ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5399/2010

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta H.E. a chemat

în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând anularea hotărârii nr.

5456 din 18 decembrie 2009, emisă de pârâtă, și acordarea drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că în perioada 04 aprilie 1944-1945 s-a refugiat împreună cu

părinții și cei zece frați, din comuna Leorda, județul Botoșani, în comuna Cernatu,

județul Brașov.

A susținut reclamanta

că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea

sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori.

Prin sentința civilă

nr. 97 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii

nr. 5456 din 08 decembrie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava,

pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000 pentru perioada 04 aprilie 1944-06

martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2010.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri emise de

Casa Județeană de Pensii București, Brașov și Botoșani, prin care fraților reclamantei

li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată

de Legea nr. 189/2000, acte de stare civilă și autorizația de stabilire a familiei

reclamantei în localitatea Cernatu.

Prima instanță a apreciat

că, față de dispozițiile art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999, care prevăd că dovada

stării de fapt se poate face cu orice mijloc de probă prevăzut de lege, și față

de faptul că sarcina probei impuse reclamantei nu trebuie să fie prea împovărătoare,

date fiind circumstanțele speciale ale speței în care se încearcă probarea unor

fapte petrecute în urmă cu mai mult de 60 de ani, înscrisurile depuse de reclamantă

sunt suficient de precise și concordante pentru a subscrie susținerilor reclamantei

privind motivul etnic al strămutării.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând

admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor

de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât

reclamanta nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată ca urmare a persecuțiilor

etnice, din înscrisurile depuse rezultând faptul că familia aceasteia a fost evacuată

de către autorități ca urmare a evoluției liniei frontului în timpul celui de-al

doilea război mondial.

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare,

„b

eneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, după cum urmează:

(...) c)

a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”, iar, conform

art. 6

1

din același act normativ, „

dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

”

Înalta Curte

constată că, în dovedirea susținerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul

cauzei acte de stare civilă, autorizația de stabilire din 1944 emisă de Prefectul

Județului Brașov prin care se dispunea instalarea, în comuna Cernatu, județul Brașov,

a numitului V.I.N., tatăl reclamantei, împreună cu soția și cei zece copii, precum

și declarația notarială a numitei A.E.

În aceste

condiții se poate reține, așa cum a procedat și instanța de fond, faptul că în mod

cert intimata-reclamantă a fost strămutată, împreună cu familia sa, din localitatea

Leorda, județul Botoșani, în localitatea Cernatu, județul Brașov, începând cu data

de 04 aprilie 1944.

Din aceste

înscrisuri nu rezultă cu certitudine faptul că strămutarea reclamantei și a familiei

sale a avut ca motivație persecuțiile etnice, însă, pe de altă parte, instanța,

în virtutea rolului său activ, are obligația de a contura și interpreta ansamblul

probator în lumina principiilor constituționale și al dispozițiilor legale incidente.

Înalta Curte reține că

intimata-reclamantă a mai depus, la dosarul cauzei, h

otărârea

nr. 2064 din data de 18 februarie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani, hotărârea

nr. 2065 din data de 18 februarie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani, hotărârea

nr. 5313 din data de 19 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Brașov, hotărârea

nr. 17744/492 din data de 14 decembrie 2009 a Casei de Pensii a Municipiului București

și hotărârea nr. 2079 din data de 22 martie 2010 a Casei Județene de Pensii Botoșani,

din care rezultă că numitelor G.V., H.A., B.E., A.E. și F.M., surorile reclamantei,

li s-a recunoscut calitatea de

beneficiare ale drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

Or, în aceste condiții,

a nu recunoaște intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 ar contraveni principiului non-discriminării, în condițiile

în care celorlalți membri ai familiei sale li s-a recunoscut, în mod irevocabil,

calitatea de beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, și ar crea reclamantei o situație

defavorizantă, imputabilă statului român.

Pentru aceste considerente,

nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Casa Județeană

de Pensii Suceava, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Suceava Buzău împotriva sentinței civile

nr. 97 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.