ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 134/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

data de 05 iulie 2010, reclamanții P.G. și I.C., a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea

acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 800.000 euro, cu titlu de daune

morale sau echivalentul în lei la cursul B.N.R.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că, în calitate de fii, sunt moștenitorii legali ai numitului P.C.,

decedat la data de 12 octombrie 2005, și că prin Hotărârea nr. 353 din 05

octombrie 1990 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990

le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la acordarea

drepturilor prevăzute de act normativ menționat. Au mai arătat că autorul lor,

prin sentința penală nr. 901/1958 a Tribunalului Militar la Regiunii a II-a

Militare Cluj a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică și 8 luni

degradare civică, precum și la confiscarea totală a averii pentru săvârșirea

infracțiunii de uneltire contra securității interne și externe a R.P.R și că

potrivit mandatului de executare a pedepsei nr. 1509/28 august 1958 tatăl lor a

fost arestat la 16 februarie 1958 și a fost pus în libertate la data de 25

iunie  1964 ca urmare a grațierii restului de pedeapsă.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 1017 din 23

noiembrie 2010, Tribunalul Cluj a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 Curtea

Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.

5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Aceste decizii au fost

publicate în M. Of. al României la 15 noiembrie 2010, iar de la data publicării

deciziei de neconstituționalitate în M. Of. al României aplicabilitatea

textului de lege încetează.

Tribunalul a reținut că deși este real

că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligația de a acționa în sensul

stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legea

fundamentală a țării, Constituția, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că,

invocarea temeiul invocat declarat ca neconstituțional nu mai poate avea loc,

astfel încât, cererea reclamanților nu mai are suport în drept.

Tribunalul a apreciat că amânarea

soluționării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de

reclamanți nu se impune, întrucât legiuitorul național, plecând de la

considerentele deciziilor sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea

modalității de reparare a prejudiciului prin acordarea de despăgubiri morale,

în condițiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce

atingere valorii de dreptate.

Totodată, tribunalul a apreciat că

nici dispozițiile sau jurisprudența C.E.D.O. prin raportare la art. 1 Protocol

1, nu pot fi primite, reclamanții neputând afirma existența unei speranțe legitime

în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.

Chiar dacă legiuitorul, în virtutea

dreptului său, a edictat o normă, această normă, așa cum a constatat Curtea

Constituțională, este neconformă cu legea fundamentală, astfel că ea nu mai

poate da naștere unor drepturi în favoarea reclamanților.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 88/ A

din 9 februarie 2011, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea

apelului reclamanților.

În esență, instanța de apel a reținut

- ca și tribunalul - că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor

morale, ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenții

reclamanți au arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a considerat

aplicabilă în cauză decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, în condițiile

în care, la momentul introducerii acțiunii, Legea nr. 221/2009 era în vigoare

și își producea efectele în integralitatea ei. Recurenții reclamanți susțin că

în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 18 noiembrie 2009,

și data intrării în vigoare a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, instanța de apel a încălcat dispozițiilor art. 147 alin. (1) și alin.

(4) din Constituția României coroborate cu cele ale art. 31 alin. (1) și alin.

(3) din Legea nr. 42/1992, care prevăd că deciziile Curții Constituționale sunt

obligatorii și produc efecte erga omnes din momentul publicării în M. Of. al

României, respectiv, 15 noiembrie 2010.

Recurenții reclamanți mai susțin că,

prin respingerea acțiunii pentru inexistența temeiului juridic, instanța de

apel a încălcat și prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului.

Analizând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate, înalta Curte reține următoarele:

Criticile formulate de recurenții

reclamanți aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză,

ale deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aceste critici sunt însă nefondate,

potrivit celor ce urmează:

Problema de drept care se pune în

speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

mai pot fi aplicate acțiunii formulate de reclamanți, în condițiile în care au

fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Contrar susținerilor recurenților,

această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanța de apel,

care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M.

Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului,

produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai

poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată, înalta

Curte s-a pronunțat în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

stabilindu-se că, urmare acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4)

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în

interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei

în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii a Înaltei Curți, secțiile

unite, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare,

constituțională, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui

text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte

în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care,

la această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că acțiunea

fiind promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma cuprinsă la art. 147 alin.

(4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, altfel, ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

în speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui „bun

”

susceptibil de protecție în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

cum greșit pretind, prin motivele de recurs, câtă vreme, la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să le fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o

excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nune, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la tribunal și

protecția oferită de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului

nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate

în ordinea juridică internă.

În consecință, având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut

o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții P.G. și I.C. împotriva deciziei nr. 88/ A din 9 februarie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 ianuarie 2012.