ÎCCJ, Decizia nr. 78/2024

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de același act normativ.

În motivarea acțiunii s-a arătat că fapta doamnei judecător constând în neredactarea hotărârilor judecătorești în termenul legal, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin hotărârea nr. 20J din 1 noiembrie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului București.

În baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost aplicată doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului București, sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din același act normativ.

II. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii nr. 9J din 24 mai 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii disciplinare privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022, ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită schimbarea sancțiunii disciplinare aplicate, în sensul aplicării sancțiunii diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu procentul și pentru o perioadă pe care instanța o va aprecia ca fiind justă.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ., apreciind recurenta că nu sunt întrunite elementele constitutive specifice abaterii disciplinare reținute, sub aspectul laturii subiective.

Arată că întârzierile în redactarea hotărârilor nu îi sunt imputabile, deoarece sunt rezultatul unor factori care au acționat în timp, gradual și care au dus-o la epuizare. Astfel, învederează că situația reținută de instanța disciplinară, respectiv nerespectarea termenului de redactare a hotărârilor judecătorești, a fost cauzată de epuizarea fizică și psihică ("burnout").

Învederează și faptul că, în perioada anterioară cercetării disciplinare din acest dosar, a avut de gestionat și alte aspecte ce privesc viața personală, care au influențat concentrarea și efortul solicitate de activitatea profesională.

Despre această situație a mai făcut vorbire în conținutul motivelor de recurs redactate împotriva hotărârii nr. 23J din 08.12.2022 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 122 din 15 mai 2023, așa cum a fost îndreptată material prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Învederează că nu a reușit să depășească impasul major provocat de cele câteva luni de zile scurse de la precedenta sancțiune disciplinară, mai ales că a continuat să vină la birou inclusiv în timpul vacanței judecătorești.

Recurenta arată că de 15 ani este încadrată la secția I Penală a Tribunalului București și că de la 01.11.2023, este cea mai veche membră a colectivului de judecători de la această instanță.

Cât privește individualizarea sancțiunii aplicate (excluderea din magistratură), opinează că - în contextul dat - aceasta se îndepărtează de la rolul său, nefiindu-i acordat ajutor potrivit nevoii sale reale de recuperare. Consideră că sancțiunea poate adăuga stres la cel inițial și poate îngreuna recuperarea sănătății.

Consideră că întreaga sa activitate ca judecător (și ca magistrat în general) nu poate fi caracterizată de dezinteres față de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Arată că în 25 de ani de magistratură, a fost total dedicată acestei profesii, a acționat cu integritate și cu bună-credință cu un mod de lucru migălos, preferând calitatea și acuratețea în redactare, iar în concluzii (ca procuror) și în deliberare (ca judecător) a urmat normele, principiile și valorile care asigură magistratului și justiției înfăptuite rolul deosebit pe care îl au în societate.

III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecția Judiciară

Prin întâmpinare, Inspecția Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Învederează că argumentele care au stat la baza soluției pronunțate au fost enunțate în considerentele hotărârii, astfel că nu se justifică a fi reiterate.

Argumentele prezentate de recurentă în susținerea cauzelor subiective, respectiv, epuizarea și sindromul de burnout nu sunt de natură să înlăture caracterul imputabil al întârzierii în redactarea hotărârilor.

Din această perspectivă și în raport de materialul probator administrat în cauză, arată că, sub aspectul laturii subiective, modul în care magistratul a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate în nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărârilor judecătorești pronunțate.

Astfel, la data de 04.10.2023 magistratul figura cu un număr de 566 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de redactare (din care 286 încheieri finale de dezînvestire, respectiv 280 sentințe/decizii) cea mai veche încheiere fiind pronunțată la 09.08.2016, iar cea mai veche hotărâre pronunțată fiind din data de 11.06.2020.

Cauzele subiective constând în oboseala acumulată de-a lungul carierei de magistrat nu sunt de natură să justifice întârzieri de până la 7 ani în redactarea hotărârilor judecătorești, cu atât mai mult cu cât magistratul a mai fost anterior sancționat pentru aceeași abatere disciplinară.

Numărul ridicat de hotărâri judecătorești neredactate în termen, respectiv pentru 566 de dosare, reprezintă o lipsă de calitate a activității magistratului, pentru că în pofida unei cercetări judecătorești riguroase, aspectul esențial al procesului penal este tocmai hotărârea judecătorească care tranșează situațiile deduse judecății.

Arată că situația magistratului s-a perpetuat pe o perioadă de mai mulți ani, context în care a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Toate acestea conduc, în opinia intimatei, la concluzia caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate în efectuarea lucrărilor de către recurenta judecător A., determinând prelungirea procedurilor judiciare, părțile fiind lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către părți a argumentelor pro și contra exercitării unei căi de atac, cu atât mai mult cu cât unele sunt pronunțate în primă instanță, neputând fi exercitată calea de atac.

Referitor la cercetările disciplinare dispuse față de magistrat, acestea demonstrează că întârzierile în redactarea hotărârilor pentru o perioadă atât de mare și chiar după exercitarea unor acțiuni disciplinare pentru aceeași abatere disciplinară sunt rezultatul deficiențelor în activitatea doamnei judecător prin neprioritizarea lucrărilor, de exemplu redactarea hotărârilor raportat la data pronunțării acestora sau raportat la urgența acestora, ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

În aceste condiții, apreciază că după aproximativ 1 an de la data pronunțării ultimei hotărâri de sancționare pentru aceeași abatere disciplinară, nu se poate susține că doamna judecător nu a avut posibilitatea reducerii numărului de hotărâri neredactate în termenul legal, în cazul în care și-ar fi gestionat eficient timpul de lucru.

Referitor la apărările formulate, constând în faptul că întârzierile în redactare au fost cauzate de oboseala acumulată de-a lungul timpului, apreciază că acestea pot avea efect doar în circumstanțiere și numai în măsura în care nu sunt contrazise de probele administrate.

Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului.

IV. Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat motivele invocate prin cererea de recurs.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că hotărârea secției pentru judecători este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs fără a minimaliza gravitatea faptelor reținute în sarcina magistratului cercetat și consecințele pe care acestea le-au produs, nu împărtășește soluția instanței disciplinare din perspectiva criteriilor de individualizare a sancțiunii aplicate.

Înalta Curte constată că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a recurentei-pârâte sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor constituie abatere disciplinară "neredactarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul laturii obiective, Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar din punct de vedere al laturii subiective se impune ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.

Art. 224 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligația de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, respectarea termenului de redactare a hotărârilor judecătorești fiind inclusă în cadrul obligațiilor care revin judecătorului.

Abaterea disciplinară în discuție este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea se va redacta și semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare".

Totodată, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, "Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori".

Din datele statistice depuse la dosar, se constată că la data de 06.06.2023, doamna judecător A. figura cu un număr de 459 de hotărâri neredactate (dintre care 218 erau sentințe, iar 241 erau încheieri), cea mai veche fiind o încheiere finală pronunțată la data de 09.08.2016.

Ulterior, la data de 4.10.2023, din relațiile depuse la dosar la termenul de judecată din 11.10.2023 din fața instanței disciplinare, rezultă că doamna judecător A. figura cu un număr de 566 de hotărâri neredactate în termenul legal (dintre care 286 încheieri finale de dezînvestire, respectiv 280 de sentințe/decizii) cea mai veche încheiere fiind pronunțată la data de 09.08.2016, iar cea mai veche hotărâre fiind pronunțată la data de 11.06.2020.

Analiza acestei statistici conduce, în mod evident, așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, la concluzia că s-a făcut dovada încălcării de către recurent-pârâtă a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, pe de o parte, și că această încălcare este urmarea unui mod defectuos de gestionare de către recurentă a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, precum și a unei stări de pasivitate în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu a depus diligente pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunțate anterior soluționării acțiunii disciplinare precedente, pe de altă parte.

Nici în ceea ce privește vinovăția nu sunt întemeiate criticile recurentei, latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina acesteia decurgând din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate - atitudinea sa psihică fiind aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Modalitatea constantă și repetitivă în care recurenta a înțeles să nesocotească, în fiecare caz în parte, termenele de redactare prevăzute de dispozițiile legale citate, în condițiile în care mai fusese cercetată pentru același gen de conduită neconformă obligațiilor profesionale, denotă existența factorului intelectiv și volitiv ce conturează vinovăția, ca element subiectiv al acestei abateri.

Înalta Curte consideră relevant și faptul că nici după declanșarea unei a doua proceduri disciplinare cu privire la săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, respectiv neredactarea hotărârilor judecătorești, recurenta nu a depus un efort concertat pentru a diminua numărul considerabil de hotărâri cu privire la care era depășit termenul legal de redactare, cu toate că verificarea disciplinară declanșată ar fi trebuit să constituie un factor de conștientizare pentru recurentă, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activității și respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, numărul hotărârilor neredactate în termen a crescut.

O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de recurentă în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.

Așadar, în analiza răspunderii disciplinare, susținerile recurentei vizând existența unor cauze obiective și subiective care, în opinia sa, ar înlătura caracterul imputabil al întârzierilor în redactare nu pot primi relevanța exclusivă pe care le-o acordă, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiție și din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părților oricărui litigiu, și anume de a cunoaște în termenul legal sau, în ultimă instanță, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluția pronunțată în cauză, precum și din perspectiva interesului legitim prezumat de soluționarea cu celeritate a litigiului dedus instanței.

Depășirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor a avut consecințe negative asupra drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de funcționare optimă a sistemului judiciar și cerinței de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil și previzibil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 6 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

La aplicarea sancțiunii, instanța trebuie să se raporteze atât la circumstanțele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum și la circumstanțele personale ale recurentei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanțele profesionale ale judecătorului cercetat, conturate de vechimea în magistratură de peste 25 ani în magistratură (din care 10 ani, ca procuror și peste 15 ani, ca judecător) dar și faptul că a îndeplinit în cursul anului 2022, atribuții privind activitatea compartimentului executări penale. Totodată, are în vedere contextul personal care a contribuit la săvârșirea abaterii disciplinare analizate. Așa cum s-a arătat și în fața instanței de recurs, dar și prin documentele depuse la dosar, recurenta a avut probleme de sănătate care i-au perturbat activitatea profesională.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, are relevanță și împrejurarea că recurenta a mai fost anterior sancționată disciplinar, însă scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv și preventiv, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cea aplicată de instanța disciplinară fiind exagerată, și de natură să încalce necesitatea aplicării graduale a sancțiunilor.

Sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe recurentă să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii așteptărilor pe care societatea, în general, și justițiabilii, în particular, le au în relația cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiție specific statului de drept.

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată și, în rejudecare, va fi aplicată recurentei sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva hotărârii nr. 20J din 1 noiembrie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, aplică recurentei A. sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.