ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6225/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6225/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin
Sentința nr. 26 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate a
dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea
și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și
valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.
130/2010 a Curții de Conturi a României, precum și excepția de necompetență
materială și, pe cale de consecință, declinată competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.
S-a
învederat, prin considerentele Sentinței sus menționate, că potrivit legii
Contenciosului administrativ, competența materială este stabilită în funcție de
două criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei, impozitului sau
contribuției sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al actului) și
unul nonvaloric, dat de poziția autorității emitente a actului administrativ în
litigiu în cadrul sistemului administrației publice (indiferent de valoarea
obiectului litigiului, dacă acest obiect nu constă în taxe, impozite,
contribuții datorii vamale sau accesorii ale acestora).
Deciziile
emise de camerele de conturi județene nu au ca obiect taxe, impozite, etc. și
de aceea competența se stabilește în funcție de criteriul non-valoric și
aparține tribunalului deoarece camerele județene de conturi sunt autorități
publice locale, respectiv structuri deconcentrate la nivel județean ale Curții
de Conturi a României. Judecătorul fondului a apreciat că este de necontestat
distincția între Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, și camerele
de conturi, ca autorități publice locale care exercită în unitățile
administrativ-teritoriale funcțiile Curții de Conturi.
Așadar,
a fost considerată nerelevantă susținerea pârâtei Curtea de Conturi a României
în sensul că structurile teritoriale ale Curții de Conturi nu au personalitate
juridică, în condițiile în care în litigiile privind acte administrative
competența se stabilește în funcție de cele două criterii mai sus evocate și nu
în funcție de existența sau lipsa personalității juridice.
În
concluzie, instanța de fond a statuat că stabilind competența de soluționare în
primă instanță a căii de atac împotriva încheierilor pronunțate de comisiile de
soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de structurile Curții
de Conturi în favoarea curților de apel, Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a
Curții de Conturi a României derogă de la lege, ceea ce este inadmisibil. Prin
urmare, a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228
din Regulamentul menționat, și s-a dispus înlăturarea oricărui efect al
acestora în litigiu, urmând ca competența să fie stabilită exclusiv în raport
de prevederile Legii nr. 94/1992 și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ.
2.
Calea de atac exercitată
Împotriva
Sentinței nr. 26 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Curtea de Conturi a
României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și
modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției
de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul
privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,
precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin
Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 și a excepției de
necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.
Soluția Înaltei
Curți
Analizând lucrările
dosarului, Curtea constată că Sentința nr. 26 din 17 ianuarie 2013 a Curții de
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată
pârâtei Curtea de Conturi a României la data de 8 februarie 2013, astfel cum
rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (fila
45 din dosarul Curții de Apel Timișoara).
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „termenul de
recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii”.
Cum recursul a fost înregistrat pe rolul
Curții de Apel Timișoara la data de 15 februarie 2013, astfel cum reiese din
ștampila aplicată pe cererea de recurs, rezultă că declararea acestuia a fost
făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Față de situația
constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge
recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 26 din 17
ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,
ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2013.