ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta G.E. a chemat în

judecată Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând

constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său G.I., dispusă prin

sentința nr. 634 din 2 decembrie 1959 a Tribunalului Militar Constanța, la 8

ani închisoare corecțională, 4 ani de interdicție corecțională și confiscarea

totală a averii conform art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. și obligarea pârâtului

la 1.275.600 euro la cursul BNR din ziua achitării, reprezentând 975.600 euro

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și 300.000 euro

despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin

hotărârea de condamnare.

Analizând și

coroborând ansamblul probator administrat în cauză, Tribunalul Galați, secția

civilă, a reținut, prin sentința civilă nr. 1489 din 12 iulie 2010, că autorul

reclamantei a fost condamnat prin sentința penală nr. 634 din 2 decembrie 1959

a Tribunalului Militar Constanța care a fost modificată prin decizia nr. 133

din 25 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, ca

urmare a admiterii recursului, în final inculpatul urmând să execute 8 ani

închisoare corecțională și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 58

C. pen. pct. 2, 3, 4 și că în conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnarea cu

caracter politic, iar potrivit art. 2 din același act normativ efectele

hotărârilor de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt

înlăturate de drept.

A mai reținut

instanța că reclamanta a dovedit că este fiica numitului G.I., fiind

îndreptățită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit de autorul său

prin condamnare, acest drept izvorând din lege și apreciind asupra perioadei în

care a executat pedeapsa și că nu au fost obținute despăgubiri în baza

Decretului-lege nr. 118/1990, dar și în limitele impuse de O.U.G. nr. 62/2010,

a stabilit că suma de 5000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru

prejudiciul moral suferit de autorul reclamantei.

Prin urmare a

admis acțiunea reclamantei, obligându-l pe pârât la plata sumei de 5.000 euro

despăgubiri.

Atât

reclamanta, cât și pârâtul au declarat apel împotriva sentinței instanței de

fond, apelurile fiind soluționate prin decizia civilă nr. 33/ A din 2 aprilie

2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Examinând

apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de apel a

reținut că prin decizia nr. 12 din dosarul nr. 14/2011 înalta Curte de Casație

și Justiție, a stabilit că urmare deciziilor Curții Constituționale nr.

1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative

asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței

de contencios constituțional.

Având în vedere

caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii,

instanța a admis recursul pârâtului, schimbând sentința civilă atacată în

sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare și a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Reclamanta

Gheorghiu Elisabeta a declarat recurs împotriva deciziei atacate, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat casarea

hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond.

A arătat că

apreciază sentința instanței de fond definitivă la data publicării celor două

decizii în condițiile în care consideră că sentința era atacabilă cu recurs și

nu cu apel, instanța de apel calificând greșit calea de atac, iar potrivit art.

377 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel fiind

definitive.

Pe fondul

cauzei a susținut că Ordonanța nr. 62/2010 încalcă principiile constituționale,

principiul neretroactivității legii civile, principiul egalității în drepturi

și crearea unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au

obținut hotărâri definitive, principiul egalității în drepturi și crearea unor

situații juridice discriminatorii față de persoanele arestate în prezent,

conform dreptului comun, dreptul la un proces echitabil.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art.

304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată se poate modifica când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, textul vizând situațiile

când judecătorii interpretează actul juridic dedus judecății, cu toate că nu

avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.

Deși invocă

acest text de lege recurenta nu precizează asupra căror acte juridice instanța

a procedat la o interpretare greșită, schimbând astfel natura ori înțelesul,

neputând fi analizată în acest temei critica privind greșita calificare a căii

de atac și nici încălcarea unor principii constituționale prin O.U.G. nr.

62/2010.

Dezvoltarea

motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată dacă

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, fiind vizată cea de-a doua ipoteză.

Problema de

drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății este dacă art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile

în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr.

1360/2010, decizii publicate în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Astfel, conform

art.147 din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare,

constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de

la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

Cum, alin. 4 al

aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor - de la data

publicării - și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții

Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin Decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Deciziile nr.

1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

În consecință,

urmare deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial astfel că în mod legal instanța

de apel a soluționat litigiul, identificând normele juridice care susțin

rezolvarea dată litigiului, pe care Ie-a aplicat în litera și spiritul legii,

ca urmare a unei interpretări corecte. Pentru aceste motive nu pot fi reținute

nici criticile recurentei privind încălcarea principiilor constituționale prin

O.U.G. nr. 62/2010.

În cauza dedusă

judecății, la data publicării în Monitorul Oficial (nr.761 din 15 noiembrie

2010) a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

exista sentința civilă nr. 1489 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Galați, prin

care s-a admis acțiunea reclamantului, ceea ce denotă că la data publicării nu

se poate reține existența unui drept definitiv și câștigat și nici că

reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr.

1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme

dreptul său.

Urmează a fi

respinsă critica privind greșita calificare a căii de atac.

Sub acest

aspect este de reținut că prin Legea nr. 202/2010 publicată la 26 octombrie

2010, la art. 4 din Legea nr. 221/2009 a fost introdus un alineat nou,

alineatul 6 având următorul cuprins: „hotărârea pronunțată potrivit art.4 este

supusă recursului, care este de competența curții de apel

”

.

Sentința civilă

nr. 1489 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Galați, fiind pronunțată anterior

publicării legii precitate, este supusă reglementării de la acea dată, când

art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu a fost completat cu alin. (6), calea de atac a

acesteia fiind apelul, astfel că în mod corect instanța de apel a judecat

apelul declarat de cele două părți împotriva instanței de fond.

Așa fiind, în

temeiul art.312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 33/ A din 2

aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.