ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Buzău, anularea Hotărârii din 17 martie 2009 emisă de pârâtă, prin care

i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de refugiat potrivit Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, împreună cu soțul său, în prezent decedat, cei doi

copii și fratele său, B.C. au fost refugiați din orașul Pașcani, în anul 1944

și au locuit în satul Strehaia, com. Degerați, Jud. Mehedinți, așa cum reiese din

copia emisă de Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale.

A mai menționat

reclamanta că fratele său B.C. a fost declarat beneficiar al Legii nr. 189/2000

de Casa Județeană pe Pensii Iași.

Prin sentința nr. 102

din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de contestatoarea C.O., în

contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Buzău, a anulat Hotărârea

din 17 martie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispozițiile

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză (copie -

extras tablou refugiați din 4 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naționale,

acte de stare civilă, înscrisuri oficiale și declarații autentificate de

martori), rezultă că în anul 1944, reclamanta împreună cu soțul său și ceilalți

membrii ai familiei s-au refugiat din localitatea Pașcani, Jud. Iași, în com. Degerați,

satul Plasa Strehaia, Jud. Mehedinți, iar ulterior au fost transferați în Jud.

Buzău.

A mai reținut prima

instanță că, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin lege, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,

legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetățeni

români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând cei care au fost refugiați sau strămutați în altă

localitate.

În acest context,

instanța de fond a constatat că reclamanta, prin probele administrate, a

dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul

că s-au exercitat asupra acesteia persecuții din motive etnice, astfel încât,

în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantei de

recunoaștere a calității de refugiat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat.

Se susține, în esență,

că probele aduse de reclamantă sunt neconcludente, deoarece din extrasul

tabloului cu refugiați nu rezultă numele și calitatea membrilor familiei

refugiate, iar prenumele soțului contestatoarei este, potrivit certificatului

de naștere, N. și nu N. cum apare în actul eliberat de Arhivele Naționale.

Se mai susține că

martorii au declarat că reclamanta a fost strămutată și nu refugiată, cele două

forme având regimuri juridice diferite.

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în

perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar

în lipsa acestora cu declarații de martori,potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr.

127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor sale.

Din dovezile

administrate în cauză (extras tablou refugiați, acte de stare civilă, și

declarații de martori autentificate) rezultă că reclamanta, la data refugiului

- martie 1944, era căsătorită cu C.N., care figurează ca titular de familie cu

6 membrii, în tabloul de refugiați stabiliți în com. Degerați.

Faptul că în tabloul

de refugiați, soțul reclamantei este trecut N. și nu N. cu se menționează în

certificatul de naștere nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă

persoană, având în vedere că celalalte date coincid cu cele susținute de

reclamantă și au fost confirmate cu exactitate de declarațiile autentificate

ale martorilor.

Pe de altă parte, un

argument ce ține de echitatea și consecvența raționamentului juridic în

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000 în speța de față, constă în situația,

potrivit căreia, fratelui reclamantei, numitul B.C. i s-a recunoscut calitatea

de refugiat prin hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Buzău, în temeiul

aceluiași act oficial emis de Arhivele Naționale, pe care l-a invocat și

reclamanta în prezentul dosar.

Față de argumentele

expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și

legală, și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Buzău, împotriva sentinței nr. 102 din 29

mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.