ÎCCJ, Decizia nr. 275/2019

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis sesizarea din oficiu și, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, a dispus din oficiu suspendarea din funcție a doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/J/2019, pentru motivele expuse rezumativ în continuare.

În cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, Inspecția Judiciară a reținut că doamna judecător: (i) a utilizat expresii vulgare sau depreciative, umilitoare la adresa statutului profesional al ofițerilor și agenților din cadrul penitenciarului; (ii) a utilizat expresii jignitoare, pe un ton agresiv, nervos, ridicat, la adresa unora dintre aceste persoane, manifestând, în raporturile de serviciu, o atitudine de superioritate față de lucrătorii din penitenciar, cu consecința subminării autorității acestora față de deținuți; (iii) a manifestat aceeași conduita inadecvată și la adresa judecătorilor participanți la întâlnirea de unificare a practicii judiciare desfășurate la Curtea de Apel Galați la 30.03.2018, ocazie cu care a folosit expresii jignitoare/inadecvate adresate direct colegilor săi, pe un ton ridicat, pe tot parcursul întrunirii; (iv) a manifestat același comportament agresiv verbal și în contextul revenirii la instanță la 01.04.2019.

Analizând, la nivelul aparenței, atitudinea reținută de Inspecția Judiciară ca fiind adoptată de către doamna judecător în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, secția a reținut că, în raport cu aspectele descrise în cuprinsul acțiunii disciplinare, există potențialul creării unui blocaj funcțional în ceea ce privește comunicarea în cadrul colectivului, cu consecințe asupra desfășurării în bune condiții a activităților specifice.

O astfel de atitudine este de natură a aduce atingere gravă prestigiului justiției, în condițiile în care presupusele derapaje comportamentele ale doamnei judecător au fost sesizate atât de angajații Penitenciarului Brăila, cât și de colegii de instanță. Astfel, în condițiile existenței unei presupuse tensiuni în cadrul colectivului, desfășurarea activității în cadrul instanței poate fi grav afectată prin menținerea în funcție a pârâtei până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

În consecință, secția pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că derularea procedurii disciplinare pentru faptele descrise în rezoluția Inspecției Judiciare este de natură a induce, în mod indirect, ideea unei funcționări anormale și incorecte a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale, situație ce se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004.

Împotriva hotărârii menționate la pct. I, pârâta A. a formulat contestație, în temeiul art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistratului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru criticile expuse în continuare.

Încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind invocate motive expuse în rezoluția Inspecției Judiciare cu privire la abaterile disciplinare imputate, iar secția pentru judecători în materie disciplinară și-a însușit situația de fapt și punctul de vedere ale Inspecției Judiciare privind săvârșirea celor trei abateri disciplinare imputate, fără a ține cont de apărările formulate, astfel că a fost considerată vinovată pentru abaterile respective, fără o judecată dreaptă și imparțială.

Au fost reținute ca temei al suspendării din funcție comportamentul avut în calitate de judecător în cadrul activității de supraveghere la Penitenciarul Brăila în perioada 01.01.2017 - 01.04.2019, iar nu aspecte care ar avea legătură cu atitudinea în timpul cercetării disciplinare.

În continuare, contestatoarea arată următoarele: la 02.09.2019, s-a prezentat la sediul instanței după efectuarea concediului de odihnă, iar la acea dată a fost audiată de doi inspectori judiciari prezentând documente în apărare; de la 01.04.2019 nu a mai ocupat funcția de judecător de supraveghere la Penitenciarul Brăila, fiind repartizată la instanța de judecată; pe parcursul cercetării disciplinare, declanșată în cursul lunii iunie, și-a desfășurat activitatea la instanță, intrând în aproximativ 30 ședințe de judecată fără a lăsa să se întrevadă în activitatea sa că face obiectul unei cercetări disciplinare; nu rezultă din nicio probă că, prin activitatea desfășurată la sediul instanței până la 06.11.2019, a afectat în vreun fel prestigiul justiției, atât timp cât nu a pronunțat vreo soluție mediatizată în presă.

Pentru aceste motive, consideră că măsura suspendării din funcție este intempestivă și nelegală în raport cu persoana sa și activitatea desfășurată la Judecătoria Brăila pe parcursul procedurii disciplinare (iunie - noiembrie 2019).

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității contestației, invocată de intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Dispozițiile invocate de intimată în susținerea excepției sunt următoarele:

Este de observat că niciunul dintre textele de lege indicate de intimată în susținerea excepției invocate nu prevede expres sau implicit sancțiunea nulității căii de atac depuse la o altă instanță decât la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În plus, contestația ce formează obiectul prezentei cauze nu reprezintă o cale de atac în înțelesul C. proc. civ. - apel sau recurs - exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești, ci este o cale de atac specifică în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, cu "fizionomie proprie", reglementată prin dispoziții speciale din Legea nr. 317/2004.

Este adevărat că dispozițiile art. 49 alin. (7) și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 prevăd expres că dispozițiile din Legea nr. 317/2004 referitoare la procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta. Însă, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că, în virtutea acestor dispoziții, prevederile C. proc. civ. nu se aplică în mod automat, tale quale, ci numai în măsura în care sunt compatibile cu specificul materiei răspunderii disciplinare reglementate de Legea nr. 317/2004.

Sancțiunea nulității căii de atac pentru nedepunerea la instanța a cărei hotărâre se atacă este prevăzută, în cazul apelului, de art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în cazul recursului, de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. Însă, așa cum s-ar arătat anterior, prezenta contestație nu este nici apel și nici recurs, pentru a se ridica problema aplicabilității dispozițiilor procedurale menționate.

În analiza excepției, este avută în vedere și jurisprudența anterioară a Completului de 5 judecători (Decizia nr. 207/2016), prin care a fost analizată sancțiunea nulității recursului prin prisma art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care reia întocmai dispozițiile art. 302 din C. proc. civ. de la 1865. În jurisprudența menționată s-a reținut că, "În contextul pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 737/2008, Înalta Curte, raportat și la expunerea de motive ce a determinat menținerea respectivei norme procedurale în noul cod, dublată de amendarea altor texte procedurale pentru respectarea garanțiilor constituționale, consideră că, pentru norma legală menționată nu s-ar mai putea reține un viciu de neconstituționalitate, numai în măsura în care păstrarea regulii depunerii recursului sub aceeași sancțiune în noul cod s-ar face ca o măsură de bună administrare a justiției. Prin urmare, pentru a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-ar putea aplica dispozițiile procedurale sancționatorii menționate numai în ipoteza în care s-ar aplica efectiv textele ce au fost amendate pentru a satisface exigențele Curții Constituționale".

În aceste condiții, își mențin validitatea considerentele Curții Constituționale (Decizia nr. 737/2008) prin care s-a concluzionat în sensul că "[...] prevederea [...] prin care se sancționează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție. [...] Instituirea sancțiunii nulității pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din ignoranță sau din alte motive, neimputabile recurentului - îl lipsește pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluționat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte".

În limitele cadrului legal reglementat de art. 52 din Legea nr. 317/2044, analizând contestația formulată de pârâta A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin încheierea atacată, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus măsura de suspendare din funcție a magistratului în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

Cu referire la ipoteza pentru care a fost dispusă în speță măsura de suspendare din funcție, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (pct. 29 și 30 din Decizia nr. 270 din 23 octombrie 2017; pct. 34 din Decizia nr. 271 din 23 octombrie 2017; pct. 33 din Decizia nr. 185 din 23 septembrie 2019), s-au reținut următoarele: (i) Prestigiul justiției este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor esențiale atașate sistemului judiciar în conformitate cu dispozițiile constituționale, legale și regulamentare în scopul de a asigura, spre exemplu, autoritatea, considerația, probitatea, integritatea și onoarea, ca așteptări a căror împlinire este pretinsă entităților și persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiție. Astfel, în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 317/2004, atingerea gravă adusă prestigiului justiției poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valența de a altera caracteristicile menționate prin care este asigurat prestigiul justiției. (ii) În cadrul examinării realizate din perspectiva art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sunt analizate circumstanțele concrete specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor elemente care au valența de a aduce atingere gravă prestigiului justiției. (iii) În această procedură, se realizează o examinare sumară, prima facie, a elementelor procedurii disciplinare pentru a se verifica dacă este asigurată protejarea interesului public de înfăptuire a justiției, preeminent intereselor de drept privat a căror satisfacere este urmărită de magistratul vizat în cadrul procedurii.

În speță, în mod corect a reținut instanța de disciplină că atingerea gravă adusă prestigiului justiției derivă din faptul că circumstanțele concrete ale procedurii disciplinare induc, în mod indirect, o percepție contrară caracteristicilor definitorii menționate la pct. 21, în sensul funcționării anormale și incorecte a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrați.

Având în vedere caracterul sumar, prima facie, al analizei efectuate în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nici instanța disciplinară și nici Înalta Curte, în cadrul contestației, nu au competența de a se pronunța cu privire la lămurirea situației de fapt ce rezultă din probatoriul administrat ori la întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) și t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, imputate pârâtei, aspecte care vor face obiectul analizei de fond cu ocazia judecării acțiunii disciplinare.

În acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că atingerea gravă adusă prestigiului justiției derivă din conduita și limbajul folosite de pârâtă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Elementele reținute de instanța disciplinară în sensul celor expuse la pct. 2 din prezenta decizie conturează, prima facie, riscul aparent al desfășurării activității în condiții incompatibile cu actul de justiție din cauza conduitei imputate pârâtei prin actul de exercitare a acțiunii disciplinare, care urmează a fi analizată pe fond sub aspectul întrunirii condițiilor de angajare a răspunderii.

Astfel, până la soluționarea definitivă a procedurii disciplinare derulate împotriva magistratului asupra căruia planează în mod oficial, ca urmare a exercitării acțiunii disciplinare, suspiciunea de săvârșire a abaterilor disciplinare menționate în rezoluția Inspecției Judiciare, asigurarea prestigiului justiției poate fi prezervată printr-o măsură provizorie având capacitatea de a exprima tendința manifestă a sistemului de a evita orice potențial risc de știrbire a autorității justiției ori de diminuare a încrederii publicului în îndeplinirea rolului ce revine sistemului, prin exercitarea de către magistrat a atribuțiilor în lipsa oricărei suspiciuni în ceea ce privește conduita conformă.

În condițiile în care, în sensul celor expuse la pct. I din prezenta decizie, instanța de disciplină a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a considerat a fi întemeiată măsura de suspendare din funcție până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, sunt lipsite de suport criticile contestatoarei referitoare la nemotivarea hotărârii. Din această perspectivă, faptul că instanța disciplinară a făcut referire la elementele cuprinse în rezoluția de exercitare a acțiuni disciplinare nu echivalează cu însușirea punctului de vedere al Inspecției Judiciare, care vizează întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare. Așa cum s-a arătat anterior, la pct. 21 din prezenta decizie, în cadrul procedurii reglementate de ar. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu sunt analizate condițiile răspunderii disciplinare, ci caracterul potențial, virtual, al anumitor elemente aparente de natură a aduce atingere gravă prestigiului justiției, cum sunt cele reliefate în cauza de față.

Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea pronunțată de secția pentru procurori este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare a acesteia, astfel că, în temeiul art. 52 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, va fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de judecător A.