ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4756/2013

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei

1:

Cadrul-procesual

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la

data de 27 ianuarie 2012, precizată și completată la data de 19 septembrie

2012, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. -

C.A.O.P.A.A., A.N.V. și D.J.A.O.V. Arad, solicitând anularea Deciziei nr. 173

din 30 septembrie 2011, prin care pârâtul M.F.P. - C.A.O.P.A.A. a respins

plângerea sa promovată în procedura prealabilă sesizării instanței, anularea Deciziei

emise de același pârât sub nr. 125 din 30 iunie 2011, prin care s-a revocat

autorizația sa de antrepozit fiscal, obligarea pârâtului M.F.P. - C.A.O.P.A.A.

să aprobe cererea sa de reautorizare a antrepozitului fiscal, înregistrată din 31

august 2010, și suspendarea executării aceleiași decizii până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

La termenul din

14 noiembrie 2012, instanța a pus în discuție cererea de suspendare a

executării Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de M.F.P. prin

C.A.O.P.A.A., formulată de reclamantă, iar părțile au pus concluzii asupra

acestei cereri.

Prin cererea de

suspendare formulată în scris, reclamanta a solicitat suspendarea executării

Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

până la soluționarea irevocabilă a cauzei, susținând, în esență că organul

fiscal a interpretat eronat dispozițiile legale referitoare la activitățile pe

care aceasta putea să le desfășoare în baza autorizației de antrepozit fiscal

de producție alcool etilic, respectiv că acesta se face vinovat pentru situația

de fapt în care se află reclamanta, în sensul că nu a întreprins demersurile

necesare pentru predarea către aceasta a unei cantități de alcool tehnic brut,

achiziționat ca materie primă pentru producția de alcool etilic în cadrul

antrepozitului.

De asemenea, a

susținut că executarea deciziei contestate pe durata procesului este de natură

să-i cauzeze o pagubă iminentă, în considerarea faptului că activitatea

societății a fost blocată, împotriva acesteia fiind declanșată procedura

generală a insolvenței.

instanței de fond

Prin încheierea

de ședință din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare promovată de

reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva pârâților M.F.P. - C.A.O.P.A.A., A.N.V. și

D.J.A.O.V. Arad.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei

apare neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, la care se raportează art. 15 din același act normativ,

pentru a se dispune suspendarea solicitată.

Astfel, deși

prima instanță a constatat îndeplinite în cazul reclamantei condițiile procedurale

impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de

suspendare, anume, consemnarea cauțiunii stabilite de instanță, potrivit art.

215 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv, sesizarea autorității publice care a

emis actul cu o contestație promovată pe cale administrativă, în procedura

reglementată de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., prin care se solicită

anularea deciziei emise de M.F.P. prin C.A.O.P.A.A. sub nr. 125 din 30 iunie

2011, a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unui caz bine justificat

pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, în sensul definit de art. 2

lit. t) din Legea nr. 554/2004, anume, împrejurări legate de starea de fapt și

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ contestat.

Instanța de

fond a reținut că aspectele invocate de reclamantă cu privire la modul în care

organul de inspecție fiscală a interpretat anumite dispoziții normative ori cu

privire la contribuția organului fiscal în crearea situației de fapt în care se

află reclamanta la acest moment, reprezintă p problemă de temeinicie a actului

administrativ, iar nu de legalitate, în sensul restrâns la care face referire

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu ar putea fi reținute

pentru a se stabili existența unui caz bine justificat de suspendare a

executării, motiv pentru care nu vor fi analizate în detaliu.

A apreciat că,

cel puțin în aparență, motivul revocării autorizației de antrepozit fiscal nu

îl constituie nerespectarea de către reclamantă a limitelor impuse cu privire

la activitatea sa în autorizația de antrepozit fiscal, ci nerespectarea

obligațiilor referitoare la constituirea garanției aferente autorizației, motiv

pentru care argumentele expuse în susținerea cererii de suspendare nu sunt

concludente, respectiv nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Nefiind

întrunită condiția existenței cazului bine justificat, nu s-a mai impus

verificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente.

Împotriva

hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta SC I.D.C. SRL -

Filiala Arad, prin Administrator Judiciar C.I.R. Sprl, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în

totalitate a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a

efectelor Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, emisă de M.F.P., prin

C.A.O.P.A.A., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la momentul la

care sentința ce urmează a fi pronunțata în cauza va rămâne irevocabilă.

În susținerea

recursului, recurenta a arătat, în esență, că sunt întrunite condițiile impuse

de lege, în speță art. 14 alin. (1) la care se raportează art. 15 din Legea nr.

554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare.

Recurenta a

susținut că societatea, în calitate de antrepozitar autorizat a desfășurat

activitățile pentru care a fost autorizată, în sensul că a obținut alcool

sanitar prin denaturarea alcoolului etilic (materie prima), obținut în cadrul

antrepozitului fiscal.

Astfel, a

considerat interpretarea intimatei și instituirea concluziilor conform cărora

autorizația de producție alcool etilic nu permite achiziția intracomunitara de

alcool etilic ca fiind eronată și totodată ilegală, ea stând la baza emiterii

Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, actul administrativ contestat a cărui

suspendare a solicitat-o, motiv pentru care a apreciat însăși actul contestat

ca fiind ilegal.

Un alt motiv de

natură sa creeze o îndoiala asupra legalității actului atacat a cărui

suspendare a solicitat-o rezultă din faptul a obținut o sentința irevocabila

nr. 1850/2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca instanța de recurs,

în Dosarul nr. 2405/108/2011, prin care pârâtele de rang 2 si 3 au fost

obligate la eliberarea autorizației de Utilizator Final.

Referitor la

reținerea instanței de fond, și anume că autorizația de antrepozit fiscal a

fost retrasă pentru neîntregirea garanției bancare la suma solicitata de către

intimată, recurenta a precizat că garanția a fost executată parțial de către

intimată și că, până la momentul retragerii autorizației de antrepozit fiscal,

părțile nu au ajuns la o clarificare a debitelor pentru care scrisoarea de

garanție bancara a fost executată. A mai precizat ca retragerea autorizației de

antrepozit fiscal de către intimată nu se limitează doar la acest motiv, la

origine aflându-se greșita interpretare a pct. 3 din alin. (43) din H.G. nr.

44/2004.

Cât privește

producerea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea

nr. 554/2004, recurenta a reiterat faptul ca efectul revocării acestei

autorizații de antrepozit fiscal a pus societatea în situația imposibilității

onorarii relațiilor comerciale, blocând în totalitate activitatea de producție

din cadrul antrepozitului.

fața instanței de recurs Intimata - pârâtă D.R.A.O.V., în nume propriu și

pentru A.N.V., a formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind

legală și temeinică.

II. Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând

sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Măsura de

suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate,

reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument

procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de

drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la

evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu

acțiunea în anulare. Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr.

349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din

13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act

administrativ (...) constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții

interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a

actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea

asupra acesteia".

Această măsură

de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului

administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții

prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine

justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba

iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Îndeplinirea

celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei,

printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente

pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau

impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final,

anulat de instanță.

Înalta Curte

constată că, în speță prima instanță a interpretat și aplicat corect

prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea

condiției cazului bine justificat.

De aceea, cel

puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul

primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate

al actului atacat.

În

jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt

de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act

administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act

administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul

administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale,

nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului

administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză,

în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt

sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul

bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004.

Constatând că

sentința recurată este legală si temeinică si că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC I.D.C. SRL - Filiala Arad prin Administrator Judiciar

C.I.R. Sprl împotriva încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 martie 2013.