ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta SC A.C. SRL și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub

nr. 163/42/2013 la data de 25 februarie 2013, aceasta a solicitat suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012 privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă

de D.G.F.P. Dâmbovița, până la soluționarea irevocabilă a contestației

formulate împotriva Deciziei de impunere amintite, emisă de pârâtă.

1.2. Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 96

din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată cererea de

suspendare a executării actului administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC

A.C. SRL Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița

și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON,

achitată în două tranșe, respectiv 10.000 RON, cu ordinul de plată din 8 martie

2013 la A.B. SA, precum și 24.821 RON, achitată cu ordinul de plată din 29

martie 2013 la A.B. SA, în contul C.B. SA.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că fără a examina fondul cererii,

susținerile reclamantei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004.

Condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ în discuție, ceea ce în cazul în speță nu s-a dovedit.

Astfel, așa cum a

arătat în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de impunere,

reclamanta a considerat că aceasta este nelegală și netemeinică pentru că, prin

raportul de inspecție fiscală, pârâta a constatat ajustarea dreptului de

deducere al TVA pentru achizițiile de terenuri extravilane efectuate în anul

2006, respectiv a dedus taxa pe valoarea adăugată prin mecanismul taxării

inverse, înregistrând atât ca TVA colectată, cât și ca TVA deductibilă suma de

902.302 RON, astfel: în baza facturii de achiziție nr. AA din 31 martie 2006,

în sumă totală de 3.940.256,60 RON, din care TVA 629.116,60 RON, cu care

reclamanta a achiziționat 134.000 mp extravilan în com. Bolintin-Deal, jud.

Giurgiu, și în baza facturii de achiziție nr. BB din 31 martie 2006, în sumă

totală de 1.711.003,66 RON, din care TVA 273.185,46 RON, cu care reclamanta a

achiziționat 59.000 mp extravilan în com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu.

Pentru aceste

tranzacții pârâta a eliminat dreptul de deducere a TVA în suma de 721.842 RON,

constatând că reclamanta avea obligația ajustării TVA deduse pentru terenurile

achiziționate înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, în

condițiile în care la data aderării reclamanta nu a optat pentru taxarea

operațiunilor prevăzută la art. 141, alin. (2), lit. f) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal. Deși reclamanta a depus notificarea de taxare a

operațiunilor prevăzute la art. 141 alin (2), lit. f) C. fisc., așa cum

prevedea art. 161, alin. (8) C. fisc.

Susținerile

reclamantei raportat la dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. nu sunt

de natură a crea o îndoială serioasă în privința actului administrativ și nu

constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ.

Totodată, criticile

reclamantei privesc fondul cauzei și nu constituie un caz bine justificat în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură a crea o îndoială

serioasă în privința actului administrativ.

A admite susținerea

reclamantei înseamnă practic ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, ceea

ce excede cadrului procesual și nu se impune în prezenta cauză, sensul

dispozițiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 nefiind acela de a proceda la

judecarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește

paguba iminentă, definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept

prejudiciul material viitor și previzibil, susținerile reclamantei privind

situația economică grea, imposibilitatea întoarcerii executării, a sumelor mari

reținute și a sechestrului aplicat, nu dovedesc prejudiciul material viitor și

previzibil.

Susținerile

reclamantei sunt simple afirmații, care nu pot fi avute în vedere de instanță

ca prejudiciu material viitor și previzibil, având în vedere că aceasta nu a

făcut dovada prejudiciului material și previzibil ce îi poate fi produs, actul

administrativ fiind de altfel emis încă de la data de 8 noiembrie 2012, iar

cererea de suspendare formulată la data de 25 februarie 2013.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.C. SRL.

2.1. Motivele de

recurs

În cadrul motivelor

de recurs, reclamanta a susținut, în esență, că organul fiscal a aplicat greșit

ajustarea TVA pentru achizițiile de terenuri efectuate în anul 2006, că și-a

îndeplinit obligațiile impuse prin lege, explicând în detaliu aspectele fiscale

pe care le-a considerat aplicabile în materia dreptului de deducere și a

ajustării TVA, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat.

A precizat că a depus

notificarea pentru opțiune de taxare prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) C.

fisc.

Cu privire la paguba

iminentă, recurenta a precizat că s-a înființat sechestru asigurător asupra

bunurilor imobile pe care le deține care au o valoare cu mult mai mare decât

debitul instituit în sarcina sa și că vânzarea acestora ar conduce la

diminuarea substanțială a patrimoniului său, fiind depuse în acest sens extrase

din cartea funciară.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

intimata D.G.F.P. Dâmbovița a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

pentru suspendarea executării actelor fiscale.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și

legislația aplicabilă în materie, constată că recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin cererea care

formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta a solicitat

suspendarea Deciziei de impunere nr. F-DB987/2012, prin care s-au constituit în

sarcina sa obligații bugetare suplimentare în sumă de 1.741.047 RON, constând

în TVA, dobânzi și majorări.

Obligația s-a

stabilit ca urmare a unei inspecții fiscale prin care s-a ajustat dreptul de

deducere a TVA, apreciindu-se că societatea avea obligația ajustării TVA pentru

terenurile achiziționate înainte de data aderării la Uniunea Europeană, în

condițiile în care societatea nu a optat pentru taxarea operațiunilor prevăzute

de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru a

preveni producerea unei pagube iminente, se poate suspenda executarea unui act

administrativ, dacă s-a formulat plângerea prealabilă și în cazul actelor

fiscale, dacă s-a depus cauțiunea stabilită de instanță.

În speța de față, s-a

plătit cauțiunea, s-a formulat plângerea prealabilă, urmând a se efectua analiza

cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiții.

Cazul bine justificat

este definit legal în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. t) și reprezintă acele

împrejurări privind starea de fapt și de drept care creează o îndoială serioasă

privind legalitatea actului administrativ.

În cauză, obligația

fiscală stabilită prin actul de impunere provine din aplicarea/ajustarea

dreptului de deducere a TVA pentru o achiziție de terenuri anterior aderării

României la Uniunea Europeană.

Problema ajustării

TVA pentru astfel de operațiuni este tratată diferit în cuprinsul art. 161 C.

fisc., după cum persoana a avut dreptul de deducere a TVA sau nu a avut acest

drept și ulterior la sau după data aderării, a optat pentru taxarea

operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.

Acest aspect urmează

a fi soluționat printr-o judecată de fond privind legalitatea actului, însă, în

această etapă procesuală, raportat la obiectul litigiului, faptul că s-a depus

Notificarea de taxare nr. 41323 din 24 august 2011, prevăzută de art. 141 alin.

(2) lit. f) C. fisc., creează o îndoială asupra legalității actului.

În speță, este

îndeplinită și condiția pagubei iminente, actele depuse fiind elocvente în

acest sens, executarea silită a bunurilor reclamantei fiind de natură a produce

prejudicii materiale reclamantei, cu consecințe ulterioare greu de înlăturat.

În aceste

circumstanțe, Înalta Curte apreciază că cererea de suspendare este întemeiată,

având în vedere și că în perioada de suspendare nu se oprește cursul

majorărilor de întârziere.

În consecință, în

baza art. 496 Nodul C. proc. civ., recursul va fi admis și se va modifica

sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea reclamantei și suspendată

executarea Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012 a D.G.F.P. Dâmbovița,

până la pronunțarea instanței de fond.

Se va înlătura măsura

restituirii către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A.C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 96 din 2

aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei SC A.C. SRL.

Suspendă executarea

Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012, emisă de D.G.F.P.

Dâmbovița, până la pronunțarea instanței de fond.

Înlătură măsura

restituirii către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ