ÎCCJ, Decizia nr. 13/2024

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A, judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din același act normativ.

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. y/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A, judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II a din același act normativ.

La termenul de judecată din 10.05.2023, Secția disciplinară, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. y/J/2023 la cauza ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023, reținând că procedurii disciplinare din cauza de față i se aplică dispozițiile Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii în raport de data sesizării instanței disciplinare.

Prin hotărârea nr. xJ din 12 iulie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, cu unanimitate, s-a respins excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, ca neîntemeiată.

Totodată, cu majoritate, s-au admis acțiunile disciplinare conexate formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A - judecător în cadrul Judecătoriei X și, în baza art. 273 alin. (l) lit. d din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a aplicat pârâtei A - judecător în cadrul Judecătoriei X, sancțiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie și continuarea activității la Judecătoria X” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I și teza a II-a din același act normativ.

A fost formulată și o opinie separată, în sensul respingerii acțiunilor disciplinare conexate exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A - judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I și teza a II-a din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Secția disciplinară a constatat că, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Referitor la latura obiectivă a acestei abateri disciplinare, Secția, cu majoritate, a reținut că formularea cererii de recuzare, în materie penală, înlătură posibilitatea efectuării vreunui act procesual sau dispunerii vreunei măsuri în cauză de către judecătorul recuzat, cu excepția celor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale. Astfel, judecătorul recuzat se pronunță doar asupra măsurilor preventive, fiind instituit un impediment legal pentru acesta de a îndeplini alte acte de procedură sau de a administra probe, până la soluționarea cererii de recuzare.

În cauza în discuție, s-a reținut că, deși se formulaseră cereri de recuzare împotriva doamnei judecător A, aceasta a procedat la judecarea în continuare a cauzelor, dispunând măsuri procesuale, precum: soluționarea cererilor de probe și/sau alte cereri, aplicarea amenzii judiciare, administrarea de probe, acordarea cuvântului la dezbateri în fond, deși cererile de recuzare nu erau soluționate.

Astfel, în dosarele nr. x/245/2020 și nr. x/245/2022/al, pârâta judecător A, fiind recuzată, a dispus transmiterea cererilor de recuzare completului imediat următor, procedând în continuare la îndeplinirea de acte de procedură și la efectuarea cercetării judecătorești, deși cererile nu erau soluționate.

În concret, în dosarul nr. x/245/2022/al, la termenul din data de 31.05.2022, după ce a fost recuzată în baza art. 64 alin. (l) lit. f C. proc. pen., deși a înaintat cererile de recuzare, în număr de 4 (patru), completului de judecată imediat următor pentru a fi soluționate, a dispus continuarea judecății dosarului, în sensul că a apreciat că nu este necesar a se cita persoanele posibil interesate în această cauză, în procedura camerei preliminare, sau a se emite adresă către Ministerul Public pentru declarația unui martor, respingând, totodată, cererea procurorului și apărătorilor inculpaților pentru acordarea unui nou termen de judecată și a pus în discuție cererile și excepțiile invocate de inculpați.

Mai mult, pârâta judecător a pronunțat încheierea nr.595/a1 din  06.07.2022, fără a observa că la momentul respectiv se soluționaseră doar două cereri de recuzare dintre cele patru formulate în cauză.

De asemenea, în dosarul nr. x/245/2020, la termenul din 28.06.2022, inculpatul B a formulat o cerere de recuzare, iar pârâta judecător a dispus înaintarea cererii de recuzare completului de judecată imediat următor pentru a fi soluționată și a dispus continuarea judecății cauzei.

S-a reținut că atitudinea pârâtei a persistat și la termenele de judecată din datele de 08.07.2022, respectiv 08.08.2022 când, procedând într-o manieră similară în raport de noile cereri de recuzare formulate de către inculpați, a continuat judecata prin administrarea probei testimoniale și încuviințarea de noi probe.

Totodată, în dosarul nr. y/245/2020, la termenul din 25.01.2022, fiind recuzată, pârâta a dispus doar verbal înaintarea cererii de recuzare completului imediat următor, în vederea soluționării, apreciind că pot fi puse concluzii pe fondul cauzei.

Prin urmare, înainte de soluționarea cererii de recuzare, pârâta a acordat cuvântul în dezbateri și a dispus amânarea pronunțării la 17.02.2022 și, succesiv, la 17.03.2022, 15.04.2022, 13.05.2022, 13.06.2022, 13.07.2022, 12.08.2022 și 12.09.2022. Ulterior, prin sentința penală nr.1976/15.09.2022, Judecătoria X i-a condamnat pe toți inculpații la pedeapsa închisorii.

În raport de aspectele reținute anterior și față de probele administrate în cauză, Secția, cu majoritate, a reținut că modul în care pârâta a instrumentat dosarele nr. x/245/2020, nr. y/245/2020, nr. x/245/2022/a1, deși cererile de recuzare care o vizau nu erau soluționate, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 67 alin. (6) C. proc. pen.

Același mod de raportare la dispozițiile procesual-penale enunțate anterior a fost identificat și în dosarele nr. x/245/2017 - încheierea din 18.06.2021; nr. x/245/2019 - încheierea din 17.05.2022; nr. y/245/2022 - încheierea din 15.11.2022.

S-a reținut că, apărarea pârâtei, în sensul că maniera în care a procedat a fost justificată de interpretarea dată prin decizia nr. 14/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ‒ Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, este nefondată, deoarece aceasta a vizat doar norma procesuală cuprinsă la art. 49 alin. (2) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept fiind strict circumscrisă normei procesual-civile în discuție și nu poate fi extinsă în privința altor dispoziții legale.

Instanța disciplinară a argumentat că, în situația din speța dedusă judecății există o normă specială contrară care reglementează instituția recuzării, respectiv modalitatea în care judecătorul recuzat procedează într-un atare caz, astfel că nu pot fi extinse în procesul penal efectele deciziei nr. 14/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a vizat interpretarea art. 49 alin. (2) C. proc. civ., norma procesuală civilă nefiind aplicabilă ca normă generală.

În concluzie, Secția, cu majoritate, a reținut că prin dispunerea de măsuri procesuale în dosarele penale evidențiate, anterior soluționării cererilor de recuzare formulate împotriva sa, pârâta judecător A a încălcat dispozițiile art. 67 alin. (6) C. proc. pen., fiind realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Din punct de vedere al circumstanțelor și împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina pârâtei, Secția, cu majoritate, a reținut că, prin modalitatea în care aceasta a procedat ulterior recuzării sale în cauzele penale exemplificate, dispunând în continuare măsuri procesuale, anterior soluționării cererilor de recuzare, a adus atingere atât drepturilor părților la apărare și la un proces echitabil, cât și prestigiului justiției.

Astfel, pârâta judecător A, cu știință și pentru rațiuni străine unui act de justiție imparțial și corect, a încălcat dispozițiile art. 67 alin. (6) C. proc. pen. care reglementează în mod clar și neechivoc măsurile pe care poate să le dispună judecătorul recuzat.

Referitor la fapta pârâtei constând în pronunțarea, la data de 6.07.2022, a unei soluții în dosarul nr. x/245/2022/al fără a observa faptul că nu erau soluționate toate cele 4 (patru) cereri de recuzare formulate de inculpați împotriva sa, Secția, cu majoritate, a reținut că această faptă se circumscrie gravei neglijențe în exercitarea funcției.

Astfel, în dosarul nr. x/245/2022/a1 având ca obiect măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară, la termenul din 31.05.2022, inculpații C și D, prin apărători, au formulat împotriva doamnei judecător A patru cereri de recuzare (2 în scris și 2 verbal), invocând motive diferite, aspecte care reies din cuprinsul încheierii de ședință de la cel termen. Toate aceste patru cereri au fost înaintate la completul imediat următor pentru a fi soluționate.

Ulterior, prin încheierea finală de cameră preliminară nr. 595/a1 din 06.07.2022, pârâta judecător A a respins excepțiile invocate de inculpați și, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Astfel, Secția, cu majoritate, a constatat că fapta pârâtei judecător A care, după ce a fost recuzată, deși a înaintat cererile de recuzare completului imediat următor pentru a fi soluționate, a continuat să dispună măsuri procesuale în cauzele penale respective, înainte de soluționarea cererilor de recuzare, se circumscrie tezei întâi a abaterii disciplinare prevăzute de art. 217 lit. s din Legea nr. 303/2022, conturând exercitarea cu rea-credință a funcției.

Totodată, fapta pârâtei judecător A concretizată în pronunțarea, la data de 06.07.2022, a unei soluții în dosarul nr. x/245/2022/al fără a observa faptul că nu erau soluționate toate cererile de recuzare formulate în cauză, a avut un caracter imputabil acesteia, fiind circumscrisă tezei a II-a a abaterii disciplinare prevăzute de art. 217 lit. s din Legea nr.303/2022, respectiv exercitarea funcției cu gravă neglijență.

La individualizarea sancțiunii aplicate în condițiile art. 273 din Legea nr. 303/2022, Secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de către pârâta judecător.

Recursul exercitat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva Hotărârii nr. xJ din 12 iulie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023 la care a fost conexat dosarul nr. y/J/2023, a declarat recurs A solicitând ca, prin hotărârea pronunțată, să se dispună casarea hotărârilor atacate și respingerea acțiunilor disciplinare conexate.

Criticile invocate au fost încadrate în  dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, și 8 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susținut, în primul rând, că hotărârea atacată s-a pronunțat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în ceea ce privește principiul repartizării aleatorii a cauzelor către inspectorii judiciari, astfel cum prevăd dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004, considerând că  în mod eronat inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a admis redistribuirea lucrărilor nr. 22-x și nr. 22-y, conexate la dosarul nr. x/J/2023, care fuseseră repartizate inițial inspectorilor judiciari E și F.

A apreciat că, dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 reglementează un caz de incompatibilitate a inspectorului judiciar de strictă interpretare, care presupune ca judecătorul sau procurorul față de care se efectuează cercetarea disciplinară  să activeze, la momentul efectuării cercetării disciplinare, la o instanță sau la un parchet unde inspectorul judiciar a funcționat. Împrejurarea că inspectorii judiciari au funcționat, la un anumit moment din cariera acestora, la o instanță la care, peste ani, a funcționat și judecătorul cercetat disciplinar, nu poate justifica, în mod automat, existența unei stări de incompatibilitate.

În acest context, a apreciat că, în mod greșit, au fost admise cererile de redistribuire a lucrării disciplinare nr. 22-x, formulată de domnul inspector judiciar E și a lucrării nr. 22-y, formulată de doamna inspector judiciar F, în acest mod fiind viciată procedura de repartizare aleatorie, ceea ce atrage nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, aceasta fiind efectuată de alți inspectori judiciari decât cei stabiliți în mod legal.

Din punct de vedere procedural, a arătat că se situează în afara procedurii de repartizare aleatorie, pe care o și viciază, constatarea existenței incompatibilității pe calea cererii de redistribuire a lucrării, întrucât,  în aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari E și F trebuiau blocați încă de la înregistrarea sesizării și anterior repartizării aleatorii a lucrării de inspecție, aceștia fiind obligați să formuleze cerere de blocare.

În ceea ce privește lucrarea nr. 22-z, conexată la lucrarea nr. 22-x, a arătat că nu au fost depuse dovezile privind repartizarea aleatorie, deși instanța disciplinară, la termenul de judecată din data de 10.05.2023, i-a pus în vedere intimatei să depună toate înscrisurile în acest sens.

Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat că instanța disciplinară a validat cercetarea disciplinară în lucrările conexate sub nr. 22-x de către un inspector judiciar aflat în stare de incompatibilitate.

Astfel, pe parcursul cercetării disciplinare a formulat o cerere de redistribuire a lucrării, respinsă de inspectorul-șef prin rezoluția din 21.12.2022. A considerat că atitudinea inspectorului judiciar G a fost una părtinitoare și abuzivă, acesta finalizând cercetarea disciplinară cu ignorarea solicitărilor sale de acordare a unui termen pentru respectarea dreptului la apărare, dat fiind că se afla în  imposibilitate de a se prezenta în vederea audierii, pe considerentul că termenul legal pentru finalizarea cercetării se împlinea pe 27.12.2022, deși acesta a stat în pasivitate în perioada 27.09.2022-15.12.2022, aceste aspecte atrăgând incompatibilitatea sa.

În opinia recurentei, inspectorul judiciar a efectuat cercetarea disciplinară formal, superficial, dezinteresat și nu a urmărit stabilirea, în mod obiectiv, a situației de fapt, identificarea probelor și cunoașterea apărărilor, cerințe esențiale pentru o cercetare disciplinară corectă și echitabilă, ci doar crearea aparenței îndeplinirii cercetării disciplinare.

O a treia critică a recurentei a vizat validarea de către instanța disciplinară a cercetării disciplinare efectuate  în lucrarea nr. 22-xx, cu încălcarea dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare.

Astfel, în timpul cercetării disciplinare a existat divergență între inspectorii judiciari H și I, astfel că, în temeiul art. 398 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 48 din Legea nr. 305/2022 și a art. 28 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, a fost desemnat aleatoriu un al treilea inspector judiciar, domnul J, iar, în final, toți cei 3 inspectori judiciari au dispus exercitarea acțiunii disciplinare. Or, chiar dacă s-a invocat respectarea dispozițiilor art. 398 alin. (2) și ale art. 399 C. proc. civ. și s-a procedat la deliberare, în fapt, aceste dispoziții nu au fost respectate, deoarece inspectorul judiciar nu a urmat obligația de ascultare impusă de acest text de lege, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare și prin faptul că instanța disciplinară nu a procedat la punerea în discuție a schimbării încadrării juridice a faptelor reținute ca abateri disciplinare.

Astfel, a arătat că același act, de continuare a desfășurării procesului penal, fără să fi fost soluționate cererile de recuzare, a fost calificat juridic ca fiind rea-credință, în dosarul disciplinar nr. x/J/2023 – în ceea ce privește dosarele nr. x/245/2020 și nr. x/245/2022/al și, respectiv, gravă neglijență în dosarul disciplinar nr. y/J/2023 – în ceea ce privește dosarul nr.y/245/2020. De asemenea, în dosarul disciplinar nr. y/J/2023 a fost calificat ca fiind exercitarea funcției cu gravă neglijență faptul că a soluționat dosarul nr. x/245/2022/al, prin omisiunea de a nu fi constatat că nu se soluționaseră toate cele patru cereri de recuzare formulate în cauză.

În urma conexării, instanța disciplinară, în opinie majoritară, a dispus sancționarea disciplinară a recurentei pentru rea-credință, constând în continuarea desfășurării procedurii penale în dosarele nr. x/245/2020, nr. x/245/2022/al și nr. y/245/2020, deși cererile de recuzare nu fuseseră soluționate, și pentru gravă neglijență în dosarul nr. x/245/2022/al, pentru continuarea soluționării cu omisiunea de a nu fi constatat că nu se soluționaseră toate cele patru cereri de recuzare.

Astfel, instanța disciplinară, deși avea la îndemână dispozițiile art. 49 alin. (9) din Legea nr.305/2022, nou reglementate, nu a procedat la punerea în discuție a schimbării încadrării juridice, caz în care partea avea posibilitatea de a solicita acordarea unui termen pentru a depune concluzii scrise,  ci a procedat la încadrarea abaterii disciplinare de exercitare a funcției cu gravă neglijență ca fiind un act material în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu rea-credință, iar în acest fel i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recurenta a arătat că, în soluționarea pe fond a acțiunii disciplinare, Secția pentru judecători în materie disciplinară a încălcat mai multe norme de drept material, printre care art. 271 lit. s și art. 272 din Legea nr. 303/2022, art. 266 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 - fost art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 -, art. 2 alin. (3) din aceeași lege, art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Astfel, în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu rea-credință, recurenta a considerat că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la faptă, vătămarea produsă, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum și vinovăția sa.

A învederat că, sub aspectul laturii obiective, intră în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în vădită contradicție cu dispozițiile legale ori cu jurisprudența, pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, iar sub aspectul laturii subiective existența relei-credințe presupune, în mod evident, intenția directă sau indirectă.

Abaterea disciplinară reținută în sarcina sa pune în discuție interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (6) C. proc. pen., respectiv dacă formularea unei cereri de recuzare atrage suspendarea cauzei ori doar interdicția judecătorului de a da o soluție pe fondul cauzei, putând să întreprindă alte acte procesuale.

Din  dispozițiile art. 67 alin. (6) C. proc. pen. nu rezultă dacă judecătorul recuzat poate să efectueze alte acte în afară de cele menționate în cuprinsul textului legal, așa încât, dacă textul special nu prevede, în virtutea prevederilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ., se aplică norma generală care este art. 49 alin. (2) din același act normativ, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 14/2021.

Suplimentar, arată că interpretarea însușită de către ea este în acord cu principiul soluționării cauzelor cu celeritate, respectând în același timp drepturile procesuale ale părților. Interpretarea contrară ar da naștere la posibilitatea folosirii dreptului de a recuza judecătorul cauzei în mod abuziv, blocând orice demers până la soluționarea cererilor de recuzare, numărul de astfel de cereri ce poate fi formulat nefiind limitat în vreun fel. Face referire la cele patru cereri de recuzare formulate în dosarul nr. x/245/2022/al de către inculpații D și C care, ulterior, au formulat și sesizările la Inspecția Judiciară ce s-au constituit în dosarul nr. x/J/2023. Cei doi aveau calitatea de inculpați într-un dosar în care erau acuzați, alături de alte 4 persoane, de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, existând un număr de 19 persoane vătămate. În același timp, dosarul nr. x/245/2020 avea ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă în care B, cel care a formulat de asemenea sesizare împotriva sa, avea calitatea de inculpat alături de alte patru persoane. Or, interpretarea textului de lege în maniera reținută ca fiind corectă în hotărârea recurată ar fi putut duce la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale în aceste cauze înainte de a fi soluționate definitiv.

Mai mult, prin înscrisurile depuse la dosar, a demonstrat în fața inspectorilor judiciari și în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară că această interpretare nu este una singulară, nu reprezintă un caz izolat, ci practica judiciară a instanței la care recurenta activează și a altor instanțe din țară.

Astfel, din referatul întocmit la nivelul Curții de Apel X privind problemele de drept interpretate și aplicate neunitar în materie penală și pentru cauze cu minori, în trimestrul I-2023, rezultă că opinia unanimă a judecătorilor acestei instanțe este în sensul că formularea unei cereri de recuzare nu produce niciun impediment în desfășurarea normală a procesului penal, art. 67 alin. (6) C. proc. pen. neputând fi interpretat în acest sens, urmând ca în caz de admitere a recuzării să se stabilească dacă actele sau măsurile întreprinse inclusiv după formularea cererii de recuzare se mențin sau nu.

După cum se remarcă și în opinia separată la hotărârea de sancționare disciplinară atacată, aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ. în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 14/2021 se regăsește și la alte instanțe din țară, în materie penală.

Recurenta învederează că măsurile pe care le-a luat în dosarele reținute în acțiunea disciplinară au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege, astfel că, atât timp cât pretinsa faptă imputată este supusă controlului judecătoresc prin intermediul căilor legale de atac, cercetarea disciplinară și pronunțarea hotărârii de sancționare s-au efectuat cu încălcarea legii.

În ceea ce privește latura subiectivă, a susținut că nu a urmărit sau acceptat vătămarea drepturilor inculpaților în cauzele nr. x/245/2020, nr. x/245/2022/al și nr. y/245/2020, deoarece acțiunea de continuare a judecății în ipoteza formulării unor cereri de recuzare a fost bazată pe argumente legale, pertinente care își găsesc aplicarea în jurisprudența constantă a mai multor instanțe naționale.

În ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență a arătat că, în mod greșit a reținut instanța disciplinară neatenția sa la pronunțarea soluției în dosarul nr. x/245/2022/al, prin omisiunea de a observa că judecătorul care a soluționat cererile de recuzare formulate de către inculpații C și D nu s-a pronunțat asupra a două cereri de recuzare. În fapt, fiecare dintre inculpați a formulat cerere scrisă de recuzare, întemeiată pe cazul de incompatibilitate de la art. 64 alin. (1) lit. f C. proc. pen., pe motivul conduitei anterioare din dosarul penal, la care au mai adăugat, oral, și faptul că incompatibilitatea recurentei mai rezultă din comportamentul de la termenul de judecată din data de 31.05.2022, când au depus la dosar cererile scrise de recuzare.

Or, în opinia sa aceste din urmă cereri nu constituie alte două veritabile cereri de recuzare, ci doar un alt argument privind incompatibilitatea recurentei, deja invocată, în baza aceluiași temei de drept.

Prin încheierea de ședință dată în Camera de Consiliu din data de 15.06.2022, în dosarul nr. x/245/2022/a1, s-a dispus, în temeiul art. 68 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiate, a cererilor de recuzare formulate de inculpații D și C, prin apărătorii aleși.

Împrejurarea că judecătorul care a soluționat incidentul procedural nu a examinat argumentele orale, suplimentare, adică atât conduita anterioară din dosar, cât și cea din timpul ședinței de judecată din data de 31.05.2022, nu poate fi reținută în sarcina sa, întrucât ea nu avea atribuții de cenzurare a unei hotărâri judecătorești definitive. Judecătorul recuzat are obligația să ia la cunoștință de soluția dispusă, conținută în minută și, nicidecum, să analizeze și să cenzureze considerentele.

De asemenea,  recurenta a arătat că pentru a se putea reține săvârșirea abaterii disciplinare a exercitării funcției cu gravă-neglijență, trebuie avute în vedere și criteriul gravității încălcării, precum și dacă respectiva încălcare poate fi scuzabilă, prin raportare la circumstanțe profesionale obiective.

Or, cum prin minuta soluției pronunțate cu privire la recuzarea sa și în dispozitivul hotărârii s-a consemnat că s-au respins cererile de recuzare formulate de către cei doi inculpați, a dedus că au fost respinse toate cererile de recuzare, respectiv și cele scrise și cele formulate oral în ședință.

În același timp, este relevant și faptul că dosarul nr. x/245/2022/al avea o complexitate sporită, era un dosar cu peste 12 volume, 6 inculpați și 18 părți vătămate, toate aceste circumstanțe particulare demonstrând că, și dacă s-ar considera că a existat o greșeală, aceasta are caracter scuzabil, după cum s-a arătat și în opinia separată la hotărârea recurată. În susținerea caracterului scuzabil este și împrejurarea că nu îi poate fi imputată omisiunea de a avea în vedere și argumentele de recuzare formulate oral de apărătorii celor doi inculpați, cât timp nu era judecătorul învestit cu soluționarea cererilor de recuzare.

Așa fiind, apreciază că prin hotărârea recurată a fost pronunțată o soluție nelegală deoarece instanța disciplinară a aplicat în mod greșit prevederile art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022, neobservând toate criteriile cerute de lege pentru a califica o încălcare a unei norme legale de către magistrat ca fiind abatere disciplinară, astfel că se impune casarea hotărârii atacate.

Apărările formulate de părți

Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la critica vizând încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei, intimata a arătat că dosarele nr. 22-x și nr. 22-y, repartizate inițial inspectorilor judiciari E și F, au fost redistribuite întrucât aceștia au activat în cadrul Judecătoriei Y, instanță la care recurenta și-a desfășurat activitatea ca judecător stagiar începând cu luna iulie 2012, iar legea nu distinge cu privire la perioadele de timp diferite.

Nici susținerea potrivit căreia inspectorii judiciari trebuiau blocați de la repartizare pentru toate instanțele la care au funcționat anterior repartizării aleatorii nu poate fi reținută, de vreme ce scopul legii a fost realizat prin formularea ulterioară a cererilor de redistribuire de către inspectorii judiciari și prin admiterea acestora. Așadar, în opinia intimatei repartizarea celor două dosare s-a realizat în mod aleatoriu, cu respectarea dispozițiile legale și regulamentare, înscrisurile existente la dosarul cauzei atestând această situație.

În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar, dedusă din respingerea cererii sale de acordare a unui termen rezonabil pentru studierea actelor dosarului sau omisiunea menționării în cuprinsul procesului-verbal din 16.12.2022 a faptului că recurenta a solicitat studierea actelor dosarului, a arătat că acestea nu conduc la concluzia unei lipse de imparțialitate a inspectorului judiciar, ci vizează modalitatea în care acesta a procedat la instrumentarea dosarului raportat la poziția adoptată de recurentă față de procedura disciplinară.

Modalitatea în care inspectorul judiciar a procedat la instrumentarea procedurii disciplinare reprezintă chestiuni de oportunitate și vizează strategia de efectuare a cercetării disciplinare, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale nu impun inspectorului judiciar obligația de a stabili cu persoana cercetată termenul de ascultare sau succesiunea activităților pe care acesta trebuie să le desfășoare.

Totodată, cererea de redistribuire formulată de recurentă a fost respinsă ca neîntemeiată de inspectorul-șef prin rezoluția din 21.12.2022, fiind astfel confirmată imparțialitatea inspectorului judiciar.

Referitor la efectuarea cercetării disciplinare în lucrarea nr. 22-xx cu încălcarea dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., a arătat că, raportat la specificul activității de inspecție, activitate cu caracter administrativ, dar și la termenele de decădere în care trebuie îndeplinite actele în cursul verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare, ascultarea magistratului de către cel de-al treilea inspector nu era posibilă, având în vedere împrejurarea că exista riscul depășirii termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea cercetării disciplinare și pentru exercitarea acțiunii disciplinare, iar dispozițiile art. 399 C. proc. civ. nu puteau fi aplicate de plano.

A apreciat că nu s-a produs o vătămare a drepturilor recurentei în condițiile în care soluția a fost pronunțată în unanimitate, iar cel de-al treilea inspector judiciar a avut posibilitatea de a studia dosarul și de a analiza apărările formulate de magistrat, astfel că acesta a fost în măsură să-și exprime opinia cu privire la soluția dispusă.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare al magistratului, întrucât nu a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice, a arătat că nu era necesară punerea în discuție a schimbării de încadrare juridică în condițiile în care cele două acțiuni disciplinare au fost conexate, iar situația de fapt din acestea era similară, în sensul reținerii faptei constând în dispunerea de măsuri anterior soluționării cererilor de recuzare, context în care pentru toate cele trei dosare instanța disciplinară a reținut săvârșirea faptelor cu rea-credință, astfel că recurenta a avut posibilitatea de a formula apărările pe care le considera necesare.

În ceea ce privește criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța disciplinară a dispozițiilor de drept material, învederează că sub aspectul laturii obiective a abaterii analizate, faptele imputate recurentei rezidă în nesocotirea dispozițiilor art. 67 alin. (6) C. proc. pen., care au caracter special și se aplică în mod prioritar, în sensul că judecătorul se pronunță doar asupra măsurilor preventive.

Contrar celor susținute de recurentă, nu se pune în discuție cenzurarea pe cale administrativă a raționamentului logico-juridic al acesteia, ci ceea ce i s-a imputat a fost încălcarea dispozițiilor art. 67 alin. (6) C. proc. pen. și, implicit, încălcarea responsabilităților specifice funcției, prin nesocotirea dispozițiilor procesuale, fiind așadar sancționată conduita magistratului în raport de normele legale ce reglementează activitatea sa profesională, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr. 303/2022.

Sub aspectul laturii subiective, a arătat că probele administrate în cauză au dovedit existența vinovăției sub forma relei-credințe și a gravei neglijențe a magistratului.

Sub aspectul abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, omisiunea magistratului de a nu observa că nu au fost soluționate toate cererile de recuzare din dosar relevă nu doar încălcarea prevederilor art. 67 alin. (6) C. proc. pen., dar chiar și a dispozițiilor legii generale invocate de recurentă în justificarea soluțiilor dispuse, respectiv a art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, probele administrate în cauză relevă fără echivoc că recurenta, cu știință și contrar responsabilităților specifice funcției judiciare, a nesocotit dispozițiile procesuale menționate, cu consecința vătămării drepturilor procesuale, afectării calității actului de justiție și deteriorării încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, astfel că sunt nejustificate criticile invocate prin motivele de recurs și din această perspectivă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză și cu considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta  în continuare:

Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța supremă constată că toate criticile invocate de către recurentă sunt nefondate.

Din perspectiva criticilor referitoare la încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor, din actele dosarului rezultă împrejurarea că lucrările nr. 22-x și nr. 22-y, repartizate inițial domnilor inspectorilor judiciari E și F, au fost redistribuite întrucât aceștia au activat în cadrul Judecătoriei Y, instanță la care recurenta și-a desfășurat activitatea ca judecător stagiar începând cu luna iulie 2012, însă în perioade de timp diferite.

Conform art. 72 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data repartizării lucrărilor: „(1)Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial. (2)Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor art. 73

Înalta Curte apreciază că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cazului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 este de a asigura imparțialitatea procedurii disciplinare, în respectarea principiului legalității care trebuie să guverneze totalitatea actelor de procedură întocmite în etapa cercetării disciplinare.

Așadar, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilește, cu valoare de principiu, faptul că inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial, iar prin alin. (2) statuează, imperativ, că inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară în privința judecătorilor ori procurorilor din cadrul instanțelor ori parchetelor în care au funcționat, cerință ce nu este condiționată de vreun reper temporal, astfel că textul de lege trebuie interpretat ca referindu-se la instanțele la care inspectorii judiciari au funcționat efectiv.

În ceea ce privește critica potrivit căreia cei doi inspectori judiciari trebuiau blocați încă de la repartizarea aleatorie a lucrării de inspecție, Înalta Curte reține că inspectorii judiciari puteau constata existența motivului de incompatibilitate constând în faptul că au activat la aceeași instanță ca și magistratul cercetat doar după învestirea lor cu respectiva lucrare și efectuarea de verificări cu privire la traseul profesional al magistratului cercetat, neputându-se afirma că aceste date ar fi putut fi cunoscute anterior repartizării aleatorii.

Așa fiind, se constată că în mod întemeiat Inspecția Judiciară a procedat la  redistribuirea lucrărilor de inspecție de la cei doi inspectori judiciari cărora le-au fost repartizate inițial lucrările ce o vizau pe recurenta-pârâtă, criticile vizând încălcarea dispozițiilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor fiind nefondate.

În ceea ce privește susținerile referitoare la incompatibilitatea domnului inspector judiciar G, decurgând din atitudinea pretins  părtinitoare și abuzivă a acestuia, Înalta Curte constată că activitățile la care recurenta face referire se circumscriu exercitării de către inspectorul judiciar a atribuțiilor reglementate de lege și de Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, iar simplul fapt că recurenta este nemulțumită de modul în care au fost soluționate cererile sale, inclusiv cererea de redistribuire a lucrării, adresată inspectorului-șef, nu echivalează cu existența unei stări de incompatibilitate a inspectorului judiciar.

Pe de altă parte, referitor la legalitatea măsurilor dispuse de către inspectorul judiciar pe parcursul cercetării disciplinare, inclusiv sub aspectul respectării dreptului la apărare, magistratul cercetat are dreptul de a formula critici, atât în fața instanței disciplinare, cât și în fața instanței de recurs, care vor dispune în consecință.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenta reproșează inspectorului judiciar faptul că nu a acordat un nou termen de amânare pentru pregătirea apărării și pentru studierea dosarului, că a efectuat cercetarea disciplinară fără a acorda timpul necesar pentru pregătirea apărării, la sfârșitul termenului de 60 de zile reglementat de lege și că a stabilit în mod unilateral termenele de ascultare trecând mențiuni nereale în procesele-verbale întocmite.

Din actele dosarului de cercetare disciplinară rezultă că s-a dispus începerea cercetării disciplinare prin Rezoluția  nr. 1752 din data de la 27.09.2022, dată în lucrarea nr. 22-x, care i-a fost comunicată recurentei la data de 17.10.2022, aceasta formulând un punct de vedere la data de 28.10.2022. La data de  15.12.2022, inspectorul judiciar a contactat-o telefonic pe recurentă, pentru a stabili o dată în vederea audierii, însă aceasta  a menționat că nu este de acord cu actele dosarului disciplinar și nici cu stabilirea unei date pentru audierea sa, invocând faptul că se află în concediu de odihnă.

Ca urmare a verificărilor efectuate de către inspectorul judiciar, a reieșit că recurenta nu formulase vreo cerere pentru aprobarea concediului de odihnă până la acea dată și, raportat la dispozițiile art. 25 alin. (4) din Ordinul inspectorului-șef nr. 51/2021, acesta a stabilit termen pentru ascultarea prin video-conferință la data de 16.12.2022, ocazie cu care pârâta a solicitat un nou termen în vederea angajării unui apărător. A fost stabilit un nou termen la 21.12.2022, dată la care recurenta a menționat că nu se poate prezenta din cauza unor probleme medicale, dar fără a face vreo dovadă în acest sens.

Așadar, contrar susținerilor din recurs și în acord cu cele reținute întemeiat de instanța disciplinară, instanța de control judiciar apreciază că recurenta-pârâtă a avut posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului la apărare, având în vedere perioada de timp dintre data de 17.10.2022, când recurentei i-au fost comunicate actele din dosarul disciplinar, și data de 21.12.2022, stabilită pentru ascultarea sa, perioadă în care nu se poate reține existența unei pasivități a inspectorului judiciar, dat fiind că în acest timp au fost formulate și soluționate alte cereri ale recurentei-pârâte. În plus, la 28.10.2022 aceasta a  depus punct de vedere, astfel cum s-a arătat anterior.

Referitor la critica vizând efectuarea cercetării disciplinare în lucrarea nr. 22-xx cu încălcarea dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea dreptului la apărare al judecătorului cercetat, instanța supremă constată că și aceasta este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Înalta Curte  reține că dispozițiile art. 399 C. proc. civ., ce reglementează procedura de judecată în complet de divergență atunci când membrii completului învestit cu soluționarea cauzei au opinii diferite asupra unei anumite chestiuni, nu sunt aplicabile în procedura cercetării disciplinare, fiind incompatibile cu natura administrativă a activității desfășurate de către Inspecția Judiciară.

Astfel, potrivit art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii „Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu acestea.”

În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte apreciază că acesta a fost respectat, în condițiile în care cel de-al treilea inspector judiciar a avut posibilitatea de a studia dosarul și de a analiza apărările formulate de recurentă, astfel că acesta a fost în măsură să-și exprime opinia cu privire la soluția dispusă, iar aceasta a fost pronunțată în unanimitate.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu sunt fondate nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al magistratului pe motiv că nu ar fi fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice.

Astfel, din actele dosarului rezultă că în dosarul nr. x/J/2023 s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare prin rezoluția nr. 2184/27.12.2022, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr. 303/2022, constând în exercitarea funcției cu rea-credință, săvârșită prin încălcarea dispozițiilor art. 64 lit. f C. proc. pen. în dosarele nr. x/245/2020 și nr. x/245/2022/al și pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr. 303/2022, constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență în dosarul nr. x/245/2022/al.

În cadrul dosarului nr. y/J/2023 s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare prin rezoluția nr. 365/04.04.2023 pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II-a din Legea nr. 303/2022 pentru gravă neglijență, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 64 lit. f C. proc. pen. în dosarul  nr. y/245/2020.

Cele două dosare au fost conexate de către instanța disciplinară la termenul de judecată din data de 10.05.2023.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus sancționarea recurentei pentru exercitarea funcției cu rea-credință, constând în  dispunerea de măsuri în dosarele nr. x/245/2020, nr. x/245/2022/al și nr. y/245/2020, deși cererile de recuzare formulate împotriva sa nu erau soluționate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 64 lit. f C. proc. pen. și pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență în dosarul nr. x/245/2022/al, constând în faptul că a procedat la soluționarea cauzei omițând a constata faptul că nu fuseseră soluționate toate cele patru cereri de recuzare formulate împotriva sa.

În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (9) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii „Secția competentă în materie disciplinară, poate din oficiu sau la solicitarea părților, să schimbe încadrarea juridică a abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare. În toate cazurile, instanța disciplinară este obligată să pună în discuția părților schimbarea încadrării, iar, la solicitarea acestora să le acorde un termen pentru a depune concluzii scrise cu privire la schimbarea de încadrare. Asupra schimbării de încadrare secțiile se pronunță prin încheiere motivată.”

Or, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile prevederile anterior citate și că nu era necesară punerea în discuție a schimbării de încadrare juridică în condițiile în care cele două acțiuni disciplinare, ce vizau ambele forme ale abaterii disciplinare prevăzute  de art. 271 lit. s din Legea nr. 303/2022 au fost conexate, iar situația de fapt din acestea era similară, în sensul reținerii faptei de exercitare a funcției cu rea-credință, constând în dispunerea de măsuri procedurale înaintea soluționării cererilor de recuzare, precum și a faptei de exercitare a funcției cu gravă neglijență, constând în soluționarea cauzei cu omiterea observării faptului că nu fuseseră soluționate toate cererile de recuzare. Astfel, instanța disciplinară a reținut săvârșirea faptelor de exercitare a funcției cu rea-credință și, respectiv, gravă neglijență, recurenta având posibilitatea de a-și formula apărările pe care le considera necesare.

În același timp, chiar și în situația în care ar fi fost incidență o asemenea ipoteză, critica invocată de recurentă nu reflectă existența unor încălcări ale normelor de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității, nici sub aspectul nulității condiționate, nefiind relevată în cauză vreo vătămare suferită de recurentă, și nici sub aspectul nulității necondiționate, în sensul art. 175 -176 C. proc. civ.

Ca urmare, cum niciun argument invocat de recurentă în cadrul acestor critici nu se justifică, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Se reține că argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 271 lit. s din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, instanța supremă reține că reprezintă abatere disciplinară „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”.

Din perspectiva săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de  art. 271 lit. s teza I din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor,  constând în exercitarea funcției cu rea-credință, prin acțiunile disciplinare conexate se impută pârâtei judecător faptul că, fiind recuzată în dosarele nr.x/245/2020, nr.x/245/2022/1.3, nr.y/245/2020,  nr. x/245/2017, nr. x/245/2019 și nr.y/245/2022, a procedat la dispunerea de măsuri procesuale în respectivele cauze anterior soluționării cererilor de recuzare formulate împotriva sa.

Conform prevederilor art. 272 alin. (2) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, „Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”.

Pentru a putea reține existența răspunderii disciplinare în raport cu abaterea disciplinară mai sus menționată, este necesar a fi verificată existența elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare, și anume: a faptei ilicite, a urmării acesteia - în cazul de față, o atingere adusă relațiilor sociale constând în bunul mers al actului de justiție, a raportului de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă, precum și a vinovăției.

Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părțile implicate în proces. Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăție sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

Sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, așa cum s-a arătat mai sus, reaua-credința presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza sau acceptarea vătămării intereselor uneia dintre părțile implicate în proces.

Așadar, abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor în modalitatea exercitării funcției cu rea-credință, presupune un scop specific și anume vătămarea intereselor unei persoane.

Astfel, intimata a reținut, în esență, că recurenta-pârâtă a încălcat dispozițiile art. 67 alin. (6) C. proc. pen., prin efectuare de acte de procedură în dosarele cu care a fost învestită, după ce au fost formulate cereri de recuzare împotriva sa și până la soluționarea acestora, aspect