ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6629/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată formulată, reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu M.F.P.

- C.A.O.P.A.A., a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 134 din 26

noiembrie 2012, prin care pârâta a revocat autorizația de antrepozit fiscal din

26 februarie 2004 emisă pe numele reclamantei, până la soluționarea pe fond a

cauzei.

Prin sentința nr. 22 din 24 ianuarie

2013, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de suspendare executare a actului

administrativ formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.

- C.A.O.P.A.A. și a dispus executarea Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie 2012,

emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că, în cauză, reclamanta a invocat, în esență, faptul

că dispunea, la data controlului, de un sistem computerizat de evidență, precum

și că pârâta nu a respectat prevederile art. 88 pct. 5 din Normele

metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Din înscrisurile depuse la dosar,

prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că, la data controlului

(octombrie-noiembrie 2012), avea încheiat un contract de abonament cu SC S.S. SRL,

având ca obiect prestarea de servicii de asistență și actualizare pentru

programul informatic S.A.G.A. - contabilitate - instalare, stocuri - instalare.

De altfel, din contractul încheiat cu SC E.S. SRL și facturile depuse la dosar,

rezultă că și anterior acestui moment reclamanta avea achiziționat un program

informatic de contabilitate, care îi permitea să țină evidența stocurilor.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că din procesele verbale de control, care au stat la baza

emiterii deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, nu se face vorbire despre

presupusa abatere imputată societății reclamante și nu se face referire la vreo

probă pe care această constatare se fundamentează, ci doar se înșiră

constatările organelor de control, referitoare la întreaga activitate a

societății reclamante și la documentele prezentate de reprezentantul acesteia.

De asemenea, judecătorul fondului a

constatat pârâta nu a făcut dovada acordării posibilității reclamantei de a

remedia deficiențele imputate în termenul precizat, respectiv că de la data

comunicării proceselor verbale și până la cea a emiterii Deciziei nr. 134/2012

a curs un termen de cel puțin 10 zile, în care reclamanta nu s-a conformat

celor dispuse de organele de control, împrejurări de natură să se circumscrie

noțiunii de „caz bine justificat", reglementată de dispozițiile art. 14

al.l din Legea nr. 554/2004, întrucât generează o serioasă îndoială asupra

legalității și temeiniciei Deciziei nr. 134/2012.

În ceea ce privește paguba iminentă,

Curtea a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, dar și din

circumstanțele cauzei - referitoare la obiectul Deciziei nr. 134/2012 - este

corectă susținerea reclamantei, în sensul că revocarea autorizației de

antrepozit fiscal presupune împiedicarea realizării obiectului de activitate al

societății.

împotriva hotărârii pronunțate de

Curtea de Apel Ploiești, a declarat recurs M.F.P. prin D.J.F.P. Prahova

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a criticat soluția

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea sentinței

în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

In motivarea căii de atac, recurentul

a susținut, în esență, că in mod eronat a apreciat prima instanță faptul că în

speță sunt îndeplinite condițiile avute în vedere de dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a susținut că în

considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc convingerile instanței care au

dus la concluzia că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în

opinia recurentei sentința fiind motivată superficial în ceea ce privește

îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă,

recurentul a argumentat că nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat

o perturbare previzibilă gravă a funcționării activității reclamantei-intimate

și nici un prejudiciu grav, de natură să justifice suspendarea actului

contestat, nefiind suficientă susținerea unei pretinse vătămări.

În concluzie, s-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare

ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art.

3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

argumentele expuse în continuare.

Prima instanță a admis cererea de

suspendare formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr.

134 din 26 noiembrie 2012 emisă de pârât.

relevante

Așa cum rezultă din lucrările

dosarului, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, cu o

cerere privind suspendarea executării Deciziei de nr. 134 din 26 noiembrie

2012, prin care pârâta a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

Măsura de suspendare a executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14

din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure

protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul

administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către

instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa

cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul

de a solicita suspendarea executării unui act administrativ (...) constituie o

garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea

efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ

unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia"

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit de

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este

verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în

care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Din analiza actelor de la dosar, Înalta

Curte constată că Decizia nr. 134 din 26 noiembrie 2012 prin care pârâta a

dispus revocarea autorizației de antrepozit a fost desființată prin Decizia nr.

026 din 28 februarie 2013 emisă în soluționarea plângerii prealabile.

Prin urmare, Înalta Curte, având în

vedere că Decizia nr. 134 din 26 noiembrie 2012 a fost revocată, constată că

cererea de suspendare a rămas fără obiect.

de recurs

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta

Curte va admite recursul și va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără

obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.F.P.

prin D.J.F.P. Prahova (în prezent D.G.R.F.P. Prahova) împotriva sentinței nr.

22 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie

2012 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul M.F.P., ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 octombrie 2013.