ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2017

Circumstanțele cauzei. Excepția de nelegalitate invocată; 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/245/2011, la data de 23 iunie 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, anularea în parte a Hotărârii nr. 550 din 22 februarie 2011 emise de aceasta, în privința înscrierii în Anexa 30 a Municipiului Iași, obligarea B. să emită o nouă hotărâre privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,20 ha teren și înscrierea în Anexa 29 a Municipiului Iași, la C. Iași - Stațiunea Didactică Experimentală a unui articol distinct prin care să se constate trecerea suprafeței de 5,20 ha teren din domeniul public în domeniul privat al statului sau localității Iași și punerea la dispoziția Comisiei Municipale Iași în vederea punerii în posesie, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 9251 din 27 iunie 2014, Judecătoria Iași a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu intervenientul principal Județul Iași, prin Consiliul Județean Iași, cu intervenienta accesorie C. Iași și cu intervenienta accesorie RA E. SA. A anulat în parte Hotărârea nr. 550 din 22 februarie 2011 emisă de B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul înscrierii suprafeței de 13.279 mp situată în intravilanul Mun. Iași, parcelele, identificată în Anexa 7 la raportul de expertiză tehnică judiciară realizat în cauză de expertul tehnic judiciar D., care face parte din prezenta, în Anexa 38 a Municipiului Iași. A respins cererea de intervenție în nume propriu formulată de către Județul Iași prin Consiliul Județean Iași în contradictoriu cu pârâții A. și B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor formulată de C. Iași, a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor formulată de RA E. SA. A obligat pârâta B. Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să achite reclamantei A. suma de 1.620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea formulată de intervenienta accesorie C. Iași privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. 1.

Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri reclamanta A., intervenienta F. și pârâții B. Iași și RA E. SA prin G. Iași, înregistrate pe rolul Tribunalului Iași la data de 27 octombrie 2014. 1.

În ședința publică din data de 19 ianuarie 2016, recurenta A. a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 2066/2004, art. 3, poziția 3, Anexa 1, cu privire la terenul situat în mun. Iași, cu o suprafață de 12.004 mp și în parcela cu o suprafață de 1.567 mp, trecut din domeniul public al statului și administrarea H. în administrarea C. Iași, și a H.G. nr. 1354/2001, Anexa 1 cu privire la imobilul - teren și construcții, situat în Iași, inventariat în domeniul public al jud. Iași și în administrarea Muzeului Literaturii Române. În motivarea excepției de nelegalitate, recurenta a arătat că suprafața de teren de 411,16 ha, pentru care, prin H.G. nr. 2066/2004, s-a aprobat trecerea în administrarea C. Iași, nu a fost identificată. Din nota de fundamentare la H.G. nr. 2066/2004 rezultă că terenul în suprafață de 411,16 ha este cel din protocolul de predare-preluare din 03 martie 2004, încheiat între C. Iași și H.. Potrivit Protocolului din 03 martie 2004, terenul în suprafață de 411,16 ha a fost predat în baza procesului-verbal de inventariere, întocmit în baza Ordinului nr. 150/2002 și Ordinului nr. 106/2002 ale I. și J. Din procesul-verbal încheiat de Comisia de inventariere rezultă că suprafața totală și structura pe categorii pe categorii de folosință pe teritorii administrative, completată cu ocazia inventarierii, este cea din tabelul 1 anexat. Pe acest tabel terenurile nu au fost individualizate pe tarlale și parcele, cum ar fi fost normal. A susținut autoarea excepției de nelegalitate că, practic, niciun înscris care a stat la baza emiterii H.G. nr. 2066/2004 nu face referire expresă la identificarea cadastrală a suprafeței de 411,16 ha, deși, în teza finală a art. 3, se menționează că acesta este identificat în anexă. Referitor la H.G. nr. 1354/2001, a susținut recurenta că, din documentația care a stat la baza emiterii acesteia, nu rezultă că imobilul din Iași, a fost preluat de fostul Sfat Popular Județean Iași sau de Comitetul Executiv al acestei instituții în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Decizia nr. 609 a Prefecturii jud. Iași, prin care s-a înființat Muzeul Literaturii Române, a fost emisă la data de 28 septembrie 1990, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991. Din Adresele din 18 februarie 1993 și din 17 februarie 1994 se desprinde faptul că terenul aferent ar fi fost donat de marele scriitor Mihail Sadoveanu, prin adresa emisă de Ministerul Agriculturii din 04 octombrie 1950, însă, orice act de donație trebuie făcut în formă autentică, sub sancțiunea nulității. A făcut trimitere recurenta la art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7 lit. e) și art. 8 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică, la art. 135 alin. (4) din Constituție și la art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 1.

Prin Încheierea de ședință din 8 martie 2016, Tribunalul Iași, secția I civilă, a dispus sesizarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitatea a H.G. nr. 2066/2004 și a H.G. nr. 1354/2001 și a suspendat judecarea cauzei. Dosarul, având ca obiect excepția de nelegalitate, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași la data de 05 aprilie 2016. 2. Apărările pârâților; 2.1. Pârâtul Județul Iași prin Consiliul Județean Iași a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, susținând că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, controlul judecătoresc al acestor acte exercitându-se de instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare. În ceea ce privește imobilul situat în Iași, cunoscut ca „Muzeul Mihail Sadoveanu”, a arătat pârâtul că documentele ce au stat la baza înscrierii și atestării bunului în proprietate publică a județului Iași sunt Decizia nr. 609/1990 a Prefecturii Județului Iași, Adresa din 03 aprilie 1991 a Comisiei Naționale a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice, proiectul expertiză tehnică „Casa memorială Mihail Sadoveanu-Iași”, corespondența doamnelor Valeria Sadoveanu și Profira Sadoveanu care relevă că, după moartea scriitorului, imobilul reprezintă o componentă a Muzeului de literatură a Moldovei sau „anexa a Muzeului de literatură a Moldovei” și Adresele din 1993 și din 1994 a conducerii Muzeului Literaturii Române pentru obținerea terenului proprietatea scriitorului aflat în spatele construcției în vederea amenajării parcului „Dumbrava Minunată”. Imobilul, construcții și teren aferent, în suprafață de 8.280mp, este inventariat în domeniul public al județului Iași și în administrarea Muzeului Literaturii Române Iași, în temeiul H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, modificată prin H.G. nr. 1149/2011. De asemenea, apartenența imobilului cunoscut sub denumirea Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” la domeniul public al județului Iași rezultă și din cuprinsul Anexei la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. De asemenea, în Extrasul din Lista Monumentelor Istorice 2004, aprobată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 08 iulie 2004, este menționat faptul că imobilul Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” este individualizat ca monument istoric. 2.2. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare la excepția de nelegalitate, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată. A arătat pârâtul că H.G. nr. 2066/2004 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României și art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea a fost adoptată prin însușirea proiectului inițiat, la acea dată, de J., ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul reglementat de actul administrativ. La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiectul actului fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia de către Ministerul Justiției. Inventarierea imobilului-teren în proprietatea publică a statului s-a realizat în baza H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statutului. În Anexa nr. 2 la poziția 64 figurează C. din Iași, având în administrare o suprafață de 411,16 ha. Astfel, H.G. nr. 2066/2004, art. 3, poziția nr. 3 din anexă, în limita suprafețelor de teren în discuție, este legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și a normelor de competență conferite de lege emitentului. 3. Soluția primei instanțe asupra excepției de nelegalitate; Prin sentința civilă nr. 94 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale și a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 2066/2004 art. 3 poziția 3 din Anexa 1 și a H.G. nr. 1354/2001, Anexa 1. A reținut instanța, referitor la H.G. nr. 2066/2004 art. 3 poziția 3 din Anexa 1, că suprafața de 411,6 ha teren aparținând domeniului public al statului era înregistrată în evidențele K., aflându-se în administrarea H. Ulterior, suprafața în discuție a fost trecută în administrarea C. Iași, în considerarea caracterului specific și prioritar al cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, ca activitate creativă cu rol fundamental în generarea și susținerea progresului tehnic, aspecte ce rezultă din Nota de fundamentare a actului normativ criticat ca nelegal. În aceeași notă se menționează și faptul că suprafața de 411,6 ha este în conformitate cu protocolul de predare-preluare din 03 martie 2004 încheiat între C. din Iași și H. Având în vedere succesiunea actelor normative, temeiurile de fapt și de drept în considerarea cărora H.G. nr. 2066/2004 a fost emisă, respectarea tuturor dispozițiilor legale de tehnică legislativă și considerentele evidențiate prin Nota de fundamentare a proiectului de act administrativ, instanța a apreciat că autoarea excepției de nelegalitate nu a evidențiat, prin motivarea dată, niciun aspect de natură să conducă la concluzia că ar fi fost emisă cu nesocotirea altor acte și reglementări cu forță juridică superioară. Pe de altă parte, verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cercetarea acestuia raportat la dispozițiile legii, iar nu la o situație de fapt care să poată afecta legalitatea actului datorită incidenței unor neregularități procedurale. Astfel, susținerile autoarei excepției de nelegalitate, în sensul că suprafața de 411,16 ha nu a fost identificată prin tarlale și parcele, nu pot fi avute în vedere, de esență fiind evidențierea faptului că actul pretins afectat de nelegalitate încalcă dispozițiile legale cu forță juridică superioară. În ceea ce privește nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, instanța, pe lângă cele reținute anterior, a mai constatat că imobilul situat în Iași, cunoscut sub numele „Muzeul M. Sadoveanu”, este atestat în proprietatea publică a județului Iași și se află în administrarea Muzeului Literaturii Române Iași, apartenența rezultând din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Acest imobil muzeu se află în lista Monumentelor Istorice din 2004, aprobată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 8 iulie 2004, iar includerea sa în domeniul public al județului Iași respectă toate criteriile impuse de art. 1, 2, 3 din Legea nr. 213/1998 și de normele de aplicare a acestei legi. 4. Calea de atac exercitată; Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că prima instanță nu a făcut referire la apărările sale, vizând lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a art. 3 poziția 3 din Anexa 1 a H.G. nr. 2066/2004, astfel că hotărârea de fond este dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Instanța s-a mărginit să arate în cuprinsul hotărârii ce cuprinde fiecare hotărâre de guvern, omițând să arate dacă dispozițiile cuprinse în acestea sunt clare, precise și previzibile și dacă au fost respectate dispozițiile art. 213/1998, impunându-se casarea hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., a arătat recurenta că în Anexa la H.G. nr. 2066/2004, la nr. 3, se menționează doar suprafața de 411,16 ha, în niciun înscris care a stat la baza emiterii acestei hotărâri de guvern nefiind identificată această suprafață. Astfel, actul normativ emis de guvern apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, contrar și Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, care statuează că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre care previzibilitate. A mai arătat recurenta că nu există niciun act legal din care să rezulte trecerea terenului în suprafață de 5,10 ha, situat în Municipiul Iași, din proprietatea autorului său, Mihail Sadoveanu, în proprietatea statului. Terenul în cauză a făcut obiectul unui schimb de folosință pe termen de 4 ani, prin care autorul său, Mihail Sadoveanu, primea de la Statul Român folosința unui teren de 25 ha situat în com. Ciorogârla, județul Ilfov. După expirarea termenului de valabilitate a schimbului de folosință, Statul Român a procedat la încheierea unui proces-verbal în data de 01 ianuarie 1954, prin care, cu aprobarea I., în baza Adresei din 04 octombrie 1954, s-a preluat în mod definitiv terenul fără respectarea dispozițiilor constituționale de la acea epocă. Mai arată recurenta, referindu-se la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, că, din documentația care a stat la baza emiterii acestei hotărâri, nu rezultă că imobilul din Iași, a fost preluat de fostul Sfat Popular Județean Iași sau de Comitetul Executiv al acestei instituții în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Decizia nr. 609 a Prefecturii Județului Iași, prin care a fost înființat Muzeul Literaturii Române, a fost emisă la data de 28 septembrie 1990, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public și care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Consiliul Județean Iași nu deține vreun act legal de preluare a imobilului de la autorul său, Mihail Sadoveanu. În ce privește Adresele din 18 februarie 1993 și din 17 februarie 1994 emise de Consiliul de Administrație al Muzeului Literaturii Române, unde se menționează că terenul ar fi fost donat de Mihail Sadoveanu, și Adresa din 04 octombrie 1950 emisă de Ministerul Agriculturii, unde se menționează că s-a aprobat preluarea terenului pe seama statului și care va fi predat Facultății de Agronomie Iași, nu pot fi avute în vedere pentru că orice act de donație trebuie făcut în formă autentică, sub sancțiunea nulității. Adresa din 04 octombrie 1950 emisă de Direcția Evidența Cadastrului și Circulația Bunurilor din cadrul Ministerului Agriculturii este contrară art. 8 și 10 din Constituția României de la acea epocă, art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată la data 10 decembrie 1948 la care România era parte și art. 481 C. civ. de la 1864. 5. Apărările intimaților; 5.1. Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut intimata că sentința de fond este motivată, instanța de fond răspunzând criticilor reclamantei. Referitor la greșita aplicare a dispozițiilor legale, H.G. nr. 2066/2004 dispune modificarea administratorului unui teren proprietate publică, teren care este identificat prin protocolul de predare-primire din 03 martie 2004 încheiat între C. și H. Nu au fost invocate motive de nelegalitate a hotărârii de Guvern, recurenta criticând identificarea terenului prin protocoalele de predare-primire, însă identificarea cadastrală a terenului ce face obiectul H.G. nr. 2066/2004 nu constituie motiv de nelegalitate. A mai arătat intimata că motivele privind lipsa titlului de preluare de către stat nu pot fi avute în vedere pentru că această hotărâre nu dispune inventarierea terenului în domeniul public și nu schimbă regimul juridic al terenului. 5.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru că recursul, contrar art. 302 C. proc. civ., a fost depus direct la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la Curtea de Apel Iași și pentru că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. A mai invocat intimatul-pârât și excepția netimbrării recursului, solicitând anularea acestuia pentru că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. În subsidiar, pe fondul cererii de recurs, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că recurenta nu a indicat care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârilor contestate pe calea excepției de nelegalitate.

Soluția instanței de recurs; 6.1. Înalta Curte, analizând, cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepțiile nulității și netimbrării recursului invocate de intimatul-pârât Guvernul României urmează a le respinge. Referitor la excepția netimbrării, Înalta Curte reține că excepția de nelegalitate a unui act administrativ invocată în cadrul unui proces, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, reprezintă un simplu mijloc de apărare, nefiind incidente dispozițiile care impun achitarea taxei judiciare de timbru. Fiind un mijloc de apărare, soluționarea excepției de nelegalitate este scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind lipsit de relevanță din acest punct de vedere faptul că pentru soluționarea acesteia este învestită o altă instanță decât cea care este învestită cu soluționarea fondului. În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimatul-pârât a susținut această excepție pe motiv că cererea de recurs ar fi fost depusă direct la Înalta Curte de Casație și Justiție și pe motiv că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. Instanța de control judiciar constată că cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond, Curtea de Apel Iași, fiind înregistrată la data de 01 august 2016. De asemenea, chiar dacă cererea ar fi fost depusă direct la instanța de recurs, prin Decizia nr. 737/2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 302 C. proc. civ. sunt neconstituționale în partea care prevede „sub sancțiunea nulității”. Nici aspectul privind nemotivarea recursului nu poate fi avut în vedere, susținerile recurentei-reclamante putându-se încadra în motivele prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocate de recurentă. De asemenea, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., instanța poate analiza cauza sub toate aspectele când recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel. 6.2. Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. 6.2.1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi reținut. Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanță expunând, în mod convingător, argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actele atacate sunt legale. Astfel, verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a înlăturat criticile reclamantei legate, inclusiv, de claritatea, precizia și previzibilitatea hotărârii de guvern, reținând că au fost respectate dispozițiile legale de tehnică legislativă. 6.2.2. Nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. a suspus controlului de legalitate, în procedura incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 2066/2004, art. 3, poziția 3, Anexa 1, și H.G. nr. 1354/2001 Anexa 1. H.G. nr. 2066/2004, art. 3, poziția 3, Anexa 1, privește terenul situat în Mun. Iași, cu o suprafață de 12.004 mp și în parcela cu o suprafață de 1.567 mp, trecut din domeniul public al statului și administrarea H. în administrarea C. Iași. H.G. nr. 1354/2001, Anexa 1, privește imobilul teren și construcții, situat în Iași, inventariat în domeniul public al județului Iași și în administrarea Muzeului Literaturii Române. Verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune analiza acestuia prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Referitor la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 2066/2004, se constată că această hotărâre a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”. Prin art. 3 al acestei hotărâri, s-a aprobat trecerea unei suprafețe de teren agricol aflate în domeniul public al statului și în administrarea H. în administrarea C. Iași. Astfel, alegațiile recurentei-reclamante, referitoare la faptul că nu există niciun act legal din care să rezulte trecerea din proprietatea autorului său, Mihail Sadoveanu, în proprietatea statului, nu pot fi avute în vedere în ceea ce privește legalitatea H.G. nr. 2066/2004. Această hotărâre nu dispune asupra dreptului de proprietate și nu modifică regimul juridic al terenului, ci dispune schimbarea administratorului inițial al terenului, H., cu C. Iași. Nici susținerile recurentei privind neidentificarea terenului prin Anexa 1 la H.G. nr. 2066/2004 nu sunt relevante pentru a se reține nelegalitatea hotărârii, identificarea terenului făcându-se, după cum a susținut și intimata-pârâtă C. Iași, prin protocolul de predare-primire din 03 martie 2004 încheiat de aceasta cu H. Prin urmare, în raport cu motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 2066/2004 și față de aspectele învederate de intimații-pârâți, nu se poate reține că această hotărâre de guvern a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, prezumția de legalitate nefiind înlăturată de recurenta-reclamantă. De asemenea, această hotărâre de guvern, nestatuând asupra dreptului de proprietate asupra terenului, aflat în domeniul public al statului, ci doar modificând administratorul acestuia, nu este de natură, prin conținutul său, să vătămeze drepturile recunoscute de lege recurentei-reclamante. Referitor la legalitatea H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al județului Iași, cu referire la imobilul situat în Iași, cunoscut sub numele de „Muzeul Mihail Sadoveanu”, recurenta-reclamantă nu a depus documente în dovedirea faptului că această hotărâre ar fi nelegală. Această hotărâre a fost emisă în baza art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Atestarea imobilului în cauză în inventarul bunurilor din domeniul public al județului Iași dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public al statului. Instanța de contencios administrativ exercită controlul de legalitate al unui act care impune verificarea concordanței actului administrativ cu actele normative având forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis. În cauză, această prezumție nu a fost înlăturată de recurentă, care nu a dovedit, în niciun fel, încălcarea legii în emiterea acestei hotărâri de guvern. La dosar nu au fost depuse documente în dovedirea faptului că hotărârea ar fi nelegală. Recurenta-reclamantă susține că, asupra imobilului, Consiliul Județean Iași nu deține vreun act legal de preluare. De asemenea, referitor la Adresele din 18 februarie 1993 și din 17 februarie 1994 emise de Consiliul de administrație al Muzeului Literaturii Române, din care rezultă că terenul aferent ar fi fost donat de autorul său, Mihail Sadoveanu, apreciază că orice act donație ar fi trebuit făcut în formă autentică, sub sancțiunea nulității. Aceste aspecte, legate de situația juridică a terenului și de eventuala comparare a titlurilor de proprietate, revin în competența instanței de drept comun, și nu instanței de contencios administrativ, pentru că, în cadrul excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ nu poate proceda la o verificare a titlurilor de proprietate, pentru ocrotirea dreptului de proprietate, presupus a fi încălcat, partea având posibilitatea exercitării căilor prevăzute de lege la instanța de drept comun. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 6.3. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepțiile netimbrării și nulității recursului invocate de Guvernul României și, în temeiul art. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.