ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3513 din 10 aprilie 2013

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 25439/63/2012, s-a respins

excepția prescripției invocată de pârâtă.

S-a admis cererea

precizată formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâta SC C.F.R.I.

SA București.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009-2010

echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie

a anului respectiv conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de

grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit

prin actul adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de

Crăciun 2009-2010, Paște 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu

un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din Contractul

colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil

pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional, sume actualizate cu rata

inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus

dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate și cu

respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de

muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamant a sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Cu privire la

excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este

neîntemeiată și a respins-o deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt

drepturi de natură salarială, („salariul cuprinde salariul de bază,

indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri” așa cum prevede art. 160 C.

muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) lit.

c) C. muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor

drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul

de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen

în care se încadrează prezenta cerere.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte SC

C.F.R.I. SA București, SC CFR.I. SA, secția Craiova, în anii 2009-2010, anii

pentru care solicită drepturile bănești, așa cum rezultă din carnetul de muncă

depus la dosar.

Potrivit art. 30 din

Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul

feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut

că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după

expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu

suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a

anului respectiv”, iar potrivit art. 43 alin. (2) lit. a) din Contracul

colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii

2008-2010 s-a prevăzut că „alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu

salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent

și va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Potrivit art. 71 din

Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul

feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut

că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai

beneficia de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun și pentru Ziua

Feroviarului.

Aceste prevederi

contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că

drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de

muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica Contractul colectiv de

muncă încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la

nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.

Instanța a reținut că

în perioada 2009-2010 pârâta trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv

de muncă la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul

suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutoarele materiale cu ocazia

sărbătorilor de Paști 2010, Crăciun 2009-2010 și Ziua Feroviarului 2010,

calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din Contractul

colectiv de muncă la nivel de grup de unități, ținând în același timp seama și

de prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la

nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază

minim brut de 700 RON, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul

drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.

Pârâta a încălcat

prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din anii

2006-208 și prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii potrivit cărora

„angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg

din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din Contractului

individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin. (4) C. muncii

potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea

dispozițiilor legale constituie legea părților” și a produs reclamantului un

prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 C.

muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și

principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat

în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa

angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură

cu serviciul”.

Având în vedere că

prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a

suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor

bănești reglementate de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de

unități, iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale și lipsa de

folosință a acestora, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu

indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă, de la data nașterii

dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie

integrală.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Craiova, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă

nr. 7704 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a

admis recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București împotriva

sentinței civile nr. 3513 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj,

în Dosar nr. 25439/63/2012.

A modificat sentința în

sensul că a respins acțiunea formulată de intimatul-reclamant I.I.

La data de 2

octombrie 2013, I.I. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 7704 (indicând

în cerere ca fiind decizia nr. 7703) din 3 septembrie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosar nr. 25439/63/2012, în temeiul art. 322

pct. 7 C. proc. civ., raportat la alte decizii civile pronunțate de Curtea de Apel

Craiova și a arătat că va depune motivarea cererii de revizuire, după ce se va redacta

decizia atacată.

Ulterior, la 28 octombrie

2013 revizuentul a motivat cererea de revizuire și a precizat deciziile Curții de

Apel la care înțelege să se raporteze, indicând deciziile nr. 6224 din 6 iunie 2013,

nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013

și nr. 5343 din 21 mai 2013, decizii care sunt contradictorii cu decizia atacată.

Revizuentul a arătat că,

deși atât el cât și ceilalți intimați-reclamanți din dosarele arătate mai sus sunt

angajații aceleiași societăți pârâte, prin cererile de chemare în judecată au solicitat

aceleași drepturi salariale indicând același temei de drept și beneficiind de aceeași

apărare calificată, Curtea de Apel Craiova a pronunțat hotărâri potrivnice.

În acest sens, a arătat

că, pe fondul cauzei a solicitat să se constate că pentru perioada 2009-2010, pârâta

trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup

de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009-2010

și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paște 2010, Crăciun 2009-2010

și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și

art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul

feroviar prelungit prin actul adițional din 20 iunie 2008 valabil până la data de

31 ianuarie 2011, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin.

(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe

anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 RON în funcție

de care se stabilesc drepturile salariale pentru fiecare salariat.

Cu toate acestea, în decizia

a cărei revizuire se solicită și în deciziile la care înțelege să se raporteze,

Curtea de Apel Craiova a adoptat soluții și motivări diferite sub aspectul efectelor

Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și al Contractului colectiv

de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe planul drepturilor

sale salariale.

Drept urmare, revizuentul

consideră că, pronunțând aceste decizii, Curtea de Apel Craiova, nu a respectat

principiul egalității în drepturi al tuturor cetățenilor, așa cum este el consfințit

atât de Constituția României, dar și de practica C.E.D.O., privându-l de un proces

echitabil, pronunțându-se astfel o hotărâre nelegală.

În concluzie, pentru argumentele

învederate a solicitat să se admită cererea de revizuire, să se anuleze hotărârea

criticată, să se rețină recursul spre rejudecare și pe cale de consecință, să se

respingă, ca nefondat.

În drept, și-a întemeiat

pretențiile pe dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (1) și alin. (2) C.

proc. civ.

Curtea de Apel Craiova,

prin decizia nr. 9208 din 30 octombrie 2013 a declinat competența de soluționare

a cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 7703 (în fapt nr. 7704) din

3 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă în favoarea Înaltei

Curți de Justiție și Casație, instanța mai mare în grad față de instanțele care

au pronunțat hotărâri potrivnice.

Astfel învestită, Înalta

Curte la termenul de judecată din 27 martie 2013 a invocat excepția inadmisibilității

cererii de revizuire raportat la condițiile precizate la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Înalta Curte reține caracterul

inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție legală

fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent

de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Dispozițiile art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea

de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele

au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți.

Prin urmare, instanța

competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată

cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează

la anularea ultimei hotărâri.

Totodată, posibilitatea

de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea

ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau,

chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor

în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția

puterii de lucru judecat.

În prezenta cauză, nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece

revizuentul pretinde că hotărârea atacată prin prezenta cale de atac extraordinară

este potrivnică deciziilor nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013,

nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 și nr. 5343 din 21 mai 2013,

toate pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în sensul că în aceste ultime hotărâri

s-a dat câștig de cauză altor salariați ai aceleiași unități.

Din perspectiva existenței

triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al

cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Părțile nu sunt identice

în litigiile invocate ca fiind contrare.

Astfel, în litigiul soluționat

prin decizia nr. 7704 din 3 septembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă părți au fost revizuentul I.I. și intimata SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

În litigiul soluționat

prin decizia nr. 6223 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

părți au fost intimatul R.N. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

În litigiul soluționat

prin decizia nr. 6224 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

părți au fost intimatul O.G. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

În litigiul soluționat

prin decizia nr. 6225 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

părți au fost intimatul D.C. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

În litigiul soluționat

prin decizia nr. 6226 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

părți au fost intimatul G.I. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

În litigiul soluționat

prin decizia nr. 5343 din 21 mai 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

părți au fost intimata M.C.M. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București.

Motivul de revizuire invocat

impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, condiție care nu se regăsește

în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul

să fi fost participant și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă

revizuirii.

Nici sub aspectul obiectului

nu există identitate, întrucât părțile reclamante din litigiile menționate au tins

la valorificarea propriilor drepturi bănești, care ar putea fi considerate similare,

dar nu sunt identice.

În aceeași măsură, faptul

că figurează aceeași pârâtă în toate aceste litigii nu este suficient pentru îndeplinirea

condiției triplei identități, menționată de textul legal.

Prin urmare, nu este îndeplinită

condiția identității de părți și obiect, care configurează puterea de lucru judecat,

între hotărârea irevocabilă pronunțată în dosarul de față și cele din litigiile

menționate, în care figurează ca pârâtă aceeași societate, respectiv SC

C.F.R.I. SA București.

Aplicarea diferită a dispozițiilor

legale la situații de fapt asemănătoare, ar releva doar premisele unei jurisprudențe

neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță.

Sub aspectul admisibilității

cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuent, anume faptul

că pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate au avut același

cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit și nu au fost pronunțate

prin înfrângerea autorității de lucru judecat a vreuneia dintre ele.

Fiind vorba de pricini

diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul

unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești

intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea

principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui

principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis

pe calea revizuirii.

Așa fiind, pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile

de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe

cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul I.I. împotriva deciziei civile

nr. 7704 din 3 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.