ÎCCJ, Decizia nr. 193/2020

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea unei sancțiuni disciplinare doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) și t) teza I din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a reevaluat din oficiu măsura suspendării din funcție dispusă prin încheierea din 6 noiembrie 2019 și a dispus încetarea măsurii suspendării din funcție începând cu data de 18 decembrie 2019 și, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) și t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină a reținut că probele administrate în cauză au relevat existența unor relații tensionate între doamna judecător A. și o parte din angajații Penitenciarului Brăila.

Aceste relații au fost generate, în principal, de o serie de nemulțumiri determinate de soluțiile pronunțate de doamna judecător în soluționarea plângerilor formulate de persoanele private de libertate, precum și de o lipsă de comunicare eficientă și constructivă.

Din această perspectivă, instanța de disciplină a reținut că pârâta, prin comportamentul manifestat în relațiile de serviciu din cadrul Penitenciarului Brăila, nu a avut însă o atitudine nedemnă în sens disciplinar.

În schimb, s-a apreciat că incidentele din 30 martie 2018 și 1 aprilie 2019, generate de pârâtă, se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care aceasta o deține, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiției.

Astfel, atât prin modalitatea în care pârâta a înțeles să se manifeste cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii neunitare desfășurate la data de 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați, cât și prin atitudinea adoptată față de președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, aceasta a depășit cadrul legal ce circumscrie conduitei pe care un magistrat trebuie să o adopte în relațiile de serviciu.

Maniera în care pârâta s-a exprimat în cadrul discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii judiciare, din perspectiva abordării total neprincipiale a problemelor de drept dezbătute, a fost de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat, aceasta făcând o serie de afirmații jignitoare la adresa unora dintre participanții la întâlnire.

Astfel, chiar și în situația în care nu era de acord cu părerile expuse în cadrul acestei întâlniri de către colegii judecători prezenți la întâlnire, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională și probitatea morală a judecătorilor prezenți, având obligația de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze încrederea cetățenilor în actul de justiție.

Aceeași atitudine neconformă standardelor profesionale a caracterizat conduita pârâtei și în cadrul incidentului din 1 aprilie 2019, când aceasta, pe fondul nemulțumirii că a fost revocată din funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Brăila, a purtat un dialog tensionat, pe un ton ridicat cu președintele Judecătoriei Brăila, adresându-i acestuia o serie de reproșuri în prezența unor auditori de justiție care îl însoțeau la acel moment.

Instanța disciplinară a apreciat că vinovăția pârâtei, sub forma intenției indirecte, rezultă atât din modul în care acesta a înțeles să se comporte față de colegii judecători participanți la întâlnirea din 30 martie 2018, cât și din limbajul folosit în discuția purtată cu președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

De asemenea, s-a reținut că urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public în apărarea ordinii de drept.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină a reținut că pârâta, în calitate de judecător de delegat la Penitenciarul Brăila, a admis plângeri pentru motive de fapt care nu aveau corespondent în actele dosarului, probele administrate în dosarele respective relevând o situație de fapt contrară celei reținute de judecătorul delegat.

În acest sens au fost evocate două încheieri pronunțate de pârâtă care au fost desființate de Judecătoria Brăila.

În acest context, instanța de disciplină a apreciat că din modalitatea în care pârâta a înțeles să își motiveze soluțiile pe care le-a pronunțat rezultă că aceasta nu a respectat raționamentul juridic care rezulta cu evidență din probele administrate, aspect reținut și de Judecătoria Brăila.

Referitor la latura subiectivă, s-a reținut că vinovăția, sub forma intenției indirecte, a fost dovedită, întrucât în cuprinsul motivării încheierilor pronunțate de pârâtă nu a fost expus un raționament juridic care să se bazeze pe situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, aceasta asumându-și consecințele negative ale faptei sale.

Ca atare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că pârâta nu a aplicat decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci într-un sens contrar, împrejurare care reiese cu evidență din motivarea unor încheieri pe care le-a pronunțat în calitate de judecător de delegat la Penitenciarul Brăila.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de disciplină a constatat că doamna judecător cunoștea decizia evocată anterior, însă a ignorat-o, acceptând vătămarea intereselor părților în anumite cauze pe care le-a soluționat.

În consecință, instanța disciplinară a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, s-a reținut că pârâta a manifestat un comportament de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

În acest context, instanța de disciplină a apreciat că se justifică aplicarea unei sancțiuni care să aibă ca efect evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcției de magistrat, în special, și al justiției în general, impunându-se aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din funcție pe o perioadă de 6 luni.

Aceeași instanță a reevaluat măsura suspendării din funcție a pârâtei, luată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 și a dispus încetarea acestei măsuri începând cu data de 18 decembrie 2019.

III. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, A. a declarat recurs prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că din analiza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rezultă că pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu pot fi aplicate decât sancțiunile prevăzute de art. 99 lit. d)

1

)

și e) din aceeași lege.

În continuare, a arătat că sancțiunea retrogradării în grad profesional nu îi putea fi aplicată deoarece nu a obținut gradul de tribunal, iar sancțiunea excluderii din magistratură nu îi putea fi aplicată față de principiul neagravării situației în propria cale de atac.

În acest context, recurenta a susținut că reținerea în sarcina sa și a abaterii disciplinare de la art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 atrage nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu una mai puțin severă având în vedere că nu a mai fost sancționată disciplinar în cariera sa de judecător, iar procedura disciplinară a fost inițiată de președintele Curții de Apel Galați ca urmare a contestării ordinului său de revocare a delegării recurentei la Penitenciarul Brăila.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a arătat că înregistrarea audio a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați nu este prevăzută de niciun act normativ și nici nu i-a fost adusă la cunoștință, fiind astfel nelegală proba obținută în acest mod.

În continuare, a susținut că nu a avut o atitudine nedemnă față de participanții la întâlnirea de practică neunitară.

În plus, a arătat că organizarea întâlnirii respective a fost defectuoasă, întrucât au fost invitați nu numai judecătorii de supraveghere a privării de libertate de la unitățile de deținere din raza Curții de Apel Galați, ci și doi judecători de la Tribunalul Brăila.

Recurenta a susținut că a intrat în polemică cu doi judecători de la Tribunalul Brăila care au acuzat-o că a aplicat greșit legea și decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016. Or aceștia nu erau familiarizați cu problemele de drept aflate în dezbatere, întrucât competența de soluționare a plângerilor împotriva încheierilor judecătorului delegat aparține judecătoriei, iar nu tribunalului.

A mai arătat că la întâlnirea de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 nu se afla la sediul instanței în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, nefiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la incidentul din 1 aprilie 2019, recurenta a susținut că i-a reproșat președintelui Judecătoriei Brăila organizarea deficitară a instanței, precum și faptul că acesta a solicitat revocarea sa din funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate într-o perioadă în care aceasta se afla în concediu de odihnă, fără să fie anunțată în prealabil.

A mai susținut că nu a cunoscut calitatea persoanelor care-l însoțeau pe președintele Judecătoriei Brăila, întrucât persoanele respective nu i-au fost prezentate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că acest text de lege vizează numai utilizarea unor expresii inadecvate sau motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului.

Or, încheierile pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicționale, astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 254/2013.

A mai arătat că a admis unele plângeri ale deținuților, întrucât sumele reținute de Administrația Penitenciarului Brăila din contul personal al acestora proveneau din donații primite de la rude, iar nu din munca prestată în penitenciar, astfel încât poprirea acestor sume era nelegală.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că în activitatea sa de judecător de supraveghere a privării de libertate nu a aplicat și nici interpretat legea cu rea-credință.

În acest sens, a subliniat că în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele provenite din prestarea în penitenciar a unor activități lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deținuților prin hotărârile de condamnare.

Recurenta a mai arătat că în perioada 5 noiembrie 2019 și 20 decembrie 2019 s-a aflat în concediu medical, fiind în incapacitate temporară de muncă.

În acest context, a subliniat că suspendarea din funcția de judecător pe perioada exercitării acțiunii disciplinare (6 noiembrie 2019 și 17 decembrie 2019) nu putea opera, întrucât contractul individual de muncă al salariatului este suspendat de drept pe perioada incapacității de muncă, conform art. 49-50 din Codul muncii.

Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate că perioada în care a fost suspendată din funcție constituie vechime în funcția de judecător.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, a susținut că reținerea în sarcina recurentei și a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu atrage incidența art. 100 alin. (2) din aceeași lege, întrucât acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 242/2018. Or majoritatea faptelor imputate recurentei au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018.

Intimata a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece afirmațiile recurentei nu s-au circumscris exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept, ci au depășit limitele în care un magistrat poate să se manifeste în exercițiul funcției.

Vinovăția recurentei în săvârșirea acestei fapte, sub forma intenției indirecte, rezultă atât din modul în care aceasta a înțeles să se comporte față de colegii judecători participanți la întâlnirea profesională din 30 martie 2018, cât și din limbajul folosit în discuția purtată cu președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

A mai arătat că instanța de disciplină a reținut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 având în vedere că, în motivarea celor două încheieri menționate în acțiunea disciplinară, recurenta nu a expus un raționament juridic care să se bazeze pe situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, asumându-și astfel consecințele negative ale faptei sale.

Intimata a susținut că sunt întrunite și elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 dat fiind că, la data soluționării plângerilor, recurenta cunoștea decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, însă a ignorat-o cu știință, acceptând astfel vătămarea intereselor părților din cauzele respective.

În final, a învederat că este inadmisibilă în cadrul prezentei proceduri solicitarea recurentei de constatare a împrejurării că suspendarea sa din funcția de judecător pe perioada exercitării acțiunii disciplinare nu a putut opera pentru motivul că în perioada respectivă s-ar fi aflat în concediu medical.

În plus, intimata a subliniat că prin decizia nr. 275 din 9 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de recurentă împotriva încheierii de suspendare din funcție până la soluționarea acțiunii disciplinare.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut că legalitatea sancțiunii disciplinare se apreciază prin raportare la momentul aplicării acesteia și, totodată, că suprapunerea perioadei în care s-a aflat în incapacitate de muncă cu perioada în care a fost suspendată din funcție reprezintă o problemă de executare a încheierii de suspendare.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, criticile și apărările formulate în recurs, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, acest motiv fiind invocat strict formal.

Criticile referitoare la nelegalitatea probei privind înregistrarea audio se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., "sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri."

Instanța supremă reține că mijlocul de probă reprezentat de înregistrarea audio a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați respectă textul de lege anterior evocat, întrucât nu există o dispoziție legală care să interzică înregistrarea ședințelor de practică neunitară.

În plus, înregistrarea audio și chiar video a ședințelor în care se discută chestiuni de practică neunitară este frecventă, având astfel natura unei uzanțe care nu încalcă bunele moravuri.

Dată fiind calitatea recurentei de judecător, aceasta putea anticipa că discuțiile purtate la ședința de practică neunitară din 30 martie 2018 erau înregistrate, nefiind necesară aducerea la cunoștința sa a acestui fapt.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurenta susține, în esență, că nu a avut o atitudine nedemnă față de participanții la întâlnirea de practică neunitară, iar organizarea întâlnirii a fost defectuoasă și, în plus, nu s-a aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Potrivit art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară: atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții.

Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinare presupune ca: magistratul să fi avut o atitudine nedemnă față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții; atitudinea nedemnă să fi avut loc în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Verificând întrunirea acestor condiții, instanța supremă reține că din probele administrate în cauză rezultă că, în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 desfășurate la sediul Curții de Apel Galați, doamna judecător A. a folosit un ton ridicat în discuțiile purtate cu alți magistrați și a avut o serie de reacții disproporționate și exagerate la adresa lor, concretizate în jigniri aduse acestora.

Astfel, recurenta a făcut afirmații vexatorii care au vizat pregătirea profesională și probitatea morală a altor magistrați, a folosit un ton ridicat, manifestând o atitudine agresivă față de magistrații care au îndrăznit să o contrazică în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare.

Or, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate să se bazeze pe respect și bună-credință.

Astfel, chiar dacă recurenta nu a fost de acord cu opiniile exprimate de alți judecători participanți la întâlnire, aceasta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională și probitatea morală a judecătorilor respectivi.

Faptul că doi dintre judecătorii invitați la întâlnirea respectivă activau la un tribunal în a cărui competență nu intră plângerile împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate este irelevant din perspectiva abaterii disciplinare analizate, întrucât magistrații sunt obligați să se respecte reciproc indiferent de funcția deținută și instanța sau parchetul la care activează.

De altfel, art. 18 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor prevede că relațiile judecătorilor și procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să se baze pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și funcția deținută.

Susținerea recurentei în sensul că nu s-a aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu la întâlnirea de unificare a practicii neunitare nu poate fi primită.

Astfel, în doctrina în materia răspunderii disciplinare a magistraților, s-a reținut că prin sintagma "în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu" din cuprinsul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 se înțelege nu numai timpul în care magistratul efectuează programul normal de lucru la sediul instanței sau al parchetului, ci și toate activitățile și sarcinile pe care acesta le desfășoară în afara acestui program, dar în baza unei dispoziții exprese prevăzute de lege sau de regulamente.

Or, întâlnirile judecătorilor în scopul unificării practicii neunitare sunt reglementate la art. 25-27 din secțiunea a 4-a, denumită "Măsuri privind unificarea practicii judiciare", din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Prin urmare, atitudinile nedemne manifestate de recurentă în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 la sediul Curții de Apel Galați se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la interacțiunea avută de recurentă cu președintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, se reține că din probele administrate în cauză rezultă că reproșurile adresate acestuia au fost făcute pe un ton ridicat și au fost de natură a pune într-o lumină nefavorabilă organizarea instanței respective.

De asemenea, recurenta a folosit un apelativ vexatoriu la adresa președintelui Judecătoriei Brăila în condițiile în care relațiile dintre magistrați trebuie să se bazeze pe respect și bună-credință.

În plus, reproșurile adresate președintelui Judecătoriei Brăila au fost făcute în prezența altor persoane, respectiv a unor auditori de justiție. Susținerea recurentei în sensul că nu a știut că persoanele respective erau auditori de justiție este lipsită de relevanță de vreme ce aceasta are îndatorirea de a avea o atitudine demnă în relațiile de serviciu, indiferent de calitatea persoanele prezente la sediul instanței.

Prin urmare, atitudinile nedemne manifestate de recurentă la data de 1 aprilie 2019 în sediul Judecătoriei Brăila se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Comportamentul recurentei față de colegii judecători în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 și față de președintele Judecătoriei Brăila a fost de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat și relațiile de serviciu, existând astfel o legătură de cauzalitate între manifestările nedemne și urmarea produsă.

Sub aspectul laturii subiective, instanța supremă reține că din modul în care recurenta a înțeles să se comporte față de alți judecători și din limbajul folosit rezultă că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă.

Prin urmare, instanța de disciplină a reținut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, recurenta a susținut, în esență, că încheierile pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicționale, iar motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic vizează numai hotărârile judecătorești.

Într-adevăr art. 9 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 stabilește că atribuțiile administrativ-jurisdicționale al judecătorului de supraveghere a privării de libertate se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.

Natura mixtă a încheierilor pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu îl scutește, însă, pe acesta de obligația de motiva încheierile respective.

Astfel, obligația judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a motiva încheierile pe care le pronunță este prevăzută de mai multe dispoziții ale Legii nr. 254/2013, respectiv cele de la art. 39 alin. (6), art. 40 alin. (13) și art. 56 alin. (6).

De vreme ce textele de lege anterior evocate stabilesc că încheierile pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să fie motivate, exigențele motivării prevăzute pentru hotărârile judecătorești sunt aplicabile și încheierilor pronunțate în temeiul Legii nr. 254/2013.

Or, aceste exigențe impun ca motivarea hotărârilor să cuprindă raționamentul juridic care fundamentează soluția adoptată.

În aceste condiții, delegarea în funcția de judecător de supraveghere a privării de libertate nu atrage de plano imposibilitatea săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

În schimb, trebuie subliniat că, prin reglementarea acestei abateri disciplinare, legiuitorul a urmărit sancționarea unui anumite conduite a magistratului care afectează prestigiul justiției sau demnitatea funcției deținute, iar nu instituirea unui control asupra hotărârilor supuse căilor de atac.

Prin hotărârea atacată s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, apreciindu-se că, din modalitatea în care pârâta a înțeles să motiveze două încheieri desființate ulterior de Judecătoria Brăila, rezultă că aceasta nu a respectat raționamentul juridic care rezulta cu evidență din probele administrate.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența în materia răspunderii disciplinare a magistraților, poate reprezenta abaterea disciplinară anterior evocată o apreciere personală a judecătorului care nu se regăsește în niciun mod în probele dosarului și nu reprezintă concluzia unui demers logic. O concluzie chiar greșită, dar rezultată din argumentele extrase din probele dosarului nu poate însă atrage răspunderea disciplinară a magistratului.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că soluțiile dispuse prin cele două încheieri în privința cărora s-a reținut o motivare vădit contrară raționamentului juridic au avut la bază aprecierea probelor aflate la dosar. Or aprecierea probelor intră în atribuția exclusivă a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

Greșita apreciere a probatoriului, având drept consecință stabilirea unei situații de fapt eronate, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul procedurii disciplinare.

Împrejurarea că Judecătoria Brăila a desființat cele două încheieri, reținând o altă situație de fapt în urma evaluării probatoriului, nu poate conduce la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului care a pronunțat încheierile respective, deoarece simpla desființare a unei hotărâri într-o cale de atac nu atrage răspunderea disciplinară a judecătorului care a pronunțat-o, în absența întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate.

Prin urmare, instanța supremă reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, soluția instanței de disciplină fiind nelegală din perspectiva reținerii în sarcina recurentei a acestei abateri.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că nu a aplicat și nici interpretat legea cu rea-credință și că, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele care provin din prestarea în penitenciar de activități lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită, pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deținuților prin hotărârile de condamnare.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Conform art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Această abatere disciplinară vizează încălcarea normelor de drept material sau procesual, de natură a afecta valabilitatea actelor întocmite de magistrat sau a vătăma în mod grav drepturile ori interesele părților și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Așadar, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Sub aspectul laturii obiective, se constată că fapta imputată recurentei vizează neaplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci într-un sens contrar.

Instanța supremă reține că modul în care recurenta a analizat aplicabilitatea deciziei menționate anterior în cauzele pe care le-a soluționat s-a făcut prin raportare la situația de fapt din cauzele respective.

Astfel, particularitatea fiecărei cauze a impus realizarea unui raționament logico-juridic în urmă căruia recurenta a apreciat dacă este sau nu aplicabilă decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în cauzele respective.

Or opinia pe care și-o formează judecătorul în urma unui raționament logico-juridic, concretizată în soluția pronunțată în cauză, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu și în procedura disciplinară.

Relevante în sens sunt dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, "orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare și cele ale alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cărora "exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Prin urmare, în procedura disciplinară nu pot fi examinate temeinicia și legalitatea hotărârilor pronunțate de judecători, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalității căilor de atac și principiului independenței judecătorilor.

În aceste condiții, instanța supremă reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, hotărârea atacată fiind nelegală din perspectiva reținerii în sarcina recurentei a acestei abateri disciplinare.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancțiunii disciplinare aplicate de instanța de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

De asemenea, solicitarea recurentei în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcție, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcția de judecător depășește cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi astfel analizată.

Cu privire la individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanța supremă constată că atitudinile nedemne reținute în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 au avut o gravitate sporită, fiind astfel necesară aplicarea unei sancțiuni disciplinare care să descurajeze adoptarea pe viitor a unei conduite susceptibile de a afecta prestigiul funcției de magistrat și al sistemului judiciar în ansamblul său.

În aceste condiții, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, se impune aplicarea sancțiunii disciplinare constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în privința abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) teza a doua și t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, va aplica recurentei sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 și va respinge în rest acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, admite în parte acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară.

În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplică doamnei A. sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ.

Respinge în rest acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2020.