ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea. reclamanta C.F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1.500.000 Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea soțului decedat, C.A. Prin sentința civilă nr. 382 din 25 mai 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei având ca obiect Legea nr. 221/2009. și a obligat pârâtul Statul Român, la plata sumei de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea lui C.A., decedat la data de 6 februarie 1985. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 19 din 15 martie 1958 a fostului Tribunal Militar Galați soțul reclamantei.

C.A. fost condamnat la 20 ani muncă silnică. 8 ani degradare civică și la confiscarea totală a averii pentru crima de acte de teroare prevăzuta de art. 1 lit. d) din Decretul nr. 199/1950. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, iar potrivit art. 5 lit. a) condamnatul poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Cu fișa matricolă penală s-a făcut dovada locurilor de detenție, iar cu depoziția martorilor D.M. si M.I., care au fost condamnați împreună cu soțul reclamantei, s-a făcut dovada condițiilor în care a fost executată pedeapsa. Martorii au expus condițiile inumane din închisori și din coloniile de muncă.

torturile și umilințele la care erau supuși. S-a făcut dovada că reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Din probele administrate, instanța a reținut că soțului reclamantei i-au fost aduse daune morale constând în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană și care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea sa corporală, la demnitate, onoare, libertate de gândire și de conștiință. astfel că este îndreptățită să solicite repararea acestui prejudiciu moral. Ținând seama de jurisprudența CEDO, instanța a reținut că despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate bănește. Din acest motiv, instanța sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabilească o suma necesara nu atât pentru a repune victima intr-o situație similara cu acea avuta anterior, cat de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata. Prin stabilirea unei sume, indiferent cât ar fi de mare nu se poate pretinde că s-au șters sau reparat daunele morale, dar scopul principal al acordării de despăgubiri este acela de a se da satisfacție persoanei lezate prin recunoașterea nedreptății care i s-a făcut și prin condamnarea expresă a regimului față de care s-a împotrivit acea persoană.

Ținând seama de perioada executată, de peste 6 ani. de evoluția politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacție morală dată celor care au luptat împotriva lui. de beneficiile deja acordate prin O.U.G. nr. 214/1999. instanța apreciază că suma de 120.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de soțul reclamantei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 213/A de la 17 Octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția 1 civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI reprezentant de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA. A schimbat sentința civilă nr. 382 din 25 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

în sensul că a respins ca nefondată acțiunea civilă în despăgubiri formulată de reclamanta C.F. Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.F.,împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii. Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. 329 C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în interesul legii în legătură cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, promovate anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M.Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. La nivelul instanțelor din țară. problema de drept a avut dezlegări diferite. Punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 poate constitui în continuare temei legal pentru acțiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii procesuale, la momentul publicării deciziei Curții Constituționale. Opinia Curții de Ape! Galați era motivată pe dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea. In această opinie, intervalul mare de timp în care au fost în vigoare aceste dispoziții legale - 11 iunie 2009 - 15 noiembrie 2010, de aproximativ I an și 5 luni.

jurisprudența constantă a instanțelor naționale ( Ia nivel național 2321 hotărâri de fond, 473 hotărâri definitive și 626 hotărâri irevocabile admise la data publicării deciziilor Curții Constituționale, iar la nivelul Curții de Apel Galați - 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile) au dat naștere unei ,. speranțe legitime .. de recunoaștere a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul moral. Prin decizia nr. 12 din dosarul 14/201 1 Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010. dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 296 C. proc. civ., având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii, instanța a admis apelul declarat de Statul Român, a schimbat sentința civilă a instanței de fond. în sensul că a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Împotriva acestei decizii, reclamanta C.F. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârât și admiterea apelului său.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate și temeiul de drept - art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-1 respinge, pentru următoarele considerente: Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție stabilesc că. dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale. își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval. Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Totodată, alin. (4)al articolului menționat prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, cauza nu era soluționată definitiv. Este de necontestat că acțiunea reclamantei a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menționat să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală.

în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, și prin urmare, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte. împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

In cauză, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.F.

împotriva deciziei civile nr. 213/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.