Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4554/2012

HOTĂRÂRE
15.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4554/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții P.C., P.I., M.A. și P.N. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 260.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul produs prin condamnarea suferită de tatăl lor, P.G., decedat la data de 07 iunie 1992, în baza căreia a suportat o detenție de 4 ani și 6 luni. În motivare, reclamanții au arătat că tatăl lor, P.G., a fost condamnat la 5 ani închisoare din motive politice printr-o hotărâre pe care nu o pot preciza. Prin sentința civilă nr. 897 din 14 decembrie 2010 , Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit înscrisurilor înaintate de C.N.S.A.S., P.G. a fost condamnat la 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 190 din 13 martie 1952 a Tribunalului Militar Galați rămasă definitivă la data de 24 iunie 1952 prin respingerea recursului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 C. pen. Tribunalul a mai reținut că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale, situație față de care textul legal pe care s-au fundamentat pretențiile reclamanților a devenit lipsit de efecte juridice, acțiunea nemaiputând fi primită.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții P.C., P.I., M.A., P.N., arătând că, deși este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, prin efectul art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 221/2009 raportat la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzic discriminarea, trebuie ca tuturor foștilor condamnați politic să li se recunoască dreptul la acțiune deoarece, astfel cum chiar Curtea Constituțională a statuat prin jurisprudența sa, respectarea principiului egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Pe de altă parte, reclamanții au mai arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut dreptul de a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului. Chiar dacă art. 5 alin. (1) din Legea a fost declarat neconstituțional, decizia Curții Constituționale este aplicabilă doar cererilor promovate ulterior publicării acesteia nu si celor înregistrate anterior pe rolul instanțelor judecătorești. Reclamanții au mai susținut că la data introducerii acțiunii avea o speranță legitimă și, deci, un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă nr. 248/R din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis recursul reclamanților, a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul, la plata către reclamanți, a echivalentului în lei al sumei de 4600 Euro, cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că deși prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, această decizie nu își produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanței de fond, și, cu atât mai puțin, în cazul în care, în respectiva cauză fusese deja dată o hotărâre în primă instanță.

Cum reclamanta a promovat acțiunea de față la data de 12 mai 2010, deci înainte de pronunțarea celor două decizii de neconstituționalitate, rezultă că decizia de neconstituționalitate în discuție nu este incidență la speță, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție cu referire la noțiunea de „bun" și de „speranță legitimă", a principiilor egalității de tratament și nediscriminării. Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, instanța de recurs a reținut că autorul reclamanților a fost condamnat la 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 190 din 13 martie 1952 a Tribunalului Militar Galați, din care a executat 4 ani și 6 luni, aspect ce îi îndreptățește pe aceștia la despăgubiri pentru prejudiciul moral astfel creat.

In aprecierea asupra cuantumului acestor despăgubiri, instanța de recurs a avut în vedere perioada efectivă de detenție, intervalul mare de timp care a trecut de la producerea prejudiciului, faptul că reclamanții au beneficiat și de drepturile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, astfel încât suma de 4600 Euro se constituie într-o reparație echitabilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P.C. , P.I., M.A., P.N., formulând următoarele critici: I. Hotărârea pronunțată încalcă principiul neretroactivității legii astfel cum este consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, întrucât legea în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă în tot cursul procesului, situație față de care decizia de neconstituționalitate nu este incidență în cauză, ea având efecte numai pentru viitor.

II. Hotărârea instanței de apel încalcă principiul nediscriminării astfel cum este consacrat de art. 14 din Convenția Europeană, în sensul că prin constatarea incidenței în cauză a deciziei de neconstituționalitate se creează un tratament juridic discriminatoriu față de persoane aflate în situații identice, respectiv, persoanele care au obținut hotărâri definitive și irevocabile de obligare a Statului Român la plata daunelor morale pentru prejudiciile create prin măsurile abuzive de natură administrativă și privativă de libertate, persoanele care au obținut o hotărâre de primă instanță, dar care nu este încă definitivă, persoanele care vor introduce în viitor astfel de cereri, precum și între persoanele care au obținut despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 și cele care au obținut despăgubiri în temeiul art. 504 C. proc.

pen. III. Instanța de apel a încălcat art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, calificând calea de atac ca fiind recurs, fără a pune în discuția părților acest aspect și privându-le, astfel, de un grad de jurisdicție, fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. IV.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit asupra cuantumului daunelor morale, fără a arăta care au fost criteriile pentru care a procedat la micșorarea acestora, fiind și sub acest aspect încălcat art. 14 din Convenție, în sensul că reclamanții au fost puși într-o poziție discriminatorie în raport cu alți solicitanți, care au obținut reparații mai mari, făcând în acest sens trimitere la practica ICCJ în materie (decizia 2220/2007, prin care s-au acordat 1.000.000.000 lei vechi pentru 6 luni de reținere nelegală, decizia 3189/2005 prin care s-au acordat despăgubiri de 30.000 dolari SUA pentru 8 luni de arest preventiv nelegal, decizia 1604/2007 prin care s-a acorda 1 miliard lei pentru 26 zile de arest preventiv, cauza Orășel Lucian în care s-au acordat 500.000 Euro pentru o condamnare abuzivă de 8 ani, cauza V.G.

în care s-a acordat 125.000 Euro pentru 2 luni de arest preventiv). Înalta Curte, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de pârât prin întâmpinare, constată următoarele: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 a suprimat calea de atac a apelului în litigiile întemeiate pe Legea nr. 221/2009, statuând că „hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 14 decembrie 2010, devenind astfel incident în cauză art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform căruia modificările și completările aduse Legii nr. 221/2009 prin actul normativ arătat „...se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se pronunțase o hotărâre care să tranșeze litigiul dedus judecății, rezultă că singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii de primă instanță, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este aceea a recursului, soluționat de Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 248/R din 19 aprilie 2011. Având în vedere că hotărârea de soluționare a recursului este irevocabilă, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Susținerile recurenților-reclamanți, conform cărora, calificând calea de atac drept recurs fără a pune în discuția părților acest aspect instanța de apel ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, privându-le astfel de un grad de jurisdicție, hotărârea fiind lovită de nulitate, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sunt nereale și nu pot fi primite. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 9 martie 2011, având prim termen de judecată la data de 13 aprilie 2011, dată la care a fost luată în pronunțare, fiind amânată pronunțarea pentru data de 19 aprilie 2011. Calea de atac declarată de reclamanți a fost aceea a recursului, situație față de care nu a fost necesară și nu a existat nicio recalificare făcută de instanța de apel, care a judecat cauza prin prisma căii de atac prevăzute de noile modificări legislative.

Calea de atac împotriva hotărârilor de primă instanță date în materia Legii nr. 221/2009 este cea prevăzută de legea în vigoare la momentul declarării ei, în speță, art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. XXVI din același act normativ, texte legale la care s-a făcut referire în considerentele anterioare. In atare situație, punerea sau nepunerea în discuție a calificării căii de atac nu are nicio o relevanță și nu atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât calea de atac este expres prevăzută de lege, nu este la aprecierea judecătorului, iar părțile nu pot invoca necunoașterea legii. Pe de altă parte, chiar recurenții-reclamanți și-au intitulat calea de atac „recurs", rezultând astfel conformarea acestora la modificările legislative de imediată aplicare.

Față de cele expuse anterior, criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea principiilor neretroactivității și nediscriminării ca efect a aplicării în cauză a deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010, precum și criticile privind cuantumul daunelor morale acordate, nu vor mai fi avute în vedere, dată fiind prioritatea de analizare a excepției de inadmisibilitate a căii de atac și admiterea acesteia, sens în care devine inutilă cercetarea aspectelor de fond deduse judecății. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții P.C., P.I., M.A., P.N. împotriva deciziei nr. 248/R din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 324/2012
izate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009 și a arătat că bunicul reclamantului a suferit o condamnare cu caracter politic de un an, închisoare corecțională
ÎCCJ 2012-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta D.I.R.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat instanței să dispun
ÎCCJ 2012-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4364/2012
Asupra recursurilor constată următoarele: Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 524 din 1 iulie 2010 a respins excepția privind inadmisibilitatea acțiunii. A admis în parte acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr. 221/2
ÎCCJ 2012-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea, reclamanții R.C., C.Z., C.G., R.E., R.D.D. și G.L. au chemat în judecată pârâtul Statul Ro
ÎCCJ 2012-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2012
ile prevăzute de art. 5 alin. (1) 1 din Legea nr. 221/2009, respectiv durata privării de libertate, perioada scursă de la condamnare și consecințele negative produse pe plan psihic, fizic și social astfel cum au rezultat din declarația mart
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă