ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin Sentința civilă nr. 2000 din 26 februarie 2013 Tribunalul Dolj a respins excepția prescripției invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâta SC C.I. SA București.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantei din luna decembrie a anului respectiv, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009 - 2010, Paște 2010 și Ziua Feroviarului 2010, echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010. A fost obligată pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC Î.R.L.U. - C.I. SA. Prin Decizia civilă nr. 7661 din 3 septembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis recursul și a modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut cu privire la soluția pronunțată pe excepția prescripției dreptului la acțiune, că motivele de recurs formulate sub acest aspect sunt nefondate, având în vedere natura drepturilor solicitate de reclamant, și anume drepturi de natură salarială. Potrivit dispozițiilor art. 171 C. muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar acest termen de prescripție este respectat în speță.

Criticile referitoare la inaplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar sunt neîntemeiate, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. b) și art. 16 din Legea nr. 130/1996. În ceea ce privește salariul suplimentar, reclamanta se întemeiază pe disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi. Din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.

Art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar. Or, în contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009 - 2010, Curtea a considerat că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamantă. Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.

În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de Paște pe anul 2010 și respectiv de Crăciun pe anii 2009 - 2010, Curtea a reținut că prima instanță nu a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime. Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.

De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație. Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.

În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de Paște și respectiv de Crăciun se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010. În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.

Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art. 31 și 33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat. De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă. Prin Decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar. Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.

În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11 aprilie 2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat. De altfel, dacă reclamanta s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes. Împotriva acestei decizii reclamanta M.A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului. Cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 1495/54/2013.

În motivarea cererii a susținut că decizia pronunțată de instanța de recurs este contrară Deciziilor nr. 6224 din 6 iunie 2013, 6225 din 6 iunie 2013, 6626 din 6 iunie 2013, 6223 din 6 iunie 2013 și 5343 din 21 mai 2013, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în cauze ale unor persoane ce sunt salariați ai aceleiași societăți pârâte, în care s-au solicitat aceleași drepturi salariale, indicându-se același temei de drept și beneficiind de aceeași apărare calificată. Cum în dosarele în care s-au pronunțat aceste decizii acțiunile reclamanților au fost admise, apreciază că instanța nu a respectat principiul egalității în drepturi al tuturor cetățenilor, așa cum este el consfințit de Constituția României, dar și de practica CEDO, privând-o pe reclamantă de un proces echitabil.

Prin Decizia civilă nr. 9220 din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire, reglementează un remediu procesual pentru situația în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat, instanța pronunță o hotărâre contrară. Pentru ca o hotărâre să se impună însă cu efectul autorității de lucru judecat într-un al doilea proces, este necesar să fie vorba despre una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Altfel spus, tripla identitate de elemente - părți, obiect, cauză - la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conținutul excepției autorității de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți. În speță, însă, revizuenta nu invocă o asemenea situație, ci aspecte de practică judiciară neunitară, în sensul pronunțării de către instanța de recurs a unor soluții diferite în pricini similare. Astfel, identitatea de părți, ce vizează prezența juridică a aceleiași persoane, în același raport juridic dedus judecății în ambele procese, nu se verifică în cauza de față. Aceasta deoarece revizuenta nu invocă faptul că în contradictoriu cu ea s-ar mai fi desfășurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunțat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane, salariați ai aceleiași intimate, soluția a fost diferită.

Nefiind vorba, deci, de hotărâri potrivnice care să o vizeze pe revizuentă, aceasta nu poate pretinde că ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare. Faptul că unor salariați ai societății pârâte le-a fost admisă acțiunea, în timp ce altora pretențiile referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui - în condiții de identitate a situației juridice a părților care au acționat separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă - într-un aspect de jurisprudență neunitară, iar nu de nesocotire a autorității de lucru judecat. Mecanismul prin intermediul căruia sunt înlăturate situațiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul în interesul legii, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nu revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În consecință, văzând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de textul procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta M.A. împotriva Deciziei civile nr. 7661 din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014. Procesat de GGC - LM