ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 128/2023

Ședința publică din data de 22 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorului A., care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din același act normativ.

În motivarea acțiunii, în esență, s-au reținut în sarcina domnului procuror A. următoarele:

- în cadrul percheziției domiciliare, din 11 martie 2021, domnul procuror l-a lovit cu piciorul în zona capului pe numitul B. (dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea);

- la 15 aprilie 2021, acesta i-a cerut explicații comisarului C. (împuternicit șef al Poliției Râmnicu Vâlcea - Biroul Investigații Criminale) cu privire la o plângere formulată împotriva sa și l-a amenințat, indirect, prin menționarea unui citat din Biblie, "Cine ridică primul sabia, de sabie va pieri";

- la 15 aprilie 2021, în cadrul ședinței de analiză a soluțiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul procuror, prin folosirea unui ton neadecvat, iritant și nervos, a făcut afirmații neprincipiale la adresa colegilor procurori și a lucrătorilor de poliție;

- la 30 martie 2021, în timp ce audia în sala de ședinte un inculpat, pârâtul procuror A. s-a manifestat gălăgios față de un polițist, perturbând activitatea de audiere într-o cauză penală a unui alt coleg procuror;

- la 5 aprilie 2021, cu ocazia susținerii unei cereri în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul procuror a calificat concluziile apărătorilor incupaților ca fiind "dincolo de noaptea minții", a recitat versuri, a solicitat avocaților "să facă o apărare demnă", a calificat sistemul judiciar ca fiind "bolnav".

În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin încheierea din 23 februarie 2022, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revenirea cu adresă către Inspecția Judiciară pentru a se comunica înscrisuri din care să rezulte repartizarea aleatorie a lucrării și imposibilitatea de semnare de către inspectorul-șef a documentelor indicate de pârâtul procuror A. (rezoluția din 23.09.2021 prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, rezoluția din data de 26.11.2021 prin care s-a dispus admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare), respectiv cereri de concediu sau ordinul de desemnare a doamnei D. și a amânat cauza la data de 9 martie 2022, ora 11:00.

În motivare, a reținut că, la termenul anterior, s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru lămurirea excepțiilor formulate de pârâtul procuror A. și s-a dispus emiterea unei adrese către Inspecția Judiciară, însă până la termenul acordat nu au fost depuse relațiile solicitate.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, sub aspectele invocate de pârâtul procuror A., a revenit asupra probei testimoniale, constând în audierea martorilor E. și F., apreciind că administrarea acesteia nu mai este necesară în raport de probatoriul deja administrat și a amânat pronunțarea cauzei la data de 16 noiembrie 2022.

În motivare, cu privire la respingerea excepției nulității, din actele dosarului, s-a reținut că faptele pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară în lucrarea Inspecției Judiciare nr. 21-2424/a1 (ce face obiectul prezentei cauze) sunt diferite față de cele care au făcut obiectul lucrării Inspecției Judiciare nr. 21-1453, că sesizarea de față a fost înregistrată la 24 iunie 2021, dată față de care verificările prealabile, cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii disciplinare s-au desfășurat cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborat cu art. 9 alin. (3), (4), (5), (8), art. 14 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 alin. (1) și (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

Prin Hotărârea nr. 7P din 16 noiembrie 2022, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului procuror A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (în prezent delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi), în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (în prezent delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi), sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ.

În motivare, secția a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 și că nu există cauze de exonerare a răspunderii.

Sub aspectul laturii obiective, din probatoriul administrat, a constatat că faptele reținute în sarcina domnului procuror A. sunt manifestări contrare standardelor de conduită impuse de legislația care reglementează activitatea magistraților.

Astfel, în cadrul percheziției domiciliare, din 11 martie 2021, domnul procuror l-a lovit în mod intenționat cu piciorul în zona capului pe numitul B., care era imobilizat la sol de lucrătorii de poliție (dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea), provocând, astfel, prin comportamentul său, indignarea persoanei percheziționate și oprobriul polițiștilor prezenți.

La 15 aprilie 2021, domnul procuror i-a cerut explicații comisarului C. (împuternicit șef al Poliției Râmnicu Vâlcea - Biroul Investigații Criminale) cu privire la o plângere formulată împotriva sa și l-a amenințat, indirect, prin menționarea unui citat din Biblie, "Cine ridică primul sabia, de sabie va pieri", manifestare de natură a produce un sentiment de nemulțumire și indignare atât destinatarului acestui comportament, cât și celorlalți lucrători de poliție, care au aflat despre acest incident.

La aceeași dată, în cadrul ședinței de analiză a soluțiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, domnul procuror, prin folosirea unui ton neadecvat, iritant și nervos, a făcut afirmații neprincipiale la adresa colegilor procurori și a lucrătorilor de poliție, afirmații incompatibile cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, fiind depășite limitele unui comportament admis în cadrul unei unități de parchet, provocându-le acestora un sentiment de dezaprobare.

Sub aspectul laturii subiective, secția a avut în vedere dispozițiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, precum și pe cele ale art. 17 și 18 din Codul Deontologic și a constatat că, prin atitudinea adoptată în exercitarea atribuțiilor de serviciu față de lucrătorii de poliție, față de o persoană implicată în procedurile judiciare, precum și față de colegii procurori sau avocați, domnul procuror A. a încălcat cadrul legal menționat, având un comportament neadecvat în relațiile de serviciu.

A constatat că domnul procuror A. a săvârșit fapta cu vinovăție, atât în varianta intenției directe, cât și indirecte.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Astfel, secția a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că între urmarea specifică și acțiunile ce constituie elementul material al abaterii disciplinare există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite toate condițiile generale ale răspunderii disciplinare.

Prin urmare, având în vedere toate considerentele expuse anterior, secția a apreciat că faptele reținute în sarcina domnului procuror A., așa cum au fost descrise, realizează conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secția a avut în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele, cauzele, gravitatea concretă, precum și consecințele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză, apreciind că se impune aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni".

Împotriva încheierii din 23 februarie 2022, a încheierii din 2 noiembrie 2022 și a Hotărârii nr. 7P din 16 noiembrie 2022, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, domnul procuror A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și a art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.

Cât privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că încheierea din 23 februarie 2022 este nelegală, nefiind motivată prin raportare la cauzele de nulitate invocate.

A susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât cauza s-a soluționat fără apărătorul ales; pentru acest motiv, pârâtul a formulat cerere de amânare, în vederea pregătirii concluziilor pe fond, cerere ce i-a fost respinsă nemotivat.

De asemenea, a fost încălcat principiul contradictorialității și al nemijlocirii, pentru că s-a revenit asupra probatorului încuviințat anterior, nu i s-a dat posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, deși pe baza declarațiilor acestora a fost întemeiată acțiunea disciplinară.

Greșit s-a respins excepția nulității acțiunii disciplinare, fiind încălcate dispozițiile de procedură referitoare la forma actelor întocmite în procedura cercetării prealabile, modalitatea de sesizare și forma actului de sesizare, procedura de urmat în cazul unei cercetări prealabile, termenele de decădere incidente, natura termenelor și sancțiunea aplicabilă.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a învederat că soluția dată excepției anterior amintite, dar și asupra fondului cauzei s-a făcut cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente.

Punctual, recurentul a arătat că procesul-verbal de sesizare din oficiu este lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care ar fi faptele imputate, pentru care se impunea sesizarea din oficiu. Prin procesul-verbal respectiv se reține necesitatea lămuririi contextului și circumstanțelor posibilei săvârșiri a faptelor imputate, fără însă a fi identificate faptele. Din această perspectivă, recurentul susține că lipsa identificării reprezintă o problemă, pentru că nu se pot determina limitele învestirii inspectorului și nu se poate stabili cu certitudine dacă faptele respective au mai făcut sau nu obiectul altor lucrări anterior soluționate.

Nelegal au fost respinse criticile recurentului în legătură cu nerespectarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a lucrării și a celui de-al doilea inspector desemnat. secția a respins aceste critici, reținând că au fost respectate dispozițiile legale, dar nu a motivat și nici nu a verificat dacă desemnarea celui de al doilea inspector s-a făcut corect, în condițiile nu există la dosar un înscris din care să rezulte creșterea gradului de complexitate. Nici argumentul privind existența unor lucrări ample și complexe în gestiunea primului inspector desemnat nu justifică măsura dispusă, ceea ce implică motivarea necorespunzătoare a referatului prin care s-a solicitat numirea celui de-al doilea inspector, și, prin urmare, inexistența cazului de excepție prevăzut de art. 47 alin. (10) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.

Recurentul a mai susținut și că referatul nr. x-2423 din 6 iulie 2021 prin care s-a solicitat desemnarea unui al doilea inspector nu a fost avizat de directorul Direcției Inspecției pentru Procurori, caz în care este lovit de nulitate absolută, cu referire la art. 6 alin. (3) din Norme.

Nici rezoluția de începere a cercetării disciplinare nu este legală, fiindcă nu cuprinde fundamentarea soluției de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conținutul abaterilor disciplinare, ci doar prezentarea integrală a situației de fapt, fără o analiză proprie.

Recurentul a invocat și nulitatea absolută, pentru lipsa semnăturii inspectorului-șef G./avizului de aprobare, a rezoluțiilor nr. 21-2424/a1 din 23.09.2021, respectiv 26.11.2021, și a referatelor nr. 21-2126 din 15 iunie 2021 și nr. 21-2424 din 6 iulie. A arătat că a fost depășit termenul de 10 zile pentru avizarea rezoluției nr. 21-2424/a1 din 23.09.2021, prevăzut de art. 14 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, care a curs de la 16 septembrie 2021, de când s-a finalizat cercetarea prealabilă, și s-a împlinit la 27 septembrie 2021, iar avizarea rezoluției s-a produs abia la 28 septembrie 2021; cu privire la acest aspecte, secția a aplicat greșit prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.. A invocat aplicarea greșită a art. 47 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 317/2004.

A criticat rezoluția din 26 noiembrie 2021 pentru că nu este motivată, nu cuprinde argumentația inspectorului, în raport de care s-ar fi impus continuarea cercetărilor.

Recurentul a criticat și soluția dispusă prin încheierea din 17 octombrie 2022, referitoare la faptele pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară în lucrarea IJ nr. 21-2424/a1, reținându-se că acestea sunt diferite de cele care au făcut obiectul lucrării IJ nr. 21-1453, nr. Px, nr. 21-2126, soluție pe care o apreciază nelegală întrucât este contrară probatoriului administrat în dosar.

În acest sens, recurentul a susținut că faptele care au făcut obiectul lucrărilor anterior menționate sunt identice; or, potrivit art. 45 alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 10 și art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind lucrările de inspecție, aspectele pentru care inspectorii judiciari se pot sesiza din oficiu sunt cele constatate pe parcursul efectuării verificărilor prealabile, altele decât cele de care au luat cunoștință prin modurile de sesizare prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar sesizarea din oficiu nu poate privi aspecte cu care inspectorii au fost deja învestiți.

Recurentul a arătat că termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 se va calcula de la data inițială a sesizării, indiferent de câte sesizări/completări se înregistrează în cadrul aceleiași lucrări, aspecte ce au fost ignorate în cauza de față. Acest termen, care este de maxim 90 de zile, nu a fost respectat. Concluzionând, recurentul a susținut că actul de sesizare este lovit de nulitate, care atrage și nulitatea acțiunii disciplinare, întrucât nu există un act de sesizare legal și a fost depășit termenul de 90 de zile, care curge de la data primei sesizări, aprilie 2021 - data înregistrării sesizării inițiale în lucrarea nr. Px.

Referitor la netemeinicia hotărârii disciplinare, recurentul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

A arătat că faptele ce îi sunt imputabile nu sunt susținute de probatoriul din dosar, ci pe baza unor aprecieri; pentru unele dintre faptele prezentate nu se indică în ce ar consta urmarea imediată și nici nu se arată legătura de cauzalitate dintre fapta pretinsă și urmarea imediată.

În raport de aceste argumente, recurentul critică și individualizarea sancțiunii, pentru că nu s-a ținut cont de circumstanțele concrete ale cauzei, de conduita recurentului, de realizările profesionale, sancțiunea avertismentului fiind, în opinia sa, suficientă.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Intimata a susținut că aspectele invocate de recurent în susținerea nulității acțiunii disciplinare sunt nefondate. Astfel, procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef la 24 iunie 2021 a avut la baza referatul inspectorului judiciar nr. 21-2126 din 15 iunie 2021, în care au fost prezentate manifestările pârâtului procuror, susceptibile a constitui abateri disciplinare.

Critica privind repartizarea aleatorie a lucrării este nefondată, cum rezultă din probatoriul depus la dosar, conform căruia lucrarea a fost repartizată prin sistemul informatic ECRISIJ, cu respectarea art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 46 din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare.

Susținerile recurentului fac referire la un regulament de organizare ce nu se aplică în cauză, în raport cu data sesizării intimatei, anume 24 iunie 2021.

Nici critica privind nulitatea repartizării aleatorii pentru lipsa avizării referatului de către directorul de direcție nu este fondată, întrucât art. 69 din Legea nr. 317/2004 nu prevede această condiție de validitate. De altfel, desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar s-a făcut cu respectarea art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul nr. 51 din 14 iunie 2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

Intimata a arătat și că termenul de 10 zile prevăzut de art. 14 din Norme se referă la finalizarea verificărilor prealabile exclusiv pentru întocmirea rezoluției de clasare sau începere a cercetării disciplinare de către inspector. Acest termen nu are în vedere avizarea rezoluției de începere a cercetării disciplinare de către directorul direcției corespunzătoare, cum eronat susține recurentul.

Chestiunea invocată de recurent cu privire la lipsa semnăturii inspectorului-șef este, de asemenea, nefondată, prin raportare la art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la art. 1 lit. a) din Ordinul nr. 125 din 20 noiembrie 2020 și Ordinul nr. 35 din 20 aprilie 2021.

Nici critica cu privire la termenul de 45 de zile nu este fondată, intimata arătând că acest termen curge doar de la data primirii la Inspecția Judiciară a unei sesizări valabile.

De asemenea, nefondată este și critica privind încălcarea dreptului la apărare al pârâtului, pentru că secția a amânat pronunțarea în cauză, după respingerea cererii de amânare a cauzei.

Criticile privind netemeinicia hotărârii disciplinare sunt nefondate, pentru că fiecare dintre actele materiale pentru care a fost pârâtul sancționat au fost dovedite cu probe.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurentul și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurent și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Totodată, instanța reține că, prin recursul formulat, recurentul a criticat măsura respingerii excepției nulității acțiunii disciplinare, din perspectiva incidenței art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., indicând încheierile din 23 februarie 2022 și din 2 noiembrie 2022, precum și Hotărârea nr. 7P din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Printr-o primă critică formulată, recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, pe de o parte pentru că acțiunea disciplinară a fost soluționată fără prezența apărătorului ales, iar, pe de altă parte deoarece instanța disciplinară a respins nemotivat cererea sa de amânare pentru a-i da posibilitatea de a formula concluziile asupra fondului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

La data de 2 noiembrie 2022, pârâtul procuror a declarat că, "deși este obosit întrucât a avut un program foarte încărcat în această perioadă, neavând nici avocatul astăzi și nici dosarul cauzei, este dispus să dea o declarație, dacă se apreciază că nu se mai poate acorda un termen. Solicită și acordarea unui termen scurt în vederea pronunțării pentru a se putea astfel pregăti sub toate aspectele pe care le consideră favorabile în speță".

Față de cererea formulată, secția pentru procurori în materie disciplinară a dispus audierea pârâtului procuror și amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise.

Raportat la cele expuse mai sus, se constată că pârâtul nu a solicitat amânarea cauzei pentru a fi asistat de avocatul ales, neformulând o cerere în sensul art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. În speță, s-a acordat recurentului un termen pentru a depune concluzii scrise, cu respectarea dispozițiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., cererea fiind motivată în acest sens.

Ca atare, Înalta Curte constată că a fost asigurată recurentului posibilitatea exercitării dreptului la apărare, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De altfel, așa cum reține Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 și Cauza Ankerl contra Elveției, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerința procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuși, "contradictorialitatea" în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos c. Spaniei).

Or, recurentului i-a fost respectată această garanție procesuală, fiind legal citat și având posibilitatea să-și formuleze apărările. De asemenea, se constată că, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare.

Referitor la câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere împotriva Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 par. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială.

În acest sens, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei) și presupun respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti împotriva Franței). Or, în speța dedusă judecății s-a asigurat respectarea acestor exigențe, întreaga procedură disciplinară s-a derulat cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare).

În cauză, recurentului i-au fost prezentate toate probele administrate în cursul efectuării cercetării disciplinare de către echipa de inspectori judiciari, acesta a invocat în fața secției noi motive de nulitate a actului de sesizare, asupra căruia a putut pune concluzii orale anterior rămânerii cauzei în pronunțare, nefiind astfel afectat dreptul la apărare.

S-a criticat, din aceeași perspectivă, soluția dispusă de secția pentru procurori în materie disciplinară cu privire la proba testimonială încuviințată anterior.

Înalta Curte reține că, la data de 2 noiembrie 2022, în urma probatoriului deja administrat și soluționării excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare raportat la aspectele invocate de pârâtul procuror, a pus în discuția contradictorie a părților renunțarea la proba testimonială, iar ulterior, față de dispozițiile art. 259 din C. proc. civ., a revenit asupra probei încuviințate, apreciind că nu mai este necesară.

Or, se constată că în speță au fost respectate dispozițiile invocate, secția putând reveni asupra probei încuviințate dacă, după administrarea altor probe, a apreciat că administrarea acesteia nu mai este necesară, punând în discuția părților această împrejurare. Astfel, nu a fost încălcat principiul contradictorialității, iar principiul nemijlocirii putea fi invocat de recurent numai după administrarea probei în cauză.

Cu referire la soluția dispusă prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte constată că la acel moment procesual secția pentru procurori în materie disciplinară a amânat cauza pentru a se obține relații de la Inspecția Judiciară cu privire la repartizarea aleatorie a lucrării și imposibilitatea de semnare a documentelor indicate de pârât de către inspectorul șef. Prin urmare, la acea data nu s-a analizat vreo excepție de nulitate, aspectele criticate din această perspectivă fiind consemnate, în realitate, în încheierea de ședință din 2 noiembrie 2022, obiect al recursului pendinte.

Înalta Curte mai reține că, în fața instanței disciplinare, excepția nulității acțiunii disciplinare a fost invocată de recurentul procuror atât prin notele scrise din 25 ianuarie 2022, prin notele scrise depuse la 17 octombrie 2022, cât și în ședința din 2 noiembrie 2022, modalitatea de soluționare a acestei excepții fiind criticată cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor de drept material incidente. Recurentul a arătat, totodată, că încheierea din 2 noiembrie 2022 nu a fost motivată în raport de motivele de nulitate indicate de acesta.

Astfel, recurentul a susținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care sunt faptele imputate altele decât cele care fac obiectul unei alte lucrări și pentru care s-a impus sesizarea din oficiu, făcând trimitere la dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și la Decizia Curții Constituționale nr. 867/2015, conform căreia verificarea prealabilă a sesizării este o etapă premergătoare și distinctă de cercetarea disciplinară prealabilă.

Această critică este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

De asemenea, Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021, prevăd atât posibilitatea sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, cât și alte aspecte cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o sesizare, indiferent de autorul acesteia, pentru a intra in circuitul lucrărilor Inspecției Judiciare, în vederea declanșării verificărilor prealabile. Astfel, din prevederile art. 4 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție rezultă că o sesizare, inclusiv cea din oficiu, trebuie să conțină, printre altele, indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat-o.

Înalta Curte reține că este neîntemeiată critica recurentului, conform căreia procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care sunt faptele imputate.

Aceasta deoarece procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit de inspectorul-șef în 24 iunie 2021, având la bază referatul întocmit de inspectorul judiciar în lucrarea nr. 21-2126, cu privire la aspectele de conduită necorespunzătoare a recurentului, altele decât cele descrise în lucrarea nr. 21 - 1453, atașată, în care sunt enumerare și prezentate manifestările recurentului la pct. A - J, pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În procesul-verbal de sesizare din oficiu s-a făcut referire în mod expres la referatul nr. x - 2126, acesta fiind, de altfel, prezentat alăturat procesului-verbal de sesizare, ceea ce confirmă fără echivoc limitele sesizării.

În speță, după expunerea pe larg a conținutului faptelor ce au făcut obiectul cercetării în lucrarea nr. 21 - 1453, secția pentru procurori în materie disciplinară a apreciat în mod corect că faptele pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară în lucrarea Inspecției Judiciare nr. 21 -2424/a1, ce face obiectul cauzei pendinte, sunt diferite de cele care au făcut obiectul lucrării nr. 21 - 1453, neputându-se, astfel, reține o nemotivare a acestui motiv de nulitate a acțiunii disciplinare.

Printr-o altă critică, recurentul a susținut că secția nu a verificat dacă au fost respectate dispozițiile privind repartizarea aleatorie a lucrării, precum și legalitatea modalității în care a fost desemnat al doilea inspector judiciar.

Verificând cronologia evenimentelor, Înalta Curte constată că și aceasta critică este nefondată, fiind respinsă, motivat, prin Hotărârea recurată.

Astfel, se reține că lucrarea nr. 21-2424/a1 a fost repartizată primului inspector judiciar, în conformitate cu prevederile art. 43 și următoarele din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, adoptat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 49 din 11 iunie 2021 și art. 6 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021, aplicabile în cauză.

Prin adresa nr. x din 18.02.2022 și la termenul de judecată din 23 februarie 2022, Inspecția Judiciară a depus înscrisuri din care rezultă că repartizarea lucrării nr. 21-2424/a1 a fost făcută în mod aleatoriu, conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, se constată că rezoluția olografă a inspectorului-șef adjunct, în sensul aprobării și desemnării aleatorii a celui de-al doilea inspector judiciar, s-a efectuat conform prevederilor regulamentare mai sus-menționate, iar referatul din data de 6 iulie 2021, prin care s-a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, respectă cerințele prevăzut de art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021.

Înalta Curte apreciază că desemnarea celui de-al doilea inspector a fost realizată în mod aleatoriu, așa cum, de altfel, este menționat și prin rezoluția olografă a inspectorului-șef adjunct, prin sistemul ECRISIJ, fiind nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte, câtă vreme au fost respectate garanțiile procesuale și procedurale ale magistratului cercetat disciplinar.

Pe de altă parte, se observă că referatul privind solicitarea de desemnare a celui de-al doilea inspector este motivat prin prisma volumului mare de lucrări cu care s-a confruntat primul inspector judiciar desemnat aleatoriu, iar aprobarea referatului s-a făcut de către inspectorul șef, care a verificat motivele invocate în referat, nefiind necesară depunerea unor dovezi suplimentare.

Se mai reține că dispozițiile art. 47 alin. (10) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare aprobat prin Ordinul inspectorului șef nr. 184/2018 nu sunt incidente, fiind în vigoare și aplicabil cauzei de față, în raport de data sesizării din oficiu, 24 iunie 2021, Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare aprobat prin Ordinul inspectorului șef nr. 49/2021.

Cât privește chestiunea nulității referatului nr. 21-2423 pentru lipsa avizului directorului Direcției de inspecție pentru procurori, Înalta Curte reține că respectivul aviz nu reprezintă o condiție de validitate a referatului și, ca urmare, lipsa acestuia nu atrage nulitatea.

În acest sens, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora inspectorul-șef este singurul abilitat să ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul inspecției judiciare, acesta nefiind ținut de avizul emis de directorul direcției competente.

Printr-o altă critică referitoare la nulitatea acțiunii disciplinare, recurentul a învederat că rezoluția de începere a cercetării disciplinare nu este legală deoarece nu cuprinde: fundamentarea soluției de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conținutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării, fiind formată doar prin prezentarea integrală a situației de fapt astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor (raportul) depuse de persoanele cărora le-au fost solicitate aceste relații, nefiind redată o analiza proprie, o fundamentare a soluției astfel dispusă.

Înalta Curte reține că aceste susțineri sunt nefondate, câtă vreme rezoluția nr. 21-2424/a1 din 23 septembrie 2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul procuror A. sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și c) din Legea nr. 303/2004 respectă dispozițiile art. 19 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021.

Acest act de procedură cuprinde data și modalitatea sesizării, aspectele sesizate, rezultatul verificărilor, fundamentarea soluției de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conținutul abaterilor pentru care s-a dispus cercetării și dispozițiile legale aplicate, în acord cu dispozițiile legale anterior menționate.

Recurentul a mai arătat și că rezoluția prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare nr. 21-2424/a1, precum și cea prin care s-a dispus admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare nu ar fi fost aprobate de inspectorul-șef G., semnătura aplicată fiind cu bară.

Aceeași critică, referitoare la lipsa semnăturii prin care se avizează sau aprobă actele de procedură întocmite, recurentul a dezvoltat-o cu privire la referatele 21-2424 din 6 iulie și 21 - 2126 din 15 iunie 2021.

Totodată, recurentul s-a referit și la împrejurarea că rezoluția nr. 21-2424/a1 din 23 septembrie 2021 a fost avizată de Directorul Direcției de inspecție judiciară, cu depășirea termenului de 10 zile, încălcându-se art. 14 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție și aplicându-se greșit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge aceste critici, reținând că, în ceea ce privește termenul de 10 zile, acesta este reglementat de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021, potrivit căruia "În cel mult 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile, inspectorul întocmește rezoluția de clasare sau, după caz, de începere a cercetării disciplinare (…)."

Din cronologia evenimentelor, se reține că, în cauza de față, verificările prealabile au fost finalizate la data de 16 septembrie 2021, iar la data de 23 septembrie 2021, inspectorii judiciari, învestiți cu instrumentarea lucrării, au emis rezoluția de începere a cercetării disciplinare, fiind respectat termenul 10 zile prevăzut de textul de lege anterior citat.

Împrejurarea că rezoluția a fost avizată la 28 septembrie 2021 de către directorul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori nu atrage nicio consecință, întrucât, pe de-o parte, rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost emisă în termenul de 10 zile, iar pe de altă parte nu există prevăzut în dispozițiile legale incidente un termen aferent procedurii de avizare, fiind vorba de două proceduri distincte.

Chestiunile legate de lipsa semnăturii inspectorului-șef, pe care le-a detaliat recurentul, vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor prevăzute de art. art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora "Inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, ajută inspectorul-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de către inspectorii judiciari și îndeplinește toate celelalte atribuții stabilite de inspectorul-șef", respectiv art. 1 lit. a) din Ordinul inspectorului-șef nr. 125 din data de 20 noiembrie 2020 pentru stabilirea atribuțiilor inspectorului-șef adjunct și a unor măsuri privind continuitatea conducerii Inspecției Judiciare, conform cărora "Pe durata exercitării funcției, inspectorul-șef adjunct îndeplinește toate atribuțiile funcției de inspector-șef privind actele inspectorilor de la Direcția de inspecție pentru procurori ori în legătură cu acestea, cu următoarele excepții: avizarea rapoartelor de inspecție de orice tip, soluționarea plângerilor formulate împotriva rezoluțiilor de clasare a sesizărilor, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ, completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, îndeplinirea, în calitate de reprezentant al Inspecției Judiciare, a actelor de procedură în cauzele în materie disciplinară de competența instanțelor de contencios administrativ, a completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii."

Ulterior, prin Ordinul inspectorului-șef nr. 35 din data de 20 aprilie 2021, au fost aduse modificări și completări atribuțiilor inspectorului-șef adjunct, prin art. 1 alin. (1):

"Inspectorul-șef adjunct îndeplinește următoarele atribuții: a) verifică, avizează, confirmă sau aprobă rezoluțiile, rapoartele, cererile și orice alte acte întocmite de inspectorii de la Direcția de inspecție pentru procurori în lucrările de inspecție ce le-au fost repartizate, cu excepția celor verificate, avizate, confirmate sau aprobate de inspectorul-șef".

Așadar, în acord cu textele regulamentare mai sus-redate rezultă că inspectorul-șef adjunct a avizat/aprobat documentele enumerate de domnul procuror, în exercitarea atribuțiilor de serviciu expres prevăzute în ordinele dispuse de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

Prin ultima critică, referitoare la soluția respingerii excepției nulității acțiunii disciplinare, recurentul a susținut că faptele ce formează obiectul prezentei acțiuni nu sunt diferite de cele reținute în celelalte lucrări care au fost clasate de Inspecția Judiciară, concluzia instanței disciplinare fiind una eronată și contrară probatorului administrat.

Înalta Curte va respinge și această critică, ca nefondată.

Din probele administrate la dosar s-a reținut că au existat înregistrate la Inspecția Judiciară mai multe lucrări, ce se refereau la comportamentul domnului procuror.

Prin rezoluția nr. 1847/A/15.06.2021, dată în lucrarea nr. 21-2126, s-a dispus clasarea sesizării formulată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, întrucât sesizarea respectivă "nu conține manifestarea expresă a solicitării de efectuare a verificărilor prealabile sau a cercetării disciplinare a procurorului A. în raport cu faptele expuse".

La data de 24 iunie 2021, pe baza referatului întocmit de inspectorul judiciar H. în lucrarea nr. 21-2126, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele de conduită necorespunzătoare a domnului procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (altele decât cele care fac obiectul lucrării de inspecție nr. 21-1453), descrise la punctele A, B, C, D, E, F, G, H, I și J din rezoluția dată în lucrarea nr. 21-2424/a1 din data de 26 noiembrie 2021.

De menționat că pentru aspectele expuse la punctele A, B, F, G și J s-a dispus admiterea sesizării, exercitarea acțiunii disciplinare împotriva pârâtului procuror A. sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, iar prin rezoluția nr. 21-2424 s-a dispus clasarea sesizării formulată din oficiu de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare cu privire la faptele menționate la pct. C, H și I din sesizare. Cu referire la situația reținută la punctele D și E din sesizare s-a dispus respingerea sesizării din oficiu a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

În lucrarea nr. 21-1453, prin rezoluția nr. 1643/A/25.05.2021, pentru o parte din fapte (cele din data de 3 martie 2020, față de inspectorul de poliție I., și cele din 22 martie 2021, față de comisarul de poliție C., față de inspectorul de poliție J., față de suspectul B., respectiv pentru permiterea participării la percheziție a unor persoane străine de procedurile derulate) s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul A. sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și t) din Legea nr. 303/2004.

Rezoluția menționată a fost avizată negativ cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constatându-se inexistența unei sesizări cu privire la fapta respectivă.

La finalizarea cercetării disciplinare, a fost emisă rezoluția nr. 2451/B din data de 23 august 2021 prin care, în esență, a fost admisă o parte din sesizarea IPJ Vâlcea și s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de procurorul A., sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Această rezoluție a fost infirmată prin rezoluția nr. 2451/B din 23 august 2021 a inspectorului-șef pe mai multe considerente, dispunându-se respingerea sesizării.

La data de 17 mai 2021, Inspecția Judiciară a comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea că sesizarea acestei unități, înregistrată sub nr. x-3671, a fost clasată prin rezoluția inspectorului-șef, întrucât nu îndeplinea condițiile de formă, lipsind semnătura petentului.

Din cele arătate anterior, Înalta Curte confirmă concluzia hotărârii recurate, în sensul că lucrările Inspecției Judiciare, înregistrate sub nr. x și nr. 21-2126, invocate de pârâtul procuror în susținerea excepției, au fost clasate pe același considerent: sesizarea nu a îndeplinit condițiile prevăzute de legi și regulamente, respectiv cele atestate de prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 12 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018.

Înalta Curte subliniază însă că aspectele de conduită necorespunzătoare ale pârâtului procuror A., care fac obiectul prezentei acțiuni disciplinare ce poartă nr. 21-2424/a1, sunt cele petrecute în cadrul percheziției domiciliare din 11 martie 2021, la 15 aprilie 2021 în biroul comisarului C. și în cadrul ședinței de analiză a soluțiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la 30 martie 2021 în sala de ședințe și la 5 aprilie 2021 în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind diferite de cele care au făcut obiectul cercetărilor în lucrarea nr. 21-1453, care a privit evenimente din 3 martie 2020 și din 22 martie 2021.

Prin urmare, în raport de data sesizării, 24 iunie 2021, verificările prealabile, cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii disciplinare s-au desfășurat cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (3) și art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004.

De altfel, aceste susțineri referitoare la nulitatea acțiunii disciplinare nu reprezintă critici veritabile ale măsurii de respingere a acestei excepții, ci sunt o reiterare a apărărilor și argumentelor invocate prin notele scrise în susținerea excepției anterior expuse, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele încheierilor pronunțate.

Trecând la examinarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7P din 16 noiembrie 2022, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată următoarele:

Recurentul procuror a fost sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, prin care legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții".

Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, "(1) Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate. (2) Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință".

Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției statuează:

"Magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia".

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, magistrații sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate, iar art. 18 din același act stabilește că relațiile magistraților în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și de funcția acestora.

În speță, se impută recurentului procuror un comportament contrar standardelor de conduită impuse magistraților în relațiile profesionale, prin atitudinea adoptată în exercitarea atribuțiilor de serviciu față de lucrătorii de poliție, față de o persoană implicată în procedurile judiciare, precum și față de colegii procurori sau avocați, acțiuni ce se circumscriu unui comportament neadecvat în relațiile de serviciu.

Prin considerentele hotărârii recurate, secția pentru procurori în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidența art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Astfel, relativ la existența faptelor reținute în sarcina recurentului procuror, se reține că instanța de disciplină a făcut o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile.

Situația de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs și a reliefat clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și legătura de cauzalitate.

Semnificativ este faptul că recurentul însuși nu neagă în totalitate producerea faptelor, acordând însă propria semnificația acestora.

Comportamentul recurentului procuror față de lucrătorii de poliție, față de o persoană implicată în procedurile judiciare, colegii procurori sau avocați, concretizat prin afirmații și expresii neprincipiale, folosirea unui ton neadecvat, iritant și nervo