ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4756/2013

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1: Cadrul-procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 ianuarie 2012, precizată și completată la data de 19 septembrie 2012, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. - C.A.O.P.A.A., A.N.V. și D.J.A.O.V. Arad, solicitând anularea Deciziei nr. 173 din 30 septembrie 2011, prin care pârâtul M.F.P. - C.A.O.P.A.A. a respins plângerea sa promovată în procedura prealabilă sesizării instanței, anularea Deciziei emise de același pârât sub nr. 125 din 30 iunie 2011, prin care s-a revocat autorizația sa de antrepozit fiscal, obligarea pârâtului M.F.P.

- C.A.O.P.A.A. să aprobe cererea sa de reautorizare a antrepozitului fiscal, înregistrată din 31 august 2010, și suspendarea executării aceleiași decizii până la soluționarea irevocabilă a cauzei. La termenul din 14 noiembrie 2012, instanța a pus în discuție cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de M.F.P. prin C.A.O.P.A.A., formulată de reclamantă, iar părțile au pus concluzii asupra acestei cereri. Prin cererea de suspendare formulată în scris, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011 emisă de C.A.O.P.A.A.

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, susținând, în esență că organul fiscal a interpretat eronat dispozițiile legale referitoare la activitățile pe care aceasta putea să le desfășoare în baza autorizației de antrepozit fiscal de producție alcool etilic, respectiv că acesta se face vinovat pentru situația de fapt în care se află reclamanta, în sensul că nu a întreprins demersurile necesare pentru predarea către aceasta a unei cantități de alcool tehnic brut, achiziționat ca materie primă pentru producția de alcool etilic în cadrul antrepozitului. De asemenea, a susținut că executarea deciziei contestate pe durata procesului este de natură să-i cauzeze o pagubă iminentă, în considerarea faptului că activitatea societății a fost blocată, împotriva acesteia fiind declanșată procedura generală a insolvenței.

2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare promovată de reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva pârâților M.F.P. - C.A.O.P.A.A., A.N.V. și D.J.A.O.V. Arad. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei apare neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care se raportează art. 15 din același act normativ, pentru a se dispune suspendarea solicitată. Astfel, deși prima instanță a constatat îndeplinite în cazul reclamantei condițiile procedurale impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, anume, consemnarea cauțiunii stabilite de instanță, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., respectiv, sesizarea autorității publice care a emis actul cu o contestație promovată pe cale administrativă, în procedura reglementată de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., prin care se solicită anularea deciziei emise de M.F.P. prin C.A.O.P.A.A. sub nr. 125 din 30 iunie 2011, a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, în sensul definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, anume, împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Instanța de fond a reținut că aspectele invocate de reclamantă cu privire la modul în care organul de inspecție fiscală a interpretat anumite dispoziții normative ori cu privire la contribuția organului fiscal în crearea situației de fapt în care se află reclamanta la acest moment, reprezintă p problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate, în sensul restrâns la care face referire art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu ar putea fi reținute pentru a se stabili existența unui caz bine justificat de suspendare a executării, motiv pentru care nu vor fi analizate în detaliu.

A apreciat că, cel puțin în aparență, motivul revocării autorizației de antrepozit fiscal nu îl constituie nerespectarea de către reclamantă a limitelor impuse cu privire la activitatea sa în autorizația de antrepozit fiscal, ci nerespectarea obligațiilor referitoare la constituirea garanției aferente autorizației, motiv pentru care argumentele expuse în susținerea cererii de suspendare nu sunt concludente, respectiv nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal. Nefiind întrunită condiția existenței cazului bine justificat, nu s-a mai impus verificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente. 3. Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta SC I.D.C.

SRL - Filiala Arad, prin Administrator Judiciar C.I.R. Sprl, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, emisă de M.F.P., prin C.A.O.P.A.A., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la momentul la care sentința ce urmează a fi pronunțata în cauza va rămâne irevocabilă. În susținerea recursului, recurenta a arătat, în esență, că sunt întrunite condițiile impuse de lege, în speță art. 14 alin. (1) la care se raportează art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare. Recurenta a susținut că societatea, în calitate de antrepozitar autorizat a desfășurat activitățile pentru care a fost autorizată, în sensul că a obținut alcool sanitar prin denaturarea alcoolului etilic (materie prima), obținut în cadrul antrepozitului fiscal.

Astfel, a considerat interpretarea intimatei și instituirea concluziilor conform cărora autorizația de producție alcool etilic nu permite achiziția intracomunitara de alcool etilic ca fiind eronată și totodată ilegală, ea stând la baza emiterii Deciziei nr. 125 din 30 iunie 2011, actul administrativ contestat a cărui suspendare a solicitat-o, motiv pentru care a apreciat însăși actul contestat ca fiind ilegal. Un alt motiv de natură sa creeze o îndoiala asupra legalității actului atacat a cărui suspendare a solicitat-o rezultă din faptul a obținut o sentința irevocabila nr. 1850/2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca instanța de recurs, în Dosarul nr. 2405/108/2011, prin care pârâtele de rang 2 si 3 au fost obligate la eliberarea autorizației de Utilizator Final.

Referitor la reținerea instanței de fond, și anume că autorizația de antrepozit fiscal a fost retrasă pentru neîntregirea garanției bancare la suma solicitata de către intimată, recurenta a precizat că garanția a fost executată parțial de către intimată și că, până la momentul retragerii autorizației de antrepozit fiscal, părțile nu au ajuns la o clarificare a debitelor pentru care scrisoarea de garanție bancara a fost executată. A mai precizat ca retragerea autorizației de antrepozit fiscal de către intimată nu se limitează doar la acest motiv, la origine aflându-se greșita interpretare a pct. 3 din alin. (43) din H.G. nr. 44/2004.

Cât privește producerea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, recurenta a reiterat faptul ca efectul revocării acestei autorizații de antrepozit fiscal a pus societatea în situația imposibilității onorarii relațiilor comerciale, blocând în totalitate activitatea de producție din cadrul antrepozitului. 4. Procedura în fața instanței de recurs Intimata - pârâtă D.R.A.O.V., în nume propriu și pentru A.N.V., a formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ (...) constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia". Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că, în speță prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului bine justificat. De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat.

În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Constatând că sentința recurată este legală si temeinică si că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.D.C. SRL - Filiala Arad prin Administrator Judiciar C.I.R. Sprl împotriva încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2013.