ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta G.E. a chemat în judecată Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său G.I., dispusă prin sentința nr. 634 din 2 decembrie 1959 a Tribunalului Militar Constanța, la 8 ani închisoare corecțională, 4 ani de interdicție corecțională și confiscarea totală a averii conform art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. și obligarea pârâtului la 1.275.600 euro la cursul BNR din ziua achitării, reprezentând 975.600 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și 300.000 euro despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.

Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză, Tribunalul Galați, secția civilă, a reținut, prin sentința civilă nr. 1489 din 12 iulie 2010, că autorul reclamantei a fost condamnat prin sentința penală nr. 634 din 2 decembrie 1959 a Tribunalului Militar Constanța care a fost modificată prin decizia nr. 133 din 25 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, ca urmare a admiterii recursului, în final inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare corecțională și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 58 C. pen. pct. 2, 3, 4 și că în conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnarea cu caracter politic, iar potrivit art. 2 din același act normativ efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.

A mai reținut instanța că reclamanta a dovedit că este fiica numitului G.I., fiind îndreptățită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit de autorul său prin condamnare, acest drept izvorând din lege și apreciind asupra perioadei în care a executat pedeapsa și că nu au fost obținute despăgubiri în baza Decretului-lege nr. 118/1990, dar și în limitele impuse de O.U.G. nr. 62/2010, a stabilit că suma de 5000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantei. Prin urmare a admis acțiunea reclamantei, obligându-l pe pârât la plata sumei de 5.000 euro despăgubiri. Atât reclamanta, cât și pârâtul au declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, apelurile fiind soluționate prin decizia civilă nr. 33/ A din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Examinând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de apel a reținut că prin decizia nr. 12 din dosarul nr. 14/2011 înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional. Având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii, instanța a admis recursul pârâtului, schimbând sentința civilă atacată în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Reclamanta Gheorghiu Elisabeta a declarat recurs împotriva deciziei atacate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond. A arătat că apreciază sentința instanței de fond definitivă la data publicării celor două decizii în condițiile în care consideră că sentința era atacabilă cu recurs și nu cu apel, instanța de apel calificând greșit calea de atac, iar potrivit art. 377 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel fiind definitive.

Pe fondul cauzei a susținut că Ordonanța nr. 62/2010 încalcă principiile constituționale, principiul neretroactivității legii civile, principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice discriminatorii față de persoanele arestate în prezent, conform dreptului comun, dreptul la un proces echitabil. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată se poate modifica când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, textul vizând situațiile când judecătorii interpretează actul juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.

Deși invocă acest text de lege recurenta nu precizează asupra căror acte juridice instanța a procedat la o interpretare greșită, schimbând astfel natura ori înțelesul, neputând fi analizată în acest temei critica privind greșita calificare a căii de atac și nici încălcarea unor principii constituționale prin O.U.G. nr. 62/2010. Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind vizată cea de-a doua ipoteză.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, conform art.147 din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Cum, alin. 4 al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor - de la data publicării - și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În consecință, urmare deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial astfel că în mod legal instanța de apel a soluționat litigiul, identificând normele juridice care susțin rezolvarea dată litigiului, pe care Ie-a aplicat în litera și spiritul legii, ca urmare a unei interpretări corecte. Pentru aceste motive nu pot fi reținute nici criticile recurentei privind încălcarea principiilor constituționale prin O.U.G. nr. 62/2010.

În cauza dedusă judecății, la data publicării în Monitorul Oficial (nr.761 din 15 noiembrie 2010) a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, exista sentința civilă nr. 1489 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Galați, prin care s-a admis acțiunea reclamantului, ceea ce denotă că la data publicării nu se poate reține existența unui drept definitiv și câștigat și nici că reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.

Urmează a fi respinsă critica privind greșita calificare a căii de atac. Sub acest aspect este de reținut că prin Legea nr. 202/2010 publicată la 26 octombrie 2010, la art. 4 din Legea nr. 221/2009 a fost introdus un alineat nou, alineatul 6 având următorul cuprins: „hotărârea pronunțată potrivit art.4 este supusă recursului, care este de competența curții de apel ” . Sentința civilă nr. 1489 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Galați, fiind pronunțată anterior publicării legii precitate, este supusă reglementării de la acea dată, când art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu a fost completat cu alin. (6), calea de atac a acesteia fiind apelul, astfel că în mod corect instanța de apel a judecat apelul declarat de cele două părți împotriva instanței de fond.

Așa fiind, în temeiul art.312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 33/ A din 2 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.