ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2024

Ședința publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea disciplinară

Prin hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024, din dosarul nr. x/2023, Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Galați și în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor a aplicat doamnei judecător, cu majoritate, sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b), lit. g) teza I și q) teza I din același act normativ. Totodată, a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară pentru săvârșirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și aplicării pârâtei judecător A. a sancțiunii disciplinare constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. b), lit. g) teza I și lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022.

Hotărârea de suspendare

Prin hotărârea nr. 352 din 12 februarie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, s-a dispus, cu unanimitate, suspendarea din funcție a pârâtei judecător A., în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că, în cauză, s-a urmărit necesitatea și proporționalitatea măsurii suspendării din funcție a pârâtei împotriva căreia s-a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, în dosarul nr. x/2023, în care s-a aplicat doamnei judecător A. sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", în contextul reținerii mai multor abateri disciplinare.

În concret, s-a reținut că maniera în care doamna judecător a condus mai multe ședințe de judecată, atât din perspectiva atitudinii față de părțile prezente, cât și a limbajului folosit, a fost de natură a afecta solemnitatea ședinței și buna administrare a actului de justiție, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

S-a mai reținut că fapta doamnei judecător concretizată în amânarea repetată a pronunțării într-un număr foarte de cauze care i-au revenit spre soluționare, pentru perioade ce au depășit considerabil durata maximă prevăzută de lege întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022.

S-a reținut, de asemenea, de către secția pentru judecători în materie disciplinară că doamna judecător nu a respectat termenul legal de redactare a hotărârilor judecătorești, înregistrând întârzieri semnificative atât din perspectiva numărului de dosare restante, cât și din perspectiva duratei cu care a fost depășit termenul, faptă care întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Contestația formulată

Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2024, doamna judecător A. a formulat contestație împotriva hotărârii menționate anterior.

A. Cu referire la nelegalitatea hotărârii atacate, solicită a se avea în vedere următoarele argumente:

Sub un prim aspect, solicită instanței să constate că prin modalitatea în care a fost adoptată hotărârea de suspendare din funcția de magistrat, respectiv în lipsa publicării pe ordinea de zi a ședinței din data de 21 februarie 2024 a măsurii, i-a fost afectat dreptul la apărare.

În acest sens, învederează faptul că, ulterior comunicării hotărârii prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii excluderii contestatoarei din magistratură, a depus eforturi constante în vederea reducerii numărului cauzelor pentru care s-a reținut întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești, precum și a numărului cauzelor în care s-a reținut amânarea repetată a pronunțării.

Din această perspectivă, astfel cum s-a reținut și prin hotărârea din data de 20 octombrie 2020 în cauza Camelia Bogdan împotriva României, posibilitatea ca magistratul suspendat din funcție să beneficieze de o protecție judiciară în legătură cu hotărârea de suspendare din funcție, trebuie să fie una efectivă și nu iluzorie.

Or, în cauză, adoptarea măsurii suspendării contestatoarei din funcția de magistrat, în lipsa încunoștințării (prin publicarea pe site-ul CSM a ordinii de zi care să cuprindă și propunerea de suspendare a subsemnatei din funcția de magistrat), este de natură a afecta dreptul la apărare și presupune că nu i s-a oferit posibilitatea efectivă de a beneficia de o formă de protecție judiciară în cauză, fiind în imposibilitate de a-și expune argumentele pentru care, în opinia sa, măsura suspendării din funcție nu era nici oportună și nici proporțională cu gravitatea faptelor pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.

Arată că în preambulul hotărârii criticate au fost reținute abaterile disciplinare reținute prin hotărârea de aplicare a sancțiunii excluderii din magistratură, cu indicarea temeiurilor de drept, fără a analiza, în concret, în raport de ce aspecte s-a apreciat că se impune suspendarea din funcția de magistrat a contestatoarei.

În acest context, simpla afirmație vizând, pe de o parte, natura abaterilor reținute în sarcina sa, iar pe de altă parte gravitatea acestor abateri, nu conduce, ope legis, la concluzia potrivit căreia operează suspendarea contestatoarei din funcția de magistrat, fiind în acest caz în imposibilitate de a combate, prin raționamente argumentate și dovedite, aspectele avute în vedere de către pârâtă la adoptarea hotărârii de suspendare din funcție.

Or, în condițiile în care simpla aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură (cea mai aspră sancțiune) nu presupune aplicarea de drept a măsurii suspendării din funcția de magistrat (mai ales în condițiile în care hotărârea de aplicare a sancțiunii disciplinare poate fi contestată pe calea recursului), pronunțarea hotărârii de suspendare contestate în speță, în modalitatea concretă (prin lipsa unor motive în sprijinul soluției), este de natură a eluda dispozițiile legale, în realitate, simpla aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură atrăgând automat și suspendarea sa din funcție.

Arată că motivarea în fapt și în drept constituie o condiție de legalitate a actului administrativ și o garanție a respectării drepturilor legitime ale cetățenilor, aspect confirmat și de art. 17 din Codul bunei administrații adoptat prin Recomandarea CM/R(2007)7 a Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Consiliului Europei, care prevede necesitatea motivării într-o manieră corespunzătoare a actelor administrative, mai ales atunci când acestea aduc atingere drepturilor individuale.

De asemenea, învederează că sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită instanței efectuarea revizuirii actului.

În același sens, în Cauza C-509/1993, s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Motivarea reprezintă așadar o obligație generală a autorității publice aplicabilă oricărui act administrativ și care îndeplinește un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Dar aceasta nu înseamnă transformarea obligației de motivare, instituită în sarcina organului administrativ, într-una limitată exclusiv unei anume forme și acordarea unei priorități acesteia din urmă cu ignorarea, printr-o interpretare de o rigurozitate excesivă, a scopului pentru care ea a fost instituită: acela de a se asigura garanția respectării legalității și a drepturilor cetățenilor la emiterea unui act administrativ prin aceea că trebuie să permită cetățeanului, cu un nivel mediu de pregătire, să înțeleagă aspectele ce i se impută prin acesta.

Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare. O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional.

Analizând prezenta contestație prin prisma considerentelor menționate mai sus, solicită să se constate că hotărârea prin care s-a dispus suspendarea contestatoarei din funcția de magistrat nu este, efectiv, motivată în fapt, nefiind menționate argumentele pentru care este oportună măsura suspendării și fără a se analiza în concret dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de lege, aspecte care nu satisfac exigențele de transparență ale actului și nu asigură posibilitatea de a se putea verifica dacă hotărârea este corect fundamentată.

Contestatoarea consideră că nu a fost efectuată o analiză a necesității și proporționalității măsurii suspendării în raport cu natura și gravitatea faptei, respectiv cu urmările acesteia [fapte reținute de către Consiliul ca reprezentând abateri disciplinară încadrate în art. 272 lit. b), g) și q) din Legea nr. 303/2022], nu ar trebui să se refere la analizarea concretă a naturii și gravității faptei ori la corecta încadrare în abaterea disciplinară prevăzută de lege sau la întrunirea condițiilor răspunderii disciplinare, întrucât, o asemenea chestiune este în competența exclusivă a instanței supreme, Completul de 5 judecători, în recursul exercitat împotriva hotărârii nr. 1J din 14 februarie 2024 a CSM.

Trebuie verificat dacă măsura este necesară, respectiv dacă se impune pentru evitarea în viitor a unor consecințe similare, urmărindu-se eliminarea riscului de a se proceda în aceeași manieră, prin fapte care se încadrează într-o abatere de o gravitate deosebită și care aduce atingere prestigiului justiției și bunei desfășurări a actului de justiție.

Așadar, caracterul grav al faptei poate fi apreciat prin raportare la conținutul actului prin care aceasta a fost analizată de către forul prevăzut de lege cu competențe în procedura disciplinară, ținând însă seama de faptul că acesta nu are caracter definitiv și că, deși reprezintă un act emis într-o procedură jurisdicțională, el este supus controlului în fața instanței supreme.

Certitudinea săvârșirii unei fapte permite și aprecieri asupra gravității acesteia și asupra consecințelor pe care le poate produce celor implicați concret în raport cu fapta și asupra imaginii justiției în general, chestiuni a căror repetare se evită prin măsura suspendării.

Hotărârea de aplicare a sancțiunii excluderii din magistratură, nr. 1J din 14 februarie 2023 a CSM a fost adoptată cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, ceea ce reliefează dificultatea în interpretarea dispozițiilor legale incidente, mai ales că într-o opinie s-a reținut că se impune aplicarea sancțiunii disciplinare a diminuării veniturilor salariale cu 25%, pe o perioadă de 3 luni (motivul fiind acela că sancțiunea disciplinară anterioară a fost radiată), iar în opinia majoritară s-a apreciat că sancțiunea aplicabilă este excluderea din magistratură.

În referire la abaterile disciplinare prevăzute la art. 271 lit. g) și q) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în condițiile unui volum de muncă ridicat (numărul de dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Galați fiind peste media națională), în condițiile reținerii unui număr mare de amânări de pronunțare în cauzele repartizate spre soluționare ale contestatoarei și întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești, măsura suspendării din funcție nu este justificată nici de interesul justițiabililor (în dosarele cărora se va ajunge în situația ca dosarele aflate în pronunțare să fie repuse pe rol, iar hotărârile pronunțate să rămână nemotivate - hotărâri definitive în primă instanță sau supuse căilor de atac) și nu este nici în interesul contestatoarei, arătând că face eforturi pentru redactarea hotărârilor judecătorești cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

Din cuprinsul hotărârii criticate nu rezultă, în concret, un examen de proporționalitate în conformitate cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în realitate, reținându-se succint faptele care au justificat luarea măsurii disciplinare a excluderii din magistratură și a concluziei că este vorba despre o abatere disciplinară de o gravitate deosebită, pentru care măsura suspendării din funcție apare ca proporțională. Or, în lipsa unei analize concrete de proporționalitate de către emitentul hotărârii atacate, atât contestatoarea, cât și instanța de control judiciar, nu pot verifica ce anume s-a avut în vedere la aplicarea măsurii suspendării.

Față de motivarea potrivit cu care au fost avute în vedere faptele de o gravitate deosebită săvârșite de contestatoare, în opinia acesteia, nu se poate reține că analiza de proporționalitate rezultă din hotărârea din 14 februarie 2023, întrucât aceasta vizează procedura disciplinară și sancțiunea aplicată în cadrul acesteia.

Așa cum a arătat anterior, chiar admițând că această analiză nu ar fi trebuit redată pe larg în hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 atacată, față de cerințele generale de motivare ale actelor administrative, nu pot fi desprinse criteriile reținute pentru a se verifica proporționalitatea măsurii suspendării în raport cu scopul urmărit, care, de altfel, nu este enunțat.

Gravitatea faptei și a urmărilor acesteia trebuie să justifice măsura suspendării, pentru a nu se mai produce în viitor asemenea consecințe or, sub acest aspect, membrii secției de judecători în materie disciplinară prezintă opinii esențial diferite, justificate pe larg, cu argumente juridice, de o parte și de alta, chiar asupra încadrării faptei în sine în textul de lege, ceea ce produce consecințe asupra necesității măsurii. Or, dacă se nasc îndoieli cu privire la necesitatea însăși a măsurii cu atât mai mult cerința proporționalității nu poate fi reținută ca îndeplinită.

Suspendarea trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, în sensul că nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia, autoritățile fiind chemate să se orienteze către o ingerință minimă pentru atingerea scopului. În ipoteza în care s-ar admite că fapta, prin gravitatea ei determină necesitatea aplicării măsurii suspendării, trebuie verificat dacă evitarea unor asemenea consecințe în viitor se poate realiza numai prin dispunerea măsurii suspendării sau este posibilă și prin intermediul altor măsuri de natură administrativă, respectiv dacă suspendarea sa pentru atingerea scopului urmărit se află în raport de proporționalitate și cu urmările faptei, ceea ce nu s-a analizat în hotărârea atacată.

B. Cu referire la temeinicia hotărârii atacate, solicită a se avea în vedere următoarele argumente:

l. Situația familială a contestatoarei reclamă o atenție sporită, prin raportare, sub un prim aspect, la faptul că este unicul descendent al mamei sale, aceasta din urmă aflându-se în îngrijirea sa. Menționează că mama sa este în vârstă de 69 ani, fiind diagnosticată cu mai multe afecțiuni. De asemenea, arată că mama sa este pensionară, având un venit lunar de aproximativ 2.500 RON.

De asemenea, fiind unicul întreținător al familiei, venitul său, constând în salariul încasat de la Tribunalul Galați, reprezintă singura sursă de venit cu care achită lunar cheltuieli de întreținere inerente. Prin raportare la aceste considerente, menținerea suspendării ar determina lipsa unicului venit stabil și necesar atât pentru întreținerea proprie cât și a părintelui alături de care locuiește.

Apreciază că nu ar putea identifica imediat un alt loc de muncă în care să exercit o profesie în specialitatea juridică, pe de o parte, raportat la statutul pe care l-a avut anterior și care nu i-a permis exercitarea niciunei alte profesii juridice, cu excepția celor din învățământul superior iar, pe de altă parte, față de impactul psihologic pe care îl are măsura suspendării asupra oricărei persoane, care nu va fi orientată imediat să depună eforturi pentru a identifica o altă profesie, ci să revină în profesia din care a fost înlăturat.

În concret, arată că la momentul suspendării din funcție, pe rolul completului CP4 și a completurilor asociate, exista un număr rezonabil de cauze care se află în una din cele trei situații: cauze pentru care s-a reținut întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești, cauze în care s-a reținut amânarea repetată a pronunțării, precum și cauze cu termene în continuare, complexe, în cadrul cărora se administrează probatorii. Astfel, prin raportare la primele două categorii, menționează că în situația aprecierii oportunității admiterii prezentei căi de atac, va continua să depună eforturi în vederea diminuării numărului cauzelor cu privire la care CSM a apreciat că se impune sancționarea sa disciplinară.

Apreciază că reluarea activității de magistrat în cadrul Judecătoriei Galați va fi benefică atât prin raportare la justițiabilii ce au cauze pe rolul completului CP4 și a completurilor asociate, cât și pentru colegii săi, judecători, care, în situația suspendării sale din funcție, sunt nevoiți a suporta o încărcătură suplimentară a completurilor prezidate de fiecare dintre aceștia, determinată de repartizarea dosarelor alocate, inițial, completurilor prezidate de contestatoare. Adaugă că, activând în cadrul secției penale, cauzele cu privire la care, la momentul suspendării sale din funcție, se administrau probatorii, necesită, în vederea respectării principiului continuității completului și al nemijlocirii administrării probelor, reluarea cercetării judecătorești, ceea ce poate fi evitat prin reluarea activității de către contestatoare.

Nu în ultimul rând, se referă la situația dificilă a instanței în cadrul căreia activează, respectiv Judecătoria Galați, care, în prezent, numără un efectiv de 18 judecători, dintre care 4 judecători în cadrul secției penale, fiind insuficient raportat la numărul mare al cauzelor înregistrate pe rolul acestei instanțe (3.605 dosare înregistrate la 01.01.2024 până la data formulării contestației).

Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea formulată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu CSM având ca obiect anularea hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și suspendarea executării acesteia.

Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, arată că legea specială nu reglementează expres condițiile în care instanța poate dispune suspendarea executării hotărârii de suspendare din funcție, astfel încât devin incidente prevederile generale aplicabile în materia suspendării executării actului administrativ.

Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.

După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirii producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă.

Cu privire la prima cerință, arătă că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/20(14 definește cazul bine justificat ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

În jurisprudența sa constantă (deciziile nr. 1002/2012, nr. 442/2013, nr. 928/2013, 1896/2015), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate; pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind; emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, contrar susținerilor contestatoarei, arată că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat. Îndoiala serioasă asupra legalității actului trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, îndoială care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

Nu aceeași este situația în speța de față, unde contestatoarea a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce țin de însăși oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei și care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.

În aceste condiții, nu se poate aprecia că susținerile contestatoarei ar putea fundamenta cererea de suspendare a actului administrativ contestat, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat neputând coincide cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ.

În subsidiar, și dacă s-ar aprecia că aspectele invocate de contestatoare ar putea face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, apreciază că acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește cea de-a doua cerință, intimatul a făcut trimitere la art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ce definește paguba iminentă ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", și menționează că potrivit art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, "în perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a)-c) și e)-g), judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile șl incompatibilitățile prevăzute de art. 227 și art. 231 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în funcție".

Așadar, pe perioada suspendării din funcție, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilități și interdicții decurgând din regimul specific judecătorilor și procurorilor și, în plus, i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcției de judecător.

Totodată, subliniază că, în cauză, contestatoarea nu a probat, în concret, care ar fi acel prejudiciu material viitor și previzibil care i s-a produs prin emiterea actului administrativ în discuție, și nici nu a invocat vreun impediment obiectiv de a ocupa un alt post în sistemul public sau privat.

În ceea ce privește caracterul neoportun al măsurii suspendării analizat prin raportare la dificultățile cu care se confruntă Judecătoria Galați în cadrul căreia activa contestatoarea, apreciază că instanța în cauză ar fi singura care ar justifica un interes în invocarea unei eventuale vătămări constând în perturbarea activității sale ca urmare a vacantării temporare a postului.

Prin urmare, arată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM motiv pentru care solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată.

Cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, arată că au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcție a judecătorilor în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această hotărâre este legală și temeinică.

Din perspectiva primei categorii de critici referitoare la temeinicia și proporționalitatea măsurii suspendării, arată că la adoptarea hotărârii contestate secția pentru judecători nu s-a limitat doar la un control al legalității, ci a procedat și la examinarea necesității și proporționalității măsurii suspendării din funcție din punct de vedere al naturii șl gravității faptelor săvârșite de contestatoare.

În concret, în speță, secția pentru judecători a reținut, în acord cu hotărârea pronunțată la 20 octombrie 2020 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan împotriva României, că sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură a fost aplicată ca urmare a reținerii unor abateri disciplinare de o gravitate deosebită.

În contextul situației de fapt expuse prin întâmpinare și față de gravitatea deosebită a multiplelor abateri disciplinare reținute, în mod corect a apreciat secția pentru judecători că măsura suspendării din funcție a contestatoarei era necesară si proporțională.

După cum rezultă din considerentele hotărârii contestate secția pentru judecători, în analiza necesității și proporționalității dispunerii măsurii reglementate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, s-a raportat tocmai la natura și gravitatea faptelor săvârșite de reclamantă și față de urmările acestora.

Astfel, subliniază că în sarcina contestatoarei s-a reținut săvârșirea a trei abateri disciplinare, acestea având o derulare temporală continuă și constantă, fiind săvârșite în contextul conducerii a numeroase ședințe de judecată, dar și în afara acestora, cu ocazia exercitării altor atribuții jurisdicționale ale contestatoarei (deliberare, redactare hotărâri judecătorești etc). Or, analiza coroborată a tuturor acestor împrejurări a fundamentat în mod neechivoc concluzia secției pentru judecători în sensul că exercitarea în continuare a funcției de către contestatoare era de natură să afecteze prestigiul justiției, astfel încât măsura suspendării din funcție era pe deplin justificată.

În această ordine de idei, arată că măsura în discuție era oportună și proporțională cu scopul urmărit, dat fiind că i-a fost aplicată contestatoarei sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură (aceasta fiind cea mai gravă sancțiune care poate fi aplicată unui magistrat ca urmare a exercitării acțiunii disciplinare împotriva sa), secția pentru judecători în materia disciplinară reținând că sunt întrunite în sarcina acesteia elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), g) teza 1 și lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022.

Pe aceste premise, arată că a fost justificată adoptarea măsurii suspendării din funcție, existând împrejurări evidente care susțineau ipoteza că exercitarea în continuare a funcției de către contestatoare, în condițiile date, ar fi fost de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.

Deopotrivă, un alt aspect care susține proporționalitatea măsurii este reprezentat de posibilitatea contestatoarei de a ocupa orice alt post în serviciul public sau privat și de a exercita orice altă activitate remunerată, în condițiile art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022.

Împrejurarea că, în speță, contestatoarea atribuie naturii și gravitații faptelor analizate de secția pentru judecători anumite nuanțe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate șl proporționalitate a măsurii suspendării din funcție, nu este aptă a conduce la primirea acestor susțineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reținerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.

În ceea ce privește împrejurările invocate de contestatoare referitoare la situația familială sau la situația dificilă cu care se confrunta Judecătoria Galați în cadrul căreia aceasta activa, arată că aceste aspecte nu pot fi avute în vedere în analiza necesității și proporționalității dispunerii măsurii suspendării din funcție, nefiind în legătură cu natura și gravitatea faptelor reținute a fi săvârșite de contestatoare. De altfel, consideră că aspectele legate de situația instanței în cadrul căreia activa contestatoarea (din perspectiva volumului de activitate și al situației de personal) și care ar fi justificat în opinia contestatoarei amânarea repetată a pronunțării sau întârzierile în redactarea hotărârilor judecătorești, reprezintă împrejurări care ar putea fi valorificate în contextul analizei fondului abaterilor disciplinare reținute în sarcina contestatoarei, astfel încât ele nu pot face obiectul cenzurii instanței decât în cadrul căii de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii nr. 1J din 14 februarie 2023 în condițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

În egală măsura apreciază ca nefondate și susținerile contestatoarei în sensul că hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 emisă de secția pentru judecători din cadrul CSM ar fi lovită de nulitate întrucât aceasta nu s-ar fi aflat pe ordinea de zi a ședinței secției din data de 21 februarie 2024.

În acest context, arată că ordinea de zi a secției pentru judecători din data de 21 februarie 2024 a fost publicată pe data de 15 februarie 2024, aceasta fiind suplimentată, în condițiile art. 43 alin. (3) raportat la art. 20 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 122/2023 cu punctul nr. 11 privind situația contestatoarei, de îndată ce au fost cunoscute împrejurările care determinau necesitatea acestei analize, și anume pronunțarea hotărârii secției pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 și comunicarea acesteia către reclamantă, în data de 20 februarie 2024.

Astfel, precum a arătat anterior cazul de suspendare din funcție în condițiile art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022 operează în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură și data eliberării din funcție. Or, hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 a fost comunicată contestatoarei la 20 februarie 2024, fiind absolut previzibilă pentru reclamantă discutarea oportunității luării măsurii suspendării din funcție în condițiile textului de lege antecitat în cea mai apropiată ședință a secției pentru judecători, respectiv ședința din data de 21.02.2024.

Subliniază, în acest context, că se impune a se efectua o distincție între hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2023 a secției pentru judecători în materie disciplinară prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva reclamantei și hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM prin care s-a dispus suspendarea acesteia din funcție si care a fost pronunțată de secție în exercitarea atribuțiilor de organ administrativ, iar nu în calitate de instanță de judecată în materie disciplinară.

Or garanțiile procesuale stabilite de C. proc. civ. (obligativitatea citării, contradictorialitatea, dreptul la apărare etc.) sunt aplicabile numai în cazul procedurilor judiciare și în cazul procedurilor pentru care legea prevede în mod expres asigurarea acestor garanții, cum este cazul procedurii disciplinare ce se desfășoară în fața secției pentru judecători în materie disciplinară care, în această situație, îndeplinește rolul de instanță de judecată, nu și în cazul hotărârii prin care s-a dispus suspendarea din funcție a contestatoarei, pronunțată, așa cum am precizat, de secția pentru judecători în exercitarea atribuțiilor de organ administrativ.

Prin urmare, criticile contestatoarei referitoare la pretinsa încălcare de către secția pentru judecători a dreptului său la apărare ca urmare a emiterii hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 sunt nefondate, în condițiile în care suspendarea sa din funcție s-a dispus în cadrul unei proceduri de natură administrativă, căreia nu îi sunt aplicabile garanțiile procedurilor judiciare, respectiv disciplinare.

Subliniază, totodată, că hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziții exprese, îi sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă și lipsită de ambiguități și de contradicții, în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluții. Aceste cerințe sunt îndeplinite în cazul hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt și de drept care au justificat măsura suspendării din funcție a reclamantei.

În consecință, apreciază că în cauză au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcție a judecătorilor în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, hotărârea nr. 352 din 21.02. 2024 emisă de secția pentru judecători din cadrul CSM fiind legală și temeinică, neexistând așadar împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Având în vedere toate considerentele expuse, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. având ca obiect anularea hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, precum și suspendarea executării acesteia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-206 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Prin hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție, începând cu data de 22 februarie 2024, a doamnei judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Galați, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură dispusă prin hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024 a CSM, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Argumentele contestatoarei referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii vizează, pe de-o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte, susține că în luarea măsurii suspendării nu au fost analizate în mod corect criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

i) În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii secției pentru judecători întrucât măsura suspendării din funcție adoptată nu s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței secției pentru judecători din 21 februarie 2024, invocate de contestatoare, se rețin următoarele:

Prin contestația formulată, contestatoarea susține că modalitatea în care a fost adoptată hotărârea de suspendare din funcția de magistrat, respectiv în lipsa publicării pe ordinea de zi a ședinței din 21 februarie 2024 a măsurii, fiindu-i afectat dreptul la apărare.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că ordinea de zi a secției pentru judecători din data de 21 februarie 2024 a fost publicată pe data de 15 februarie 2024, aceasta fiind suplimentată, în condițiile art. 43 alin. (3) raportat la art. 20 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 122/2023 cu punctul nr. 11 privind situația reclamantei, de îndată ce au fost cunoscute împrejurările care determinau necesitatea acestei analize, și anume pronunțarea hotărârii secției pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 și comunicarea acesteia către reclamantă, în data de 20 februarie 2024.

Înalta Curte constată că hotărârea în cauză a fost dată fără citarea contestatoarei, dar acest argument ar putea fi apreciat ca un indiciu de nelegalitate în măsura în care ar fi de natură a împiedica partea să își exercite dreptul de acces la justiție. Cum, în speță, contestatoarea a realizat un demers judiciar în cuprinsul căruia a putut să își expună toate criticile de nelegalitate apreciate ca fiind pertinente, a cărui validitate nu a fost pusă în discuție, o astfel de vătămare nu poate fi reținută.

În speță, este în discuție o măsură de suspendare din funcție, care a fost luată după soluționarea acțiunii disciplinare de către secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM.

Procedura disciplinară cuprinde faza de cercetare disciplinară care se derulează de către Inspecția Judiciară și judecarea acțiunii disciplinare exercitate de către Inspecția Judiciară în fața secției pentru judecători în materie disciplinară. După pronunțarea secției pentru judecători în materie disciplinară, aceasta se desistează și nu mai poate lua niciun fel de măsură cu privire la respectiva acțiune disciplinară.

Ca urmare, actul administrativ prin care se ia măsura suspendării de drept nu are caracteristicile unei hotărâri pronunțate într-un litigiu, care să respecte principiile fundamentale ale procesului civil și anume principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității dezbaterilor.

Citarea părților este un act procedural în desfășurarea procesului civil, a cărui îndeplinire are ca scop încunoștințarea părților asupra termenului la care sunt chemate să se înfățișeze în fața organului de jurisdicție învestit cu soluționarea litigiului dintre ele, pentru a-și formula apărările și susținerile referitoare la obiectul acelui litigiu, nefiind deci necesară în procedura administrativă descrisă anterior.

Este de subliniat că, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, hotărârile cu caracter individual ale plenului și secțiilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor nu sunt definitive și "pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători", iar în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată prin hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară, care, de asemenea, nu este definitivă, magistratul sancționat având dreptul la exercitarea recursului, cum prevede art. 51 alin. (3) "…se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție".

De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 679 din 31 octombrie 2019, par. 27, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 și a intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, hotărârea secției corespunzătoare a CSM prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, se poate ataca separat, asigurându-se astfel accesul la justiție al magistratului suspendat, aspecte acoperite prin noua reglementare adoptată în 2022.

ii) În ceea ce privește nemotivarea hotărârii secției pentru judecători, invocate de contestatoare, se rețin următoarele:

Din coroborarea dispozițiilor art. 40 și art. 44 din Legea nr. 305/2022 rezultă că secția pentru judecători din cadrul CSM are atribuții atât în ceea ce privește aspectele referitoare la cariera judecătorilor, cât și în domeniul răspunderii disciplinare a acestora.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022 "(1) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: (...) i) dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 44 alin. (1) din același act normativ "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute de lege ca abateri disciplinare".

În aceste condiții, se impune a fi efectuată distincția între hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară prin care se soluționează acțiunea disciplinară (în acest caz secția având rolul de instanță de judecată în materie disciplinară) și hotărârea secției pentru judecători prin care se dispune o măsură privind cariera judecătorului, cele două urmând un regim juridic diferit sub aspectul termenului de redactare, al conținutului, al căilor de atac din perspectiva termenului de exercitare și al instanței competente să soluționeze contestația, etc.

Cu referire la conținutul celor două tipuri de hotărâri, având în vedere că, în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, secția aferentă din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, la art. 50 din Legea nr. 305/2022 sunt stipulate în mod expres toate elementele care trebuie să se regăsească în motivarea unei asemenea hotărâri.

Conform art. 50 din Legea nr. 305/2022 "(1) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia; b) temeiul de drept al aplicării sancțiunii; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror; d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia; e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată; f) instanța competentă să judece calea de atac. (2) Prevederile alin. (1) privind cuprinsul hotărârii se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Aceste dispoziții însă nu sunt aplicabile și hotărârilor pronunțate de secția pentru judecători în exercitarea atribuțiilor sale privind cariera judecătorilor, Legea nr. 305/2022 neconținând dispoziții exprese cu privire la cuprinsul hotărârii, iar potrivit art. 43 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători a CSM nr. 122/2023 "Hotărârile secției pentru judecători prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară și cele prin care s-a dispus suspendarea din funcție în temeiul art. 197 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 303/2022 se redactează de Biroul grefa secțiilor, la momentul pronunțării", fără a fi reglementat în mod detaliat și conținutul hotărârii prin care se dispune suspendare din funcție, precum în cazul hotărârii prin care se soluționează acțiunea disciplinară.

În concret, raportat la situația de fapt din prezenta speță, hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024 a secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM este hotărârea prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară exercitată împotriva contestatoarei și aceasta trebuie să îndeplinească toate exigențele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 305/2022, iar hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcție a contestatoarei, căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 305/2022.

În privința hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziții exprese, sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă și lipsită de ambiguități și de contradicții, în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluții, cerințe care sunt pe deplin îndeplinite în cazul hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secției pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt și de drept care au justificat măsura suspendării din funcție a contestatoarei.

Analizând conținutul concret al hotărârii de suspendare atacate cu prezenta contestație, se constată că aceasta respectă standardul de calitate a motivării actului administrativ, fiind cercetate explicit criteriile esențiale ce trebuiau avute în vedere, în lumina legii și a jurisprudenței CEDO de către secția pentru judecători la momentul dispunerii suspendării din funcție a contestatoarei, respectiv necesitatea și proporționalitatea suspendării prin prisma naturii faptelor, gravității abaterilor reținute și a urmărilor acestora.

Având în vedere considerentele învederate în cele ce preced, Înalta Curte constată că măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată.

iii) Cu privire la criticile referitoare la netemeinicia hotărârii, invocată de contestatoare, se rețin următoarele:

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de art. 197 alin. (1) lit. g) și art. 198 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Înalta Curte constată că Hotărârea secției pentru judecători din cadrul CSM nr. 352 din 21 februarie 2024 respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată, fiind nefondate criticile aduse de contestatoare referitoare la temeinicia și proporționalitatea măsurii suspendării.

Conform art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2002, "g) în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură și data eliberării din funcție, dacă secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori apreciază că se impune această măsură în raport cu natura și gravitatea faptei și urmările acesteia".

Așadar, măsura suspendării din funcție nu se aplică de drept, ci ca urmare a unei aprecieri a sec