ÎCCJ, Decizia nr. 87/2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

1.Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2024, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr.  303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A judecător în cadrul Judecătoriei X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II-a din același act normativ.

Hotărârea instanței disciplinare

Prin hotărârea nr. 15J din 27 noiembrie 2024, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024, cu unanimitate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A judecător în cadrul Judecătoriei X, iar, în baza art. 273 alin. (l) lit. e din Legea nr.  303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a aplicat pârâtei A judecător în cadrul Judecătoriei X – sancțiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcție pentru o perioadă de patru luni” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II-a din același act normativ.

Împotriva hotărârii nr. 15J din 27 noiembrie 2024 pronunțate de Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta judecător a formulat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2025.

Prin cererea de recurs a solicitat respingerea acțiunii disciplinare ca neîntemeiată, motivat de faptul că, în speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 271 lit. s teza a II-a din Legea nr.  303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În subsidiar, a solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv diminuarea salariului sau avertisment, întrucât în cauză nu se impune suspendarea sa.

Recurenta consideră că un magistrat nu poate fi sancționat la un moment la care calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de acesta în primă instanță nu a fost soluționată. Mai mult, în respectiva cauză, o parte, respectiv pârâții, care au avut avocat ales, sunt mulțumiți de soluția primei instanțe. Apreciază că prin intervenția Inspecției Judiciare este încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, în opinia recurentei, acțiunea Inspecției Judiciare nu este constituțională, cât timp procesul se află pe rolul instanțelor, iar judecătorul nu poate fi sancționat disciplinar pentru soluțiile pronunțate în cauze cu care a fost învestit.

În ceea ce privește dosarul referitor la care s-a formulat sesizarea Inspecției Judiciare, respectiv dosarul nr. x/254/2022, având ca obiect partaj, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța disciplinară că judecătorul nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de părți. Recurenta prezintă istoricul acestui dosar, cererile formulate de părți și soluțiile instanței asupra acestora, învederând că a pronunțat hotărârea cu privire la toate aspectele invocate, iar partea nemulțumită avea la dispoziție căi legale de a o ataca.

În plus, precizează că, la data de 6 aprilie 2023, au fost prezenți în sală toți cei trei reclamanți care au depus modificarea de acțiune semnată de fiecare dintre ei, acest act regăsindu-se la dosar, purtând viza și semnătura judecătorului privind „primirea actului în sala de judecată la ședința din data de 6 aprilie 2023”.

Hotărârea atacată, în opinia recurentei, nu este motivată, deoarece nu au fost analizate aspecte esențiale pe care le-a invocat în fața instanței disciplinare și nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de recurentă.

Învederează că Inspecția Judiciară nu a depus în probațiune înregistrarea ședinței de judecată din 6 aprilie 2023 iar instanța disciplinară nu a administrat această probă.

Mai mult, instanța disciplinară nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor art. 229 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Totodată, în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsește nicio referire la incidența Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2040 din 13 iulie 2023, conform căreia „numărul recomandabil de dosare/complet”, în decursul unei luni, „este de 40 de dosare”, respectiv, nu au avut în vedere „asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate”, pentru „funcționarea corespunzătoare a instanței”.

De asemenea, apreciază că în hotărârea recurată nu s-a răspuns la solicitarea magistratului referitoare la faptul că acesta nu poate fi sancționat  pentru soluțiile pronunțate în cauze, conform art. 266 alin. (2) din Legea nr.  303/2022.

Mai arată că își desfășoară activitatea la Judecătoria X, unde a fost transferată de la Judecătoria Y la data de 1 iulie 2024. La Judecătoria Y și-a desfășurat activitatea din data de 15 martie 2022, în calitate de judecător, ca urmare a admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Z, jud. Arad. Este judecător definitiv numit prin Decretul nr.148 din 4 februarie 2013, la Judecătoria Z, anterior fiind judecător stagiar la aceeași instanță din 1 iulie 2011, ca urmare a absolvirii Institutului Național al Magistraturii. În toată această perioadă nu a fost sancționată disciplinar.

Învederează că la Judecătoria Y a avut pe rol aproximativ 1300 - 1500 dosare anual.

Un alt aspect important este cel referitor la protestele personalului auxiliar al instanței care au dus la amânarea proceselor pentru acest motiv, deoarece se judecau doar cauzele urgente, astfel că a respectat formele de protest pe care le apreciază ca fiind îndreptățite, având în vedere numărul mare de dosare repartizate și numărul mare de dosare din ședințele de judecată. În plus, la Judecătoria Y era deficit de personal, atât în ceea ce privește personalul auxiliar, cât și magistrații.

Susține că își desfășoară activitatea cu conștiinciozitate și este preocupată doar de atribuțiile de muncă și lucrează peste program. Dovadă în acest sens sunt indicatorii de eficiență, întrucât are calificativul „Foarte Eficient” la toți indicatorii de eficiență privind operativitatea, conform situațiilor statistice –STATIS 2022-2023, respectiv rata de soluționare, vechime dosare în stoc, pondere dosare închise într-un an.

Precizează că, în ceea ce privește dosarul nr. x/254/2022, s-a încadrat în durata medie de soluționare a dosarelor de la nivelul instanței la care funcționează.

Mai arată că în cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare se găsesc erori cu privire la dosarul care formează obiectul sesizării, respectiv dosarul nr.x/254/2022, având ca obiect partaj.

Prezentând istoricul litigiului de partaj în discuție, arată că reclamanții     s-au prezentat personal, iar pentru pârâți, avocatul ales. Întrucât cotele de proprietate ale reclamanților sunt considerabil mai mici decât cotele de proprietate ale pârâților, pentru a se evita divizarea excesivă a bunului, la termenul acordat pentru a se propune probe, părțile au arătat că nu solicită expertiză topografică, ci administrarea probei cu expertiză evaluatorie, toate părțile fiind de acord cu atribuirea bunului în totalitate către pârâți cu plata sultei corespunzătoare către reclamanți. Ulterior, reclamanții au revenit și au arătat că nu mai doresc să li se plătească sultă.

În cauză, valoarea de circulație a imobilului respectiv a fost calculată și de către instanță, în funcție de grilele notariale, în vederea calculării taxei judiciare de timbru, conform art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2013. Totodată, instanța a încuviințat părților proba cu expertiza evaluatorie, conform art. 258 alin. (l) și art. 330 alin. (1) C. proc. civ., fiind necesară pentru a se stabili sulta. Reclamanții nu au fost prezenți la termenul acordat pentru a se propune probe, din 28 septembrie 2023, fiind prezent doar avocatul pârâților. Ulterior, reclamanții au depus note scrise prin care au arătat că solicită expertiza topografică. La următoarele termene la care reclamanții și avocatul pârâților au fost prezenți, instanța a pus în discuție necesitatea de a se efectua și expertiza topografică, de două ori și de fiecare dată, reclamanții au formulat cerere de recuzare. Ambele cereri de recuzare au fost respinse. Toate părțile au luat cunoștință de expertiza evaluatorie, iar reclamanții au formulat obiecțiuni. Din cauza costurilor, reclamanții, care nu au fost asistați de avocat, nu au solicitat o nouă expertiză evaluatorie și au avut o poziție echivocă privind expertiza topografică, formulând cereri de recuzare de câte ori a pus instanța în discuție necesitatea de a se efectua expertiza topografică.

De asemenea, în temeiul art. 258 alin. (1) și art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere probele existente la dosarul cauzei, respectiv înscrisuri și expertiza evaluatorie, în raport cu cotele de proprietate ale reclamanților, care sunt considerabil mai mici decât cotele de proprietate ale pârâților, prima instanță a constatat că pentru soluționarea cauzei nu este pertinentă, concludentă și utilă administrarea probei cu expertiza topografică, nu au fost dovedite motive de nulitate ale probei cu expertiza evaluatorie, iar obiecțiunile la expertiza evaluatorie au fost considerate apărări privind fondul cauzei, având în vedere că valoare de circulație a imobilului a fost stabilită și de către instanță potrivit grilelor notariale, în vederea calculării taxei judiciare de timbru.

Astfel a fost pronunțată de către prima instanță, în dosarul nr. x/254/2022, sentința civilă nr.258 din 21 februarie 2024.

În situația în care reclamanții erau nemulțumiți de soluția pronunțată în dosar, cale de atac prevăzută de lege este cale de atac a apelului, conform art. 466 alin. (l) C. proc. civ., apel care presupune o nouă judecată asupra fondului conform art. 476 alin. (l) C. proc. civ., permițând administrarea din nou a expertizei evaluatorii și a expertizei topografice, în situația în care instanța de apel „consideră aceste probe necesare pentru soluționarea cauzei”, conform art. 479 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt argument invocat de recurentă este faptul că existența unei erori materiale din cuprinsul încheierii de ședință nu poate fi considerat motiv imputabil judecătorului, întrucât aceasta poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere conform art. 442 C. proc. civ. Astfel, în opinia recurentei, în cauză nu pot fi reținute motive imputabile magistratului, raportat la perioadele de protest care au fost publice, privind volumul de activitate la nivelul instanței și personalul insuficient, un sigur grefier participând la două ședințe de judecată pe zi, atât civilă, cât și penală.

Dosarele repartizate pe complet au depășit numărul de 40 de dosare pe lună, cât a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.2040/13 iulie 2023. În anul 2022 au fost repartizate completului 1302 dosare, iar în anul 2023 au fost repartizate aceluiași complet 915 dosare. Astfel, au fost rulate în fiecare lună aproximativ 200 dosare și au fost repartizate aproximativ 108 dosare lunar în anul 2022 și 76 dosare lunar în anul 2023.

În continuare, reclamanții au posibilitatea să urmeze căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru a realiza rezultatul pe care aceștia îl consideră necesar cu privire la sentința civilă nr. 258 din 21 februarie 2024, pronunțată de Judecătoria Y în dosarul nr. x/254/2022.

În sentința recurată sunt menționate și alte aspecte care nu au format obiectul cercetării, respectiv obiectul acestui dosar, cu privire la care recurenta nu a fost ascultată și care nu sunt adevărate în această cauză. Acțiunea disciplinară este inadmisibilă cu privire la acestea, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022. Astfel, hotărârile judecătorești au fost redactate conform art. 426 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de redactare este de 30 de zile, respectiv 60 de zile sau 90 de zile. Aplicația STATIS nu este actualizată cu privire la prelungirea termenului de redactare cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, conform modificării art. 426 alin. (5) C. proc. civ., luând în considerare doar termenul de 30 de zile, până la actualizarea evidențelor informatice. La Judecătoria Y fiind deficit de personal, atât în ceea ce îi privește magistrații, cât și personalul auxiliar, nu sunt grefieri suficienți pentru activitatea de tehnoredactare a hotărârilor judecătorești, astfel încât recurenta redactează integral hotărârile judecătorești.

Arată că la Judecătoria Y în anul 2023 au fost desființate/modificate în calea de atac 2,29% dintre hotărârile pe care le-a pronunțat în materie civilă și 1,33 % dintre hotărârile pronunțate în materie penală.

Solicită respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată, conform art. 51 din Legea nr.  305/2022, sau aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv diminuarea salariului sau avertisment.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală.

În ceea ce privește abaterea disciplinară reținută în sarcina magistratului constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență prevăzută de art. 271 lit. s teza a II-a din Legea nr.  303/2022, apreciază că în mod judicios s-a reținut în sarcina magistratului săvârșirea acestei abateri disciplinare raportat la faptele imputate acestuia.

Contrar susținerilor recurentei, apreciază că instanța disciplinară a luat în considerare toate apărările magistratului și a arătat motivat care au fost argumentele ce au stat la baza pronunțării soluției dispuse în cauză. Astfel, s-a arătat că susținerea doamnei judecător A în sensul că la unul dintre termenele de judecată a fost prezent reclamantul B împreună cu soția sa, C, iar grefierul de ședință a omis să menționeze prezența acesteia în încheierea de ședință reprezintă o simplă alegație care nu este confirmată de probele administrate în cauză.

Din încheierile de ședință depuse la dosarul disciplinar și din înregistrările audio ale ședințelor nu rezultă că numita C a fost prezentă la vreun termen de judecată, relevant fiind faptul că nu există nicio dispoziție a instanței pentru introducerea acesteia în cauză și citarea în calitate de reclamant. Mai mult decât atât, deși numita C nu a fost citată pe parcursul procesului, totuși sentința civilă nr. 258/21 februarie 2024 a fost pronunțată și în contradictoriu cu aceasta în calitate de reclamantă.

Probele administrate în cauză au relevat că, pe parcursul desfășurării procesului, reclamanții au formulat și au depus la dosar mai multe cereri care vizau următoarele: îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 9 martie 2023, încuviințarea și administrarea probatoriilor, constatarea nulității sau anularea unor probe, însușirea unei probe la care a renunțat partea adversă, comunicarea raportului de expertiză și soluționarea obiecțiunilor formulate împotriva acestuia, iar magistratul nu s-a pronunțat asupra acestora.

Din această perspectivă, consideră relevant și faptul că reclamanții au solicitat, expres, doamnei judecător să se pronunțe cu privire la cererile formulate în dosarul nr. x/254/2022.

Astfel, prin cererea depusă la data de 3 noiembrie 2023, reclamanții au solicitat soluționarea cu celeritate a cererilor depuse până la acel moment, prin cererea formulată verbal, în ședința din 16 noiembrie 2023, au solicitat să se discute admisibilitatea probelor și însușirea unei probe la care a renunțat partea adversă, iar prin notele scrise depuse la data de 15 ianuarie 2024 și prin cererea depusă la 12 februarie 2024 au reiterat, în mare parte, aspectele invocate anterior, solicitând și comunicarea raportului de expertiză tehnică judiciară evaluatorie.

Doamna judecător A a ignorat toate aceste solicitări ale reclamanților, iar la termenul de dezbateri din 15 februarie 2024, deși reclamanții au precizat, din nou, că au depus la dosar mai multe cereri asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, cereri pe care le-au indicat, totuși magistratul a pus în discuția contradictorie a părților doar cererea privind îndreptarea erorii materiale a încheierii de ședință din 6 aprilie 2023, sens în care a dispus să se consemneze corect faptul că reclamanții nu sunt de acord cu primirea unei sulte, cu privire la toate celelalte cereri consemnându-se că instanța se va pronunța când va analiza fondul cauzei. Cu toate acestea, din considerentele sentinței civile nr. 258 din 21 februarie 2024 nu rezultă că magistratul s-a pronunțat asupra acestor cereri.

Precizează că la termenul din 15 februarie 2024 s-au depus la dosar și obiecțiuni la raportul de expertiză, iar doamna judecător A  nu s-a pronunțat asupra acestora, deși reclamanții au precizat că nu au avut ocazia să depună aceste obiecțiuni, fiind primul termen, după depunerea raportului, la care cauza nu se amâna fără discuții.

În concret, doamna judecător a dispus măsuri în dosarul nr. x/254/2022 doar la primul termen de judecată din 9 martie 2023 când a pus în vedere reclamanților să formuleze, în scris, cerere modificatoare și la termenul din data de 28 septembrie 2023 când s-au discutat probatoriile (termen la care reclamanții au lipsit), la toate celelalte termene cauza fiind amânată, fără discuții, pentru motive ce țineau de proteste ale judecătorilor și de soluționarea unor cereri de recuzare sau a unor cereri de ajutor public judiciar.

De asemenea, din înregistrările audio ale ședințelor de judecată a reieșit că, la fiecare termen de judecată, după efectuarea apelului în cauză, existau momente de tăcere îndelungată, timp în care doamna judecător A nu discuta cu părțile, pârând că răsfoiește dosarul, iar de multe ori întreba părțile despre actele sau cererile depuse la dosar, împrejurare care conduce la concluzia că aceasta nu a studiat corespunzător dosarul cu a cărui soluționare fusese învestită.

Astfel, la termenul de judecată din 15 februarie 2024, doamna judecător părea că nu are cunoștință despre cererile depuse de către reclamanți, solicitând acestora să le indice, fără ca, în final, să se pronunțe asupra acestora.

La termenele din 16 noiembrie 2023 și, respectiv, 18 ianuarie 2024, judecătorului i-au fost necesare minute în șir să constate că la dosar se depuseseră cereri de recuzare și să acorde termen pentru soluționarea acestora, iar la termenul din 15 februarie 2024 doamna judecător părea că nu are cunoștință de cererile depuse de către reclamanți și asupra soluționării cărora aceștia insistaseră la toate termenele la care au fost prezenți, solicitând acestora să le nominalizeze, deși ele se aflau la dosar, dar în final nepronunțându-se asupra lor, menționând în cuprinsul încheierii că se va pronunța când va analiza fondul cauzei, aspect ce nu rezultă însă din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 258 din 21 februarie 2024.

Învederează că din modul în care s-a derulat procesul în cauza ce face obiectul sesizării rezultă că doamna judecător nu a pregătit temeinic ședințele de judecată, în sensul în care nu a studiat dosarul, nu a respectat dispozițiile procedurale ce reglementează judecata în primă instanță, respectiv cele care vizează atât citarea părților și comunicarea actelor dosarului [art. 153 alin. (1) și art. 79 alin. (1) C. proc. civ.], cât și punerea în discuția contradictorie a părților a cererilor, împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept prezentate în scris, precum și pronunțarea asupra acestora la momentul procesual stabilit de către legiuitor (art. 14 și art. 224 C. proc. civ.) realizând o gestionare defectuoasă a cauzei și o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare prevăzute de legi și regulamente cu consecința încălcării drepturilor procesuale ale părților, nesocotind implicit dreptul acestora la apărare și la un proces echitabil.

Relevantă în cauză, în opinia intimatei, este împrejurarea că magistratul nu a fost sancționat pentru soluția dispusă în cauză, ci pentru modalitatea în care acesta a instrumentat dosarul ce i-a revenit spre soluționare și a aplicat dispozițiile legale în cauză. Deși doamna judecător a încercat să inducă ideea că prezenta acțiune disciplinară vizează soluția adoptată, aceste susțineri nu pot fi primite, din cele anterior redate rezultând că maniera de desfășurare a procesului civil a fost cea care i-a nemulțumit pe petenți, dispozițiile legale încălcate de magistrat necomportând niciun fel de dificultate, nefiind în discuție probleme de drept deosebite, ci chestiuni procedurale aplicate în mod constant și uniform la nivel național.

Menționează că încălcarea prevederilor legale și regulamentare edictate în vederea aplicării legii care guvernează activitatea de judecată ce s-au reținut în sarcina magistratului nu poate fi subsumată activității de interpretare a dispozițiilor legale sau de apreciere a probelor pentru a fi exclusă de sub incidența răspunderii disciplinare. Faptul că părțile au la îndemână căile de atac prevăzute de lege împotriva unei hotărâri nu conduce la concluzia că judecătorul de fond nu este obligat, prin natura funcției, să cunoască și să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, în egală măsură, fiind necesar ca acesta să dea dovadă de competență profesională, pentru asigurarea respectării și aplicării legii, fiind obligat să cunoască și să-și asume efectele încălcărilor procedurale, ce pot fi de natură a aduce prejudicii părților, atâta vreme cât acestea sunt prevăzute în mod expres, clar și fără echivoc în dispozițiile legale generale a căror cunoaștere și respectare este obligatorie.

Prin urmare, în opinia intimatei, este lipsit de relevanță, din perspectiva abaterii prevăzute de art. 271 lit. s din Legea nr.  303/2022, că măsurile adoptate de judecător și hotărârea pronunțată pot fi cenzurate în căile de atac, câte vreme aceasta este o activitate ulterioară săvârșirii elementului material al abaterii, realizată de alte persoane, cu costurile aferente, atât sub aspect material respectiv, taxă de timbru consistentă, în cazul unei cauze având obiect partaj, onorarii avocat etc., cât și de timp, având în vedere că declararea unei căi de atac este, în mod evident, de natură a conduce la prelungirea procedurilor judiciare.

În contextul în care în procedura disciplinară nu se realizează o evaluare a activității profesionale, fără a nega volumul de activitate, trebuie menționată îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării dispozițiilor legale ce reglementează citarea părților, introducerea în cauză, din oficiu, a altor persoane și punerea în discuția părților a tuturor chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății, împrejurare ce presupune imperativul respectării calității actului de justiție apte să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept. Or, în speță, acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a magistratului prin conduita imputabilă constând în lipsa de diligență, de implicare și fermitate în gestionarea cauzei de care a dat dovadă, cu consecințe nefavorabile în privința drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor și din perspectiva funcționării optime a sistemului judiciar.

De asemenea, consideră că nu sunt apte să confere un caracter scuzabil conduitei neconforme analizate nici susținerile referitoare la indicatorii de eficiență privind operativitatea și aplicabilitatea Hotărârii nr. 2040 din 13 iulie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește gravitatea abaterii disciplinare raportat la situația de fapt reținută în acțiunea disciplinară apreciază că magistratul are o manieră proprie de aplicare a dispozițiilor procesuale și că aceasta este o constantă în activitatea magistratului, astfel cum rezultă și din fișele de imputabilitate întocmite de Tribunalul X, prin care se rețin următoarele aspecte: doamna judecător a aplicat un text de lege străin situației de fapt; a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; a încălcat principii generale de drept; a ignorat total probatoriul administrat; a condamnat inculpatul pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune; a încălcat dreptul la apărare prin omisiunea de a analiza excepțiile procesuale invocate în apărare; a ignorat total înscrisurile depuse la dosar; nu a făcut analiza comparativă a elementelor ce determină admiterea excepției autorității de lucru judecat. De asemenea, s-a constatat: lipsa totală a motivării; inserarea unor motive contradictorii ori numai a unor motive străine de natura cauzei; nesoluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Face referire la decizia nr. 40 din 10 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prin care doamna judecător a mai fost sancționată anterior astfel că, în opinia intimatei, sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei și este de natură a asigura prevenția generală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, va avea ca efect evitarea de către magistrat, pe viitor, a unor astfel de manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcției, în special, și al justiției, în general.

În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate și că hotărârea atacată este legală întrucât cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procesual.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat, în esență, chestiunile invocate prin cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Examinând hotărârea atacată sub aspectul legalității și temeiniciei, în raport de criticile din recurs, având în vedere situația de fapt amplu prezentată în hotărârea instanței disciplinare și realizând propria analiză a probatoriului administrat în cauza dedusă judecății, în condițiile în care recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr.  305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară, Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele expuse în continuare.

i) Prioritar, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurenta a formulat critici privitoare la motivarea necorespunzătoare a hotărârii, susținând  în acest sens că instanța disciplinară nu s-a pronunțat asupra mai multor aspecte invocate de aceasta. Astfel, se afirmă că în cuprinsul hotărârii atacate nu se regăsesc considerente privind solicitarea ca instanța disciplinară să aibă în vedere că cei trei reclamanți din dosarul în legătură cu care s-a formulat sesizarea disciplinară au fost prezenți în sala de ședință la judecata pricinii, referiri la incidența în cauză a dispozițiilor art. 229 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv, la incidența Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2040 din 13 iulie 2023 referitoare la numărul recomandat de dosare și nici cu privire la solicitarea sa de a nu fi sancționat magistratul pentru soluțiile pronunțate în cauză.

Înalta Curte constată că aceste susțineri ale recurentei sunt contrazise de conținutul hotărârii instanței disciplinare recurate, hotărâre care îndeplinește exigențele impuse de lege în privința motivării.

Astfel, se constată că instanța disciplinară a expus, în considerentele hotărârii atacate, ca elemente ale silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, instanța disciplinară nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință căreia îi răspund hotărârea, precum și încheierile atacate în cauză.

În sensul celor anterior arătate, sunt edificatoare și considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea, spre exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei și Albina împotriva României).

În acest context, se reține că instanța disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele și să răspundă punctual tuturor afirmațiilor și argumentelor părților, fiind suficient să expună argumentat probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care hotărârea recurată le îndeplinește.

Se cuvine, totodată, menționat că simpla nemulțumire a uneia dintre părți față de împrejurarea că instanța disciplinară nu a dat unui anumit mijloc de probă sau unei anumite apărări relevanța propusă de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Or, din analiza hotărârii ce face obiectul recursului, se observă că instanța disciplinară a realizat o cercetare reală și efectivă a cauzei, astfel că nu pot fi primite criticile prin care recurenta tinde să demonstreze nelegalitatea hotărârii din perspectiva nemotivării, pretinzând că instanța disciplinară nu ar fi expus argumentele pentru care nu a dat relevanța propusă unora dintre susținerile și  apărările părții sau unora dintre probele administrate.

Este de subliniat că, din examinarea hotărârii recurate, rezultă că faptele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dându-se posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor legale ce reglementează abaterile disciplinare analizate în speță.

De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost stabilite prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspectele esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel încât nu pot fi validate aprecierile pur subiective ale recurentei vizând caracterul formal al acestei examinări, preluarea necritică a susținerilor din acțiunea disciplinară, săvârșirea unei erori judiciare, lipsa unui suport probator pentru stabilirea situației de fapt, interpretarea incorectă sau ilogică a dovezilor, fundamentarea concluziilor instanței pe elemente probatorii nereale ori lipsa rolului activ.

Așadar, în ceea ce privește criticile expuse sub aspectul nemotivării hotărârii, fiind contrazise de conținutul acesteia, vor fi respinse ca fiind neîntemeiate.

ii) Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, recurenta invocă și critici prin care susține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a doua din Legea nr.  303/2022, hotărârea recurată fiind nelegală din această perspectivă, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 271 lit. s din Legea nr.  303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu rea-credință sau grava neglijență”.

Dispozițiile art. 272 alin. (2) și (3) din același act normativ definesc noțiunea de gravă neglijență la care face referire textul art. 271 anterior menționat, arătând că „Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.(alin. (2) În scopul determinării cazurilor în care se nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual se vor lua în considerare gradul de claritate și precizie a normelor încălcate, noutatea și dificultatea problemei de drept prin raportare la jurisprudența și doctrina în materie, gravitatea nerespectării, precum și alte circumstanțe profesionale obiective. (alin. (3)

Raportat la dispozițiile legale anterior evocate, se constată că pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II-a din Legea nr.  303/2022 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar, sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Astfel, în jurisprudența în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor s-a reținut că această abatere presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală [art. 16 alin. (4) C. pen.], ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală.

Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr.48 din 27 februarie 2017, Decizia nr.130 din 24 aprilie 2017, Decizia nr.173 din 5 octombrie 2020).

Conduita profesională a judecătorului trebuie privită, așadar, din perspectiva obligațiilor care revin magistratului în exercitarea atribuțiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale și speciale care guvernează modul de soluționare a cauzelor și a normelor de drept incidente în cauza la care se face referire în sesizarea care a stat la baza inițierii procedurii disciplinare.

Din această perspectivă, trebuie subliniat că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale, în jurisprudența Completului de 5 judecători referitoare la aplicarea acestei reglementări reținându-se constant că legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o importanță deosebită, care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților.

Altfel spus, se poate reține existența acestei abateri doar în situația în care există  o vădită contradicție între dispozițiile legale aplicabile în materie și măsurile procesuale dispuse în cauza respectivă.

De asemenea, trebuie subliniat că modul de interpretare și aplicare a normei de drept, ca rezultat al raționamentului logico-juridic al magistratului este supus controlului de legalitate și temeinicie numai în căile de atac prevăzute de lege, iar nu pe calea contenciosului disciplinar.

Prin raportare la aceste coordonate legale și jurisprudențiale, Înalta Curte constată că, în cauza de față, exercitarea funcției cu gravă neglijență a fost reținută în sarcina recurentei judecător, în esență, cu privire la modul în care a gestionat lucrările în dosarul nr. x/254/2022, având ca obiect partaj.

Așa acum s-a arătat mai sus, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Astfel, prin hotărârea recurată, pe baza probatoriului, instanța disciplinară a stabilit că doamna judecător nu a respectat normele referitoare la studiul dosarului și pregătirea ședinței de judecată, conducând ședințele de judecată într-o manieră lipsită de rigoare procedurală și nesocotind dispozițiile procedurale ce reglementează judecata în primă instanță, respectiv cele care vizează atât citarea părților și comunicarea actelor dosarului [art. 153 alin. (1) și art. 79 alin. (1) C. proc. civ.], cât și principiul contradictorialității, inclusiv sub aspectul punerii în discuția părților a cererilor și excepțiilor, precum și cu privire la pronunțarea asupra acestora la momentul procesual stabilit de către legiuitor (art. 14 și art. 224 C. proc. civ.).

Referitor la faptul că doamna judecător nu ar fi dispus măsurile necesare  pentru desfășurarea judecății cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil, prin hotărârea recurată s-a avut în vedere că, în dosarul sus-menționat, singurele măsuri au fost luate la termenul de judecată din 09.03.2023, când aceasta a învederat reclamanților să formuleze o cerere modificatoare a cadrului procesual subiectiv, și la termenul din 28.09.2023, când s-au discutat probatoriile, în lipsa reclamanților, la toate celelalte termene cauza fiind amânată, fără discuții, pentru motive ce țineau de proteste ale judecătorilor, de soluționarea unor cereri de recuzare și de ajutor public judiciar.

În aceste circumstanțe, s-a arătat că doamna judecător nu s-a pronunțat până la sfârșitul procesului asupra cererii de modificare depusă de reclamanți și nu a dispus ca atare citarea soției unuia dintre reclamanți, care putea afirma drepturi proprii legate de bunul imobil partajat, conform cererii respective, pronunțând însă sentința în contradictoriu și cu aceasta.

Totodată, doamna judecător nu s-ar fi pronunțat în aceeași cauză asupra cererilor formulate de reclamanți referitoare la îndreptarea unei erori materiale strecurate în cuprinsul unei încheieri de ședință, încuviințarea și administrarea probatoriilor și constatarea nulității/anularea unor probe, însușirea unei probe la care a renunțat partea adversă, comunicarea unui raport de expertiză și, respectiv, cu privire la obiecțiunile formulate împotriva acestuia.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că aspectele imputate magistratului, aspecte care în opinia instanței disciplinare, s-ar circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție nu reflectă existența unor elemente de gravă neglijență.

În aprecierea caracterului nescuzabil al faptei, etalonul care trebuie avut în vedere este acela al judecătorului diligent, care acționează cu grijă față de interesul public al înfăptuirii justiției.

Totuși, verificarea existenței abaterii disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanțelor în care a trebuie să lucreze magistratul.

Realizând ca atare propria apreciere cu privire la situația de fapt, prin raportare la aspecte redate în cuprinsul hotărârii instanței disciplinare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atestă următoarele:

La primul termen de judecată stabilit în ședință publică, după finalizarea procedurii de regularizare, doamna judecător, recurenta în speță, a pus în discuția părților posibilitatea ca reclamanții să formuleze o cerere modificatoare a cadrului procesual subiectiv, aspect care, contrar celor reținute în hotărârea recurată, reprezintă o împrejurare ce relevă fără dubiu că magistratul studiase pricina dedusă judecății, fiind în măsură să-și exercite rolul activ cu privire la o chestiune relevantă în raporturile dintre părți, față de obiectul pricinii deduse judecății – partaj judiciar.

Având în vedere că, urmare a inițiativei recurentei, o asemenea cerere referitoare la cadrul procesual a fost formulată de reclamanți, fiind depusă de aceștia prin email la data de 03.04.2024, se constată că discutarea efectelor cererii în litigiul pendinte putea fi pusă în discuție doar la următorul termen de judecată la care procedura de citare a părților inițiale era legal îndeplinită și acestea erau în măsură să formuleze concluzii și asupra lărgirii cadrului procesual, termenul indicat fiind în litigiul respectiv cel din data de 28.09.2023, termen la care, reclamanții însă au lipsit și s-au încuviințat probele solicitat de pârâți, prin apărător, inclusiv efectuarea unei expertize evaluatorii.

Referitor la această ultimă probă, trebuie remarcat că cererea pentru comunicarea raportului de expertiză, asupra căreia s-a reținut prin hotărârea recurată că doamna judecător nu s-ar fi pronunțat, a fost formulată după aproape 3 luni de la data depunerii acestei lucrări la dosarul cauzei, reclamanții formulând, de altfel,  ulterior, obiecțiuni la raport (cum se va arăta în continuare).

Se mai constată că celelalte solicitări ale reclamanților privitoare la încuviințarea și administrarea probatoriilor și constatarea nulității/anularea unor probe, respectiv însușirea unei probe la care a renunțat partea adversă, cereri care, conform hotărârii instanței disciplinare, ar fi rămas nesoluționate, au fost depuse cu depășirea momentului procedural al dezbaterii și încuviințării probatoriului în cauză, reclamanții formulând, totodată, cereri repetate de recuzare a doamnei judecător care au determinat amânarea cauzei, nepermițând luarea în discuție a  cererilor anterior menționate, până la termenul din data de 15.02.2024.

La acest ultim termen de judecată, reclamanții au fost prezenți și au învederat doamnei judecător nesoluționarea cererilor proprii referitoare la îndreptarea unei erori materiale și la probatoriu, formulând și obiecțiuni la raportul de expertiză (lucrare care era depusă la dosar încă de la data de 8.11.2023), fără a mai invoca însă chestiunea modificării cadrului procesual, situație în raport de care recurenta judecător a dispus asupra cererii de rectificare a erorilor materiale, a constatat că nu mai sunt probe de administrat și a arătat privitor la celelalte cereri reiterate de reclamanți că vor fi analizate odată cu analiza fondului cauzei, rămânând în pronunțare.

Sub acest ultim aspect, deși instanța disciplinară a reținut că din considerentele sentinței civile nr. 258/21.02.2024 nu rezultă că recurenta judecător s-ar fi pronunțat asupra acestor cereri, Înalta Curte trebuie să remarce că respectivele cereri priveau exclusiv probatoriul administrat deja ori care, în opinia reclamanților, se impunea a fi administrat, nefiind de natură a învesti prima instanța în sensul completării petitelor deduse judecății. Or, relevant în împrejurările examinate este că recurenta a făcut referire în cuprinsul considerentelor hotărârii la probele administrate, probe a căror analiză, prin prisma concludenței și utilității lor, se regăsește în cuprinsul sentinței pronunțate în dosar.

Maniera în care a procedat la această analiză, respectiv dacă prin argumentele evocate în considerentele hotărârii s-a răspuns direct sau indirect susținerilor și apărărilor formulate de părți cu privire la probatoriu, nu poate fi cenzurată în procedura disciplinară, raționamentul logico-juridic fiind propriu activității judiciare, fundamentând exercitarea de către judecător a atributelor de înfăptuire a justiției.

Înalta Curte reamintește astfel că nu pot fi examinate în acest cadru temeinicia și legalitatea hotărârilor pronunțate de judecători, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalității căilor de atac și principiului independenței judecătorilor.

Este indiscutabil că judecătorul este obligat, prin natura funcției, să cunoască și să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competență profesională, pentru asigurarea respectării și aplicării legii, fiind obligat să cunoască și să-și asume efectele încălcărilor procedurale, atâta vreme cât acestea sunt prevăzute în mod expres, clar și fără echivoc în dispozițiile legale generale a căror cunoaștere și respectare este obligatorie.

Ținând însă seama de condițiile cerute pentru stabilirea existenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza a II-a din Legea nr.  303/2022, se constată că acțiunile doamnei judecător nu pot fi plasate în afara oricăror norme procesuale și nu pot fi considerate rezultatul unei erori macroscopice ori expresia unei greșeli cu caracter evident, neîndoielnic și nescuzabil, căreia îi lipsește orice justificare și care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Lipsa de rigoare în aplicarea unor norme de procedură nu poate fi disociată de contextul procesual examinat, mai ales de conduita dilatorie și poziția reclamanților din proces (părțile care în speță au înțeles să sesizeze Inspecția Judiciară privitor la aspectele mai sus prezentate, iar, ulterior, să-și exercite dreptul de a formula apel împotriva sentinței).

Totodată, nu poate fi omis faptul că, în privința abaterii imputate, atragerea răspunderii disciplinare pentru o acțiune sau inacțiune privind încălcarea unor obligații profesionale este condiționată de producerea unor consecințe dăunătoare, respectiv de existența rezultatului vătămător al conduitei ilicite. Acest efect negativ, produs ca urmare a faptei săvârșite, se impune ca o condiție esențială a abaterii pentru că permite să se aprecieze asupra pericolului social al respectivei fapte sau conduite.

Prin urmare, nu orice încălcare a normelor de drept procesual poate intra în conținutul obiectiv al abaterii imputate în prezenta cauza, ci doar aceea care produce o vătămare de o gravitate deosebită și care nu poate fi supusă reparației efective.

Aplicând aceste considerente teoretice în speță, se constată că, în ceea ce privește rezultatul vătămător al nerespectării normelor de procedură arătate prin hotărârea instanței disciplinare în dosarul examinat, faptei reproșate recurentei nu i se pot asocia niște consecințe negative, care să se fi concretizat în vreo vătămare a drepturilor sau intereselor autorilor sesizării Inspecției Judiciare, părți în acel dosar, care nu mai poate fi înlăturată.

Instanța supremă reține în acest sens că, împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, părțile aveau posibilitatea exercitării căii legale de atac a apelului, cale de atac pe care, de altfel, au și promovat-o și care, dat fiind caracterul său devolutiv, permite apelanților să solicite refacerea ori completarea probatoriului administrat în fața primei instanțe, precum și înlăturarea oricărei vătămări procesuale cum este și cea care ar decurge din pronunțarea sentinței în condițiile arătate în ceea ce privește extinderea cadrului procesual subiectiv.

În plus, Înalta Curte constată că, la aprecierea conduitei doamnei judecător ca fiind rezultatul unei modalități de lucru necorespunzătoare, imputabile, instanța de disciplină a avut în vedere, pe lângă elementul material al abaterii disciplinare care s-a concretizat în acțiuni neconforme cu îndatoririle profesionale săvârșite în dosarul nr. x/254/2022, și o analiză a altor dosare în care s-ar fi putut reliefa conduita culpabilă, într-o manieră repetitivă, apreciindu-se asupra existenței unei ,,modalități proprii de aplicare a dispozițiilor procesuale” în cazul recurentei, care ar rezulta din ,,fișele de imputabilitate întocmite de Tribunalul X”.

Or, o atare statuare se impune a fi înlăturată, excedând obiectului cercetării disciplinare ce a vizat un singur caz, izolat, respectiv, faptele imputate în legătură cu dosarul nr. x/254/2022, critica recurentei privitor la acest aspect fiind deci întemeiată.

Tot astfel nu poate reprezenta un element al abaterii disciplinare imputate împrejurarea reținută în hotărârea recurată pe baza înregistrării audio a ședințelor de judecată în pricina analizată privitoare la existența unor ,,momente de tăcere îndelungată”, în care doamna judecător „părea că răsfoiește dosarul” sau întreba părțile despre acte sau cereri depuse în dosar și care, conform instanței disciplinare, ar conduce la ,,concluzia că aceasta nu a studiat corespunzător dosarul cu a cărui soluționare fusese învestită” – o atare aserțiune, având la bază o supoziție, neputând fundamenta stabilirea unei situații specifice ,,gravei neglijențe” în administrarea actului de justiție, la care face referire textul art. 271 din Legea nr.  303/2022.

De asemenea, în acest context, Înalta Curte va acorda susținerilor recurentei privind cauzele ce au concurat la starea de fapt respectivă relevanța invocată, având în vedere circumstanțele obiective învederate de recurenta judecător și dovedite de probatoriul administrat, privind volumul mare de activitate ori protestele personalului auxiliar care au dus la amânarea cauzei, circumstanțe ce atestă că faptele și atitudinea ce-i sunt reproșate nu s-au datorat unei lipse nejustificate de preocupare din partea acesteia în privința respectării normelor de procedură.

A ignora deficiențele reale din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activității magistraților, cât și sub aspectul insuficienței  personalului, precum și contextul faptic și a imputa judecătorului o lipsă de rigoare în exercitarea atribuțiilor specifice, care nu a avut nici consecințele grave și nici caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea condițiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii disciplinare.

În aceste circumstanțe, reținând că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că recurenta ar fi avut o conduită de încălcare f