ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de

față;

Prin Sentința civilă nr. 2000 din 26

februarie 2013 Tribunalul Dolj a respins excepția prescripției invocată de

pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu

pârâta SC C.I. SA București.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010

echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantei din luna decembrie a

anului respectiv, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din

transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul

adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009 -

2010, Paște 2010 și Ziua Feroviarului 2010, echivalent fiecare cu un salariu de

bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup

de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin

act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului

până la data plății efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite

urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a)

din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010.

A fost obligată

pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta SC Î.R.L.U. - C.I. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 7661 din 3 septembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis

recursul și a modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut cu privire la soluția pronunțată pe excepția

prescripției dreptului la acțiune, că motivele de recurs formulate sub acest

aspect sunt nefondate, având în vedere natura drepturilor solicitate de

reclamant, și anume drepturi de natură salarială.

Potrivit

dispozițiilor art. 171 C. muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile

salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în

totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în

termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar

acest termen de prescripție este respectat în speță.

Criticile referitoare

la inaplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități

din transportul feroviar sunt neîntemeiate, în raport cu dispozițiile art. 15

alin. (1) lit. b) și art. 16 din Legea nr. 130/1996.

În ceea ce privește

salariul suplimentar, reclamanta se întemeiază pe disp. art. 30 din Contractul

Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art.

43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi.

Din prevederile

contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării

acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite

completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel

de unitate.

Art. 30 din

Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție

esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile

realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar

în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii

realizat lunar.

Or, în contextul în

care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor

cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009 - 2010, Curtea a considerat

că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de

reclamantă.

Pe de altă parte,

pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul

suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.

În ceea ce privește

plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de Paște

pe anul 2010 și respectiv de Crăciun pe anii 2009 - 2010, Curtea a reținut că

prima instanță nu a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale

care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime.

Potrivit art. 71 din

Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul

feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor

de Paște și de Crăciun, ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I

de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia

salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost

sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu

fără plată cu o durată de un an.

De asemenea, pentru

ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al

cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I

de salarizare.

Prin urmare, nu

reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri,

pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea

acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de

administrație.

Caracterul de „drept

condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor

din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul

încheiat la nivel inferior, de unitate.

În contractul încheiat

la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei

de Ziua Feroviarului, a ajutorului de Paște și respectiv de Crăciun se vor

acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit

de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul

2010.

În cauza pendinte nu

se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi

contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință

a părților semnatare ale contractului.

Prin urmare,

prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 -

2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al

părților care pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru

anii 2009 și 2010, conform art. 31 și 33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste

prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt

opozabile părților care l-au semnat.

De asemenea, în cauză

nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora

salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție

fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de

muncă.

Prin Decizia nr. 4

din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul

legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a

respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara,

pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal

a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea

Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a

Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva

efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale

inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în

domeniul feroviar.

Pe cale de

consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se

aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în

condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze

contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al

părților.

În ceea ce privește

Protocolul încheiat în data de 11 aprilie 2011, acesta se referă la persoanele

care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să

primească drepturile în mod eșalonat.

De altfel, dacă

reclamanta s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de

drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers

procesual ar deveni lipsit de interes.

Împotriva acestei

decizii reclamanta M.A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii

atacate și rejudecarea recursului.

Cererea a fost

înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 1495/54/2013.

În motivarea cererii

a susținut că decizia pronunțată de instanța de recurs este contrară Deciziilor

nr. 6224 din 6 iunie 2013, 6225 din 6 iunie 2013, 6626 din 6 iunie 2013, 6223

din 6 iunie 2013 și 5343 din 21 mai 2013, pronunțate de Curtea de Apel Craiova,

în cauze ale unor persoane ce sunt salariați ai aceleiași societăți pârâte, în

care s-au solicitat aceleași drepturi salariale, indicându-se același temei de

drept și beneficiind de aceeași apărare calificată. Cum în dosarele în care

s-au pronunțat aceste decizii acțiunile reclamanților au fost admise, apreciază

că instanța nu a respectat principiul egalității în drepturi al tuturor

cetățenilor, așa cum este el consfințit de Constituția României, dar și de

practica CEDO, privând-o pe reclamantă de un proces echitabil.

Prin Decizia civilă

nr. 9220 din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea de

revizuire în raport de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru

considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire,

reglementează un remediu procesual pentru situația în care, nesocotindu-se

autoritatea de lucru judecat, instanța pronunță o hotărâre contrară.

Pentru ca o hotărâre

să se impună însă cu efectul autorității de lucru judecat într-un al doilea

proces, este necesar să fie vorba despre una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.

Altfel spus, tripla

identitate de elemente - părți, obiect, cauză - la care face referire art. 1201

C. civ., reglementând conținutul excepției autorității de lucru judecat,

trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța să fi statuat în

sens contrar primei judecăți.

În speță, însă,

revizuenta nu invocă o asemenea situație, ci aspecte de practică judiciară

neunitară, în sensul pronunțării de către instanța de recurs a unor soluții

diferite în pricini similare.

Astfel, identitatea

de părți, ce vizează prezența juridică a aceleiași persoane, în același raport

juridic dedus judecății în ambele procese, nu se verifică în cauza de față.

Aceasta deoarece revizuenta nu invocă faptul că în contradictoriu cu ea s-ar

mai fi desfășurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui

pronunțat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane,

salariați ai aceleiași intimate, soluția a fost diferită.

Nefiind vorba, deci,

de hotărâri potrivnice care să o vizeze pe revizuentă, aceasta nu poate

pretinde că ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru

judecat a unei hotărâri anterioare.

Faptul că unor

salariați ai societății pârâte le-a fost admisă acțiunea, în timp ce altora pretențiile

referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui -

în condiții de identitate a situației juridice a părților care au acționat

separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă -

într-un aspect de jurisprudență neunitară, iar nu de nesocotire a autorității

de lucru judecat.

Mecanismul prin

intermediul căruia sunt înlăturate situațiile de practică neunitară îl

reprezintă, însă, recursul în interesul legii, în condițiile prevăzute de Codul

de procedură civilă, iar nu revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, văzând

că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de textul

procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte

va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta M.A. împotriva

Deciziei civile nr. 7661 din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - LM