ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea, secția civilă,

reclamanții

I.I. și M.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1,5

milioane Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea autorului lor I.T.

Prin sentința civilă nr. 673 din 07

octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea

a

fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul Statul Român -

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților, ca

moștenitori ai defunctului I.T., suma de 2000 Euro în echivalent lei la cursul

BNR la data plătii, reprezentând despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 732 din 17 iulie 1951 a

Tribunalului Militar Galați autorul reclamanților, I.T., a fost condamnat la 16

ani muncă silnică pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. care,

potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu

caracter politic. Autorul reclamantelor a decedat la 23 mai 1987, reclamanții

fiind descendenți de gradul

II

ai condamnatului (nepoți

din fiu E. decedat la 17 martie 1996) deci, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a)

pct. 3 Legea nr. 221/2009, au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.

5

alin. (1)

1

din Legea nr.

221/2009, respectiv durata privării de libertate, perioada scursă de la

condamnare și consecințele negative produse pe plan psihic, fizic și social

astfel cum au rezultat din declarația martorului B.A., condamnat în același lot

cu defunctul și care a executat cea mai mare parte a pedepsei în același

penitenciar cu defunctul, instanța de fond apreciind că suma de 2.000 Euro este

suficientă pentru a compensa prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu

caracter politic a autorului reclamanților.

Împotriva acestei sentințe,au declarat

apel reclamanții și pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 224/A de la 17

Octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN

prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A

FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA. A fost schimbată sentința civilă nr. 673 din 7

octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul că s-a respins

acțiunea civilă formulată de reclamanții I.I. și M.V. având ca obiect

despăgubiri în baza Legii 221/2009. S-a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții I.I. și M.V. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin deciziile nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de

drept al acțiunii deduse judecății, au fost declarate neconstituționale.

În aceste condiții, principala

problemă juridică ce se ridică în speța de față este aceea de a se stabili în

ce măsură reclamanții se mai pot prevala de dispozițiile Legii nr. 221/2009 în

condițiile în care Curtea Constituțională, după ce, inițial, prin Decizia nr.

1354/2010, a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirilor morale

instituită prin O.U.G. nr. 62/2010, a declarat neconstituționale și prevederile

Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește posibilitatea acordării daunelor morale

pentru suferințele încercate de persoanele condamnate politic, soțiile acestora

precum și de descendenții acestora, până la gradul al doilea inclusiv (decizia

nr. 1358/2010).

Raportat la această împrejurare,

generată de opțiunea Curții Constituționale, în jurisprudență s-au conturat

două opinii:

Prima dintre acestea susține că, după

data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin

care a fost declarată neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit.

a din Legea nr. 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar și în

situația în care a fost pronunțată o hotărâre în primă instanță, în

conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Cea de-a doua opinie susține că

decizia Curții Constituționale nu își produce efectele specifice în cazul în

care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul

instanței de fond, și, cu atât mai puțin, în cazul în care, în respectiva cauză

fusese deja dată o hotărâre în primă instanță.

Dată fiind practica judiciară

neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție a

fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluționat prin decizia nr.

12 pronunțată în dosarul nr. 14/2011.

Prin această decizie, Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr.

1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării

deciziilor

instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În

aceste condiții, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în

recursul în interesul legii precum și împrejurarea că, în cauză, la data

publicării deciziilor Curții Constituționale nu fusese pronunțată o hotărâre

definitivă, Curtea constată că, practic, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza

I

din Legea nr. 221/2009 nu își mai

produc efectele și nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea

despăgubirilor morale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

În

consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de

apel a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în tot sentința atacată, în

sensul că a respins acțiunea reclamanților ca nefondată. Totodată, a respins

apelul declarat de reclamanți ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii, reclamanții I.I. și M.V. au declarat recurs, prin care au

solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului pârâtului și admiterea apelului lor.

Analizând

recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-1 respinge,

pentru următoarele considerente:

Problema

de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptățirii

reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile prevăzute de art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de

lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Criticile

vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita

înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1)din Legea nr. 221/2009 urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs în interesul legii, publicată în

M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Prevederile

art. 147 alin. (1) din Constituție stabilesc că, dispozițiile din legile în

vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de

zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind

suspendate de drept. Totodată, alin.4 al articolului menționat prevede că

deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași

dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

In

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se

reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că

decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu

alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

În

speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 17 octombrie 2011

împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, cauza nu era

soluționată definitiv.

Este

de necontestat că acțiunea reclamanților a fost promovată la un moment la care

era în vigoare art. 5

alin. (1)

lit.

a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele

textului legal menționat să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, astfel cum pretind recurenții, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus

regit actum

.

Este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Norma

tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă

de ordine publică, și prin urmare, aplicarea ei generală și imediată nu poate

fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element

nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de

altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

In cauză,

nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii

unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Dreptul

de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai

are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.I. și

M.V. împotriva deciziei

civile

nr.

224/A din 17 octombrie

2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.I. și M.V. împotriva deciziei

civile nr. 224/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.