ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.G. SRL a formulat cerere de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală din 5 octombrie 2012 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 5 octombrie 2012, ambele comunicate reclamantei la data de 27 noiembrie 2012, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată și motivată. În ceea ce privește cuantumul cauțiunii s-a solicitat stabilirea unei cauțiuni în valoare de maxim 1% din valoarea de 1.666.480 lei, pentru care s-au emis actele a căror suspendare s-a solicitat, motivat de cuantumului ridicat al sumelor reținute și starea actuală a societății, aceasta având blocată activitatea.

Pe fondul cauzei, reclamanta a susținut că în mod nelegal s-a apreciat de către organul de control că nu s-a putut stabili realitatea achizițiilor de la SC E. SRL, întrucât nu au fost prezentate documentele justificative, deși avizele de însoțire a mărfii, documentele de transport, certificatele de conformitate, certificatele de garanție specificațiile tehnice sunt definite de Legea contabilității nr. 82/1991, precum și de legislația fiscală ca documente care însoțesc după caz, factura și care sunt valabile numai în prezenta acesteia. Totodată, ceea ce nu se regăsește în actele contestate și se omite de către inspectorii fiscali, este faptul că pentru toate facturile privind aprovizionarea de mărfuri, precizate de organele de control, societatea a prezentat notele de recepție corespunzătoare, precum și facturile întocmite de SC R.G.

SRL privind vânzarea acestor mărfuri, facturi care au fost plătite în totalitate de clienții societății. Reclamanta a făcut precizarea că au fost înaintate către organul fiscal toate documentele solicitate, însă cu toate acestea, deși a reieșit în mod clar că nu datora toate aceste sume cu titlu de impozit și TVA nu s-a dorit o clarificare corectă și legală a situației existente în fapt și în drept, motiv pentru care reclamanta a formulat prezenta contestație. În ce privește SC Z.Y.I. SRL, reclamanta a arătat că a făcut plăți și cu ordine de plată în valoare de 545.000 lei, obligațiile către I.U. SRL, suma achitată cu bilete la ordin de 1.437.200 lei, iar ceea ce nu s-a precizat în actele contestate a fost aceea că aceste bilete la ordin au fost girate de către I.U.

SRL. Celelalte susțineri ale organelor de control referitor la comportamentul fiscal inadecvat al societăților partenere nu au nici o relevanță în cauză, pe de o parte nefiind acte sau fapte imputabile reclamantei, iar pe de altă parte faptul că o societate parteneră și-a schimbat denumirea și sediul în alt județ ori că administratorul acesteia nu a putut fi contactat, nu stabilește vreo obligație de plată în plus în sarcina reclamantei. Mai mult, susținerile inspectorilor fiscali în sensul că reclamanta ar fi desfășurat relații comerciale cu societăți declarate inactive sunt nereale, întrucât reclamanta, după cum chiar organele fiscale recunosc, a desfășurat relații comerciale cu SC I.U. SRL Mioveni anterior declarării acesteia drept contribuabil inactiv, respectiv sem.

I și II 2010. În ce privește declanșarea procedurii prealabile administrative s-a menționat că reclamanta a formulat în fața D.G.F.P. Prahova în temeiul art. 205 și urm. C. proc. fisc. contestație administrativă împotriva actelor a căror suspendare a executării a solicitat-o, contestația fiind în curs de soluționare. Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea cererii formulate, arătând că nu poate fi ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administrația este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenția justiției, având în vedere că acestea se bucură de prezumția de legalitate precum și de faptul că actul administrativ este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 73 din data de 5 martie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată reclamanta SC R.G. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, Activitatea de Inspecție Fiscală și a dispus suspendarea deciziei de impunere fiscală nr. x/2012 emisă de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. y/2012. De asemenea, a constatat depunerea cauțiunii în cuantum de 16.664 RON conform recipisei din 27 februarie 2013. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut din probele administrate că cele două condiții cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de reclamant.

Astfel, prin Sentința nr. 10828 pronunțată în data de 17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii din 18 octombrie 2011, emisă de către intimată în dosarul de executare nr. x1, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de executare silită precum și a executării silite însăși începută în baza acestora și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către intimată în dosarul de executare nr. x2. Ulterior, inspectorii au emis Raportul de Inspecție Fiscală din 5 octombrie 2012 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 5 octombrie 2012, acte ce au la baza acestor fiind aceleași acte ce au stat la baza primelor acte administrative anulate.

Astfel, susținerile făcute în conținutul cererii de către reclamantă, împrejurările de fapt și de drept dovedite cu actele anexate pot constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal. Referitor la îndeplinirea condiției privind incidența producerii unei pagube, s-a reținut că executarea actului administrativ contestat este de natură a produce reclamantului o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara, întrucât acesta ar putea intra în incapacitate de plata perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății (blocarea conturilor, intrarea în faliment, disponibilizarea tuturor salariaților etc.). Având în vedere natura activităților desfășurate, o eventuală blocare a activității societății ar avea un impact și în ceea ce privește activitatea în care este angrenata entitatea.

Curtea a apreciat ca relevantă și împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord și cu recomandarea nr. (2003) 16 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 9 septembrie 2003, privind executarea deciziilor administrative și jurisdicționale în materia dreptului administrativ. Aceasta amintește de Recomandarea nr. (89) 8 în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că existența unei îndoieli cu privire la prezumția de legalitate a actelor administrative atacate a fost motivată superficial, în condițiile în care legiuitorul pretinde în asemenea ipoteză ca îndoiala să fie una puternică, aproape de natura evidenței. În opinia recurentei, faptul că au fost ridicate măsurile asiguratorii nu conduce la nelegalitatea constatărilor materializate ulterior în raportul de inspecție fiscală. Procedând în această manieră, instanța de fond a înlăturat cu ușurință prezumția de legalitate a actului administrativ. În ceea ce privește iminența pagubei, instanța de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat și cât este de iminent.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Intimata-reclamantă a SC R.G. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte constată că în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Astfel, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, s-a reținut că prin Sentința nr. 10828 pronunțată în data de 17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploiești rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către pârâtă în dosarul de executare nr. x2, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de executare silită, precum și a executării silite însăși începută în baza acestora și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011. Or, actele administrative emise ulterior de către organele fiscale și a căror suspendare este solicitată în cadrul prezentului dosar au la baza aceleași acte ce au stat la baza primelor acte administrative anulate.

Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 ind. 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova) împotriva Sentinței nr. 73 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014. Procesat de GGC - CL