ÎCCJ, Decizia nr. 265/2024

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr.x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A-judecător în cadrul Curții de Apel X, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În motivarea acțiunii, s-a arătat ca, prin modalitatea imperativă în care s-a adresat procurorului de ședință, prin corectarea și întreruperea permanentă a acestuia, inducând ideea că acesta nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată, doamna judecător A a manifestat o atitudine lipsită de respect și neconformă statutului de magistrat, faptă ce întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Totodată, Inspecția Judiciară a reținut că fapta doamnei judecător A, care nu i-a permis procurorului de ședință să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022, încălcând cu știință dispozițiile art. 597 C. proc. pen. și art. 388 C. proc. pen., întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. I.

Încheierea instanței disciplinare Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recuzare formulate împotriva întregului complet disciplinar și împotriva doamnei judecător B și a domnului C. Astfel, secția a constatat că cererile de recuzare nu se circumscriu cazului reglementat de dispozițiile art. 49 alin. (6) lit. b din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece aspectele expuse în cuprinsul cererilor de recuzare nefiind de natură a afecta, în raport de calitatea persoanei vizate de acțiunea disciplinară, imparțialitatea domnului judecător C și a doamnei judecător B în soluționarea cauzei, respectiv a întregului complet disciplinar. I.

Hotărârea instanței disciplinare Prin Hotărârea nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023, cu majoritate, a fost admisă acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A - judecător în cadrul Curții de Apel X iar în baza art. 273 alin. (1) lit. f din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, i s-a aplicat doamnei A-judecător în cadrul Curții de Apel X sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din același act normativ. Prin hotărârea pronunțată, instanța disciplinară a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022. A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și aplicării pârâtei judecător A a sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură” doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor A mai fost exprimată o altă opinie separată, în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A-judecător în cadrul Curții de Apel X pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. I.

Cererea de recurs Împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie 2023 și a hotărârii nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/J/2023, a formulat recurs recurenta A, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2024. Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârilor recurate și, după rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare, invocând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. I.4.1.Instanța disciplinară a încălcat dispozițiile procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin aceea că a respins cererile de recuzare împotriva fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare, precum și împotriva membrilor C și B. I.4.1.a.În ceea ce privește cererea de recuzare a „întregului complet disciplinar", recurenta a arătat că toate argumentele reținute de instanța disciplinară sunt neîntemeiate și contrare dispozițiilor legale. Mai întâi, solicită să se constate că cererea de recuzare a fost formulată, în mod neechivoc, față de fiecare dintre membrii instanței disciplinare, pe care i-a nominalizat, pentru același caz de incompatibilitate, nefiind o cerere de recuzare colectivă. Împrejurarea că pentru fiecare membru al instanței disciplinare a invocat același motiv de incompatibilitate, prevăzut de art. 49 alin. (6) litera b din Legea nr. 305 /2022 nu înseamnă o recuzare în bloc, făcută cu rea-credință în scopul împiedicării judecății, ci constituie o simplă exercitare cu bună-credință a dreptului la apărare, prin invocarea și motivarea existenței unui impediment procedural. Potrivit art. 49 alin. (6) litera b din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de recuzare a membrilor secțiilor în materie disciplinară este admisibilă, printre altele, în cazul în care, față de calitatea persoanei împotriva căreia se exercită acțiunea disciplinară, imparțialitatea acestora ar putea fi afectată. Or, prin Hotărârea nr. 4/J/15.03.2023, din Dosarul nr. x/J/2022, instanța disciplinară a analizat deja aceeași situație de fapt și i-a aplicat, în majoritate, sancțiunea disciplinară a excluderii, pentru comiterea abaterii disciplinare a exercitării funcției cu rea-credință, prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303/2004. Împrejurarea că, prin această nouă acțiune disciplinară, se reține încă o abatere disciplinară, constând în atitudinea nedemnă pe acest episod al dezbaterilor din dosarul de apel respectiv, nu are nici o relevanță juridică, întrucât instanța disciplinară este învestită cu judecarea unei situații de fapt, iar nu cu încadrarea juridică, care, eventual, poate fi schimbată. În aceste condiții, soluția majoritară de constatare a vinovăției a fost previzibilă, întrucât instanța disciplinară, în majoritatea sa, nu putea pronunța o soluție contrară, astfel că aparența de imparțialitate a fiecăruia dintre membrii majoritari este înfrântă total. Aceeași imparțialitate există în cazul judecătorului care a formulat, anterior, opinie separată, în sensul inexistenței, printre altele, a vinovăției, chiar dacă această opinie îi este favorabilă. A mai arătat că sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv are calitatea procesuală de pârât în ambele acțiuni disciplinare, există o soluție anterioară definitivă, prin care s-a stabilit cu privire la această situație de fapt, iar motivul de incompatibilitate este comun fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare. Prin urmare, împrejurarea că, în caz de admitere a cererii de recuzare, nu există o instanță disciplinară care să judece fondul, nu-i poate fi nici opusă și nici imputată, fiind imposibil de acceptat ca un magistrat să fie judecat cu orice chip, în mod obligatoriu, chiar de către o instanță disciplinară compusă, în totalitate, din membri aflați în stare de incompatibilitate în acest caz prin pronunțarea asupra aceleiași situații de fapt. Una dintre principalele garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o constituie imparțialitatea organului judiciar. Cu alte cuvinte, părțile care sunt supuse judecății, inclusiv procedurii disciplinare, trebuie să beneficieze de o instanță nepărtinitoare și lipsită de prejudecăți. În situația în care membrii organului judiciar nu întrunesc aceste calități, partea trebuie să aibă la îndemână un remediu eficient și acesta este asigurat de instituția recuzării. Prin Hotărârea din data de 23.VI.2022, în cauza Grosam c. Republicii Cehia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face referire la aplicarea garanțiilor independenței și imparțialității judecătorilor care compun instanța disciplinară. I.4.1.b.În ceea ce privește cererile de recuzare ale membrilor C și B, se arată că instanța disciplinară nu motivează măsura respingerii cererilor de recuzare, ci face afirmații generice, folosind un limbaj de lemn, fără să efectueze o minimă analiză a motivelor de fapt pe care le-a susținut și probat prin cele două cereri de recuzare. Pe fondul cererii de recuzare a membrului C, respectiv a membrului B, recurenta a reiterat aspectele de fapt pentru care s-au formulat cererile de recuzare în fața instanței disciplinare. I.4.2. Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale și materiale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., raportat la excepția nulității absolute a procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare, cu toate actele subsecvente, ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare, precum și ca efect al încălcării noii legi. I.4.2.1.Cu privire la susținerea referitoare la emiterea de norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, recurenta a arătat că sesizarea din oficiu și cercetarea disciplinară s-au desfășurat în baza Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr.51/14.VL2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare. A susținut că, prin Hotărârea din data de 11.V.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza nr. C-817/21, s-a stabilit că organul care efectuează cercetarea disciplinară și exercită acțiunea disciplinară este incompatibil să adopte norme privind executarea lucrărilor sale. In motivare, în esență, s-a arătat că emiterea normelor de efectuare a lucrărilor disciplinare chiar de către organul care efectuează cercetarea disciplinară și exercită acțiunea disciplinară nu oferă garanția de imparțialitate, care trebuie să existe cel puțin în aparență, iar normele sunt susceptibile să afecteze, în mod direct, practica organului disciplinar și, prin urmare, să favorizeze exercitarea unor acțiuni disciplinare având ca efect presiuni asupra judecătorilor sau asigurarea unui control politic al activității acestora. Prin urmare, organul disciplinar care s-a sesizat din oficiu și a efectuat cercetarea disciplinară este autorul și emitentul normelor în baza cărora a fost efectuată procedura disciplinară, în aceste etape. Or, după cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene, organul disciplinar nu poate să elaboreze procedura disciplinară, întrucât, în acest caz, nu există una dintre garanțiile cele mai importante ale oricărui proces, și anume garanția de imparțialitate a organului disciplinar. In acest caz, nu numai că această garanție este încălcată, ci se poate constata că această nouă acțiune disciplinară face parte din pluralitatea succesivă, în avalanșă, de 6 acțiuni disciplinare, toate pentru abaterea disciplinară a exercitării funcției cu rea-credință, dintr-o perioadă de activitate de aproximativ 6 luni, ultimele din aproximativ 25 de ani activitate neîntreruptă. Nu are nici un fel de relevanță juridică natura litigiului în cadrul căruia a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după cum susține instanța disciplinară. În ceea ce privește puterea acestei hotărâri emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, reglementările comunitare au caracter obligatoriu și prioritar, iar instanțele naționale au obligația de a le aduce la îndeplinire. Ca atare, sesizarea din oficiu și cercetarea disciplinară au fost efectuate cu încălcarea disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, prin neconventionalitatea Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, după cum a constatat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din data de 11.V.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr.C-817/21. Instanța disciplinară a afirmat că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost emise în baza vechilor reglementări primare. Or, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317 /2004, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament. Întreaga legislație anterioară în materie disciplinară făcea trimitere la lege și la regulament, nicidecum la norme, aprobate prin ordin al inspectorului-șef, după cum s-a întâmplat în cazul Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, în baza cărora a fost efectuată cercetarea disciplinară. Procedura disciplinară a fost reglementată, în mod cuprinzător și amănunțit, de Legea nr. 317/2004, care făcea trimitere, spre completare, la C. proc. civ., cu toate garanțiile procesuale pe care acesta le asigură. De aceea, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție constituie un fundament nelegal, situat în afara legislației naționale și contrar convenției. Instanța disciplinară a făcut referire la Decizia nr. 219 /30.03.2021 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că este constituțională modalitatea de emitere, prin regulament, a normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, însă, decizia invocată, ca argument, se referă la Regulamentul din data de 15.XI.2012 privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către inspecția judiciară aprobat prin Hotărârea nr. 1.027 /2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 802 /29.XI.2012. Prin urmare, decizia de constituționalitate se referă la un regulament anterior, care a fost emis de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pe când, în acest caz, este vorba de un ordin emis de către inspectorul-șef. De asemenea, nu poate fi constatată legalitatea vechilor norme de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, în raport cu noua legislație, după cum procedează instanța disciplinară. I.4.2.2.În ceea ce privește nulitatea absolută a Rezoluției nr. 631/30.V.2023, din lucrarea de 22- 3667/a1 de exercitare a acțiunii disciplinare, cu actele subsecvente, recurenta a arătat că trebuie avută în vedere Legea nr. 305 /15.XI.2022, privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105 /16.XI.2022 și intrată în vigoare la data de 16.XII.2022. Potrivit art. 96 alin. (2) din această nouă lege specială, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se adoptă, se modifică ori se completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu legea, iar, conform alin. (3) al aceluiași art., până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin legii noi. Mai departe, potrivit art. 66 alin. (4) din aceeași lege, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă, la propunerea inspectorului-șef, prin regulament adoptat prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, potrivit noii legi, vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost abrogate la data de 16.11.2023, până când Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii aveau obligația să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare. Această obligație nu a fost respectată, astfel că, în perioada 16.03.2023-30.V.2023, când a fost emisă rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, trebuiau aplicate normele procedurale din noua lege specială, care se completează, în mod exclusiv, cu dispozițiile C. proc. civ. Așadar, actele de efectuare a cercetării disciplinare în această perioadă nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechilor norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, după cum se poate constata că s-a procedat. De altfel, chiar în Rezoluția nr. 631 /30.V.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, din lucrarea nr. 22-3667/al, sunt reținute, ca temei de drept, disp. art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare. Dispozițiile legale sunt cât se poate de clare, în sensul că vechile norme rămân în vigoare pe perioada de 90 de zile, timp în care plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să emită și să publice în Monitorul Oficial un regulament pentru aprobarea de noi norme, iar după trecerea perioadei de 90 zile, de vacatio legis, normele anterioare sunt abrogate în mod expres. Or, se constată că regulamentul a fost aprobat abia pe data de 16.XI.2023, prin Hotărârea nr.164 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul oficial nr. 1.070/28.XI.2023. I.4.2.3.Referitor la excepția nulității absolute a cercetării disciplinare, prin lipsa procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare prealabile, recurenta a arătat că art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305 /2022 prevede că, după 30 zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, poate fi exercitată acțiunea disciplinară, ceea ce înseamnă că sunt două acte procedurale distincte, respectiv actul de finalizare a cercetării disciplinare prealabile și rezoluția de respingere a sesizării ori de exercitare a acțiunii disciplinare. Instanța disciplinară a arătat că se aplică disp. art. 26 din vechile norme, potrivit cărora, după administrarea probelor și, apoi, prezentarea acestora către magistrat, inspectorul-judiciar întocmește un proces-verbal, care, în acest caz, nu a fost întocmit, cu motivarea că nu s-a prezentat. Aceste înscris trebuie întocmit, în mod obligatoriu, chiar în absența magistratului, întrucât constituie un act de finalizare a procedurii disciplinare, de la care începe să curgă termenul de 30 zile pentru exercitarea acțiunii disciplinare, prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305 /2022. Obligativitatea acestui înscris mai rezultă din disp. art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305 /2022, potrivit cărora refuzul judecătorului de a se prezenta la cercetarea disciplinară se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării disciplinare. Se înțelege că inspectorul judiciar trebuie să întocmească un proces-verbal, în care să consemneze refuzul judecătorului de a se prezenta și, ca atare, imposibilitatea de a-i prezenta probele administrate, precum și un proces-verbal distinct privind finalizarea cercetării disciplinare prealabile. I.4.2.4.Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, față de excepția nulității absolute a sesizării, în baza Referatului din data de 16.XI.2022, privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea nr.22-3119. Recurenta a arătat că inspectorul judiciar a efectuat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. 22-3119, pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t (fără să precizeze teza) din Legea nr. 303/2004, iar prin Rezoluția nr. 2.005/22.XI.2022 a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de pârâții A și E, fiecare pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303 /2004, reținând că pârâtele, în complet de apel, nu s-au pronunțat, prin Decizia penală nr. 300 /A /31.03.2022 a Curții de Apel X - Secția I-a penală, din Dosarul nr. x/3/2020* (x/2022), asupra măsurii arestării preventive față de intimatul-inculpat F și că au aplicat amendă judiciară procurorului în Dosarul nr. x/2/2022 privind contestația la executare formulată de Ministerul Public. I.4.2.4.a. Recurenta a solicitat să se constate că, în Referatul din data de 16.XI.2022 privind propunerea de sesizare din oficiu, din lucrarea nr. 22-3119, inspectorul judiciar D a menționat că propunerea de sesizare din oficiu are la bază probele culese în timpul cercetării disciplinare în lucrarea nr.22-3119, și anume ascultarea și transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 24.03.2022, în Dosarul nr.x/2/2022 privind contestația la executare. Această afimație este nereală, întrucât înregistrarea ședinței de judecată respective a fost solicitată, în vederea atașării la dosar, abia pe data de 14.XII.2022, prin adresa emisă de inspectorul judiciar G, și comunicată, prin adresa nr. 2/18355 /C/28.XII.2022 emisă de vicepreședintele B al Curții de Apel X. De asemenea, se constată că nici transcrierea dezbaterilor din ședința de judecată din data de 24.03.2022, din Dosarul nr. x/2/2022 (y/2022) al Curții de Apel X - Secția I-a penală, întocmită de către de grefierul de ședință nu este datată, astfel că nu se poate stabili, cu certitudine, împrejurarea că această probă a fost culeasă înainte de finalizarea cercetării disciplinare în lucrarea nr.22-3119/al, care a avut loc la data de 15.XI.2022, ora 13,45. Mai mult, în singurul proces-verbal din data de 15.XI.2022, ora 13,45, de încheiere a cercetării disciplinare, în lucrarea nr. 22-3119, inspectorul judiciar D nu a făcut referire la probele pe care le-a administrat, tocmai pentru a plasa în incertitudine data culegerii probei constând în transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 24.03.2022, în Dosarul nr. x/2/2022, privind contestația la executare formulată de Ministerul Public. Nici rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu cuprinde, la desfășurarea cercetării diciplinare, de la Punctul 4, vreo mențiune cu privire la această probă. Se constată că, la acest capitol, inspectorul judiciar a descris în amănunt activitatea pe care a desfășurat-o la sediul Curții de Apel X, pe datele de 10.XI.2022 și 15.XI.2022, însă nu există nici o referire la această probă. Toate aceste indicii temeinice conduc la concluzia că inspectorul judiciar a cules această probă după finalizarea cercetării disciplinare, mai precis pe data de 16.XI.2022, când a formulat propunerea de sesizare din oficiu. De aceea, referirea la transcrierea ședinței de judecată respective apare abia la momentul redactării Rezoluției nr. 2.005 /22.XI.2022, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea de 22-3119, în finalul acesteia. Potrivit art. 24 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr.51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, în cazul în care inspectorul judiciar constată, în cursul cercetării disciplinare sau al completării acesteia, indicii privind încălcarea altor norme legale sau regulamentare decât cele care fac obiectul cercetării disciplinare, propune inspectorului-șef sesizarea din oficiu. Conform art. 26 alin. (1) și alin. (2) din aceleași norme, după întocmirea procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare nu mai pot fi administrate probe. La această apărare, instanța disciplinară nu răspunde, în mod efectiv, ci face referire la dispoziții normative inaplicabile, precum art. 13 alin. (3) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, conform cărora „în cazul în care, cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârșirea altor fapte decât cele sesizate, propun, prin referat, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare". Se constată că această normă nu se aplică în acest caz, întrucât face referire la etapa verificărilor prealabile, or, prin Rezoluția nr. 1.915 /l.XI.2022 din Lucrarea nr. 22-3119, începuse deja cercetarea disciplinară. Ca atare, trebuie avute în vedere disp. art. 24 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, pe care le-a invocat și care limitează, în mod expres, momentul până la care putea fi propusă sesizarea din oficiu. În ceea ce privește susținerile privind culegerea probelor, mai precis a înregistrării și transcrierii ședinței de judecată din data de 24.03.2022 în Dosarul nr. x/2/2022 privind contestația la executare, instanța disciplinară nu oferă un răspuns, ci face trimitere, în mod evaziv, la conținutul referatului cu propunerea de sesizare din oficiu, cu privire la care a arătat, în mod motivat, că nu corespunde realității. I.4.2.4.b. În ceea ce privește nulitatea absolută a referatului din data de 16.XI.2022, privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea nr. 22-3119, prin lipsa tuturor semnăturilor, mai precis ale autorului, inspectorului-șef și directorului Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, se constată că instanța disciplinară, în motivarea sa, face referire la existența unui exemplar semnat. Se observă că inspecția judiciară nu a depus exemplarul semnat odată cu dosarul disciplinar, iar în cursul cercetării judecătorești a fondului, pe data de 14.11.2024, a apărut un exemplar semnat, fără ca inspecția judiciară să ofere vreo explicație cu privire la motivul depunerii înscrisului semnat abia după momentul contestării acestuia, pentru lipsa semnăturilor. Or, în acest caz, se aplică disp. art. 4 alin. (6) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr.51/2021al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, conform cărora „în toate celelalte cazuri (adică, în afara sesizărilor anonime sau nesemnate), sesizarea din oficiu se dispune de inspectorul-șef, prin proces-verbal". Or, în această cauză, inspectorul-șef nu a dispus sesizarea din oficiu, ci a admis propunerea nesemnată a inspectorului judiciar D. La art. 4 alin. (4) din aceleași norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, sesizarea care nu conține semnătura, se clasează prin rezoluție de către inspectorul-șef. Așadar, nulitatea propunerii de sesizare din oficiu atrage nulitatea actului de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul-șef al inspecției judiciare. I.4.2.

Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. raportat la împrejurarea că Procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef nu conține data la care a fost încheiat și emis. Procesul-verbal cu propunerea de sesizare din oficiu al inspectorului judiciar D, în lucrarea nr. 22-3119 a fost întocmit pe data de 16.XI.2022, iar procesul-verbal de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul-șef nu conține un element esențial, și anume data la care a fost încheiat; conform înscrisului denumit „Referat verificări", pentru numărul 15405, lucrarea a fost înregistrată în Registrul lucrărilor de inspecție abia pe data de 6.XII.2022, prin urmare după 20 de zile calendaristice de la propunerea privind sesizarea din oficiu. Chiar prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare din acest dosar, care are nr. 225 /2.03.2023, din lucrarea nr. 22-3667, se recunoaște că lucrarea a fost înregistrată pe rolul inspecției judiciare abia pe data de 6.XII.2022. Nici inspecția judiciară și nici instanța disciplinară nu au motivat cu privire la întârzierea înregistrării în evidențe a acestei lucrări. Procesul-verbal de sesizare din oficiu, nedatat, întocmit de inspectorul-șef, este lovit de nulitate relativă, întrucât nu conține data la care a fost încheiat și emis; data întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu constituie un element obligatoriu și esențial, întrucât, conform art. 9 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, de la data întocmirii acestuia curg termenele de soluționare a lucrărilor de inspecție, care sunt termene de decădere. Prin urmare, la calcularea termenului de 45 zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, stabilit de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, actualul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, nu poate fi avută în vedere decât data la care s-a dispus sesizarea din oficiu. Prin omiterea menționării datei la care s-a dispus sesizarea din oficiu, nu se poate stabili, în mod cert, momentul de la care începe să curgă termenul procedural prevăzut de lege, astfel că acest act vătămător trebuie înlăturat; or, instanța disciplinară nu a răspuns acestei apărări. Mai departe, se arată că, în situația în care este avută în vedere data la care lucrarea a fost înregistrată în Registrul lucrărilor de inspecție, termenul total de 90 zile pentru începerea cercetării disciplinare a fost cu mult depășit. Se constată că Rezoluția nr. 225 de începere a cercetării disciplinare din lucrarea nr.22-3667, deși poartă data de 2.03.2023, a fost redactată pe data de 9.03.2023. Redactarea actului pe data de 9.03.2023 este confirmată inclusiv de împrejurarea că lucrarea a fost prezentată ulterior, spre avizare, directorului Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, care, pe data de 10.03.2023, a formulat declarație de abținere. Prin urmare, rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost antedatată, trecându-se data de 2.03.2023, pentru a nu fi depășit termenul total de 90 zile, care se împlinea la data de 6.03.2023, în cazul în care se ia în considerare termenul de înregistrare în evidențe, în loc de data sesizării din oficiu, la care legea face trimitere, dar care nu se cunoaște. Mai trebuie adăugat faptul că rezoluția de începere a cercetării disciplinare constituie actul final de încheiere a verificărilor prealabile, astfel că trebuia emis înlăuntrul termenului total de 90 de zile, prevăzut de lege pentru etapa verificărilor prealabile. Verificările prealabile nu pot fi considerate încheiate printr-un simplu proces-verbal de constatare a finalizării unei etape, ci prin actul ultim de dispoziție, prin care este emisă o soluție, fie de clasare, fie de începere a cercetării disciplinare, pentru că orice etapă procesuală se consideră încheiată la emiterea soluției. De aceea, începerea cercetării disciplinare trebuia dispusă până la data de 6.03.2023 în realitatea faptică, a fost dispusă pe data de 9.03.2023, când, de altfel, a fost redactată rezoluția de începere a cercetării disciplinare, și nu pe data de 2.03.2023, trecută în antetul actului. Data redactării trebuie să coincidă cu data emiterii, întrucât soluția de începere a cercetării disciplinare nu a fost dispusă în baza unei minute, cum se întâmplă cu hotărârile judecătorești. De aceea, această nepotrivire de date ridică suspiciuni cu privire la data emiterii acestui act, în derularea procedurii disciplinare. Prin urmare, fiind întocmită în afara termenului legal, Rezoluția nr.225, datată 2.03.2023, de începere a cercetării disciplinare, întocmită de inspectorul judiciar G, în lucrarea nr. 22-3667, este lovită de nulitate relativă, care, în mod evident, îmi produce o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității acesteia. Instanța disciplinară nu răspunde, în mod efectiv, la toate aceste constatări, ci arată doar că susținerea nu poate fi primită, după care redă dispozițiile art. 14 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora în cel mult 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile, inspectorul întocmește rezoluția de clasare sau de începere a cercetării disciplinare. I.4.3.Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu privire la excepția nulității absolute a sesizării, prin încălcarea procedurii de citare și a dreptului la apărare. Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 305 /15.XI.2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105/16.XI.2022 și intrată în vigoare la data de 16.XII.2022, stabilesc că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se adoptă, se modifică ori se completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu legea, iar, conform art. 96 alin. (3) din aceeași lege, până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin legii noi. Potrivit art. 66 alin. (4) din aceeași lege, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă, la propunerea inspectorului-șef, prin regulament adoptat prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Așadar, potrivit noii legi, vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost abrogate la data de 16.11.2023, până când Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii aveau obligația să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare, obligație care nu a fost îndeplinită. Prin urmare, toate actele emise de Inspecția Judiciară, în baza vechilor norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție care nu-și găsesc reglementarea în noua lege specială, cu trimitere la Codul de procedură civilă, pentru perioada 16.03.2023-30.V.2023, când s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate absolută. Mai trebuie precizat faptul că, începând cu data de 19.XII.2022, a fost suspendată din funcție, în alte cauze disciplinare. Se constată că, pe data de 30.11.2023, inspectorul judiciar G a emis adresa de comunicare a rezoluției de începere a cercetării disciplinare, însoțită de copia electronică a dosarului, invocând, în drept, art. 25 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, care nu mai erau în vigoare. Comunicarea Inspecției Judiciare i-a fost înmânată, la domiciliu, de către agentul procedural al Curții de Apel X, prin adresa nr. 2 /5611 /C/ 5.IV.2023, emisă de Cabinetul președintelui Curții de Apel X. Prin adresa nr. 2 /5921 /C /2.V.2023, președintele Curții de Apel X a arătat că nu-și însușește calitatea de agent procedural al Inspecției Judiciare, iar, pe viitor, nu se va mai implica în comunicarea actelor emise de aceasta. Pe data de 3.V.2023, inspectorul judiciar solicită președintelui Curții de Apel X să-i înmâneze invitația la audiere, stabilită pentru data de 11.05.2022, iar, prin adresa nr.2/7679/10.V.2023, președintele Curții de Apel X răspunde că nu intră în responsabilitatea instituției transmiterea corespondenței oficiale purtate de instituția dumneavoastră și judecătorii care au fost suspendați din funcție. Inspectorul judiciar G a emis, pe data de 10.05.2023, invitație la audiere, pentru data de 25.05.2023, care nu i-a parvenit și de care nu a avut cunoștință. Pe data de 30.05.2023, inspectorul judiciar a emis Rezoluția nr.631, de exercitare a acțiunii disciplinare, în lucrarea nr. 22-3667/al, de care a luat la cunoștință abia la data de 28.05.2023, când a fost afișată, la domiciliul său, înștiințarea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/J/2023. Or, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, ascultarea judecătorului și verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii, făcându-se referire doar la refuzul expres al judecătorului de a se prezenta sau de a declara. Până și vechile norme de efectuare a lucrărilor de inspecție fac referire la art. 25 alin. (6), la refuzul de ascultare, iar la art. 25 alin. (8) se arată că cercetarea disciplinară se poate efectua în lipsă în situația în care există posibilitatea depășirii termenelor din cauza neprezentării, în mod repetat, a magistratului sau a imposibilității repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare cu acesta. Prin urmare, a fost emisă o unică invitație, care nu i-a parvenit. Din înscrisurile aflate la dosarul electronic, se constată că invitația pentru data de 25.V.2023 a fost trimisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, care a ajuns la serviciul poștal de pe raza domiciliului pe data de 16.V.2023, fiind păstrată până pe data de 26.V.2023, când s-a dispus restituirea, iar, la Inspecția Judiciară, a ajuns pe data de 31.V.2023. Se constată că inspectorul judiciar nu a așteptat nici împlinirea termenului de 10 zile pentru ridicarea corespondenței, care s-a împlinit la data de 26.V.2023, și nici restituirea dovezii de îndeplinire a comunicării, care a avut loc pe data de 31.V.2023, astfel că a încheiat un proces-verbal de constatare a neprezentării pe data de 25.V.2023, după care, pe data de 30.V.2023, a emis rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. În aceste condiții, procesul-verbal de constatare a neprezentării pe data de 25.V.2023, întocmit de inspectorul judiciar G este lovit de nulitate absolută, ca efect al nelegalei citări și a încălcării dreptului la apărare. Nelegalitatea procedurii de citare conduce la nelegalitatea sesizării instanței disciplinare. Inspectorul judiciar, la momentul întocmirii rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, pe data de 30.V.2023, a avut la dispoziție motivarea hotărârii anterioare de sancționare disciplinară, care a fost redactată încă de pe data de 2.V.2023. Procedând în acest mod, Inspecția Judiciară i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare. I.4.4.Instanța disciplinară, în majoritate, a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept material, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. I.4.4.1. Încălcarea principiului „non bis in idem". Recurenta a arătat că, prin Rezoluția nr. 631/30.V.2023 a Inspecției Judiciare, din Lucrarea nr. 22-3667/al, care constituie acest dosar, s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare pentru comiterea abaterilor disciplinare prev. de art. 271 litera b și litera s teza I-a din Legea nr. 303 /2022, reținându-se în sarcina sa că, pe data de 24.03.2022, în Dosarul nr. x/2/2022, privind contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, a manifestat o atitudine nedemnă, prin întreruperea procurorului de ședință în timpul dezbaterilor. Proba constă, în exclusivitate, în înregistrarea ședinței de judecată din data de 24.03.2022. Prin Hotărârea nr. 4/J/15.03.2023, din Dosarul nr. x/J/2022, instanța disciplinară, în majoritate, a dispus sancționarea sa disciplinară cu excluderea, pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303/2004, reținându-se în sarcina sa, printre altele, reaua-credință manifestată în același dosar, cu nr. x/2/2022, care rezultă inclusiv din dialogul pe care l-a purtat cu procurorul de ședință în timpul dezbaterilor, avându-se în vedere, ca probă, aceeași înregistrare a ședinței de judecată din data de 24.03.2022. In hotărârea de sancționare disciplinară anterioară, instanța disciplinară a arătat că înregistrarea dezbaterilor, fragment pe care 1-a reținut și 1-a redat întocmai, face dovada relei-credințe pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr.x/2/2022. Deși abaterea disciplinară anterioară se referea, în mod strict, la aplicarea amenzii judiciare procurorului, instanța disciplinară majoritară, în motivarea sa, a arătat că reaua-credință pe care a manifestat-o, sub forma ostilității față de Ministerul Public, rezultă inclusiv din dialogul purtat cu procurorul, pe care l-a considerat neprocedural. Astfel, opinia majoritară a instanței disciplinare a motivat că: „Mai mult, atitudinea subiectivă aparatelor rezultă și din înregistrarea ședinței din data de 24.03.2022 privind dosarul nr.x/2/2022 (se redă dialogul). Modalitatea în care doamna judecător A a inițiat un dialog neprocedural cu procurorul de ședință denotă o atitudine vindicativă față de demersul juridic întreprins de Ministerul Public. De altfel, reaua-credință este confirmată și de măsura dispusă și anume, sancționarea cu amendă judiciară a procurorului care a redactat contestația la executare (.)". Prin urmare, acest dialog a fost deja considerat ca dovadă a vinovăției sale pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr. x/2/2022. Etapa procesuală a dezbaterilor și emiterea soluției, din care face parte măsura aplicării amenzii judiciare, constituie elemente ale actului de judecată și nu pot fi privite ca abateri judiciare în pluralitate. De altfel, prima instanță disciplinară a considerat că există o unică rea-credință, care rezultă inclusiv din momentul dezbaterilor. Prin urmare, instanța disciplinară s-a mai pronunțat anterior asupra vinovăției sale în comiterea abaterii disciplinare în dosarul respectiv, într-o sferă mult mai largă, care a presupus nu numai dezbaterile, ci și pronunțarea soluției în Dosarul nr. x/2/2022. Fragmentarea situației de fapt pe episoade și ruperea vinovăției într-o pluralitate de vinovății, pentru fiecare etapă în fața instanței de judecată, nu poate constitui o modalitate legală, iar constatarea vinovăției în modalitatea de judecare a unei cauze include toate episoadele care compun etapele judecății, finalizată prin pronunțarea soluției și redactarea hotărârii judecătorești. în acest mod, se ajunge la situația absurdă de a dispune o pluralitate de sancțiuni disciplinare față de judecătorul care soluționează un singur dosar. Împrejurarea că se reține încă o abatere disciplinară constând în atitudinea nedemnă, din acest episod al dezbaterilor, nu are nici o relevanță juridică, întrucât instanța disciplinară este învestită cu judecarea unei situații de fapt, iar nu cu încadrarea juridică, care, eventual, poate fi schimbată, potrivit noii legi speciale. Inspecția judiciară a reluat același episod, pe care l-a încadrat, de această dată, într-o pluralitate de abateri disciplinare, dintre care abaterea disciplinară a exercitării funcției cu reaua-credință reprezintă constanta, întrucât instanța disciplinară, în cazul pluralității de abateri disciplinare, aplică o unică sancțiune pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, astfel că a fost exclusă a doua oară pentru aceeași faptă. Prin urmare, soluția majoritară de constatare a vinovăției era previzibilă, încă de la momentul respingerii cererii de recuzare, pentru incompatibilitatea fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare, pe motiv că au mai dispus, anterior, aplicarea sancțiunii disciplinare a excluderii, în raport cu aceeași situație de fapt. Instanța disciplinară, în majoritate, a arătat că nu se aplică principiul „non bis in idem", întrucât, pe de o parte, nu există „o identitate de obiect între faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr.x/J/2022, soluționată definitiv, și faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr.x/J/2023", iar, pe de altă parte, că dialogul purtat cu procurorul constituie „doar un element suplimentar, circumstanțial, acest argument neavând un caracter decisiv și nici măcar decizoriu în reținerea vinovăției sub forma relei-credințe”. De altfel, acesta nu a fost singurul element avut în vedere de instanța disciplinară în analiza laturii subiective, aspect care reiese din întreaga motivare a acestei hotărâri. Prin urmare, majoritatea disciplinară susține că natura incidentală, suplimentară a fragmentului desprins din situația de fapt reținută anterior justifică reținerea, încă o dată, ca element principal și exclusiv, a aceluiași fragment din situația de fapt avută în vedere anterior. Or, accentul cade nu asupra naturii principale ori tangențiale a unui element faptic, ci asupra analizei și pronunțării cu privire la o situație de fapt. Majoritatea disciplinară face trimitere la motivarea sa anterioară, dar prin care, într-adevăr, s-a stabilit că a manifestat rea-credință în discuția purtată cu procurorul în sala de ședință, la data de 24.03.2022, ceea ce înseamnă că vinovăția sa a fost deja stabilită. Această vinovăție nu poate fi circumstanțiată prin raportare la prevalenta fragmentelor care compun o situație de fapt. În ceea ce privește reglementarea principiului „non bis in idem", la fond a arătat că, din interpretarea disp. art. 49 alin. (13) din Legea nr. 305 /2022, se constată că legiuitorul a recunoscut, în mod indirect, inclusiv în materie disciplinară, acest principiu de drept, reglementând unicitatea sancțiunii disciplinare. În plus, în doctrina și în practica judiciară, avându-se în vedere atât art. 4 alin. (1) din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiției a Uniunii Europene, s-a stabilit că principiul „non bis in idem" se aplică inclusiv în materie disciplinară. Instanța disciplinară majoritară afirmă că acest principiu nu se aplică în procedurile disciplinare împotriva magistraților, întrucât privește doar materia penală și face referire la Decizia „Ramos Nunes de Carvalho e Sa contra Portugaliei" a Curții Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă, în înțelesul instanței disciplinare majoritare, că un judecător poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași abatere disciplinară, deoarece face parte dintr-o categorie profesională specială. O asemenea interpretare este profund eronată, în contextul întregii motivări; această decizie nici nu se aplică în acest caz, întrucât nu a analizat chestiunea principiului „non bis in idem", ci doar aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în procedura disciplinară desfășurată împotriva reclamantei. Chiar și în situația în care se acceptă că principiul „non bis in idem", astfel cum este reglementat în procedura penală, la art. 6 nu se aplică în materie disciplinară, potrivit art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, dispozițiile disciplinare se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., există autoritate de lucru judecat în cazul unei hotărâri judecătorești definitive prin care a fost soluționat, în tot sau în parte, fondul procesului ori prin care s-a statuat asupra oricărui incident. Prin urmare, sfera de aplicare a principiului în materie civilă este multa mai largă față de materia penală, întrucât include nu doar fondul, ci și orice incident. Se constată că unica diferență în reglementarea acestui principiu de drept constă în terminologie, și anume se raportează la situația de fapt, în materia penalului, și la fond ori alt incident, în materia civilului. Chiar dacă nu este reglementat, ca atare, de sine-stătător, în legislația disciplinară, și nu din vina magistratului, este absurd să se considere că unui judecător nu-i este aplicabil un asemenea principiu, ca garanție fundamentală, doar pentru că face parte dintr-o categorie profesională specială, după cum a motivat opinia majoritară, care permite abuzul de a fi tras la răspundere și sancționat disciplinar pentru aceeași faptă. I.4.4.2. Pe fondul abaterilor disciplinare În ceea ce privește acuzațiile reținute în sarcina sa, se arată că potrivit art. 597 alin. (4) C. proc. pen., „După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință", iar conform art. 388 alin. l C. proc. pen., „După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului"; ambele fac referire la ordinea cuvântului în dezbateri. Or, în acest caz, nu am încălcat ordinea în dezbatere, întrucât Ministerul Public era singura parte în dosar. Potrivit art. 388 alin. (4) C. proc. pen., „Președintele are dreptul să îi întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă". Dincolo de imprecizia terminologiei folosită de inspecția judiciară și de instanța disciplinară majoritară, întrucât, în materie penală, nu există cuvânt pe fond, ci în dezbateri, din discuția purtată în sala de judecată pe data de 24.03.2022, rezultă că i-a solicitat procurorului de ședință, în mod expres, să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranșată definitiv, de către același complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare a făcut referire. Din încheierea de ședință din data de 23.03.2022, din Dosarul nr.x/3/2020* (x/2022), prin care, în complet de apel, a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, și, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, ambele formulate de Ministerul Public, rezultă că a participat un alt procuror, astfel că i-a solicitat procurorului de ședință să precizeze dacă cunoaște soluția și motivarea anterioară, prin care a arătat că instanța de apel s-a dezînvestit și nu poate răspunde pentru chestiunile administrative privind circuitul unui dosar. Aceasta nu constituie, nicidecum, o antepronunțare, ci o clarificare a situației juridice în care se afla cauza dedusă judecății și stabilirea cadrului