ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 5 ianuarie 2010, D.E. a solicitat, în

temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P., să se

constate caracterul politic al condamnării tatălui său B.I. și să se oblige

pârâtul la plata unor despăgubiri morale în echivalentul în lei la data plății

efective a sumei de 850.000 euro.

Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin sentința nr. 2006/ PI din 6 septembrie 2010, a admis în parte cererea

în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș și l-a obligat pe

pârât să-i plătească reclamantei 5.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit de tatăl său, B.I., ca urmare a condamnării cu caracter politic.

A obligat pe pârât să-i plătească reclamantei 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat, analizând cererea reclamantei în raport de

probatoriul administrat si de prevederile legale în materie, că aceasta este

întemeiată în parte, întrucât tatăl reclamantei, B.I. a fost condamnat, la 10

ani temniță grea, 4 ani degradare civică si confiscarea averii, pentru crima de

uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 pct. III C. pen. din

1936, în baza sentinței nr. 1225/1951 pronunțată de Tribunalul Militar

Timișoara în dosarul nr. 869/1951, pedeapsa fiind executată efectiv in

Penitenciarele Gherla si Aiud.

Ca atare, în baza art.

1 și următoarele din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată și

completată prin O.U.G. nr. 62/2010, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei

și a fost obligat pârâtul să-i plătească acesteia 5000 euro despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit de tatăl său ca urmare a condamnării cu caracter

politic menționată, suma fiind în cuantumul maxim cuvenit descendenților de gradul

I, conform art. I din O.U.G. nr. 62/2010. A fost astfel respinsă, implicit, ca

nefondată, excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, invocată de pârât.

Fiind în culpă

procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să-i

plătească reclamantei și 1000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 537/

A din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul

declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș împotriva aceleiași

hotărâri, pe care, rejudecând, a schimbat-o în tot, în sensul că a respins

acțiunea.

Examinând apelurile

în condițiile prevăzute de art. 287 și următoarele C. proc. civ., coroborat cu art.

5 din Legea nr. 221/2009 și prin prisma deciziilor nr. 1354 din 20 octombrie

2010 și nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea Constituțională în

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate cu privire la Legea nr. 221/2009,

s-au reținut următoarele:

Reclamanta a criticat

hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului sumei acordate, precum și

sub aspectul nereținerii petitului privind caracterul politic al condamnării

tatălui său, B.I.

Caracterul politic al

condamnării este prezumat de lege, autorul reclamantei fiind condamnat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 209 din fostul C. pen.

Sub aspectul

cuantumului sumei, de asemenea, apelul reclamantei a fost găsit neîntemeiat,

deoarece prin efectele deciziei Curții Constituționale a dispărut în totalitate

temeiul juridic al acțiunii.

Pentru cele arătate

mai sus, apelul reclamantei a fost respins.

Referitor la apelul

declarat de către pârât, deși acesta are o motivare care, sub anumite aspecte,

excede cadrului Legii nr. 221/2009, în linii generale, s-a reținut că este în

concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Prin Decizia

nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință

lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor

judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată

neconstituțională.

Față de

motivarea și mai ales de soluția Curții Constituționale, instanța de apel a

constatat că, în speță, la data soluționării apelului nu mai există temeiul

juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat și admis

acțiunea de către prima instanță de judecată.

S-a

constatat că nu poate subzista nici susținerea că anterior deciziei Curții

Constituționale, reclamanta ar fi fost proprietara unui „bun”, în sensul art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., prin aceea că prima instanță a dat

o soluție de admitere totală sau parțială a acțiunii, deoarece pretinsul drept

este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales,

izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială, respectiv

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Fiind

declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa

unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către

legiuitorul intern, acțiunea reclamantei cât și soluția judiciară întemeiată pe

acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

Dreptul

de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran

al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca

obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu

poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu

normele de drept comun.

De aceea,

s-a reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de

lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii

civile de drept comun, ori, în prezenta cauză, dreptul pretins în justiție este

unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special,

derogatorii de la dreptul comun.

Decizia

Curții Constituționale, de la data publicării sale în M. Of., este obligatorie

pentru instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea apelului

declarat de către pârât, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii

atacate și, desigur, al acțiunii introductive.

Cum acest temei

juridic bazat pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a fost

declarat în afara ordinii constituționale și nu mai poate produce efecte

juridice, în exercitarea controlului de legalitate, curtea a respins apelul

declarat de reclamantă și a admis apelul pârâtului.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamanta D.E., întemeiat pe motivele de

nelegalitate cuprinse la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, admiterea

acțiunii, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său

și obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

A solicitat a se

observa că motivarea instanței de apel se bazează în principal pe Decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010, care însă nu îi poate fi aplicată,

întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii, precum și

dispozițiile art. 147 din Constituția României.

Astfel, potrivit

principiului enunțat, consacrat prin art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din

Constituție, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul

Legii nr. 221/2009 s-a născut dreptul la acțiune pentru a solicita despăgubiri,

inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, astfel că actul

normativ în vigoare la data formulării cererii este aplicabil pe tot parcursul

judecății, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și

jurisprudența C.E.D.O.

A arătat că

respectivul principiu constituie un factor de stabilitate a circuitului civil

și a precizat totodată că prin chiar jurisprudența Curții Constituționale s-a

statuat respectarea principiului egalității în fața legii care presupune

instituirea unui tratament legal pentru situații care, în funcție de scopul

urmărit, nu sunt diferite.

A considerat că aspectul

neintervenției puterii legiuitoare în sensul modificării legii nu poate fi imputabil

reclamanților și nu poate constitui un temei legal de respingere a cererilor

acestora, fiind obligatoriu ca acestea să fie judecate în acord cu prevederile

constituționale și internaționale.

A solicitat a se

reține că acțiunea introductivă de instanță are ca temei juridic și

dispozițiile C.E.D.O., ratificată de România în 1994, invocând și prevederile art.

6 din aceasta.

Totodată, a înțeles a

se prevala și de practica instanțelor judecătorești în materie, arătând că au

fost pronunțate soluții prin care s-au dat câștig de cauză reclamanților, prin

prisma legislației în vigoare la data înregistrării cererilor introductive.

Recursul este fondat

în parte, urmând a fi admis sub aspectul constatării caracterului politic al

condamnării suferite de autorul reclamantei, reținându-se totodată și

împrejurarea că Legea nr. 221/2009 nu a făcut obiectul, în integralitatea ei,

excepției de neconstituționalitate și nu a fost declarată, în totalitate,

neconstituțională printr-o decizie a organului jurisdicțional constituțional.

Nu pot fi primite

însă criticile privitoare la îndreptățirea reclamantei la acordarea daunelor

morale, în raport de considerentele ce succed:

Problema de drept

care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), aspectul care se impune a fi

analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al

deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii (M. Of. nr. 789/7.11.2011),

dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.

330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din constituție, este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea

că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă

expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea

ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă

un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.,

câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acesteia.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, se va admite recursul reclamantei, se va modifica în parte

decizia și se va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului, care va fi schimbată, în sensul că admiterea în parte a acțiunii

vizează constatarea caracterului politic al condamnării, menținându-se

celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei nr. 537/ A din 10 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte

decizia atacată și admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr.

2006/ PI din 6 septembrie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care o

schimbă, în sensul că admiterea în parte a acțiunii vizează constatarea

caracterului politic al condamnării.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.