta împreună cu soțul său și ceilalți
membrii ai familiei s-au refugiat din localitatea Pașcani, Jud. Iași, în com. Degerați,
satul Plasa Strehaia, Jud. Mehedinți, iar ulterior au fost transferați în Jud.
Buzău.
A mai reținut prima
instanță că, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999
aprobată prin lege, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,
legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetățeni
români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6
martie 1945, consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în
această categorie intrând cei care au fost refugiați sau strămutați în altă
localitate.
În acest context,
instanța de fond a constatat că reclamanta, prin probele administrate, a
dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul
că s-au exercitat asupra acesteia persecuții din motive etnice, astfel încât,
în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantei de
recunoaștere a calității de refugiat.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat.
Se susține, în esență,
că probele aduse de reclamantă sunt neconcludente, deoarece din extrasul
tabloului cu refugiați nu rezultă numele și calitatea membrilor familiei
refugiate, iar prenumele soțului contestatoarei este, potrivit certificatului
de naștere, N. și nu N. cum apare în actul eliberat de Arhivele Naționale.
Se mai susține că
martorii au declarat că reclamanta a fost strămutată și nu refugiată, cele două
forme având regimuri juridice diferite.
Recursul este
nefondat.
Examinând sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de
recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este
nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940
până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările
ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean
român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice,
în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul
textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă
tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în
perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar
în lipsa acestora cu declarații de martori,potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr.
127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999,
reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor sale.
Din dovezile
administrate în cauză (extras tablou refugiați, acte de stare civilă, și
declarații de martori autentificate) rezultă că reclamanta, la data refugiului
- martie 1944, era căsătorită cu C.N., care figurează ca titular de familie cu
6 membrii, în tabloul de refugiați stabiliți în com. Degerați.
Faptul că în tabloul
de refugiați, soțul reclamantei este trecut N. și nu N. cu se menționează în
certificatul de naștere nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă
persoană, având în vedere că celalalte date coincid cu cele susținute de
reclamantă și au fost confirmate cu exactitate de declarațiile autentificate
ale martorilor.
Pe de altă parte, un
argument ce ține de echitatea și consecvența raționamentului juridic în
aplicarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000 în speța de față, constă în situația,
potrivit căreia, fratelui reclamantei, numitul B.C. i s-a recunoscut calitatea
de refugiat prin hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Buzău, în temeiul
aceluiași act oficial emis de Arhivele Naționale, pe care l-a invocat și
reclamanta în prezentul dosar.
Față de argumentele
expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și
legală, și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău, împotriva sentinței nr. 102 din 29
mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.