ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6225/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 26 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Curții de Conturi a României, precum și excepția de necompetență materială și, pe cale de consecință, declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

S-a învederat, prin considerentele Sentinței sus menționate, că potrivit legii Contenciosului administrativ, competența materială este stabilită în funcție de două criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei, impozitului sau contribuției sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al actului) și unul nonvaloric, dat de poziția autorității emitente a actului administrativ în litigiu în cadrul sistemului administrației publice (indiferent de valoarea obiectului litigiului, dacă acest obiect nu constă în taxe, impozite, contribuții datorii vamale sau accesorii ale acestora). Deciziile emise de camerele de conturi județene nu au ca obiect taxe, impozite, etc. și de aceea competența se stabilește în funcție de criteriul non-valoric și aparține tribunalului deoarece camerele județene de conturi sunt autorități publice locale, respectiv structuri deconcentrate la nivel județean ale Curții de Conturi a României.

Judecătorul fondului a apreciat că este de necontestat distincția între Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, și camerele de conturi, ca autorități publice locale care exercită în unitățile administrativ-teritoriale funcțiile Curții de Conturi. Așadar, a fost considerată nerelevantă susținerea pârâtei Curtea de Conturi a României în sensul că structurile teritoriale ale Curții de Conturi nu au personalitate juridică, în condițiile în care în litigiile privind acte administrative competența se stabilește în funcție de cele două criterii mai sus evocate și nu în funcție de existența sau lipsa personalității juridice.

În concluzie, instanța de fond a statuat că stabilind competența de soluționare în primă instanță a căii de atac împotriva încheierilor pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de structurile Curții de Conturi în favoarea curților de apel, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Curții de Conturi a României derogă de la lege, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul menționat, și s-a dispus înlăturarea oricărui efect al acestora în litigiu, urmând ca competența să fie stabilită exclusiv în raport de prevederile Legii nr. 94/1992 și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 26 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 și a excepției de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.

3. Soluția Înaltei Curți Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că Sentința nr. 26 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtei Curtea de Conturi a României la data de 8 februarie 2013, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 45 din dosarul Curții de Apel Timișoara). În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii”. Cum recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 februarie 2013, astfel cum reiese din ștampila aplicată pe cererea de recurs, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

Față de situația constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 26 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.