ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4420/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 7 octombrie 2009

reclamanta A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 500

milioane euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea cu caracter politic a tatălui său decedat, D.M.I.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că tatăl

său a fost condamnat politic în anul 1951 la 20 de ani muncă silnică, din care

a executat 13 ani, fiind eliberat în anul 1964 din Penitenciarul A.

Din cauza terorii exercitate de regimul comunist prin

intermediul agenților de securitate, tatăl reclamantei a fost nevoit să stea

ascuns în munți 3 ani începând cu anul 1948 și până în anul 1952, când a fost

prins și condamnat.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.

221/2009.

Printr-o cerere scrisă depusă la dosarul cauzei

ulterior, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor inițiale de la

5.000.000 euro la 12.600.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 399 din 14 octombrie 2010

Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea civilă precizată

formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei

de 5.000 euro echivalent în RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului său, D.M.I.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit sentinței nr. 965 din data de 04 septembrie 1951,

pronunțată de către Tribunalul Militar Timișoara, autorul reclamantei D.M.I. a fost

condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 8 ani de degradare civică și confiscarea

averii și 5.000 RON cheltuieli de judecată pentru crima de uneltire contra ordinei

potrivit dispozițiilor art. 209 pct. III C. pen., art. 25 C. pen. modificat cu

Decret nr. 192/1950 și art. 58 C. pen., sentința fiind menținută prin respingerea

recursului prin deciziunea nr. 4.004 din data de 13 noiembrie 1951 a Curții Militare

de Casare și Justiție.

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 716/1966,

a fost grațiat autorul reclamantei de pedeapsa complimentară a confiscării averii,

fiindu-i restituită parte din casa confiscată potrivit bunurilor confiscate din

procesul-verbal datat 22 octombrie 1951.

Autorul reclamantei a executat pedeapsa de 13 ani din

cei 20 de ani la care a fost condamnat, efectuând executarea pedepselor în Penitenciarul

T. și A. - colonia N., potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Faptele pentru care a fost privat de libertate autorul

reclamantei fac parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 221 din 02 iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic

și pentru care reclamanta poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri

pentru prejudicial moral suferit prin condamnare de către tatăl său potrivit

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În privința cuantumului despăgubirilor, Tribunalul a apreciat

că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter

aproximativ, având în vedere natura neeconomică a daunelor morale, imposibil de

echivalat bănește, în schimb, va acorda reclamantei pentru autorul său o indemnitate

cu caracter compensatoriu, pentru că ceea ce trebuie evaluată în realitate este

despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.

Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea

unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative

asimilate acestora, are caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite

prin legile anterioare, iar modalitatea practică de reparare a prejudiciului este

stabilită de legiuitor prin art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010.

La stabilirea întinderii daunelor morale, s-au luat în

considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța

valorilor morale lezate, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente

și echitabile, cererea a fost admisă în limita sumei de 5.000 euro echivalent în

RON la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta

A.V.,

nemulțumită de cuantumul despăgubirilor

bănești acordate, ca daune morale, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că statul nu

poate fi obligat la plata daunelor morale, având în vedere că prin Decret-Lege

nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparația morală pentru

daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de alta cuantumul daunelor

morale este exagerat și pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât

s-au acordat daune morale reclamantei și s-au stabilit despăgubiri în temeiul

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceste dispoziții fiind declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, a Curții Constituționale.

Prin decizia nr. 227 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins apelul reclamantei și a admis apelurile Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost contestate de stat, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate,

care a fost soluționată prin Decizia nr. 1358, pronunțată de Curtea Constituțională,

la data de 21 octombrie 2010.

Prin această hotărâre, a fost admisă excepția de neconstituționalitate

ridicată de Statul Român și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) Teza

I

din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. Această

Decizie a Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, iar, potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale

își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest

interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept.

Decizia Curții Constituționale a fost publicată în M.

Of., în data de 15 noiembrie 2010, astfel că, potrivit dispozițiilor legale de mai

sus, începând cu această dată, dispoziția art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situația în care în termen

de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile

Constituției, acestea să își înceteze efectele juridice.

Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în

M. Of. a Deciziei Curții Constituționale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de

această decizie, Parlamentul nu a adoptat alte dispoziții legale referitoare la

Legea nr. 221/2009, care să fie în acord cu dispozițiile Constituției, prevederile

acestei legi își încetează efectele juridice.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fără a indica vreo critică și susținând că se va adopta un text de lege

care să înlocuiască dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

La termenul de judecată din 14 iunie 2012 Înalta

Curte a invocat excepția nulității recursului,

dat fiind că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi

încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță,

potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest

aspect.

Față de excepția invocată din oficiu Înalta Curte apreciază

că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:

În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici

propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune

indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată

și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea

de fraze și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct

de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică

susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în

recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Or, din perspectiva celor expuse, este de reținut că recurenta

nu face critici propriu-zise la adresa hotărârii recurate.

Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv

al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile formulate de recurent nu se circumscriu

acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

,

lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva deciziei civile nr. 221 din 18

aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

I c

ivilă, și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.