ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3752/2012

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

11 martie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, reclamantul M.G.

a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.500.000

euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea pentru săvârșirea faptei

prevăzute la art. 1 lit. d) și art. 4 din Decretul nr. 199/1950, condamnare cu

caracter politic stabilită prin sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 a Tribunalului

Militar al Regiunii a ll-a Militară definitivă prin decizia penală nr. 151/1958

a Tribunalului Suprem la 20 de ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

Prin sentința civilă nr. 303 din 4 mai

2010, Tribunalul Vrancea - secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul M.D.G. și l-a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 80.000 euro în

echivalent lei la data plății despăgubire pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea la 20 de ani muncă silnică și 8 ani degradarea civică.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că au fost dovedite condițiile impuse de lege și anume:

condamnarea cu caracter politic și faptul că cel condamnat nu a mai beneficiat

de drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), deci că prejudiciul său nu

a fost reparat încă, calitatea condamnatului politic de persoană îndreptățită

la despăgubiri și temeinicia pretențiilor fiind stabilite legal.

Pentru cuantificarea despăgubirilor au

fost avute în vedere, în principal, consecințele negative produse reclamantului

în plan fizic, psihic și social prin prejudiciul nepatrimonial constând în

atingerea și încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate,

inconvenientele de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectarea

atributelor personale care influențează relațiile sociale, respectiv onorarea

și reputația, precum și a celor ce vizează planul afectiv al existenței.

Împotriva sentinței civile nr. 303 din

4 mai 2010 pronunțate de Tribunalul Vrancea - Secția Civilă au declarat apel

atât reclamantul, M.G., cât si pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea.

Prin decizia civilă nr. 263/A din 23

noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați - secția a I-a civilă a respins, ca

nefondat, apelul reclamantului M.G.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea

și în consecință a schimbat în tot sentința civilă nr. 303 din 4 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Împotriva deciziei civile nr. 263/A

din 23 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția a I-a civilă

a declarat, în termen legal, recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

În cuprinsul memoriului său de recurs,

reclamantul, a criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea

daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și

respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Finanțelor Publice Vrancea, cu consecința schimbării în parte a

hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii.

Reclamantul a susținut ca și argumente

de critică a hotărârii atacate pronunțarea soluției de către instanța de apel

cu încălcarea jurisprudenței curții europene în ceea ce privește noțiunile de

bun și speranță legitimă.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale

incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Referitor la recursul reclamantului,

criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale,

urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept, care se pune în

speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de

a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport

de care reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca

urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și

ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu

prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării

Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste

prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi

aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin.

(4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de

la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte

apreciază că reclamantul nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin

lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional !a Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 263/A din 23 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 octombrie 2012

.