ÎCCJ, Decizia nr. 167/2022

Ședința publică din data de 12 septembrie 2022

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I, lit. t) teza a II-a și lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în cele ce urmează "Legea nr. 303/2004").

Prin Hotărârea nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) cu unanimitate, a fost admisă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, art. 99 lit. h) teza I și art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 și, cu majoritate, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni"; (ii) cu majoritate, a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Au fost exprimate opinii separate în sensul admiterii acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. inclusiv pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din același act normativ, respectiv, în sensul aplicării sancțiunii disciplinare constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 4 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În raport cu situația de fapt, s-a reținut că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, sub aspect obiectiv, abaterea disciplinară constă "exercitarea funcției cu/…/gravă neglijență", fiind atrase pe tărâmul răspunderii disciplinare acele fapte care se situează în domeniul exterior raționamentului logico-juridic al magistratului și vizează înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata. Angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a reținut că doamna judecător A. a încălcat dispozițiile art. 207 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd expres că judecătorul de cameră preliminară are obligația de a verifica, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, aceste verificări fiind dispuse în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei măsurii, cu citarea inculpatului.

Cum dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat la 21.12.2020, iar măsura controlului judiciar dispusă în cauză urma să înceteze la 05.01.2021, doamna judecător A. avea obligația să dispună, din oficiu, măsurile necesare pentru verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive în termenul de 3 zile prevăzut de dispozițiile procedural penale menționate anterior.

Cu toate acestea, abia la 06.01.2021, doamna judecător a fixat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive, modalitatea în care aceasta s-a raportat la dispozițiile art. 207 alin. (2) C. proc. pen. conturând grava neglijență în exercitarea funcției, prin deturnarea dispozițiilor legale de la scopul avut în vedere de legiuitor.

Din perspectiva apărărilor pârâtei vizând volumul mare de muncă, instanța disicplinară a reținut că probele administrate în cauză au relevat faptul că, în 22.12.2020, doamna judecător A. a soluționat 4 cauze penale în calitate de judecător de drepturi și libertăți, respectiv dosarul nr. x/2020, în care a pronunțat încheierea din 22.12.2020 având ca obiect art. 153 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2020 în care a pronunțat încheierea din 22.12.2020 având ca obiect art. 152 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2019 având ca obiect înlocuire măsură preventivă și dosarul nr. x/2020 având ca obiect înlocuire măsură preventivă. Toate cele 4 încheieri au fost închise la aceeași dată, 22.12.2020, potrivit datelor comunicate de conducerea instanței.

Prin urmare, volumul de muncă invocat nu justifică modalitatea în care pârâta-judecător a procedat în instrumentarea dosarului nr. x/2020

Sub aspectul laturii subiective, caracterul grav și neîndoielnic al încălcării normelor de drept prevăzute de art. 207 alin. (2) C. proc. pen. - raportat și la dispozițiile art. 330 C. proc. pen. și la obligațiile ce revin judecătorului conform art. 98 alin. (2) lit. a), art. 100, art. 101, art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015 - rezultă din caracterul clar, care nu implică interpretări diferite, al normelor procedurale în discuție. Modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 207 alin. (2) C. proc. pen. este lipsit de orice justificare din perspectiva dispozițiilor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii.

De altfel, relevant este și faptul că, în cuprinsul adresei de înaintare a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila face mențiunea expresă că inculpatul se află sub control judiciar, această mențiune fiind evidențiată prin scriere cu litere îngoșate. Or, dacă studia cauza cu atenția de care trebuie să dea dovadă un judecător în administrarea actului de justiție, pârâta ar fi observat că era dispusă în cauză măsura preventivă a controlului judiciar, măsura care urma să înceteze la 05.01.2021.

Prin urmare, prin modul în care a înțeles să-și exercite funcția de judecător, pârâta nu a dat dovadă de diligentă și nu a acționat în sensul respectării dispozițiilor legale care reglementează procedura verificării măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară.

Având în vedere faptul că nu poate fi invocată propria culpă în justificarea unei acțiuni ilicite, instanța disciplinară, cu unanimitate, a reținut că pârâta avea posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând ca, prin studierea supeficială a cauzei și aplicarea dispozițiilor legale într-un sens contrar celui avut în vedere de legiuitor, să se producă consecințe de genul celor din cauza de față.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor de procedură încălcate, s-a stabilit că forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este aceea a gravei neglijențe, deoarece nu se poate reține o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor procesual penale. Neglijența gravă este una ce nu poate fi pusă la îndoială, vădită, fiind dată de însăși importanța normelor încălcate prin fapta ilicită.

Astfel, instanța disciplinară, cu unanimitate, a apreciat că fapta pârâtei nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acesteia, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.

Pentru considerentele expuse anterior, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că:

a) relativ la soluționarea cererilor de îndreptare eroare materială (fiind înregistrate 88 de astfel de cereri în anul 2020), doamna judecător A. fie nu a dispus măsuri pentru soluționarea cu celeritate a acestor cereri, fie le-a soluționat la un interval mare de timp de la formularea acestora. Astfel, în dosarele nr. x, deși erau formulate cereri de îndreptare a erorii materiale încă din luna noiembrie- decembrie 2020, pârâta le-a soluționat, parțial, abia în 19.02.2021, celelate fiind soluționate de alți judecători în martie 2021.

b) relativ la durata procedurii de cameră preliminară, în dosarele nr. x, doamna judecător A. nu a dispus măsuri în vederea fixării termenului de judecată în cameră preliminară, fapt ce a dus la temporizarea procedurilor judiciare.

Modalitatea în care doamna judecător a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile a determinat prelungirea procedurilor judiciare în respectivele cauze, iar justificările prezentate nu sunt de natură a înlătura răspunderea sa disciplinară.

În consecință, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a reținut că doamna judecător A. nu a depus diligențe în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestită pentru ca derularea procedurii judiciare să se realizeze în așa fel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil.

Această gestionare defectuoasă a timpului de lucru și, respectiv, a ședințelor decurge din aceea că, deși dispozițiile legale obligă instanțele să ia toate măsurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor și a finalizării acestora, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare.

Împrejurarea că, în dosarele soluționate de pârâtă, au fost formulate foarte multe cereri de îndreptare a erorilor materiale conduce la concluzia că aceasta nu a studiat riguros cauzele cu care a fost învestită.

Prin modalitatea în care doamna judecător A. a procedat în instrumentarea cauzelor ce i-au revenit spre soluționare, atât cu referire la soluționarea cererilor de îndreptare a erorilor materiale, cât și cu referire la gestionarea dosarelor în procedura de cameră preliminară, instanța disciplinară, cu unanimitate, a apreciat că au fost afectate drepturile procesuale ale părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Astfel, în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru luarea măsurilor care se impuneau, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat, în mod evident, temporizarea soluționării cauzelor.

Conduita adoptată de către pârâtă a avut consecințe atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cât și asupra volumului de activitate al judecătorului, care a crescut.

Întrucât, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță, cât și în cursul căilor de atac, prin modul în care doamna judecător A. a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 278, art. 343 și art. 344 din C. proc. pen., a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În ceea ce privește apărările formulate de pârâtă cu privire la volumul de activitate înregistrat în acea perioadă, s-a reținut că acestea nu sunt de natură a o exonera pe pârâtă de răspunderea disciplinară în condițiile în care aceasta nu a înregistrat un volum de activitate mai mare decât al celorlalți judecători, situându-se în media calculată la nivelul instanței la toți indicatorii, cu excepția celui privind numărul dosarelor rulate (2318 dosare). Referitor la situația dosarelor nou intrate în anul 2020, s-a constatat că doamna judecător A. se situează în media instanței, cu 722 dosare, față de 832 dosare sau 762 dosare, care s-au înregistrat în aceeași perioadă pe rolul altor completuri de judecată. Totodată, în ceea ce privește numărul dosarelor soluționate, doamna judecător se află în media instanței, cu 639 soluții pronunțate (sentințe și încheieri) față de 881 sau 796 soluții pronunțate în aceeași perioadă de alți judecători ai instanței .

Referitor la susținerea pârâtei în sensul că nu a beneficiat de cursuri de formare profesională în materie penală întrucât activitatea desfășurată anterior a fost în materia dreptului civil și a contenciosului administrativ, instanța disciplinară a reținut că pârâta a avut la dispoziție o perioadă de 2 luni pentru a studia problematica dosarelor în materie penală, perioadă în care, față de experiența redusă în materie penală a acesteia, s-a stabilit ca, la completul pârâtei, să fie asociate doar dosare penale de o complexitate redusă.

De asemenea, în privința apărărilor ce vizau problemele în plan personal, precum și starea de stres pe care a resimțit-o, instanța de disciplină a reținut că acestea nu o pot exonera pe pârâtă de răspunderea disciplinară, aceste împrejurări putând avea, eventual, caracterul unor elemente de circumstanțiere.

În același sens, în condițiile în care pârâta a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători s-a reținut că operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Față de toate aceste considerente, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că temporizarea procedurilor judiciare în modalitățile descrise anterior are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtei, sub forma intenției indirecte, rezultă din: a) conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la durata rezonabilă a procesului; b) din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor expuse, precum și din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze activitatea.

Toate acestea, a conchis instanța disciplinară, conduc, fără echivoc, la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, instanța disciplinară, cu unanimitate, a reținut că fapta pârâtei-judecător A. constând în aceea că în dosarele nr. x nu a formulat declarații de abținere, deși anterior s-a pronunțat asupra fondului cauzelor respective, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004.

Din această perspectivă, referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute".

În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă". Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să se retragă de la judecarea cauzei (Hotărârea din 24.05.1989, Hauschildt c. Danemarca).

În consecință, având în vedere că doamna judecător A. se afla într-o situație de incompatibilitate, nu putea soluționa cauzele în rejudecare, existând elemente de natură a da naștere, în mod întemeiat, la îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, astfel că, potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. pen., avea obligația de a se abține. În acest context, este suficient să se creeze aparența unei atitudini subiective în soluționarea unei cauze, pentru a lua naștere o îndoială legitimă cu privire la respectarea, de către judecător, a obligației de impațialitate.

Prin urmare, pârâta-judecător avea îndatorirea de a formula declarație de abținere, urmând ca instanța de judecată să verifice situația concretă și să stabilească, în condițiile art. 68 C. proc. pen., existența sau inexistența unei atingeri aduse imparțialității magistratului.

Or, legiuitorul a reglementat, în art. 64 C. proc. pen., cazurile de incompatibilitate a judecătorului tocmai pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea imparțialității judecătorului chemat să judece o cauză penală, precum și a prezumției de nevinovăție.

Având în vedere că aparența imparțialității este la fel de importantă ca și imparțialitatea, ținând seama și de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, secția pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că pârâta-judecător a încălcat normele legale ce instituie interdicții și incompatibilități, respectiv obligația de a se abține atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținere.

Apărarea pârâtei, în sensul că a apreciat ca nu se impunea să se abțină cu ocazia rejudecării cauzelor față de dispozițiile instanței de casare sau că era la începutul activității în materie penală, iar procurorul nu a formulat cerere de recuzare și nici apel pentru motivul de incompatibilitate, nu poate fi primită, în condițiile în care pârâta are calitatea de judecător, chemat să aplice legea, neputând susține faptul că nu a cunoscut sau nu și-a dat seama care este scopul dispozițiilor legale ce reglementează cazurile de incombatibilitate.

Sub aspectul laturii subiective, instanța disciplinară a reținut că vinovăția pârâtei-judecător în săvârșirea faptei, sub forma intenției indirecte, este dovedită și rezultă din aceea că, deși cunoștea faptul ca anterior se pronunțase asupra fondului cauzei, totuși, a înțeles să soluționeze cauza și în rejudecare, fără a formula declarații de abținere în condițiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Astfel, prin conduita pârâtei-judecător, s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparțialitatea și integritatea magistraților, precum și a întregului sistem judiciar, cu atât mai mult cu cât cererile de recuzare formulate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 au fost admise, iar, în dosarul nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 508/A/15.06.2020 a Curții de Apel Galați, a fost desființată sentința penală nr. 1906/13.12.2019 pronunțată de doamna judecător A., reținându-se, ca motiv, împrejurarea că doamna judecător nu a formulat cerere de abținere, deși se pronunțase anterior asupra fondului cauzei.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 secția a respins acțiunea, reținând că fapta reținută în sarcina doamnei judecătpr nu întrunește condițiile răspunderii disciplinare, raportat la conținutul abaterii.

La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum și consecințele faptei săvârșite de pârâta judecător, după cum urmează: (i) faptul că valoarea socială lezată o reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție, în sensul larg al acestei noțiuni; (ii) faptul că un judecător cunoaște mai bine ca oricine riscurile pe care le prezintă adoptarea unui comportament de natură a avea un impact negativ asupra prestigiului justiției și, implicit, asupra bunei desfășurări a actului de justiție; (iii) urmarea faptelor săvârșite de pârâtă este certă și se raportează la atingerea adusă prestigiului funcției de magistrat, ceea ce conduce la diminuarea încrederii justițiabililor în buna funcționare a sistemului judiciar. Acest prejudiciu de imagine, credibilitate și reputație afectează în mod direct imaginea justiției care, pentru o funcționare adecvată, trebuie să se bucure de încrederea deplină a opiniei publice; (iv) în sarcina pârâtei au fost reținute trei abateri disciplinare care conturează un anumit mod de raportare a doamnei judecător la obligațiile profesionale care îi revin din perspectiva statutului deținut.

II. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării să se dispună respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva sa. În subisidar, recurenta a solicitat ca, în cazul în care se va reține împotriva sa săvârșirea vreuneia dintre abaterile disciplinare, să se procedeze la reindividualizarea sancțiunii disciplinare aplicate de către instanța disciplinară.

Recurenta consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în parte, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește soluția adoptată, cu unanimitate, de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, de admitere în parte a acțiunii disciplinare formulate de către Inspecția Judiciară împotriva pârâtei judecător A., având ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește sancționarea recurentei pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, în memoriul de recurs, se arată că din probele administrate nu a rezultat nesocotirea din culpă a normelor de drept substanțial sau procesual, într-o maniera gravă, neîndoielnică și nescuzabilă, lipsind astfel minimele indicii de săvârșire a abaterii disciplinare menționate. În consecință, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar o analiză a fondului cauzei nu poate fi efectuată pe calea verificărilor administrative.

Sub aspectul laturii obiective, recurenta arată că instanța disciplinară a reținut încălcarea, de către pârâta-judecător, a prevederilor art. 207 C. proc. pen., art. 330 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. a), art. 100, art. 101 și art. 109 din Regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești, fără a lua în considerare apărările formulate de către aceasta, redate în cele de mai jos.

Din Raportul de bilanț al Judecătoriei Brăila rezultă că, în ceea ce privește ocuparea posturilor de judecător, pe întreg anul 2021, au activat efectiv în cadrul instanței 17 judecători, dintr-o schemă de 31.

Tot în Raportul de bilanț indicat în cele de mai sus se menționează că "începând cu anul 2016, când activitatea Judecătoriei Însurăței a fost suspendată, 70% din competența teritorială a acestei judecătorii a fost preluată de Judecătoria Brăila, care a rămas cu aceeași schemă de personal în ceea ce privește numărul judecătorilor și anume 31 de posturi, cu mențiunea că în fiecare an numărul de posturi vacante sau temporar vacante este în creștere."

Secția penală a Judecătoriei Brăila are în schemă 9 posturi de judecător, însă, în anul 2021, în secție au activat doar 6 judecători, dintre care doi judecători cu funcții de conducere, un judecător aflat în concediu pre si post-natal, un judecător detașat la Judecătoria Turda și un post fiind vacant.

În aceste condiții, recurenta apreciază că realitatea efectivă, dramatică a judecătorilor din secția penală a Judecătoriei Brăila a fost ignorată/minimizată de către instanța disciplinară.

De asemenea, se precizează că, până la 04.01.2021, au fost zile libere, în plină perioadă de pandemie și de restrângere a activității instanței.

Propunerea procurorului de menținere a controlului judiciar a fost formulată la data întocmirii rechizitoriului, iar doamna judecător a observat că propunerea anterioară de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar a fost justificată de Parchet prin necesitatea completării probatoriului.

Inculpatul B. fiind trimis în judecată, recurenta nu și-a mai pus problema menținerii măsurii controlului judiciar, probele fiind administrate de către Parchet și cunoscând că, de regulă, în cazul acestor infracțiuni, nu se iau de către Parchet măsuri preventive.

De asemenea, consecințele produse nu au fost dramatice, fiind vorba despre o faptă penală constând în conducerea unui autovehicul cu alcoolemie, regula fiind, în astfel de cauze, judecarea inculpaților în stare de libertate.

Recurenta invocă, în susținerea apărărilor formulate prin memoriul de recurs, concluziile Avizului nr. 2 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE - Strasbourg, 23 noiembrie 2001, pct. 14), Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, punctul al III-lea, precum și deciziile Curții Constituționale a României nr. 28 din 29 ianuarie 2020 și, respectiv, nr. 121 din 10 martie 2020, precum și împrejurarea că intrările în sistemul judiciar au fost blocate, timp în care încetările de activitate prin pensionare (ieșirile din sistemul judiciar) au fost constante și continue, astfel că sistemul judiciar a intrat "pe sistem de avarie" din perspectiva resurselor umane, unele instanțe fiind chiar în imposibilitate obiectivă de desfășurare a activității.

În aceste condiții, prin Hotărârea nr. 120 din 16 iulie 2021, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat un regulament cu aplicabilitate temporară, doar pentru anii 2021 și 2022, pentru a debloca intrările în magistratură.

Față de circumstanțele descrise în cele de mai sus, volumul foarte mare de activitate raportat la un număr insuficient de magistrați, complexitatea cauzelor, rigurozitatea specifică dosarelor penale reprezintă cauze obiective care nu permit a se reține, în sarcina recurentei, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, și nici existența culpei lata, lipsită de cea mai slabă justificare, respectiv o faptă comisă într-o manieră gravă, neîndoielnică și nescuzabilă.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta critică hotărârea atacată pentru omisiunea instanței disciplinare de a motiva caracterul imputabil al întârzierilor reținute în sarcina magistratului sancționat.

Din textul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, rezultă că una dintre condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru a se putea reține existența abaterii disciplinare este imputabilitatea, fiind necesar ca această condiție să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiții, respectiv repetabilitatea și nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor, întârzierea în efectuarea lucrărilor.

Or, în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor/lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv, constând în volumul mare al activității și complexitatea acesteia, insuficiența resurselor umane etc., și nu unor "motive imputabile" magistratului, este exclusă existența abaterii disciplinare, întrucât lipsește caracterul imputabil al faptei, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Instanța disciplinară nu a luat în considerare criteriile care determină caracterul imputabil al faptei, așa cum au fost acestea cristalizate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv: volumul de activitate al judecătorului în perioada respectivă (numărul ședințelor de judecată la care a participat, numărul dosarelor rulate, numărul dosarelor soluționate, numărul hotărârilor repartizate spre redactare, obiectul acestora etc., ce pot fi analizate în comparație cu ceilalți judecători ai secției); complexitatea cauzelor și a lucrărilor; condițiile în care magistratul își desfășoară activitatea; modul în care magistratul a asigurat managementul cauzei; pregătirea profesională a personalului auxiliar; mijloacele materiale de care dispune judecătorul (echipamente IT, rechizite etc.); atribuțiile extrajudiciare ale magistratului; dacă judecătorul își tehnoredactează singur hotărârile etc.

Prin urmare, conchide recurenta, este exclusă existența acestei abateri disciplinare în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.

Or, în speță, principala cauză care a determinat crearea situației de fapt a constat în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, fluctuația și lipsa de personal, cazuistica diversificată, complexitatea anumitor dosare, lipsa de experiență în materie penală, situația personală dificilă a recurentei.

Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului și producerii de erori/întârzieri în activitate. De asemenea, apariția problemelor, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiție, inclusiv sub aspectul celerității soluționării lucrărilor, relevant fiind, totodată, și gradul de complexitate al dosarelor.

Dispozițiile legale ce reglementează cele două abateri disciplinare pentru care a fost sancționată recurenta trebuie aplicate în corelație cu dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. o) și art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora una dintre atribuțiile acestui organism, prin cele două secții ale sale - pentru procurori și, respectiv, pentru judecători - este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi aferente parchetelor și instanțelor.

Recurenta invocă, în continuare, Decizia nr. 14 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., "Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare".

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, recurenta formulează criticile ce vor fi redate în cele de mai jos.

În cadrul dosarului nr. x/2018, aflat în rejudecare, procurorul a declarat, în sala de ședință, că instanța s-a pronunțat anterior în cauză, însă nu a formulat cerere de recuzare potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., iar, în cadrul apelului formulat împotriva hotărârii pronunțate în rejudecare, nu a formulat critici cu privire la acest aspect, acceptând raționamentul pârâtei cu privire la inexistența motivelor pentru a formula cerere de abținere.

Împrejurarea că nu a fost recuzată după ce și-a motivat intenția de a nu formula declarație de abținere a fost un semn de încurajare pentru recurentă în sensul că procedează corect. De asemenea, în toate evaluările profesionale a primit calificativul "FB", ceea ce nu i-a creat dubii că nu ar proceda corect.

Recurenta susține, totodată, faptul că inclusiv în ceea ce privește dosarele nr. x, săvârșirea faptei a fost determinată exclusiv de lipsa de pregătire profesională în materie penală și de lipsa de experiență, nefiind, nicidecum, săvârșită cu intenție (directă sau indirectă).

Mai mult, instanța disciplinară a omis să motiveze latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtei-judecător.

Chiar în procesul-verbal întocmit cu ocazia întrunirii Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila nr. 27/22.05.2018 se menționează că "Deși doamna judecător A. și-a desfășurat activitatea în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Galați, situația secției penale impune să-și desfășoare activitatea în cadrul secției penale a Judecătoriei Brăila."

De asemenea, se menționează că "având în vedere experiența redusă în materie penală a doamnei judecător", s-a decis să judece doar anumite cauze, de o complexitate redusă.

Însă, în toată această perioadă, pârâta-judecător nu a beneficiat de vreo perioadă de răgaz pentru a se familiariza cu materia dreptului penal ori de a participa la forme de pregătire profesională continuă în materie penală, pentru că, imediat, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila nr. 33 din 09.07.2018, s-a dispus ca toate obiectele din materia penală să fie asociate în mod similar și completului compus din doamna judecător A..

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate pârâtei-judecător, se susține faptul că instanța disciplinară nu ar fi realizat o astfel de operațiune, aceasta fiind realizată doar în cuprinsul opiniei separate.

Astfel, în cadrul hotărârii atacate, nu se regăsesc: circumstanțele personale ale doamnei judecător, care și-a desfășurat activitatea în materie civilă și de contencios administrativ și, doar în condițiile lipsei acute de personal, a acceptat să lucreze în cadrul secției penale a Judecătoriei Brăila; că aceasta nu a urmat nici o formă de pregătire profesională în penal; faptul că a fost deja suspendată din funcție aproape 4 luni, în mod nelegal; că are o fetiță de crescut într-o familie monoparentală; că a acceptat că nu are o pregătire judicioasă în materia dreptului penal; că a lucrat în permanență cu fetița lângă domnia sa; că nimeni nu i-a atras atenția că nu procedează bine, primind doar calificative de "foarte bine" în rapoartele de evaluare, în condițiile în care a avut cel mai mare volum de activitate dintre judecătorii secției.

Recurenta arată că toate faptele reținute în sarcina sa au fost generate de volumul extrem de ridicat de activitate, de lipsa acută a judecătorilor în materie penală la nivelul Judecătoriei Brăila, de lipsa de pregătire în această materie, de lipsa de experiență, dar și de problemele personale, de familie, care, în mod evident, au influențat negativ capacitatea recurentei de a-și îndeplini în mod corespunzător obligațiile profesionale.

Din datele statistice, rezultă că doamna judecător A. figurează în anul 2020 cu cel mai mare număr de dosare rulate, respectiv 2.318 dosare, precum și cu cel mai mare număr de hotărâri pronunțate, și anume 942.

De asemenea, în perioada 01.01.2021 - 22.02.2021, recurenta figura cu cel mai mare număr de dosare rulate, respectiv 457 dosare, precum și cu cel mai mare număr de hotărâri pronunțate, respectiv 167 sentințe.

În ceea ce privește solicitarea formulată de recurentă în subsidiar, în cazul în care Înalta Curte va ajunge la concluzia că faptele reținute în sarcina recurentei întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa de către instanța disciplinară, aceasta solicită ca, la individualizarea sancțiunii, să se țină seama de următoarele circumstanțe speciale: (i) toată activitatea recurentei-judecător, cu grad de tribunal, s-a desfășurat în materie civilă și în materia contenciosului administrativ până la momentul transferării sale la Judecătoria Brăila, când, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 27/22.05.2018 al Judecătoriei Brăila, s-a hotărât trecerea acesteia în cadrul secției penale; (ii) de asemenea, examenul de promovare în grad profesional l-a susținut în materie civilă; (iii) a avut mari dificultăți în gestionarea relației cu fiica sa, fiind vorba despre o familie monoparentală, dependența copilului de mamă fiind atât de puternică, încât activitățile la instanță le desfășura în prezența fiicei; (iv) deși s-a înscris la seminarii de formare profesională în materie penală, nu a fost selectată; (v) experiența extrem de redusă în cauze penale, aspect reținut și în cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila; (vi) lipsa unei perioade suficiente pentru a se familiariza cu materia dreptului penal, cu exigențele și specificul acestei materii; (vii) din fișele statistice rezultă că a avut cel mai mare volum de activitate dintre judecătorii din cadrul secției penale (în număr de 3); (viii) atât timp cât, în rapoartele de evaluare, activitatea sa profesională era apreciată ca fiind foarte bună, până la acest moment dramatic, nu și-a pus problema și nici nu i s-a adus la cunoștință că nu ar proceda corect; (ix) a fost suspendată din funcție în perioada 22.02.2021 - 07.06.2021, aproape 4 luni, iar sancțiunea aplicată de secție a fost suspendarea pe o perioadă de 3 luni. În aceste condiții, recurenta judecător ajunge să fie sancționată cu o perioadă a suspendării mai mare decât cea prevăzută de lege, ajungând la 7 luni, dintre care pentru aproape 4 luni există hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a constatat nelegalitatea măsurii dispuse de către secție; (x) a luat măsuri privind managementul propriei vieți și activității profesionale, în sensul că fetița în vârstă de 7 ani este înscrisă în clasa I la Școala Generală A. Cuza din Brăila, nemaifiind prezentă la serviciu după programul școlar.

III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecția Judiciară

Prin întâmpinarea formulată, Inspecția Judiciară solicită respingerea recursului formulat de recurenta A. și menținerea hotărârii nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește criticile recurentei vizând sancționarea sa pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, intimata arată că nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia instanța disciplinară nu ar fi ținut seama de apărările sale, fiind contrazisă de considerentele hotărârii atacate, în care sunt redate susținerile magistratului pârât . Nici împrejurarea că volumul de muncă ar fi fost împovărător, conducând astfel la săvârșirea abaterii disciplinare, nu poate fi folosită în circumstanțiere, instanța disciplinară devoalând numărul de dosare pe care magistratul le-a avut pe rol la 22.12.2020, respectiv 4 dosare .

Mai mult, din actele dosarului, s-a reținut că pârâta-judecător s-a aflat în concediu de odihnă în intervalul 28-31.12.2020. Prin urmare, la 04.01.2021, aceasta ar fi putut să adopte o conduită profesională diligentă și să dispună asupra măsurii controlului judiciar, însă a făcut-o abia la 06.01.2021, după încetarea măsurii.

În consecință, intimata Inspecția Judiciară solicită respingerea acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că argumentele referitoare la schema incompletă de judecători a Judecătoriei Brăila și volumul de activitate din 22.12.2020 al pârâtei-judecător nu pot servi ca fundament al înlăturării caracterului grav și neîndoielnic al normei de drept încălcate, situația vizând modul în care își desfășoară activitatea recurenta și fiind comună și celorlalți judecători ai instanței.

Prin urmare, modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 207 alin. (2) C. proc. pen. este lipsit de orice justificare din perspectiva dispozițiilor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă nelegala sancționare a recurentei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, intimata arată că apărarea recurentei, prin care susține că unele dintre cererile de îndreptare a erorii materiale nu aveau temei, este irelevantă din perspectiva abaterii reținute și a actului material ce constituie elementul material al abaterii disciplinare, respectiv neluarea măsurilor legale în vederea soluționării cererilor.

Nici caracterul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., ca fiind unul de recomandare, nu poate justifica lipsa măsurilor pe care ar fi trebuit să le ia recurenta-pârâtă în vederea fixării termenului de judecată în cameră preliminară.

Referitor la critica potrivit căreia instanța disciplinară nu ar fi motivat caracterul imputabil sau nu al întârzierilor înregistrate, intimata Inspecția Judiciară indică motivele reținute la fila x din hotărârea atacată, ce vizează latura obiectivă a faptei reținute și în cadrul cărora se face referire la caracterul imputabil al întârzierilor menționate.

Prin urmare, în susținerea intimatei, temporizarea procedurilor judiciare, în modalitățile descrise anterior, are un caracter imputabil recurentei-pârâte, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă nelegala sancționare a recurentei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, potrivit susținerilor intimatei, împrejurarea că recurenta, în ședință publică, după invocarea incompatibilității de către reprezentantul Ministerului Public (în cadrul dosarului nr. x/2018), a arătat care este motivul pentru care nu se retrage de la judecată, nu poate înlătura această stare, prevăzută expres de C. proc. pen. și confirmată de instanța de control judiciar prin constatarea nulității hotărârii pronunțate de recurentă.

În privința apărării formulate de către recurentă, potrivit căreia era la începutul activității în secția penală și nu avea suficientă experiență, acesta fiind motivul pentru care nu s-a abținut, intimata arată că celelalte dosare descrise în acțiunea disciplinară și expuse în hotărârea nr. 16 J confirmă că situații similare, în care magistratul nu s-a abținut, deși a fost recuzat de reprezentantul Parchetului, au mai existat și în anul 2020 (dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018).

Situația resurselor umane de la nivelul instanței, a volumului de activitate al magistratului ori a lipsei de experiență a acestuia la nivelul secției penale sunt argumente aduse în circumstanțierea magistratului, dar care nu pot justifica conduita acestuia manifestată în modul de gestionare a cauzelor, mai ales că, din datele statistice prezentate de instanță și expuse de instanța disciplinară în cuprinsul considerentelor hotărârii nr. 16J, la pagina 16, rezultă că încărcătura magistratului se situa în media instanței sau chiar sub medie, iar lipsa de experiență în materie penală, după mai mult de doi ani de activitate în cadrul secției penale, nu poate fi apreciată în circumstanțiere, cunoscut fiind faptul că, dincolo de programul de formare profesională la care recurenta pretinde că nu a avut acces, un magistrat trebuie să fie autodidact și aplecat spre studiu în permanență.

În consecință, în opinia intimatei Inspecția Judiciară, aspectele invocate de către recurentă în cadrul recursului formulat în cauză nu sunt de natură a înlătura argumentele expuse în acțiunea disciplinară și detaliate în hotărârea nr. 16J din 20 octombrie 2021 în susținerea săvârșirii de către recurenta-pârâtă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), lit. h) teza I și lit. i) din Legea nr. 303/2004.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

Având în vedere motivele de recurs invocate de către recurentă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de către aceasta în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. În această privință, este de menționat că recurenta nu neagă existența faptelor, ci apreciază că, în mod greșit, i-a fost reținută vinovăția în săvârșirea acestora.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanța de disciplină a reținut în sarcina acesteia săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din cadrul motivelor de recurs, prin care recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost reținute în sarcina pârâtei- judecător A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila.

Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurentei, hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară cuprinde expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe baza cărora se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susținerile, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate și la vinovăția magistratului cercetat.

Astfel, instanța de recurs constată că sunt nefondate susținerile recurentei judecător privind omisiunea instanței disciplinare de a se raporta la apărările formulate de pârâtă în acest stadiu al procedurii cercetării disciplinare, respectiv volumul mare de activitate înregistrat în perioada respectivă la nivelul Judecătoriei Brăila, secția penală, în general, și de către recurentă, în mod special; complexitatea cauzelor; cazuistica diversificată; insuficiența resurselor umane; lipsa de gravitate a urmărilor produse - în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004; lipsa de experiență în materie penală; situația personală dificilă a recurentei; apariția problemelor pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice a magistratului.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea 303/2004, se constată că secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit în mod just îndeplinirea condițiilor specifice atât laturii obiective, cât și a celei subiective a abaterii disciplinare cercetate, probele administrate reliefând, în mod cert, existența conduitei imputabile, precum și a vinovăției și a urmărilor prejudiciabile.

Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, "constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu [...] gravă neglijență".

Art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că "Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului de 5 Judecători, în aplicarea acestei reglementări, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o importanță deosebită, ce au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Conduita profesională a judecătorului față de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare trebuie privită, așadar, din perspectiva obligațiilor care revin judecătorului în exercitarea atribuțiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale și speciale care guvernează modul de soluționare a cauzelor și a normelor de drept incidente în cauza la care se face referire în sesizarea care a stat la baza inițierii prezentei proceduri.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, aceasta este una specială și derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularități specifice.

Înalta Curte constată