ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea, reclamanții R.C., C.Z., C.G.,

R.E., R.D.D. și G.L. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea la daune morale în sumă de

845.000 euro, ca urmare a condamnării cu caracter politic la care a fost supus

autorul lor, R.O.

Au arătat în motivarea cererii că sunt

moștenitorii defunctului R.O., care a fost condamnat prin Sentința penală nr.

903 din 22 octombrie 1951, definitivă prin Decizia penală nr. 315/1952 a Tribunalului

Militar Galați, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale la 18

ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, fiind arestat în perioada

18 ianuarie 1951 - 14 ianuarie 1963, executând în total 13 ani și 4 luni de

detenție.

Au susținut că potrivit art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 221/2009, această condamnare constituie de drept condamnare cu

caracter politic, că potrivit art. 2, toate efectele hotărârilor de condamnare

sunt înlăturate de drept și că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a), persoana

condamnată sau moștenitorii ei pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

Prin Sentința civilă nr. 795 din 18 noiembrie

2010, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea, cu motivarea că,

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009, dispoziții pe care se întemeiază prezenta acțiune.

Prin Decizia civilă nr. 85 A din 9 mai 2011 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul declarat de

reclamanți, iar sentința a fost schimbată în tot, în sensul obligării pârâtului

la plata sumei de 12.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și 1.000 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța

concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii

introductive, precum și cu o prezentare a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de speranță legitimă și bun în

sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a

conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor

introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării acesteia, întrucât, dacă

s-ar dispune astfel, s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de art.

14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanții au declarat recurs, întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au arătat că

hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere la acordarea

daunelor morale criteriile de evaluare, importanța valorilor lezate și

consecințele negative suferite de persoana vătămată și nici implicațiile

acestora în viața socială a persoanei vătămate.

Susțin că instanța nu a avut în vedere nici

jurisprudența internă, nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în stabilirea cuantumului daunelor morale și a pus reclamanții într-o poziție

discriminatorie față de alți justițiabili aflați în situații juridice similare,

care au obținut despăgubiri mult mai mari.

Consideră că s-au încălcat dispozițiile art.

14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs și pârâtul, indicând drept motiv de nelegalitate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința

respingerii acțiunii.

În dezvoltarea criticilor arată, în esență,

că instanța de apel trebuia să se raporteze la incidența în cauză a Deciziei

nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și să constate că temeiul

juridic care a stat la baza acțiunii introductive a reclamanților a fost

desființat.

Învederează instanței că autorul

reclamanților a beneficiat până în 1998, anul decesului său, de o serie de

drepturi patrimoniale, conferite de Decretul-lege nr. 118/1990.

Analiza recursurilor

Înalta Curte va analiza controlul de

nelegalitate din prisma efectelor Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea

Constituțională, prin raportare la Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Criticile formulate de pârât aduc în discuție

o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema de drept care se pune în speță nu

este cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în

condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, sau cuantumul acestor

despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr.

761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența

unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat

dreptul lor.

În ceea ce privește legitimitatea demersului

organului jurisdicțional constituțional, ea decurge din atribuțiile pe care le

are conform legii și Constituției, iar motivul de ordin general imperios

transpare din motivarea deciziei Curții Constituționale (înlăturarea unor

situații de incoerență și instabilitate, a unei duble reglementări în aceeași

materie).

Așadar, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

Continuând să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat),

judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale,

ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor

obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură

imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente,

era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că

prin aplicarea la speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-ar

încălca art. 14 din Convenție, cum de asemenea greșit a reținut instanța de

apel.

Principiul nediscriminării cunoaște limitări

deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Situația de dezavantaj sau de discriminare în

care reclamantul s-ar găsi, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluționată de o

manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are

o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate,

și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele

folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a

unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.

Izvorul „discriminării” constă în pronunțarea

deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega

însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării

actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care

fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.

Față de toate aceste considerente, reținute

prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel

și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege

declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios

constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Întrucât la data judecării cauzei atât în

fond, cât și în apel nu mai exista temeiul juridic pe care reclamanții și-au

fundamentat cererea privind acordarea daunelor morale, acțiunea se impunea a fi

respinsă ca neîntemeiată, ceea ce justifica respingerea apelului declarat de

reclamanți, pe acest considerent, sens în care casarea deciziei recurate se va

face în sensul că, urmare a respingerii apelului, va fi menținută sentința

primei instanțe de respingere a acțiunii.

Recursul declarat de reclamanți este

nefondat.

În raport de dezlegarea dată recursului

pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamanți privind cuantumul

daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o

apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile

în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.

În consecință, față de prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți se va respinge, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții

C.G., C.Z., G.L., R.C., R.D.D. și R.E. împotriva Deciziei civile nr. 85 A din 9

mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 85 A din

9 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 795 din 18

noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - AZ