ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7049/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 310 din 9 februarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 188 din 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5405/30/2010, în contradictoriu cu reclamanții P.V. și V.F. (P.), a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamanți. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanții nu au prezentat documente doveditoare noi față de cele depuse în dosarul administrativ în fața Comisiei Județene Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, care să ateste situația de refugiat a numitului P.F.C..

Curtea de Apel a mai constatat că, din înscrisurile aflate în dosarul administrativ, a rezultat că reclamanții, împreună cu defuncta P.V., au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003 după defunctul P.F.C. Actele de stare civilă depuse la dosarul primei instanțe atestă că numitul P.F.C. este tatăl defunctului P.C., soț al defunctei O.A.. Prin urmare, solicitanții despăgubirilor sunt nepoții defunctului P.F.C. Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 a solicitat titularilor cererii să prezinte dovezi privind calitatea de refugiat pentru antecesorul P.F.C., precum și privind legătura dintre familiile Pojoga și Opaiț. S-a mai reținut că solicitanții au administrat dovezi care atestă bunurile deținute pe teritoriul actual al Ucrainei de către defunctul P.F.C.

(recensământul agricol din 1941, precum și declarații pe proprie răspundere). În schimb, solicitanții nu au prezentat nici un fel de documente care să ateste faptul că defunctul menționat s-ar fi refugiat, bunurile sale rămânând în teritoriile enumerate în art. 1 din Legea nr. 290/2003, acesta fiind de altfel motivul pentru care cererea lor a fost respinsă prin Hotărârea nr. 32 din 29 martie 2006 emisă de Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003. Astfel, instanța de recurs a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt contrară, interpretând eronat conținutul unor documente prezentate de reclamanți Comisiei, mai exact a adresei nr. 320 din 24 noiembrie 2003 emisă de Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți din Ucraina, în care se menționează că la solicitarea numitului P.V.

i s-a înaintat acestuia „xerocopia despre imobilitatea cetățeanului P.F.C. în satul Ciudei, Raionul Storojineț” precizându-se că în documentele primăriei care s-au păstrat nu există „alte informații despre stabilitatea cetățeanului P.F.C.”. Instanța de recrurs a mai constatat că prima instanță a interpretat eronat documentul astfel tradus, apreciind că se referă la o situație de interdicție impusă defunctului P.F.C., datorită termenului utilizat, referitor la „imobilitatea” sa. În fapt însă, din coroborarea documentelor depuse în dosarul administrativ rezultă că documentul transmis în xerocopie numitului P.V.

privea averea imobiliară a numitului P.F.C., denumită eronat în traducere „imobilitate”, iar nicidecum o situație personală a defunctului, putându-se observa că la dosarul administrativ nu a fost depus un astfel de document, ci doar procesul-verbal încheiat la recensământul general al României din 1941, care atestă averea imobiliară a antecesorului reclamanților.

Cu privire la calitatea de refugiat a defunctului instanța de recurs a apreciat că nu pot fi reținute în cauză nici documentele de care se prevalează reclamanții, anume hotărârile emise de Casa Județeană de Pensii Timiș - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, deoarece acestea nu vizează pe P.F.C., ci pe fiul său, P.C., ori persoane aflate în relație de afiliere, din familia O. Instanța de recurs nu a valorificat nici declarațiile date pe proprie răspundere de către reclamanți, prezentate Comisiei Județene Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, apreciind că acestea nu se referă la situația de refugiat a defunctului P.F.C., ci exclusiv la averea sa, deținută în teritoriile fostei Basarabii, în timp ce art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 precizează expres că „persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată.

Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate”. Instanța de recurs a mai reținut că reclamanții nu au prezentat documente care să dovedească împrejurarea că antecesorul lor - P.F.C. ar fi fost refugiat din teritoriile menționate de art. 1 din Legea nr. 290/2003, pentru a se putea considera că moștenitorii săi pot beneficia de măsurile reparatorii stabilite prin această lege. Împotriva deciziei nr. 390 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, intimații-reclamanți P.V. și V.F. au formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 317-321, respectiv art. 322-328 C. proc. civ. Contestatorii au susținut că Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 188 din 15 februarie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamanți, iar în motivarea sentinței se arată toate încălcările de lege comise de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a Legii 9/1998 și Legii 393/2006. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 310 din 9 februarie 2012, a admis recursul declarat de pârâtă cu toate că acesta nu a fost declarat în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

S-a mai arătat că instanța de recurs nu a ținut cont de motivarea Tribunalului Timiș în privința încălcărilor de lege care au stat la baza sentinței favorabile. Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, cu motivele formulate de contestatori, va respinge prezenta contestație în anulare. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei. Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.V. și V.F. (P.) împotriva Deciziei nr. 310 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.