ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3228/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1102 din 16 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Craiova în contradictor cu pârâta D.V., dispunând, în consecință, rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat de părți la 12 iulie 2007, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15963 euro cu titlu de avans. Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă. Judecătorul fondului a reținut că, prin cererile formulate ambele părți au solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare a terenului în suprafață de 540 m.p.

Cum antecontractul, în speță, a fost încheiat sub condiția rezolutorie a schimbării destinației terenului, teren pentru construire de locuințe iar această condiție nu s-a îndeplinit, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1019 C. civ. și a dispus rezoluțiunea antecontractului. Constatând că modificarea Puz-ului și prezentarea la notar sunt obligații de diligențe iar consecința nerealizării condiției schimbării destinației terenului, neimplicând culpa reclamantei, cererea reconvențională a fost respinsă. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 281 din 15 decembrie 2009, a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat. Instanța de apel a înlăturat criticile apelantei cu privire la nesoluționarea de instanțele de fond a ambelor capete din cererea reclamantei cu motivarea că apelanta – pârâtă nu justifică un interes procesual în a invoca o atare nepronunțare nefiind titulara cererii de chemare în judecată.

A înlăturat, de asemenea, și critica cu privire la stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor în stabilirea culpei contractuale a reclamantei susținând că judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a probelor, obligația asumată de reclamantă fiind o obligație de rezultat. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta D.V. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în căror dezvoltare arată că: - în mod greșit prin decizia sa instanța de apel a reținut lipsa interesului și a invoca nepronunțarea instanței de fond pe unul din capetele de cerere; aceasta admițând acțiunea fără a face referire la vreunul din cele două capete de cerere, admiterea ambelor fiind imposibilă deoarece se exclud reciproc.

- motivarea deciziei este străină de probele de la dosar și cererile formulate, ignorând obligația asumată de reclamantă prin contract, reținând denaturat situația de fapt. Recursul nu este fondat. Dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea acestora numai în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304.7 și 9 C. proc. civ. Deși recurenta a menționat ce temei al recursului său și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conține nu au suport în criticile formulate, modul de apreciere a probelor de către instanța devolutivă și stabilirea situației de fapt fiind atributul exclusiv al acesteia, controlul instanței de recurs fiind limitat conform art. 304 C. proc.

civ., partea introductivă numai la nelegalitatea hotărârii atacate. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., verificând decizia atacată prin prisma ipotezei pe care o invocă recurenta, se constată că aceasta nu conține motive străine de natura pricinii ci, răspunde argumentat la cele două motive de apel invocate de apelanta pârâtă. Stabilind că obligația contractuală a reclamantei este o obligație de diligență, aspect necontestat de recurentă, culpa trebuie dovedită iar modul de apreciere a probelor în stabilirea acesteia excede controlului de legalitate al instanței de recurs. Critica privind greșita reținere a lipsei de interes în invocarea nepronunțării primei instanțe asupra ambelor capete de cerere se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Critica este neîntemeiată însă, deoarece, cum corect reține instanța de apel, fiind vorba de cererea formulată de partea adversă, aceasta, în măsura în care s-ar fi considerat prejudiciată, ar fi avut interes în semnalarea unei atari carențe, în aplicarea principiului disponibilității. De altfel, instanța de fond s-a pronunțat admițând acțiunea sub aspectul cererii inițial formulate, în rezoluțiune, cererea ulterioară de constatare a nulității fiind tratată ca o cerere subsidiară în raport de faptul că motivul de nulitate invocat ar fi privit contractul translativ de vânzare – cumpărare dacă s-ar fi încheiat iar nu antecontractul de vânzare în speță, cerere față de care recurenta – pârâtă nu și-a exprimat acordul astfel încât să poată susțină că are un interes procesual, solicitând chiar respingerea acesteia.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul de față, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.V. împotriva deciziei nr. 281 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.