ÎCCJ, Decizia nr. 76/2024

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei X (în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Y), pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l), art. 271 lit. s), raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022 din același act normativ.

Încheierea pronunțată de instanța disciplinară Prin încheierea din 10 mai 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară a stabilit că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu data la care acțiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, respectiv la 11 ianuarie 2023. Totodată, s-au reținut următoarele: i) în ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtă s-a apreciat că sunt apărări de fond și vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, ii) s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată în vederea completării probei cu înscrisuri, iii) s-a respins administrarea probei testimoniale privind audierea de martori.

Hotărârea pronunțată de instanța disciplinară Prin hotărârea nr. 11J din 14 iunie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei X (în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Y) și, în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l) și art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din același act normativ. Instanța disciplinară a respins apărările pârâtei judecător reținând: i) relativ la apărarea pârâtei privind lipsa unei sesizări legale, demersul disciplinar a avut la bază o sesizare ce întrunește condițiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, este semnată, conține datele de identificare ale autorilor, precum și indiciile concrete cu privire la situația de fapt, ii) apărarea vizând lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar este neîntemeiată, iii) modalitatea în care este administrat probatoriul în această etapă este prevăzută de dispozițiile regulamentare, nesubzistând în sarcina inspectorului judiciar obligația de a aplica dispozițiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului de către martorul audiat într-o procedură judiciară. Cu privire la abaterile disciplinare reținute, analizând situația de fapt expusă de titularul acțiunii disciplinare, instanța disciplinară a constatat că sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii disciplinare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l) și art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022. Astfel, referitor la prima abatere, Secția a reținut că faptele pârâtei judecător, concretizate în manifestări ostile, șicanatorii, acuzații nefondate la adresa președintelui instanței și a conducerii instanțelor ierarhic superioare, întreținerea constantă a tensiunii în relaționare, refuzul de a comunica și colabora în mod direct cu președintele instanței, de a relaționa în condiții de respect și bună-credință cu ceilalți colegi judecători, cu procurorii și cu personalul auxiliar, au întrunit elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022. În ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022, probele din dosar au relevat că pârâta judecător a contestat legitimitatea măsurilor dispuse de președintele instanței, solicitând puncte de vedere instanțelor ierarhic superioare sau Consiliului Superior al Magistraturii, făcând referiri la activitatea președintelui în corespondența purtată cu persoane din cadrul sau din afara instanței. Refuzul pârâtei de a îndeplini atribuțiile ce îi reveneau, precum și dispunerea unor măsuri contrare actelor decizionale emise de președintele instanței, au condus la perturbarea activității instanței, afectând imaginea și prestigiul justiției. În concluzie, față de argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul hotărârii, Secția a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei judecător A. din perspectiva abaterii prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 217 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022, față de circumstanțele și împrejurările în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina pârâtei, s-a apreciat că prin dispunerea unor măsuri cu depășirea limitelor impuse de cadrul procesual reglementat pentru soluționarea unor categorii de cereri, pârâta judecător a adus atingere drepturilor părților la un proces echitabil și prestigiului justiției. S-a constatat că faptele pârâtei care, în dosarul nr. x/244/2022, a dispus măsuri ce vizau persoane ce nu aveau calitatea de parte, iar în dosarele nr. x/244/2021/a6 și nr. y/244/2022, a dispus măsuri ce excedau cadrului procesual reglementat de lege, au avut un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să se circumscrie unei culpe scuzabile. Prin urmare, s-a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii disciplinare a pârâtei sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Cererea de recurs Împotriva încheierii și a hotărârii arătate la pct. 2 și 3, a declarat recurs pârâta judecător A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. z/1/2023. Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta solicită, mai întâi, repunerea pe rol a cauzei, susținând că în mod greșit instanța disciplinară a respins cererea de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul că era necesar a fi pusă în discuția contradictorie a părților Hotărârea C.J.U.E. din 11 mai 2023, R.I. împotriva Inspecției Judiciare și N.L. (Cauza C-817/21), care a fost pronunțată după data la care Secția pentru judecători în materie disciplinară a rămas în pronunțare asupra cauzei de față (10 mai 2023). Se precizează că Hotărârea C.J.U.E. are influență asupra hotărârii în prezentul proces și prin prisma aspectelor invocate de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în cuprinsul hotărârii atacate, în legătură cu dispozițiile conținute în Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021. Într-un prim motiv de casare, recurenta învederează că în mod greșit instanța disciplinară a stabilit aplicabilitatea legii noi în procedura disciplinară pentru că ar fi trebuit să se raporteze la data sesizării Inspecției Judiciare, respectiv la data de 31 august 2022. În plus, afirmă că în privința dispozițiilor legale aplicabile abaterilor disciplinare și sancțiunilor disciplinare este incidentă legea de la momentul la care se presupune că au fost săvârșite faptele reținute ca abateri disciplinare. Așadar, în opinia recurentei, aplicabile cauzei sunt dispozițiile Legii nr. 303/2004, republicată. Mai susține că indicarea aplicabilității unei alte legi echivalează cu neindicarea dispozițiilor legale aplicabile, aspect care atrage nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare. Totodată, arată că instanța disciplinară nu a motivat criteriile pentru care a stabilit aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 303/2022, pentru faptul că acestea sunt mai favorabile sub aspectul condițiilor reținerii gravei neglijențe în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a [fost art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004] dar și sub aspect sancționator. În continuare, arată că a invocat nulitatea absolută a declarațiilor luate martorilor în datele de 27 și 28 noiembrie 2022 de către inspectorul judiciar în procedura cercetării disciplinare, întrucât din cuprinsul acestor declarații reiese faptul că persoanele audiate nu au depus jurământul. Mai arată recurenta că instanța disciplinară a calificat în mod greșit excepțiile invocate ca fiind apărări de fond, fiindu-i astfel încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare. Un alt motiv de recurs se referă la nelegala sesizare a Inspecției Judiciare. Arată că inspectorul judiciar avea obligația de a verifica dacă sesizarea s-a făcut în mod legal, câtă vreme nu a fost făcută de o persoană fizică, ci de președintele curții de apel în urma aprobării unui raport întocmit de vicepreședintele curții de apel, având la bază o decizie emisă de președintele curții de apel. Mai arată recurenta că, pentru faptele din data de 23 mai 2022 (sesizarea efectuată de judecător prin încheierea de ședință din 23 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. y/244/2022) și 10 august 2022 (stabilirea unui termen de judecată în afara ședințelor programate), precum și pentru orice alte fapte reținute ca fiind săvârșite în perioada de după data de 28 aprilie 2022, nu există o sesizare legală a Inspecției Judiciare, cercetarea disciplinară fiind nulă. În completare arată că nici decizia prin care s-a dispus efectuarea controlului, nici raportul de efectuare al controlului și nici decizia de aprobare a acelui raport nu i-au fost aduse la cunoștință de emitenții actelor, astfel încât să le poată ataca înainte de sesizarea Inspecției Judiciare, neputând fi luată în considerare susținerea inspectorului judiciar de la termenul de judecată din 10 mai 2023 în sensul că „fiindu-i atașat un raport de control dispus printr-o decizie cu caracter administrativ care nu a fost contestată” (pagina 2 paragraful 4 din încheierea din 10 mai 2023). Așadar, în ceea ce privește conținutul Rezoluției de începere a cercetării disciplinare nr. 1804 din 11 octombrie 2022, invocă nulitatea absolută parțială a acestei rezoluții, și, pe cale de consecință, nulitatea absolută parțială a Rezoluției nr. 15 din 06 ianuarie 2023 emisă de Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Judecători în Dosarul nr. x/al, de exercitare a acțiunii disciplinare în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, al art. 20 alin. (2) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021 și al art. 174 alin. (1) și (2) C. proc. civ. raportat la art. 19 alin. (2) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021, potrivit cărora rezoluția de începere a cercetării disciplinare cuprinde conținutul abaterii disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării disciplinare și dispozițiile legale aplicabile. S-a făcut referire la faptul că există indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, fără a fi indicat dacă abaterea reținută se referă la una sau la ambele teze prevăzute la acest articol și la alin. (1) sau alin. (2) ori la ambele alineate ale art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, vătămarea constând în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare motivat de neindicarea concretă a conținutului abaterii disciplinare și a textului legal aplicabil; cele două variante de abatere reglementate alternativ excluzându-se reciproc, fiind vorba despre intenție sau culpă. Recurenta a mai invocat prin cererea de recurs excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară din perspectiva imparțialității inspectorului judiciar și a modalității în care a fost soluționată și motivată de către inspectorul judiciar șef al Inspecției Judiciare, cererea de înlocuire a inspectorului judiciar. De asemenea, recurenta contestă modalitatea de administrare a probelor în faza cercetării disciplinare, respectiv a probei cu martori și respingerea probei cu înscrisuri. În ceea ce privește declarațiile martorilor, invocă nulitatea absolută a acestora deoarece persoanele audiate nu au depus jurământul prin care se obligă să spună adevărul, fiind încălcate prevederile art. 319 C. proc. civ. Invocă și nulitatea absolută a notelor interne și a constatărilor întocmite de către grefierul-șef, deoarece, susține recurenta, acesta nu are atribuții cu privire la constatarea unor fapte referitoare la judecători. Susține că nu a primit actele din dosarul disciplinar. Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la apărare, și arată că nu i-a fost respectat acest drept atât în procedura desfășurată de inspectorul judiciar, cât și în fața instanței disciplinare. Arată că nu a avut posibilitatea de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă. Consideră că atât în privința dispoziției de respingere a probelor propuse, cât și în privința dispoziției de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei motivarea instanței a fost succintă, cu caracter general, discreționară și nu a indicat motivele pentru care a respins cele două cereri. Acestor două aspecte le adaugă nepronunțarea asupra excepțiilor invocate. Apreciază că în lipsa respectării dreptului la apărare și a principiului nemijlocirii, la care se adaugă nerespectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 CEDO, precum și în lipsa lămuririi aspectelor esențiale ale cauzei, ce au făcut obiectul sesizării, precum și în lipsa analizării activității sale efective în raport cu atribuțiile încredințate și cu activitatea desfășurată și remunerația stabilită, prin raportare și la atribuțiile, activitatea desfășurată efectiv și remunerația stabilită pentru ceilalți judecători ai instanței, singura soluție ce putea fi dispusă cu privire la fondul cauzei era aceea de respingere a acțiunii disciplinare, aspectele cauzei nefiind pe deplin dovedite, iar sarcina probei aparținând Inspecției Judiciare. În ceea ce privește abaterile reținute, solicită să se țină cont de situația concretă de la judecătoria la care funcționează, respectiv faptul că desemnarea pentru îndeplinirea activităților referitoare la învățământul profesional a fost efectuată de președintele judecătoriei, iar nu de președintele curții de apel, nefiind una dintre atribuțiile președintelui judecătoriei. Mai arată că nu au fost întocmite, de președintele judecătoriei, ordine de serviciu în care să fie enumerate în concret atribuțiile în legătură cu activitatea de învățământ profesional și cu activitățile privind practica de casare. Solicită să se țină cont de faptul că toate adresele la care i s-a solicitat să formuleze răspuns în materie civilă erau în competența de soluționare a președintelui instanței. În final, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii și a hotărârii atacate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa de Inspecția Judiciară. În subsidiar, în cazul în care se apreciază că acțiunea disciplinară este întemeiată, solicită reindividualizarea sancțiunii disciplinare și să se aibă în vedere circumstanțele personale referitoare la vechimea în profesie, activitatea de judecată desfășurată și numărul dosarelor soluționate, posibilitatea efectivă de a îndeplini alte atribuții având în vedere încărcătura și nivelul remunerației în comparație cu ceilalți judecători ai instanței, precum și în raport de situația de fapt și în baza apărărilor formulate. Recurenta a depus la dosar și o cerere completatoare a recursului prin care indică temeiurile de drept ale cererii de recurs.

Apărările părților Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat având în vedere că probele administrate confirmă faptul că nu subzistă niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Contrar celor susținute de recurentă, arată că Secția pentru judecători în materie disciplinară a soluționat excepțiile invocate cu respectarea dispozițiilor procedurale. Arată că legea aplicabilă în speță se raportează la momentul sesizării Secției pentru judecători cu acțiunea disciplinară, moment care este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022. În ce privește lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar arată că niciunul dintre aspectele invocate, privind modul de efectuare a cercetării disciplinare, nu constituie o dovadă în sensul lipsei de imparțialitate a inspectorului judiciar, nefiind evidențiate elemente care să reflecte o conduită de o asemenea natură. Mai arată intimata că, rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare, expunerea argumentelor care confirmă ipoteza existenței indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare fiind obligatorie și raportată la aspectele sesizate, astfel că nu poate fi asimilată unei antepronunțări a inspectorului de caz. Restul aspectelor care vizează legalitatea probelor administrate în cursul cercetării disciplinare și modul de apreciere au fost de asemenea analizate în considerentele hotărârii recurate, fiind înlăturate justificat toate apărările pârâtei care vizează aceste aspecte. Așa cum s-a reținut și prin hotărârea recurată, dispozițiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului nu sunt incidente dat fiind specificul procedurii cercetării disciplinare care este o procedură cu caracter administrativ. Contrar susținerilor recurentei, nu subzistă obligația încunoștințării despre audierea din oficiu a altor persoane sau obligația înregistrării acestei proceduri. Înregistrarea audierii pârâtei la sediul Inspecției Judiciare s-a realizat cu acordul acesteia în scopul garantării dreptului la apărare iar efectuarea acestei operațiuni nu este obligatorie în cadrul procedurii disciplinare care are caracter administrativ. În ce privește sesizarea Inspecției Judiciare, se arată că ea a fost făcută în condițiile prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare la data sesizării Inspecției Judiciare de președintele Curții de Apel Z, ca urmare a constatărilor consemnate în Raportul de control la care s-a făcut referire în actul de sesizare. De altfel, alegațiile vizând presupusa nulitate absolută sunt lipsite de orice temei și nu fac obiectul analizei în cadrul prezentei lucrări, cadru care este definit în actuala reglementare de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Precizează că restul aspectelor invocate în contextul acestui motiv de recurs sunt de asemenea lipsite de temei. Cadrul și limitele verificărilor prealabile este definit de art. 45 și urm. din Legea nr. 317/2004 iar verificările prealabile se circumscriu aspectelor semnalate prin sesizare. În cadrul prezentei lucrări nu au făcut obiectul verificărilor modul de efectuare a controlului de Curtea de Apel Z, modul de întocmire a raportului respectiv, verificarea compartimentelor instanței sau a activității altor judecători, respectiv exercitarea atribuțiilor judiciare sau manageriale de președintele instanței, iar în măsura în care judecătorul cercetat disciplinar aprecia că se justifică sesizarea acestor aspecte avea posibilitatea inițierii procedurilor reglementate de lege. Față de aspectele invocate de recurenta judecător cu privire la președintele instanței, alți judecători, etc., arată că este relevant a se avea în vedere că prezenta procedură disciplinară are ca obiect faptele imputate recurentei din perspectiva răspunderii disciplinare, Inspecția Judiciară nefiind investită prin sesizare, și prin urmare neavând competența de a analiza, sub aspectul condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare, acte sau fapte ale altor magistrați decât magistratul vizat de procedura disciplinară în derulare. În ce privește faptul că recurenta a invocat nulitatea parțială a rezoluției de începere a cercetării disciplinare și a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pe considerentul că s-a dispus începerea cercetării disciplinare reținându-se existența indiciilor privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, fără a se indica forma de vinovăție, în opinia intimatei, nu este justificată, față de reglementările cuprinse în art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind scopul cercetării disciplinare. Clarificarea aspectelor care definesc vinovăția se realizează în cadrul procedurii cercetării disciplinare astfel că aceste date nu pot fi inserate în rezoluția de începere a cercetării disciplinare. În ce privește probele, se arată că acestea au fost administrate cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare. Cu privire la repunerea pe rol a cauzei în vederea punerii în discuție a Hotărârii CJUE din 11 mai 2023, cererea nu era justificată, neavând relevanță în cauză, și ca atare fiind respinsă argumentat prin hotărârea recurată. Referitor la susținerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare, se arată că modul de soluționare al cererilor de probațiune și modul de soluționare al cererii de repunere pe rol nu poate fi asimilat unei încălcări a dreptului la apărare în condițiile în care s-au respectat garanțiile procesuale recunoscute de lege, fiind argumentată soluția pronunțată cu referire la aceste aspecte de Secția pentru judecători în materie disciplinară. Mai arată că aprecierea asupra admisibilității probelor solicitate și a aptitudinii acestora de a duce la soluționarea procesului s-a realizat de Secția pentru judecători în materie disciplinară după punerea în discuție a acestora, iar modul de soluționare nu poate avea relevanța atribuită de recurentă. Intimata apreciază că susținerile recurentei pe fondul cauzei în sensul că unele fapte ulterioare datei vizate de procedura controlului dispus prin decizia nr. 97 a președintelui Curții de Apel Z nu se justificau a fi reținute în conținutul abaterilor disciplinare sunt de asemenea nefondate. Arată că analiza existenței/inexistenței indiciilor privind săvârșirea unor anumite abateri disciplinare puse în discuție în contextul aspectelor semnalate s-a realizat de inspectorul judiciar iar cercetarea disciplinară a vizat aceste fapte din perspectiva abaterii disciplinare menționate în rezoluția de începere a cercetării disciplinare. Din perspectiva apărărilor de fond, aspectele care vizează încărcătura pârâtei nu pot avea relevanță întrucât nu justifică încălcarea responsabilităților specifice funcției judiciare care realizează conținutul abaterilor disciplinare pentru care a fost sancționată. Încălcarea responsabilităților specifice nu are caracter izolat în activitatea recurentei, fiind sancționată anterior prin hotărârea nr. 21J din 08 decembrie 2022 de către Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM. Față de toate argumentele prezentate în întâmpinare, solicită respingerea recursului declarat de pârâta A., ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește modul de individualizare al sancțiunii disciplinare aplicate, consideră că recursul declarat este inadmisibil astfel că nu este posibilă analiza/reformarea hotărârii recurate sub acest aspect.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat motivele invocate prin cererea de recurs. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018. Mai întâi, instanța supremă va avea în vedere cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă, și reține că potrivit art. 400 C. proc. civ. „dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților”. Prin urmare, repunerea pe rol a cauzei, după rămânerea în pronunțare a instanței de judecată, poate fi dispusă doar în acele situații în care instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi pentru dezlegarea corectă a pricinii. Din această perspectivă, reținând că nu sunt necesare probe sau lămuriri noi și având în vedere că hotărârea CJUE din 11 mai 2023 invocată nu prezintă relevanță în raport de obiectul prezentei cauze, în mod legal s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtă, ca neîntemeiată. Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare. În cauză a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. i) Referitor la nulitatea persoanelor audiate în datele de 27 și 28 noiembrie 2022 de către inspectorul judiciar motivat de faptul că aceste persoane nu au depus jurământul prevăzut de art. 319 C. proc. civ., instanța supremă va respinge aceste critici ca nefondate. Potrivit art. 25 alin. (l) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare „în cadrul cercetării disciplinare inspectorul administrează probele pe care le consideră necesare, inclusiv sub aspectul verificării apărărilor formulate de magistratul cercetat”. Alin. (2) al aceluiași text reglementează administrarea probei cu ascultarea altor persoane în procedura cercetării disciplinare. Din perspectiva apărărilor formulate de recurenta-pârâtă, se reține că cercetarea disciplinară este o procedură cu caracter administrativ, iar modalitatea în care este administrat probatoriul în această etapă este prevăzută de dispozițiile regulamentare, nesubzistând în sarcina inspectorului judiciar obligația de a aplica dispozițiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului de către martorul audiat într-o procedură judiciară. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art. 319 C. proc. civ., referitoare la depunerea jurământului de către martor, nu sunt aplicabile în faza administrativă a verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, astfel că procesele-verbale de ascultare întocmite în această etapă, la care face referire recurenta, nu au valoarea unor declarații de martor în sensul Codului de procedură civilă. În același sens, se reține că norma de trimitere de la art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 [fost art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004] se referă la procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor CSM, așa cum se prevede expres în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol, iar nu la faza verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, iar procesul-verbal de ascultare întocmit de inspectorul judiciară sau unul dintre membrii echipei de inspectori judiciari, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, constituie o probă admisibilă în procedura disciplinară. (Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, deciziile nr. 21 din 1 februarie 2021 și nr. 251 din 28 iunie 2021). Astfel, în condițiile în care ascultarea martorilor în faza administrativă a procedurii disciplinare desfășurate de Inspecția Judiciară nu reprezintă declarații de martor în sensul Codului de procedură civilă, nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă indicate de recurentă. De asemenea, cu privire la susținerea recurentei-pârâte în sensul că notele interne și constatările întocmite de grefierul-șef, nota internă întocmită de grefierul B., precum și înscrisurile depuse de persoanele audiate în calitate de martori sunt lovite de nulitate, se reține că valoarea probatorie a acestor înscrisuri a fost apreciată de instanța disciplinară prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nefiind identificate critici referitoare la încălcarea de către instanța disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate, din perspectiva criticilor invocate la acest motiv de casare. ii) Referitor la susținerile referitoare la nelegala sesizare a Inspecției Judiciare, Completul de 5 judecători apreciază că acestea sunt nefondate. Se reține că potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. Totodată, potrivit art. 4 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021, orice persoană poate sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvâșite de judecători și procurori. În cauză, la data de 31 august 2022 s-a înregistrat la Inspecția Judiciară sesizarea formulată de președintele Curții de Apel Z, înregistrată inițial la lucrarea cu nr. 22-2828 ca revenire la lucrarea nr.22-1812 repartizată unui alt inspector judiciar și care a fost finalizată prin exercitarea acțiunii disciplinare. În baza referatului din data de 5 septembrie 2022 s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, înregistrarea separată și repartizarea aleatorie a sesizării, reținându-se că în noua sesizare, pe lângă aspectele deja verificate, se invocă aspecte noi, exemplificate în cuprinsul aceluiași referat. În speță, președintele Curții de Apel Z a transmis Inspecției Judiciare o copie a deciziei nr. 257 din 26 august 2022, prin care a fost aprobat Raportul de control efectuat la nivelul Judecătoriei X pentru perioada 2021-2022, raport prin care s-a dispus și înaintarea către Inspecția Judiciară a materialului care a stat la baza întocmirii acestuia, cu propunerea de a se efectua verificări cu privire la atitudinile și acțiunile recurentei-pârâte, pentru a se stabili dacă există sau nu indiciile săvârșirii unei/unor abateri disciplinare dintre cele prevăzute la art. 99 lit. c), f), m) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Prin urmare, se reține că în cuprinsul acestei sesizări s-a făcut referire la situația de fapt reliefată de împrejurările relevate și din înscrisurile atașate, astfel că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele expuse, fără ca dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de sesizare a Inspecției Judiciare să condiționeze inițierea procedurii disciplinare de calitatea persoanei care a formulat sesizarea. Referitor la susținerea recurentei în sensul că pentru faptele din data de 23 mai 2022 (încheierea de ședință din 23 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. y/244/2022) și 10 august 2022 (stabilirea unui termen de judecată în afara ședințelor programate), precum și pentru orice alte fapte reținute ca fiind săvârșite în perioada de după data de 28 aprilie 2022 nu există o sesizare legală a Inspecției Judiciare, instanța de control judiciar va respinge aceste critici constatând că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele privind activitatea recurentei judecător A. din perspectiva îndeplinirii obligațiilor profesionale. Față de argumentele reținute anterior și prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, se constată că prezentul demers disciplinar a avut la bază o sesizare disciplinară ce întrunește condițiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, este semnată, conține datele de identificare ale autorilor, precum și indiciile concrete cu privire la situația de fapt. iii) Referitor la susținerea recurentei în sensul că prin acțiunea disciplinară au fost indicate, în mod eronat, dispoziții legale aplicabile, ceea ce echivalează cu neindicarea dispozițiilor legale, aceasta se va respinge ca nefondată. Se reține că dispozițiile art. 24 C. proc. civ. fac referire la „procesele începute după intrarea în vigoare a noii legi”, iar prevederile art. 25 C. proc. civ. privind ultraactivitatea legii de procedură se raportează tot „la procesele în curs de judecății”. Înalta Curte constată că, în cauza de față, procesul a început la momentul sesizării Secției pentru judecători cu acțiunea disciplinară și anume la 11 ianuarie 2023, iar nu la momentul sesizării Inspecției Judiciare, astfel cum susține recurenta. Așa cum a reținut și instanța disciplinară, procedura cuprinsă între data sesizării Inspecției Judiciare și data sesizării Secției Consiliului Superior al Magistraturii cu acțiunea disciplinară este o procedură administrativă care nu se circumscrie conceptului de „proces” la care face referire textul art. 24 și 25 C. proc. civ. și nu constituie o procedură judiciară sau cu caracter jurisdicțional. Prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 invocate prin motivele de recurs se referă la respectarea garanțiilor procesuale și procedurale în etapa cercetării disciplinare, însă această reglementare nu conferă procedurii administrative de competența Inspecției Judiciare semnificația unui „proces” în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă mai sus menționate. De asemenea, așa cum a reținut și instanța disciplinară nici prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. nu pot avea o asemenea semnificație, aplicabilitatea dispozițiilor Codului de procedură civilă în alte materii nu transformă domeniile respective într-o procedură care să aibă semnificația prevăzută de art. 24 și 25 C. proc. civ., și anume „un proces început” sau „un proces în curs de judecată”. Prin urmare, legea procedurală aplicabilă cauzei este Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii în vigoare la data exercitării acțiunii disciplinare așa cum s-a reținut corect prin hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară. De altfel, Înalta Curte observă că aspectul pus în discuție de recurentă în ceea ce privește dispozițiile procesuale reținute ca fiind incidente nu pot pune în discuție nulitatea hotărârii, fiind recunoscute și de actuala reglementare drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 317/2004. În ceea ce privește dispozițiile de drept material, sunt incidente prevederile Legii nr. 303/2022 iar contrar celor susținute de recurentă au fost enunțate argumentele care justifică această concluzie prin încheierea din 10 mai 2023, fiind precizate criteriile care definesc legea mai favorabilă. În acest context, Înalta Curte va respinge și criticile încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se susține că indicarea unor alte dispoziții aplicabile cauzei are semnificația lipsei motivării hotărârii, având în vedere că legea aplicabilă cauzei a fost temeinic motivată de instanța disciplinară iar indicarea unei alte legi poate fi apreciată eventual ca o greșeală de judecată și nu ca o lipsă a motivării. iv) În ceea ce privește criticile referitoare la imparțialitatea inspectorului judiciar și al încălcării dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge ca nefondate. Se reține, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2014, că aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Conform art. 11 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, în cadrul verificării prealabile, inspectorii judiciari pot consulta baza de date, informații și acte din evidențele Inspecției Judiciare ori alte autorități, pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date și documente și pot face verificările pe care le consideră necesare pentru soluționarea lucrării, cu respectarea principiului confidențialității. Din analiza prevederilor arătate mai sus rezultă că inspectorului judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea disciplinară i se recunoaște libertatea de apreciere în privința verificărilor prealabile ce se impun a fi efectuate. Verificând respectarea acestor norme, Înalta Curte constată că inspectorul judiciar a efectuat verificările prealabile pe care le-a considerat necesare, a ascultat judecătorul față de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare și a administrat probe în apărare pentru a stabili dacă indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare imputate recurentei-pârâte. Prin urmare, se vor respinge ca nefondate susținerile recurentei-pârâte referitoare la lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar, constând în neîncuviințarea de către inspectorul judiciar a probelor solicitate de recurenta-pârâtă și modul de soluționare a cererii de repunere pe rol, reținându-se, în acord cu susținerile intimatei că acestea nu conduc la concluzia unei lipse de imparțialitate a inspectorului judiciar, ci vizează modalitatea în care acesta a procedat la instrumentarea dosarului. Totodată, contrar susținerilor din recurs și în acord cu cele reținute întemeiat de instanța disciplinară, instanța de control judiciar apreciază că recurenta-pârâtă a avut posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului la apărare atât în faza cercetării disciplinare, cât și în fața instanței disciplinare, fiind respectate garanțiile procesuale recunoscute de lege, astfel că modul de soluționare a cererilor în probațiune și modul de soluționare a cererii de repunere pe rol nu pot fi asimilate unei încălcări a dreptului la apărare. v) În ce privește faptul că recurenta a invocat nulitatea parțială a rezoluției de începere a cercetării disciplinare și a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pe considerentul că s-a dispus începerea cercetării disciplinare reținându-se existența indiciilor privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 din Legea nr. 303/2004 fără a se indica forma de vinovăție, se apreciază, în acord cu susținerile intimatei, că această excepție nu este justificată față de reglementările cuprinse în art. 45 din Legea nr. 305/2022. Așadar, clarificarea aspectelor care definesc vinovăția se realizează în cadrul procedurii cercetării disciplinare, astfel că aceste date nu pot fi inserate în rezoluția de începere a cercetării disciplinare. vi) Referitor la susținerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge ca nefondate. Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 8 C. proc. civ. și a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 C. proc. civ. Înalta Curte constată, contrar susținerilor din recurs, că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare. În primul rând, se reține că recurentei-pârâte i-a fost pus la dispoziție dosarul disciplinar, astfel cum rezultă din procesul verbal de prezentare a probelor administrate în cursul cercetării disciplinare [filele (...) lucrarea nr.22-2865/al]. În al doilea rând, în faza cercetării disciplinare, judecătorul cercetat a fost reprezentat și asistat de avocat [cu împuternicire la fila (...) din dosarul nr. 22-2865/a1]. În ceea ce privește procedura desfășurată în fața instanței disciplinare, contrar susținerilor formulate, se constată că probele au fost respinse motivat, reținându-se că acestea nu sunt utile soluționării cauzei, în raport de teza probatorie invocată. Totodată, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii au fost analizate distinct faptele reținute în acțiunea disciplinară, a fost indicat și analizat materialul probatoriu avut în vedere pentru a reține elementele constitutive ale fiecărei abateri disciplinare, context în care au fost analizate și apărările formulate de recurentă, astfel că modul de desfășurare a dezbaterilor, administrarea probelor, examinarea excepțiilor și a apărărilor formulate de recurentă s-au realizat de către instanța disciplinară cu respectarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Așa cum reține Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit). Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 și Cauza Ankerl contra Elveției, Hotărâre din 23 octombrie 2006). De asemenea, cerința procedurilor de „contradictorialitate” prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuși, „contradictorialitatea” în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos c. Spaniei). Or, recurentei i-a fost respectată această garanție procesuală, fiind legal citată, a fost reprezentată de avocat la termenul de judecată din fața instanței disciplinare, având posibilitatea să-și formuleze astfel apărările. De asemenea, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare, instanța disciplinară pronunțându-se cu privire la acestea. Cum niciun argument invocat de recurentă în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Un al doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția hotărârii atacate, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Acest motiv de nelegalitate are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Referitor la critica recurentei în ceea ce privește faptul că hotărârea nr. 11J din 14 iunie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, nu cuprinde argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susținerile judecătorului vizat invocate în scris, nefiind menționate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea, consideră că instanța a analizat, în totalitate, apărările formulate. Examinând modul în care instanța de disciplină a analizat acțiunea disciplinară din perspectiva excepțiilor formulate în apărare de recurenta judecător, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 50 din Legea nr. 305/2022, astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia. În privința motivării, se constată că instanța disciplinară a expus, în considerentele hotărârii atacate, ca elemente ale silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, așa încât Înalta Curte nu împărtășește criticile din recurs, câtă vreme instanța disciplinară nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință căreia îi răspund hotărârile atacate în cauză. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). În acest context, se reține că instanța disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele și să răspundă punctual tuturor afirmațiilor și argumentelor părților, fiind suficient să expună argumentat probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care hotărârea recurată le îndeplinește. În sensul acestor considerente, se reține că simpla nemulțumire a uneia dintre părți față de împrejurarea că instanța disciplinară nu a dat unui anumit mijloc de probă sau unei anumite apărări relevanța propusă de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii. Astfel, instanța supremă apreciază că, din analiza hotărârii atacate rezultă că instanța disciplinară a realizat o cercetare reală și efectivă a cauzei, sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel că nu pot fi primite criticile din cererea de recurs prin care recurenta tinde să demonstreze fie nemotivarea hotărârii, fie imparțialitatea instanței cu susținerea că instanța disciplinară nu a expus argumentele pentru care nu a dat relevanța propusă unora dintre susținerile, apărările sau probele administrate. Critica conform căreia în mod greșit instanța disciplinară a calificat excepțiile invocate ca fiind apărări de fond și, prin urmare, nu s-a pronunțat asupra acestora și nu au fost motivate, va fi respinsă ca nefondată având în vedere că din hotărârea atacată rezultă motivele pe care instanța disciplinară le-a avut în vedere și că au fost analizate detaliat în considerentele hotărârii recurate. Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurentei, hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM cuprinde expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe baza cărora se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susținerile, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate și la vinovăția magistratului cercetat. De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel încât, nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea. Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanța de disciplină a reținut în sarcina magistratului cercetat, săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) art. 271 lit. (l) și art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022. I. Abat