ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4420/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 7 octombrie 2009 reclamanta A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 500 milioane euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său decedat, D.M.I. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că tatăl său a fost condamnat politic în anul 1951 la 20 de ani muncă silnică, din care a executat 13 ani, fiind eliberat în anul 1964 din Penitenciarul A. Din cauza terorii exercitate de regimul comunist prin intermediul agenților de securitate, tatăl reclamantei a fost nevoit să stea ascuns în munți 3 ani începând cu anul 1948 și până în anul 1952, când a fost prins și condamnat.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009. Printr-o cerere scrisă depusă la dosarul cauzei ulterior, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor inițiale de la 5.000.000 euro la 12.600.000 RON. Prin sentința civilă nr. 399 din 14 octombrie 2010 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro echivalent în RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului său, D.M.I.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Potrivit sentinței nr. 965 din data de 04 septembrie 1951, pronunțată de către Tribunalul Militar Timișoara, autorul reclamantei D.M.I. a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 8 ani de degradare civică și confiscarea averii și 5.000 RON cheltuieli de judecată pentru crima de uneltire contra ordinei potrivit dispozițiilor art. 209 pct. III C. pen., art. 25 C. pen. modificat cu Decret nr. 192/1950 și art. 58 C. pen., sentința fiind menținută prin respingerea recursului prin deciziunea nr. 4.004 din data de 13 noiembrie 1951 a Curții Militare de Casare și Justiție. Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R.

nr. 716/1966, a fost grațiat autorul reclamantei de pedeapsa complimentară a confiscării averii, fiindu-i restituită parte din casa confiscată potrivit bunurilor confiscate din procesul-verbal datat 22 octombrie 1951. Autorul reclamantei a executat pedeapsa de 13 ani din cei 20 de ani la care a fost condamnat, efectuând executarea pedepselor în Penitenciarul T. și A. - colonia N., potrivit înscrisurilor depuse la dosar. Faptele pentru care a fost privat de libertate autorul reclamantei fac parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic și pentru care reclamanta poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudicial moral suferit prin condamnare de către tatăl său potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În privința cuantumului despăgubirilor, Tribunalul a apreciat că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a daunelor morale, imposibil de echivalat bănește, în schimb, va acorda reclamantei pentru autorul său o indemnitate cu caracter compensatoriu, pentru că ceea ce trebuie evaluată în realitate este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora, are caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, iar modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 62 din 30 iunie 2010. La stabilirea întinderii daunelor morale, s-au luat în considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea a fost admisă în limita sumei de 5.000 euro echivalent în RON la data plății efective. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A.V., nemulțumită de cuantumul despăgubirilor bănești acordate, ca daune morale, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că statul nu poate fi obligat la plata daunelor morale, având în vedere că prin Decret-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparația morală pentru daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de alta cuantumul daunelor morale este exagerat și pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât s-au acordat daune morale reclamantei și s-au stabilit despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceste dispoziții fiind declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, a Curții Constituționale. Prin decizia nr. 227 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantei și a admis apelurile Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost contestate de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, care a fost soluționată prin Decizia nr. 1358, pronunțată de Curtea Constituțională, la data de 21 octombrie 2010. Prin această hotărâre, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. Această Decizie a Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, iar, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of., în data de 15 noiembrie 2010, astfel că, potrivit dispozițiilor legale de mai sus, începând cu această dată, dispoziția art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situația în care în termen de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, acestea să își înceteze efectele juridice. Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de această decizie, Parlamentul nu a adoptat alte dispoziții legale referitoare la Legea nr. 221/2009, care să fie în acord cu dispozițiile Constituției, prevederile acestei legi își încetează efectele juridice.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a indica vreo critică și susținând că se va adopta un text de lege care să înlocuiască dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. La termenul de judecată din 14 iunie 2012 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente: În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fraze și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Or, din perspectiva celor expuse, este de reținut că recurenta nu face critici propriu-zise la adresa hotărârii recurate. Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 , lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva deciziei civile nr. 221 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I c ivilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.