ÎCCJ, Decizia nr. 25/2022

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2022

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a, s) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 9J din 24 mai 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a fost admisă, în parte, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, iar în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ. A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva aceluiași magistrat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin aceeași hotărâre, din oficiu, cu majoritate, a fost reevaluată măsura suspendării din funcție a doamnei A., măsură dispusă prin Hotărârea nr. 6J din 22 februarie 2021 și, pe cale de consecință, s-a dispus încetarea măsurii suspendării din funcție începând cu data de 24 mai 2021.

Au fost exprimate și opinii separate în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t) teza I din același act normativ și aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare constând în "excluderea din magistratură" dar și opinia separată în sensul menținerii măsurii suspendării din funcție dispuse anterior prin Hotărârea nr. 6J din data de 22 februarie 2021.

Cea de-a doua opinie separată este în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. a) din același act normativ constând în "avertisment".

II. Cererea de recurs

Împotriva Hotărârii nr. 9J din 24 mai 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării să se dispună respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva sa.

Consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în parte, fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește soluția adoptată, cu majoritate, de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, de admitere în parte a acțiunii disciplinare formulate de către Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A., având ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a, s) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În memoriul de recurs, se arată că sancțiunea nu se justifică deoarece hotărârea pronunțată de recurenta-judecător a fost corectată în calea de atac de către Tribunalul Brăila, astfel cum se reține chiar din cuprinsul sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare.

Subliniază că nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în motivele de contestație, nici Tribunalul Brăila, chemat să cenzureze hotărârea doamnei judecător A., nu fac nicio referire critică cu privire la modul de redactare a considerentelor încheierii contestate, astfel - cu atât mai puțin - are acest drept Inspecția Judiciară.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii secției pentru judecători în materie disciplinară pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea principiului egalității reglementat de art. 8 C. proc. civ. și al dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 C. proc. civ.

Recurenta face referire, în primul rând, la hotărârea prin care a fost suspendată din funcție și arată că a solicitat, în repetate rânduri, secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii urgentarea redactării hotărârii pronunțate la 22 februarie 2021, pentru a-și putea exercita dreptul de a ataca hotărârea la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 52 alin. (1)

1

și

2

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, mai ales că, în toată această perioadă, era lipsită de orice mijloc de întreținere. Consideră că prin întârzierea de aproape 2 luni în redactarea hotărârii, caracterul preventiv al acestei măsuri s-a transformat într-o veritabilă sancțiune disciplinară, dispusă înainte de începerea oricărei proceduri disciplinare.

Arată că a fost suspendată din funcție aproape 4 luni (22.02.2021-07.06.2021), până la pronunțarea Deciziei nr. 234 din 7 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care a fost admisă contestația formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 6J din 22 februarie 2021, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021 și prin care a fost desființată hotărârea și s-a dispus repunerea contestatoarei A. în situația anterioară, în condițiile art. 52 alin. (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Apreciază că secția a ignorat complet situația personală a recurentei și a circumstanțelor sale familiale speciale, care au fost grav afectate, fiind suspendată din funcție. Astfel cum rezultă din certificatul de naștere seria x nr. x, depus la dosar, este singurul părinte al minorei B., iar prin măsura nelegală dispusă de către Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a fost lipsită pentru o perioadă nedeterminată de orice posibilități materiale de a-și întreține fetița, ceea ce a reprezentat o consecință care s-a răsfrânt în mod indirect asupra copilului, aflat la școală în clasa pregătitoare.

În al doilea rând, în ceea ce privește procedura din dosarul din această cauză, recurenta critică faptul că secția a amânat cauza la cererea recurentei pentru a-și angaja apărător, acordând termen de judecată de o săptămână. Apoi a respins, cu opinie majoritară, cererea de acordare a unui nou termen de judecată de o lună (aceasta fiind practica secției pentru judecători în materie disciplinară). Precizează că însăși Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, a pus concluzii de admitere a cererii de amânare formulate. Consideră că termenul de o săptămână a fost insuficient și, mai mult decât atât, a depus acte medicale prin care atestă imposibilitatea prezentării sale în fața secției la termenul de judecată.

La data formulării cererii de acordare a unui nou termen, 19 mai 2021, întrucât nu a reușit să își angajeze apărător într-un termen acordat de doar o săptămână, ar fi dorit să fie prezentă în fața secției, dar situația medicală a copilului nu i-a permis.

Astfel, consideră că a fost încălcat și principiul egalității armelor, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, recurenta fiind lipsită de posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza - inclusiv probele - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj față de adversarul său.

În ceea ce privește abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a și art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, reținute prin acțiunea disciplinară în sarcina recurentei, apreciază că prin precizarea doar în acțiunea disciplinară a tezelor aplicabile, fără ca, în cursul cercetării disciplinare să fie clarificat acest aspect, acțiunea disciplinară este lovită de nulitate absolută parțială, întrucât nu a avut posibilitatea de a formula apărări în raport cu aceasta.

A arătat în cererea de probe că, în cuprinsul rezoluției din data de 26 februarie 2021 a Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, au fost reținute indicii privind săvârșirea unui număr de trei abateri disciplinare și anume cele prevăzute de art. 99 lit. m), s) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Întrucât abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din actul normativ anterior menționat includ, fiecare dintre acestea, câte două modalități normative, a formulat încă din cursul cercetării disciplinare solicitarea de a se specifica ce teză normativă a fost reținută de către Inspecția Judiciară. Această cerere a fost respinsă în cursul cercetării disciplinare și doar la momentul sesizării secției cu acțiunea disciplinară au fost menționate tezele aplicabile.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurenta precizează că Înalta Curte de Casație si Justiție a subliniat, referitor la calitatea activității de motivare a unei hotărâri judecătorești, că aceasta reprezintă un criteriu pe baza căruia se realizează evaluarea activității profesionale a judecătorilor, nicidecum un element constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, abatere care, cu atât mai mult nu poate fi reținută, cât timp hotărârea a fost desființată în calea de atac, de către instanța de control judiciar.

Arată că această abordare se regăsește în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în cauze care au vizat abaterea prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 (e.g. Decizia nr. 19 din 23 februarie 2015, prin care s-a respins recursul împotriva Hotărârii nr. 8/J din 18 iunie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară; Decizia nr. 203 din 23 noiembrie 2015, prin care s-a respins recursul împotriva Hotărârii nr. 4/J din 18 februarie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară).

Menționează că a preluat în motivarea hotărârilor sale, într-un mod personal și nefericit o idee subliniată chiar într-o decizie a Completului de 5 judecători din cadrul instanței supreme, în sensul că "urmările produse (impactul mediatic) nu au fost atât de puternice" (Decizia civilă nr. 69 din 2 aprilie 2018).

Arată că din considerentele hotărârii atacate, în opinia majoritară referitoare la abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, ar rezulta că sunt reținute ambele ipoteze ale acestei abateri. Consideră că doar opinia minoritară realizează o analiză fundamentată a elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare și că aceasta ar fi singura abatere disciplinară ce ar fi putut fi reținută în speță, pentru săvârșirea căreia era suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului.

În ceea ce privește sancționarea recurentei-pârâte pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, apreciază că este nelegală, în condițiile în care în cauză nu ne raportăm la o hotărâre definitivă, ci la o hotărâre care a fost supusă cenzurii instanței de control judiciar. Aceasta întrucât, modul de instrumentare a litigiilor deduse judecății constituie prerogative conferite, potrivit normelor constituționale cuprinse în art. 124 și 126, exclusiv instanțelor judecătorești, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești, Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii neregăsindu-se printre acestea.

Inspecția Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate și temeinicie a măsurilor și dispozițiilor luate de magistrați în exercitarea atribuțiilor specifice, având în vedere limitele cuprinse în art. 97 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 16 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, întrucât o asemenea activitate ar aduce atingere principiului independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României.

O analiză din perspectiva solicitată de către Inspecția Judiciară ar presupune formularea unor aprecieri asupra modului în care instanțele trebuie să interpreteze și să aplice legea, fapt nepermis unei autorități administrative, care nu are competența de a formula opinii în legătură cu legalitatea sau temeinicia măsurilor luate de judecători cu ocazia soluționării cauzelor și, cu atât mai puțin, nu poate îndeplini prerogative jurisdicționale.

Judecătorul este suveran atât în ceea ce privește administrarea și interpretarea probelor cât și în ceea ce privește soluțiile pronunțate, iar măsurile și soluțiile dispuse în cursul soluționării unei cauze pot fi cenzurate numai de instanțele de control judiciar, în condițiile legii.

Arată că atâta timp cât o hotărâre judecătorească nu este definitivă, ea nu poate forma obiect al verificării încălcării normelor de drept material sau procesual de către Inspecția Judiciară.

Obiectul verificărilor date în competența Inspecției Judiciare în legătură cu abaterea disciplinară conținută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență îl constituie acele aspecte, exterioare raționamentului logico-juridic construit de instanța de judecată cu ocazia soluționării unei cauze, care au avut drept urmare nesocotirea normelor de drept substanțial sau procedural într-o modalitate lipsită de cea mai slabă justificare.

Recurenta consideră că probele administrate nu au condus la identificarea unei încălcări cu știință a normelor de drept procesual și nici nesocotirea din culpă a acestora, într-o manieră gravă, neîndoielnică și nescuzabilă, lipsind, astfel, minimele indicii de săvârșire a abaterii disciplinare menționate, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege și care atrag răspunderea disciplinară a magistraților, conform art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar o analiză a fondului cauzei nu poate fi efectuată pe calea verificărilor administrative.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, pe fondul cauzei, în mod judicios a fost respinsă acțiunea disciplinară, secția pentru judecători în materie disciplinară constatând, în unanimitate, că aspectele reținute de Inspecția Judiciară nu se circumscriu unor obligații cu caracter administrativ stabilite în sarcina recurentei prin regulamente sau lege, acest aspect fiind subliniat încă din faza cercetării disciplinare.

Recurenta este de părere că în privința individualizării judiciare a sancțiunii, secția pentru judecători în materie disciplinară s-a folosit în mod exclusiv de un articol de presă, pe care l-a reluat, pentru a sublinia caracterul grav al abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, apreciind în consecință, că "se justifică aplicarea unei sancțiuni care să aibă ca efect evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiul funcției de magistrat, în special, și al justiției, în general".

Deoarece, secția pentru judecători în materie disciplinară nu a realizat o individualizare judiciară a sancțiunii aplicate solicită să se aibă în vedere circumstanțele speciale în care se afla recurenta la momentul respectiv, atât din punct de vedere personal dar si profesional.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului formulat, casarea Hotărârii nr. 9J din 23 iunie 2021 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021, iar în cadrul rejudecării, dispunerea respingerii acțiunii disciplinare exercitate de către Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A..

III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecția Judiciară

Prin întâmpinare, Inspecția Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., consideră că recurentei i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil; conduita recurentei-pârâte pe parcursul procedurii derulate în fața secției pentru judecători în materie disciplinară (de exemplu, de a formula cereri repetate de amânare) nu poate fi imputată secției pentru judecători în materie disciplinară și nu este de natură a fundamenta nulitatea hotărârii atacate.

Referitor la câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere împotriva Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 par. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială.

În acest sens, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei) și presupun respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti împotriva Franței). Or, în speța dedusă judecății s-a asigurat respectarea acestor exigențe, întreaga procedură disciplinară s-a derulat cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare).

Arată că recurentei i-au fost prezentate toate probele administrate în cursul efectuării cercetării disciplinare de către echipa de inspectori judiciari, aspect care este consemnat în procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, iar persoana cercetată nu a formulat obiecții. Recurenta a beneficiat de asistență și apărare calificată pe tot parcursul cercetării disciplinare, din partea doamnei avocat dr. C., fiind încuviințate toate probele solicitate în apărare de către magistratul cercetat.

Totodată, solicită a fi avut în vedere și faptul că în cadrul procedurii disciplinare derulate în fața instanței disciplinare nu au fost formulate apărări noi și nici nu s-a cerut încuviințarea unor probe noi de către Inspecția Judiciară.

Menționează că probele atașate în susținerea recursului nu sunt probe noi, ci ele privesc teze deja invocate în apărare sau reprezintă, după caz, probe deja administrate pe parcursul cercetării disciplinare. Prin urmare, apreciază că recurenta A. nu a probat în concret nicio vătămare prin prisma pretinselor încălcări ale dreptului la apărare și a principiului egalității armelor și nici nu a indicat în ce a constat pretinsul "dezavantaj față de adversarul său", prin prisma administrării probelor.

Față de afirmațiile recurentei în sensul că secția ar fi ignorat complet situația personală a acesteia și a circumstanțelor sale speciale familiale și că, fiind suspendată din funcție, ar fi fost lipsită total de veniturile necesare îngrijirii familiei sale, consideră că acestea sunt în vădită contradicție cu afirmațiile aceleiași părți, prin care invocă necesitatea acordării unui termen mai lung în vederea soluționării acțiunii disciplinare, cu atât mai mult cu cât, la acea dată, nu puteau fi prevăzute eventualele aspecte procedurale care ar fi putut deveni incidente pe parcursul soluționării recursului declarat de recurenta-judecător împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 22 februarie 2021 privind suspendarea sa din funcție, durata de soluționare a acestei căi de atac sau chiar soluția ce urma a fi pronunțată în acea cauză. Nu în ultimul rând, cu privire la celelalte argumente expuse prin prisma situației de fapt care a stat la baza suspendării sale din funcție, precum și a întârzierii de aproape 2 luni în redactarea hotărârii pronunțate în 22 februarie 2021, arată că aceste argumente au fost deja valorificate în cadrul căii de atac a recursului împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 22 februarie 2021, de suspendare din funcție a doamnei judecător A., calea de atac fiind admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu mai trebuie discutate în cauza de față.

În concluzie, pentru toate argumentele de mai sus, arată că, deși recurenta înțelege să se raporteze la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu au fost prezentate argumente pertinente care să susțină temeinicia acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inspecția Judiciară consideră că este neîntemeiat.

Referitor la susținerea conform căreia individualizarea tezei/modalității normative a abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea 303/2004 a intervenit abia prin acțiunea disciplinară, critică încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită ca instanța de recurs să constate faptul că, dată fiind soluția de respingere a acțiunii disciplinare pentru această faptă, în condițiile în care Inspecția Judiciară nu a declarat cale de atac sub acest aspect, critica este lipsită de interes.

Față de critica recurentei conform căreia, în cursul cercetării disciplinare, nu ar fi fost precizată teza aplicabilă abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că individualizarea tezei/modalității normative aplicabile a intervenit abia prin acțiunea disciplinară, arată că această apărare a fost respinsă în mod argumentat chiar în cursul cercetării disciplinare.

În urma verificărilor prealabile s-a constatat existența unor indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare, urmând să se stabilească în cursul cercetării disciplinare faptele concrete, condițiile și circumstanțele eventualelor abateri disciplinare, respectiv existența/inexistența vinovăției magistratului cercetat.

Pe cale de consecință, pentru stabilirea în mod concret a faptelor și urmărilor acestora, a împrejurărilor în care au fost săvârșite, precum și a oricăror alte date concludente prin care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare (inclusiv sub forma tezelor aferente abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare) dar și pentru verificarea apărărilor doamnei judecător A., era necesară desfășurarea activităților de cercetare disciplinară.

De altfel, precizează că la finalul cercetării disciplinare, nu au mai fost formulate de către recurentă alte obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare a acestei etape, nefiind reluate apărări cu privire la eventualele neajunsuri/împiedicări în exercitarea dreptului la apărare, prin neprecizarea unei teze exprese a abaterilor disciplinare.

Consideră că prin urmărirea clarificării indiciilor cu privire la conduita magistratului vizat, prin administrarea probelor sub toate aspectele, inclusiv prin prisma stabilirii vinovăției, s-a urmărit de către echipa de inspectori chiar respectarea dreptului la apărare al recurentei A., aceasta având libertatea de a se apăra previzibil cu privire la fiecare teză în parte.

Cu privire la celelalte critici formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost reținute în sarcina recurentei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, solicită respingerea acestora ca nefondate.

Astfel, contrar susținerilor din recurs, arată că faptele reținute în sarcina recurentei au fost multiple și de o gravitate evidentă, intens mediatizate și au generat un puternic impact negativ (fiind vorba și de un dosar penal cu suspiciuni de viol asupra unei minore).

Mai mult, în cuprinsul cererii de recurs nu este expus niciun argument pertinent care să susțină inexistența elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare menționate mai sus, ca temei al aplicării sancțiunii disciplinare doamnei judecător A. prin hotărârea nr. 9J din 24 mai 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară. Dimpotrivă, sub aspectul laturii obiective, este de observat că recurenta-pârâtă nu contestă, în materialitatea lor, acțiunile sale.

Subliniază că, în analiza efectuată în prezenta cauză, s-a pornit de la situația premisă conform căreia legalitatea și temeinicia măsurilor adoptate și soluțiilor pronunțate de instanțe nu pot fi analizate în cadrul verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară, ci se referă doar la acele aspecte exterioare care au drept consecință înfrângerea normelor de drept substanțial sau procedural într-o modalitate lipsită de cea mai slabă justificare, respectiv, conduita magistratului. Acest aspect nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de doamna A..

Pe cale de consecință, solicită respingerea criticilor formulate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs.

Se precizează în întâmpinare că, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce interesează în speță este modalitatea în care într-un interval foarte scurt și în lipsa unor elemente de noutate, magistratul vizat a înțeles să dea dezlegare (în dosarul nr. x/2020) unor sesizări cu același obiect ca cel analizat în dosarul nr. x/2020 și fără a oferi criterii obiective de referință pentru un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), măsura dispusă părând a nu avea, în aceste condiții și în aceste împrejurări, nicio justificare. De altfel, sub acest aspect, nu prezintă relevanță tipul soluțiilor adoptate sau ordinea în care acestea s-au pronunțat, ci doar conduita magistratului.

Arată că modul de lucru al magistratului a avut drept consecință nu doar inducerea în eroare a reprezentantului Ministerului Public prin crearea aparenței intervenirii unor aspecte de noutate, dar și a inculpatului D. care, așa cum rezultă și din înregistrarea ședinței de judecată din 22 decembrie 2020, nu înțelegea în ce etapă procesuală se află și de ce a fost citat.

Mai precizează că, așa cum, în mod pertinent, a reținut secția pentru judecători în materie disciplinară, modalitatea în care doamna judecător A. s-a raportat la dispozițiile legale ce reglementează înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară conturează grava neglijență în exercitarea funcției, aceasta deturnând dispozițiile legale menționate de la scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv art. 242 din C. proc. civ.

În plus, soluția pronunțată de doamna judecător A. a lipsit de eficiență și soluția pronunțată de instanța de control judiciar, respectiv Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2020, prin fixarea unui termen, din oficiu, în dosarul nr. x/2020 la aceeași dată cu cea la care Tribunalul Brăila urma să se pronunțe în dosarul asociat creat anterior.

Consideră că apărarea recurentei-pârâte în sensul că modalitatea în care a procedat la instrumentarea și soluționarea dosarului nr. x/2020 au făcut obiectul unei căi de atac, care a remediat soluția adoptată, nu poate fi primită în speța de față, date fiind particularitățile cauzei.

Arată că, în fapt, dincolo de existența unui remediu procesual (calea de atac prevăzută de altfel de legiuitor, dar nu ca mijloc de exonerare de răspundere pentru orice fel de conduită adoptată de judecătorul din primă instanță), recurenta-pârâtă nu are nicio justificare pentru modul superficial în care a procedat la studierea cauzei, astfel cum chiar partea recunoaște (cu atât mai puțin în condițiile în care aceasta viza un pretins viol asupra unui minor), recurenta-judecător având clar posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând că prin aplicarea dispozițiilor legale într-un sens contrar celui avut în vedere de legiuitor să se producă consecințe de genul celor din cauza de față.

Nu în ultimul rând, față de caracterul imperativ al dispozițiilor de procedură încălcate, a fost reținută în mod temeinic și legal, cu majoritate, de către secție și forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, respectiv cea a gravei neglijențe, deoarece nu se poate reține o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor procesual penale.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor solicită să se constatate că și în acest caz, în mod corect, s-a reținut de către secția pentru judecători în materie disciplinară faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri și că se impune sancționarea disciplinară a recurentei, prin raportare la considerentele încheierii de ședință din 22 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ale încheierii de ședință din data de 08 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, dar și la considerentele încheierii din 22 decembrie 2021 din dosarul nr. x/2019

Astfel, considerentele evidențiate ca atare în cuprinsul hotărârii secției ce face obiectul căii de atac au fost calificate nu doar ca motivări în mod vădit contrare raționamentului juridic, ci și ca expresii inadecvate.

Exprimările folosite pot inocula opiniei publice ideea periculoasă pentru activitatea judecătorilor și respectarea legii, în esența ei, că măsura arestului preventiv ar trebui să intervină doar în situațiile prezentate de doamna judecător, și doar dacă "a existat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel" și că atât timp cât "inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică", "acesta poate fi plasat la domiciliu în arest".

Consideră că, în mod temeinic și legal, s-a arătat cu majoritate de către secția de judecători în materie disciplinară faptul că inserarea unor astfel de expresii și construcții lingvistice în cuprinsul unei hotărâri judecătorești depășește limitele unei motivări care trebuie să se raporteze la situația de fapt și de drept, fiind de natură a pune în discuție chiar profesionalismul magistratului chemat să judece cauza.

Contrar susținerilor recurentei, în motivarea actelor judiciare a realizat și prezentări eronate, respectiv subiective ale dispozițiilor incidente în materie contrare raționamentului logic, cu omiterea analizei probelor și furnizării unui răspuns la argumentele reprezentantului Ministerului Public, distorsionând starea de fapt pe baza unor presupuneri generale și aprecieri pur personale, acționând cu intenție indirectă. Astfel, apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, apreciază că instanța de disciplină a realizat o justă apreciere a gravității abaterilor disciplinare reținute în sarcina recurentei judecător și, în consecință, în mod proporțional, a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

Or, sub acest aspect, în deplin acord cu instanța de disciplină, apreciază că faptele reținute în sarcina recurentei-judecător relevă o gravitate deosebită, iar atitudinea magistratului conturează faptul că recurenta-pârâtă nu a conștientizat gravitatea faptelor săvârșite și conduita profesională pe care o impun standardele profesiei de judecător.

În acest context, apreciază că nu pot fi privite ca circumstanțe atenuante aspectele relevate de către recurentă cu privire la situația personală, pregătirea sa profesională, nici calificativele obținute la evaluarea activității profesionale și nici lipsa unei experiențe bogate în materie penală în exercitarea funcției de judecător (asumându-și de altfel acest lucru, prin refuzul de a reveni și de a profesa în cadrul secției civile); dimpotrivă, cea din urmă circumstanță era de natură a-i impune recurentei un nivel mai ridicat de diligentă și prudență și să îi suscite nevoia de studiere aprofundată a legii și a jurisprudenței în aplicarea instituțiilor de drept procesual și de drept substanțial pentru această ramură de drept, tocmai pentru a fi în măsură să aibă reprezentarea exactă a sensului propriu și adecvat al normelor în aplicarea cărora consideră că a acționat.

Pentru toate argumentele expuse, dar și cele reținute pe larg în cuprinsul hotărârii recurate, solicită respingerea recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 9J din 24 mai 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea principiului egalității reglementat de art. 8 C. proc. civ. și a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În primul rând, cu privire la criticile ce vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin imposibilitatea de a promova calea de atac din cauza întârzierii redactării hotărârii de suspendare din funcție a doamnei judecător A., pronunțate la data de 22 februarie 2021 de secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu susținerile Inspecției Judiciare, se constată că aceste argumente au fost deja valorificate în cadrul căii de atac a recursului împotriva hotărârii de suspendare din funcție a recurentei-judecător, calea de atac fiind admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu mai prezintă relevanță în cauza de față. Prin urmare, aceste critici vor fi respinse, fiind străine de conținutul hotărârii atacate și de procedura ce a precedat adoptarea acesteia.

În al doilea rând, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că respingerea cererii sale de amânare a condus la încălcarea dreptului său la apărare, mai ales că, a depus la dosar documente doveditoare potrivit cărora se afla în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 19 mai 2021.

Or, potrivit art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

În speță, așa cum a reținut și secția pentru judecători în materie disciplinară, a fost încuviințată prima cerere de amânare formulată de către recurentă, fiindu-i acordat recurentei un termen de o săptămână, în vederea angajării unui apărător. A doua cerere de amânare a judecății, formulată de recurenta-pârâtă în fața instanței disciplinare, a fost respinsă, cu majoritate, la termenul din 19 mai 2021, deoarece i-a fost deja acordat un termen în vederea angajării unui apărător, însă a fost amânată pronunțarea, pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise. Prin urmare, au fost pe deplin respectate prevederile art. 222 alin. (2) din C. proc. civ.. secția pentru judecători în materie disciplinară a precizat că la durata scurtă a termenului de o săptămână acordat a avut în vedere că recurenta era suspendată din funcție. Se constată ca fiind contradictorii argumentele recurentei privind încălcarea dreptului la apărare prin neacordarea unui termen suficient de lung pentru pregătirea apărării în raport cu cele privind neluarea în seamă a situației în care se afla, fiind suspendată din funcție, situație ce impunea soluționarea urgentă a cauzei de către secția pentru judecători în materie disciplinară.

Înalta Curte constată că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare.

De altfel, așa cum reține Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 și Cauza Ankerl contra Elveției, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerința procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuși, "contradictorialitatea" în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos c. Spaniei).

Or, recurentei i-a fost respectată această garanție procesuală, fiind legal citată și având posibilitatea să-și formuleze apărările. De asemenea, se constată că, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare.

Cât privește susținerea că, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, nu a fost indicată, în mod explicit teza normativă incidentă sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din Legea 303/2004 și că, prin urmare, nu a avut posibilitatea de a-și organiza apărarea în cursul cercetării disciplinare, reține următoarele:

În primul rând, reține că prin hotărârea atacată, secția pentru judecători în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea 303/2004. Cum Inspecția Judiciară nu a atacat hotărârea secției, sub acest aspect, aceasta a rămas definitivă. Prin urmare, orice susțineri relative la încălcarea dreptului la apărare, în cursul cercetării disciplinare, în referire la această faptă, sunt lipsite de interes.

În al doilea rând, constată că, în adevăr, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) descrie două teze normative, în sensul că aceeași faptă poate fi săvârșită cu două forme de vinovăție, intenție sau gravă neglijență. Însă, contrar celor afirmate prin prezenta cale de atac, la data începerii cercetării disciplinare nu se poate stabili care este latura subiectivă a faptei pentru care, în această etapă, există doar indicii de săvârșire, în sensul prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea 317/2004, republicată.

Conform art. 46 alin. (1) din actul normativ sus arătat, doar în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției și, desigur, asupra formei de vinovăție prevăzută de una din cele două teze ale art. 99 lit. t) din Legea 303/2004.

Așadar, recurentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare prin aceea că fapta initial descrisă prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost încadrată în drept doar prin acțiunea disciplinară.

Se constată că, în cuprinsul hotărârii au fost analizate distinct faptele reținute în acțiunea disciplinară, a fost indicat și analizat materialul probatoriu avut în vedere pentru a reține elementele constitutive ale fiecărei abateri disciplinare, context în care au fost analizate și apărările formulate de recurentă, astfel că modul de desfășurare a dezbaterilor, administrarea probelor, examinarea excepțiilor și a apărărilor formulate de recurentă s-au realizat de către instanța disciplinară cu respectarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu sunt identificate critici referitoare la încălcarea de către instanța disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. În această privință, este de menționat că recurenta nu neagă existența faptelor, ci apreciază că, în mod greșit, i-a fost reținută vinovăția în săvârșirea acestora și a fost sancționată exclusiv în baza presiunii mediatice care s-a iscat în jurul exprimării "nefericite" folosite la motivarea unei hotărâri pronunțate de recurenta-judecător.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, aceasta este una specială și derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularități specifice.

Astfel, responsabilitatea în menținerea imaginii și a statutului magistratului, ca și obligația de rezervă a acestuia, constituie o îndatorire profesională.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanța de disciplină a reținut în sarcina sa săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost reținute în sarcina recurentei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, Înalta Curte le respinge ca nefondate.

Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurentei, hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară cuprinde expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe baza cărora se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susținerile, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate și la vinovăția magistratului cercetat.

De asemenea, instanța de recurs constată că recurenta nu a fost sancționată din cauza ecoului mediatic produs astfel cum a susținut atât prin cererea de recurs, cât și în fața instanței de judecată, ci ca urmare a conduitei culpabile care a atras răspunderea disciplinară.

Astfel, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea 303/2004, se constată că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, a stabilit în mod just prezența laturii obiective, probele reliefând clar prezența conduitei imputabile, precum și a vinovăției și a urmărilor prejudiciabile.

Prin introducerea acestei abateri disciplinare s-a urmărit sancționarea unei anumite conduite a magistratului care afectează prestigiul justiției sau demnitatea funcției deținute și nu instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, care sunt supuse căilor de atac.

Rațiunea motivării oricărei hotărâri judecătorești este dată de următoarele considerații și interese: constituie o garanție pentru justițiabili, care, din expunerea sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și drept, pot cunoaște temeiurile ce au condus la soluția dată cauzei și pot ataca hotărârea prin formularea căilor de atac prevăzute de lege; înlătură arbitrariul judecătoresc și facilitează controlul din partea instanțelor superioare. Argumentarea soluției pronunțate permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil, ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Pe de o parte, obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii și, pe de altă parte, permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate.

Se reține că motivarea trebuie să fie coerentă, clară, lipsită de ambiguități și de contradicții, iar stilul de a motiva trebuie să permită urmărirea raționamentului care a condus judecătorul la pronunțarea soluției.

Față de aspectele expuse anterior, instanța de recurs a analizat dacă expresiile utilizate de recurentă în motivarea hotărârilor pot fi caracterizate ca inadecvate și dacă acest stil de motivare a fost de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

În acord cu cele reținute de către secția pentru judecători în materie disciplinară, Înalta Curte constată că modalitatea în care recurenta-judecător a înțeles să motiveze încheierea de ședință din 22 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, încheierea de ședință din data de 08 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și încheierea din 22 decembrie 2020 din dosarul nr. x/2019 poate fi încadrată în limitele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din legea 303/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că exprimările folosite în argumentare, respectiv, "instanța constată că un atentat terorist care să genereze victime multiple, un omor care să stârnească frică generală ar putea justifica măsura arestării preventive.

In prezenta cauză, faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă.

Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța consideră că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest.." constituie o motivare contrară raționamentului juridic, prin referire la situații care nu corespund realității, în scopul justificării măsurii luate.

Astfel, din considerentele analizate reiese faptul că recurenta-judecător ajunge la concluzia că faptele imputate inculpaților nu sunt de o asemenea gravitate care să justifice luarea măsurii arestării preventive, pornind de la premise care nu au fost demonstrate în cauză și argumentându-și punctul de vedere prin formulări care nu susțin soluția pronunțată, pe baza unor presupuneri generale și aprecieri pur personale.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, vinovăția magistratului se raportează, pe de o parte, la îndatoririle pe care acesta le are în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. și ale C. proc. pen. cu privire la conținutul hotărârilor judecătorești, iar, pe de altă parte, la prestigiul justiției, care nu permite ca în cuprinsul unei hotărâri judecătorești să fie utilizate expresii inadecvate sau motivări în mod vădit contrare raționamentului juridic.

În speță, se constată că abaterea discipli