ÎCCJ, Decizia nr. 52/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat Secția în vederea aplicării uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorului A., membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și lit. m) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea acțiunii, în esență, s-a reținut că, la 06 mai 2023, procurorul A., fiind oprit în trafic de agenți de poliție, s-a adresat acestora pe un ton superior, ridicat, manifestând o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, și, în aceleași circumstanțe, a indicat calitatea sa de procuror, amenințând cu repercusiuni ulterioare, prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență în scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii.

În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/P/2023.

Încheierile și Hotărârea Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin încheierea din 11 octombrie 2023, Secția a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 23-836/a1 din data de 26.06.2023 sub aspectul tuturor motivelor de nulitate invocate de pârâtul procuror A. și a acordat termen pentru continuarea judecății la 25 octombrie 2023, ora 11.00, cu citarea părților.

În motivarea soluției, cu privire la nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, Secția a avut în vedere următoarele prevederi legale: art. 45 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 4 alin. (6) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, adoptate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51 din 14 iunie 2021, art. 83 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 305/2022 și art. 69 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, în raport de care a constatat că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare deține prerogativa sesizării din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, astfel încât procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 08 mai 2023, aferent lucrării nr. 23-836, îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de legi și regulamente.

Cu privire la nulitatea actelor de cercetare disciplinară decurgând din încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării nr. 23-836, au fost avute în vedere prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 34 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul nr. 92/31 august 2022, referitor la repartizarea aleatorie prin sistemul ECRISIJ, în raport de care Secția a constatat că lucrarea nr. 23-836 din 08 mai 2023 a fost repartizată unui inspector judiciar prin utilizarea unei aplicații informatice, excluzând, astfel, intervenția umană, prezumtiv subiectivă, în opinia pârâtului, de natură a pune în discuție imparțialitatea sau aparența de imparțialitate a inspectorului judiciar desemnat.

A fost respinsă excepția nulității rezoluției de începere a cercetării disciplinare decurgând din faptul că etapa verificărilor prealabile nu și-a atins obiectivul determinat prin actul de sesizare din oficiu, a fost avizată de o persoană necompetentă, precum și din lipsa avizului directorului direcției pe referatul întocmit de inspectorul judiciar la 12 mai 2023.

Au fost avute în vedere prevederile art. 45 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 11 alin. (1), alin. (2) și art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51 din 14 iunie 2021 al inspectorului-șef, în raport de care s-a constatat că inspectorul judiciar a procedat conform reglementărilor legale și infralegale menționate, limitându-se la situația de fapt expusă în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 08 mai 2023.

În raport de art. 74 alin. (1) lit. i) și art. 76 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 305/2022, Secția a constatat că referatul privind întocmirea unui raport de presă de către Compartimentul de informare publică și relații internaționale din cadrul Inspecției Judiciare nu era necesar a fi avizat de către directorul Direcției de inspecție pentru procurori, referatul respectiv fiind aprobat, în mod legal, doar de către inspectorul-șef.

Rezoluția de începere a cercetării disciplinare din data 16 mai 2023 a fost avizată de inspectorul judiciar B., conform dispozițiilor art. 4 din Ordinul inspectorului-șef nr. 154/20 decembrie 2022 privind continuitatea conducerii Inspecției Judiciare, reținându-se că inspectorul-șef adjunct C., directorul Direcției de inspecție pentru procurori D. și inspectorul judiciar E. au formulat declarații prin care au arătat că se află în stare de incompatibilitate.

Cu referire la nulitatea rezoluției nr. 23-836/a1 din data 26 iunie 2023 prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare împotriva pârâtului procuror A., decurgând din încălcarea dreptului la apărare al acestuia în cadrul cercetării disciplinare:

Au fost avute în vedere prevederile art. 20 alin. (2), art. 25 alin. (2), art. 26 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51/14.06.2021, dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din interpretarea cărora s-a constatat că cercetarea disciplinară s-a desfășurat atât cu respectarea dreptului la apărare, cât și a tuturor garanțiilor procesuale și procedurale în această fază.

Astfel, s-a reținut că magistratul cercetat a fost invitat să participe la cercetarea disciplinară de două ori, invitații refuzate, iar aceste aspecte au fost constatate prin procesul-verbal din 23 iunie 2023 și nu împiedică continuarea cercetărilor. De asemenea, Secția a apreciat că nici respingerea unor cereri formulate de către pârâtul procuror în cadrul cercetării disciplinare nu poate fi asimilată încălcării dreptului la apărare, câtă vreme pot fi reiterate în fața secției competente a Consiliului Superior al Magistraturii.

Criticile referitoare la citarea pârâtului au fost respinse, cu motivarea că invitația de a participa la cercetarea disciplinară nu este o procedură similară citării părților în cadrul unui proces civil, conform art. 153 și urm. C. proc. civ., pentru a fi necesară respectarea termenului de 5 zile indicat de art. 159 C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2023, Secția a apreciat că înregistrarea audio-video din 06 mai 2023, realizată cu telefonul mobil personal de către agentul de poliție F., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean X. - Secția 1 Poliție Rurală a fost obținută cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care a considerat că atât această probă este inadmisibilă, cât și transcriptul înregistrării audio-video, precum și materialele de presă care au legătură directă cu această înregistrare.

În motivare, a arătat că principala probă pe care s-a întemeiat exercitarea prezentei acțiuni disciplinare constă într-o înregistrare audio-video apărută în spațiul public, însoțită și de transcriptul aferent, din care rezultă interacțiunea pârâtului procuror A. cu doi agenți de poliție cu ocazia unui control rutier realizat în noaptea de 05/06 mai 2023.

Secția a avut în vedere prevederile art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 raportate la art. 255 alin. (1) C. proc. civ. și art. 341 alin. (2) C. proc. civ., față de care a constatat că înregistrarea audio-video depusă la dosarul cauzei, inclusiv transcriptul aferent, nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi folosită ca probă în prezenta procedură disciplinară, întrucât pentru filmarea ei a fost folosit telefonul personal al agentului de poliție, iar nu mijloacele foto-video din dotare – camera x. Împrejurarea că dispozitivul nu a funcționat este de fapt culpa domnului polițist, existând în sarcina acestuia obligația de a verifica și de a se asigura că respectivele mijloace sunt pe deplin funcționale, cum prevede art. 5 alin. (3) lit. b) din Dispoziția șefului I.P.J. X. nr. 78/I din 03.05.2022 privind stabilirea regulilor de utilizare a sistemelor audio-video portabile.

În plus, deși agentul de poliție are dreptul de a folosi mijloacele foto-audio-video din dotare fără consimțământul persoanelor vizate, totuși îi incumbă obligația de a informa persoana vizată, conform Dispoziției nr. 60/15.04.2022 a Inspectorului General al Poliției Române, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

S-a avut în vedere și că respectivul telefon este personal, asupra sa atât proprietarul, cât și alte persoane/entități pot interveni, integritate sa tehnică nu este asigurată și nu prezintă suficiente garanții, circumstanțe în care orice fișier audio-video ar putea fi modificat.

S-a apreciat că proba nu este conformă nici din perspectiva veridicității înregistrării audio-video apărute în spațiul public, întrucât aceasta nu conține integral dialogul derulat între lucrătorii de poliție și pârâtul procuror A., fiind omise atât momentul inițierii, cât și alte pasaje din derularea acestuia.

Înregistrarea este alcătuită din două fișiere și este afectată atât prin omisiunea unor pasaje care ar putea fi relevante în contextul probator, cât și prin faptul că nici Inspecția Judiciară și nici Secția nu au avut acces nemijlocit la originalul înregistrării audio-video ce a declanșat prezenta procedură disciplinară.

Cât privește locul unde s-a realizat înregistrarea, Secția a avut în vedere prevederile art. 341 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art. 71 și urm. C. civ., care conțin reglementari al căror scop este protejarea dreptului la viață privată, cu referire la aspectul privat al muncii profesionale, precum și art. 74 lit. b) și c) C. civ., în raport de care a reținut că înregistrării audio-video efectuată de lucrători de poliție, angrenați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia opririi în trafic la 06 mai 2023, a unei persoane, identificată, ulterior, ca fiind pârâtul procuror A., îi lipsește acordul tuturor participanților la discuția respectivă.

În final, din perspectiva dreptului la protejarea vieții private și a prelucrării nelegale a datelor cu caracter personal, Secția a reținut că datele din cartea de identitate aparținând pârâtului procuror A., divulgate, reprezintă o prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal, în sensul Legii nr. 363 din 28 decembrie 2018.

A fost considerată relevantă și împrejurarea că în dosarul penal nr. y/P/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Y. se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și abuz în serviciu, prevăzute de art. 304 C. pen., respectiv de art. 297 C. pen.

Pe cale de consecință, Secția a apreciat că înregistrarea audio-video din 06 mai 2023, precum și transcriptul aferent acesteia, realizată cu telefonul mobil personal de către agentul de poliție F., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean X. - Secția 1 Poliție Rurală a fost obținută atât prin nesocotirea prevederilor legale, cât și a principiilor mai sus-enunțate, motiv pentru care a fost înlăturat mijlocul de probă constând în înregistrarea audio-video din 06 mai 2023, inclusiv a transcriptului aferent acesteia, ca fiind inadmisibil.

Prin aceeași încheiere, Secția a încuviințat Inspecției Judiciare proba cu înscrisuri, respectiv celelalte înscrisuri în afara celor pe care le-a apreciat că au legătură directă cu înregistrarea audio-video, a respins proba cu înscrisuri constând în două expertize extrajudiciare, apreciind că această probă nu este utilă cauzei în raport de teza probatorie invocată și față de obiectul acțiunii disciplinare.

De asemenea, la același termen, Secția a constatat cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților pe fond și a amânat pronunțarea cauzei pentru 08 noiembrie 2023.

Prin Hotărârea nr. 11P din 08 noiembrie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului procuror A., membru al Consiliului Superior al Magistraturii, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și lit. m) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtul procuror A., membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

În motivare, cu privire la probele administrate, s-a arătat că prin încheierea din 01 noiembrie 2023, Secția a constatat că înregistrarea audio-video din 06 mai 2023, precum și transcriptul aferent acesteia, realizată cu telefonul mobil personal de către agentul de poliție F., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean X. - Secția 1 Poliție Rurală, a fost obținută prin nesocotirea prevederilor legale, considerentele fiind expuse pe larg în încheierea de ședință menționată; pe cale de consecință, Secția a înlăturat mijlocul de probă ca fiind nelegal, precum și materialele de presă care evocă aspectele rezultate din înregistrare.

În aprecierea probelor administrate în cauză și a căror obținere nu a fost considerată nelegală, Secția pentru procurori în materie disciplinară a făcut aplicarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora acestea sunt examinate fiecare în parte și toate în ansamblul lor, fără a face însă abstracție de împrejurările în care acestea au fost obținute.

Sub un prim aspect, Secția a constatat că interacțiunea pârâtului procuror cu agenții de poliție nu a avut loc în legătură cu atribuțiile de serviciu ale procurorului, ci în afara orelor de program, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe un drum public.

De asemenea, a avut în vedere că agenții de poliție nu au furnizat o explicație plauzibilă cu privire la motivele care au determinat oprirea în trafic, rapoartele întocmite conținând afirmații contradictorii, fiind invocate fie o încălcare a regimului legal de viteză, fie o abatere la procedura depășirii.

Faptul că lucrătorii de poliție au indicat motive contradictorii pentru intervenția lor a creat aparența unei acțiuni abuzive, situație care l-a determinat pe procuror să solicite în mod imperativ să i se comunice motivul real al opririi, conduită care nu poate fi considerată necorespunzătoare pentru niciun conducător auto aflat într-o astfel de situație.

În plus, Secția nu are atributul de a analiza modalitatea de exprimare a magistratului în afara atribuțiilor de serviciu, cu excepția situațiilor când un astfel de limbaj iese cu totul din sfera normelor de conviețuire socială; împrejurarea că magistratul a utilizat un limbaj imperativ și lipsit de amabilitate nu poate atrage răspunderea disciplinară, în condițiile în care se remarcă faptul că nu au fost folosite expresii injurioase sau amenințătoare la adresa lucrătorilor de poliție, pârâtul conformându-se solicitării acestora de a se întoarce la autoturism, respectiv de a le prezenta documentele.

De asemenea, Secția a constatat că invocarea perspectivei reclamării incidentului la conducerea IPJ X. nu reprezintă, prin ea însăși, o amenințare cu o consecință păgubitoare, ci reprezintă o exercitare a unui drept pe care îl are orice cetățean de a reclama conduita improprie a unor funcționari din cadrul unei instituții.

Din probele administrate a rezultat faptul că pârâtul procuror nu a solicitat un tratament favorabil, nici unul dintre cei doi agenți de poliție neindicând în rapoartele întocmite că procurorul le-ar fi solicitat să nu-i aplice o sancțiune contravențională.

Cu privire la declinarea repetată a calității de procuror, Secția a observat că, în cuprinsul întâmpinării formulate, pârâtul procuror a arătat că invocarea funcției a avut scopul de a pune capăt abuzului, în reprezentarea sa învederarea acestei calității fiind de natură să-i determine pe cei doi agenți să înțeleagă că nu pot proceda în continuare în felul în care au inițiat raportul concret cu acesta, fără temei legal clar și fără motive care să le legitimeze acțiunea, apărare ce a fost apreciată ca fiind credibilă și nu a fost înlăturată de probele administrate în cauză.

Nu în ultimul rând, Secția a observat că impactul public indicat de Inspecția Judiciară ca fundament al răspunderii disciplinare a fost generat de diseminarea în mod nelegal a înregistrării realizate de organele de poliție.

În consecință, Secția a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a atrage răspunderea disciplinară a pârâtului procuror, sub aspectul laturii obiective a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2022.

Cu referire la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâtul procuror prin întâmpinare, constând în onorariu avocat ales și onorariu expert (efectuare expertize extrajudiciare), Secția a reținut că, potrivit art. 49 alin. (14) din același act normativ, dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă (Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare), în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

Or, procedura de față este una specifică, administrativă, care se completează cu Codul de procedură civilă în vederea respectării garanțiilor procesuale și procedurale ale procurorului vizat de procedura disciplinară.

Prin raportare la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Secția a reținut că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de „despăgubire” acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții adverse.

Așadar, fapta părții „care cade în pretenții” declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le cheltuie.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții” și reprezintă o sancțiune procesuală pentru partea care se face vinovată de declanșarea procesului și o modalitate de despăgubire a celeilalte părți.

S-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile textului de lege anterior citat, întrucât cercetarea disciplinară a magistraților are o natură juridică specială, astfel cum este prevăzută în dispozițiile Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că Inspecția Judiciară acționează „în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.”

S-a făcut referire și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, respectiv Deciziile nr. 29/28.01.2013 și nr. 154/03.06.2019 pronunțate în materie disciplinară, prin care s-a reținut că Inspecția Judiciară nu poate fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată motivat, pe de o parte, de natura specială a procedurii disciplinare, rolul și atribuțiile Inspecției Judiciare, iar pe de altă parte, de fundamentul juridic al cauzei, care nu permite identificarea sau stabilirea unei culpe procesuale, în condițiile art. 453 C. proc. civ.

II. Căile de atac formulate împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii disciplinare, atât Inspecția Judiciară, cât și pârâtul procuror au formulat recurs.

Recursul declarat de Inspecția Judiciară

A fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 381/2018 a Curții Constituționale, față de care s-a apreciat că soluția pronunțată constituie o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material, din perspectiva faptului că nu s-a reținut în sarcina pârâtului procuror abaterea disciplinară învederată.

Recurenta a expus situația de fapt și a apreciat că Secția a greșit când a înlăturat probele ce constau în înregistrările audio-video, precum și materialele de presă, cu referire la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care nu s-ar aplica în cauză, deoarece nu vizează informații în legătură cu fapte comise în trafic.

În realitate, a susținut recurenta, agenții de poliție au realizat înregistrarea cu telefonul propriu în scopul de a se proteja de o persoană care a invocat că are o funcție importantă în sistemul judiciar și care i-a amenințat cu eventuale repercusiuni ca urmare a acțiunii acestora de a-l opri în trafic pe magistrat; a apreciat că agenților de poliție trebuie să li se dea posibilitatea de a dovedi comportamentul persoanei oprite în trafic, în caz contrar, aceștia neputând proba sau demonta acuzațiile nefondate ce li se aduc.

Recurenta-reclamantă a afirmat că, în raport de prevederile art. 250 și 341 C. proc. civ., înregistrările audio-video sunt mijloace materiale de probă întrucât servesc la stabilirea faptelor și pot conduce la soluționarea cauzei nefiind obținute prin încălcarea legii sau a bunelor moravuri de vreme ce înregistrarea a urmărit un scop legitim, acela al protejării agenților de poliție de eventuale sancțiuni în contextul în care magistratul a procedat la declinarea calității acestuia și la proferarea de amenințări.

De asemenea, recurenta-reclamantă a apreciat că și articolele de presă au fost nelegal înlăturate ca mijloc de probă, făcând referire la art. 30 și art. 31 din Constituție.

S-a arătat că lipsa de funcționalitate a x. camera, transmiterea și difuzarea nelegală a respectivei înregistrări fac obiectul unor verificări separate de natură disciplinară/penală, nu pot avea drept consecință juridică constatarea inexistenței faptei, doar ca urmare a imposibilității probării acesteia.

Pe fondul abaterii disciplinare, a susținut că instanța disciplinară nu a analizat elementele constitutive ale acesteia, prin raportare la probatoriul administrat.

Argumentul că Secția nu are atributul de a analiza modalitatea de exprimare a magistratului în afara atribuțiilor de serviciu, cu excepția situațiilor când un astfel de limbaj iese cu totul din sfera normelor de conviețuire socială nu este unul susținut de textele de lege, recurenta făcând referire la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003 și art. 223 din Legea nr. 303/2022.

Învederează că, în cazul de față, este întrunit elementul material atât al abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022, cât și al celei  prevăzute de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022, în condițiile în care procurorul cercetat, fiind oprit în trafic, s-a adresat agenților de poliție pe un ton superior și ridicat, iar pe tot parcursul interacțiunii cu agenții de poliție, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat.

Recurenta a apreciat că argumentul pentru care au fost înlăturate declarațiile agenților de poliție, în sensul că ar avea ca scop disculparea acestora în cadrul procedurii administrative, este pur speculativ, de vreme ce afirmațiile agenților în cauză sunt susținute chiar de înregistrările existente la dosarul cauzei.

De altfel, a arătat recurenta, magistratul nu a negat niciodată săvârșirea faptelor, ci a menționat că s-a aflat într-o „situație provocată” și că regretă că nu a rezistat, precizând că a reacționat într-un mod care nu îl caracterizează; or, aceste afirmații ar echivala, în opinia recurentei, cu o mărturisire extrajudiciară în sensul art. 350 C. proc. civ.

Prin încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., instanța disciplinară nu a luat în considerare ansamblul probelor ce au fost administrate în cauză, respectiv rapoartele celor doi agenți de poliție, care au relatat fapte constatate ex propriis sensibus, susținute de înregistrările efectuate cu telefonul personal al agentului de poliție, și nu a făcut nicio referire la mărturisirea extrajudiciară a magistratului în cadrul reacției publice a acestuia cu privire la incident.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022, recurenta-reclamantă a susținut că faptele ce i se impută domnului procuror reprezintă o încercare de a exercita presiune asupra agentului de poliție, pentru a obține un tratament preferențial și pentru a-l împiedica pe acesta să-și exercite atribuțiile.

A fost combătut de recurenta-reclamantă argumentul Secției, potrivit căruia declinarea repetată a calității de procuror a avut drept scop să-l determine pe agentul de poliție să pună capăt abuzului, apreciind că acesta nu poate fi reținut, întrucât propria percepție cu privire la caracterul pretins abuziv al unei proceduri nu îl exonerează pe magistrat de obligațiile care îi incumbă în virtutea calității pe care acesta o deține.

Nici susținerea potrivit căreia impactul public, ca fundament al răspunderii disciplinare, a fost generat de diseminarea în mod nelegal a înregistrării realizate de organele nu poate fi reținută, de vreme ce urmarea imediată și consecințele negative asupra actului de justiție s-au produs prin apariția imaginilor în mass-media.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că jurnaliștii au asigurat informarea corectă a opiniei publice, informația oferită de aceștia fiind reală, iar mijloacele de probă administrate în această cauză, respectiv rapoartele celor doi agenți de poliție, susținute de înregistrarea realizată cu telefonul mobil și coroborată cu mărturisirea extrajudiciară a magistratului, confirmă că această obligație a fost respectată.

A afirmat recurenta-reclamantă că, așa cum reiese din ansamblul probelor administrate în cauză, magistratul nu are reprezentarea normalității modului în care un procuror trebuie să se manifeste în societate pentru a garanta și a asigura încrederea în actul de justiție, motiv pentru care hotărârea pronunțată de Secția pentru procurori în materie disciplinară este nelegală, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare indicate, ceea ce impune admiterea recursului și admiterea acțiunii disciplinare.

Recursul declarat de pârâtul A.

Recurentul-pârât a formulat recurs atât împotriva încheierii din 11 octombrie 2023, prin care au fost respinse excepțiile referitoare la acțiunea disciplinară, cât și împotriva hotărârii pronunțate de Secția pentru procurori în materie disciplinară.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepțiile invocate și respinse de instanța disciplinară, pârâtul a arătat că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, susținând totodată și reaua-credință a inspectorului judiciar în exercitarea funcției.

Făcând o cronologie detaliată a faptelor, domnul procuror a susținut că cercetarea disciplinară s-a realizat mai repede decât era normal; citația pe care a primit-o pentru termenul din 16 iunie 2023 a fost emisă la 12 iunie 2023, fără a respecta termenul de 5 zile prevăzut de art. 159 C. proc. civ.

Aflându-se în imposibilitatea de a se prezenta, domnul procuror a formulat cereri, la care nu a primit niciun răspuns; inspectorul judiciar nu i-a răspuns la solicitările de amânare sau de suplimentare a probatoriilor, însă i-a comunicat, la 19 iunie 2023, procesul-verbal întocmit în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, cu raportare la art. 26 alin. (1) din Normele de efectuarea lucrărilor de inspecție, acest act fiind ultimul întocmit de inspector după finalizarea cercetării disciplinare și care, potrivit normelor anterior redate, se prezintă personal magistratului cercetat.

Domnul procuror susține că a formulat în scris cereri de suplimentare a probatoriilor și multiple obiecțiuni, la care nu a primi răspuns, formulând ulterior și o cerere de recuzare a inspectorului pentru aceste considerente; nici la aceasta nu a primit răspuns.

Însă, la 27 iunie 2023, a primit rezoluția de promovare a acțiunii disciplinare întocmită de inspectorul pe care îl recuzase anterior; mai mult, în aceeași zi, inspectorul judiciar a formulat cerere de pensionare.

Astfel, arată domnul procuror că au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuarea lucrărilor de inspecție, art. 20 din același Regulament, art. 181 și art. 185 C. proc. civ., față de care citarea pentru termenul din 16 iunie 2023 a fost nelegală, cum s-a arătat mai sus, situație în care nu i-a fost respectat dreptul la apărare, ceea ce duce la nulitatea întregii acțiuni disciplinare.

Această excepție a fost ridicată și în fața Secției, fiindu-i respinsă prin încheierea pe care înțelege să o recureze.

Referitor la celelalte excepții pe care le-a invocat în fața instanței disciplinare, domnul procuror a susținut nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, decurgând din faptul că inspectorul judiciar nu are ca atribuție sesizarea din oficiu în materie disciplinară, nulitatea actelor de cercetare disciplinară, întrucât această procedură s-ar fi efectuat cu încălcarea normelor privind repartizarea aleatorie, și nulitatea rezoluției de începere a cercetării disciplinare, care derivă din faptul că etapa verificărilor prealabile nu și-a atins obiectivul, lipsa avizului directorului direcției de pe referatul întocmit de inspector judiciar din data de 12 mai 2023 și faptul că rezoluția de începere a cercetării disciplinare din 16 mai 2023 a fost avizată pentru directorul direcției de inspecție printr-o semnătură indescifrabilă în dreptul numelui D., care anterior formulase declarație de incompatibilitate, nulitatea rezoluției 23-836/a1 din 26 iunie 23 de admitere a sesizării și de exercitare a acțiunii disciplinare, survenită ca efect al încălcării dreptului la apărare și a neîndeplinirii obligației de verificare a apărărilor pârâtului, întrucât nu a fost ascultat de către inspector și nu i-au fost soluționate cererile de suplimentare a probatoriului.

Recurentul-pârât critică și considerentele încheierii interlocutorii din 11 octombrie 2023 - amânare de pronunțare din 27 septembrie 2023, prin care s-a arătat că cercetarea disciplinară este o procedura administrativă nepublică necontradictorie, iar după întocmirea procesului-verbal de prezentare, nu se mai administrează probe.

De asemenea, greșit s-a reținut că inspectorul judiciar l-a invitat pe domnul procuror în vederea ascultării, dar acesta ar fi refuzat, în realitate fiind vorba despre o imposibilitate obiectivă de prezentare, sens în care a și trimis cereri de amânare și a propus date alternative la care să se prezinte, solicitând și suplimentarea probatoriului.

Cu privire la considerentul potrivit căruia respingerea unor cereri formulate de către pârâtul procuror în cadrul cercetării disciplinare nu poate fi asimilată încălcării dreptului la apărare, cu referire la art. 26 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51 din 2021, recurentul-pârât a apreciat că, printr-o astfel de interpretare, Inspecția Judiciară nu respectă drepturile magistraților, invocând în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că Regulamentul Inspecției este neconform cu Tratatul de funcționare al Uniunii Europene (cauza C817/21).

În ceea ce privește soluția dată de Secție fondului cauzei, recurentul-pârât a învederat că are interes în recurarea soluției, chiar dacă îi este favorabilă, acesta fiind unul general, și anume o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 303/2022.

Astfel, recurentul-pârât a reclamat faptul că Inspecția Judiciară nu a comunicat cu el în niciun fel, deși era parte în dosar, fiind cercetat disciplinar; pe de altă parte, instituția a avut o comunicarea publică, unică în istoria Inspecției, foarte zgomotoasă și care a generat valuri de dezbateri publice.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022, a apreciat recurentul-pârât că aceasta nu poate fi raportată la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, întrucât abaterea disciplinară reprezintă încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, care sunt explicit enumerate; textele care consacră incompatibilitățile și interdicțiile impuse judecătorilor și procurorilor nu fac nicio referire la sintagma manifestări contrare demnității funcției, cum a reținut Inspecția.

A subliniat recurentul-pârât că art. 223 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 prevede îndatoriri ale judecătorilor și procurorilor, iar nu interdicții; cu alte cuvinte prima abatere disciplinară reținută de Inspecția Judiciară în sarcina sa nu mai este incriminată de legea actuală.

Recurentul-pârât a reiterat ideea că, pe fondul său, hotărârea secției de procurori este corectă, la fel și măsura îndepărtării mijlocului de probă reprezentat de filmarea cu telefonul mobil, care încalcă norme în vigoare și este conformă cu practica secției, însă se impune a se verifica dacă sintagma manifestări contra demnității funcție pe care o ocupă de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia, amendată în anul 2022 de legiuitor prin înlăturarea expresă dintre abaterile disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004, poate fi sau nu reținută în viitor ca interdicție în sarcina unui magistrat.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit.) m) din Legea nr. 303/2002, recurentul-pârât arată că a făcut o cercetare la locul faptei după momentul când a fost oprit de cei doi agenți de poliție și a identificat un magazin care avea camere video stradale, astfel încât, cu acordul acestuia, a prelevat imaginile și secvențele video stocate pe hard disk.

A susținut că manevra sa de depășire a autospecialei de poliție rutieră a fost semnalizată și înregistrată atât de camera video a respectivului magazin, cât și de camera video a autospecialei de poliție.

Recurentul-pârât a precizat că a solicitat instanței disciplinare admiterea acestui mijloc de probă, cu cele două secvențe video, pentru a se clarifica că, de fapt, nu a încălcat nici o normă rutieră, iar oprirea sa pe carosabil de către agenții de poliție rutieră, la ora 1:00 dimineața, a fost abuzivă.

S-a solicitat de către pârât admiterea recursului, să se constate că excepțiile invocate sunt fondate și, totodată, că nu există interdicția invocată de Inspecția Judiciară, cu consecința respingerii acțiunii disciplinare.

Apărările formulate de părți

Atât Inspecția Judiciară, cât și domnul procuror au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului promovat de partea adversă.

III. Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

La 09 februarie 2024, recurentul-pârât a formulat o cerere prin care a solicitat trimiterea unei întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene, și anume:

„Principiul independenței magistraților, consacrat de art. 19 alin. (l) al doilea paragraf TUE cu referire la art. 2 TUE și art. 4 par. 3 din TUE, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei privind MCV, se opune unei reglementări legale în materia răspunderii disciplinare a magistraților care permite Inspecției Judiciare să atace cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție soluțiile de respingere a acțiunilor disciplinare pronunțate de secțiile disciplinare ale CSM?”

În motivarea cererii, recurentul-pârât s-a referit succint la faptul că a fost cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2022, dar Consiliul Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară; împotriva acestei hotărâri, Inspecția Judiciară a formulat recurs.

Recurentul-pârât a făcut referire la raportul MCV din 22 noiembrie 2022, publicat de Comisia Europeană, prin care s-a arătat că una dintre preocupările rămase este posibilitatea ca Inspecția Judiciară să conteste o decizie a secției în materie disciplinară a CSM („Odată ce comisia disciplinară a Consiliului Judiciar Suprem s-a pronunțat în favoarea judecătorului, această decizie ar trebui să fie definitivă” [CDL-AD (2002) 015, Avizul Comisiei de la Veneția referitor la proiectul de lege privind modificările la Legea bulgară privind sistemul judiciar]. De asemenea, persistă preocupări cu privire la faptul că inspectorul-șef poate să infirme o rezoluție de clasare a unui dosar sau orice rezoluție adoptată de un inspector judiciar în urma unei cercetări disciplinare prealabile, iar Comisia a reținut că vor trebui stabilite mecanisme de monitorizare a aplicării acestei norme în practică și al eficacității garanțiilor prevăzute în acest sens.

Așadar, a apreciat recurentul-pârât că posibilitatea atacării de Inspecția Judiciară a soluțiilor de respingere a acțiunilor disciplinare pronunțate de secțiile disciplinare ale Consiliului Superior al Magistraturii este contrară principiilor dezvoltate de Comisia de la Veneția.

O atare posibilitate duce la hărțuirea magistraților și după soluția favorabilă a secțiilor disciplinare (a se vedea cazul Köveși; după 5 acțiuni disciplinare respinse, a trebuit să se prezinte și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursurile exercitate de Inspecția Judiciară).

Raportul din 2021 privind statul de drept publicat de Comisia Europeană, în Capitolul consacrat situației statului de drept din România, a luat act de începerea cercetării disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare reprezentând exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, față de un judecător de la Curtea de Apel Pitești, ca urmare a aplicării într-un litigiu, la 07 iunie 2021, a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19. C-195/19. C-291/19, C-355/19 și C-397/19, Asociația Forumul Judecătorilor din România și alții.

S-a arătat că, în principiu, o procedură disciplinară este incompatibilă cu normele dreptului Uniunii Europene, dacă afectează esența procedurii reglementate de art. 267 TFUE și, odată cu aceasta, chiar fundația Uniunii însăși, având un efect disuasiv asupra oricărui magistrat român chemat să aplice normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene, inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 148 din Constituția României.

Art. 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la art. 2 TUE, încredințează instanțelor naționale și Curții sarcina de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul menționat [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Jastice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C216/18PPU, EU:C:2018:586, pct. 50, Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme), C619/18, EU:C:2019:531, pct. 47, precum și Hotărârea din 05 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independența instanțelor de drept comun), C192/18, EU:C:2019:924, pct. 98].

Pentru a garanta că instanțele care pot fi chemate să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii sunt în măsură să asigure protecția jurisdicțională efectivă impusă de această dispoziție, prezervarea independenței acestora este primordială, astfel cum se confirmă la art. 47 al doilea paragraf din cartă, care menționează accesul la o instanță judecătorească „independentă” printre cerințele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 02 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C824/18, EU:C:2021:153, pct. 115, precum și jurisprudența citată].

Având în vedere aspectele învederate, recurentul-pârât a apreciat că se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Recurenta-reclamantă nu a formulat un punct de vedere scris cu privire la cererea de trimitere preliminară.

Părțile au pus concluzii cu privire la această chestiune la termenul de judecată din 12 februarie 2024, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

1.1 Asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât A., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile dreptului Uniunii Europene a căror interpretare este solicitată

Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

„Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.

Art. 19 alin. (1) al doilea paragraf Tratatul privind Uniunea Europeană:

„Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.”

Art. 4 paragraf 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

„În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.

Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii”.

Art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.

Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.

Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție”.

Mecanismul de cooperare și verificare (MCV)

Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) a fost instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile susținute ale României de a-și reforma sistemul judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției; activitatea din cadrul MCV a început în 2007 și de atunci a monitorizat procesul de reformă pe baza acestor obiective de referință.

Dispozițiile naționale aplicabile

Art. 26 alin. (1) din Legea  nr. 304/2022 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea judiciară:

„Completurile de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor pronunțate în apel de completurile de 5 judecători după admiterea în principiu, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege.”

Art. 51 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 305/2022 din 15 noiembrie 2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

„(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, la momentul pronunțării și se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum și Inspecției Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii. Până la data comunicării hotărârii judecătorului sau procurorului vizat, aceasta nu produce efecte în ceea ce privește cariera și drepturile acestuia.     ……………………………………………………………………………………….

(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancționat disciplinar.

(4) Recursul prevăzut la alin. (3) este o cale devolutivă de atac și suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.”

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de recurentul A. îndeplinește condițiile cerute de art. 267 din TFUE, astfel cum au fost acestea dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții, întrucât în cauza pendinte Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de trimitere, are a se pronunța printr-o hotărâre definitivă asupra recursului declarat de Inspecția Judiciară împotriva soluției de respingere a acțiunii disciplinare pronunțate de Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, iar în legătură cu posibilitatea exercitării căii de atac de către Inspecția Judiciară se ridică o chestiune ce privește interpretarea unor prevederi din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, astfel că litigiul intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene.

Împrejurarea că dispozițiile relevante din dreptul intern, respectiv cele ale art. 26 alin. (1) și ale art. 51 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 304/2022 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea judiciară, precum și legea în ansamblul ei, au fost deja examinate de instanța de contencios constituțional din perspectiva conformității cu dreptul Uniunii (e.g. decizia Curții Constituționale nr. 524/2022), nu poate constitui un impediment în trimiterea unei întrebări preliminare, întrucât Curtea de Justiție a Uniunii Europene este singura competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea unor prevederi din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (Carta).

În ceea ce privește regimul juridic al procedurii prealabile reglementate de art. 267 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE), se reține că acesta instituie o distincție între instanțele judecătorești naționale ale căror hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, caz în care sesizarea are caracter obligatoriu, și celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri pot fi supuse unei căi de atac, caz în care sesizarea are caracter facultativ, distincție care se bazează pe regimul juridic al hotărârii pronunțate și care are ca scop asigurarea unei interpretări și aplicări uniforme a dreptului Uniunii.

Însă, în raport cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza 283/81 (Cilfit), cu nuanțările din cauza 561/19 (Consorzio Italian Management), privind excepțiile de la obligația de trimitere preliminară prevăzută de art. 267 alin. (3) din TFUE, acest scop nu subzistă atunci când există deja o jurisprudență consacrată a Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia respectivă sau în cazul în care maniera corectă de interpretare a normei de drept în discuție nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

În cauza pendinte, Înalta Curte apreciază că pentru soluționarea litigiului nu este necesar un răspuns la problema de drept al Uniunii identificată în cererea recurentului-pârât, întrucât nu se poate reține existența unei îndoieli rezonabile cu privire la respectarea principiului independenței magistraților, consacrat de prevederile art. 2, art. 4 paragraf 3 și art. 19 din TUE, respectiv de art. 47 din Cartă, cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în raport cu posibilitatea recunoscută în dreptul intern Inspecției Judiciare de a exercita recursul împotriva soluțiilor de respingere pronunțate de secțiile disciplinare ale Consiliului Superior al Magistraturii hotărârii.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere faptul că Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, prin care a fost instituit Mecanismul de cooperare și verificare (MCV), a fost abrogată la 07 octombrie 2023, prin Decizia (UE) 2023/1786 din 15 septembrie 2023.

În cuprinsul actului de abrogare, în motivarea ridicării mecanismului de cooperare și verificare, s-au învederat următoarele aspecte:

În raportul său din 26 septembrie 2006 privind stadiul pregătirii Bulgariei și României pentru aderarea la U.E. (1), publicat înainte de aderarea României la Uniune, Comisia a identificat o serie de aspecte, în special în ceea ce privește responsabilitatea și eficiența sistemului judiciar și a organismelor de aplicare a legii din România, în privința cărora erau încă necesare progrese suplimentare pentru a asigura capacitatea de a pune în aplicare și de a aplica măsurile adoptate în vederea instituirii pieței interne și a spațiului de libertate, secu