ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 640 din 30

septembrie 20101 Tribunalul Vrancea, a admis în parte acțiunea, și a fost

obligat pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de

despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 725 din 14 iulie 1951

pronunțată de Tribunalul Militar Galați defunctul M.M. a fost condamnat la 15

ani de muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută

de art. 209 partea a IlI-a C. pen. și obligat la plata sumei de 5.000 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

S-a apreciat că potrivit art. l pct. 2

lit. a) Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu

caracter politic iar potrivit art. 2 toate efectele hotărârilor judecătorești de

condamnare cu caracter politic prevăzute la art. l sunt înlăturate de drept ele

neputând fi invocate împotriva persoanelor care au tăcut obiectul lor.

Instanța de fond a constatat că reclamanții

au făcut dovada cu acte de stare civilă că sunt soția supraviețuitoare și fiul defunctului,

fiind îndreptățiți potrivit art. 5 pct. 1 Legea nr. 221/2009 să solicite despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnare, dreptul lor izvorând

din lege.

Totodată, din probele administrate în cauză

s-a constatat că defunctul a fost arestat la data de 28 august 1950 și a fost eliberat

la data de 23 iunie 1964 ca urmare a decretului de grațiere nr. 310/1964, pe durata

executării pedepsei fiind deținut în penitenciarele G., C., S., B.S.. În toată această

perioadă defunctul a fost supus la tratamente inumane, înfometare, la muncă forțată

și extenuantă, la umilințe, interzicându-i-se a lua legătura cu familia și de a

primii pachete, împrejurări ce rezultă cu prisosință din actele puse la dispoziția

instanței de C.N.S.A.S.

Și după eliberare suferințele psihice au

continuat, defunctul și familia sa fiind supravegheați în mod permanent, și izolați

de restul comunității care evita contactul cu ei de frica organelor de securitate.

Față de aceste împrejurări, instanța a

reținut că reclamanții au dovedit prejudiciul moral suferit de autorul lor și că

sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri la stabilirea cuantumului acestora urmând

a se

avea în vedere dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010 precum și de reparațiile de care au beneficiat în temeiul Decretului

lege nr. 118/1990.

Instanța de fond, considerând cele de mai

sus, ținând seama de perioada executată și de beneficiile Decretului Lege nr. 118/1990,

a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit de defunct și familia sa admițând în parte acțiunea.

Nu a fost primită susținerea pârâtului

în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere exclusiv

criteriile prevăzute de art. 505 C. proc. civ. întrucât în prezenta cauză condamnarea

a avut un caracter politic, de masă, având ca scop exterminarea persoanelor care

s-au opus regimului comunist și nu este vorba de o eroare judiciară izolată, astfel

că altele sunt criteriile de apreciere ale daunelor mortale suferite și ale despăgubirilor

cuvenite.

S-a constatat că, în ce privește suma de

5.000 RON cheltuieli de judecată la care defunctul a fost obligat prin sentința

penală nr. 725/1951, din chitanța din 18 noiembrie 1951, acestea au fost achitate,

astfel că pârâtul a fost obligat la restituirea lor, reactualizate în raport de

rata inflației și cu dobânda legală cu începere de la data achitării - 18

noiembrie 1951 și până la data plății.

Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă prin decizia civilă nr. 268/Adin

data de 23 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.F.P. Vrancea, și în consecință a schimbat

în tot sentința civilă nr. 640 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea,

în sensul că a respins ca nefondată acțiunea. A fost respins apelul declarat de

reclamanții M.V. și M.M.A..

În

argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut,

în esență, că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010

au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea

nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii.

Colegiul de Conducere al Curții de Apel

Galați în conformitate cu dispozițiile art. 329 C. proc. civ., a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în interesul legii în legătură cu soluționarea

acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. (1) Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, promovate

anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în

M. Of. nr. 761/15.11.2010.

La nivelul instanțelor din țară, problema

de drept a avut dezlegări diferite.

Punctul de vedere exprimat de Curtea de

Apel Galați, secția civilă, a fost în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

Legea nr. 221/2009 poate constitui în continuare

temei legal pentru acțiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii procesuale,

la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale. Opinia Curții de Apel Galați

era motivată pe dispozițiile art. l din Protocolul 1 al Convenției și dispozițiile

art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea.

În

această opinie, intervalul mare de timp în care au fost în

vigoare aceste dispoziții legale – 11 iunie 2009 – 15 noiembrie 2010, de aproximativ

1 an și 5 luni, jurisprudenta constantă a instanțelor naționale (la nivel național

2.321 hotărâri de fond, 473 hotărâri definitive și 626 hotărâri irevocabile admise

Ia data publicării Deciziilor Curții Constituționale, iar la nivelul Curții de Apel

Galați - 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile)

au dat naștere unei „ speranțe legitime „ de recunoaștere a dreptului la despăgubiri

pentru prejudiciul moral.

Prin decizia nr. 12 din Dosarul 14/2011

Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza

I

Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of..

Împotriva acestei decizii reclamanții M.V.și

M.M.A. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din

C. proc. civ..

În

argumentarea recursului, recurenții au susținut, în esență,

că instanța de apel a motivat decizia exclusiv pe argumentații care vizează aplicabilitatea

art. 5 alin. (1) teza

I

Legea nr. 221/2009 tară a

mai analiza situația de fapt.

Totodată, recurenții susțin că acest text

de lege a fost declarat neconstituțional mult după ce au introdus acțiunea în instanță,

iar cauza s-a tergiversat cu rea credință pentru a nu soluționa definitiv cererea

dedusă judecății.

În

opinia recurenților la momentul introducerii acțiunii, dar

și la momentul declarării apelului, au avut în vedere un temei de drept în vigoare

la acel moment, deci aveau o speranță legitimă ca cererea lor este admisibilă și

în privința despăgubirilor morale, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 14 Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului privind discriminarea și ale art. 1 din Protocolul

1 al Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Recurenții susțin că deși au solicitat

prin cererea de chemare în judecată separat cheltuieli de judecată achitate în procesul

penal din 1950, instanța de apel omite să motiveze decizia și cu referire la acest

capăt de cerere, în condițiile în care au dovedit cu înscrisuri că au fost plătite

aceste cheltuieli de judecată la 18 noiembrie 1951.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea în tot a acțiunii.

Prin nota de concluzii depusă la dosar

intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Vrancea

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Recurentul și-au întemeiat criticile aduse

deciziei pronunțată de instanța de apel pe dispozițiile art. 299 și următoarele

C. proc. civ., fără nici o referire la motivele de nelegalitate care sunt cerute

procedural, sub sancțiune, de dispozițiile art. 302

1

lit. c) raportat

la art. 304 pct. (1-9) C. proc. civ..

Ca urmare, față de conținutul criticilor

aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu art. 306 (3) C.

proc. civ. se va lua în examinare numai motivul care se referă la aplicarea greșită

a legii, critică ce va fi încadrată în punctul 9 al art. 304 C. proc. civi..

Potrivit acestei prevederi, modificarea

sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de neelgalitate când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Din raportarea susținerilor recurentului

la aceste prevederi se reține că acesta a pus în discuție aplicabilitatea dispozițiilor

art. 5 alin. (2) Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989 și a căii de atac a apelului împotriva sentinței instanței de

fond.

Problema de drept care se pune în speță

nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai

poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

În

consecință, aceste dispoziții nu mai produc efecte juridice,

ceea ce determină inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor.

Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat cât și în

art. 31 se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în

M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Fața de aceste dispoziții, în funcție de

care declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale,

produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus problema dacă ele se aplică și

acțiunilor în curs.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că Decizia

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor

în curs de judecată la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În

speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase decizia din faza procesuală

a apelului, cauza fiind soluționată definitiv de Curtea de Apel Galați la data de

23 noiembrie 2011.

Prin intervenția instanței de contencios

constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a realizat un control de constituționalitate a posteriori, dându-se eficiență

unui mecanism normal într-un stat democratic.

Nu se poate spune că acțiunea, fiind promovată

la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 s-ar

presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată durata desfășurării

procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui act juridic convențional,

ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actiim.

În

speță, înainte de definitivarea litigiului, s-a creat un nou

cadru normativ prin declararea neconstitutionalitătii textului de lege invocat în

cererea de chemare în judecată.

În

acest context urmează a se constata că ne aflăm într-o situație

juridică de natură legală, căreia i se aplică legea nouă și nu într-o situație juridică

voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond

și formă legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere,

dar și în acest caz numai dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme

supletive.

Așa fiind, față de caracterul imperativ,

de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) Constituție, aplicarea generală

și obligatorie a deciziei Curții Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece

ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea

ce nu este posibil față de dispozițiile Constituției României.

Concluzionând, la momentul la care instanța

este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai

există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în absența unor dispoziții

legale exprese.

Împrejurarea

că Deciziile Curții Constituționale produc

efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela

al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi

definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul

în situația dată.

Neexistând o soluție definitivă, reclamanții

nu au un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu este titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Constatarea neconstituționalității textului

de lege pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată nu aduce

atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție

de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate cu

respectarea preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Nici susținerea privind dispozițiile

art. 14 Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind discriminarea nu poate

fi reținută întrucât dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru

prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este unul suveran. Reglementarea acestor

măsuri prezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a unor acte adoptate sau săvârșite

de fostul regim și, în același timp, o repunere în termenul de prescripție a dreptului

la acțiune. Astfel fiind, în aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate

măsuri reparatorii de genul celor menționate mai sus instanțele au obligația de

a respecta întocmai prevederile actelor normative cu caracter reparator. Nu este

posibilă extinderea - pe calea interpretării - în faza de aplicare a acestor acte

normative, la categorii de persoane care nu au fost vizate.

Fiind vorba de acțiuni în justiție promovate

în temeiul unor norme speciale cu caracter reparator nu sunt aplicabile prevederile

art. 14 Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. A considera altfel echivalează

cu sancționarea indirectă a statului pentru faptul că nu a adoptat un anumit gen

de măsuri reparatorii pentru o categorie de persoane prejudiciate în perioada de

referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în condițiile în care a reglementat

acele măsuri reparatorii pentru alte categorii de persoane.

Dacă în cuprinsul legii s-a înserat o discriminare

între persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni cu caracter politic

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și cele care în aceeași perioadă au

fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, această discriminare

nu poate fi înlăturată în faza de aplicare a legii prin invocarea Convenției Europene

a Drepturilor Omului, întrucât -astfel cum am arătat deja - Legea nr. 221/2009 are

un caracter reparator iar statul este suveran în a reglementa sau nu măsuri reparatorii

pentru prejudiciul produs diverselor categorii de persoane în perioada regimului

comunist. Această discriminare poate fi invocată numai în condițiile aplicării unor

norme de drept comun, în măsura în care s-ar nega dreptul unor categorii de persoane

la despăgubiri deși

aceștia

ar face dovada, în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, a producerii

unui prejudiciu.

Critica referitoare la nemotivarea de către

instanța de apel a capătului de cerere privind cheltuielile judiciare efectuate

în procesul penal din 1951, este nefondată întrucât nu se poate reține ca o lipsă

a motivării a acestui capăt de cerere în condițiile în care instanța de apel a efectuat

o analiză a acțiunii din perspectiva incidenței în cauză a deciziei de neconstituționalitate

și care a lipsit de efecte juridice textul legal în baza căruia și-au întemeiat

cererea de chemare în judecată.

Așadar, față de cele reținute se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.V. și M.M.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții M.V. și M.M.A. împotriva deciziei civile nr. 268/A din 23 noiembrie

2011 a Curții de Apel Galați, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, asfâzi 8

noiembrie 2012.