ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 640 din 30 septembrie 20101 Tribunalul Vrancea, a admis în parte acțiunea, și a fost obligat pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 725 din 14 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați defunctul M.M. a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 partea a IlI-a C. pen. și obligat la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a apreciat că potrivit art. l pct. 2 lit. a) Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar potrivit art. 2 toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. l sunt înlăturate de drept ele neputând fi invocate împotriva persoanelor care au tăcut obiectul lor. Instanța de fond a constatat că reclamanții au făcut dovada cu acte de stare civilă că sunt soția supraviețuitoare și fiul defunctului, fiind îndreptățiți potrivit art. 5 pct. 1 Legea nr. 221/2009 să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnare, dreptul lor izvorând din lege. Totodată, din probele administrate în cauză s-a constatat că defunctul a fost arestat la data de 28 august 1950 și a fost eliberat la data de 23 iunie 1964 ca urmare a decretului de grațiere nr. 310/1964, pe durata executării pedepsei fiind deținut în penitenciarele G., C., S., B.S..

În toată această perioadă defunctul a fost supus la tratamente inumane, înfometare, la muncă forțată și extenuantă, la umilințe, interzicându-i-se a lua legătura cu familia și de a primii pachete, împrejurări ce rezultă cu prisosință din actele puse la dispoziția instanței de C.N.S.A.S. Și după eliberare suferințele psihice au continuat, defunctul și familia sa fiind supravegheați în mod permanent, și izolați de restul comunității care evita contactul cu ei de frica organelor de securitate. Față de aceste împrejurări, instanța a reținut că reclamanții au dovedit prejudiciul moral suferit de autorul lor și că sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri la stabilirea cuantumului acestora urmând a se avea în vedere dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010 precum și de reparațiile de care au beneficiat în temeiul Decretului lege nr. 118/1990. Instanța de fond, considerând cele de mai sus, ținând seama de perioada executată și de beneficiile Decretului Lege nr. 118/1990, a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de defunct și familia sa admițând în parte acțiunea. Nu a fost primită susținerea pârâtului în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere exclusiv criteriile prevăzute de art. 505 C. proc. civ. întrucât în prezenta cauză condamnarea a avut un caracter politic, de masă, având ca scop exterminarea persoanelor care s-au opus regimului comunist și nu este vorba de o eroare judiciară izolată, astfel că altele sunt criteriile de apreciere ale daunelor mortale suferite și ale despăgubirilor cuvenite.

S-a constatat că, în ce privește suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată la care defunctul a fost obligat prin sentința penală nr. 725/1951, din chitanța din 18 noiembrie 1951, acestea au fost achitate, astfel că pârâtul a fost obligat la restituirea lor, reactualizate în raport de rata inflației și cu dobânda legală cu începere de la data achitării - 18 noiembrie 1951 și până la data plății. Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin decizia civilă nr. 268/Adin data de 23 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.F.P. Vrancea, și în consecință a schimbat în tot sentința civilă nr. 640 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

A fost respins apelul declarat de reclamanții M.V. și M.M.A.. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii. Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. 329 C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în interesul legii în legătură cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. (1) Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, promovate anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. La nivelul instanțelor din țară, problema de drept a avut dezlegări diferite. Punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a) teza I Legea nr. 221/2009 poate constitui în continuare temei legal pentru acțiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii procesuale, la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale. Opinia Curții de Apel Galați era motivată pe dispozițiile art. l din Protocolul 1 al Convenției și dispozițiile art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea.

În această opinie, intervalul mare de timp în care au fost în vigoare aceste dispoziții legale – 11 iunie 2009 – 15 noiembrie 2010, de aproximativ 1 an și 5 luni, jurisprudenta constantă a instanțelor naționale (la nivel național 2.321 hotărâri de fond, 473 hotărâri definitive și 626 hotărâri irevocabile admise Ia data publicării Deciziilor Curții Constituționale, iar la nivelul Curții de Apel Galați - 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile) au dat naștere unei „ speranțe legitime „ de recunoaștere a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Prin decizia nr. 12 din Dosarul 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.. Împotriva acestei decizii reclamanții M.V.și M.M.A. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din C. proc. civ.. În argumentarea recursului, recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel a motivat decizia exclusiv pe argumentații care vizează aplicabilitatea art. 5 alin. (1) teza I Legea nr. 221/2009 tară a mai analiza situația de fapt.

Totodată, recurenții susțin că acest text de lege a fost declarat neconstituțional mult după ce au introdus acțiunea în instanță, iar cauza s-a tergiversat cu rea credință pentru a nu soluționa definitiv cererea dedusă judecății. În opinia recurenților la momentul introducerii acțiunii, dar și la momentul declarării apelului, au avut în vedere un temei de drept în vigoare la acel moment, deci aveau o speranță legitimă ca cererea lor este admisibilă și în privința despăgubirilor morale, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 14 Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind discriminarea și ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Recurenții susțin că deși au solicitat prin cererea de chemare în judecată separat cheltuieli de judecată achitate în procesul penal din 1950, instanța de apel omite să motiveze decizia și cu referire la acest capăt de cerere, în condițiile în care au dovedit cu înscrisuri că au fost plătite aceste cheltuieli de judecată la 18 noiembrie 1951. Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea în tot a acțiunii. Prin nota de concluzii depusă la dosar intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Vrancea a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Recurentul și-au întemeiat criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc.

civ., fără nici o referire la motivele de nelegalitate care sunt cerute procedural, sub sancțiune, de dispozițiile art. 302 1 lit. c) raportat la art. 304 pct. (1-9) C. proc. civ.. Ca urmare, față de conținutul criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu art. 306 (3) C. proc. civ. se va lua în examinare numai motivul care se referă la aplicarea greșită a legii, critică ce va fi încadrată în punctul 9 al art. 304 C. proc. civi.. Potrivit acestei prevederi, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de neelgalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din raportarea susținerilor recurentului la aceste prevederi se reține că acesta a pus în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (2) Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și a căii de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. În consecință, aceste dispoziții nu mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor. Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat cât și în art. 31 se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Fața de aceste dispoziții, în funcție de care declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs. Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. În speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase decizia din faza procesuală a apelului, cauza fiind soluționată definitiv de Curtea de Apel Galați la data de 23 noiembrie 2011. Prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate, s-a realizat un control de constituționalitate a posteriori, dându-se eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic. Nu se poate spune că acțiunea, fiind promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actiim.

În speță, înainte de definitivarea litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea neconstitutionalitătii textului de lege invocat în cererea de chemare în judecată. În acest context urmează a se constata că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală, căreia i se aplică legea nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și formă legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar și în acest caz numai dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme supletive. Așa fiind, față de caracterul imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este posibil față de dispozițiile Constituției României.

Concluzionând, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în absența unor dispoziții legale exprese. Împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată. Neexistând o soluție definitivă, reclamanții nu au un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatarea neconstituționalității textului de lege pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate cu respectarea preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Nici susținerea privind dispozițiile art. 14 Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind discriminarea nu poate fi reținută întrucât dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este unul suveran.

Reglementarea acestor măsuri prezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a unor acte adoptate sau săvârșite de fostul regim și, în același timp, o repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Astfel fiind, în aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii de genul celor menționate mai sus instanțele au obligația de a respecta întocmai prevederile actelor normative cu caracter reparator. Nu este posibilă extinderea - pe calea interpretării - în faza de aplicare a acestor acte normative, la categorii de persoane care nu au fost vizate. Fiind vorba de acțiuni în justiție promovate în temeiul unor norme speciale cu caracter reparator nu sunt aplicabile prevederile art. 14 Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

A considera altfel echivalează cu sancționarea indirectă a statului pentru faptul că nu a adoptat un anumit gen de măsuri reparatorii pentru o categorie de persoane prejudiciate în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în condițiile în care a reglementat acele măsuri reparatorii pentru alte categorii de persoane. Dacă în cuprinsul legii s-a înserat o discriminare între persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și cele care în aceeași perioadă au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, această discriminare nu poate fi înlăturată în faza de aplicare a legii prin invocarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât -astfel cum am arătat deja - Legea nr. 221/2009 are un caracter reparator iar statul este suveran în a reglementa sau nu măsuri reparatorii pentru prejudiciul produs diverselor categorii de persoane în perioada regimului comunist.

Această discriminare poate fi invocată numai în condițiile aplicării unor norme de drept comun, în măsura în care s-ar nega dreptul unor categorii de persoane la despăgubiri deși aceștia ar face dovada, în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, a producerii unui prejudiciu. Critica referitoare la nemotivarea de către instanța de apel a capătului de cerere privind cheltuielile judiciare efectuate în procesul penal din 1951, este nefondată întrucât nu se poate reține ca o lipsă a motivării a acestui capăt de cerere în condițiile în care instanța de apel a efectuat o analiză a acțiunii din perspectiva incidenței în cauză a deciziei de neconstituționalitate și care a lipsit de efecte juridice textul legal în baza căruia și-au întemeiat cererea de chemare în judecată.

Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.V. și M.M.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.V. și M.M.A. împotriva deciziei civile nr. 268/A din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, asfâzi 8 noiembrie 2012.