ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 612/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 16 din 19 februarie 2008, Tribunalul pentru minori și familie Brașov a condamnat pe inculpații R.C. și C.S., în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedepse principale de câte 5 ani închisoare și pedepse complementare de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane.

A mai condamnat pe inculpați, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedepse principale de câte 7 ani închisoare și pedepse complementare de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat fiecărui inculpat pedepsele cele mai grele, respectiv pedeapsa principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.

A aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Din pedeapsa principală aplicată inculpatului R.C. a scăzut durata reținerii și arestării preventive de la data de 8 iunie 2006 până la data de 7 iulie 2006, inclusiv.

A obligat în solidar pe inculpați să plătească părților civile C.M. și C.R.V. câte 5.000 lei RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 2100 euro.

A obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1.200 lei RON

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în cursul lunii iulie 2004, inculpatul R.C. Ie-a cunoscut pe părțile vătămate C.M. (minoră la acea dată) și C.R.V., în locuința martorilor C.I. și C.S. din B. și Ie-a propus acestora să meargă la cerșit în Belgia, urmând să primească câte 250 euro lunar, cazare și masă, cheltuielile pentru obținerea actelor de ședere în Belgia și pentru

transport, în jur de 3.000 euro, urmând să fie suportate inițial de inculpat și

recuperate ulterior din activitatea practicată de părțile vătămate.

Întrucât părțile vătămate au fost de acord, inculpatul Ie-a făcut cunoștință cu martorul L.G.M., poreclit B., care urma să le însoțească până în Belgia și, la câteva zile, au fost preluate de inculpat de la locuința martorilor de mai sus și conduse la Stația CFR din Brașov, de unde au plecat cu trenul, împreună cu martorul L.G.M., până la Arad și în continuare, cu un microbuz condus de

martorul I.L.l., până la Bruxelles la locuința inculpatului R.

C., unde se afla soția acestuia, inculpata C.S. Pe tot timpul călătoriei, cu excepția verificării la trecerea graniței, pașapoartele părților vătămate s-au aflat în posesia martorului L.G.M., acesta predându-le la destinație inculpatei C.S.

Inculpata C.S. Ie-a asigurat părților vătămate o cameră la subsolul imobilului, alături de aceea în care se afla martorul G.L.,

poreclit N., fără un picior și surdomut și Ie-a îndrumat să mai aștepte

câteva zile până va veni inculpatul R.C. După 2-3 zile a sosit și inculpatul R.C. și Ie-a cerut părților vătămate să iasă la cerșit, dându-le indicații unde și cum trebuie să cerșească, învățându-le să folosească o cârjă. Având în vedere că partea vătămată C.M. nu a putut cerși în acest mod, i-a cerut să stea în genunchi și cu mâna întinsă.

Partea vătămată C.M. mergea la cerșit singură, obținând între 30 și 50 euro pe zi, iar partea vătămată C.R.V. mergea împreună cu martorul G.L., realizând între 40 și 60 euro într-o zi, banii fiind predați în fiecare seară inculpaților.

Întrucât inculpații nu erau mulțumiți de sumele aduse de părțile vătămate, Ie-a cerut acestora să muncească mai mult, trimițându-i în stradă de la orele 6,00 ori 7,00 până la orele 22,00, amenințându-le că le vor trimite în tară fără niciun ban.

Fiind nemulțumite, părțile vătămate au reușit ca, după circa trei săptămâni în care au cerșit pentru inculpați, să plece din locuința acestora, refugiindu-se la un centru care se ocupa de persoane fără ajutor și formulând plângere la autoritățile belgiene împotriva inculpaților.

B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și părțile vătămate, ultimele retrăgându-și apoi apelurile.

Inculpații au solicitat desființarea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În motivarea orală a apelului s-a susținut că prima instanță nu a clarificat calitatea pe care o au în proces persoanele vătămate C.M. și C.R.V., având în vedere că, în cursul urmăririi penale, acestea au declarat că nu au fost cu nimic vătămate de inculpați și nu au solicitat tragerea la răspundere penală sau civilă a acestora; deși persoanele vătămate au fost prezente la un termen de judecată, citarea lor ulterioară, în vederea ascultării, s-a realizat în modalități total nelegale; declarația dată de martora G.C. este nulă absolut, întrucât aceasta nu a depus jurământul; în declarația martorei C.C. s-a consemnat că aceasta a semnat-o după ce a citit-o, deși anterior s-a arătat că nu știe să scrie și să citească; la ascultarea martorului surdomut G.L. de către instanță s-a apelat la serviciile unei persoane care nu avea calitatea de interpret autorizat potrivit Legi nr. 178/1997; cu privire la martorii care nu s-au prezentat în fața instanței, s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., fără a se face demersurile necesare pentru a constata dacă aceștia pot fi audiați sau nu, inculpații fiind astfel lipsiți de dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât hotărârea de condamnare se întemeiază pe declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale, iar ei nu a avut posibilitatea de a le pune întrebări; având în vedere că asistența juridică a persoanei vătămate este obligatorie potrivit art. 44 din Legea nr. 678/2001, declarația părții vătămate C.M. din 7 iunie 2006 este nulă absolut, întrucât delegația avocatului S.T. a fost eliberată numai la data de 16 iunie 2006; declarațiile date de persoanele vătămate în fața autorităților belgiene, reținute de prima instanță, nu pot fi avute în vedere, nefiind respectate dispozițiile privind cooperarea judiciară internațională; persoanele vătămate au revenit motivat asupra primelor declarații, în care îi acuzau pe inculpați, arătând că nu au fost recrutați și supuși la cerșetorie de către aceștia.

Prin Decizia penală nr. 127/Ap. din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori s-au admis apelurile declarate de inculpații R.C. și C.S. împotriva sentinței penale nr. 16 din 19 februarie 2008 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, care a fost desființată cu privire la latura penală și latura civilă și, rejudecând, au fost reduse pedepsele principale aplicate pe inculpaților R.C. și C.S. în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și art. 13 C. pen., la câte 2 ani închisoare, înlăturându-se pedeapsa complementară privativă de drepturi, precum și cele aplicate în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și art. 13 C. pen., la câte 3 ani, înlăturându-se, de asemenea, pedeapsa complementară privativă de drepturi.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, stabilindu-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

alin. (2), art. 86

2

și art. 86

3

alin. (1) și alin. (3) lit. d)

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, stabilind pentru fiecare un termen de încercare de câte 6 ani, pe durata căruia s-a impus acestora să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

·

să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov;

·

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea;

·

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

·

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență;

·

să nu intre în legătură cu partea civilă C.M. și persoana vătămată C.R.V.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. cu privire la posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepselor în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin această hotărâre, precum și în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite.

Cu aplicarea art. 13 C. pen. în ce privește neinterzicerea unor drepturi ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul R.C. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 8 iunie 2006 - 7 iulie 2006 inclusiv.

În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C. pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1050 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de confiscare specială.

A obligat pe inculpați, în solidar, să plătească părți civile C.M. suma de 3000 lei daune morale.

A constatat că persoana vătămată C.R.V. nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în cauză.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate referitoare la cheltuielile judiciare.

S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de partea civilă

C.M. și persoana vătămată C.R.V. și au fost obligate

aceste părți să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, astfel cum se prevede în art. 379 pct. 2 lit. b) teza ultimă C. proc. pen., admiterea apelului, cu consecința desființării sentinței primei instanțe și

trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe, se impune numai atunci

când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrag sancțiunea nulității absolute numai încălcările dispozițiilor relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, precum și cele relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, sau la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Or, este evident că, față de prevederile, de strictă interpretare, ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., niciuna din încălcările invocate în motivele de apel nu este de natură a atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Având în vedere poziția adoptată de persoanele vătămate din data de 19 iunie 2006 și până în prezent, în sensul că nu au fost recrutate și supuse la cerșetorie de către inculpați, motiv pentru care au arătat că nu se constituie nici părți vătămate nici părți civile în cauză, prima instanță era datoare să clarifice calitatea pe care acestea o au în proces.

Întrucât C.M. era minoră la data săvârșirii faptei de către inculpați, aceasta are calitatea de parte civilă, acțiunea civilă fiind exercitată din oficiu în condițiile art. 17 C. proc. pen. în schimb, persoana vătămată C.R.V. are calitatea de martor, potrivit art. 82 C. proc. pen., calitate în care a și fost ascultat de instanța de apel (filele 113-114).

Instanța de apel a constatat că declarația dată în cursul urmăririi penale de martora G.C., mama părții civile C.M.,

după începerea urmăririi penale (filele 104-105) și declarația dată în cursul

judecății în primă instanță de martorul G.L. (fila 145) nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât prima martoră nu a depus mai înainte de audiere jurământul, iar al doilea martor, surdomut, nu a fost ascultat cu folosirea serviciilor unui interpret autorizat, potrivit Legii nr. 178/1997, persoana folosită ca interpret, numita C.L., depunând o adeverință eliberată de A.N.S. din România, fără a fi autorizată prin ordin al M.J., așa cum se prevede în art. 2 și 4 alin. (2) din Legea nr. 178/1997.

De asemenea, instanța de apel a înlăturat și „plângerile" persoanelor

vătămate date în fața autorităților belgiene (filele 162-206 dosar urmărire penală), procedura de preluare a acestora nerespectând dispozițiile art. 114 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, lipsind atât cererea autorităților belgiene, de preluare a procedurii, cât și dispoziția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov sau a procurorului desemnat de acesta cu privire la această cerere. De altfel, în cauză nici nu poate fi vorba de preluarea procedurii, având în vedere că urmărirea penală a fost dispusă de procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov la data de 7 iunie 2006, iar procesul-verbal al Poliției din Bruxelles a fost trimis la data de 3 iulie 2006 de către M.A.I. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Punctul Național Focal. Mai mult, din adresa de trimitere (fila 161 dosar urmărire penală) rezultă că datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 și că nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.

În ce privește celelalte critici, vizând modul de îndeplinire a probatoriului, instanța de apel a constatat că sunt nefondate. Astfel,

susținerea că în declarația martorei C.C., de la fila 243 dosar

urmărire penală, s-a consemnat că aceasta a semnat-o după ce a citit-o, deși martora arătase cu nu știe să scrie și să citească, este fără obiect, în cauză neexistând niciun martor cu acest nume, iar la fila indicată este delegația apărătorului din oficiu al inculpatului R.C., avocat C.C.; prima instanță a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declarațiilor date în cursul urmăririi penale

de martorii G.C., C.I. și C.S., numai după ce a constatat că ascultarea acestora nu mai este posibilă, având în vedere că,

din relațiile primite de la organele de poliție însărcinate cu aducerea lor pe baza mandatelor de aducere, a rezultat că martorii sunt plecați în străinătate, nefiind cunoscute adresele acestora; deși delegația apărătorului din oficiu al părții civile C.M. din cursul urmăririi penale, avocat S.T., a fost eliberată la data de 16 iunie 2006 (fila 240), atâta vreme cât aceasta a semnat declarația dată la procuror la data de 7 iunie 2006 (filele 40-41) este evident că ascultarea părții civile s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001. Situația este aceeași și în ce privește asistența juridică a persoanei vătămate C.R.V. cu ocazia luării declarației de procuror la data de 7 iunie 2006 (filele 61 -62).

După înlăturarea probelor administrate cu încălcarea dispozițiilor legale și analizarea celorlalte probe din dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și i-a dat încadrarea juridică corespunzătoare. Deși inculpatul R.C. a declarat constant că nu Ie-a cunoscut pe persoanele vătămate, iar inculpata C.S. a susținut că acestea au venit la locuința lor din Bruxelles și Ie-a găzduit o scurtă perioadă de timp (3 zile, în declarația dată în cursul urmăririi penale, și circa 2 săptămâni, în declarația dată în cursul judecății), fără ca acestea să fie trimise la cerșit, împrejurări confirmate și de persoanele vătămate în declarațiile date după data 19 iunie 2006, când au revenit asupra declarațiilor anterioare, din coroborarea celorlalte probe rezultă fără nici un dubiu că inculpatul R.C. Ie-a cunoscut pe persoanele vătămate în vara anului 2004 în locuința martorilor C.I. și C.S. din Brașov, unde s-au înțeles ca persoanele vătămate să meargă la cerșit în Belgia, cheltuielile de transport și cele ocazionate de obținerea actelor de ședere în Belgia urmând a fi suportate de inculpat și apoi recuperate de la persoanele vătămate, cărora li s-a promis cazare și masă, precum și câte 250 euro lunar. în acest sens sunt declarațiile date de persoanele vătămate în faza actelor premergătoare (filele 44 bis - 52 și 72 - 80 dosar urmărire penală), consemnate de procuror în procesul-verbal întocmit potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen. (fila 2 dosar urmărire penală) și în cursul urmăririi penale (filele 40 - 41 și, respectiv, 61 - 62), declarații care se coroborează cu declarațiile date de mama persoanei vătămate C.M., numita G.C., în faza actelor premergătoare (filele 106 -108 dosar urmărire penală), consemnate în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, și cu declarațiile martorilor C.I. și C.S. (filele 97-103 dosar urmărire penală).

De asemenea, martorul L.G.M., poreclit B., a

declarat (filele 89 - 92 dosar urmărire penală) că Ie-a însoțit pe persoanele vătămate de la Stația CFR din Brașov până la destinație în Bruxelles, potrivit înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul R.C., declarațiile acestuia coroborându-se cu declarațiile martorului I.L.l. (fila 112 dosar urmărire penală și fila 247 dosar prima instanță), ultimul fiind șoferul de microbuz care Ie-a transportat pe părțile vătămate și pe martorul L.G.M. de la Arad până la locuința din Bruxelles a inculpaților. De subliniat că martorul L.G. a arătat că la ieșirea din țară s-a folosit de pașaportul fratelui său, numitul L.C. și a confirmat faptul că în locuința din Bruxelles a inculpaților era și un bărbat surdomut și fără un picior, căruia i se zicea N.

Potrivit proceselor-verbale de verificare a „intrărilor/ieșirilor cetățenilor români" ținute de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (filele 123, 124 și 130 dosar urmărire penală) în ziua de 16 august 2004 au ieșit din țară prin PTF Turnu Arad atât persoanele vătămate, cât și

numitul L.C., acesta din urmă și persoana vătămată C.

M. figurând în autovehiculul

condus de martorul I.L.l. iar persoana vătămată C.R.

V. în autovehiculul său. Împrejurarea că C.R.V. figurează că a trecut granița în alt autovehicul decât cel condus de martorul I.L.l. nu a fost lămurită, martora T.M., proprietara autoturismului, necunoscându-l pe C.R.V. (fila 111 dosar urmărire penală).

Așa cum rezultă și din procesul-verbal de verificare a „intrărilor/ieșirilor cetățenilor români" (filele 126 - 128), inculpatul R.C. a ieșit din țară prin PTF Nădlac la data de 20 august 2004, la 4 zile după persoanele vătămate, astfel că, ținând seama de declarațiile acestora, precum și a inculpatei C.S. din cursul judecății (filele 33 - 34 dosar prima instanță), potrivit cărora persoanele vătămate au stat în locuința din Bruxelles a inculpaților circa 2-3 săptămâni, este evidentă

poziția nesinceră a inculpatului, că nu Ie-a cunoscut pe acestea.

De asemenea, având în vedere declarațiile din cursul urmăririi penale ale martorului G.L., poreclit N. (filele 114-119), care a arătat că persoanele vătămate au cerșit în Bruxelles pentru inculpați, declarații care se coroborează cu primele declarații ale persoanelor vătămate, instanța de apel a înlăturat apărarea inculpaților, în sensul că nu au trimis persoanele vătămate la cerșit.

Împrejurarea că, după data de 19 iunie 2006, persoanele vătămate și-au retractat declarațiile anterioare, în care îi acuzau pe inculpați, nu este de natură a-i exonera de răspundere pe aceștia, atâta vreme cât

motivarea în sensul că nu l-au cunoscut pe inculpatul R.C. și că

au mințit în declarațiile anterioare pentru a se răzbuna pe inculpata C.S., cu care C.R.V. ar fi avut o relație intimă în

trecut, relație pe care ar fi și reluat-o cât timp au stat în locuința inculpaților

din Bruxelles, este contrazisă de declarațiile martorilor L.G.M., G.C., C.I. și C.S., în ce privește recrutarea lor de către inculpatul R.C., iar afirmațiile referitoare la relația persoanei vătămate cu inculpata C.S., susținute, de altfel, de la început de inculpată, nu sunt verosimile, dată fiind diferența mare de vârstă dintre cei doi, inculpata fiind născută la data de ... 1972 iar C.R.V. la data de ...1985.

Având în vedere că persoanele vătămate au declarat și apel pentru a le lua apărarea inculpaților, venind în țară special pentru aceasta, presupunerea primei instanțe, potrivit căreia revenirea acestora asupra primelor declarații s-ar datora stării de temere pe care le-au insuflat-o inculpații, nu este justificată.

Instanța de apel a apreciat poziția adoptată de persoanele vătămate

după data de 19 iunie 2006 ca o recunoaștere a faptului că acestea au fost de acord să cerșească pentru inculpați, aceștia reținându-le toți banii obținuți din cerșit în contul „datoriei" de 3000 euro, pe care acestea o aveau față de inculpați, potrivit înțelegerii inițiale. Așa se explică faptul că C.M. nu a avut nicio pretenție materială de la inculpați nici în primele declarații, iar C.R.V. a pretins inițial numai suma de 500 euro, atât cât convenise că li se cuvine lui și concubinei pentru lună, deși suma totală obținută din cerșit era mult mai mare.

Deși, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimțământul persoanei traficate nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, nu este lipsită de relevanță juridică poziția acesteia, atât anterior traficării, cât și după săvârșirea faptei. Cu toate că C.M. era minoră la data săvârșirii faptelor, având în vedere că aceasta trăia în relații de concubinaj cu C.R.V., fiind tratați ca sot și soție în comunitatea de rromi din care fac parte, precum și faptul că mai fusese în străinătate de trei ori în anul 2003 (fila 124 dosar urmărire penală), probabil tot pentru a cerși, instanța de apel a apreciat că aceasta era emancipată pentru vârsta ei, având reprezentarea acțiunilor sale.

Prin urmare, reținând că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, instanța de apel a dat relevanță circumstanței judiciare atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv împrejurării că persoanele vătămate au fost traficate cu acordul lor, cunoscând de la început ce activități vor desfășura în Belgia.

În aceste condiții, făcând și aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., a redus pedepsele aplicate fiecărui inculpat în sensul celor arătate mai sus.

Având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite infracțiunile și

ținând seama de persoana inculpaților care, deși au avut o poziție procesuală nesinceră, au avut o bună conduită anterior, au doi copii minori și nu au mai săvârșit alte fapte prevăzute de legea penală, instanța de apel a apreciat că, și fără executarea pedepsei, aceștia nu vor mai săvârși alte infracțiuni, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru ei, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 86

1

alin. (2) C. pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate.

Deși prima instanță a reținut corect că inculpații au obținut prin săvârșirea infracțiunilor suma totală de 2100 euro, reprezentând sumele realizate de persoanele vătămate din cerșit în cele trei săptămâni, a greșit dispunând confiscarea specială a sumei de la ambii inculpați, fără a arăta cât se confiscă de la fiecare. întrucât suma a fost folosită de ambii inculpați, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., instanța de apel a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumei de câte 1050 euro sau echivalentul în lei la data plății.

De asemenea, cu toate că persoana vătămată C.R.V. a revenit asupra constituirii de parte civilă, arătând că nu are nicio pretenție de la inculpați, prima instanță i-a obligat pe aceștia să-i plătească daune morale în cuantum de 5000 lei, considerând-o parte civilă, adtfel că instanța de apel a constatat că persoana vătămată C.R.V. nu s-a constituit în cauză nici parte vătămată nici parte civilă.

Întrucât, pentru persoana vătămată minoră C.M., acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, în baza art. 17 C. proc. pen., pentru acordarea de daune morale, instanța de apel i-a obligat în solidar pe inculpați să-i plătească suma de 3000 lei, apreciind că această sumă corespunde prejudiciului moral adus părții civile, ținând seama și de

argumentele care au condus la reținerea circumstanței judiciare atenuante

prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parchetul și inculpații R.C. și C.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. In motivarea recursului parchetului s-a criticat,

în esență, greșita individualizare a pedepselor realizată de instanța de apel, solicitându-se menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond.

Recurenții - inculpați R.C. și C.S. au invocat

cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 2, 10 și 18 C. proc. pen.,

pentru motivele expuse în scris și dezvoltate oral la termenul la care au avut loc dezbaterile, astfel cum sunt prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

1.

Referitor la critica formulată de inculpați vizând lipsa mențiunii verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic, ce atrage, în accepția apărării, nelegala sesizare a instanței, Înalta Curte apreciază că este nefondată, întrucât, deși este real că lipsește mențiunea verificării rechizitoriului, această lipsă nu atrage decât o nulitate relativă ce poate fi corectată în condițiile art. 300 alin. (2) teza I C. proc. pen. și, ca atare, poate fi invocată în condițiile art. 197 alin. (4) teza I din același cod. în acest sens este și Decizia nr. 9/2008 pronunțată de I.C.C.J. -Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii. Cum instanța de fond nu a remarcat această neregularitate cu ocazia verificării regularității actului de sesizare, în condițiile art. 300 C. proc. pen. și nici inculpații nu au invocat

acest aspect la prima înfățișare, Curtea constată că nu poate fi invocată

pentru prima oară în recurs, nefiind întrunite cerințele art. 197 alin. (4) teza II

din același cod.

2.

Nici critica formulată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., constând în aceea că probatoriul a fost incorect administrat, iar instanțele nu au argumentat înlăturarea unora dintre declarații, nu poate fi primită, întrucât legiuitorul a avut în vedere ipoteza când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului; or, în speță, instanța de apel a înlăturat motivat unele probe obținute cu încălcarea

dispozițiilor procedurale penale: declarația dată în cursul urmăririi penale de martora G.C., mama părții civile C.M., după începerea urmăririi penale (filele 104-105), întrucât prima martoră nu a

depus mai înainte de audiere jurământul; declarația dată în cursul judecății

în primă instanță de martorul G.L. (fila 145), întrucât acesta, fiind surdomut, nu a fost ascultat cu folosirea serviciilor unui interpret autorizat, potrivit Legii nr. 178/1997; „plângerile" persoanelor vătămate date în fața autorităților belgiene (filele 162 - 206 dosar urmărire penală), întrucât procedura de preluare a acestora nu a respectat dispozițiile art. 114 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, lipsind atât cererea autorităților belgiene, de preluare a procedurii, cât și dispoziția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov sau

a procurorului desemnat de acesta cu privire la această cerere.

Pe de altă parte, instanța de apel, a făcut o analiză proprie a probelor administrate la urmărirea penală și cu ocazia cercetării judecătorești, înlăturând motivat declarațiile unora dintre martori și ale părților vătămate și arătând considerentele pentru care acestea nu sunt

conforme adevărului, astfel că nu se poate susține cu temei că instanța nu

s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți.

interpretare a materialului probator existent la dosarul cauzei, Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica vizând greșita condamnare a inculpaților pentru infracțiunile de trafic de persoane ca urmare a unei grave erori de fapt. Solicitarea inculpaților de a fi achitați întrucât faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, nerealizându-se exploatarea persoanelor vătămate, nu poate fi primită, întrucât instanța de fond și cea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpaților, pe baza datelor ce rezultă din declarațiile date de părțile vătămate în faza de urmărire penală, în care au arătat în mod detaliat modul în care au fost racolate și exploatate de către inculpați, declarații ce se coroborează cu cele ale martorilor audiați în cauză – L.G.M., G.C., C.I. și C.S. - ce confirmă aspectele arătate de părțile vătămate în faza actelor premergătoare și apoi în fața procurorului. împrejurarea că părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală și chiar nu au mai dorit să fie despăgubite, nu lasă fără valoare declarațiile date la urmărirea penală, întrucât probele nu au o valoare dinainte stabilită; pe de altă parte, imposibilitatea readministrării unor probe în fața instanței nu înseamnă că acestea nu pot fi luate în considerare, prima instanță făcând aplicarea corectă a art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorii G.C., C.I. și C.S., numai după ce a constatat că ascultarea acestora nu mai este posibilă, având în vedere că, din relațiile primite de la organele de poliție însărcinate cu aducerea lor pe baza mandatelor de aducere, a rezultat că martorii sunt plecați în străinătate, nefiind cunoscute adresele acestora.

executarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților de către instanța de

apel, acestea fiind just individualizate în raport de pericolul social concret ce rezultă din modul de săvârșire a faptelor - în condițiile în care și părțile vătămate și-au dat acordul să meargă la cerșit - dar și din circumstanțele și datele ce caracterizează persoana inculpaților - lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că au în întreținere doi copii minori - toate acestea pledând pentru clemență din partea instanței.

Ca atare, apreciind că atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare stabilite de instanța de apel, pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt apte să asigure reeducarea acestora, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, Înalta Curte va respinge recursul parchetului.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpații R.C. și C.S.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod recurenții - inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat iar potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, precum și de către inculpații R.C. și C.S., împotriva Deciziei penale nr. 127/Ap. din 04 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales și câte 150 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.M. și C.R.V., se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.