ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5255/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5255/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de

față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș sub nr. 5953/30 din 12 octombrie 2009, reclamanta G.V. a chemat în judecată

pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri cu titlu de daune morale, având în

vedere prejudiciul moral suferit, conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a)

Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin

condamnarea defunctului său tată O.D., cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 242 C.

proc. civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.

În motivare arată că,

defunctul său tată O.D. a fost deținut politic, a fost condamnat prin sentința

nr. 761 din 13 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii

de „Crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209, pct. III C. pen.,

la executarea pedepsei de 8 ani de muncă silnică și 4 ani degradare civică. Antecesorul

său a fost arestat la data de 15 noiembrie 1950 și a fost eliberat in data 20 iulie

1957 din Penitenciarul G. De la aceasta dată, antecesorului său tată i s-a stabilit

domiciliu obligatoriu pentru o durată de 24 luni în localitatea R., raionul F.,

regiunea Constanța. Ulterior ridicării restricțiilor domiciliare, la data de 05

iunie 1958, antecesorul său tată s-a stabilit in comuna U., raionul S.S., Oradea,

intezicându-i-se să revină la vechiul domiciliu din satul D., comuna H., revenirea

făcându-se în jurul anilor 1980.

Reclamanta s-a născut

la data la care antecesorul său tată era arestat preventiv de către Parchetul Tribunalului

Militar Cluj, iar la data la care s-a întors la domiciliul în S.S., avea vârsta

de 8 ani. Până la aceasta vârstă nu și-a cunoscut tatăl decât în fotografii.

Datorită arestării și

condamnării antecesorului său, a fost privată de o copilărie normală, de un acces

la o educație conform aspirațiilor sale, dar nu în ultimul timp, a fost privată

de un mediu familiar firesc, fiind crescută doar de mamă. De altfel, îngrădirile

nu s-au oprit odată cu eliberarea tatălui său, ci au continuat până la evenimentele

din decembrie 1989.

Cuantumul prejudiciilor

morale decurge din lezarea integrității fizice (ca urmare a bătăilor primite de

securitate, în arest și în Penitenciar) și psihice, care au avut ca și consecință

vătămarea gravă a sănătății. Din durata mare a privării de libertate și a izolării

antecesorului său de familie, rezultă durerile psihice suportate de către antecesorul

său, ca urmare a intervalului scurs de la data arestării și până la cea a eliberării

și ulterior, până la reîntoarcerea în sânul familiei, traume și dureri ce au fost

foarte mari, care prin intensitatea și persistența lor au suprimat orice activitate

normală, ducând la necesitatea administrării cu produse farmaceutice de calmare

pe tot restul vieții. La stabilirea acestor prejudicii solicită a se avea în vedere

și vârsta arestatului (34 ani), sexul, împrejurări ce au implicat traume psihice

determinate de conștiința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei

și situației sociale, coroborate cu imposibilitatea oferirii sprijinului familiei

și necunoașterii reclamantei, decât la vârsta de 8 ani. Leziunile suferite au determinat

modificări majore, esențiale în structura psihică a antecesorului său tată, având

în vedere ca, membrii familiei sale vor avea de suferit (și au suferit) pe tot restul

vieții.

În concluzie, prin condamnarea

dispusă de către Statul Român, atât antecesorului său tată, cât și membrilor familiei

le-a fost cauzat un grav prejudiciu moral, constând din suferințe psihice la care

au fost supuși, astfel încât se impune o reparare justă a prejudiciului suferit.

Face precizarea că nu

a beneficiat de nici un ajutor financiar sau de altă natură conferit de Decretul

nr. 118/1990, privind persecutarea din motive politice cu începere de la 06 martie

1945.

În drept, a invocat prev.

art. 998-999 C. civ., art. 5 alin. (1). lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș a formulat întâmpinare, solicitând pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică

și nelegală, având în vedere că art. 7 din Legea nr. 221/2009, specifică persoanele

care beneficiază de masurile reparatorii ale legii, în cazul în care acestea dovedesc

pretențiile formulate, însă în speță consideră că reclamanta nu a dovedit prejudiciile

morale la care face referire în acțiune.

În acest sens reclamanta

nu a făcut dovada că i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

tatălui acesteia, O.D., nefiind emisă nici o decizie în acest sens de către Comisia

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Astfel, art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009 prevede care sunt faptele ce constituie de drept condamnări

cu caracter politic.

Totodată prin acte normative

succesive emise după 22 decembrie 1989, Statul Român a luat însă măsuri pentru repararea

acestuia, concretizate în Decretul-Lege nr. 118/1990, unde victimele care au dovedit

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de o serie de drepturi

enumerate în corpul actului normativ supra anunțat.

La rândul său O.G. nr.

214/1999 prevede că: „persoanele care au calitate de luptător în rezistența anticomunistă

beneficiază de restituirea în condițiile legii a proprietăților confiscate, în natură

sau dacă aceasta nu este posibilă, în echivalent; de drepturile prevăzute de Decretul-Lege

nr. 118/1990 cu modificările ulterioare; de acordarea cu prioritate de ordine și

medalii; de atribuirea în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la

art. l), la străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice, precum și de

orice alte drepturi prevăzute de legi speciale.

Astfel, prin toate reglementările

legale sus-menționate, Statul Român a urmărit, în condițiile art. 998 C. civ., repararea

integrală a daunelor materiale și morale suferite de persoanele care s-au aflat

în situațiile prevăzute de lege pentru condițiile de viață deosebit de grele impuse

de dictatura comunistă, aspect pe care reclamanta în speță nu l-a dovedit.

Considerând că repararea

prejudiciului a fost integrală prin măsurile reparatorii prevăzute de lege, în speță

se impune respingerea pretențiilor reclamantei ca netemeinică, nelegală și nedovedită.

Având în vedere cele de

mai sus, în cauză reclamanta nu a dovedit existenta prejudiciului moral, nici caracterul

direct, personal ori cert neputându-l cuantifica, și nici fapta ilicită săvârșită

de Statul Român ori culpa acestuia.

Prin urmare, Statul Român

ar putea fi ținut răspunzător față de pretențiile reclamantei numai în cazul în

care ar fi îndeplinite condițiile răspunderii delictuale.

Astfel, consideră nedovedită

cererea reclamantei având în vedere că nu face dovada celor solicitate în acțiune

cu nici un înscris, ori potrivit prevederilor C. civ., cel ce face o afirmație în

fața instanței trebuie să o dovedească.

Solicită judecarea cauzei

și conform art. 242 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 779 din 24 aprilie 2010 pronunțată în Dosar nr. 5953/30/2009 Tribunalul Timiș

a admis în parte acțiunea formulată reclamanta G.V., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Timiș.

A obligat pârâtul la plata

către reclamantă a sumei de 160.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit. A respins în rest pretențiile reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut următoarele:

Verificându-și competența

în limitele legii, Tribunalul a constatat că atât cea materială, cât și cea teritorială

i-a fost conferită expres de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Lege. Cum reclamanta

domiciliază în Timișoara, rezultă că Tribunalul Timiș este competent teritorial

să soluționeze acest demers judiciar, cu precizarea că această competență de favoare

(domiciliul reclamantului) este una exclusivă, având a fi respectată ca regulă generală

(excepție făcând cazurile în care operează prorogarea legală de competență).

Reclamanta G.V. legitimează

calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dovedind,

prin actele de stare civilă depuse la dosar că este fiica lui O.D., condamnat prin

sentința penală nr. 761 din 13 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj, pentru

infracțiunea de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct.

III C. pen., la o pedeapsă de 8 ani de muncă silnică și 4 ani degradare civică,

din care a executat aproximativ 7 ani, și decedat la data de 2 aprilie 1990.

Și aceasta pentru că Legea

cu nr. 221/2009 conferă calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care

a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după

decesul acestei persoane, soțului sau descendenților acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv.

Vorbind de „descendenți",

iar nu de „moștenitori", devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că

legea antemenționată nu cere ca urmașii persoanelor decedate, ce se subsumează sferei

de aplicare a acesteia, să fi acceptat moștenirea autorului lor. Legea nu le condiționează

accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant.

Știut fiind că, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a

menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor" (a

se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în al său art. 4, conferă

legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor

proprietari spoliați).

Venind în calitate de

descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor, devine legitimă și concluzia că

dreptul la despăgubiri pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a

format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, are a fi și cuantificat prin raportare

la persoana acestuia), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă

activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite

pentru prejudiciul moral suferit de autor au un caracter global, urmând a fi partajate,

după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi specială (descendenții

până la gradul II și soțul supraviețuitor, potrivit regulilor de drept comun din

materia devoluțiunii succesorale).

În ceea ce privește încadrarea

condamnării suferite de autorul petiționarei, în cazurile reglementate de deja constant

evocată Legea cu nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat că se impune efectuarea următoarelor

precizări.

Așa cum rezultă din lecturarea

cu atenție a actului normativ în discuție, acesta cuprinde două ipoteze principale,

urmate de alte două subsidiare: cele principale fiind condamnările cu caracter politic

expres și limitativ prevăzute de art. 1 alin. (2) din Lege, precum și măsurile administrative

abuzive declarate expres de aceeași lege ca având caracter politic în cuprinsul

art. 3.

Ipotezele subsidiare ale

legii vizează alte condamnări cu caracter politic, pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice,

persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme

și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările

ulterioare

[

alin. (3) al art. l],

precum și alte măsuri administrative abuzive, decât cele reglementate de art. 3,

dacă s-a urmărit scopul supra anunțat. În aceste situații, ca o consecință logică,

legea impune constatarea în prealabil a caracterului politic atât al condamnărilor,

cât și al măsurilor administrative nereglementate expres, în condițiile de exigență

ale acestui art.

Acestea fiind spuse, instanța

de apel a constatat că autorul petiționarei, condamnat prin sentința penală nr.

761 din 13 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj, pentru infracțiunea de crimă

de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 1II C. pen., la o pedeapsă

de 8 ani de muncă silnică și 4 ani degradare civică, din care a executat aproximativ

7 ani, se circumscrie ipotezei particularizate de art. l alin. (2) apartenent Legii

cu nr. 221/2009, care enumera expres art. 209 C. pen. din 1936, republicat în

M. Of., Partea I, nr. 48/02.02.1948, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, însăși denumirea infracțiunii comise, coroborată cu considerentele sentinței

penale (din care rezultă cu îndestulătoare evidență că autorul petiționarei urmărea

alături de alte persoane înlăturarea regimului comunist, înscriindu-se într-o organizație

constituită în acest scop) conduc indubitabil la concluzia că, în speță se identifică

o condamnare cu caracter politic expres prevăzută de legiuitor.

Dintre măsurile reparatorii

reglementate de lege, petiționara a optat pentru despăgubiri morale, menționate

de art. 5 lit. a) apartenent aceleeași Legi cu nr. 221/2009. Tribunalul a observat

că deși acest act normativ prevede în mod expres repararea prejudiciului moral cauzat

atât prin condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada de referință a

legii cât și pentru măsurile administrative abuzive cu caracter politic dispuse

în aceeași limită temporală (6 martie 1945-22 decembrie 1989), legiuitorul nu a

stabilit însă nici criterii de individualizare, și nici limite minime/maxime de

cuantificare a acestora, lăsând deplină libertate instanțelor judecătorești în identificarea

unor criterii și mai apoi, aprecierea echivalentului bănesc al prejudiciilor morale.

Natura nepatrimonială

însă a acestora face această sarcină aproape imposibilă. Cu toate acestea, reparația

prejudiciului trebuie să fie integrală, suma de bani fixată ca echivalent bănesc

având scopul nu atât de a repune victima sau descendenții acesteia/ori soțul supraviețuitor

într-o situație similară celei avute anterior, cât de a-i procura satisfacții de

ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Printre criteriile generale

identificate de instanță, în încercarea de a cuantifica aceste prejudicii morale

se număra cele referitoare la importanța valorilor lezate și măsura lezării (în

speță, privarea de libertate prin suportarea unei detenții de aproximativ 4 ani

urmată de doi ani de stabilire a unui domiciliu obligatoriu departe de casă și de

familie), consecințele negative suferite de autorul petiționarei pe plan fizic și

psihic (rezultate din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial

la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate

pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute care influențează

relațiile sociale, onoare, demnitate, reputație) intensitatea percepției consecințelor

vătămării (prin raportare și la nivelul de instruire, de educare al persoanei în

cauză), gradul în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială

(instanța având în vedere toate acele atribute situate în domeniul afectiv al vieții

umane, cum ar fi relațiile familiale, defunctul fiind în detenție la data nașterii

fiicei sale, cele cu prietenii, apropriații).

Toate aceste vătămări

își găsesc expresia cea mai adecvată în durerea morală încercată de victimă și care

nu poate fi decât aproximativ percepută prin intermediul criteriilor anunțate, nicidecum

prin administrarea probei testimoniale (dat fiind caracterul intern, psihic, imposibil

de exteriorizat al acestui prejudiciu moral).

De asemenea, la cuantificarea

despăgubirilor, tribunalul s-a raportat și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (a se vedea cauzele Rotariu contra României, Sabău și Pîrcălab contra României),

observând că aceasta s-a dovedit a fi moderată în acordarea acestora, raportându-se

la situația concretă a fiecărui caz, dar și la caracterul rezonabil al sumei ce

urmează a fi acordată cu acest titlu, pe baze echitabile și în raport cu ideea procurării

unei satisfacții de ordin moral, pe cât posibil susceptibilă a înlocui valorile

lezate.

Față de cele menționate,

Tribunalul a apreciat că suma de 160.000 RON reprezintă o astfel de satisfacție

rezonabilă și proporțională cu prejudiciul moral suferit de autorul petiționarei,

urmând a admite numai în parte demersul judiciar inițiat de aceasta în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței civile

nr. 779 din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5953/30/2009

au declarat apel atât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș.

Pârâtul a criticat sentința

primei instanțe susținând că reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă, deoarece

nu a prezentat un certificat de moștenitor; s-a mai arătat că acest aspect este

de natură a permite și altor moștenitori să solicite despăgubiri; despăgubirile

acordate trebuie să se limiteze la sumele prevăzute în O.G. nr. 62/2010 și prin

raportare la indemnizațiile prevăzute prin Decretul-Lege nr. 118/1990.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș a criticat soluția primei instanțe din perspectiva sumei acordate,

apreciindu-se că aceasta depășește limitele stabilite prin O.U.G. nr. 62/2010.

Sub aspectul calității

procesuale, procurorul, în apelul său, a arătat că această calitate există în persoana

reclamantei.

Prin decizia civilă

nr. 266A din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelurile declarate de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor

acordate la echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro curs de schimb ce se va efectua

la data efectuării plății și a menținut restul dispozițiilor hotărârii.

Examinând apelurile prin

prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. C. proc. civ. combinat

cu art. 1-5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G.

nr. 62/2010, instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul Timiș a reținut

în mod corect că reclamanta G.V. a promovat acțiunea civilă, în calitate de fiică

- descendent de gradul I, a tatălui său O.D., persoană condamnată politic prin sentința

penală nr. 761 din 13 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj, pentru infracțiunea

de crimă și uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 11.1 C. pen.

de la acea dată, la o pedeapsă de 8 ani muncă silnică și 4 ani de degradare civică.

Condamnatul politic a

executat aproximativ 7 ani.

Condamnarea cu caracter

politic se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, respectiv

constituie de drept condamnare cu caracter politic.

Din acest punct de vedere

calitatea procesuală a reclamantei nu poate fi pusă în discuție, aceasta este prevăzută

în mod expres de către lege, reclamanta fiind descendent de gradul I.

Sub aspectul criteriilor

de stabilire a prejudiciului moral, în limite generale, prima instanță a stabilit

aceste criterii, prin raportare la valorile fundamentale ale persoanei, ca dreptul

la viață, libertatea de opinie, dreptul la carieră profesională, etc., după care,

a fost stabilită despăgubirea care se cuvine reclamantei.

Cuantumul despăgubirii

pentru prejudiciul moral a fost apreciat de prima instanță la suma de 160.000 RON,

la data pronunțării sentinței, respectiv 24 martie 2010.

Sub aspectul cuantumului

despăgubirilor, pentru prejudiciul moral suferit, instanța de apel a reținut că,

la data soluționării cauzei, sunt aplicabile disp. art. II din O.U.G. nr. 62/2010,

dispoziții legale care prevăd că, procesele aflate în curs de judecată, în care

nu s-au pronunțat hotărâri definitive, trebuie să se conformeze limitelor de sume

prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009.

Din perspectiva dispozițiilor

legale menționate instanța de apel a reținut că pentru prejudiciul moral suferit

de către reclamantă acesteia i se cuvin despăgubiri la limita sumei de 5.000 euro,

plafon maxim prevăzut de către actul normativ menționat.

Acordarea limitei maxime

prevăzute de lege se justifică prin caracterul condamnării politice a tatălui său

și prin durata pedepsei aplicate respectiv aceia de 8 ani muncă silnică.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termen legal reclamanta G.V. și pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș.

În dezvoltarea criticilor

de recurs formulate pârât se arătă următoarele:

Este greșită soluția instanței

de fond și apel, în ceea ce privește reținerea calității procesuale active a reclamantei.

În acest sens solicită

constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei în speță în ceea ce

privește daunele morale solicitate pe urma antecesorului acesteia.

Așa cum a arătat și în

fața instanței de fond, reclamanta nu a făcut dovada calității sale de succesor

în drepturi după defunctul O.D.

Este adevărat că reclamanta

în speță este fiica defunctului O.D., însă apreciază că aceasta nu este îndreptățită

la despăgubirile solicitate și admise în parte de către instanță câtă vreme nu dovedit

calitatea sa de succesor al acestuia.

În acest sens arătă faptul

că potrivit art. 669 C. civ. „copiii sau ascendenții lor succed tatălui, mamei,

și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite

căsătorii. Ei succed părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați

după propriul lor drept”.

Prin urmare, câtă vreme

reclamanta nu a făcut dovada faptului că a acceptat succesiunea după tatăl său apreciază

că aceasta nu are calitate procesuale activă în cauză.

Mai mult decât atât apreciază

că, acordarea daunelor morale nu se poate realiza pentru prejudiciul suferit de

tatăl reclamantei (pentru una corespunzătoare), întrucât daunele morale sunt de

natură personală, prejudiciul moral privește exclusiv victima, potrivit criteriului

naturii sale intrinseci. Așa încât apreciază că instanța greșit a reținut că reclamanta

poate să cuantifice suferința tatălui ei decedat și a cere, în consecință daune

morale pentru acesta, întrucât singurii care ar fi putut să demareze această acțiune

în opinia sa sunt doar cei care, la propriu au suferit de pe urma măsurilor administrative

abuzive a condamnării.

Prin urmare, apreciază

că instanța de fond a reținut eronat calitatea procesuală activă a reclamantei în

prezenta cauză, fiind îndreptățită la a solicita despăgubiri pentru prejudiciul

suferit de tatăl ei O.D., câtă vreme instanța nu i-a pus în vedere acesteia să depună

înscrisuri din care să rezulte faptul că este singura descendentă ori rudă a antecesorului

menționat în acțiune respectiv certificatul de moștenitor al acestuia.

Formulează această cerere,

întrucât dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 arată că orice persoana

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia

până la gradul al II-lea poate solicita instanței în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei și obligarea statului la (...)".

Astfel că, prin această

lege se prevede posibilitatea acordării despăgubirilor pentru toți moștenitorii

până la gradul al II-lea, inclusiv având aceeași antecesori, prin stabilirea unui

cuantum total ce reprezintă despăgubirile solicitate pentru toți descendenții împreună

nu pentru fiecare moștenitor în parte.

Pe fond apreciază că instanța

a admis în mod greșit acțiunea reclamantei pe de o parte motivat de faptul că este

fiica decedatului O.D. câtă vreme nu a făcut dovada calității sale de succesor,

iar pe de altă parte datorită faptului că prin hotărârea nr. 13 din 22 iunie 1990

emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 și s-a acordat petiționarului

O.D. deja o indemnizație lunară.

Mai mult decât atât, apreciază

că în speța se impune admiterea prezentului recurs având în vedere și faptul că

prevederile legale în baza cărora instanța și-a motivat soluția au fost declarate

neconstituționale.

După cum se poate observa

instanța de fond argumentează soluția pronunțată bazându-se pe faptul că reclamanta

G.V. este fiica dcedatului O.D. condamnat politic în perioada 1950-1957 și pe faptul

că acestuia i-a fost recunoscută în temeiul O.G. nr. 214/1999 calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă, și nicidecum pe probe din care să rezulte dreptul reclamantei

de a primi despăgubirile solicitate și încă în cuantumul stabilit de instanța de

fond.

Prin urmare apreciază

că tatăl reclamantei a beneficiat deja de o arie de măsuri reparatorii oferite de

Decretul-Lege nr. 118/1990, concretizate în recunoașterea vechimii în muncă, potrivit

art. 1 astfel încât fiecare an de atenție sau internare se va considera un an

și sase luni de vechime în muncă; dreptul la o indemnizație de 100 RON pentru fiecare

an de detenție, strămutare ori prizonierat (...); scutirea de la plata taxelor și

impozitelor locale; asistența medicală și medicamente în mod gratuit prioritar,

atât în tratament ambulatoriu cât și în timpul spitalizărilor, transport urban gratuit;

douăsprezece călătorii gratuite pe an, pe calea ferată română clasa I; un bilet

pe an gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică; scutire de la

plata taxelor de abonament pentru radio și televizor, prioritate la instalarea unei

locuințe din fondul locativ de stat; prioritate la acordarea de către unitățile

C.E.C. de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuințe

de proprietate personală.

În completare, O.G.

nr. 214/1999 prevede că persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

beneficiază de: restituirea în condițiile legii a proprietăților confiscate în natură

sau dacă aceasta nu este posibilă, în echivalent, drepturile prevăzute de Decretul-Lege

nr. 118/1990 cu modificările ulterioare; acordarea cu prioritate de ordine și medalii;

atribuirea în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art. 1 unor străzi,

parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice; orice alte drepturi prevăzute de

legi speciale", astfel încât prin toate reglementările legale sus-citate, Statul

Român a urmărit, în condițiile art. 998 C. civ., repararea integrală atât a daunelor

morale cât și a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat in situațiile

prevăzute de Legea nr. 221/2009, reparație de care a beneficiat și tatăl reclamantei.

Având în vedere cele de

mai sus solicită să fie admis recursul așa cum a fost formulat, și în consecință

să fie modificată în parte decizia civilă nr. 266/A din 09 septembrie 2010 pronunțată

de către Curtea de Apel.

Timișoara respectiv sentința

civilă pronunțată de către Tribunalul Timiș în sensul de a constata lipsa calității

procesuale active a reclamantei în speță, iar pe fond solicită să fie respinsă acțiunea

acesteia în totalitate ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea criticilor

de recurs formulate reclamanta G.V. a arătat următoarele:

Cuantumul despăgubirilor

morale stabilite de către prima instanță raportat la suferințele suportate de către

defunctul său tată O.D., fost deținut politic, condamnat prin sentința nr. 761 din

13 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de

crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209. pct. III C. pen., la

executarea pedepsei de 8 ani de muncă silnică și 4 ani degradare civică, au fost

corect stabilite, astfel încât modificarea acestora raportată la modificările aduse

Legii nr. 221/2009 prin O.G. nr. 62/2010 sunt nelegale și fără un fundament.

Atâta timp cât criteriile

după care au fost cuantificate despăgubirile la suma totală de 150.000 RON de către

prima instanță, sunt întrunite în cauză, modificarea cuantumului acestora în baza

unei ordonanțe (atacată la Curtea Constituțională pentru neconstituționalilate),

adică printr-un act normativ inferior legii (ordonanța guvernului nu are valoarea

juridică egală sau superioară legii, fiind emisă de către organul executiv, Guvernul

României și nu de către organul legislativ, Parlamentul României) pare ca fiind

făcută cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului și principiilor constituționale.

În concluzie, modificarea

hotărârii primei instanțe s-a făcut în mod nelegal, instanța de apel dând eficiență

juridică unui act normativ neconstituțional.

Solicită a se avea în

vedere la judecarea recursului și următoarele împrejurări:

Antecesorul său a fost

arestat la data de 15 noiembrie 1950 și a fost eliberat în data de 20 iulie 1957

din Penitenciarul G. De la această dată, antecesorului său tată i s-a stabilit domiciliul

obligatoriu pentru o durată de 24 luni în localitatea R., raionul F., regiunea Constanța.

Ulterior ridicării restricțiilor domiciliare, la data de 05 iunie 1958, antecesorul

său tată s-a stabilit în comuna U., raionul S.S., Oradea, intezicându-i-se să revină

la vechiul domiciliu în satul D., comuna I., revenierea făcându-se în jurul anilor

1980.

Recurenta precizează că

s-a născut la data la care antecesorul său tată era arestat preventiv de către Parchetul

Tribunalului Militar Cluj, iar la data l-a care s-a întors la domiciliul în S.S.,

avea vârsta de 8 ani. Până la această vârstă nu și-a cunoscut tatăl decât în fotografii,

astfel încât a avut mult de suferit, făcând primii pași în viață fără suportul moral

al tatălui său, iar acesta la rândul său a fost traumatizat prin izolarea de familie

pe o perioadă mare de timp.

Face precizarea că datorită

arestării și condamnării antecesorului său, a fost privată de o copilărie normală,

de un acces la o educație conform aspirațiilor sale, dar nu în ultimul timp, a fost

privată de un mediu familiar firesc, fiind crescută doar de mamă. De altfel, îngrădiriile

nu s-au oprit odată cu eliberarea tatălui său, ci au continuat până la evenimentele

din decembrie 1989.

Cuantumul prejudiciilor

morale decurg din lezarea integrității fizice (ca urmare a batăior primite de la

Securitate, în arest și în Penitenciar) și psihice, care avut drept consecință vătămarea

sănătății, dureri ce s-au resimțit cu ajutorul creierului. Din durata mare a privării

de libertate și a izolării antecesorului său de familie, rezultă durerile psihice

suportate de către antecesorul său, ca urmare a intervalului scurs de la data arestării

și până la cea a eliberării și ulterior, până la reîntoarcerea în sânul familiei,

traume și dureri ce au fost foarte mari, care prin intensitatea și persistența lor

au suprimat orice activitate normală, ducând la necesitatea administrării cu produse

farmaceutice de calmare pe tot restul vieții. La stabilirea acestor prejudicii solicită

să se aibă în vedere și vârsta arestatului (34 ani), sexul, împrejurări ce au implicat

traume psihice determinate de conștiința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare

vârstei și nației sociale, coraborate cu imposibilitatea oferirii sprijinului familiei

și necunoașterii ei, decât la vârsta de 8 ani. Leziunile suferite au determinat

modificări majore, esențiale în structura psihică a antecesorului său tată, având

în vedere că membrii familiei sale ar avea de suferit (și am suferit) pe tot restul

vieții.

Face precizarea că nu

a beneficiat de nici un ajutor financiar sau de alta natură conferit de Decretul-Lege

nr. 118/1990, privind persecutarea din motive politice cu începere de la 06 martie

45.

În drept, invocă prev.

art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., art. 998-999 C. civ., art. 5. alin. (1) lit.

a) din Legea  nr. 221/2009.

Recursurile sunt fondate

pentru următoarele aspecte.

Înalta Curte reține a

fi nefondată critica pârâtului referitoare la lipsa calității procesuale active

a reclamantei de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

În acest sens dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 menționează expres care sunt categoriile

de persoane beneficiare a drepturilor recunoscute de lege, respectiv persoana care

a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic iar după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea.

Din interpretarea acestor

dispoziții rezultă că legea nu condiționează calitatea procesuală activă a soțului

sau a descendenților, de acceptarea sau neacceptare succesiunii autorului lor, persoana

persecutată politic decedată la data intrării în vigoare a legii.

De asemenea, este nefondată

și susținerea recurentului-pârât referitoare împrejurarea că acordarea daunelor

morale nu se poate realiza pentru prejudiciul suferit de tatăl reclamantei, întrucât

daunele morale sunt de natură personală, prejudiciul moral privind exclusiv victima,

potrivit criteriului naturii sale intrinseci, întrucât dreptul reclamantei de a

solicita daune morale în calitate de descendent este recunoscut expres de lege.

O altă problemă juridică

ce trebuie clarificată este aceea dacă reclamanta se mai poate prevala de dispozițiile

Legii nr. 221/2009, în condițiile în care Curtea Constituțională, după ce a declarat

neconstituțională plafonarea instituită de O.U.G. nr. 62/2010 prin Decizia nr. 1354/2010,

a declarat, neconstituționale și prevederile Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește

posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferințele încercate de persoanele

condamnate politic, soțiile acestora precum și de descendenții acestora, până la

gradul al doilea inclusiv (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1358/2010).

Deciziile Curții Constituționale

au forța unei legi, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, acest efect

fiind clar precizat în Constituția României însă, în Constituția României, se regăsește

și principiul neretroactivității legii, reflectat de conținutul art. 15 alin.

(2).

Or, dacă nu se contestă

puterea de lege a deciziilor Curții Constituționale la data publicării acestora,

aceste decizii nu se pot situa în afara principiului neretroactivității legii, pentru

că, în caz contrar, s-ar conferi Deciziilor Curții Constituționale o forță juridică

ce depășește interdicția instituită în art. 15 alin. (2) din Constituție și se situează

deasupra unui principiu fundamental, considerat în mod expres de Constituție în

acest sens.

În privința proceselor

deja declanșate la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale,

această decizie nu este aplicabilă, situația fiind identică cu cea în care o lege

pe care se întemeiază o cerere de chemare în judecată, se modifică în timpul judecății,

iar respectiva modificare nu poate fi avută în vedere în raport de data sesizării

instanței de judecată.

De altfel, în lumina dispozițiilor

dreptului fundamental reprezentat de principiul neretroactivității, însuși textul

art. 147 alin. (4) din Constituția României trebuie interpretat în sensul că deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii, doar pentru acele raporturi juridice care

nu au fost deduse încă judecății.

Cu atât mai mult, atunci

când a fost pronunțată o hotărâre, cum este cazul prezentei cauze, schimbarea soluției

pronunțate în respectiva cauză, pe baza unei decizii a Curții Constituționale, ar

încalcă în mod flagrant principiul neretroactivității legii, decizia Curții Constituționale

având forța unei legi.

Pe de altă parte Curtea

reține că în măsura în care s-ar considera că efectele deciziei Curții Constituționale

se aplică retroactiv, s-ar aduce atingere dreptului reclamantei recunoscut de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează fiecărei persoane

dreptul ca o instanță judecătorească să poată fi sesizată cu privire la orice contestație

privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.

A considera că efectele

Deciziilor Curții Constituționale își produc efectele și în speță, cu consecința

modificării sentinței apelate și respingerii acțiunii promovate de reclamantă ar

însemna să se accepte ingerința statului în dreptul de acces al reclamantei la o

instanță judecătorească, care nu este proporțională cu scopul urmărit.

Astfel din momentul intrării

în vigoare a Legii nr. 221/2009, lege care îi recunoștea reclamantei dreptul la

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său ca urmare a măsurii condamnării

cu caracter politic, statul garanta beneficiarului acestui drept, accesul la o instanță

de judecată garanție conferită și de art. 21 din Constituție.

Nu este posibil ca același

stat pe parcursul derulării procesului să intervină legislativ, inițial pentru a

limita cuantumul acestor despăgubiri prin O.U.G. nr. 62/2010, iar ulterior prin

intermediul Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate a

propriilor acte normative, cu scopul influențării soluționării judiciare a unui

litigiu în care este parte.

Prin intervenția decisivă

pentru a orienta în favoarea sa soluția procesului în care este parte, statul a

încălcat principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituție și a adus atingere dreptului reclamantei garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție.

Pe de altă parte

Înalta Curte reține că, a considera că O.U.G. nr. 62/2010 își produce efectele și

în speță, cu consecința modificării sentinței apelate în sensul modificării cuantumului

despăgubirilor acordate de prima instanță în raport de plafonarea impusă de acest

act normativ, așa cum a reținut instanța de apel, ar însemna să se accepte ingerința

statului în dreptul de acces al reclamantei la o instanță judecătorească, care nu

este proporțională cu scopul urmărit.

Când există o lege, cum

este cazul Legii nr. 221/2009, în forma ei inițială, care recunoaștea reclamantei

dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate la art. 5, nefiind nevoie

de adoptarea unei legi ulterioare care să detalieze dispoziții existente în legea

deja aflată în vigoare sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce pot fi solicitate,

se poate afirma, în raport de constatările Curții de la Strasbourg în cauza Klaus

și Iouri Kiladye împotriva Georgiei, că subzista o speranță legitimă a reclamantei

de a-și vedea judecată acțiunea în raport de dispozițiile legale în vigoare la data

sesizării instanței cu acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar.

Pentru toate aceste considerente

Înalta Curte în temeiul

disp.

art. 312

alin. (3) C. proc. civ. raportat la

disp. art. 304

pct. 9 C. proc. civ., admite recursurile,

casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta Giurgiu Veronica și pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei civile nr. 266A din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Casează decizia și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2011.