ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4405/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4405/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data de

18 noiembrie 2009

reclamantele T.A. și T.P.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

penală cu caracter politic suferită de tatăl (bunicul) P.A., în favoarea

reclamantei T.P. - fiică - 500.000 euro plus 3.000 euro echivalentul valorii

bunurilor confiscate ca urmare a condamnării, în favoarea reclamantei T.A. -

nepoată de fiică 300.000 euro cu cheltuieli de judecată. Prin precizarea de

acțiune de la data de 29 iunie 2010 s-a renunțat la despăgubirile materiale.

În drept au invocat dispozițiile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 1043 din 09 iulie 2010, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a

admis

în parte cererea precizată a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei

de 5.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui reclamantei, P.A., a luat act

de renunțarea reclamantelor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la

plata echivalentului valorii bunurilor confiscate și a obligat pârâtul la plata

către reclamanta T.P. a sumei de 582 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut

că prin sentința penală nr. 436 din 17 octombrie 1956, pronunțată de Tribunalul

Militar Constanța, autorul reclamantelor, P.A., a fost condamnat la pedeapsa de

8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea

de agitație publică, prevăzută de art. 327 alin. (3) C. pen. din 1953. S-a reținut

în considerentele sentinței penale menționate că P.A. a fost un dușman al Gospodăriei

Agricole Colective, a avut o atitudine ostilă față de colectivizare și a instigat

cetățenii la ură și la refuzul de a mai lucra în colectiv.

Tribunalul a apreciat că autorul reclamantelor a suferit

în mod categoric un prejudiciu moral, ca urmare a condițiilor inumane și degradante

din perioada detenției, care i-au afectat în mod iremediabil sănătatea și i-au curmat

viața.

S-a constatat că reclamantele au calitatea de descendente

ale defunctului P.A., dar numai reclamanta T.P., în calitate de fiică a defunctului

P.A., este îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit de autorul său

ca urmare a condamnării cu caracter politic, având în vedere că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 conferă calitate procesuală activă

descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, după decesul persoanei care a

făcut obiectul condamnării cu caracter politic, în vederea obținerii de despăgubiri

în numele autorului.

Reclamanta T.A. nu este îndreptățită la repararea prejudiciului

bunicului său, atât timp cât despăgubirea se acordă mamei sale, T.P., fiica defunctului.

Reclamantele nu au solicitat despăgubiri în nume propriu ci în numele autorului

lor decedat, astfel încât numai reclamanta T.P., în calitate de descendent de gradul

I, este îndreptățită la acordarea despăgubirilor, nu și fiica sa.

Reținând că sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de

art. 1 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a admis în

parte cererea precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei

de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său, P.A.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a avut în vedere faptul că autorul reclamantei

a fost lipsit de libertate pentru o perioadă de 3 ani, fiind supus unor suferințe

fizice și psihice majore, datorate condițiilor inumane de detenție și decedând în

închisoare. S-a ținut cont totodată de importanța valorilor morale lezate, respectiv

libertatea, sănătatea și în final viața autorului reclamantelor.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ., Tribunalul a luat act de renunțarea reclamantelor la capătul de cerere privind

obligarea pârâtului la plata echivalentului valorii bunurilor confiscate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,Tribunalul a obligat

pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei de 582 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariul de avocat, achitat potrivit chitanței din

23 decembrie 2009 și contravaloarea transportului.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamantele,

pârâtul și Ministerul Public

- Parchetul

de pe lângă Tribunalul București.

Apelantele - reclamante T.A. și T.P. au criticat sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței

în parte și drept consecință, să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata sumei de 2.000.000 euro în favoarea reclamantei T.P.

și 1.000.000 euro în favoarea reclamantei T.A., precum și la plata cheltuielilor

de judecată făcute în apel, pentru următoarele motive:

Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a criticat sentința arătând că trebuia să se rețină incidența în cauză

a deciziei referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010,

instanța nemaiputând acorda în acest caz vreo sumă de bani cu titlu de daune morale.

Apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice a criticat sentința ca fiind netemeinică și nelegală solicitând admiterea

apelului, așa cum a fost formulat și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul

respingerii acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că acțiunea

este legală și temeinică, pe fondul cauzei, s-a apreciat că suma de 5.000 euro reprezentând

despăgubiri morale pentru perioada de 3 ani închisoare petrecută de tatăl reclamantei

T.P. în închisorile comuniste, este exagerat de mare.

Prin decizia nr. 448A din 27 aprilie 2011 Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins apelul reclamantelor, a admis apelurile pârâtului

și Ministerului Public Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a schimbat

în parte sentința în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având

ca obiect acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța această decizie instanța a analizat

sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 296 C. proc. civ. și

de Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea Constituțională,

definitive și obligatorii, conform art. 31 din Legea nr. 47/1992.

Urmare sesizării Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și

soluționării acestei excepții prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie

2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt

neconstituționale.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată: „decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege

sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din

Constituție: "Dispozițiile din legile (...) constatate ca fiind neconstituționale

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Cum aceste Decizii nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie

2010 au fost publicate în M. Of. nr. 807/3.12.2010 iar până la data soluționării

cauzei, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o

punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța

de apel nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii

în prezenta cauză.

Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1

1

)

din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din

același articol, Curtea Constituțională a constatat că trimiterile la lit. a)

alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea

art. 5 alin. (1) lit. a) Teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Curtea Constituțională a analizat prevederile actelor

normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele

persecutate din motive politice în perioada comunistă și a constatat că există două

norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate.

Curtea Constituțională a constatat că prin art. 5

lit. a) din Legea nr. 221/2009, scopul urmărit de legiuitor este identic celui prevăzut

de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea

de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din

Decretul-Lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009.

Deși despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada

comunistă ar trebui să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea

și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative, Curtea

Constituțională a constatat că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate,

având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-Lege nr.

118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Prin Decretul-Lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit

condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei

reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una

dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile

art. 1 alin. (3) din Constituție.

Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile

de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să

nu creeze noi nedreptăți (hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pine

contra Cehiei, hotărârea din 7 octombrie 2009 în cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea

o „speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă

a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât,

așa cum a statuat instanța de la Strasbourg, prin hotărârea din 28 septembrie 2004

în cauza Kopecky contra Slovaciei, atunci când există o dispută asupra corectei

aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în

mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o „speranță legitimă"

în dobândirea proprietății.

Totodată, prin decizia asupra admisibilității din 2 decembrie

2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor

omului a acordat o „importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare

la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc,

extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului

de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în

sensul că reclamanții nu au putut dobândi o „speranță legitimă" în obținerea

compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională

a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii

deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a)

Teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală

privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Efectele pentru viitor date deciziilor instanței constituționale,

în controlul „a posteriori", semnifică faptul că ele nu se aplică situațiilor

juridice sau drepturilor câștigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca

neconstituțională, or, în cazul de față, hotărârea de primă instanță este atacată

cu apel.

Împotriva acestei decizii reclamantele au formulat recurs

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

În critici se susține că:

-

în critici se arată că declararea neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit.

a) Teza I din Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu are incidență în speță - fiind aplicabile normele juridice în vigoare la data

introducerii acțiunii; reclamantele se bucură de o speranță legitimă, beneficiază

de un bun potrivit dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului;

-

faptul că unor reclamanți în situații similare li s-au acordat daune morale echivalează

cu o discriminare a reclamantelor, fiind încălcate dispozițiile art. 14 din Protocolul

12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

-

ținând seama de dispozițiile art. 147 din Constituție, care prevede că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte din momentul publicării în Monitorul Oficial,

dispozițiile declarate neconstituționale erau în vigoare la data pronunțării sentinței

instanței de fond;

-

decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece în motivare

s-a referit la Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010;

-

instanța de apel nu s-a pronunțat pe solicitarea apelantelor de a se acorda cheltuieli

de judecată în apel.

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele

considerente:

Cu prioritate este de observat că motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată

nicio critică de natură a fi încadrabilă ipotezelor pe care aceste motive le reglementează:

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii.

Sub aspectul criticilor încadrabile în conținutul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii

civile în timp.

Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate

acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control

a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța

de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce

efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui

temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că,

urmare a acestei Decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.,

dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este

obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât,

în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției

din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea

recursului în interesul legii.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului

în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată

o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei

respective.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept

definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun" susceptibil de protecție

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, rară a mai analiza celelalte

critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantele T.A. și T.P. împotriva deciziei civile nr. 448A

din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.