ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 94/2024

Ședința publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea disciplinară

Prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024, din dosarul nr. x/2023, Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București și în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor a aplicat doamnei judecător, cu majoritate, sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b) și s) teza I din același act normativ.

A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și aplicării pârâtei judecător A. a sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură" doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară pentru săvârșirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca urmare a incidenței principiului ne bis in idem.

A mai fost exprimată o a doua opinie separată, în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b) și s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca urmare a incidenței principiului ne bis in idem.

Hotărârea de suspendare

Prin hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, s-a dispus, cu majoritate, suspendarea din funcție a pârâtei judecător A., în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că, în cauză, s-a urmărit necesitatea și proporționalitatea măsurii suspendării din funcție a pârâtei împotriva căreia s-a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, în dosarul nr. x/2023, în care s-a aplicat doamnei judecător A. sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", în contextul reținerii mai multor abateri disciplinare.

În concret, s-a reținut că doamna judecător, învestită fiind cu soluționarea unui dosar penal, a manifestat o atitudine nedemnă față de procurorul de ședință și nu i-a permis acestuia să pună concluzii în cauză, încălcând, cu rea-credință, dispozițiile art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.

În lumina considerentelor Hotărârii pronunțate la 20.10.2020 în cauza B. împotriva României, precum și în contextul situației de fapt enunțate în cadrul hotărârii de sancționare cu excluderea din magistratură, secția pentru judecători cu majoritate a reținut că, față de natura, gravitatea abaterilor reținute și urmările acestora, se impune suspendarea din funcție a contestatoarei începând cu data de 12.03.2024.

Contestația formulată

Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2024, doamna judecător A. a formulat contestație împotriva hotărârii menționate anterior

O primă critică susținută de contestatoare este aceea că hotărârea de suspendare nu este motivată. Arată contestatoarea că motivarea hotărârii se rezumă la a enumera criteriile legale de evaluare a suspendării din funcție, ceea ce nu corespunde exigențelor unei motivări adecvate a actului contestat, nu numai prin lipsa raționamentului care a condus la luarea unei astfel de măsuri, ci și raportat la efectele pe care le produce asupra carierei în magistratură și a drepturilor salariale. Or, susține contestatoarea că un asemenea act îi produce o vătămare gravă, prin lipsa veniturilor pe perioada suspendării din funcție, ca unică sursă de existență.

În al doilea rând, în ceea ce privește netemeinicia hotărârii atacate, arată că aceasta nu îndeplinește niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022. Arată contestatoarea, că, în esență, prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din dosarul nr. x/2023, s-a reținut că, la termenul de judecată din data de 24.03.2022, la judecarea dosarului nr. x/2022, privind contestația la executare, formulată de Ministerul Public, a manifestat o atitudine nedemnă fată de procurorul de ședință, căruia nu i-a permis să pună concluzii, încălcând, astfel, cu rea-credință, dispozițiile art. 597 alin. (4) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu titlu prealabil, arată că, pe fondul cauzei, a invocat principiul ne bis in idem, întrucât, prin hotărârea nr. 4/J din 15.03.2023, din dosarul disciplinar nr. x/2022, instanța disciplinară, cu majoritate, a dispus sancționarea sa disciplinară cu excluderea din magistratură, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, reținându-se în sarcina sa, printre altele, reaua-credință manifestată în același dosar, cu nr. x/2022, care rezultă, printre altele, inclusiv din dialogul pe care l-a purtat cu procurorul de ședință în timpul dezbaterilor, avându-se în vedere, ca probă, chiar înregistrarea ședinței de judecată din 24.03.2022. Prin urmare, acest dialog a fost deja considerat ca dovadă a vinovăției sale pe care a manifestat-o la judecarea dosarului nr. x/2022

Prin decizia civilă nr. 232 din 30.10.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a dispus admiterea recursului pe care l-a declarat, casarea hotărârii de fond și, rejudecând, respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare exercitată de Inspecția Judiciară.

Cât privește natura, gravitatea și urmările abaterilor disciplinare, la aplicarea sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, a fost avută în vedere încălcarea, cu rea-credință, a dispozițiilor art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.. Prin urmare, instanța disciplinară, în majoritate, i-a aplicat sancțiunea cea mai gravă, a excluderii din magistratură și, apoi, a dispus suspendarea sa din funcție, pentru că a întrerupt procurorul să susțină în dezbateri.

Natura, gravitatea și urmările nedemnității în funcție și a relei-credințe sunt doar de ordin teoretic, pentru că, în mod concret, întreruperea în sala de judecată a unui procuror sau a unei părți constituie atributul activ legal și firesc al președintelui de complet, fundamentat pe dispozițiile art. 388 alin. (4) din C. proc. pen.. Din discuția purtată în sala de judecată la 24.03.2022, rezultă că i-a solicitat procurorului de ședință, în mod expres, să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranșată definitiv, de către același complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare am făcut referire.

Din încheierea de ședință din data de 23.03.2022, din dosarul nr. x/2020, prin care, în complet de apel, a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, și, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, ambele formulate de Ministerul Public, rezultă că a participat un alt procuror, astfel că i-a solicitat acestuia să precizeze dacă cunoaște soluția și motivarea anterioară, din urmă cu o zi, prin care a arătat că instanța de apel s-a dezînvestit și nu poate răspunde pentru chestiunile administrative privind circuitul unui dosar. În calitate de președinte de complet de apel, a adresat întrebări procurorului de ședință, în vederea clarificării situației juridice în care se afla cauza dedusă judecății și stabilirii cadrului procedural al exercitării unei alte căi de atac, întemeiată pe aceleași argumente. Din decizia penală nr. 312/A din 24.03.2022, din dosarul nr. x/2022, prin care instanța de apel s-a pronunțat asupra contestației la executare, rezultă că Ministerul Public a invocat temeiul de drept prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care se referă la nelămurirea unei hotărâri judecătorești. Or, situația de fapt invocată de Ministerul Public nu avea nicio legătură cu temeiul de drept invocat în scris și, de aceea, a solicitat explicații procurorului de ședință pe acest aspect. Contestatoarea apreciază că nu este vina președintelui de complet de apel că procurorul de ședință nu a putut oferi un răspuns lămuritor referitor la neclaritatea și ambiguitatea căii de atac, prin contradicția dintre motivul în fapt și motivul în drept invocate.

În hotărârea de sancționare disciplinară, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că urmările produse constau în "(...) deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public, precum și a interesului public, general". Această susținere, în opinia contestatoarei, este goală de conținut, neavând aplicabilitate și credibilitate. Dimpotrivă, susține că opinia publică are încredere că actul de justiție este îndeplinit de judecătorii activi și fermi în sala de ședință, iar fermitatea nu poate fi nici confundată și nici asimilată abuzului. Interesul în aflarea adevărului, prin adresarea de întrebări procurorului și părților, constituie dovada că judecătorul stăpânește dosarul și își manifestă rolul activ, ca garanții ale unui act de justiție bine înfăptuit.

În ceea ce privește necesitatea și proporționalitatea suspendării din funcție, în raport cu scopul urmărit, în opinia contestatoarei, trebuie verificat dacă evitarea unor asemenea urmări grave în viitor, constând în "(...)deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public, precum și a interesului public, general", se poate realiza numai prin dispunerea măsurii suspendării sau este posibilă prin intermediul altor măsuri de natură administrativă.

În continuare, contestatoarea prezintă istoricul a patru dosare disciplinare împotriva cărora a formulat recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au fost admise, desființându-se sancțiunile aplicate.

Mai arată că, în luna decembrie a anului 2023, președintele Curții de Apel București a dispus trimiterea sa pentru a își desfășura activitatea la secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal. Învederează că la acest moment face parte dintr-un complet de recurs în materie civilă, fără a mai putea interacționa cu procurorii din cauzele penale. În plus, arată că procurorul de ședință căruia i-a solicitat lămuriri și a fost eliberat din funcție, prin pensionare. Această decizie a procurorului de a se pensiona nu poate fi rezultatul acțiunii sale de a-l întrerupe în ședința din data de 24.03.2022, întrucât a trecut o perioadă de aproximativ 2 ani de la judecarea dosarului respectiv.

Contestatoarea a formulat, de asemenea, în temeiul art. 52 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 cu aplicarea art. 52 alin. (11) din aceeași lege și art. 15 alin. (1)- alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători.

În speță, arată contestatoarea, există o îndoială neîndoielnică privind legalitatea hotărârii de suspendare din funcție, atât prin nemotivare, cât și prin prisma principiului ne bis in idem, invocat pe fond și reținut în opiniile separate.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 pagubă iminentă înseamnă, printre altele, un prejudiciu material viitor și previzibil, condiție care, de asemenea, este îndeplinită. Deși suspendarea din funcție are caracter temporar, presupune lipsirea totală de venituri și imposibilitatea exercitării profesiei până la judecarea definitivă a procedurii disciplinare. De asemenea, cu toate că pe durata suspendării judecătorului nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicții și incompatibilități, nu are posibilitatea să identifice un alt loc de muncă, în care să exercite profesia juridică.

Arată că are o vechime de peste 26 ani în profesia de judecător, ca unică profesie existențială, și, în această etapă de viață, nu deține resursele fizice și psihice de a-și căuta un alt loc de muncă, fie și temporar.

În drept, au fost invocate prevederile art. 52 alin. (4) și 11 din Legea nr. 305/2022.

Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a arătat că legea specială nu reglementează expres condițiile în care instanța poate dispune suspendarea executării hotărârii de suspendare din funcție, astfel încât devin incidente prevederile generale aplicabile în materia suspendării executării actului administrativ.

Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.

După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă.

Cu privire la prima cerință, arată că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește cazul bine justificat ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

În jurisprudența sa constantă (Deciziile nr. 1002/2012, nr. 442/2013, nr. 928/2013, nr. 1896/2015), Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, contrar susținerilor reclamantei, arată că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat. în acest context, îndoiala serioasă asupra legalității actului trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, îndoială care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

Nu aceeași este situația în speța de față, unde reclamanta a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce țin de însăși oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei și care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.

În aceste condiții, arată că nu se poate aprecia că susținerile reclamantei ar putea fundamenta prezenta cerere de suspendare a actului administrativ contestat, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat neputând coincide cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ.

În subsidiar, și dacă s-ar aprecia că aspectele invocate de reclamantă ar putea face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, apreciază ca acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește cea de-a doua cerință, intimatul a făcut trimitere la art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ce definește paguba iminentă ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", și menționează că potrivit art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora "în perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a)-c) și e)-g), judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 227 și art. 231 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în munca și în funcție."

Așadar, pe perioada suspendării din funcție, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilități și interdicții decurgând din regimul specific judecătorilor și procurorilor și, în plus, i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcției de judecător.

Totodată, subliniază că reclamanta nu a probat, în concret, care ar fi prejudiciul material viitor și previzibil care i s-a produs prin emiterea actului administrativ în discuție, și nici nu a invocat vreun impediment obiectiv de a ocupa un alt post în sistemul public sau privat.

Prin urmare, arată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii motiv pentru care solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată.

Cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, arată că au fost respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcție a judecătorilor în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această hotărâre este legală și temeinică, în cauză impunându-se luarea acestei măsuri în raport cu natura și gravitatea faptei și urmările acesteia.

Din perspectiva criticii referitoare la pretinsa nemotivare a actului contestat în sensul nejustificării necesității și proporționalității măsurii de suspendare din funcție a reclamantei, arată că măsura dispusă prin actul administrativ contestat este corespunzător argumentată, conținând motivele care au justificat suspendarea din funcție a reclamantei.

Motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să Influențeze soluția.

Totodată, consideră că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. În acest sens, arată că la adoptarea hotărârii contestate, secția pentru judecători nu s-a limitat doar la un control al legalității, ci a procedat și la examinarea necesității si proporționalității măsurii suspendării din funcție din punct de vedere al naturii și gravității faptelor săvârșite de reclamantă. Mai arată că s-a avut în vedere și faptul că prin atitudinea sa, reclamanta a lezat relațiile sociale referitoare la realizarea actului de justiție, în sensul larg al acestei noțiuni, care presupun (pe lângă organizarea și funcționarea în limitele legii a organelor judiciare) și înfăptuirea corectă a actului de justiție, pe planul raportului juridic de muncă aceste relații transpunându-se în obligații și îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi și regulamente.

În contextul situației de fapt, în opinia intimatului, în mod corect a apreciat secția pentru judecători că măsura suspendării din funcție a reclamantei era necesară și proporțională.

Nu în ultimul rând, precizează că modul în care reclamanta s-a manifestat trebuie examinat și din perspectiva justițiabililor în eficiența și autoritatea sistemului judiciar, comportamentul contestatoarei fiind de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la judecătorii cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

După cum rezultă din considerentele hotărârii contestate, secția pentru judecători, în analiza necesității și proporționalității dispunerii măsurii reglementate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, s-a raportat tocmai la natura și gravitatea faptelor săvârșite de reclamantă șl față de urmările acestora. Astfel, subliniază că în dosarul nr. x/2023 în sarcina contestatoarei s-a reținut întrunirea elementelor constitutive a două abateri disciplinare, faptele sale, materializate într-o interacțiune necorespunzătoare cu procurorul de ședință, fiind săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce conducea o ședință de judecată. Or, analiza coroborată a tuturor împrejurărilor faptice a fundamentat în mod neechivoc concluzia secției pentru judecători în sensul că exercitarea în continuare a funcției de către contestatoare ar fi fost de natură să afecteze prestigiul justiției, astfel încât măsura suspendării din funcție era pe deplin justificată.

În această ordine de idei, arată că măsura în discuție este oportună și proporțională cu scopul urmărit, dat fiind că reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură (aceasta fiind cea mai gravă sancțiune care poate fi aplicată unui magistrat ca urmare a exercitării acțiunii disciplinare împotriva sa). secția pentru judecători în materia disciplinară reținând că sunt întrunite în sarcina acesteia elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Pe aceste premise, arată că a fost justificată adoptarea măsurii suspendării din funcție, existând împrejurări evidente care susțineau ipoteza că exercitarea în continuare a funcției de către reclamantă, în condițiile date, ar fi fost de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.

Deopotrivă, un alt aspect care susține proporționalitatea măsurii este reprezentat de posibilitatea contestatoarei de a ocupa orice alt post în serviciul public sau privat și de a exercita orice altă activitate remunerată, în condițiile art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022. Așadar, pe perioada suspendării din funcție, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilități și interdicții decurgând din regimul specific judecătorilor și procurorilor și, în plus, i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcției de judecător.

Împrejurarea că se atribuie naturii și gravității faptelor analizate de secția pentru judecători anumite nuanțe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate și proporționalitate a măsurii suspendării din funcție, nu este aptă a conduce la primirea acestor susțineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reținerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.

Din perspectiva criticii referitoare la invocarea de către contestatoare a principiului ne bis in idem, subliniază că aspectele relevate au făcut obiectul analizei în cadrul judecății disciplinare, astfel încât respectivele susțineri reprezintă împrejurări care ar putea fi invocate numai în contextul analizei fondului abaterilor disciplinare reținute în sarcina reclamantei. Ca atare, acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței decât în cadrul căii de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii nr. 13J din 04.03.2024 în condițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, iar nu în prezenta cauză, care are ca obiect contestația împotriva hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, prin care s-a dispus suspendarea din funcție, începând cu 12.03.2024 a contestatoarei, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În consecință, apreciază că în cauză au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcție a judecătorilor în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură. Hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 emisă de secția pentru judecători din cadrul CSM fiind legală și temeinică, neexistând așadar împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Având în vedere toate considerentele expuse, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de A. în contradictoriu cu CSM având ca obiect anularea hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, precum și suspendarea executării acesteia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-206 din C. proc. civ.

II. Asupra contestației de față, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 428 din 12.03.2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție, începând cu data de 12.03.2024, a doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură dispusă prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a CSM, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Argumentele contestatoarei referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii vizează, pe de-o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte, faptul că în luarea măsurii suspendării nu au fost analizate în mod corect criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În ceea ce privește nemotivarea hotărârii secției pentru judecători, invocată de contestatoare, se rețin următoarele:

Din coroborarea dispozițiilor art. 40 și art. 44 din Legea nr. 305/2022 rezultă că secția pentru judecători din cadrul CSM are atribuții atât în ceea ce privește aspectele referitoare la cariera judecătorilor, cât și în domeniul răspunderii disciplinare a acestora.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022 "(1) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: (...) i) dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 44 alin. (1) din același act normativ "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute de lege ca abateri disciplinare".

În aceste condiții, se impune a fi efectuată distincția între hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară prin care se soluționează acțiunea disciplinară (în acest caz secția având rolul de instanță de judecată în materie disciplinară) și hotărârea secției pentru judecători prin care se dispune o măsură privind cariera judecătorului, cele două urmând un regim juridic diferit sub aspectul termenului de redactare, al conținutului, al căilor de atac din perspectiva termenului de exercitare și al instanței competente să soluționeze contestația, etc.

Cu referire la conținutul celor două tipuri de hotărâri, având în vedere că, în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, secția aferentă din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, la art. 50 din Legea nr. 305/2022 sunt stipulate în mod expres toate elementele care trebuie să se regăsească în motivarea unei asemenea hotărâri.

Conform art. 50 din Legea nr. 305/2022 "(1) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia; b) temeiul de drept al aplicării sancțiunii; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror; d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia; e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată; f) instanța competentă să judece calea de atac. (2) Prevederile alin. (1) privind cuprinsul hotărârii se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Aceste dispoziții însă nu sunt aplicabile și hotărârilor pronunțate de secția pentru judecători în exercitarea atribuțiilor sale privind cariera judecătorilor, Legea nr. 305/2022 neconținând dispoziții exprese cu privire la cuprinsul hotărârii, iar potrivit art. 43 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 122/2023 "Hotărârile secției pentru judecători prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară și cele prin care s-a dispus suspendarea din funcție în temeiul art. 197 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 303/2022 se redactează de Biroul grefa secțiilor, la momentul pronunțării", fără a fi reglementat în mod detaliat și conținutul hotărârii prin care se dispune suspendare din funcție, precum în cazul hotărârii prin care se soluționează acțiunea disciplinară.

În concret, raportat la situația de fapt din prezenta speță, hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este hotărârea prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară exercitată împotriva contestatoarei și aceasta trebuie să îndeplinească toate exigențele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 305/2022, iar hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcție a contestatoarei, căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 305/2022.

În privința hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziții exprese, sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă și lipsită de ambiguități și de contradicții, în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluții, cerințe care sunt pe deplin îndeplinite în cazul hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt și de drept care au justificat măsura suspendării din funcție a contestatoarei.

Analizând conținutul concret al hotărârii de suspendare atacate cu prezenta contestație, se constată că aceasta respectă standardul de calitate a motivării actului administrativ, fiind cercetate explicit criteriile esențiale ce trebuiau avute în vedere, în lumina legii și a jurisprudenței CEDO de către secția pentru judecători la momentul dispunerii suspendării din funcție a contestatoarei, respectiv necesitatea și proporționalitatea suspendării prin prisma naturii faptelor, gravității abaterilor reținute și a urmărilor acestora.

Având în vedere considerentele învederate în cele ce preced, Înalta Curte constată că măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată.

Cu privire la criticile referitoare la netemeinicia hotărârii, invocată de contestatoare, se rețin următoarele:

Analizând conținutul efectiv al actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de art. 197 alin. (1) lit. g) și art. 198 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile aduse de contestatoare referitoare la temeinicia hotărârii, prin prisma necesității și proporționalității măsurii dispuse.

Conform art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2002, "g) în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură și data eliberării din funcție, dacă secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori apreciază că se impune această măsură în raport cu natura și gravitatea faptei și urmările acesteia".

Așadar, măsura suspendării din funcție nu se aplică de drept, ci ca urmare a unei aprecieri a secției competente a CSM, raportat la natura, gravitatea faptei și la urmările acesteia.

Din cuprinsul hotărârii contestate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a procedat la examinarea necesității și proporționalității măsurii suspendării din funcție, prin raportare la situația de fapt din perspectiva Hotărârii pronunțate la 20.10.2020 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza B. împotriva României.

În concret, în speță, secția pentru judecători a reținut că sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" a fost aplicată doamnei judecător ca urmare a reținerii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și s) teza I din Legea nr. 303/2022.

Astfel, s-a reținut că, la data de 24.03.2022, pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată, sub nr. x/2022, contestația la executare cu privire la decizia penală nr. 300/A/21.03.2022 a Curții de Apel București, secția I Penală, din dosarul nr. x/2020 formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ-DIICOT.

Cauza a fost soluționată de completul de judecată constituit de doamnele judecătoare C. și D..

Astfel cum rezultă din înregistrarea ședinței de judecată, la termenul din data de 24.03.2022, după ce grefierul a făcut referatul cauzei în dosarul nr. x/2022, între președintele completului de judecată, doamna judecător A. și procurorul de ședință E. a avut loc un dialog, redat pe larg în cuprinsul deciziei de sancționare, cu privire la care secția pentru judecători cu majoritate a reținut că "prin modalitatea în care a înțeles să se manifeste în ședința de judecată din data de 24.03.2022 în raport cu procurorul de ședință din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, pârâta judecător A. a depășit cadrul legal de desfășurare a procesului penal, făcând aprecieri neconforme poziției de magistrat", fapt ce constituie latura obiectivă a abaterii disciplinare reglementate de prevederile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

S-a reținut că, în acest context, comportamentul manifestat de doamna judecător în ședința de judecată din data de 24.03.2022 nu s-a circumscris nici dreptului președintelui de complet de a exercita poliția ședinței de judecată, atitudinile imputate depășind cadrul legal reglementat. Astfel, utilizarea unor expresii nepotrivite cadrului procesual oficial, inițierea unui dialog fără relevanță juridică, prin exprimarea unor critici la adresa reprezentantului Ministerului Public au împietat asupra desfășurării în condiții optime a procedurii judiciare, aprecierile făcute nefiind circumscrise exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept și depășind limitele în care un magistrat, conștient de importanța statutului deținut, poate să se manifeste în exercițiul funcției.

De asemenea, secția pentru judecători cu majoritate a reținut că, din perspectiva laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de prevederile art. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, din interpretarea dispozițiilor art. 599 alin. (1), art. 597 alin. (4) și a art. 388 alin. (1) din C. proc. pen. rezultă că legiuitorul a reglementat în mod expres dreptul procurorului de a pune concluzii în cauzele penale în care participă ca reprezentant al Ministerului Public; or, în cauza de față, învestită fiind cu soluționarea dosarului nr. x/2022, având ca obiect contestație la executare, pârâta judecător A., în calitate de președinte de complet, nu i-a permis procurorului de ședință să pună concluzii, aspect care reiese, cu evidență, din înregistrarea ședinței de judecată. Modul de instrumentare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 de către doamna judecător A. conturează o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) C. proc. pen., fapta pârâtei realizând elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare. Din punct de vedere al laturii subiective a abaterii disciplinare analizate, secția cu majoritate a reținut că prin modalitatea în care a administrat actul de justiție în dosarul nr. x/2022, pârâta judecător a adus o vătămare gravă interesului public, general, neexistând o justificare concretă legală pentru atitudinea pe care aceasta a înțeles să o adopte în exercitarea funcției de judecător.

Sub aspectul individualizării, față de reținerea a două abateri disciplinare considerate grave, față de faptul că doamna judecător a mai fost anterior sancționată disciplinar, precum și față de antecedența deontologică reținută în sarcina acesteia, a constatat că se justifică aplicarea față de doamna judecător a sancțiunii excluderii din magistratură.

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, Completului de 5 judecători nu îi revine în competență să analizeze situația de fapt, realitatea aspectelor reținute, modul de interpretare a dispozițiilor legale, încadrarea ipotezei de fapt în norma juridică aplicabilă în materia răspunderii disciplinare, ci doar dacă măsura suspendării din funcție se justifică prin raportare la natura, gravitatea faptei și urmările acesteia.

Astfel, criticile formulate de contestatoare privind fondul litigiului disciplinar, deoarece se referă la temeinicia și legalitatea hotărârii prin care a fost sancționată disciplinar, nu pot fi analizate în cadrul prezentului dosar, ce are ca obiect contestația împotriva măsurii de suspendării din funcție a doamnei judecător, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) și art. 198 din Legea nr. 303/2022; actul de sancționare cu excluderea din magistratură este distinct de cel de suspendare din funcție, fiind emise în cadrul unor proceduri separate.

În contextul situației de fapt reținute mai sus, Completul de 5 judecători constată că măsura suspendării din funcție dispusă prin hotărârea contestată nu îndeplinește cerința proporționalității raportat la natura, gravitatea faptei și urmările acesteia.

Astfel, analizând aceste trei criterii statuate de legiuitor în cadrul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, reiese că trebuie avute în vedere: pe de o parte, fapta reținută, gravitatea, consecințele acesteia așa cum rezultă din hotărârea de sancționare (ce nu face obiectul vreunei cenzuri în prezenta cauză); pe de altă parte, consecințele în sine ale măsurii suspendării din funcție asupra vieții profesionale și personale a contestatoarei.

Ca urmare, în cercetarea raportului de proporționalitate dintre cele două aspecte mai sus menționate, Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, măsura suspendării din funcție pe durata finalizării procedurii disciplinare nu apare ca fiind absolut necesară față de urmările produse în mod direct de fapta imputată.

Astfel, o împrejurare determinantă în verificarea necesității imediate a măsurii suspendării din funcție este aceea că doamna judecător nu mai funcționează în cadrul secției penale la instanța de proveniență, ci în cadrul unei secții cu altă specializare, față de faptul că abaterile disciplinare au fost reținute în cadrul interacțiunii cu un participant obligatoriu al procesului penal, situație procedurală ce prezintă un risc minim de repetare ca atare în contextul mai sus precizat al schimbării specializării.

Dincolo de aceste aspecte, în cauza de față, niciuna din împrejurările personale invocate de contestatoare cu privire la situația financiară sau imposibilitatea angajării într-o funcție juridică pe durata suspendării din funcția de judecător nu pot fi considerate ca atare esențiale și suficiente prin ele însele pentru înlăturarea măsurii suspendării din funcție din perspectiva criteriilor statuate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, acestea reprezentând consecințele inerente aplicării unei măsuri legale și previzibile, cunoscute contestatoarei ca parte a statutului juridic al magistratului.

Cu toate acestea, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 774 din 10.11.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în luarea unei măsuri provizorii privind exercitarea funcției de către un magistrat, nu trebuie neglijate nici consecințele negative ale unei asemenea măsuri care se repercutează, în mod direct, asupra vieții profesionale și personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât în imposibilitatea de a-și exercita funcția, respectiv de a înfăptui justiția sau de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, după caz, cât și în situația de a nu-și primi indemnizația pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluția de sancționare pronunțată de CSM sau de instanța judecătorească, după caz, asupra fondului acțiunii disciplinare.

Or, în lumina considerațiilor anterioare, referitoare la neîndeplinirea raportului de proporționalitate, Înalta Curte are în vedere și consecințele negative asupra vieții profesionale și personale a judecătorului în cauză.

Astfel, analizând în ansamblu faptele imputate contestatoarei, circumstanțele și modalitatea săvârșirii acestora, gravitatea, urmările, ca și implicațiile de ordin profesional și personal, Completul de 5 judecători apreciază că măsura suspendării din funcție adoptată prin Hotărârea nr. 428/12.03.2204 a CSM, secția pentru judecători nu este necesară și proporțională cu scopul urmărit.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va admite contestația formulată.

III. Asupra cererii de suspendare a hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține următoarele:

Potrivit art. 52 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii "Până la soluționarea contestației, instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii".

Din reglementarea anterior redată, reiese că cererea de suspendare a executării hotărârii de suspendare din funcție se poate dispune de instanța de judecată până la momentul soluționării contestației formulate împotriva acestei hotărâri, având deci caracterul unei cereri accesorii, care se formulează pe parcursul judecății contestației.

Având în vedere pronunțarea unei soluții asupra contestației, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va respinge cererea de suspendare a Hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, pe care o desființează.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de contestatoarea A. privind suspendarea executării hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.