ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, reclamanții J.M., M.E. - la J.M., J.N. - la J.M., E.N. - la J.M. și J.C. - la J.M. au chemat in judecata pe pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea acestuia la daune morale in suma de 600.000 Euro și despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.

Prin sentința civilă nr. 229 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă,

a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 65.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plății, reprezentând daune morale. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune materiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că. prin sentința penala nr. 9 din 29 ianuarie 1958 a Tribunalului Militar Galați autorul reclamanților, J.V., a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru crimă de acte de teroare prevăzută de art. 258-260 C. pen. Totodată s-a dispus confiscarea totala a averii.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009 aceasta condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar potrivit art. 2 din Lege toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.

Reclamanții au făcut dovada cu acte de stare civilă că sunt în grad de rudenie cerut de art. 5 din Lege cu defunctul.

In aceste condiții, instanța de fond a apreciat că aceștia sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare. acest drept izvorând din lege. Legea nr. 221/2009 ca și Decretul-lege nr. 118/1990 reprezintă o derogare de la principiul potrivit căruia caracterul personal al prejudiciului moral impune ca despăgubirile pentru acest prejudiciu să poată fi cerute doar de persoana lezată.

Instanța a mai reținut că. reclamanții au dovedit prejudiciul moral suferit, astfel că sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri și. ținând seama de perioada executată, in perioada 24 decembrie 1957-15 aprilie

1

964 cat a executat parte din pedeapsa aplicata, restul fiind grațiat, de evoluția politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist. aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care au luptat împotriva comunismului, a apreciat că suma de 65.000 Euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamanților.

In ce privește despăgubirile materiale Tribunalul a reținut că reclamanții nu au tăcut dovada acestor despăgubiri, nu au precizat ce bunuri i-au fost confiscate defunctului și nu au dovedit că aceste bunuri nu i-au fost restituite.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 208/A de la 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA. A schimbat în parte sentința civilă nr. 229 din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind acordarea de daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale

sentinței civile. A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta J.M. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prin deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009. care au constituit temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, au fost declarate neconstituționale.

In aceste condiții, principala problemă juridică ce se ridică în speța de față este aceea de a se stabili în ce măsură reclamanții se mai pot prevala de dispozițiile Legii nr. 221/2009 în condițiile în care Curtea Constituțională, după ce, inițial, prin Decizia nr. 1354/2010, a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirilor morale instituită prin O.U.G. nr. 62/2010. a declarat neconstituționale și prevederile Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferințele încercate de persoanele condamnate politic, soțiile acestora precum și de descendenții acestora. până Ia gradul al doilea inclusiv (decizia nr. 1358/2010).

Raportat la această împrejurare, generată de opțiunea Curții Constituționale, în jurisprudență s-au conturat două

opinii:

Prima dintre acestea susține că, după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar și în situația în care a fost pronunțată o hotărâre în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Cea de-a doua opinie susține că decizia Curții Constituționale nu își produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanței de fond. și. cu atât mai puțin, în cazul în care, în respectiva cauză fusese deja dală o hotărâre în primă instanță.

Dată fiind practica judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluționat prin decizia nr. 12 pronunțată în dosarul nr. 14/2011.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că. urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pol constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

In aceste condiții, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum și împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curții Constituționale nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă. Curtea constată că. practic, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit.

a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 nu își mai produc efectele și nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

In consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la despăgubirile materiale în privința cărora, așa cum s-a reținut și de către prima instanță, reclamanții nu au făcut niciun fel de dovezi. Totodată, s-a respins apelul declarat de reclamanți ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta J.M. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și acordarea despăgubirilor în cuantum din 65.000 Euro.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție stabilesc că, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale. își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval. Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. Totodată, alin.4 al articolului menționat prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, cauza nu era soluționată definitiv.

Este de necontestat că acțiunea reclamanților a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menționat să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula leinpus regii aduni.

Este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală. în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, și prin urmare, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte. împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității. ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

In cauză, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta J.M. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta J.M. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 17 octombrie

2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.