ÎCCJ, Decizia nr. 211/2024

Asupra recursului:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel X. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din același act normativ.

Prin

încheierea de ședință din 24 aprilie 2024

a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, pronunțată în dosarul nr. x/J/2023, s-a dispus, din oficiu, cu majoritate, schimbarea încadrării juridice din abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I în abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

A fost exprimată și o opinie separată în sensul respingerii schimbării, din oficiu, a încadrării juridice din abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor în abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din același act normativ.

În motivarea schimbării încadrării juridice reținute inițial, Secția, cu majoritate, a arătat că faptele imputate pârâtei judecător vizează atitudinea acesteia manifestată în ședințele de judecată din datele 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 16.11.2022 și 17.11.2022, în raport de părți, avocați, martori, justițiabili, iar acestea nu pot fi circumscrise elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Or, faptele constând în folosirea, la termenul de judecată din data de 02.09.2022, a unui ton ridicat în contextul în care inculpații, prin apărători, și-au exprimat criticile referitoare la modalitatea de încuviințare a probatoriilor; audierea martorilor, în special a martorei B., la termenul de judecată din 16.11.2022, într-o manieră prin care s-a încercat să se inducă anumite răspunsuri, fiind folosite întrebări care sugerau răspunsul, manieră ce poate fi apreciată ca un act de constrângere morală a martorului; folosirea unei tonalități ridicate, pline de furie și acuzatoare, care viza toate persoanele prezente în sala de judecată, inclusiv jandarmul, prin interogatoriul adresat întregii săli de judecată, pentru a descoperi cum a ajuns înregistrarea ședinței de judecată într-o publicație on-line; afirmațiile în sensul că cei prezenți ar fi săvârșit infracțiunea de obstrucționare a justiției, pentru faptul că a apărut în presă o înregistrare dintr-o ședință de judecată prezidată de doamna judecător sunt incriminate distinct prin abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel că s-a reținut în sarcina pârâtei și această abatere disciplinară.

Totodată, pentru existența acestei abateri disciplinare, s-a reținut că, sub aspectul laturii obiective, judecătorul a avut o atitudine nedemnă față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Cu privire la faptele constând în aceea că, la termenul de judecată din data de 14.01.2022, magistratul cercetat a considerat că s-a dat citire actului de sesizare, fără a pune în discuția părților acest aspect, respectiv, nesocotirea dispozițiilor art. 1 C. proc. pen. care reglementează normele de procedură și scopul acestora; a dispozițiilor art. 10 și art. 90 C. proc. pen. care reglementează dreptul la apărare al inculpaților; a dispozițiilor art. 119 și urm. C. proc. pen. care reglementează ascultarea martorilor în procesul penal; a dispozițiilor art. 97 și art. 100 alin. (4) C. proc. pen. care reglementează probele în procesul penal, secția disciplinară, cu majoritate, a reținut ca acestea să fie analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin

Hotărârea nr. x din 18 iunie 2024

a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, pronunțată în dosarul nr. x/J/2023, cu majoritate, a fost admisă acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel X., iar în baza art. 273 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel X. sancțiunea disciplinară constând în

„suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni”

pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din același act normativ.

În cauză, instanța disciplinară a reținut că prin modalitatea în care s-a manifestat în ședințele de judecată din data de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 7.10.2022 și 16.11.2022, în raport cu avocații și părțile din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2018, pârâta judecător A. a depășit cadrul legal de desfășurare a procesului penal, folosind o tonalitate ridicată pentru a impune măsurile dispuse și făcând aprecieri neconforme poziției de magistrat. Prin urmare, cu majoritate, a constatat că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, Secția, cu majoritate, a reținut că fapta doamnei judecător A. care, învestită fiind cu soluționarea dosarului nr. x/2/2018, a încălcat, cu rea-credință, dispozițiile art. 374 alin. (1) și ale art. 381 alin. (6) C. proc. pen. întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În cauză, a fost exprimată și o opinie separată, în sensul că se impunea respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 și a hotărârii nr. x din 18 iunie 2024 a Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat

recurs,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta a susținut următoarele critici de nelegalitate a actelor judiciare contestate:

- Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a reiterat excepția nulității acțiunii disciplinare, apreciind că se impune anularea acțiunii disciplinare motivat de faptul că schimbarea de încadrare juridică, astfel cum a fost invocată, din oficiu, de instanța disciplinară și dispusă prin încheierea din 24 aprilie 2024 este inadmisibilă.

Susține că instanța disciplinară a procedat la extinderea nelegală a judecății cu privire la o abatere disciplinară cu caracter de noutate pentru care nu au fost desfășurate verificări în faza prealabilă, acuzându-se depășirea limitelor sesizării și realizarea unei extinderi a judecății cu privire la o altă abatere disciplinară pentru care  nu au fost parcurse etapele obligatorii ale verificării și cercetării prealabile. În plus, aceasta s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare.

Invocă drept argument și faptul că inspecția judiciară a dispus clasarea pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. h) din Legea nr. 303/2022, privind nerespectarea obligației de abținere, dar și faptul că reținerea în sarcina sa a unui concurs de abateri disciplinare a permis instanței disciplinare aplicarea unei sancțiuni unice mai aspre, ceea ce, în opinia sa reprezintă un caz de manipulare a legii.

Critică lipsa de coerență și de claritate a acuzației, arătând că prin schimbarea de încadrare juridică, instanța disciplinară a realizat un amalgam în care nu sunt individualizate în mod clar actele materiale prin plasarea în timp și descrierea acțiunii ori inacțiunii, în timp ce unul dintre actele materiale a fost multiplicat și plasat în conținutul ambelor abateri disciplinare (modalitatea de audiere a martorului la termenul de judecată din 16.11.2022).

- Pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, cu toate actele subsecvente, ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare, precum și ca efect al încălcării noii legi.

A invocat, în susținere, cauza nr. C-817/21 a CJUE prin care s-a stabilit că organul care efectuează cercetarea disciplinară și exercită acțiunea disciplinară este incompatibil să adopte norme privind, printre altele, executarea lucrărilor sale.

Or, arată că, în cauză, organul disciplinar care s-a sesizat din oficiu și a efectuat cercetarea disciplinară este autorul și emitentul normelor în baza cărora a fost efectuată procedura disciplinară, respectiv a Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

Prin urmare, s-a arătat că sesizarea din oficiu și cercetarea disciplinară au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin neconvenționalitatea Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, după cum a constatat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 11.05.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza nr.C-817/21.

Afirmă că este incorect argumentul instanței disciplinare, în sensul că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost efectuate în baza vechilor reglementări primare, câtă vreme potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară se aprobă de către inspectorul-șef prin regulament. Așadar, legislația anterioară în materie disciplinară era dată de

lege

și

regulament,

nicidecum de norme aprobate prin ordinul inspectorului-șef, cum este situația Ordinului nr. 51/2021în baza căruia a fost efectuată cercetarea disciplinară. Decizia Curții Constituționale nr. 219/2021, ale cărei considerente sunt evocate de instanța disciplinară, se referă la Regulamentul din 15.11.2012 ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1027/2012 a Plenului CSM, așadar este vorba despre un regulament anterior emis de Plenul CSM, în timp ce Ordinul nr. 51/2021 a fost emis de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

A mai arătat că potrivit art. 96 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost abrogate la data de 16.03.2023, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, astfel că toate actele emise în perioada 25.05.2023-04.10.2023 sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu-și găsesc reglementarea în noua lege specială. Inspecția Judiciară și CSM aveau obligația să adopte noile reglementări în materie disciplinară, obligație care nu a fost îndeplinită decât prin Hotărârea nr. 164/16.11.2023 când Plenul CSM a aprobat Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară. Susține, de aceea, că întreaga procedură disciplinară care a vizat-o a fost efectuată în baza unor norme contrare dreptului european, dar și abrogate.

Indică drept acte procedurale emise în baza vechilor norme de efectuare a lucrărilor disciplinare, care nu mai sunt prevăzute în noua lege procesul-verbal din 21.08.2023 de finalizare a verificărilor prealabile [art. 45 alin. (3)-(7) din Legea nr. 305/2022 prevede că în urma verificărilor prealabile se întocmește direct rezoluție de clasare sau de începere a cercetării disciplinare prealabile] și procesul-verbal din 25.09.2023 de finalizare a cercetării disciplinare în lipsa magistratului, care produc efectul nulității actului de exercitare a acțiunii disciplinare. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, ascultarea și verificarea apărărilor judecătorului sunt obligatorii, iar refuzul judecătorului de a se prezenta ori de a face declarații se constată prin proces-verbal. Nu există reglementare pentru situația în care magistratul nu se prezintă și nu are posibilitatea de a declara, din motive neimputabile.

- De asemenea, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat nelegalitatea sesizării instanței disciplinare, deoarece nu a fost legal citată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

A arătat că invitațiile scrise la audiere emise de Inspecția Judiciară pentru datele de 5.09.2023, 14.09.2023 și 25.09.2023 nu i-au parvenit și nici nu a avut cunoștință despre existența cercetării disciplinare. A mai susținut că, fără să aștepte restituirea dovezilor de comunicare, inspectorul judiciar a întocmit procesele verbale prin care a arătat că magistratul cercetat nu s-a prezentat la audiere și procesul-verbal de finalizare a cercetării prealabile.

Astfel, în condițiile unei citări formale, recurenta consideră că nu se poate susține că a refuzat să se prezinte ori să declare, motiv pentru care apreciază că procesele-verbale de constatare a neprezentării din datele de 14.09.2023 și 25.09.2023, întocmite de inspectorul judiciar sunt lovite de nulitate absolută, ca efect al nelegalei citări și a încălcării dreptului la apărare. Precizează că această procedură disciplinară s-a desfășurat în întregime în perioada suspendării sale din funcție dispusă în cursul unor cercetări disciplinare anterioare, când nu avea obligația de a rămâne la domiciliu ori reședință și nici obligația de a comunica locul în care se află. În legătură cu citarea sa telefonică din 28.08.2023, a indicat faptul că nu obișnuia să răspundă la numere necunoscute, iar adresele de mail utilizate de Inspecția Judiciară au fost cele indicate acesteia în contextul acțiunilor disciplinare anterioare, fiind cele ale dnei judecător C., persoană însărcinată cu primirea corespondenței. Odată cu desemnarea unei persoane care să primească corespondența, și-a blocat propria adresa mail.

De asemenea, arată că în acest dosar nu a comunicat și nu a pus la dispoziția Inspecției Judiciare adresa de mail, de domiciliu sau de reședință pentru a fi îndeplinită procedura de citare și de comunicare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 154 si următoarele C. proc. civ. Prin urmare, este vorba doar despre o inducere în eroare mențiunea inspectorului judiciar din rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare în sensul că a refuzat să se prezinte, deși la dosarul disciplinar nu exista nicio probă privind îndeplinirea procedurii de citare și de comunicare, ci doar dovezi de comunicare restituite fie în urma neridicării, fie restituite cu mențiunea „destinatar mutat”, ori dovezi de expediere a e-mailurilor, dar nu și confirmarea de primire a acestora sau actul de menționare a lipsei răspunsului la apelul telefonic.

Arată că inspectorul judiciar a emis un număr de 3 invitații, din care nu i-a parvenit niciuna, în desfășurarea unei proceduri disciplinare pe timpul suspendării sale din funcție, când nu a cunoscut că trebuia să se afle la dispoziția organelor disciplinare, într-o nouă procedură. Inspectorul judiciar nu a așteptat întoarcerea dovezii de comunicare în cazul niciuneia din cele trei invitații, pentru a constata neechivoc refuzul de prezentare și ascultare.

Nelegalitatea procedurii de citare și încălcarea dreptului la apărare conduc la nelegalitatea sesizării instanței disciplinare.

- În criticile dedicate soluționării în fond a cauzei, recurenta a invocat incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., arătând că instanța disciplinară a extins prin considerentele hotărârii atacate limitele sesizării, după ce procedase în mod similar prin schimbarea încadrării juridice realizate prin încheierea de ședință pronunțată la 24.05.2024.

Recurenta a pretins, în esență, o încălcare a normelor de drept material decurgând din neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, recurenta susține că, în mod nelegal a fost reținută săvârșirea acestei abateri și fără ca instanța disciplinară să arate care este conținutul atitudinilor nedemne reținute. Mai arată că prin hotărârea atacată s-au făcut doar afirmații generice, reținându-se detalii irelevante care nu au niciun suport probator și nu au aptitudinea de a constitui, în mod neechivoc, manifestări de nedemnitate.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, recurenta susține referitor la chestiunea necitirii actului de sesizare că, deși a dispus să se dea citire actului de sesizare, aceasta a fost întreruptă de intervenția unei cereri de recuzare a sa din cauză, iar, ulterior, după respingerea cererii de recuzare, recurenta judecător a întrebat părțile prezente dacă cunosc acuzația. Având în vedere întinderea actului de sesizare, precum și împrejurarea că inculpații prezenți cunoșteau conținutul acestuia, a procedat la continuarea procedurii de judecată în cauză. Mai arată că necitirea propriu-zisă a actului de sesizare nu este sancționată de Codul de procedură penală și că scopul acestei dispoziții procedural penale nu constă în îndeplinirea unui formalism, ci în lămurirea acuzației. Cu privire la chestiunea ascultării martorului, arată că nu a exercitat niciun fel de presiune morală asupra acestuia ci i-a pus întrebări pentru a decela asupra valorii probatorii a declarației martorului în raport cu ce declarat anterior.

a) Instanța disciplinară, în majoritate, la schimbarea de încadrare juridică, a plasat în:

- dispozițiile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, actele materiale din datele de 02.09.2022, cu privire la tonul ridicat, și 16.11.2022, privind atât modalitatea de audiere a martorului, cât și tonul ridicat;

-în dispozițiile art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, au fost încadrate actele materiale din datele de 14.01.2022, privind omisiunea de a pune în discuție citirea rechizitoriului, 02.09.2022, cu privire la modalitatea de încuviințare a probelor, în condițiile în care pronunțarea asupra probatoriului

a avut loc prin încheierea de ședință din data de 22. VHL2022, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, și s-a mai reținut încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 10 și art. 90 C. proc. pen., care ar aparține termenului de judecată identificat ca fiind din data de 7.X.2023.

Însă, aceeași instanța disciplinară analizează în considerente:

- la abaterea disciplinară prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, acte materiale din datele

de 24.09.2021

, 14.01.2022, 02.09.2022, 07.10.2022 și 16.11.2022, privind „tonalitatea ridicată” și „aprecieri neconforme poziției de magistrat”, în condițiile în care, la schimbarea de încadrare juridică,

avusese în vedere doar datele de 02.09.2022, cu privire la tonul ridicat, și 16.11.2022, privind atât modalitatea de audiere a martorului, cât și tonul ridicat, ceea ce înseamnă că actele materiale de la termenele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022 și 07.10.2022 sunt reținute peste limitele sesizării;

- la abaterea disciplinară de la art. 271 lit. s) teza I-a din Legea nr. 303/2022, actele materiale din datele de:

14.01.2022

, întrucât nu a dat citire actului de sesizare, în condițiile în care inspecția judiciară și aceeași majoritate a instanței disciplinare, la schimbarea de încadrare juridică, reținuseră că a omis să pună în discuție citirea rechizitoriului, 0

2.09.2022

, referitor la modalitatea de încuviințare a probelor, care avusese, de fapt, loc prin încheierea de ședință din data de 22.08.2021, a considerat că acuzația nu este fondată, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, fiind indicate, pentru prima dată, dispozițiile încălcate, constând în art. 389 alin. (6) C. proc. pen., cu schimbarea acuzației, fără indicarea datei, ci doar a dispozițiilor procedural penale, s-a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 10 și art. 90 C. proc. pen., care ar aparține termenului de judecată identificat ca fiind din data de 07.10.2023.

În aceeași incoerență și fără să se țină seama, în motivare, de limitele sesizării și de încadrare juridică modificată, mai sunt menționate datele de 16.11.2022 și 17.11.2022, când, prin comportament, am determinat formularea unei cereri de recuzare, care „(...) a și fost admisă, prin încheierea pronunțată la data de 18.11.2022 (...)”, apoi se face referire la Decizia penală nr. 92/06.II.2023 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, din dosarul nr. x/2/2018/a7, pentru a scoate în evidență, în mod inutil, de altfel, starea de incompatibilitate, fără să se indice norma procedural penală abuzată, în condițiile în care, pentru incompatibilitate, s-a dispus respingerea sesizării, prin Rezoluția din data de 4.10.2023, din lucrarea nr. 23/978/al.

Așadar, recurenta cere să se constate că actele materiale de la termenele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022 și 7.10.2022 sunt reținute peste limitele sesizării, întrucât abia prin motivare, instanța disciplinară, arată că la termenele de judecată din datele de 24.IX.2021 și 14.1.2022, recurenta a manifestat o modalitate „(...) de a conduce ședința de judecată caracterizată de folosirea unui ton ridicat pentru a impune măsurile dispuse, cu accente de agresivitate și superioritate față de avocați și părți (...)”, care, la un moment dat, a determinat formularea a 4 cereri de recuzare. Ori, cele 4 cereri de recuzare succesive în timp, formulate de către unii dintre inculpați, nu s-au fundamentat pe comportament agresiv și superior, ci pe alte motive.

Pe lângă adăugarea la limitele sesizării, care înseamnă încălcarea grosieră a dreptului la apărare, susține că actele materiale nu sunt suficient de clar descrise și sunt lipsite de suport probator, în condițiile în care, la dosar, nu există nicio transcriere a ședințelor de judecată sau măcar a episoadelor la care se face referire și nu a fost întocmit niciun proces-verbal de ascultare de către inspecția judiciară ori de către instanța disciplinară, solicitarea sa de efectuare a transcrierilor ori de ascultare a înregistrărilor audio fiind respinsă, în mod nemotivat, de către instanța disciplinară. Ascultarea clandestină a înregistrărilor, de către o persoană neidentificată, fără întocmirea unui act de natură judiciară, nu constituie modalitatea legală de administrare a probelor. Prin urmare, toate susținerile inspecției judiciare și ale majorității instanței disciplinare sunt doar simple acuzații, fără nicio dovadă.

Prin urmare, pe lângă refuzul de a administra probe măcar în faza cercetării judecătorești, majoritatea instanței disciplinare îi reține noi acuzații, față de care nu a avut posibilitatea de a-i formula apărarea.

Cu referire la termenul de judecată din data de 02.IX.2022, majoritatea instanței disciplinare a reținut că, în urma criticilor părților privind modalitatea în care au fost încuviințate probele, a folosit un ton ridicat.

Consideră că mențiunea privind simpla ridicare a tonalității vocii este absolut insuficientă în determinarea acestui act material al abaterii disciplinare. Deși instanța disciplinară redă un pasaj din înregistrarea ședinței de la acel termen, nu rezultă care sunt cuvintele și expresiile „neprincipiale” avute în vedere la sancționarea sa.

Din ascultarea proprie a înregistrării, se constată că, în sala de ședință, se aude un zgomot de fond permanent și trebuie să se țină seama că, în dosarul de fond, erau 90 de inculpați, fiecare cu apărător ales sau din oficiu, întrucât apărarea era obligatorie. În aceste condiții, de permanentă rumoare, creată de părți, personal, și de avocați care contestau măsuri deja luate, întrerupeau, în permanență, și împiedicau desfășurarea ședinței de judecată, afirmă că a folosit un ton mai ridicat, pentru a depăși zgomotul de fond și pentru a fi auzită, în încercarea de a clarifica ceea ce s-a invocat și a fost supus dezbaterii, adică nulitatea încheierii de ședință prin care m-am pronunțat asupra probelor.

Consideră că simpla reținere a ridicării tonalității vocii, ca element în sine și izolat de toate celelalte componente ale situației de fapt, pe lângă insuficienta descriere, nu constituie o atitudine de nedemnitate. De altfel, nedemnitatea presupune coborârea sub limita nivelului profesional, ori ridicarea vocii nu are ca efect pierderea demnității, cu atât mai mult cu cât scopul a fost de a se face auzită într-o sală supraaglomerată și zgomotoasă.

Tot cu caracter de noutate este acuzația privind folosirea unui ton agresiv, la minutul 40,54 (inspecția judiciară menționează minutul 40,57), când se reține că a afirmat că „numai să aruncați în fața instanței că s-a greșit”, mențiune care, în actul de sesizare, se regăsește între paranteze, cu accent pe afirmație, dar fără reținerea tonului agresiv. Ascultând, personal, înregistrarea, se constată că, tot în contestarea pronunțării asupra probelor, prin solicitări absurde, pe lângă nulitatea încheierii de ședință, pe motiv de respingere a unor probe, au fost formulate așa-numitele cereri de îndreptare eroare materială, formulate de unii dintre inculpați, din care face parte solicitarea de lămurire a titlului sub care au fost virate sume de bani, formulată de către unul dintre inculpați, în condițiile în care îi încuviințasem doar proba cu înscrisuri pe acest aspect, fără nicio altă precizare. Inspectorul judiciar a susținut că „... magistratul vizat nu a ținut cont de criticile părților în raport de conduita sa. În loc să fie un semnal pentru a adopta o altă manieră de a gestiona cauza, a considerat că atât cererile de recuzare formulate, cât și celelalte cereri formulate de părți (de îndreptare a unor erori strecurate în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul anterior formulată de apărătorul unui inculpat la termenul de judecată din data de 02.09.2022) sunt atacuri la adresa instanței (la termenul de judecată din data de 02.09.2022, minutul 40,57, magistratul a afirmat „numai să aruncați în fața instanței că s-a greșit”). Prin urmare, inspectorul judiciar, solidarizându-se cu lotul de 90 de inculpați, este nemulțumit că nu le-am admis toate probele și solicitările raționale sau iraționale, iar simpla exercitare a atributelor de președinte al completului de judecată, prin luarea de măsuri motivate, dar care au atras „criticile inculpaților”, „...a fost de natură să impieteze asupra desfășurării în condiții optime a procedurii judiciare”. Inspectorul judiciar a considerat că toate aceste „critici ale inculpaților” trebuiau să o determine să-și modifice maniera de a judeca, în unicul sens care se înțelege, de a lua măsuri doar în favoarea și pe placul lor. Pe urmă, instanța disciplinară, în majoritate, reține tonul agresiv al afirmației, care, din nou, excedează limitelor acuzației inițiale.

Cu privire la termenul de judecată din data de 07.10.2022, instanța disciplinară, în majoritate, reține, în premieră, că a folosit, față de un avocat, un ton ridicat, acuzator, făcând „(...) următoarele afirmații ce pun la îndoială pregătirea profesională a acestuia: „Domnule avocat! Scrie în Codul de

procedură penală că este soluție de încetare a procesului penal pe fondul cauzei. Doamne iartă-mă! Dar de când discutăm asemenea cereri în cursul unui proces? Unde ați mai văzut așa ceva?”.

În condițiile în care anumiți inculpați, prin apărătorii lor, au formulat tot felul de cereri situate în afara bunului-simț juridic și raționamentului juridic, răspunsurile au fost formulate nu numai sub forma unor interogații retorice, însă nicidecum în scopul de a plasa în inferioritate părțile sau pe apărătorii acestora, ci și motivat, atât cât se putea, în condițiile unor susțineri situate în afara procedurii penale.

În ceea ce privește termenul de judecată din data de 16.11.2022, instanța disciplinară, în majoritate, a reținut că:

- s-a manifestat „într-un mod necontrolat la adresa tuturor persoanelor prezente în sală” și că, „în demersul neprocedural de a descoperi cum a apărut în presă înregistrarea ședinței de judecată, doamna judecător A., pe un ton ridicat, plin de furie și acuzator,

- la audierea martorului B., a folosit un „ton acuzator” și a formulat întrebări care sugerau răspunsul, modalitate care „(...) a reprezentat, în realitate, o presiune asupra martorei, care a determinat intervenția avocaților prezenți.

Nu se arată în mod specific în ce constă modul necontrolat în care s-a manifestat, care trebuia să fie concretizat, în momentul în care instanța disciplinară, în majoritate, 1-a considerat act material și i-a aplicat o sancțiune disciplinară.

Cu privire la „demersul neprocedural”, susține că este cât se poate de procedural, în condițiile în care, în timpul ședinței de judecată, a fost realizată o captură audio clandestină, prin urmare fără să i se solicite acceptul. Inspecția Judiciară nu a redat, în actul de sesizare, momentul în care s-a adresat participanților la procesul penal și jandarmului, cu privire la realizarea acestei capturi audio, urmată de difuzarea, imediată, a acesteia, pe un site care promovează infracționalitatea, însă instanța disciplinară, în majoritatea sa, completează, în mod fericit, această lacună, pentru că se poate constata modalitatea procedurală și fermă în care am procedat în această situație inedită.

Expune, în continuare, circumstanțele în care s-a desfășurat ședința de judecată la data respectivă, precizând că aflarea împrejurărilor în care a fost realizată o captură nelegală în sala de ședință intră în atribuțiile președintelui completului de judecată, care, conform art. 359 alin.(1) C. proc. pen., realizează poliția ședinței de judecată. Tot din înregistrare se poate constata că întrebările pe această chestiune către întreaga sală nu au fost adresate pe un ton ridicat, după cum susțin inspectorul judiciar și majoritatea instanței disciplinare, ci, în continuare, se aud voci revoltate și rumoare venind din sala de judecată.  Tot ca manifestare a atribuțiilor sale de realizare a poliției ședinței de judecată este și adresarea către jandarmul alocat la sala de ședință cu privire la obligația sa de a păzi respectarea regulamentului de ordine interioară și de a constata comiterea oricărei abateri.

Și în legătură cu audierea martorului B., instanța disciplinară majoritară se limitează, din nou, la afirmații generice, precum formularea de întrebări care sugerau răspunsul, fără să dea măcar un exemplu, deși din aceeași înregistrare a ședinței de judecată, rezultă, în mod neechivoc, că ascultarea martorului s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor art. 381 alin. (l)-alin. (12) C. proc. pen., privind audierea martorului în fața instanței de judecată.

Din nou, instanța disciplinară majoritară adaugă un nou element în acuzație, peste limita învestirii sale, constând în „ton acuzator”, „ton agresiv, marcat de țipete și vociferări”, folosite înainte de momentul apariției capturii clandestine în presă. Prin urmare, aceeași afirmație generică, repetată doar pentru a se crea, în cele din urmă, convingerea, că întreaga ședință de judecată nu a fost decât un urlet, cu atât mai mult cu cât nu există nici o dovadă că măcar unul dintre membrii completului disciplinar a procedat la ascultarea înregistrării și a constatat, în mod nemijlocit, că așa au stat lucrurile. Nu se înțelege cine a țipat și vociferat, pentru a marca tonul agresiv, care, se înțelege, îi aparține.

În legătură cu încheierea din Camera de Consiliu din 18.11.2022 (dosar nr. x/2/2018) prin care a fost admisă cererea de recuzare formulată de inculpatul D. arată că starea de incompatibilitate și nedemnitatea în exercitarea funcției sunt noțiuni diferite, cu probatoriu specific, în cazul recuzării trebuie să existe o aparență de imparțialitate, mai precis, prin atitudine și măsuri judecătorul dă dovada unei parțialități existente în forul său interior. Nedemnitatea presupune manifestarea unei conduite josnice, situată sub nivelul moralității publice. Ca atare, admiterea cereri de recuzare nu poate constitui argument și dovadă ale nedemnității.

Consideră că tot ceea ce reține din actul de sesizare și ceea ce adaugă la acuzație instanța disciplinară majoritară sunt simple afirmații generice, fără exemplificare și examinare în concret, în contextul în care, din întreg dosarul, rezultă că nu există nicio dovadă că cel puțin un membru al completului disciplinar a procedat, în mod legal, la ascultarea ședințelor de judecată, pentru a-și forma convingerea, în mod nemijlocit și ferm, că a fost nedemnă. Prin urmare, pe lângă incoerența, lipsa de structură a acuzației vechi și a noii acuzații, realizată de instanța disciplinară majoritară, nu există nicio probă cu privire la conduita nedemnă în judecarea acestui dosar de fond.

Arată că toate afirmațiile generice, precum ton ridicat, agresiv, acuzator, „inițierea și menținerea unui dialog neprocedural cu avocații și părțile”, folosirea de „expresii și construcții lingvistice neprincipiale”, „atitudine de superioritate, șicanatorie și lipsită de respect față de participanții la procesul penal”, fără alte detalii ori referirea la detalii irelevante și, de altfel, fără niciun suport probator, nu au aptitudinea de a constitui, în mod neechivoc, manifestări de nedemnitate. Dimpotrivă, din întreaga desfășurare a ședinței de judecată rezultă stăruința și efortul depuse în realizarea actului de justiție și a poliției ședinței de judecată, ca atribut al președintelui completului de judecată.

b) Cu privire la abaterea disciplinară prev. de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, instanța disciplinară, în majoritate, a avut în vedere acte materiale din datele de 14.01.2022, privind omisiunea de a pune în discuție citirea rechizitoriului, 02.09.2022, cu privire la modalitatea de încuviințare a probelor, în condițiile în care pronunțarea asupra probatoriului a avut loc prin încheierea de ședință din data de 22.08.2022, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, și s-a mai reținut încălcarea dispozițiilor art. l, art. 10 și art. 90 C. proc. pen., care ar aparține termenului de judecată identificat ca fiind din data de 07.10.2023.

În ceea ce privește vechea acuzație, reținută prin actul de sesizare întocmit de inspecția judiciară, prin întâmpinare a indicat că, potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen., președintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată. Termenul de „dispune”, folosit de legiuitor, presupune o dispoziție dată de președintele completului de judecată, care nu se pune în discuția părților. Punerea în discuție presupune asigurarea oralității și contradictorialității, care sunt necesare în cazul formulării unor cereri și excepții, precum și în cazul propunerii de probe. Din înregistrarea ședinței de judecată, la minutul 11,20, la care inspectorul judiciar face referire, se constată că a considerat că se poate da citire actului de sesizare și a arătat motivele.

În ceea ce privește noua acuzație, atât pe situația de fapt, cât și din punctul de vedere al dispoziției procedural penale încălcate, actul material al relei-credințe constă în refuzul de a da citire rechizitoriului. Potrivit art. 371 alin. (l) C. proc. pen., la primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată sau să facă o prezentare succintă a acestuia.

Consideră că această acuzație i-a fost adusă după încheierea etapei procedurale în fața instanței disciplinare, prin încălcarea dreptului la apărare. Împrejurarea că această nouă acuzație nu a fost discutată la deliberare, între toți membrii completului disciplinar, rezultă, fără echivoc, din motivarea opiniei separate, care se referă strict la acuzația reținută în actul de sesizare întocmit de inspecția judiciară.

Pe fondul acestei chestiuni, arată că era vorba despre un dosar cu un număr de 90 de inculpați și un rechizitoriu de 3.000 de pagini, deci de o complexitate ridicată. Din încheierea de ședință din data de 14.01.2022, din dosarul nr. x/2/2018, se poate constata că a dispus să se dea citire actului de sesizare, moment în care a intervenit apărătorul ales E. al inculpatului F., care a arătat că formulează cerere de recuzare.

După respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare, constatând că, deși lipsesc anumiți apărători ai inculpaților, în condițiile în care apărarea este obligatorie, a adresat întrebarea dacă fiecăruia dintre inculpații prezenți, personal sau prin apărător, i-a fost comunicat actul de sesizare, precum și întrebarea dacă fiecare cunoaște acuzația, urmând ca, la termenele de judecată ulterioare, când se vor prezenta ceilalți, să se procedeze în mod similar, niciunul dintre inculpații prezenți, personal sau prin apărător, nu a învederat neprimirea rechizitoriului ori necunoașterea acuzației. Trebuie făcută mențiunea că, înainte de a prelua acest dosar, cauza s-a aflat în procedura scrisă a Camerei preliminare timp de aproximativ 3 ani.

Prin urmare, având în vedere întinderea rechizitoriului, precum și împrejurarea că inculpații prezenți cunoșteau conținutul acestuia și nimeni nu a avut nicio nelămurire, a trecut la desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată.

În plus, necitirea propriu-zisă a actului de sesizare nu este sancționată de Codul de procedură penală. Scopul acestei dispoziții procedural penale nu constă în îndeplinirea unui formalism, ci în lămurirea acuzației. Citirea actului de sesizare asigură garanția încunoștințării cu privire la acuzație și la claritatea acesteia, astfel că, în situația în care judecătorul trece, pur și simplu, peste această garanție procedurală, inculpatul nu poate invoca decât încălcarea dreptului la apărare. Ori, în acest caz, este evident că, prin întrebările adresate inculpaților, nu se poate susține că le-am încălcat dreptul la apărare.

În ceea ce privește termenul de judecată din data de 16.11.2022, arată că, în urma schimbării încadrării juridice, actul material constând în modalitatea de audiere a martorului a fost reținut atât în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare a nedemnității, cât și în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare a exercitării funcției cu rea-credință, unicul act material a fost multiplicat în două acte materiale.

Arată că din punct de vedere teoretic, această normă procedural penală nu obligă, ci este opțiunea președintelui completului de judecată de a citi sau nu a da citire declarațiilor anterioare. Prin urmare, existând o opțiune, instanța disciplinară majoritară trebuia să arate motivul pentru care avea obligația de a da citire declarațiilor anterioare, pentru a face dovada relei-credințe.

Pe fond, se constată că, dimpotrivă, a dat citire, în parte, declarației de la urmărirea penală, așa cum spune textul de lege, mai precis i-a citit numele unor pacienți și ceea ce a declarat cu privire la aceștia, iar inculpatul a răspuns că: „Dintr-o sută de pacienți, nu pot să rețin chiar la toți numele”, răspuns care apare, de altfel, consemnat în hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară.

Consideră că nu a existat niciun fel de presiune morală asupra martorului, care era liber în afirmațiile sale, dar care trebuiau să corespundă cu declarația de la urmărire penală, astfel că, în caz de contradicție între declarații, judecătorul este obligat să îi atragă atenția asupra comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca infracțiune de audiență, și se poate sesiza, potrivit art. 360 alin. (l) C. proc. pen. Aceasta nu constituie o presiune morală, ci o reglementare legală, tocmai pentru a-l determina pe martor să nu declare mincinos în fața organelor judiciare. Întrebarea adresată martorului - dacă a mințit la urmărirea penală - face parte din categoria întrebărilor firești, pentru că martorul are posibilitatea de a declara adevărul în orice moment al procesului penal, asumându-și efectul legii. Totodată, această întrebare oferă posibilitatea judecătorului de a reține, ca având valoare probatorie, doar una dintre declarații, evident în raport cu celălalt material probator administrat.

Consideră legal și riguros modul în care a procedat la audierea martorului, iar întrebările adresate, în mod detaliat pe fiecare aspect care interesa în cauză, au avut scopul aflării adevărului, și, nicidecum, al intimidării martorului, după cum susține Inspecția Judiciară și instanța disciplinară majoritară. Aplicarea legii nu constituie un act de intimidare, astfel că judecătorul nu poate, la readministrarea probei testimoniale, în cadrul efectuării cercetării judecătorești, să adreseze martorului doar întrebări comode, ci trebuie să scoată la iveală adevărul, evident prin adresarea de întrebări asupra unor aspecte relevante pe care martorul fie le ocolește, fie le prezintă într-un mod mincinos. Toate aceste întrebări adresate martorului fac dovada studierii minuțioase a probatoriului care a fost încuviințat, spre readministrare, și, astfel, nu pot fi considerate ca acte materiale ale relei-credințe.

Referirea la încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 18.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), prin care a fost admisă cererea de recuzare, formulată de inculpatul D. dovedește că instanța disciplinară majoritară confundă, de această dată, starea de incompatibilitate cu reaua-credință.

Dar reaua-credință înseamnă mult mai mult decât aparența de imparțialitate, pentru că presupune încălcarea grosolană a legii, întrebarea adresată martorului, dacă-și amintește faptul că a mințit în declarația de la urmărire penală, nu înseamnă nici acuzație și nici abuz la lege, ci constituie o întrebare firească, dintr-un șir de întrebări, constatând contradictorialitatea dintre declarația din cursul urmăririi penale și susținerile în fața instanței de fond, fiind atributul exclusiv al președintelui completului de judecată de a asculta martorul, fără să poată fi tras la răspundere disciplinară pentru o întrebare directă, privind momentul la care minte, la urmărirea penală sau în fața instanței de judecată. Această întrebare asupra căreia instanța disciplinară majoritară tot insistă nu presupune încălcarea vreunei norme procedural penale, astfel că nu poate constitui element material al abaterii disciplinare a relei-credințe.

În legătură cu încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 18.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), arată că, la admiterea cererii de recuzare, judecătorul a avut în vedere doar ședința de judecată din data de 16.11.2022, în mod ambiguu cu privire la audierea martorului B., precum și cu privire la episodul de după formularea cererii de recuzare anterioară, pe care același judecător a respins-o.

Caracterul ambiguu al referirii la audierea martorului B. poate fi explicat prin prisma încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 17.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), prin care judecătorul G. respinsese, ca neîntemeiată, cererea de recuzare, formulată de inculpatul H., în timpul ședinței de judecată din data de 16.11.2022, mai precis imediat după suspendarea ședinței de judecată, pe motiv de imposibilitate de audiere a martorului B. Prin încheierea de ședință din data de 17.11.2022, judecătorul G. arătase că modul în care judecătorul fondului a desfășurat cercetarea judecătorească la termenul de judecată din data de 16.11.2022 nu constituie o dovadă a parțialității sale. Prin urmare, a fost avut în vedere inclusiv modul de audiere a martorului B. și s-a constatat că nu a manifestat subiectivism.

Inspecția Judiciară și majoritatea instanței disciplinare au avut în vedere, în concret, motivarea judecătorului desemnat pentru soluționarea incidentului procedural care privește momentul în care, aflând că s-au scurs în presă, cu o rapiditate uimitoare, capturi nelegale realizate în ședință de judecată din data respectivă, a solicitat tuturor participanților din sala de ședință să spună cine anume a efectuat înregistrarea respectivă, care încălca regulamentul de ordine interioară.

Judecătorul incidentului procedural a considerat că această întrebare cu caracter general, în mod evident, pentru că nu putea identifica autorul sau autorii, pentru a se adresa personal, constituie dovada certă a dușmăniei față de participanții la procesul penal. Pe urmă, în mod surprinzător, judecătorul afirmă că starea de incompatibilitate, constând în lipsa de imparțialitate, a existat pe întreg parcursul procesului, fără a identifica și a expune elementele din care rezultă această concluzie la care a ajuns, limitându-se la o afirmație generică.

Având în vedere toate aceste elemente, rezultă că, prin respingerea tuturor cererilor de recuzare anterioare, toate întemeiate pe motiv de lipsă de imparțialitate, inclusiv a cererii de recuzare formulată pe data de 16.11.2022, de către inculpatul H., pe motiv de parțialitate în desfășurarea întregii cercetării judecătorești, urmată de admiterea cererii de recuzare, formulată de inculpatul D., prin apărătorul său ales I., pe aceeași dată de 16.11.2022, după episodul interceptării nelegale, starea sa de incompatibilitate constatată de judecător s-a întemeiat doar pe acțiunea de interogare a participanților la procesul penal cu privire la captura nelegală, scursă imediat în presă.

Din punctul de vedere al laturii obiective, intră în sfera răspunderii disciplinare măsurile luate de magistrat în vădită contradicție cu dispozițiile legale, pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare. Ori, inculpații, care nu urmăreau decât tergiversarea cercetării judecătorești, până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, în condițiile readministrării unui vast probatoriu, care le-a fost încuviințat, nu pot fi considerați, prin prisma interesului procesual al acestora, ca fiind observatori rezonabili.

Mai departe, pot atrage răspunderea disciplinară numai încălcările normelor de drept material sau procesual, care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare. Prin urmare, în abaterea disciplinară de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 se încadrează doar elementele de abuz și de nelegalitate, care au un caracter flagrant și evident.

Consideră că nu a încălcat nicio normă procedurală care reglementează debutul cercetării judecătorești și probatoriul, astfel că actele materiale reținute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât i-au fost atribuite abia la motivarea hotărârii de sancționare disciplinară, fără a avea, astfel, posibilitatea să se apere, nu pot constitui elementul material al abaterii disciplinare a relei-credințe. Referitor la urmarea imediată, în mod bizar și inadmisibil, cu toate că abaterea disciplinară se referă la vătămarea unei persoane, Inspecția Judiciară și majoritatea instanței disciplinare au considerat, ca subiect pasiv, „(...) deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției ca sistem și serviciu public, precum și a interesului public, general”. Se observă că instanța disciplinară majoritară a considerat că subiectul pasiv îl constituie publicul, care este vătămat prin acțiunile sale de a nu da citire actului de sesizare și de a audia un martor, căruia nu i-a citit declarațiile anterioare.

De asemenea, pe latură subiectivă, nu există intenția, directă ori indirectă, de a frauda legea.

Instanța disciplinară majoritară, folosindu-se de instituția schimbării de încadrare juridică, extinde, în mod nelegal, limitele sesizării și reține în sarcina sa o acuzație în cea mai mare parte diferită, prin modificarea situației de fapt și a nomelor legale încălcate. Această schimbare extinsă a acuzației a avut loc prin însăși motivarea hotărârii, dovadă fiind nu numai diferențele față de actul de sesizare, ci și opinia separată, din conținutul căreia rezultă că noile acuzații nu au fost puse în discuția tuturor membrilor completului disciplinar. Din întreg conținutul hotărârii de sancționare disciplinară, se constată, cu ușurință, că abia la motivare, redactorii J., judecător, și K., grefier, au procedat la ascultarea înregistrărilor ședințelor de judecată și, constatând că susținerile din întâmpinare sunt adevărate, precum atribuirea unor afirmații care nu-i aparțin, au abandonat parte dintre acuzațiile inspecției judiciare și au căutat noi acuzații, reținând în sarcina sa o altă situație de fapt și alte dispoziții legale pe care le-ar fi încălcat, după cum li s-a părut din înregistrări. O asemenea modalitate este inadmisibilă.

Se poate trage concluzia că, prin respingerea probelor și modificarea acuzației, instanța disciplinară majoritară a procedat la o judecată sumară, formală, care a avut scopul de a o sancționa disciplinar a cincea oară, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție - Completurile de 5 judecători au casat toate celelalte 4 hotărâri anterioare prin care a fost sancționată disciplinar cu excluderea din magistratură, anulâ