ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.G. SRL a formulat cerere de

suspendare a executării raportului de inspecție fiscală din 5 octombrie 2012 și

a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală din 5 octombrie 2012, ambele comunicate

reclamantei la data de 27 noiembrie 2012, solicitând admiterea cererii astfel

cum a fost formulată și motivată.

În ceea ce privește cuantumul cauțiunii s-a

solicitat stabilirea unei cauțiuni în valoare de maxim 1% din valoarea de

1.666.480 lei, pentru care s-au emis actele a căror suspendare s-a solicitat,

motivat de cuantumului ridicat al sumelor reținute și starea actuală a

societății, aceasta având blocată activitatea.

Pe fondul cauzei, reclamanta a susținut că în

mod nelegal s-a apreciat de către organul de control că nu s-a putut stabili

realitatea achizițiilor de la SC E. SRL, întrucât nu au fost prezentate

documentele justificative, deși avizele de însoțire a mărfii, documentele de

transport, certificatele de conformitate, certificatele de garanție

specificațiile tehnice sunt definite de Legea contabilității nr. 82/1991,

precum și de legislația fiscală ca documente care însoțesc după caz, factura și

care sunt valabile numai în prezenta acesteia.

Totodată, ceea ce nu se regăsește în actele

contestate și se omite de către inspectorii fiscali, este faptul că pentru

toate facturile privind aprovizionarea de mărfuri, precizate de organele de

control, societatea a prezentat notele de recepție corespunzătoare, precum și

facturile întocmite de SC R.G. SRL privind vânzarea acestor mărfuri, facturi

care au fost plătite în totalitate de clienții societății.

Reclamanta a făcut precizarea că au fost

înaintate către organul fiscal toate documentele solicitate, însă cu toate

acestea, deși a reieșit în mod clar că nu datora toate aceste sume cu titlu de

impozit și TVA nu s-a dorit o clarificare corectă și legală a situației

existente în fapt și în drept, motiv pentru care reclamanta a formulat prezenta

contestație.

În ce privește SC Z.Y.I. SRL, reclamanta a

arătat că a făcut plăți și cu ordine de plată în valoare de 545.000 lei,

obligațiile către I.U. SRL, suma achitată cu bilete la ordin de 1.437.200 lei,

iar ceea ce nu s-a precizat în actele contestate a fost aceea că aceste bilete

la ordin au fost girate de către I.U. SRL.

Celelalte susțineri ale organelor de control

referitor la comportamentul fiscal inadecvat al societăților partenere nu au

nici o relevanță în cauză, pe de o parte nefiind acte sau fapte imputabile

reclamantei, iar pe de altă parte faptul că o societate parteneră și-a schimbat

denumirea și sediul în alt județ ori că administratorul acesteia nu a putut fi

contactat, nu stabilește vreo obligație de plată în plus în sarcina

reclamantei. Mai mult, susținerile inspectorilor fiscali în sensul că

reclamanta ar fi desfășurat relații comerciale cu societăți declarate inactive

sunt nereale, întrucât reclamanta, după cum chiar organele fiscale recunosc, a

desfășurat relații comerciale cu SC I.U. SRL Mioveni anterior declarării

acesteia drept contribuabil inactiv, respectiv sem. I și II 2010.

În ce privește declanșarea procedurii

prealabile administrative s-a menționat că reclamanta a formulat în fața

D.G.F.P. Prahova în temeiul art. 205 și urm. C. proc. fisc. contestație

administrativă împotriva actelor a căror suspendare a executării a solicitat-o,

contestația fiind în curs de soluționare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P.

Prahova a solicitat respingerea cererii formulate, arătând că nu poate fi

ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia

administrația este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară

intervenția justiției, având în vedere că acestea se bucură de prezumția de

legalitate precum și de faptul că actul administrativ este el însuși titlu

executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un

stat de drept și o democrație constituțională.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 73 din data de 5 martie

2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată reclamanta SC R.G. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova,

Activitatea de Inspecție Fiscală și a dispus suspendarea deciziei de impunere

fiscală nr. x/2012 emisă de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. y/2012.

De asemenea, a constatat depunerea cauțiunii

în cuantum de 16.664 RON conform recipisei din 27 februarie 2013.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut din probele administrate că cele două condiții cerute de

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de

reclamant.

Astfel, prin Sentința nr. 10828 pronunțată în

data de 17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă

prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea

măsurilor asigurătorii din 18 octombrie 2011, emisă de către intimată în

dosarul de executare nr. x1, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de

executare silită precum și a executării silite însăși începută în baza acestora

și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul deciziei de

instituirea măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către

intimată în dosarul de executare nr. x2.

Ulterior, inspectorii au emis Raportul de

Inspecție Fiscală din 5 octombrie 2012 și Decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 5

octombrie 2012, acte ce au la baza acestor fiind aceleași acte ce au stat la

baza primelor acte administrative anulate.

Astfel, susținerile făcute în conținutul

cererii de către reclamantă, împrejurările de fapt și de drept dovedite cu

actele anexate pot constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de

legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal.

Referitor la îndeplinirea condiției privind

incidența producerii unei pagube, s-a reținut că executarea actului

administrativ contestat este de natură a produce reclamantului o pagubă

iminentă ce nu s-ar putea repara, întrucât acesta ar putea intra în

incapacitate de plata perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății

(blocarea conturilor, intrarea în faliment, disponibilizarea tuturor

salariaților etc.).

Având în vedere natura activităților desfășurate,

o eventuală blocare a activității societății ar avea un impact și în ceea ce

privește activitatea în care este angrenata entitatea.

Curtea a apreciat ca relevantă și

împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord și cu recomandarea nr.

(2003) 16 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 9

septembrie 2003, privind executarea deciziilor administrative și

jurisdicționale în materia dreptului administrativ. Aceasta amintește de

Recomandarea nr. (89) 8 în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată și

integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi

contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un

prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura

posibilului.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova), criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a

susținut că existența unei îndoieli cu privire la prezumția de legalitate a

actelor administrative atacate a fost motivată superficial, în condițiile în

care legiuitorul pretinde în asemenea ipoteză ca îndoiala să fie una puternică,

aproape de natura evidenței.

În opinia recurentei, faptul că au fost

ridicate măsurile asiguratorii nu conduce la nelegalitatea constatărilor

materializate ulterior în raportul de inspecție fiscală.

Procedând în această manieră, instanța de

fond a înlăturat cu ușurință prezumția de legalitate a actului administrativ.

În ceea ce privește iminența pagubei,

instanța de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu

determinat și cât este de iminent.

Procedura derulată în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a SC R.G. SRL a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs formulate și a prevederilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care vor fi arătate

în continuare.

Prin Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului

administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în

faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act

administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act

administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt

emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de

neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație

constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând

dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil

actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2

lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de

reparat, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă, Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Înalta Curte constată că în raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea

cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect

reținută.

Astfel, în ceea ce privește existența cazului

bine justificat, s-a reținut că prin Sentința nr. 10828 pronunțată în data de

17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploiești rămasă definitivă și irevocabilă

prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea

măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către pârâtă în

dosarul de executare nr. x2, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de

executare silită, precum și a executării silite însăși începută în baza

acestora și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul

deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011.

Or, actele administrative emise ulterior de către organele fiscale și a căror

suspendare este solicitată în cadrul prezentului dosar au la baza aceleași acte

ce au stat la baza primelor acte administrative anulate.

Totodată, Înalta Curte constată, că în

prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței

atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la

cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra

patrimoniului reclamantei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte

constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de

casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 ind. 1 C.

proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova) împotriva Sentinței nr. 73 din 5 martie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

februarie 2014.

Procesat

de GGC - CL