ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3073/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3073/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea înregistrată la data de 09

aprilie 2010 sub nr. 1230/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta

B.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român solicitând ca prin hotărârea

ce va fi pronunțată să se constate caracterul politic al condamnării tatălui

reclamantei; să se constate caracterul politic al măsurii administrative de

confiscare a averii și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 300.000 euro

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare;

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 defunctul

S.Z. a fost condamnat în temeiul Decretului nr. 199/1950 la 18 ani muncă

silnică și 8 ani degradare civilă, dispunându-se și confiscarea totală a

averii.

Condamnarea suferită

de defunct este o condamnare politică, reclamanta susținând că atât acesta cât

și ea, personal, au suferit un prejudiciu moral.

Prin Sentința civilă

nr. 405 din 04 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantă și, pe cale de consecință, s-a constatat

caracterul politic al condamnării dispuse față de defunctul S.Z.

A fost respins ca

nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în

cuantum de 300.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Sentința

penală nr. 19 din 15 martie 1958 pronunțată în Dosar nr. 410/1958 de către

Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare s-a dispus condamnarea

defunctului S.Z. la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică,

dispunându-se și confiscarea totală a averii.

Condamnarea a fost

dispusă pentru săvârșirea unei infracțiuni cuprinse în Decretul nr. 199/1950.

Reclamanta B.M. este

fiica defunctului S.Z., potrivit actelor de identificare depuse la dosar.

Tribunalul a reținut

că suferințele provocate defunctului S.Z. în perioada de executare a pedepsei

au fost mult mai intense decât cele firești, derivând din starea privativă de

libertate.

De asemenea,

tribunalul a reținut că și membrii familiei au suferit un cert prejudiciu moral

prin condamnarea lui S.Z., fiind lipsiți de sprijinul acestuia ca urmare a

arestării și fiind afectate relațiile de familie.

Așadar, și

reclamanta, în calitate de fiică a suferit un cert prejudiciu moral.

Tribunalul a

constatat că, potrivit Legii nr. 221/2009, condamnarea suferită de defunct este

considerată de drept condamnare cu caracter politic, astfel încât a apreciat ca

fiind fondat primul capăt de cerere formulat.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a reținut că reclamanta nu au

suferit personal vreo condamnare cu caracter politic, această condamnare fiind

suportată de tatăl său, decedat în anul 1969.

Tribunalul a reținut

că interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

nu poate conduce la concluzia că reclamanta din prezenta acțiune beneficiază de

dreptul la obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare de către tatăl său deoarece, pe de o parte, interpretarea exclusiv

literală nu poate sta la baza soluției întrucât nu sunt îndeplinite o serie de

condiții de validitate ale cerințelor logicii formale, în ceea ce privește

modul de redactare a textului, iar, pe de altă parte, această soluție ar putea

fi trasă doar pe baza unei interpretări literale, însă interpretarea

istorico-teleologică, sistematică, logică și prin analogie nu converg către o

astfel de soluție.

Împotriva Sentinței

civile nr. 405 din 04 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel

reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, reclamanta

a arătat că tribunalul a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr.

221/2009, text care prevede în mod expres posibilitatea acordării de

despăgubiri și moștenitorilor până la gradul al doilea inclusiv pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului lor.

A solicitat ca,

reanalizând situația de fapt, pe baza probelor administrate, să se constate că

prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare este evident și, pe

cale de consecință, să i se acorde despăgubirile morale în cuantumul solicitat

prin acțiune.

Prin Decizia nr. 64/A

din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul civil

declarat de către reclamanta B.M. împotriva Sentinței civile nr. 405 din 04

iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea.

A schimbat în parte

sentința în sensul că a admis și capătul de cerere privind plata de daune

morale și, pe cale de consecință a obligat pe pârât la plata a 4.000 euro

(echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale către reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin Deciziile nr.

1358, 1360 și 1354 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) teza I precum și dispozițiile

art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 221/2009, astfel încât, la acest moment, temeiul juridic

invocat de reclamanți prin acțiune nu mai există.

În aceste condiții,

principala problemă juridică ce se ridică în speța de față este aceea de a se

stabili în ce măsură reclamanta se mai poate prevala de dispozițiile Legii nr.

221/2009 în condițiile în care Curtea Constituțională, după ce a declarat

neconstituțională plafonarea despăgubirilor morale instituită prin O.U.G. nr.

62/2010, prin Decizia nr. 1354/2010, a declarat neconstituționale și

prevederile Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește posibilitatea acordării

daunelor morale pentru suferințele încercate de persoanele condamnate politic,

soțiile acestora precum și de descendenții acestora, până la gradul al doilea

inclusiv (Decizia nr. 1358/2010).

Raportat la această

împrejurare, generată de opțiunea Curții Constituționale, există în

jurisprudență două opinii: prima dintre acestea susține că după data publicării

în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin care a fost

declarată neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar și în situația în care

a fost pronunțată o hotărâre în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituția României și cea de-a doua opinie care

susține că decizia Curții Constituționale nu își produce efectele specifice în

cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe

rolul instanței de fond, și, cu atât mai puțin, în cazul în care, în respectiva

cauză fusese deja dată o hotărâre în primă instanță.

Curtea a apreciat că

această a doua opinie este cea pe care este chemată să o urmeze în speța de

față în considerarea următoarelor argumente:

Reclamanta a promovat

acțiunea de față la data de 09 aprilie 2010, deci înainte de pronunțarea celor două

decizii de neconstituționalitate.

Față de această

împrejurare, dat fiind faptul că în speța de față este vorba de aspecte

litigioase ce interesează dreptul de proprietate, Curtea a apreciat că se

impune a se stabili, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în privința Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, dacă la data

publicării deciziilor mai sus menționate, reclamanta avea sau nu un

"bun" sau, măcar, o "speranță legitimă", în sensul art. 1

din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de la

Strasbourg a statuat în cauzele în care se reclama nerespectarea dreptului de

proprietate că existența unor hotărâri prin care s-a dispus retrocedarea unui

imobil constituie premisele pentru a aprecia că reclamantul dispunea de un

"bun" la momentul la care se adresează, ulterior, instanțelor de

judecată, în baza respectivei hotărâri.

De altfel, chiar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o hotărâre de dată recentă,

pronunțată într-o cauză contra Georgiei, respectiv în cauza Klaus și Iouri

Kiladze (10 februarie 2010), a reținut că existența unei legi cu caracter

general de reparație pentru persoanele care au suferit condamnări și represiuni

cu caracter politic reprezintă o speranță legitimă, chiar dacă la momentul

sesizării primei instanțe, respectiv în anul 1998, art. 9 din legea denumită de

Curtea de la Strasbourg "legea din 11 noiembrie 1997" făcea trimitere

la adoptarea unei legi ulterioare care să detalieze condițiile în care se vor

putea obține compensațiile morale (legea nu a mai fost adoptată de autoritățile

interne).

Curtea de la

Strasbourg a apreciat că, la momentul sesizării instanțelor interne,

reclamanții aveau, în baza art. 9 din "legea din 11 noiembrie 1997",

o creanță suficient de clară pentru a fi considerată exigibilă.

Prin urmare, cu atât

mai mult atunci când există o lege, cum este cazul Legii nr. 221/2009, în forma

ei inițială, nemaifiind nevoie de adoptarea unei legi ulterioare care să

detalieze dispoziții existente în legea deja în vigoare, se poate afirma, în

raport de constatările Curții de la Strasbourg în cauza Klaus și Iouri Kiladze

împotriva Georgiei, că subzistă o speranță legitimă a reclamantei de a-și vedea

judecată acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar.

Această speranță

legitimă nu poate fi înfrântă prin intervenția unui act juridic care anulează

efectul respectivei legi, în timpul judecății sau ulterior pronunțării unei

hotărâri, fie ea chiar și nedefinitivă.

A aprecia altfel, ar

însemna să se creeze un tratament diferit aplicat persoanelor îndreptățite la

despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța

de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus

cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr.

221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și

neimputabile persoanelor aflate în cauză. Or, respectarea principiului

egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru

situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În aceste condiții,

reținând că reclamanta avea o "speranță legitimă" în sensul art. 1

din Protocolul 1, Curtea a apreciat că pretențiile acesteia constând în

acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării

politice a autorului ei trebuie analizate în raport de prevederile Legii nr.

221/2009.

Sub un prim aspect,

Curtea a constatat că în mod greșit tribunalul a reținut că cererea reclamantei

de acordare a daunelor morale nu poate fi primită pe considerentul că Legea nr.

221/2009 nu permite acordarea de despăgubiri descendenților pentru prejudiciul

moral suferit de autorul lor.

În realitate, așa cum

în mod expres se prevede în textul art. 5 din actul normativ mai sus menționat,

orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita

instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al

măsurii administrative și repunerea în drepturi, în cazul în care prin

hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau

degradarea militară.

Prin urmare,

reclamanta, în calitate de descendentă a autorului ei are calitate de persoană

îndreptățită, în sensul Legii nr. 221/2009, și poate solicita acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de tatăl său.

Textul art. 5 din actul

normativ mai sus menționat, în forma sa inițială, permite o dezdăunare

concretă, pecuniară a celor care au suferit condamnări sau care au fost

victimele unor măsuri administrative cu caracter politic.

În aprecierea

justeții acordării despăgubirilor la care se referă Legea nr. 221/2009 instanța

este obligată să verifice dacă într-adevăr solicitantul sau autorul acestuia a

suferit o condamnare politică sau a fost victima unei măsuri administrative cu

caracter politic, fiind lipsită de relevanță, din acest punct de vedere,

împrejurarea că acesta a beneficiat anterior și de prevederile Decretul-lege

nr. 118/1990 ori ale O.U.G. nr. 214/1999.

Raportat la situația

de fapt concretă din speța dedusă judecății, având în vedere și faptul că

împrejurările care conturează dreptul reclamantei la despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit s-au întâmplat cu destul de mulți ani în urmă, în

vreme ce cuantificarea acestuia se realizează în prezent, Curtea a apreciat că

suma de 4.000 euro este deopotrivă suficientă și îndestulătoare pentru a

compensa prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta B.M. cât și pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea.

Reclamanta B.M.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat decizia

instanței de apel sub aspectul cuantumului daunelor acordate susținând că sunt

mult prea mici în comparație cu suferințele fizice și psihice îndurate și a

solicitat modificarea în parte a sentinței apelate în sensul acordării de

despăgubiri în cuantum de 50.000 euro.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea a susținut, prin recursul său, că prin Deciziile nr. 1358, 1354 și 1360

din 21 octombrie 2010, Curtea Constituționala a României a statuat că

dispozițiile art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale.

Deciziile Curții

Constituționale a României sunt obligatorii și de imediată aplicare. Prin

urmare, în urma acestor decizii, instanța de judecată nu mai putea acorda

despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009.

Așadar, prin Decizia

nr. 64/A din data de 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați a nesocotit

dispozițiile obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale 1358, 1354 și

1360 din 21 octombrie 2010, acordând în mod nelegal despăgubiri morale.

A solicitat admiterea

recursului și modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii

acțiunii formulate de B.M., ca neîntemeiată.

Examinând recursurile

declarate în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea este fondat iar recursul reclamantei este nefondat, pentru

considerentele care succed.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a

admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al

Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a

stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr.

1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte a

reținut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională

a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.

a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se

poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cum Decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr.

789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit

obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea

prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

La acea dată, în

cauza de față nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui

temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Având în vedere

considerentele expuse, criticile formulate de reclamantă privind cuantumul

despăgubirilor morale acordate de instanța de apel nu se mai impun a fi

analizate, nemaiavând relevanță și eficiență juridică o asemenea analiză câtă

vreme dispozițiile legale care au constituit temeiul juridic în baza căruia au

fost solicitate aceste daune morale și-au încetat efectele.

Față de dezlegarea

cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330

7

C. proc. civ., se constată că instanța de apel

a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. așa încât Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat și va admite recursul

declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Deciziei nr. 64/A din 18

aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o va modifica în

tot în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M.

împotriva Sentinței civile nr. 405 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 64/A din 18 aprilie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva aceleiași decizii.

Modifică în tot

decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de

reclamanta B.M. împotriva Sentinței nr. 405 din 4 iunie 2010 a Tribunalului

Vrancea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV