ÎCCJ, Decizia nr. 261/2021

Ședința publică din data de 6 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea unei sancțiuni disciplinare doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) și lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a reevaluat, din oficiu, măsura suspendării din funcție dispusă prin încheierea din 6 noiembrie 2019 și a dispus încetarea măsurii suspendării din funcție începând cu data de 18 decembrie 2019 și, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) și lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut că probele administrate în cauză au relevat existența unor relații tensionate între doamna judecător A. și o parte dintre angajații Penitenciarului Brăila.

Aceste relații au fost generate, în principal, de o serie de nemulțumiri determinate de soluțiile pronunțate de doamna judecător în soluționarea plângerilor formulate de persoanele private de libertate, precum și de o lipsă de comunicare eficientă și constructivă.

Din această perspectivă, instanța disciplinară a reținut că pârâta, prin comportamentul manifestat în relațiile de serviciu din cadrul Penitenciarului Brăila, nu a avut însă o atitudine nedemnă în sens disciplinar.

În schimb, s-a apreciat că incidentele din 30 martie 2018 și 1 aprilie 2019, generate de pârâtă, se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care aceasta o deține, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiției.

Astfel, atât prin modalitatea în care pârâta a înțeles să se manifeste cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii neunitare desfășurate la 30 martie 2018, la sediul Curții de Apel Galați, cât și prin atitudinea adoptată față de președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, aceasta a depășit cadrul legal ce circumscrie conduita pe care un magistrat trebuie să o adopte în relațiile de serviciu.

Maniera în care pârâta s-a exprimat în cadrul discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii judiciare, din perspectiva abordării total neprincipiale a problemelor de drept dezbătute, a fost de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat, aceasta făcând o serie de afirmații jignitoare la adresa unora dintre participanții la întâlnire.

Astfel, chiar și în situația în care nu era de acord cu părerile expuse în cadrul acestei întâlniri de către colegii judecători prezenți la întâlnire, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională și probitatea morală a judecătorilor prezenți, având obligația de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze încrederea cetățenilor în actul de justiție.

Aceeași atitudine neconformă standardelor profesionale a caracterizat conduita pârâtei și în cadrul incidentului din 1 aprilie 2019, când aceasta, pe fondul nemulțumirii că a fost revocată din funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Brăila, a purtat un dialog tensionat, pe un ton ridicat cu președintele Judecătoriei Brăila, adresându-i acestuia o serie de reproșuri în prezența unor auditori de justiție care îl însoțeau la acel moment.

Instanța disciplinară a apreciat că vinovăția pârâtei, sub forma intenției indirecte, rezultă atât din modul în care acesta a înțeles să se comporte față de colegii judecători participanți la întâlnirea din 30 martie 2018, cât și din limbajul folosit în discuția purtată cu președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

De asemenea, s-a reținut că urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public în apărarea ordinii de drept.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut că pârâta, în calitate de judecător delegat la Penitenciarul Brăila, a admis plângeri pentru motive de fapt care nu aveau corespondent în actele dosarului, probele administrate în dosarele respective relevând o situație de fapt contrară celei reținute de judecătorul delegat.

În acest sens, au fost evocate două încheieri pronunțate de pârâtă care au fost desființate de Judecătoria Brăila.

În acest context, instanța disciplinară a apreciat că, din modalitatea în care pârâta a înțeles să își motiveze soluțiile pe care le-a pronunțat, rezultă că aceasta nu a respectat raționamentul juridic care rezulta cu evidență din probele administrate, aspect reținut și de Judecătoria Brăila.

Referitor la latura subiectivă, s-a reținut că vinovăția, sub forma intenției indirecte, a fost dovedită, întrucât în cuprinsul motivării încheierilor pronunțate de pârâtă nu a fost expus un raționament juridic care să se bazeze pe situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, aceasta asumându-și consecințele negative ale faptei sale.

Ca atare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că pârâta nu a aplicat decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci într-un sens contrar, împrejurare care reiese cu evidență din motivarea unor încheieri pe care le-a pronunțat în calitate de judecător delegat la Penitenciarul Brăila.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de disciplină a constatat că doamna judecător cunoștea decizia evocată anterior, însă a ignorat-o, acceptând vătămarea intereselor părților în anumite cauze pe care le-a soluționat.

În consecință, instanța disciplinară a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, s-a reținut că pârâta a manifestat un comportament de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

În acest context, instanța disciplinară a apreciat că se justifică aplicarea unei sancțiuni care să aibă ca efect evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcției de magistrat, în special, și al justiției în general, impunându-se aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din funcție pe o perioadă de 6 luni.

Aceeași instanță a reevaluat măsura suspendării din funcție a pârâtei, luată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 și a dispus încetarea acestei măsuri începând cu data de 18 decembrie 2019.

Împotriva hotărârii instanței disciplinare, a declarat recurs A., prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că, din analiza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, rezultă că, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, nu pot fi aplicate decât sancțiunile prevăzute de art. 99 lit. d)

1

) și e) din aceeași lege.

În continuare, a arătat că sancțiunea retrogradării în grad profesional nu îi putea fi aplicată, deoarece nu a obținut gradul de tribunal, iar sancțiunea excluderii din magistratură nu îi putea fi aplicată față de principiul neagravării situației în propria cale de atac.

În acest context, recurenta a susținut că reținerea în sarcina sa și a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 atrage nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate, constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu una mai puțin severă, având în vedere că nu a mai fost sancționată disciplinar în cariera sa de judecător, iar procedura disciplinară a fost inițiată de președintele Curții de Apel Galați ca urmare a contestării ordinului său de revocare a delegării recurentei la Penitenciarul Brăila.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a arătat că înregistrarea audio a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați nu este prevăzută de niciun act normativ și nici nu i-a fost adusă la cunoștință, fiind astfel nelegală proba obținută în acest mod.

În continuare, a susținut că nu a avut o atitudine nedemnă față de participanții la întâlnirea de practică neunitară.

În plus, a arătat că organizarea întâlnirii respective a fost defectuoasă, întrucât au fost invitați nu numai judecătorii de supraveghere a privării de libertate de la unitățile de deținere din raza Curții de Apel Galați, ci și doi judecători de la Tribunalul Brăila.

Recurenta a susținut că a intrat în polemică cu doi judecători de la Tribunalul Brăila, care au acuzat-o că a aplicat greșit legea și decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016. Or, aceștia nu erau familiarizați cu problemele de drept aflate în dezbatere, întrucât competența de soluționare a plângerilor împotriva încheierilor judecătorului delegat aparține judecătoriei, iar nu tribunalului.

A mai arătat că, la întâlnirea de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018, nu se afla la sediul instanței în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, nefiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la incidentul din 1 aprilie 2019, recurenta a susținut că i-a reproșat președintelui Judecătoriei Brăila organizarea deficitară a instanței, precum și faptul că acesta a solicitat revocarea sa din funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate într-o perioadă în care aceasta se afla în concediu de odihnă, fără să fie anunțată în prealabil.

A mai susținut că nu a cunoscut calitatea persoanelor care-l însoțeau pe președintele Judecătoriei Brăila, întrucât persoanele respective nu i-au fost prezentate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că acest text de lege vizează numai utilizarea unor expresii inadecvate sau motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului.

Or, încheierile pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicționale, astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 254/2013.

A mai arătat că a admis unele plângeri ale deținuților, întrucât sumele reținute de Administrația Penitenciarului Brăila din contul personal al acestora proveneau din donații primite de la rude, iar nu din munca prestată în penitenciar, astfel încât poprirea acestor sume era nelegală.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că în activitatea sa de judecător de supraveghere a privării de libertate nu a aplicat și nici interpretat legea cu rea-credință.

În acest sens, a subliniat că în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele provenite din prestarea în penitenciar a unor activități lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deținuților prin hotărârile de condamnare.

Recurenta a mai arătat că, în perioada 5 noiembrie 2019 - 20 decembrie 2019, s-a aflat în concediu medical, fiind în incapacitate temporară de muncă.

În acest context, a subliniat că suspendarea din funcția de judecător pe perioada exercitării acțiunii disciplinare (6 noiembrie 2019 - 17 decembrie 2019) nu putea opera, întrucât contractul individual de muncă al salariatului este suspendat de drept pe perioada incapacității de muncă, conform art. 49-50 din Codul muncii.

Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate că perioada în care a fost suspendată din funcție constituie vechime în funcția de judecător.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, a susținut că reținerea în sarcina recurentei și a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu atrage incidența art. 100 alin. (2) din aceeași lege, întrucât acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 242/2018. Or, majoritatea faptelor imputate recurentei au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018.

Intimata a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece afirmațiile recurentei nu s-au circumscris exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept, ci au depășit limitele în care un magistrat poate să se manifeste în exercițiul funcției.

Vinovăția recurentei în săvârșirea acestei fapte, sub forma intenției indirecte, rezultă atât din modul în care aceasta a înțeles să se comporte față de colegii judecători participanți la întâlnirea profesională din 30 martie 2018, cât și din limbajul folosit în discuția purtată cu președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

A mai arătat că instanța de disciplină a reținut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 având în vedere faptul că, în motivarea celor două încheieri menționate în acțiunea disciplinară, recurenta nu a expus un raționament juridic care să se bazeze pe situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, asumându-și astfel consecințele negative ale faptei sale.

Intimata a susținut că sunt întrunite și elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 dat fiind faptul că, la data soluționării plângerilor, recurenta cunoștea decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, însă a ignorat-o cu știință, acceptând astfel vătămarea intereselor părților din cauzele respective.

În final, a învederat că este inadmisibilă, în cadrul prezentei proceduri, solicitarea recurentei de constatare a împrejurării că suspendarea sa din funcția de judecător pe perioada exercitării acțiunii disciplinare nu a putut opera pentru motivul că în perioada respectivă s-ar fi aflat în concediu medical.

În plus, intimata a subliniat că prin decizia nr. 275 din 9 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de recurentă împotriva încheierii de suspendare din funcție până la soluționarea acțiunii disciplinare.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut că legalitatea sancțiunii disciplinare se apreciază prin raportare la momentul aplicării acesteia și, totodată, că suprapunerea perioadei în care s-a aflat în incapacitate de muncă cu perioada în care a fost suspendată din funcție reprezintă o problemă de executare a încheierii de suspendare.

Prin sentința nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020: (i) a fost admis recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019; (ii) a fost casată hotărârea atacată și, în rejudecare, a fost admisă, în parte, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară; (iii) în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ; (iv) a fost respinsă, în rest, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară.

În motivarea hotărârii, instanța de recurs a reținut considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, instanța de recurs a constatat că recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, acest motiv fiind invocat strict formal.

Criticile referitoare la nelegalitatea probei privind înregistrarea audio se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de recurs a reținut că mijlocul de probă reprezentat de înregistrarea audio a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați respectă dispozițiile art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu există o dispoziție legală care să interzică înregistrarea ședințelor de practică neunitară.

În plus, înregistrarea audio și chiar video a ședințelor în care se discută chestiuni de practică neunitară este frecventă, având astfel natura unei uzanțe care nu încalcă bunele moravuri.

Dată fiind calitatea recurentei de judecător, aceasta putea anticipa faptul că discuțiile purtate la ședința de practică neunitară din 30 martie 2018 erau înregistrate, nefiind necesară aducerea la cunoștința sa a acestui fapt.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au fost considerate nefondate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că, sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune ca: (i) magistratul să fi avut o atitudine nedemnă față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții; (ii) atitudinea nedemnă să fi avut loc în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Verificând întrunirea acestor condiții, instanța supremă a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că, în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018, desfășurate la sediul Curții de Apel Galați, doamna judecător A. a folosit un ton ridicat în discuțiile purtate cu alți magistrați și a avut o serie de reacții disproporționate și exagerate la adresa lor, concretizate în jigniri aduse acestora.

Astfel, recurenta a făcut afirmații vexatorii care au vizat pregătirea profesională și probitatea morală a altor magistrați, a folosit un ton ridicat, manifestând o atitudine agresivă față de magistrații care au îndrăznit să o contrazică în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare.

Or, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate să se bazeze pe respect și bună-credință.

Art. 18 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor prevede că relațiile judecătorilor și procurorilor, în cadrul colectivelor din care fac parte, trebuie să se bazeze pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și funcția deținută.

Susținerea recurentei, în sensul că nu s-a aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu la întâlnirea de unificare a practicii neunitare, nu poate fi primită.

În doctrina în materia răspunderii disciplinare a magistraților, s-a reținut că, prin sintagma "în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu" din cuprinsul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, se înțelege nu numai timpul în care magistratul efectuează programul normal de lucru la sediul instanței sau al parchetului, ci și toate activitățile și sarcinile pe care acesta le desfășoară în afara acestui program, dar în baza unei dispoziții exprese, prevăzute de lege sau de regulamente.

Or, întâlnirile judecătorilor, în scopul unificării practicii neunitare, sunt reglementate de art. 25-27 din secțiunea a 4-a, denumită "Măsuri privind unificarea practicii judiciare", din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Prin urmare, s-a reținut că atitudinile nedemne manifestate de recurentă în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 la sediul Curții De Apel Galați se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la interacțiunea avută de recurentă cu președintele Judecătoriei Brăila la 1 aprilie 2019, instanța de recurs a reținut faptul că, din probele administrate în cauză, rezultă că reproșurile adresate acestuia au fost făcute pe un ton ridicat și au fost de natură a pune într-o lumină nefavorabilă organizarea instanței respective.

De asemenea, recurenta a folosit un apelativ vexatoriu la adresa președintelui Judecătoriei Brăila, în condițiile în care relațiile dintre magistrați trebuie să se bazeze pe respect și bună-credință, iar, în plus, reproșurile au fost făcute în prezența altor persoane, respectiv a unor auditori de justiție. Susținerea recurentei în sensul că nu a știut că persoanele respective erau auditori de justiție este lipsită de relevanță, de vreme ce aceasta avea îndatorirea de a avea o atitudine demnă în relațiile de serviciu, indiferent de calitatea persoanelor prezente la sediul instanței.

Prin urmare, s-a reținut că atitudinile nedemne manifestate de recurentă la 1 aprilie 2019, în sediul Judecătoriei Brăila, se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, comportamentul recurentei fiind de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat și relațiile de serviciu, existând astfel o legătură de cauzalitate între manifestările nedemne și urmarea produsă.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de recurs a reținut că, din modul în care recurenta a înțeles să se comporte față de alți judecători și din limbajul folosit, rezultă că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă.

Prin urmare, instanța disciplinară a reținut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, instanța de recurs a reținut că natura mixtă a încheierilor pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, nu îl scutește, însă, pe acesta, de obligația de a motiva încheierile respective.

Astfel, obligația judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a motiva încheierile pe care le pronunță este prevăzută de mai multe dispoziții ale Legii nr. 254/2013, respectiv cele de la art. 39 alin. (6), art. 40 alin. (13) și art. 56 alin. (6).

De vreme ce textele de lege anterior evocate stabilesc că încheierile pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să fie motivate, exigențele motivării prevăzute pentru hotărârile judecătorești sunt aplicabile și încheierilor pronunțate în temeiul Legii nr. 254/2013.

Or, aceste exigențe impun ca motivarea hotărârilor să cuprindă raționamentul juridic care fundamentează soluția adoptată.

În aceste condiții, delegarea în funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate nu atrage, de plano, imposibilitatea săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

În schimb, se subliniază că, prin reglementarea acestei abateri disciplinare, legiuitorul a urmărit sancționarea unei anumite conduite a magistratului care afectează prestigiul justiției sau demnitatea funcției deținute, iar nu instituirea unui control asupra hotărârilor supuse căilor de atac.

Prin hotărârea atacată cu recurs s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, apreciindu-se că, din modalitatea în care pârâta a înțeles să motiveze două încheieri desființate ulterior de Judecătoria Brăila, reiese că aceasta nu a respectat raționamentul juridic care rezultă cu evidență din probele administrate.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența în materie răspunderii disciplinare a magistraților, poate reprezenta abaterea disciplinară anterior evocată o apreciere personală a judecătorului care nu se regăsește în niciun mod în probele dosarului și nu reprezintă concluzia unui demers logic. O concluzie, chiar greșită, dar rezultată din argumentele extrase din probele dosarului nu poate, însă, atrage răspunderea disciplinară a magistratului.

Prin raportare la aceste considerații, instanța de recurs a constatat că soluțiile dispuse prin cele două încheieri în privința cărora s-a reținut o motivare vădit contrară raținamentului juridic au avut la bază aprecierea probelor aflate la dosar. Or, aprecierea probelor intră în atribuția exclusivă a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

Greșita apreciere a probatoriului, având drept consecință stabilirea unei situații eronate, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul procedurii disciplinare.

Împrejurarea că Judecătoria Brăila a desființat cele două încheieri, reținând o altă situație de fapt, în urma evaluării probatoriului, nu poate conduce la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului care a pronunțat încheierile respective, deoarece simpla desființare a unei hotărâri într-o cale de atac nu atrage răspunderea disciplinară a judecătorului care a pronunțat-o, în absența întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate.

Prin urmare, instanța de recurs a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, soluția instanței de disciplină fiind nelegală din perspectiva reținerii în sarcina recurentei a acestei abateri.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, instanța de recurs a reținut că, în conformitate cu art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, această abatere disciplinară vizează încălcarea normelor de drept material sau procesual, de natura a afecta valabilitatea actelor întocmite de magistrat sau a vătăma în mod grav drepturile ori interesele părților și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Așadar pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Sub aspectul laturii obiective, instanța de recurs a constatat că fapta imputată recurentei a vizat neaplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, în sensul dezlegării date problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ci într-un sens contrar.

Instanța supremă a reținut faptul că modul în care recurenta a analizat aplicabilitate deciziei menționate anterior, în cauzele pe care le-a soluționat, s-a făcut prin raportare la situația de fapt din cauzele respective.

Or, opinia pe care și-o formează judecătorul, în urma unui raționament logico-juridic, concretizată în soluția pronunțată în cauză, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu și în procedura disciplinară, relevante fiind, în acest sens, dispozițiile art. 97 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în procedura disciplinară, nu pot fi examinate temeinicia și legalitatea hotărârilor pronunțate de judecători, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalității căilor de atac și principiului independenței judecătorilor.

În aceste condiții, instanța supremă a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, hotărârea atacată fiind nelegală din perspectiva reținerii în sarcina recurentei a acestei abateri disciplinare.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că a devenit inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancțiunii disciplinare aplicate de instanța disciplinară din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează procedura disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), lit. d) și lit. t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

De asemenea, instanța de recurs a reținut că solicitarea recurentei, în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcție, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcția de judecător, depășește cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi, astfel, analizată.

Cu privire la individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanța supremă a constatat că atitudinile nedemne reținute în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 au avut o gravitate sporită, fiind astfel necesară aplicarea unei sancțiuni disciplinare care să descurajeze adoptarea, pe viitor, a unei conduite susceptibile de a afecta prestigiul funcției de magistrat și al sistemului judiciar, în ansamblul său.

În aceste condiții, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, instanța de recurs a stabilit că se impune aplicarea sancțiunii disciplinare constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs a constatat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în privința abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Împotriva decizie menționate la punctul 4, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua și pct. 10 C. proc. civ.. Prin cererea formulată, revizuenta solicită admiterea revizuirii și schimbarea, în tot, a hotărârii atacate.

Cu privire la primul motiv de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ., revizuenta susține următoarele:

(i) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra nelegalității suspendării revizuentei din funcția de judecător, ce a avut loc în intervalul 6 noiembrie 2019 - 18 decembrie 2019 - în timpul exercitării acțiunii în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii -, în perioada respectivă revizuenta fiind în concediu medical de boală, dovedit prin actele medicale atașate la dosar;

(ii) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției nulității sancțiunii disciplinare invocate de către revizuentă în motivele de recurs. Deși sancțiunea disciplinară era nulă în raport cu cea de-a treia abatere disciplinară reținută în sarcina revizuentei, constând în exercitarea funcției cu rea-credință, instanța de recurs nu a soluționat excepția nulității absolute a sancțiunii disciplinare aplicate de instanța disciplinară pentru toate cele trei abateri disciplinare.

În susținerea celor de mai sus, revizuenta invocă dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a) -d)", concluzionând că, în privința abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, reținută în sarcina revizuentei, sancțiunea disciplinară nu putea consta în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni, această sancțiune fiind nelegală.

Având în vedere că sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru toate cele trei abateri reținute în sarcina revizuentei, fiind nelegală pentru cea de-a treia, prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, revizuenta apreciază că instanța de recurs ar fi trebuit să constate nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate acesteia, fără să mai intre pe fondul cauzei, "nulitatea absolută fiind o excepție de fond, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei".

Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiției a Uniunii Europene la data de 18 mai 2021 și arată că cercetarea disciplinară în cazul acesteia a avut loc în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, când la conducerea Inspecției Judiciare se afla domnul B., numit interimar prin O.U.G. nr. 77/2018, prin care Guvernul României a făcut numiri interimare în funcțiile de conducere ale Inspecției Judiciare, fără respectarea procedurii de numire prevăzute de art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În acest context, revizuenta invocă excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare exercitate împotriva acesteia în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, față de caracterul nul absolut al tuturor actelor avizate de către domnul B., susținând că acțiunea disciplinară împotriva sa a fost exercitată în mod șicanatoriu, la solicitarea președintelui Curții de Apel Galați.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire formulate de A., în prezent judecător la Judecătoria Galați, împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua și pct. 10 C. proc. civ., întrucât:

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ.:

(i) contrar susținerilor revizuentei, în rejudecarea fondului cauzei, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la solicitarea recurentei-pârâte adresate instanței de recurs, de a constata că suspendarea sa din funcția de judecător pe perioada exercitării acțiunii disciplinare nu a putut opera datorită faptului că, în perioada 6 noiembrie 2019 - 17 decembrie 2019, s-ar fi aflat în concediu medical de boală;

(ii) în ceea ce privește pretinsa omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra criticii vizând nelegalitatea sancțiunii disciplinare aplicate recurentei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, aceasta critică este deopotrivă nefondată. Instanța de recurs a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constituive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Pe cale de consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate, s-a constatat că devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancțiunii disciplinare aplicate de instanța de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 procedură civilă, acesta nu este incident în speță, întrucât textul de lege invocat are în vedere revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul ce poate fi cerută dacă "Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă". Or, în cauză, revizuenta nu invocă o hotărâre prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale recurentei, datorată unei hotărâri judecătorești, ci face trimitere la o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, făcând o confuzie între acte emise de două organisme internaționale distincte, ce nu pot fi confundate sau aplicate prin similitudine.

Pe de altă parte, se arată că intervalul de timp în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară, indicat de către revizuenta ca fiind cuprins între aprilie 2019 - decembrie 2019, nu este cel corect. Cercetarea disciplinară a debutat prin Rezoluția nr. 2351/A/16.07.2019 și a fost finalizată la 6 septembrie 2019, astfel cum reiese din Rezoluția nr. 3043/B/13.09.2019 de exercitare a acțiunii disciplinare, aflată la dosarul disciplinar nr. 19-2299, deci ulterior numirii domnului B. în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82/15.05.2019.

II. Considerentele Înaltei Curți

La termenul de judecată de astăzi, instanța a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 10 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Înalta Curte constată că revizuirea formulată împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, este inadmisibilă, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de revizuire invocate în susținerea cererii formulate, respectiv motivele de revizuire reglementate de legiuitor prin art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua și pct. 10 C. proc. civ.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ.

În esență, în susținerea motivului de revizuire, revizuenta invocă următoarele:

(i) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra nelegalității suspendării revizuentei din funcția de judecător, ce a avut loc în intervalul 6 noiembrie 2019 - 18 decembrie 2019 - în timpul exercitării acțiunii în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii -, în perioada respectivă revizuenta fiind în concediu medical de boală, dovedit prin actele medicale atașate la dosar;

(ii) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției nulității sancțiunii disciplinare invocate de către revizuentă în motivele de recurs.

În cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ., invocat de revizuentă în susținerea motivului de revizuire, legiuitorul a reglementat posibilitatea admiterii cererii de revizuire dacă, printr-o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor formulate de recurentă, a analizat și a răspuns, în concret, apărărilor formulate de către aceasta cu privire la nelegalitatea suspendării revizuentei din funcția de judecător, precum și cu privire la excepția nulității sancțiunii disciplinare invocate de către recurentă prin motivele de recurs.

Astfel, în considerentele de la pagina 14, alin. (1) și (2) din decizia civilă nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în soluționarea dosarului nr. x/2020, instanța de recurs a reținut următoarele:

"Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancțiunii disciplinare aplicate de instanța de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

De asemenea, solicitarea recurentei în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcție, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcția de judecător depășește cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi astfel analizată".

Prin criticile formulate, revizuenta își expune dezacordul cu privire la soluția și motivarea hotărârii atacate și tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea acestei căi extraordinare de atac să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

În context, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Hotărârea din30 septembrie 1999, Brumărescu împotriva României). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu" (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire formulat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii pronunțate de Curtea de Justiției a Uniunii Europene la data de 18 mai 2021, pe care intelege sa-si intemeieze excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare exercitate împotriva acesteia în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, față de caracterul nul absolut al tuturor actelor avizate de către domnul B., în calitate de "conducător" al Inspecției Judiciare în perioada indicată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că s-a produs o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de revizuentă în susținerea motivului de revizuire intemeiat pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. nu se circumscriu cazului de revizuire reglementat de legiuitor prin dispozițiile mai sus menționate.

Or, dispozițiile legale cu privire la calea de atac extraordinară a revizuirii sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie. În speță, revizuenta invocă o hotărâre pronunțată de o instanță europeană - Curtea de Justiție a Uniunii Europene - diferită de cea avută în vedere de legiuitor prin reglementarea motivului de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., instanță care are competențe jurisdictionale distincte, raportat la aria de competență specifică Curții Europene a Drepturilor Omului (la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ.).

Mai mult, pentru ca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. să devină aplicabil în prezenta cauză, ar fi trebuit să fie îndeplinite cumulativ și următoarele condiții: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi pronunțat o hotărâre prin care să constate că, prin decizia atacată cu revizuire, s-ar fi produs o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale revizuentei; consecințele grave ale încălcării să se producă în continure.

Din analiza argumentelor formulate de către revizuentă, precum și din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative mai sus-menționate, astfel încât revizuirea este inadmsibilă.

Prin urmare, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire și cu privire la cazul consacrat de dispozițiile pct. 10 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.