ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3752/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 1 lit. d) și art. 4 din Decretul nr. 199/1950, condamnare cu caracter politic stabilită prin sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a ll-a Militară definitivă prin decizia penală nr. 151/1958 a Tribunalului Suprem la 20 de ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

Prin sentința civilă nr. 303 din 4 mai 2010, Tribunalul Vrancea - secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.D.G. și l-a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 80.000 euro în echivalent lei la data plății despăgubire pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 20 de ani muncă silnică și 8 ani degradarea civică. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că au fost dovedite condițiile impuse de lege și anume: condamnarea cu caracter politic și faptul că cel condamnat nu a mai beneficiat de drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), deci că prejudiciul său nu a fost reparat încă, calitatea condamnatului politic de persoană îndreptățită la despăgubiri și temeinicia pretențiilor fiind stabilite legal.

Pentru cuantificarea despăgubirilor au fost avute în vedere, în principal, consecințele negative produse reclamantului în plan fizic, psihic și social prin prejudiciul nepatrimonial constând în atingerea și încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate, inconvenientele de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectarea atributelor personale care influențează relațiile sociale, respectiv onorarea și reputația, precum și a celor ce vizează planul afectiv al existenței. Împotriva sentinței civile nr. 303 din 4 mai 2010 pronunțate de Tribunalul Vrancea - Secția Civilă au declarat apel atât reclamantul, M.G., cât si pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea.

Prin decizia civilă nr. 263/A din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați - secția a I-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului M.G.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea și în consecință a schimbat în tot sentința civilă nr. 303 din 4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Împotriva deciziei civile nr. 263/A din 23 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția a I-a civilă a declarat, în termen legal, recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului său de recurs, reclamantul, a criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii.

Reclamantul a susținut ca și argumente de critică a hotărârii atacate pronunțarea soluției de către instanța de apel cu încălcarea jurisprudenței curții europene în ceea ce privește noțiunile de bun și speranță legitimă. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Referitor la recursul reclamantului, criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, prevederile legale în raport de care reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte apreciază că reclamantul nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional !a Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 263/A din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012 .