ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5399/2010

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta H.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. 5456 din 18 decembrie 2009, emisă de pârâtă, și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 04 aprilie 1944-1945 s-a refugiat împreună cu părinții și cei zece frați, din comuna Leorda, județul Botoșani, în comuna Cernatu, județul Brașov. A susținut reclamanta că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori.

Prin sentința civilă nr. 97 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii nr. 5456 din 08 decembrie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000 pentru perioada 04 aprilie 1944-06 martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2010. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri emise de Casa Județeană de Pensii București, Brașov și Botoșani, prin care fraților reclamantei li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, acte de stare civilă și autorizația de stabilire a familiei reclamantei în localitatea Cernatu. Prima instanță a apreciat că, față de dispozițiile art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999, care prevăd că dovada stării de fapt se poate face cu orice mijloc de probă prevăzut de lege, și față de faptul că sarcina probei impuse reclamantei nu trebuie să fie prea împovărătoare, date fiind circumstanțele speciale ale speței în care se încearcă probarea unor fapte petrecute în urmă cu mai mult de 60 de ani, înscrisurile depuse de reclamantă sunt suficient de precise și concordante pentru a subscrie susținerilor reclamantei privind motivul etnic al strămutării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată ca urmare a persecuțiilor etnice, din înscrisurile depuse rezultând faptul că familia aceasteia a fost evacuată de către autorități ca urmare a evoluției liniei frontului în timpul celui de-al doilea război mondial. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”, iar, conform art. 6 1 din același act normativ, „ dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

” Înalta Curte constată că, în dovedirea susținerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei acte de stare civilă, autorizația de stabilire din 1944 emisă de Prefectul Județului Brașov prin care se dispunea instalarea, în comuna Cernatu, județul Brașov, a numitului V.I.N., tatăl reclamantei, împreună cu soția și cei zece copii, precum și declarația notarială a numitei A.E.

În aceste condiții se poate reține, așa cum a procedat și instanța de fond, faptul că în mod cert intimata-reclamantă a fost strămutată, împreună cu familia sa, din localitatea Leorda, județul Botoșani, în localitatea Cernatu, județul Brașov, începând cu data de 04 aprilie 1944. Din aceste înscrisuri nu rezultă cu certitudine faptul că strămutarea reclamantei și a familiei sale a avut ca motivație persecuțiile etnice, însă, pe de altă parte, instanța, în virtutea rolului său activ, are obligația de a contura și interpreta ansamblul probator în lumina principiilor constituționale și al dispozițiilor legale incidente.

Înalta Curte reține că intimata-reclamantă a mai depus, la dosarul cauzei, h otărârea nr. 2064 din data de 18 februarie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani, hotărârea nr. 2065 din data de 18 februarie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani, hotărârea nr. 5313 din data de 19 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Brașov, hotărârea nr. 17744/492 din data de 14 decembrie 2009 a Casei de Pensii a Municipiului București și hotărârea nr. 2079 din data de 22 martie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani, din care rezultă că numitelor G.V., H.A., B.E., A.E. și F.M., surorile reclamantei, li s-a recunoscut calitatea de beneficiare ale drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în aceste condiții, a nu recunoaște intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 ar contraveni principiului non-discriminării, în condițiile în care celorlalți membri ai familiei sale li s-a recunoscut, în mod irevocabil, calitatea de beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, și ar crea reclamantei o situație defavorizantă, imputabilă statului român. Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Suceava, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Suceava Buzău împotriva sentinței civile nr. 97 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.