ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3851/2005

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 10 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 1179/2004, în baza art. 13 alin. (1) și alin. (4) teza I cu aplicarea art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la o pedeapsă de 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani închisoare ca urmare a schimbării calificării faptei conform art. 334 C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare sporită la 7 ani și 8 luni închisoare.

Inculpatul S.V. va executa, pe lângă pedeapsa principală, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus, în baza art. 88 C. pen., perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 25 mai 2004 la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 Euro sau contravaloarea acestora la data executării hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului marca Opel Astra–F-Cora, de culoare albă, indisponibilizat prin ordonanța procurorului emisă la 26 februarie 2004 sub dosar nr. 96/PA/9/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competența soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii străine, formulată de către inculpatul S.V. în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, față de prevederile art. 120 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cerere care a fost înaintată, însoțită de actele necesare, autorității judiciare competente.

În baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1) și 4 teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și cu aplicarea art. 74 lit. a) alin. ultim C. pen., a fost condamnată inculpata B.I., la o pedeapsă de un an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de minori.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 26, raportat la art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind complicitatea la infracțiunea de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 3 ani și 2 luni care reprezintă termenul de încercare.

În baza art. 83 și art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a pedepsei.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că M.C., T.I. și T.A. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare din care 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu emis sub dosar nr. 96/PA/2004 la data de 12 martie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului S.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și a infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen., din aceeași lege și s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a coinculpatei B.I., pentru săvârșirea complicității la ambele infracțiuni săvârșite de către inculpatul S.V.

S-a reținut, în esență, că primul inculpat a recrutat, transportat și cazat pe minorele M.C. și T.A. în Germania în scopul practicării prostituției, iar în ceea ce o privește pe T.A. și pentru faptul că a obligat-o să întrețină raporturi intime, în același scop.

Inculpata B.I. a fost trimisă în judecată pentru faptul că a transportat împreună cu S.V., pe minora M.C., a acceptat să o cazeze și să practice prostituție, iar pe minora T.A. a cazat-o, știind că S.V. o va obliga să practice prostituția și a încercat să o convingă să facă același lucru.

La dosarul cauzei se află următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor T.A. și M.C. precum și înregistrarea acestora pe compact disc; declarațiile martorilor T.I., B.D., L.D., E.K., S.V., B.F., B.P., declarații date atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul cercetării judecătorești, procesele verbale de confruntare între martorii audiați (T.A., E.K., B.P., S.V.); adresele Ministerului Administrației și Internelor referitoare la intrarea și ieșirea din țară a inculpaților și a victimelor; procesele verbale de căutare a martorilor; traducerea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în Germania prin care inculpatul S.V. a fost condamnat pentru parte din faptele deduse judecății; declarațiile inculpaților care neagă comiterea vreunei infracțiuni din cele reținute în sarcina lor.

Astfel, în cursul anului 2001, inculpatul S.V. a obținut viză de reședință în Germania și s-a angajat ca șofer la o firmă din Dortmund, motiv pentru care a închiriat o casă cu mai multe camere de la un avocat în vârstă, de origine română în localitatea Schwerte – Germania, unde intermitent, a locuit împreună cu concubina sa, coinculpata B.I.

Inculpatul S.V. mai avea închiriat un apartament nelocuit în Dortmund, special pentru consumarea raporturilor intime ale celor două martore T.A. și M.C.

La începutul lunii mai 2003, inculpații au revenit în România, iar prin intermediul martorului S.V. au cunoscut-o pe minora M.C., în vârstă de 17 ani.

Fiind mama unui copil de 4 ani pe care îl avea în întreținere și neavând mijloace materiale cu care să-l întrețină, martora M.C. a înțeles să-și procure cele necesare, prin practicarea de relații intime. În acest scop, la cererea sa, martorul S.V. i-a prezentat pe cei doi inculpați. Inculpatul S.V. s-a declarat de acord cu cererea acesteia de a o transporta, caza și s-a oferit să-i găsească clienți cu care aceasta să întrețină raporturi sexuale. Totodată, inculpatul S.V. i-a spus minorei că tarifele vor fi stabilite de el, iar banii astfel obținuți vor fi împărțiți între ei. De discuțiile de mai sus, nu a fost străină nici coinculpata B.I., care a mijlocit efectiv procurarea în termen a pașaportului martorei, așa fel încât să poată să-i însoțească pe cei doi inculpați în 10 mai 2003, atunci când doreau să se întoarcă definitiv în Germania. Afirmativ, la data precizată, cei trei, inculpații și martora împreună cu S.V. s-au deplasat la reședința din S, cu autoturismul proprietate personală aparținând inculpatului S.V.

Ajunși în Germania, inculpatul S.V. i-a procurat „clienți” de la data sosirii și până la data de 12 iunie 2003, dată când, prin intermediul inculpatului, martora M.C. a fost „plasată” unui anume „G.”, care s-a dovedit a fi un ofițer sub acoperire.

Pentru această faptă inculpatul S.V., coinculpata B.I. și martora au fost cercetați în Germania; față de B.I. și M.C. cauza a fost disjunsă, iar cele două au fost expulzate în România, în timp ce inculpatul S.V. a fost cercetat în stare de arest și apoi condamnat, la o pedeapsă de 9 luni cu suspendare pe un an și 9 luni, pentru infracțiunea de proxenetism și promovarea prostituției și a actelor sexuale cu minori.

Inculpatul S.V. a închiriat un apartament în Dortmund unde aducea pe minoră în vederea consumării raporturilor intime cu diferiți bărbați, care-l contactau pe telefonul mobil la acest imobil. După practicarea raporturilor sexuale clientul pleca, M.C. aștepta ca inculpatul să vină după ea. Chiar dacă a avut și alți clienți s-a putut proba doar că minora a fost intermediată în favoarea unui cetățean turc de la care inculpatul a primit 200 Euro, unui cetățean german pe nume K.A., avocatului în vârstă, precum și cetățeanului german, polițist sub acoperire. Conform declarațiilor martorei M.C., timp de aproape o lună inculpatul i-a adus „tot felul de clienți” cu care a întreținut relații intima, iar banii îi lua inculpatul, martora primind în total doar 20 Euro pentru a-și cumpăra țigări și pentru a da un telefon acasă.

Coinculpata B.I., care a locuit împreună cu inculpatul, a fost de acord și a consimțit la toate activitățile desfășurate de inculpat, iar în ce o privește pe martoră o convingea să continue această activitate, evidențiindu-i avantajele materiale pe care le obține în acest fel, ajutând-o a se îmbrăca „adecvat”, a însoțit-o în oraș, a dus-o la apartamentul din Dortmund la casa lor din Schwerte, a „recompensat-o” cu haine, pantofi uzați pe care le adunau în Germania pentru a le aduce în România, promițându-i că dacă va continua să se prostitueze va mai primi astfel de cadouri.

Martora M.C. a denunțat fapta comisă înainte de a se începe urmărirea penală față de ea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prostituție, dobândind astfel calitatea de martor în cauză. Ca victimă a infracțiunilor comise față de ea a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Întrebată de instanță care este motivul pentru care i-a denunțat pe inculpați, a arătat că inculpatul S.V. nu s-a ținut de cuvânt și nu i-a remis partea de bani pe care o merita, bani pe care și i-a însușit, iar față de coinculpata B.I. a declarat că este nemulțumită pentru faptul că, deși a rugat-o, aceasta a refuzat, ca atunci când au fost cercetați toți trei în Germania, să-i traducă și ei translatorul coinculpaților, problemele juridice ce o priveau.

Tot prin intermediul martorului S.V., inculpatul S.V. a aflat că fosta sa colegă de școală consăteană, T.I., are o situație materială grea pentru că imobilul în care locuia a fost retrocedat și avea mai mulți copii în întreținere.

În acest context de împrejurări aceasta și minora sa A. au luat legătura cu inculpatul S.V. și i-au solicitat ajutorul. Acesta s-a oferit să o ducă pe minora de 15 ani T.A., în Germania, pentru a avea grijă de fiul său în vârstă de 11 ani și a o ajuta pe coinculpata B.I. în gospodărie. La acest moment coinculpata B.I. era în Germania cu M.C. și alți cetățeni români cazați la ei, martori în cauză.

T.I. l-a rugat pe inculpatul S.V. pe care îl cunoștea de o viață să aibă grijă de fiica sa, în sensul de a nu întreține relații sexuale cu bărbați, așa cum a auzit ea că s-a întâmplat cu alte tinere plecate în străinătate.

Inculpatul S.V. i-a promis ferm că nu se va întâmpla așa ceva cu fiica ei T.A., întrucât „nu are nevoie de necazuri”.

Inculpatul S.V. le-a spus celor două femei că minora va fi plătită pentru activitatea de menajeră cu suma de 200 Euro pe lună și îi va căuta și un alt loc de muncă mai bine plătit.

În 26 mai 2003, inculpatul S.V. a transportat-o pe minoră în Germania, tot cu autoturismul său marca Opel Astra.

După ce au trecut granița, inculpatul S.V. i-a spus martorei T.A. că nu a fost adusă în Germania pentru a fi menajeră, ci pentru practicarea prostituției. Întrucât minora a refuzat, inculpatul a încercat să o convingă, spunându-i că va câștiga „bani buni”, i-a explicat că el se va ocupa de a racola clienți, iar ulterior vor împărți banii.

Inculpatul S.V. a reușit să o determine să accepte întreținerea de raporturi intime cu șeful lui K.A., raporturi consumate în apartamentul închiriat din Dortmund. Odată inculpatul le-a dus la apartament pe ambele minore și au întreținut fiecare raporturi sexuale cu acesta. Cu acest K.A. minora A. a reușit să se înțeleagă mai bine și i-a povestit ce a pățit cu inculpatul, cum a fost înșelată de inculpat, care i-a promis că se va ocupa de gospodărie și cum S.V. o obligă să se prostitueze împotriva voinței ei. Acesta și familia lui chiar au încercat să o ajute într-un fel.

Faptul că minora nu avea bani să se reîntoarcă acasă și având în vedere că inculpatul a mințit-o, spunându-i că mama ei cunoștea pentru ce a trimis-o în Germania, prezentându-i „avantajele” meseriei, abuzând de autoritatea pe care un bărbat în vârstă apreciabilă o are asupra unui copil de 15 ani, și având o atitudine oscilantă, de la un ton conciliant la unul amenințător și continuând cu agresionarea acesteia, toate aceste elemente au fost de natură să o determine pe minoră să accepte ca, fată mare fiind, să întrețină relații cu acest K.A., relații despre care mult timp a refuzat să le recunoască și să povestească, inclusiv martorei M.C. sau consăteanului ei S.V. care și el a locuit la Schwerte. Ulterior aceștia au aflat despre consumarea acestor raporturi intime, tot de la martora T.A.

Inculpatul a negociat la domiciliul său din Schwerte cu un cetățean de origine turcă practicarea relațiilor sexuale cu minora T.A. I-a spus martorei M.C. să-i transmită minorei să facă duș, pentru că va veni să o ia un bărbat, cu mașina. În drum spre Dortmund, T.A. a scos pașaportul (pe care îl primise de la inculpat în caz că va fi oprită și legitimată de poliție) cu care i-a dovedit bărbatului că este minoră, că nu are decât 15 ani și că nu dorește să întrețină raporturi sexuale cu acesta. Din acest motiv (că era minoră) și pentru a nu avea necazuri, cetățeanul turc a adus-o acasă și i-a cerut banii pe care i-a dat pentru ea inculpatului. Acesta i-a remis banii primiți fără a se putea stabili cu certitudine ce sumă a primit inculpatul pentru minoră.

Martorei M.C., S.V. i-a spus că „ce zgârcit este turcul, că nu a dat decât 50 Euro”, în timp ce martora T.A. a înțeles de la acest bărbat prin semne, că i-a dat inculpatului S.V., pentru ea, ceva ce începe cu cifra 2 (200 sau 2000 Euro) pentru că i-a arătat 2 degete (atunci când acesta i-a arătat pașaportul și l-a refuzat să întrețină raporturi intime). Cert este că raportul intim nu s-a consumat, iar cetățeanul turc a pretins banii dați, inculpatului.

În zilele următoare minora T.A. a încercat să fugă de la locuința inculpatului, însă a fost găsită, seara târziu de B.I. și S.V. la ieșirea din Schwerte și a fost adusă înapoi și certată aspru de toți.

Pentru a evita de a mai întreține și alte raporturi sexuale cu alți bărbați, minora T.A. i-a mințit că este gravidă, împrejurare nereală, dar pe care a spus-o tuturor celor ce locuiau la Schwerte (inculpați, martori).

Pentru că era mereu abătută și plângea (împrejurare relatată de M.C., L.D., S.V. etc.), pentru că a spus că este gravidă, pentru că refuza să accepte rolul propus de inculpat, acela de a fi prostituată, s-au hotărât să o trimită în țară, după circa 7-10 zile de la sosirea ei în Germania.

Înainte de a lua definitiv această hotărâre, inculpata B.I. a fost sunată la telefon de către mama minorei T.A., convorbire care s-a întrerupt și care i-a creat suspiciuni lui T.I. Pentru că nu a primit vești de la fiica ei, așa cum inculpatul S.V. i-a promis martorei T.I., pentru că nu a reușit să vorbească cu fata, atunci când a sunat-o pe B.I., mama minorei s-a hotărât să o aducă acasă. În acest sens s-a deplasat la familia B. din Dumbrăveni și i-a cerut martorei B.D., care era și nașa de botez a A., să-i ceară soțului ei, martorul B.B. care este șofer pe TIR și efectuează transporturi internaționale, să treacă pe la familia consăteanului (inculpatul este consăteanul lor), inculpatul S.V. și să o aducă pe minoră în România.

Acest lucru s-a realizat la 5 iunie 2003, când B.B., însoțit de colegul lui, martorul K.E., în drum spre Olanda au trecut pe la locuința inculpaților, au aflat fiecare pe rând de la minoră ce i s-a întâmplat cu inculpatul. Iar la întoarcere au luat-o din Germania, dintr-un loc de întâlnire fixat cu coinculpata B.I. într-o parcare, unde aceasta a adus-o pe T.A. și au adus-o acasă.

Pe drum, în cabina tirului, aceasta le-a relatat ce a pățit, cum a fost mințită în România, cum a fost obligată să se prostitueze, cum a mințit că este însărcinată, cum a fost amenințată și lovită de inculpatul S.V.

Înainte de a pleca din Schwerte, inculpatul i-a atras atenție martorei să nu denunțe autorităților române ce a pățit, amenințând-o că o va omorî și o va arunca pe râu cu toată familie ei.

Despre traficarea minorei T.A. se amintește și în hotărârea judecătorească din Germania, însă, față de faptul că minora era plecată în România la data organizării flagrantului cu martora M.C., cercetări față de fapta aceasta nu s-au mai efectuat în Germania (a se vedea hotărârea străină).

În România, ambele minore au făcut denunțuri înainte de a începe urmărirea penală față de ele, așa fel încât, față de acestea au operat dispozițiile legale de nepedepsire, sens în care au calitatea de martore în cauză.

Și reprezentanta legală a minorei, T.I., și minora au declarat că nu se constituie părți civile în cauză.

Inculpatul S.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) și (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ce o privește pe minora T.A., iar inculpata B.I., pentru complicitate la această infracțiune.

După parcurgerea cercetării judecătorești, instanța a ajuna la concluzia că inculpata B.I. nu a comis fapta aceasta.

Pe de o parte, ea era în Germania când minora a fost adusă de S.V., și de la început și-a exprimat dezacordul față de venirea acestei minore. În afara faptului că a locuit în aceeași casă cu S.V. și a acceptat timp de o săptămână să o tolereze pe T.A., s-a susținut că inculpata B.I. nu a avut vreo contribuție la săvârșirea faptei de către inculpatul S.V., neefectuând vreun act de complicitate la fapta acestuia. Dacă, atunci când minora a plecat de acasă s-a dus după ea și a căutat-o, a adus-o acasă, aplicându-i chiar o corecție, acest lucru poate fi interpretat ca o nemulțumire a inculpatei pentru că, față de A., aceasta avea o responsabilitate și nu a fost interpretată această corecție ca fiind aplicată pentru a o obliga să se prostitueze, așa cum a reținut rechizitoriul. Cum nici minora nu o acuză pe inculpată că ar fi determinat-o să se prostitueze, s-a apreciat că pentru această faptă prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea lui B.I., nu a fost răsturnată prin probele administrate și ea va fi achitată de sub acuza adusă.

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpata B.I. a fost achitată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de persoane comisă față de T.A., infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Față de această situație s-a schimbat calificarea faptei comisă de către inculpatul S.V., întrucât agravanta referitoare la săvârșirea infracțiunii de către două sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 nu mai subzistă.

Prin schimbarea calificării faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 s-a reținut în schimb vinovăția inculpatului S.V. pentru faptul că a recrutat, transportat, cazat pe minora T.A. în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acesteia și prin constrângere fizică și morală, prin înșelăciune și oferirea de foloase pentru a obține consimțământul (haine, pantofi).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații S.V. și B.I.

În motivarea apelului, oral în fața instanței, inculpații prin apărător ales au solicitat în principal achitarea de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor, pe considerentul că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală; s-a obiectat că nu subzistă „obligarea” la practicarea prostituției, câtă vreme martorele M.C. și T.A. și-au dat consimțământul să se prostitueze.

În subsidiar, și urmare a achitării solicitate privind-o pe inculpata B.I., inculpatul S.V. a solicitat a se schimba încadrarea juridică a faptelor în ceea ce-l privește, prin înlăturarea referirii la art. 12 din Legea nr. 678/2001, vizând săvârșirea faptei „de două sau mai multe persoane împreună”.

Inculpatul apelant S.V. a mai solicitat înlăturarea măsurii confiscării speciale și restituirea autoturismului său, precum și a sumelor de bani confiscate.

Prin decizia penală nr. 53 din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.V. și B.I. solicitând, prin apărători, admiterea recursurilor și pronunțarea unei soluții astfel cum s-a menționat în practicaua acestei decizii.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de aceștia.

De asemenea, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin care a respins apelurile declarate de inculpați. Cu privire la solicitarea inculpaților în sensul achitării pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori (inculpatul S.V.) și de complicitate la trafic de minori (inculpata B.I.), Înalta Curte constată că susținerile inculpaților că sunt nevinovați sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, din declarațiile date în faza de urmărire penală de către T.A. rezultă că ambii inculpați i-au promis că o vor duce în Germania pentru a lucra, însă odată ajunsă acolo a fost obligată de către S.V. să întrețină raporturi sexuale, iar inculpata B.I. a încercat să o convingă să desfășoare această activitate, promițându-i diverse bunuri și, de asemenea, l-a ajutat pe inculpat în acest sens.

Martora T.I. declară că inculpații i-au promis că o duc pe fiica ei (T.A.) să lucreze în Germania și o va plăti cu suma de 200 Euro pe lună, iar când fiica sa a revenit în țară a aflat că a fost obligată să practice prostituția.

Din declarațiile martorei M.C. și denunțul formulat rezultă modul în care inculpații au transportat-o, cazat-o și i-au înlesnit practicarea prostituției în Germania și, de asemenea, faptul că aceasta confirmă susținerile martorei T.A.

În aceiași ordine de idei, declarațiile martorilor L.D. și E.K. confirmă că inculpatul S.V. s-a ocupat de racolarea și stabilirea prețurilor cu „clienții”, iar promisiunile făcute minorelor de ambii inculpați că le vor găsi de lucru nu s-au materializat întrucât aceștia nu au depus nici un efort în acest sens.

Din aceleași declarații reiese că T.A. a povestit cum a fost indusă în eroare și obligată la practicarea prostituției de către inculpatul S.V.

Toate acestea, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, la care se adaugă și faptul că în decizia pronunțată în Germania, prin care inculpatul S.V. a fost condamnat la 9 luni închisoare cu suspendare, acesta a recunoscut faptele imputate (și cu privire la transportarea și cazarea minorei T.A.), iar în cauza de față, fiind audiat cu privire la aceleași fapte, a negat comiterea acestora.

În consecință, deși inculpații au negat comiterea faptelor, probatoriul administrat dovedește cu certitudine că inculpații S.V. și B.I. sunt vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor și pentru care au fost condamnați, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane, iar hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale.

Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar și care vizează reducerea pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale (inculpatul S.V. este recidivist, ambii inculpați au avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care, prin cuantum și mod de executare sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.

Cu privire la solicitarea de casare a hotărârilor și trimitere a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte constată următoarele:

Încălcarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001 nu atrage nulitatea absolută în sensul dispozițiilor art. 197 alin. (3) C. proc. pen., întrucât nu se produce o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare.

Pe de altă parte, art. 197 C. proc. pen., vorbește despre asistența juridică obligatorie a inculpatului, iar art. 44 din Legea nr. 678/2001 nu reglementează imperativ asistența juridică obligatorie a victimelor infractorilor din Legea nr. 678/2001.

Față de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.V. și B.I. împotriva deciziei penale nr. 53 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.V., durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 22 iunie 2005.

Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2005.