ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6629/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată formulată, reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu M.F.P. - C.A.O.P.A.A., a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie 2012, prin care pârâta a revocat autorizația de antrepozit fiscal din 26 februarie 2004 emisă pe numele reclamantei, până la soluționarea pe fond a cauzei. Prin sentința nr. 22 din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de suspendare executare a actului administrativ formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - C.A.O.P.A.A. și a dispus executarea Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie 2012, emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, în cauză, reclamanta a invocat, în esență, faptul că dispunea, la data controlului, de un sistem computerizat de evidență, precum și că pârâta nu a respectat prevederile art. 88 pct. 5 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Din înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că, la data controlului (octombrie-noiembrie 2012), avea încheiat un contract de abonament cu SC S.S. SRL, având ca obiect prestarea de servicii de asistență și actualizare pentru programul informatic S.A.G.A. - contabilitate - instalare, stocuri - instalare. De altfel, din contractul încheiat cu SC E.S.

SRL și facturile depuse la dosar, rezultă că și anterior acestui moment reclamanta avea achiziționat un program informatic de contabilitate, care îi permitea să țină evidența stocurilor. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din procesele verbale de control, care au stat la baza emiterii deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, nu se face vorbire despre presupusa abatere imputată societății reclamante și nu se face referire la vreo probă pe care această constatare se fundamentează, ci doar se înșiră constatările organelor de control, referitoare la întreaga activitate a societății reclamante și la documentele prezentate de reprezentantul acesteia.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat pârâta nu a făcut dovada acordării posibilității reclamantei de a remedia deficiențele imputate în termenul precizat, respectiv că de la data comunicării proceselor verbale și până la cea a emiterii Deciziei nr. 134/2012 a curs un termen de cel puțin 10 zile, în care reclamanta nu s-a conformat celor dispuse de organele de control, împrejurări de natură să se circumscrie noțiunii de „caz bine justificat", reglementată de dispozițiile art. 14 al.l din Legea nr. 554/2004, întrucât generează o serioasă îndoială asupra legalității și temeiniciei Deciziei nr. 134/2012. În ceea ce privește paguba iminentă, Curtea a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, dar și din circumstanțele cauzei - referitoare la obiectul Deciziei nr. 134/2012 - este corectă susținerea reclamantei, în sensul că revocarea autorizației de antrepozit fiscal presupune împiedicarea realizării obiectului de activitate al societății.

2. Recursul exercitat în cauză împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, a declarat recurs M.F.P. prin D.J.F.P. Prahova criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată. In motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că in mod eronat a apreciat prima instanță faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile avute în vedere de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, s-a susținut că în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc convingerile instanței care au dus la concluzia că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în opinia recurentei sentința fiind motivată superficial în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul a argumentat că nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a funcționării activității reclamantei-intimate și nici un prejudiciu grav, de natură să justifice suspendarea actului contestat, nefiind suficientă susținerea unei pretinse vătămări. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Prima instanță a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie 2012 emisă de pârât. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării Deciziei de nr. 134 din 26 noiembrie 2012, prin care pârâta a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ (...) constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia" Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că Decizia nr. 134 din 26 noiembrie 2012 prin care pârâta a dispus revocarea autorizației de antrepozit a fost desființată prin Decizia nr. 026 din 28 februarie 2013 emisă în soluționarea plângerii prealabile.

Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere că Decizia nr. 134 din 26 noiembrie 2012 a fost revocată, constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.F.P. prin D.J.F.P. Prahova (în prezent D.G.R.F.P. Prahova) împotriva sentinței nr. 22 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 134 din 26 noiembrie 2012 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul M.F.P., ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.