ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2347/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Vrancea reclamanții P.I., P.C.C. și M.M., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, au

solicitat obligarea acestuia, în temeiul Legii nr. 221/2009, la suma de 1

milion Euro despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea

autorului lor P.C.N.

În motivarea acțiunii

au arătat că sunt moștenitorii, respectiv descendenți de gradul I ai

defunctului P.C.N., decedat la 17 decembrie 1969, care a fost condamnat de

Tribunalul Militar Galați la 15 ani de închisoare, din care a executat 13 ani,

respectiv în perioada 1950-1963. Au expus condițiile inumane de detenție,

starea de sănătate după liberare, autorul lor decedând după 6 ani, și situația

acestuia și a întregii familii, atât în perioada de detenție cât și după

punerea în libertate fiind supravegheați și persecutați permanent.

Prin sentința civilă

nr. 672 din 07 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte

acțiunea și a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice să plătească reclamanților, în calitate de moștenitori ai defunctului P.C.N.,

suma de 4.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății, reprezentând

despăgubiri morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 725

din 14 iulie 1951, autorul reclamanților, P.C.N., a fost condamnat la 15 ani

muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.

209 partea a III- a C. pen. care, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr.

221/2009, constituie condamnare cu caracter politic.

În stabilirea

cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților instanța de fond a avut în

vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (1)

1

din lege, respectiv

durata privării de libertate, perioada scursă de la condamnare și consecințele

negative produse pe plan psihic, fizic și social. S-a reținut, în acest sens,

că perioada privării de libertate a defunctului a fost 20 august 1950-14

ianuarie 1963 deci aproximativ 12 ani și 5 luni, că acesta a decedat la 17

decembrie 1969 iar soția supraviețuitoare P.S. a decedat la 19 ianuarie 1986,

astfel că pentru autorul reclamanților nu s-au acordat niciun fel de măsuri

reparatorii potrivit DL nr. 118/1990 sau O.U.G. nr. 214/1999.

Ținând seama de

consecințele negative ale condamnării, atât din punct de vedere psihic cât și

fizic, Tribunalul a apreciat că suma de 4.000 Euro este de natură să compenseze

prejudiciul moral cauzat.

Împotriva sentinței

civile nr. 672 din 07 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea au declarat apel

reclamanții și pârâtul.

Reclamanții au

invocat netemeinicia sentinței atacate rezultând din cuantumul prea mic al

despăgubirilor acordate. Au solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii

în totalitate a pretențiilor formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Pârâtul Statul Român

a susținut că, dimpotrivă, despăgubirile acordate sunt nejustificate în

condițiile în care reclamanții nu au suferit în nici un fel de pe urma

condamnării autorului lor. A solicitat admiterea apelului și schimbarea

sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.

Prin decizia nr. 222A

din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Galați a admis apelul pârâtului, a

schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea

reclamanților și a respins apelul reclamanților ca nefondat.

În

fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență,

că prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs P.I., P.C. și M.M. solicitând modificarea în tot a

sentinței în sensul respingerii apelului promovat de D.G.F.P. Vrancea și

admiterii apelului promovat.

Recurenții – reclamanți

prin criticile formulate, reproșează instanței de apel greșita aplicare în timp

a deciziilor nr. 12/2011 a ÎCCJ, nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții

Constituționale și din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil,

regulă cu caracter de principiu consacrată de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO

privind discriminarea dar și în raport de art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2)

din Constituție.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din

perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789

din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenții – reclamanți M.M., P.C.C. și P.I. împotriva deciziei nr.

222/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.