ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1882/2014

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3660 din 12 aprilie 2013

pronunțată în dosarul nr. 25649/63/2012, Tribunalul Dolj a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâta S.C.

Î.R.L.U. - C.F.R. S.A. București prin S.C. C.F.R. Î.R.L.U. Secția Craiova.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010,

echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie

a anului respectiv, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din

transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008, prelungit prin actul

adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009 -

2010, Paște 2010 și Ziua Feroviarului 2010, echivalent fiecare cu un salariu de

bază la nivelul clasei 1 de salarizare, conform art. 71 din CCM la nivel de

grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008, prelungit

prin act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii

dreptului, până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, sumele

cuvenite urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3)

lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 -

2010.

Totodată, a respins

cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii

premierii de vacanță pe anul 2009 - 2010, prevăzută de art. 49 alin. (3) din

CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006

- 2008, prelungit prin act adițional

Prin Decizia civilă

nr. 8801 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția 1 civilă, a admis

recursul promovat de pârâta S.C. Î.R.L.U. - C.F.R. I.R.L.U S.A. împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond pe care a modificat-o, în sensul că a

respins, în tot, acțiunea formulată.

Instanța de recurs a

considerat că nu exista obligația plății salariului suplimentar aferent

deoarece din prevederile art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din

transportul feroviar și art. 43 din CCM la nivel de ramură transporturi,

invocate de reclamantă, nu rezultă caracterul obligatoriu al acordării

dreptului la "salariu suplimentar", motiv pentru care este posibilă

completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel

de unitate.

Or, potrivit art. 30

din CCM încheiat la nivel de unitate, fondul necesar pentru acordarea acestui

salariu se constituie în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat

lunar, iar în cauză, pe de o parte, unitatea nu a avut venituri corespunzătoare

acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009 - 2010,

iar, pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de

comun acord că "salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul

2010".

În ceea ce privește

plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de Paște

pe anul 2010 și respectiv de Crăciun pe anii 2009 - 2010, instanța de recurs a

reținut caracterul condițional al respectivelor drepturi ce permite completarea

prevederilor din CCM încheiat la nivel superior cu cele existente în contractul

încheiat la nivel inferior, de unitate.

Or, în art. 62 din

CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 s-a stipulat că plata

primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de Paște și respectiv de Crăciun se vor

acorda începând cu anul 2010, după care, prin act adițional, părțile au

convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate

pentru anul 2010.

A mai reținut

instanța de recurs faptul că în cauza pendinte nu se pune problema de interpretare

a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale cuprinse în

contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și în

actelor adiționale, motiv pentru care, în temeiul acordului de voință, părților

contractante pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru

anii 2009 și 2010, conform art. 31 și 33 din Legea nr. 130/1996 și nu sunt

incidente în cauză prevederile art. 38 C. muncii, potrivit cărora salariații nu

pot renunța la drepturile recunoscute prin lege.

La data de 7

noiembrie 2013, reclamantul P.M. a formulat cerere de revizuire, înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1727/54/2013, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea

hotărârii atacate și respingerea recursului ca nefondat, invocând

contrarietatea dintre Decizia nr. 8.801 din 9 octombrie 2013 și alte decizii

civile pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosare având același obiect.

Ulterior, prin

precizare depusă la data de 2 decembrie 2013, revizuentul a arătat că invocă

contrarietatea cu Deciziile nr. 6223 din 6 iunie 2013, nr. 6224 din data de 6

iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013 și nr. 5343

din 21 mai 2013, pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

În argumentare,

revizuentul a arătat că este, ca și ceilalți intimați-reclamanți din cauzele în

care s-au pronunțat deciziile în raport de care invocă contrarietatea, salariat

al societății pârâte și a solicitat drepturi salariale ca și aceștia, în fața

acelorași instanțe de judecată și pe baza aceluiași temei de drept.

Cu toate acestea,

prin hotărârile indicate ca potrivnice Deciziei nr. 8801 din 9 octombrie 2013,

au fost respinse recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de

instanța de fond, reținându-se, în sinteză, că intimaților-reclamanți din

respectivele cauze li se cuvin drepturile salariale care derivă din contractul

colectiv de muncă, aplicabil la nivel de grup de unități din sectorul feroviar,

indiferent dacă prin contractele de muncă ce au fost încheiate la nivel de

unitate au fost sau nu prevăzute acele drepturi salariale.

Revizuentul apreciază

că instanța nu a respectat principiul egalității în drepturi a tuturor

cetățenilor, așa cum este el consfințit de Constituția României, dar și de practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, privându-l pe reclamant de un proces

echitabil.

Prin Decizia civilă

nr. 24 din data de 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția 1 civilă, a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea de

revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele

considerente:

Revizuirea reprezintă

acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită

în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Motivele de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte,

îndeplinirea unor condiții specifice.

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază.

Dispoziția legală

fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire,

indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

În ipoteza de

revizuire invocată de revizuent, potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct

7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere (...) 7. dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cazul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru

judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre,

pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași

calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce

semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă

"constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

Rezultă că,

revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat va fi admisă doar dacă

sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești

definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe

tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În acest sens, tripla

identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie

analizată în raport de dispozițiile art. 120

1

C. civ., conform

căruia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Cerințele legale prevăzute

de art. 120

1

C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece

revizuentul apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor

hotărâri pronunțate în spețe similară de către Curtea de Apel Craiova, în

cadrul unor litigii în care acesta nu a figurat în calitate de parte.

Or, textul legal

sus-menționat impune ca judecata să aibă loc "între aceleași părți, făcute

de ele sau în contra lor în aceeași calitate", condiție care nu se

regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în

cadrul cărora revizuentul să fi participat anterior și să fi obținut soluții

contrare celei din hotărârea supusă revizuirii.

Astfel, în dosarul în

care s-a pronunțat Decizia nr. 6223 din 06 iunie 2013 calitatea de reclamant a

avut-o numitul R.N., în dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 6224 din 06

iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul O.G., în dosarul în care s-a

pronunțat Decizia nr. 6225 din 06 iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o

numitul D.C., în dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 6226 din 06 iunie

2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul G.I., iar în dosarul în care s-a

pronunțat Decizia nr. 5343 din 21 mai 2013 calitatea de reclamant a avut-o

numita M.C.M.

Rezultă că hotărârile

la care revizuentul face referire în sensul că ar fi potrivnice Deciziei nr.

8801 din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, reprezintă, în realitate,

practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au

adoptat soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate

constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.

Prin urmare,

constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Dată fiind

prioritatea soluționării excepției inadmisibilității, celelalte aspecte

subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția invocată fiind o

excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza cererii de

revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva

Deciziei civile nr. 8801 din 09 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția 1 civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM