ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 28/ S din 11 martie 2008

pronunțata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brașov, în dosarul penal nr. 187/1372/2007,

s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și a art. 74 alin.

(2) C. pen., condamnarea inculpatului

L.V.

, la pedeapsa închisorii de

4 (patru) ani

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a

II-

a, lit. b) și e) C. pen., timp de 3

ani după executarea pedepsei închisorii, pentru

săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., s-a

dispus condamnarea aceluiași

inculpat, la pedeapsa de 7ani închisoare și pedeapsa

complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-

a, lit. b) și e) C. pen.

, timp de 3 ani după

executarea pedepsei închisorii, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b) C.

pen., s-au contopit

pedepsele stabilite mai

sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 7 ani

închisoare.

În baza art. 35 C. pen.,

s-a aplicat inculpatului, alături de

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pedeapsa

complimentară a

interzicerii

drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de

3 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpatului L.V.

, pe durata executării

pedepsei aplicate, drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a),

teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.,

s-a scăzut din durata pedepsei închisorii

aplicate timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului,

începând

din data de 21 februarie 2007 până în prezent.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut arestarea

preventivă a inculpatului L.V., deținut în baza

mandatului

nr.

2 din 21 februarie 2007 emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, prima instanța a reținut

următoarele:

I.

în primăvara anului 2006, partea

vătămată C.C.

l.

a cunoscut-o pe inculpata P.S. prin intermediul

inculpatului L.V. cu care se afla în relații de bună

vecinătate.

Aceștia au venit împreună la locuința părții

vătămate și, în prezența martorilor C.V. și C.L., i-au

propus acestei părți vătămate să meargă în Ungaria să muncească în

agricultură

ca zilier, respectiv la cules de struguri. Discuția dintre

partea vătămată și inculpata P.S. (cetățean

maghiar) s-a

purtat prin intermediul

inculpatului L.V. care a asigurat

traducerea.

În urma acordului părții vătămate de a merge

la muncă în străinătate în zilele următoare, inculpata P.S. a făcut

demersurile necesare pentru eliberarea

pașaportului acestei părți

vătămate,

urmând ca aceasta să plece în străinătate în zilele imediat

următoare.

Cu prilejul acestei discuții, martorii C.L.

și

C.V. au atras atenția inculpaților ca fata lor să nu fie obligată să desfășoare

activități legate de prostituție, cerșetorie sau

trafic de droguri, iar aceștia i-au dat asigurări că partea vătămată va

urma să lucreze în condiții de deplină legalitate.

La începutul lunii

aprilie 2006, partea vătămată a plecat împreună

cu P.S. și inculpatul către Ungaria

cu mașina proprietatea acesteia, marca BMW de culoare neagră, condusă de un

șofer zis

R. În drumul către

Ungaria, ajunși în Cluj, inculpata a mai luat

două

fete, respectiv pe R. (S.E.) și pe D. (C.

D.C.).

În Arad inculpatul a

trecut granița cu altă mașină, respectiv cu o mașină de ocazie, ajungând cu

toții în localul inculpatei P.S.

din

localitatea Kecel. După ce a ajuns în această locație, partea

vătămată C.C.I. a aflat că nu urma să lucreze la

vie,

ci să danseze în barul aparținând inculpatei P.S.,

urmând să întrețină raporturi sexuale cu clienții clubului contra unei

sume de bani. Aflând scopul real pentru care a

fost adusă în Ungaria,

partea

vătămată C.C.I. i-a cerut inculpatului L.V.

să o aducă acasă, însă

acesta a refuzat, spunându-i că

trebuie să

lucreze măcar o săptămână. Partea vătămată a reușit să

revină în tară

din data de 29 aprilie 2006.

La începutul lunii mai

2006, inculpatul L.V. i-a

propus părții vătămate C.C.D. să lucreze la cules de

roșii, prezentându-i în acest sens pe

patroana care se ocupa de această activitate, respectiv pe inculpata P.S. De

asemenea, inculpatul i-a propus părții vătămate C.C.D. să vorbească și cu

cealaltă parte vătămată L.T.

pentru a merge

și aceasta în Ungaria la cules de roșii. Formalitățile

pentru eliberarea pașaportului au fost îndeplinite

de către inculpata

P.S. Astfel, în

data de 4 mai 2006, partea vătămată minoră

C.C.D. a părăsit țara însoțită fiind de inculpatul L.V.

și inculpata P.S. cu autoturismul marca BMW

aparținând inculpatei, condus de aceeași persoană R.

Ajunsă în

localitatea Kecel, într-un

bar aparținând inculpatei P.S.,

acesteia

i s-a explicat că nu va culege roșii, ci va trebui să danseze la

bară,

să se dezbrace și să întrețină raporturi sexuale cu clienții

barului care doresc acest lucru. Partea vătămată

minoră a refuzat să

întrețină

raporturi sexuale acceptând să lucreze doar ca dansatoare până în data de 12

mai 2006 când a reușit să fugă și să părăsească

teritoriul Ungariei.

La solicitarea

inculpatului L.V., partea vătămată

C.C.D. a reușit să o convingă pe partea vătămată

L.T. să meargă și ea în Ungaria la cules de

roșii.

Demersurile pentru obținerea

pașaportului acestei părți vătămate au

fost făcute, de asemenea, de

către inculpata P.S., iar

transportul

acestei părți vătămate din țară în Ungaria în localitatea

Kecel s-a realizat prin intermediul inculpatului

L.V., care a

însoțit-o pe aceasta cu

trenul până la destinație. Ajunsă în Ungaria la

barul inculpatei P.S., aceasta din urmă i-a explicat părții

vătămate

că trebuie să danseze la bară, să se dezbrace până la

bikini, să întrețină relații sexuale cu clienții care doresc acest

lucru.

Partea vătămată a refuzat

acest lucru și a spus inculpatului L.V.

că dorește să meargă acasă, sens în care i-a cerut ajutorul.

Inculpatul L.V. a refuzat acest lucru, sfătuind-o

să întrețină

relații sexuale pentru

a-i merge bine. Partea vătămată L.T.

a

lucrat numai trei seri ca dansatoare, în seara zilei de 12 mai 2006 a

reușit să fugă împreună cu partea vătămată C.C.D.

de la clubul din localitatea Kecel

și să revină în țară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul,

criticile aduse vizând aspecte

de nelegalitate si netemeinicie, fiind

dezvoltate în memoriul de la

dosar curte. Acesta a

solicitat achitarea sa

în temeiul dispozițiilor

art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind

ca faptelor le lipsește un

element

constitutiv, respectiv vinovăția sub forma intenției. În criticile

aduse, inculpatul a apreciat ca, în mod nelegal,

acesta a fost obligat la plata unor despăgubiri civile cu titlu de daune

morale, în condițiile

în care, din

materialul probator administrat în cauza, nu a rezultat

elemente de proba care sa conducă la reținerea

vinovăției sale în

comiterea faptelor ce i se imputa.

În apel a fost admisa cererea inculpatului de

a se

administra proba cu înscrisuri,

respectiv o caracterizare a inculpatului

emisa de Politia comunala

Feldioara. A mai susținut că nu ar fi

exercitat

presiuni sau constrângeri asupra părților vătămate, acestea

din urma luând legătura cu numita P.S. care a

suportat cheltuielile pentru obținerea pașapoartelor, Ie-a transportat si

cazat,

iar inculpatul nu ar fi primit

bunuri sau alte foloase, elementele de fapt

desprinse din probele administrate au condus la concluzia ca soluția

primei

instanțe a fost la adăpost de orice critica.

Astfel, chiar inculpatul a recunoscut, atât

în declarațiile

sale, cat si în cuprinsul

motivelor de apel, ca a transportat părțile

vătămate in Ungaria la un

club de noapte din orașul Kecel, oraș in care o cunoscuse pe numita P.S. ce se

interesase la

inculpat daca nu cunoaște „fete

care dansează la bara în România”,

ridicându-se

mari semne de întrebare asupra veridicității afirmațiilor

acestuia câtă vreme

a susținut ca a însoțit-o pe partea vătămata C.C.D. în aceeași mașina numai

pana la Arad, tocmai

pentru a nu avea

probleme și a nu se încurca cu aceasta fata, iar de

la Arad a trecut

granița cu o alta mașina unde a ajuns ulterior in orașul Kecel, la barul

amintit mai sus. Alte semne de întrebare cu

privire

la veridicitatea celor susținute de inculpat au rezultat tot din

declarația acestuia care a menționat ca, după ce

partea vătămata

C.C.D. a obținut

pașaportul, în aceeași zi „am plecat cu toții spre

Ungaria cu mașina S. (P.S.) BMW negru condus de

un

șofer numit R.”. În condițiile în

care această parte vătămata știa,

conform

susținerilor inculpatului, că mergea în Ungaria să danseze

într-un bar

din Ungaria, lucru de care știau și părinții acesteia, inculpatul nu a dat o

explicație rezonabila pentru a-și justifica

prezenta

sa în aceeași mașina cu P.S. si partea vătămata

doar pana la Arad, după care a trecut granița cu o alta mașina „de

ocazie”.

Declarațiile părții vătămate C.C.D. se

coroborează cu cele ale martorilor C.C.D. si C.L.

cum în mod corect a reținut și prima instanța, reținând de aici

declarațiile tatălui părții vătămate ce a primit un telefon de la aceasta

care,

plângând, i-a spus ca fusese vânduta, iar in urma discuției

purtate de martor cu inculpatul căruia i s-a spus

ca vor fi anunțate organele de urmărire penala, a doua zi partea vătămata s-a

întors în

țara. In privința apelului

telefonic primit de martorul C.V.

de

la partea vătămata C.C.D., s-au găsit referire și în

declarația martorului A.Z. din cursul urmăririi

penale

, celelalte elemente de fapt

desprinse din declarația

acestui din

urma martor urmând a fi înlăturate, existând contradicții

intre

declarația sa și cea a inculpatului, cum ar fi ziua plecării în

Ungaria, inculpatul declarând că a plecat în

aceeași zi cu partea

vătămata C.C.D. si numita P.S., pe când martorul a

declarat că ar fi plecat a doua zi după plecarea părții

vătămate, în încercarea de a-l ajuta pe inculpat, dată fiind relația

lor

de concubinaj. Din cuprinsul

motivelor de apel și al concluziilor scrise

depuse de inculpat, prin apărătorul sau, a rezultat că acesta a mai

criticat soluția primei instanțe și în ceea ce privește condamnarea sa relativ

la infracțiunile săvârșite împotriva părților vătămate L.k.

T. si C.C., motivat de faptul ca C.C. nu ar

fi

fost audiata de către tribunalul specializat, iar din cuprinsul declarațiilor

nu ar rezulta ca acesta le-ar fi îndemnat, forțat sau

amenințat sa desfășoare activitățile efectuate de părțile vătămate in

Ungaria. Aceste susțineri au fost contrazise de

elementele de fapt

desprinse din

cuprinsul declarațiilor părților vătămate și martorilor

C.P. și l.E.,

cat și ale inculpatului, elementul material din cuprinsul laturii obiective a

infracțiunilor de care este acuzat inculpatul au o sfera de cuprindere mai mare

decât cea pe care a invocat-o inculpatul în apărarea sa. Astfel, inculpatul, în

cuprinsul declarației din cursul urmăririi penale, a declarat

că „în data de 04 mai 2006 a trecut punctul de

frontiera din Nadlac împreună cu victima C.C.D. inculpatul era implicat în

recrutarea și

transportarea, prin înșelăciune, a părților vătămate în

scopul exploatării acestora în Ungaria, fiind mai mult decât evident acest

lucru din maniera în care a acționat, transportându-le pe acestea

singur sau însoțit de P.S., dar în baza unei

înțelegeri avute

anterior cu aceasta.

Cu privire la motivele de apel cu referire la

latura civila a

cauzei, Curtea a constatat

că inculpatul nu a contestat cuantumul

acestora, ci faptul că, nefăcându-se

vinovat de comiterea infracțiunilor imputate și apreciind că în cauză se impune

o soluție de achitare a sa, nu trebuia obligat la plata despăgubirilor acordate

de prima instanța.

Având în vedere considerentele expuse

anterior cu privire la latura penală, cât și criticile inculpatului relative la

latura civila, Curtea a reținut că acestea sunt nefondate, în cauză fiind

întrunite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale.

Față de aceste

considerente, în baza art. 379 pct. l lit. b)

C. proc. pen., Curtea a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

L.V., împotriva sentinței penale nr. 28/S/H martie 2008

pronunțata de Tribunalul pentru Minori si

Familie Brașov, în dosarul

penal nr. 187/1372/2007, pe care a menținut-o,

iar in baza art. 383 alin. (1

1

) raportat la art. 350 C. proc. pen.,

pentru buna desfășurare a procesului penal, a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului L.V., iar în baza art. 381 alin. (l) C. proc. pen.,

s-a

dedus timpul de arestare scurs de la

data de 11 martie 2008 la zi.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul-

inculpat L.V. la plata sumei de 250 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.V., criticând decizia

prin prisma cazurilor de

casare prevăzută

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., și a

solicitat prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului,

reindividualizarea pedepsei aplicată, să se dea o

mai mare eficiență

circumstanțelor

personale ale inculpatului cu consecința reducerii

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege,

învederând instanței că inculpatul este tânăr, a recunoscut și regretat fapta

comisă.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare

prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., cât și din oficiu,

Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor

preceda.

Astfel, cu privire la

unicul caz de casare invocat și anume,

individualizarea pedepselor aplicate inculpatului

L.V., Înalta

Curte apreciază că

a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.

72 C. pen., ținându-se cont

atât de gradul

de pericol social în concret al faptelor săvârșite de

inculpatul L.V.

dar și de circumstanțele personale ale acestuia.

Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă

și completă

valorificare a tuturor

criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

, cuantumul

acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum

acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

În raport de cele

arătate, Înalta Curte apreciază că, această

critica formulată de inculpatul L.V., privind greșita

individualizare a pedepselor nu poate fi

reținută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce

caracterizează

individualizarea judiciară, iar cuantumul pedepsei

privativă de

libertate dispusă față de

inculpatul L.V. asigură realizarea

funcțiilor

de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea reintegrării

sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil

cazul de casare invocat

respectiv art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul L.V.

împotriva deciziei penale nr. 106/ Ap. din 30 octombrie 2008 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

inculpat L.V. va fi obligat la

plata sumei de 400 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va

avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul L.V.

, împotriva deciziei penale nr. 106/ Ap. din 30

octombrie 2008

a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 21

februarie 2007 la 28 ianuarie 2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2009