ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea. reclamanta C.F. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata

sumei de 1.500.000 Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnarea soțului decedat, C.A.

Prin sentința civilă nr. 382 din 25

mai 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă,

a admis în parte acțiunea reclamantei având ca obiect

Legea nr. 221/2009. și a obligat pârâtul Statul Român, la plata sumei de 120.000

lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea lui C.A., decedat la data de 6 februarie 1985.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 15

martie 1958 a fostului Tribunal Militar Galați soțul reclamantei. C.A. fost

condamnat la 20 ani muncă silnică. 8 ani degradare civică și la confiscarea

totală a averii pentru crima de acte de teroare prevăzuta de art. 1 lit. d) din

Decretul nr. 199/1950.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter

politic, iar potrivit art. 5 lit. a) condamnatul poate solicita despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Cu fișa matricolă penală s-a făcut

dovada locurilor de detenție, iar cu depoziția martorilor D.M. si M.I., care au

fost condamnați împreună cu soțul reclamantei, s-a făcut dovada condițiilor în

care a fost executată pedeapsa.

Martorii au expus condițiile inumane

din închisori și din coloniile de muncă. torturile și umilințele la care erau

supuși.

S-a făcut dovada că reclamantei i-au

fost acordate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.

Din probele administrate, instanța a

reținut că soțului reclamantei i-au fost aduse daune morale constând în atingerea

adusă valorilor care definesc personalitatea umană și care se referă la

existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea sa corporală, la

demnitate, onoare, libertate de gândire și de conștiință. astfel că este

îndreptățită să solicite repararea acestui prejudiciu moral.

Ținând seama de jurisprudența CEDO,

instanța a reținut că despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării

integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral

suferit.

În materia daunelor morale, principiul

reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter

aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor

daune, imposibil a fi echivalate bănește.

Din acest motiv, instanța sesizata cu

repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabilească o suma

necesara nu atât pentru a repune victima intr-o situație similara cu acea avuta

anterior, cat de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a

înlocui valoarea de care a fost privata.

Prin stabilirea unei sume, indiferent

cât ar fi de mare nu se poate pretinde că s-au șters sau reparat daunele

morale, dar scopul principal al acordării de despăgubiri este acela de a se da

satisfacție persoanei lezate prin recunoașterea nedreptății care i s-a făcut și

prin condamnarea expresă a regimului față de care s-a împotrivit acea persoană.

Ținând seama de perioada executată, de

peste 6 ani. de evoluția politică de după 1990 care a condamnat regimul

comunist, aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care au luptat

împotriva lui. de beneficiile deja acordate prin O.U.G. nr. 214/1999. instanța

apreciază că suma de 120.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru

prejudiciul moral suferit de soțul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 213/A de la 17

Octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția 1 civilă, a admis apelul declarat

de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI

reprezentant de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA. A schimbat

sentința civilă nr. 382 din 25 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea. în

sensul că a respins ca nefondată acțiunea civilă în despăgubiri formulată de

reclamanta C.F. Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

C.F.,împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin deciziile Curții Constituționale

nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5

alin. (1)

lit. a)

din Legea nr. 221/2009, ce

constituie temeiul legal al acțiunii.

Colegiul de Conducere al Curții de

Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. 329 C. proc. civ., a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în interesul legii în

legătură cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri

administrative asimilate acestora, promovate anterior pronunțării deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M.Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

La nivelul instanțelor din țară.

problema de drept a avut dezlegări diferite.

Punctul de vedere exprimat de Curtea

de Apel Galați, secția civilă, a fost în sensul că art. 5 alin. (1)

lit.

a teza

I

din Legea nr. 221/2009 poate constitui în continuare

temei legal pentru acțiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii

procesuale, la momentul publicării deciziei Curții Constituționale. Opinia

Curții de Ape! Galați era motivată pe dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al

Convenției și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

privind discriminarea.

In această opinie, intervalul mare de

timp în care au fost în vigoare aceste dispoziții legale - 11 iunie 2009 -

15 noiembrie 2010,

de aproximativ

I

an și 5 luni. jurisprudența constantă

a instanțelor naționale ( Ia nivel național 2321 hotărâri de fond, 473 hotărâri

definitive și 626 hotărâri irevocabile admise la data publicării deciziilor

Curții Constituționale, iar la nivelul Curții de Apel Galați - 235 hotărâri de

fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile) au dat naștere unei ,.

speranțe legitime .. de recunoaștere a dreptului la despăgubiri pentru

prejudiciul moral.

Prin decizia nr. 12 din dosarul 14/201

1

Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010. dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

În aceste condiții, având în vedere

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., având în vedere caracterul obligatoriu al

dezlegărilor date în recursul în interesul legii, instanța a admis apelul

declarat de Statul Român, a schimbat sentința civilă a instanței de fond. în

sensul că a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare și a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta C.F.

a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârât și admiterea

apelului său.

Analizând recursul în limitele

controlului de legalitate, în raport de criticile invocate și temeiul de drept

- art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că acesta este

nefondat, urmând a-1 respinge, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care se pune în

prezenta cauză nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor

morale în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în

prezenta cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Criticile vizând respingerea cererii

de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva

Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie

2011.

Prevederile art. 147

alin. (1)

din Constituție stabilesc că.

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale. își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval. Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. Totodată,

alin. (4)al articolului menționat prevede că deciziile Curții Constituționale,

de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011. pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul

legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale. dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

Monitorul Oficial.

În speță, decizia atacată a fost

pronunțată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, cauza nu era soluționată definitiv.

Este de necontestat că acțiunea

reclamantei a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009,

dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menționat să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde

recurenta, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

Este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală. în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, și prin

urmare, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi nesocotită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte. împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

In cauză, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Dreptul de acces la tribunal și

protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor

omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de

legitimitate în ordinea juridică internă.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr.

213/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 17 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

9 mai 2012.