ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1977 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 24738/63/2012, s-a respins excepția prescripției invocată de pârâtă. S-a admis cererea formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâta SC C.F.R.I. SA București.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009-2010, Paște 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, („salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri” așa cum prevede art. 160 C. muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen în care se încadrează prezenta cerere.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte SC C.F.R.I. SA București, SC C.F.R.I. SA secția Craiova, în anii 2009-2010, anii pentru care se solicită drepturile bănești, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.

Potrivit art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, iar potrivit art. 43 alin. (2) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că „alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun și pentru Ziua Feroviarului. Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat Contract colectiv de muncă.

Instanța a reținut că în perioada 2009-2010 pârâta trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, Crăciun 2009-2010 și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 RON, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.

Pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din anii 2006-208 și prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din Contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin. (4) C. muncii potrivit cărora „Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților” și a produs reclamantului un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 C. muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor bănești reglementate de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I SA Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 7049 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 24738/63/2012, s-a admis recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I.

SA București împotriva sentinței civile nr. 1977 din 26 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 24738/63/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant G.D. S-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea formulată de intimatul reclamant G.D. Împotriva acestei decizii, la data de 2 septembrie 2013, a formulat cerere de revizuire G.D., arătând că decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 7591 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și că va depune motivarea cererii de revizuire, după ce se va redacta această din urmă decizie.

În motivarea cererii de revizuire, înregistrată prin grefa instanței în data de 23 septembrie 2013, a menționat că, dintr-o eroare materială a indicat în mod greșit decizia Curții de Apel Craiova la care înțelege să se raporteze, respectiv decizia nr. 7591 din 12 iulie 2013, în realitate hotărârile potrivnice celei supuse revizuirii fiind deciziile nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 și nr. 5343 din 21 mai 2013, toate pronunțate de Curtea de Apel Craiova. Revizuentul a arătat că, deși atât el cât și ceilalți intimați-reclamanți din dosarele arătate mai sus sunt angajații aceleiași societăți pârâte, prin cererile de chemare în judecată au solicitat aceleași drepturi salariale indicând același temei de drept, beneficiind de aceeași apărare calificată, Curtea de Apel Craiova a pronunțat hotărâri potrivnice.

În acest sens, a arătat că, pe fondul cauzei, a solicitat ca pentru perioada 2009-2010, pârâta trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paște 2010, Crăciun 2009-2010 și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prelungit prin actul adițional din 20 iunie 2008 valabil până la data de 31 ianuarie 2011, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 RON în funcție de care se stabilesc drepturile salariale pentru fiecare salariat.

Cu toate acestea, în decizia a cărei revizuire se solicită și în deciziile la care înțelege să se raporteze, Curtea de Apel Craiova a adoptat soluții și motivări diferite sub aspectul efectelor Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și al Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe planul drepturilor sale salariale. Drept urmare, revizuentul consideră că, pronunțând aceste decizii, Curtea de Apel Craiova, nu a respectat principiul egalității în drepturi al tuturor cetățenilor, așa cum este el consfințit atât de Constituția României, dar și de practica C.E.D.O., privându-l de un proces echitabil, pronunțându-se astfel o hotărâre nelegală. În concluzie, pentru argumentele învederate a solicitat să se admită cererea de revizuire, să se anuleze hotărârea criticată, să se rețină recursul spre rejudecare și pe cale de consecință, să se respingă, ca nefondat.

În drept, și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 8276 din 24 septembrie 2013 a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 7049 din 26 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Justiție și Casație, instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice. Astfel învestită, Înalta Curte la termenul de judecată din 27 martie 2013 a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la condițiile precizate la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat. În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece revizuentul pretinde că hotărârea atacată prin prezenta cale de atac extraordinară este potrivnică deciziilor nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 și nr. 5343 din 21 mai 2013, toate pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în sensul că în aceste ultime hotărâri s-a dat câștig de cauză altor salariați ai aceleiași unități.

Din perspectiva existenței triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită. Părțile nu sunt identice în litigiile invocate ca fiind contrare. Astfel, în litigiul soluționat prin decizia nr. 7049 din 26 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost revizuentul G.D. și intimata SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. În litigiul soluționat prin decizia nr. 6223 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost intimatul R.N. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. În litigiul soluționat prin decizia nr. 6224 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost intimatul O.G.

și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. În litigiul soluționat prin decizia nr. 6225 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost intimatul D.C. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. În litigiul soluționat prin decizia nr. 6226 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost intimatul G.I. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. În litigiul soluționat prin decizia nr. 5343 din 21 mai 2013 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, părți au fost intimata M.C.M. și recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA București. Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi fost participant și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Nici sub aspectul obiectului nu există identitate, întrucât părțile reclamante din litigiile menționate au tins la valorificarea propriilor drepturi bănești, care ar putea fi considerate similare, dar nu sunt identice. În aceeași măsură, faptul că figurează aceeași pârâtă în toate aceste litigii nu este suficient pentru îndeplinirea condiției triplei identități, menționată de textul legal. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția identității de părți și obiect, care configurează puterea de lucru judecat, între hotărârea irevocabilă pronunțată în dosarul de față și cele din litigiile menționate, în care figurează ca pârâtă aceeași societate respectiv SC C.F.R.I. SA București. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, ar releva doar premisele unei jurisprudențe neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță. Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuent, anume faptul că pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate au avut același cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit și nu au fost pronunțate prin înfrângerea autorității de lucru judecat a vreuneia dintre ele. Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.D. împotriva deciziei civile nr. 7049 din 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.