ÎCCJ, Decizia nr. 122/2023

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și lit. h) teza a II-a și lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin Hotărârea nr. 23J din 8 decembrie 2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului București.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004, republicată.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, a fost aplicată doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului București sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ.

În motivare, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut cu privire la situația de fapt, că, prin rechizitoriul nr. x/2019 DNA a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, dosarul fiind înregistrat la 03.12.2020 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2020/a1.

Prin încheierea pronunțată la 29.01.2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

La 23.02.2021 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I Penală, sub nr. x/2021 și a fost repartizată completului CDA33, prezidat de doamna judecător A..

La 24.03.2021 dezbaterile cu privire la cererile și excepțiile formulate în dosarul nr. x/2021 au fost închise, iar pronunțarea asupra acestora a fost amânată de opt ori, la 08.04.2021, 15.04.2021, 22.04.2021, 06.05.2021, 10.05.2021, 17.05.2021, 24.05.2021 și 07.06.2021.

Cu toate că prin încheierea de cameră preliminară din 07.06.2021 doamna judecător A. a pronunțat o soluție cu privire la cererile și excepțiile formulate în dosarul penal nr. x/2021, din evidențele aplicației informatice Ecris, a rezultat că această încheiere de ședință nu era motivată nici la data întocmirii rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

Din relațiile comunicate de conducerea instanței la 09.08.2022, a reieșit că doamna judecător A. avea în curs de redactare 117 hotărâri, din care cea mai veche a fost pronunțată la 11.06.2020.

Din datele comunicate la 22.09.2022 cu privire la situația hotărârilor judecătorești neredactate în termenul legal de doamna judecător A. și a celorlalți judecători ai secției, indiferent de tipul final de document revenit spre motivare (sentință/încheiere) a rezultat că pârâta figura cu un număr de 228 de hotărâri neredactate.

Situația statistică prezentată la 26.09.2022 evidenția un număr de 228 hotărâri și încheieri pronunțate de doamna judecător A. și neredactate în termenul legal, respectiv:

- 60 de hotărâri (cea mai veche pronunțată în 11.06.2020);

- 104 încheieri finale de dezînvestire (cu titlu de ex: plângere control judiciar, plângere soluții de neurmărire - 340 C. proc. pen., constatare măsuri asigurătorii, cea mai veche 09.08.2016 - verificare măsură preventivă);

- 20 de încheieri măsuri preventive - faza UP - cea mai veche 24.08.2021;

- 2 încheieri de cameră preliminară, cea mai veche din 07.06.2021 făcând obiectul sesizării din prezenta acțiune;

- 42 încheieri finale cameră de consiliu (verificare măsură preventivă art. 205 C. proc. pen. - cea mai veche din 24.08.2021)

Totodată, conducerea administrativă a secției penale a Tribunalului București a comunicat o situație vizând 95 de încheieri fără număr, pronunțate de doamna judecător în cauze având ca obiect confiscare specială și confirmare renunțare urmărire penală, încheieri care ar fi fost redactate, însă nu au fost evidențiate în sistemul Ecris, deoarece nu au fost verificate și semnate de doamna judecător. Au fost identificate 39 de astfel de încheieri pronunțate în anul 2020 (cea mai veche din 20.07.2020), 41 pronunțate în anul 2021(cea mai veche din 25.02.2021) și 14 pronunțate în anul 2022 (cea mai veche din 26.01.2022).

Până la 03.10.2022, doamna judecător s-a angajat în fața echipei de inspectori că va finaliza cele 2 încheieri de cameră preliminară și va verifica, semna și închide în Ecris cele 95 de încheieri fără număr.

La 03.10.2022 din cele 95 de încheieri doamna judecător verificase și semnase doar 30, rămânând un rest de 65 de încheieri nesemnate dar, și, cele 229 de hotărâri/încheieri finale neredactate.

De asemenea, încheierea pronunțată la 07.06.2021 în dosarul nr. x/2021, dar și cea pronunțată în dosarul nr. x/2020 la 08.02.2021, au fost precedate de amânări repetate de pronunțare și nici în prezent nu sunt redactate.

În aceeași situație au fost și 2 hotărâri de fond pronunțate în dosarele nr. x/2016, la 11.06.2020 și nr. x/2020, la 15.09.2020, în care inculpații au fost condamnați, după amânarea pronunțării de 4, respectiv 7 ori (2 luni), hotărâri care pot fi atacate cu apel în 10 zile de la data comunicării hotărârii, însă în niciunul din dosarele menționate hotărârile nu erau redactate.

Din relațiile depuse la dosar la termenul din 8.12.2022 a rezultat că doamna judecător A. mai figura în plus cu 3 hotărâri (2 sentințe și o decizie) pentru care s-a depășit termenul legal de redactare.

Cu privire la volumul de activitate, s-a reținut că în intervalul 01.01.2021-31.12.2021, doamna judecător A. a participat la 156 de ședințe, din care 140 conduse, a rulat 560 de dosare și a soluționat 339, revenindu-i spre redactare un număr de 474 de hotărâri, înregistrând o operativitate de 60,54%.

În primul semestru al anului 2022, doamna judecător a participat la 84 de ședințe, din care 76 conduse, a rulat 411 de dosare, a soluționat 252 de dosare, revenindu-i spre redactare un număr de 200 de hotărâri, înregistrând o operativitate de 61,31%. Ca și volum de activitate, raportat la nivelul secției doamna judecător s-a încadrat în media instanței.

În legătură cu modul de lucru adoptat de doamna judecător s-a reținut că aceasta își redacta singură hotărârile și a fost desemnată, împreună cu alți colegi, prin rotație, cu atribuții la compartimentul executări penale.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 "neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege", secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că la data finalizării cercetării disciplinare, respectiv, 26.09.2022, pârâta figura cu un număr de 228 hotărâri și încheieri neredactate în termenul legal, detaliate la care se adăugau alte 95 de încheieri fără număr, pronunțate în cauze având ca obiect confiscare specială și confirmare renunțare urmărire penală.

Secția a constatat că în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către doamna judecător a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, numărul acestora crescând exponențial astfel cum reiese din situația de fapt expusă anterior.

Din perspectiva volumului de muncă, secția a reținut că, la un volum de activitate relativ similar cu al celorlalți judecători din cadrul secției Penale a Tribunalului București, pârâta înregistra foarte multe restanțe în redactarea în termenul legal de hotărâri judecătorești.

Din perspectiva vechimii restanțelor înregistrate de doamna judecător, s-a observat că încheierea de cameră preliminară pronunțată la 07.06.2021 în dosarul nr. x/2021 nu a fost redactată nici măcar la data întocmirii acțiunii disciplinare, în condițiile în care doamna judecător s-a angajat în fața echipei de inspectori la redactarea acesteia și introducerea în sistemul Ecris în ziua finalizării cercetării disciplinare, respectiv 26.09.2022. Ceea ce a prezentat relevanță a fost faptul că din probele administrate a rezultat că au fost formulate cereri de urgentare a redactării atât de către DNA (14.01.2022), cât și de inculpatul B. (23.08.2022).

În aceeași situație fost și încheierea pronunțată în cameră preliminară în dosarul nr. x/2021 la 08.02.2021, dar și cele 2 hotărâri de fond pronunțate în dosarele nr. x/2016, la 11.06.2020 și nr. x/2020, la 15.09.2020, hotărârile nefiind redactate la momentul exercitării acțiunii disciplinare.

Mai mult, din datele statistice comunicate de conducerea administrativă a secției penale a Tribunalului București a rezultat că există multe încheieri pronunțate în dosare asociate vizând verificări preventive, contestații ori chiar hotărâri pronunțate în cereri de reabilitare, a căror redactare a fost întârziată cu mult peste termenul legal.

În același sens, secția a reținut că încheierea de cameră preliminară din 07.06.2021 în care doamna judecător A. a pronunțat o soluție cu privire la cererile și excepțiile formulate în dosarul penal nr. x/2021 a fost motivată abia la 08.10.2022, în cea de-a doua încheiere de cameră preliminară pronunțată de doamna judecător la 08.02.2021 în dosarul nr. x/2020 nu a fost redactată nici până la 7.12.2022.

În consecință, secția pentru judecători în materie penală, cu unanimitate, a reținut că doamna judecător A. a înregistrat, în mod constant și progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care a fost depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce a relevat o gestionare necorespunzătoare a activității specifice.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Faptele săvârșite de recurenta-pârâtă au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora.

În consecință, din probele administrate în cauză a rezultat că nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 346 alin. (1) ultima teză din C. proc. pen. și art. 406 alin. (3) din C. proc. pen., în modalitățile descrise anterior, au avut un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II a din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Textul de lege impune îndeplinirea cumulativă atât a condiției întârzierii în efectuarea lucrărilor din motive imputabile judecătorului, cât și a condiției caracterului repetat al acestei întârzieri.

Încheierea pronunțată la 07.06.2021 în dosarul nr. x/2021 (ceea care constituie fundamentul sesizării), dar și cea pronunțată în dosarul nr. x/2020 la 08.02.2021, au fost precedate de amânări repetate de pronunțare, nefiind redactate nici în prezent, deși au fost formulate contestații împotriva încheierilor imediat după pronunțare.

În aceeași situație au fost și 2 hotărâri de fond pronunțate în dosarele nr. x/2016, la data de 11.06.2020 și nr. x/2020 la 15.09.2020, în care inculpații au fost condamnați, după amânarea pronunțării de 4, respectiv 7 ori (2 luni), hotărâri care puteau fi atacate cu apel în 10 zile de la data comunicării hotărârii, însă în niciunul din dosarele menționate hotărârile nu erau redactate.

Conduita adoptată de către recurenta-pârâtă a avut consecințe, atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cât și asupra respectării termenului în care trebuiau finalizate lucrările, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din CEDO.

Prin urmare, secția, cu unanimitate, a constatat că faptele pârâtei judecător, s-au circumscris laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) teza a II a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Față de toate aceste considerente, secția a constatat că amânarea pronunțării în modalitățile descrise anterior a avut un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția doamnei judecător, sub forma intenției indirecte, a rezultat din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din CEDO referitoare la durata rezonabilă a procesului.

În același sens, vinovăția recurentei-pârâte a rezultat din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor expuse mai sus, precum și din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze activitatea, deși dosarele menționate înregistrau o vechime considerabilă în sistem.

Perioada și motivele pentru care doamna judecător A. a dispus amânarea pronunțării în cauzele exemplificate mai sus, frecvența cazurilor în care a apelat la acest procedeu, au condus fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a acestuia față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

În consecință, secția, cu unanimitate, a constatat că fapta doamnei judecător A. concretizată în amânarea repetată a pronunțării a avut un caracter imputabil acesteia, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile și a întrunit elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

Conform prevederilor art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, "există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Referitor la latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, Inspecția Judiciară a reținut că recurenta-pârâtă prin redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești și prin amânarea repetată a pronunțării în dosarele ce i-au revenit spre soluționare a încălcat dispozițiile art. 346 alin. (1) ultima teză, art. 405 alin. (2) și art. 406 alin. (3) din C. proc. pen., acest mod de gestionare a dosarelor conducând la o temporizare a procedurilor judiciare și la o încălcare a termenului rezonabil de soluționare a cauzelor.

Prin urmare, ceea ce s-a imputat doamnei judecător A. din perspectiva acestei abateri disciplinare a fost faptul că prin încălcarea dispozițiilor procedurale care reglementează instituția juridică a amânării de pronunțare și prin nerespectarea termenelor pentru redactarea hotărârilor judecătorești a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecința afectării termenului rezonabil de soluționare a cauzelor.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a constatat că faptele imputate doamnei judecător A. și în raport de care s-a susținut că a săvârșit și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 au fost aceleași cu faptele reținute în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Astfel, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost reținută de Inspecția Judiciară în sarcina recurentei judecător prin prisma faptului că aceasta ar fi încălcat în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept procesual referitoare la instituția juridică a amânării de pronunțare.

În speță, conduita culpabilă a recurentei judecător constând în nerespectarea dispozițiilor procedural menționate anterior a avut drept consecință temporizarea procedurilor judiciare, fiind încălcate astfel dispozițiile legale ce reglementează efectuarea lucrărilor în termenele stabilite și soluționarea cu celeritate a cauzelor. Această faptă s-a circumscris abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, reglementează situația încălcării, cu gravă neglijență, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziție legală având un caracter general.

Pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea lucrărilor în termenele stabilite, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu a respectat, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor a comis abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, iar în toate celelalte situații când a exercitat funcția cu gravă neglijență a comis abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege constituia abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, normă specială în raport de art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin urmare, faptele recurentei constând în neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege și nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează instituția amânării de pronunțare, cu consecința temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu au putut fi circumscrise, în mod distinct, și conținutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Astfel, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată. De asemenea, secția a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată.

La individualizarea sancțiunii aplicate în condițiile art. 100 din legea amintită, secția, cu majoritate, a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum și consecințele faptei săvârșite de recurenta judecător.

La aprecierea asupra sancțiunii aplicate, secția, cu majoritate, a avut în vedere și faptul că recurenta a mai fost anterior sancționată disciplinar.

Astfel, prin hotărârea nr. 7J din 09 iunie 2010 a secției pentru judecători în materie disciplinară i s-a aplicat doamnei judecător A., sancțiunea constând în "avertisment", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare.

Prin Hotărârea nr. 29J din 29 octombrie 2015 a secției pentru judecători în materie disciplinară i s-a aplicat doamnei judecător A. sancțiunea constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată. Prin decizia civilă nr. 187 din 30 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ‒ Completul de 5 judecători a fost casată în parte hotărârea atacată și i s-a aplicat doamnei judecător A. sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare brută lunară cu 20% pe o perioadă de 6 luni". Prin Hotărârea nr. 24J din 05 noiembrie 2019 a secției pentru judecători în materie disciplinară i s-a aplicat doamnei judecător A. sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.

În acest context, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că sancțiunile disciplinare anterioare trebuiau să constituie un factor de conștientizare de către doamna judecător, în sensul de a lua toate măsurile pentru a remedia deficiențele constatate.

Ca urmare, cu majoritate, recurentei-pârâtei i s-a aplicat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată și anume, "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și art. 99 lit. h) teza a II a din același act normativ.

Împotriva Hotărârii nr. 23J din 8 decembrie 2022, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta judecător A. a formulat recurs, invocând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă susține în primul rând că, dintre faptele reținute doar pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. r) teza I, sunt întrunite cumulativ elementele constitutive specifice abaterii disciplinare prevăzute, dar nu și pentru cea de-a doua - raportat la care s-a reținut incidența art. 99 lit. h) teza a II-a din lege, respectiv "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", iar, în al doilea rând, individualizarea sancțiunii aplicate (cu majoritate) a fost prea severă.

Referitor la primul aspect, susține că incidența art. 99 lit. h) teza a II-a din lege poate fi reținută numai în cazul întârzierii repetate în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, altele decât întârzierea repetată în redactarea hotărârilor judecătorești.

Arată că, deși a fost repartizată la Biroul Executări Penale, efectuând și alte activități pe lângă pronunțarea și redactarea hotărârilor, nu a avut alte întârzieri, chiar dacă chiar dacă a lucrat ore suplimentare sau a revenit peste orele de program la sediul instanței pentru urgențe.

Referitor la al doilea aspect, susține că individualizarea sancțiunii în contextul dat s-a îndepărtat de rolul său, chiar influențează negativ actul de justiție prin aceea că a impus reluarea cercetării judecătorești în dosare penale care se apropiau de dezbateri sau care erau deja reținute în pronunțare.

Pentru determinarea caracterului imputabil sau neimputabil al nerespectării dispozițiilor referitoare la efectuarea cu întârziere a lucrărilor, în lipsa unor criterii expres stabilite de lege, apreciază că era esențial a fi analizat dacă întârzierile au fost determinate de cauze obiective și care a fost ponderea acestor cauze în ansamblul motivelor care au concurat la înregistrarea întârzierilor.

În acest context, consideră că trebuia să fie avute în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de către recurenta judecător în perioada analizată pentru că activitatea unui magistrat trebuie privită în ansamblul ei și nu secvențial.

În aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al întârzierilor apreciază că trebuia avute în vedere și alte aspecte, precum volumul de activitate al judecătorului, calificarea profesională a personalului auxiliar, suficiența sau insuficiența mijloacelor materiale, cauzele personale etc.

Menționează că redactează integral hotărârile, fie că sunt încheieri de ședință sau sentințe și indiferent de natura lor ori de complexitatea cauzelor, cu puține excepții, acest lucru caracterizându-i activitatea încă de la începutul carierei de judecător la Tribunalul București, secția I Penală, unde a fost încadrată de 14 ani și unde a debutat ca judecător - anterior desfășurându-și activitatea ca procuror timp de 9 ani, preponderent la unități de parchet din București, după absolvirea Institutului National al Magistraturii, în 1999.

Așadar, apreciază că nu este realizată condiția caracterului imputabil chiar dacă a depășit termenul de redactare recomandat de lege, întrucât apreciază că aceasta nu poate fi disociată de conduita, efortul și interesul demonstrate de judecător pentru îndeplinirea responsabilităților.

Consideră că întreaga sa activitate ca magistrat nu poate fi caracterizată de dezinteres față de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ci, justifică întârzierile prin ceea ce este denumit "burnout" (sindrom de epuizare), pe care l-a conștientizat, de altfel, gradual, preocupată fiind despre situația existentă, fără a se plânge la conducerea instanței, cu solicitare de degrevare. Existența unor sancțiuni disciplinare anterioare a fost reflexia acestei stări, nu a lipsei de conștientizare a ei sau a indiferenței.

În plus, arată că în perioada anterioară celei ce face obiectul acestei cercetări disciplinare, a avut de gestionat și anumite aspecte de ordin personal, care au influențat concentrarea și efortul solicitate de activitatea profesională.

Mai arată că precedentele situații care au condus la înregistrarea de întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, au fost determinate de aspecte similare, pe lângă modul de lucru dedicat și efectuat cu migală. Arată că preferă calitatea și acuratețea în redactare.

În concluzie, apreciază că împrejurările expuse sunt în măsură să înlăture parțial caracterul imputabil al întârzierii în redactare, strict pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, iar nu pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din lege, care se suprapune peste prima atunci când se face referire la hotărâri judecătorești (sentințe, decizii și încheieri), iar nu la alte tipuri de lucrări.

Cât privește amânarea pronunțării, opinează că nu poate fi încadrată la întârzieri, pentru că au fost sporadice și justificate fie de complexitatea cauzelor, fie de terminarea ședințelor de judecată la o oră înaintată, la care oboseala afecta semnificativ gradul de concentrare în deliberare și redactare minută și/sau deliberare, redactare minută și motivare hotărâre.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și respingerea acțiunii disciplinare privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată; în subsidiar, solicită schimbarea sancțiunii disciplinare aplicate, în sensul "diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 9 luni", așa cum s-a apreciat în cele două opinii separate ale hotărârii atacate.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, Inspecția Judiciară a susținut că motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Intimata arată că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II a din Legea nr. 303/2004, republicată, fost analizată în acțiunea disciplinară din mai multe perspective. S-a reținut, pe de o parte, modul de lucru adoptat și perpetuat de recurentă, concretizat prin neredactarea unui număr semnificativ de hotărâri/încheieri finale, ulterior amânării repetate de pronunțare a soluțiilor, cu consecințe directe asupra duratei procedurii judiciare, în condițiile în care, unele din aceste hotărâri/încheieri cu care magistratul figura restant erau susceptibile de cale de atac.

Totodată, întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor a rezultat și din conduita profesională a magistratului cercetat care, deși cunoștea că are un număr semnificativ de încheieri pronunțate în cauze având ca obiect confiscare specială și confirmare renunțare urmărire penală nu a alocat timp pentru verificarea și semnarea acestor documente.

Astfel, arată că încheierea pronunțată la 7 iunie 2021 de magistrat la finalizarea procedurii de cameră preliminară în dosarul nr. x/202l/al (ceea care a constituit fundamentul sesizării), dar și cea pronunțată în dosarul nr. x/2020 la 8 februarie 2021, au fost precedate de amânări repetate de pronunțare și nu fuseseră redactate la data soluționării acțiunii disciplinare, deși au fost formulate contestații împotriva încheierilor imediat după pronunțare.

S-a apreciat în analiza elementelor constitutive a acestei abateri ca și amânările repetate de pronunțare, urmate de neredactarea acestora în termenul legal, atrage după sine întârzierea soluționării căii de atac și stabilirea primului termen în ședință a cauzei penale, respectiv temporizarea întregii proceduri judiciare ce urmează acestei etape procedurale.

Intimata consideră că, în speță, conduita adoptată de către magistratul recurent a avut consecințe, atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cât și asupra volumului de activitate al judecătorului care a crescut.

Întrucât la calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin modul în care recurenta a întârziat redactarea hotărârilor s-a prelungit implicit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Precizează că la data efectuării cercetării disciplinare, potrivit datelor statistice comunicate de conducerea secției penale și însușite de magistratul recurent a rezultat că 95 de încheieri nu au fost introduse în sistemul informatic Ecris întrucât nu au fost verificate și semnate de președintele de complet respectiv de către doamna judecător A., 39 pronunțate în anul 2020 (cea mai veche 20.07.2020), 41 pronunțate în anul 2021(cea mai veche 25.02.2021) și 14 pronunțate în anul 2022 (cea mai veche 26.01.2022).

Deși magistratul s-a angajat pe parcursul cercetării disciplinare că până la 03 octombrie 2022 (termen acordat în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (2) ultima teza din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul 51 din 14 iunie 2021 emis de inspectorul șef al Inspecției Judiciare) să finalizeze cele două încheieri de cameră preliminară și să verifice, semneze și închidă în Ecris cele 95 de încheieri fără număr, acest angajament a rămas doar la stadiul de promisiune.

În ce privește cele 95 de încheieri fără număr, au fost verificate și semnate până la momentul soluționării acțiunii disciplinare doar 30, rămânând încă nesemnate 65 de încheieri pretins motivate, deși 24 au fost pronunțate în ultimul trimestru al anului 2020, 31 au fost pronunțate în anul 2021 și 10 în primul semestru al anului 2022.

Obligația respectării drepturilor procesuale este neîndoielnică, iar nesocotirea dispozițiilor procesuale, care vizează finalizarea actului de justiție prin semnarea hotărârii/încheierii generează un sentiment de insecuritate socială.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția doamnei judecător, sub forma intenției indirecte, a rezultat din conduita adoptată de-a lungul anilor de neredactare a hotărârilor/încheierilor, cu consecința implicită a temporizării procedurii jurisdicționale.

Prin urmare, din perspectiva consecințelor faptei, a reieșit că întârzierile în redactarea hotărârilor judecătorești, precedate, de regulă, de amânări repetate de pronunțare, au determinat în mod direct tergiversarea procedurilor judiciare, prelungind nejustificat durata acestora, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, din culpa instanței, cu consecința prejudicierii drepturilor procesuale ale părților din cauzele respective.

În raport de argumentele expuse solicită respingerea recursului și menținerea Hotărârii nr. 23J din 8.12.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează cele susținute prin cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în parte, după cum se va arăta în continuare.

Prin hotărârea atacată s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. De asemenea, prin aceeași hotărâre secția pentru judecători în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, ca neîntemeiată.

De asemenea, se reține că prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a formulat critici, în principal, cu privire la reținerea în hotărârea atacată a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, arătând că în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale acestei abateri și, în subsidiar, referitoare la individualizarea sancțiunii aplicate cu majoritate pe care o consideră prea severă.

În acest context, se reține că recurenta a arătat că incidența art. 99 lit. h) teza a II-a din lege poate fi reținută numai în cazul întârzierii repetate în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, altele decât întârzierea repetată în redactarea hotărârilor judecătorești. A arătat că pentru determinarea caracterului imputabil sau neimputabil al nerespectării dispozițiilor referitoare la efectuarea cu întârziere a lucrărilor (în cazul particular al redactării hotărârilor), în lipsa unor criterii expres stabilite de lege, este esențial a fi analizat dacă întârzierile au fost determinate de cauze obiective și care este ponderea acestor cauze în ansamblul motivelor care au concurat la înregistrarea întârzierii.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, este de observat, cu titlu preliminar, că recurenta-pârâtă nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată, ci formulează critici numai în ceea ce privește aprecierea caracterului imputabil al faptei, prin invocarea de circumstanțe legate de volumul de activitate și problemele de sănătate (bornout) cu care s-a confruntat.

Criticile prin care recurenta tinde să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată de cauze obiective - precum volumul de activitate, complexitatea cauzelor și problemele de sănătate - nu sunt de natură a demonstra contrariul aspectelor reținute de instanța de disciplină sub aspectul caracterului imputabil al conduitei profesionale a pârâtului.

Potrivit art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Totodată, art. 91 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie în sarcina judecătorilor obligația de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora

Dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevăd ca obligație a judecătorilor, soluționarea într-un termen rezonabil a cauzelor deduse judecății.

Aceste obligații sau îndatoriri sunt prevăzute și în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, dar ca standarde de conduită a acestora, conform cu onoarea și demnitatea profesiei, judecătorii fiind obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi. Din aceleași dispoziții rezultă că judecătorii sunt datori să depună toate diligentele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile (art. 12 și 13).

Textul de lege impune îndeplinirea cumulativă atât a condiției întârzierii în efectuarea lucrărilor din motive imputabile judecătorului, cât și a condiției caracterului repetat al acestei întârzieri.

În lipsa unor criterii prevăzute de lege în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al întârzierilor în efectuarea lucrărilor, Înalta Curte, astfel cum a reținut și instanța disciplinară, va avea în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință și în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acestuia, respectiv durata efectivă a procedurii judiciare, complexitatea cauzelor ce constituie obiectul dosarelor menționate în acțiune, numărul total de dosare mai vechi de un an aflate în curs de soluționare pe completul aceluiași judecător, volumul de activitate al judecătorului etc.

În acest context, se apreciază că prin întârzieri repetate se înțelege efectuarea în mod frecvent a lucrărilor sau îndeplinirea altor atribuții de serviciu de către judecător cu nerespectarea termenelor fixate de lege sau regulamente.

Sub aspectul laturii obiective, se reține că potrivit art. 8 din C. proc. pen. "organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil".

Potrivit art. 405 alin. (2) din C. proc. pen. "în cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, deliberarea și pronunțarea hotărârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, daca legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în acest termen, instanța poate amâna pronunțarea o singură dată, pentru o durată de cel mult 15 zile. Președintele sau, după caz, alt membru al completului pronunță minuta hotărârii, în condițiile alin. (1), dacă legea nu prevede altfel."

Din situația de fapt expusă anterior, care de altfel nu a fost contestată, rezultă că doamna judecător a uzat de instituția amânării de pronunțare în multe dintre cauzele ce i-au revenit spre soluționare, dovadă fiind numărul dosarelor în care acesta a dispus amânarea pronunțării în mod repetat, astfel cum s-a detaliat pe larg în prezentele considerente.

Astfel, încheierea pronunțată la 07.06.2021 în dosarul nr. x/2021 (ceea care constituie fundamentul sesizării), dar și cea pronunțată în dosarul nr. x/2020 la 08.02.2021, au fost precedate de amânări repetate de pronunțare, nefiind redactate nici în prezent, deși au fost formulate contestații împotriva încheierilor imediat după pronunțare.

În aceeași situație sunt și 2 hotărâri de fond pronunțate în dosarele nr. x/2016, la 11.06.2020 și nr. x/2020, la 15.09.2020, în care inculpații au fost condamnați, după amânarea pronunțării de 4, respectiv 7 ori (2 luni), hotărâri care pot fi atacate cu apel în 10 zile de la data comunicării hotărârii, însă în niciunul din dosarele menționate hotărârile nu sunt redactate.

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut lipsa de fermitate a recurentei în exercitarea rolului activ al judecătorului și în aplicarea normelor procedurale astfel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate. Din această perspectivă, probatoriul administrat și apărările recurentei nu demonstrează existența unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanță deosebită din perspectiva abaterii disciplinare, elementele expuse în prezenta decizie, precum și în cuprinsul hotărârii instanței disciplinare.

În circumstanțele expuse, întemeiat s-a reținut că este îndeplinită latura obiectivă a abaterii disciplinare, iar, în privința laturii subiective, s-a reținut atitudinea pasivă și lipsită de fermitate a recurentei în aplicarea dispozițiilor procedurale în pofida vechimii dosarelor și a conduitei părților și celorlalți participanți la judecată, magistratul prevăzând consecințele și acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligență și de preocupare pentru soluționarea cauzelor cu celeritate ori în cadrul unui termen rezonabil.

Apărările recurentei, concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea cauzelor, conduita părților sau alte particularități ale cauzelor, nu pot primi relevanța propusă și nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea recurentei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar și activității oricărui judecător.

Astfel fiind, întemeiat a concluzionat instanța de disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza a II a din Legea nr. 303/2004, reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privința litigiilor analizate în cadrul acțiunii disciplinare, magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecință întârzierea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, prin nesocotirea obligației ce revine judecătorului conform art. 21 din Constituție, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul susținerilor recurentei și comparativ cu datele reținute de instanța de disciplină, discrepanțe de natură a conferi un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, se observă că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părților nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât situația constatată în privința recurentei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraților care își desfășoară activitatea în condiții similare.

Față de toate aceste considerente, se constată că amânarea pronunțării în modalitățile descrise are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția doamnei judecător, sub forma intenției indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

În același sens, vinovăția recurentei rezultă din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor expuse mai sus, precum și din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze activitatea, deși dosarele menționate înregistrau o vechime considerabilă în sistem.

Perioada și motivele pentru care doamna judecător A. a dispus amânarea pronunțării în cauzele exemplificate mai sus, frecvența cazurilor în care a apelat la acest procedeu, conduc fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a acestuia față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

În consecință, în mod întemeiat, secția pentru judecători în materie disciplinară a constatat că fapta recurentei-pârâte concretizată în amânarea repetată a pronunțării are un caracter imputabil acesteia, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile și întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza alia din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că hotărârea secției pentru judecători este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

La aplicarea sancțiunii, instanța trebuie să se raporteze atât la circumstanțele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum și la circumstanțele personale ale recurentei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanțele profesionale ale magistratului cercetat, conturate de vechimea în magistratură de peste 24 ani.

Scopul imediat al sancțiunii este acela de a determina îndreptarea celui/celei care a comis o faptă disciplinară. De asemenea, sancțiunea constituie și un mijloc de prevenție atât pentru cel/cea sancționat(ă), cât și pentru societate că astfel de fapte nu vor mai fi comise.

Este de necontestat faptul că recurenta a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de redactare a hotărârilor judecătorești, care a produs consecințe grave în privința drepturilor procesuale ale părților, afectând și încrederea justițiabililor în eficiența sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficiențe ale activității magistratului-asistent persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancțiuni apte să îi atragă atenția asupra atitudinii sale.

Totuși, la aprecierea sancțiunii prezintă relevanță și faptul că în perioada de referință recurenta-pârâtă a înregistrat un volum de activitate considerabil.

Astfel, în perioada 01.01.2021-31.12.2021, doamna judecător A. a participat la 156 de ședințe, din care 140 conduse, a rulat 560 de dosare și a soluționat 339, revenindu-i spre redactare un număr de 474 de hotărâri, înregistrând o operativitate de 60,54%.

În primul semestru al anului 2022 doamna judecător a participat la 84 de ședințe, din care 76 conduse, a rulat 411 de dosare, a soluționat 252 de dosare, revenindu-i spre redactare un număr de 200 de hotărâri, înregistrând o operativitate de 61,31%.

Un alt aspect care prezintă relevanță din perspectiva circumstanțelor ce justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai puțin severe este acela că doamna judecător A. își tehnoredactează singură hotărârile, fiind o persoană meticuloasă. De asemenea, în perioada de referință a îndeplinit și alte atribuții, fiind desemnată, prin rotație, la compartimentul executări penale.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, Înalta Curte reține că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv și preventiv, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 9 luni", prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004. Sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe recurentă să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei,