ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.C. SRL și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 163/42/2013 la data de 25 februarie 2013, aceasta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere amintite, emisă de pârâtă. 1.2. Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 96 din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actului administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC A.C.

SRL Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON, achitată în două tranșe, respectiv 10.000 RON, cu ordinul de plată din 8 martie 2013 la A.B. SA, precum și 24.821 RON, achitată cu ordinul de plată din 29 martie 2013 la A.B. SA, în contul C.B. SA. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că fără a examina fondul cererii, susținerile reclamantei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, ceea ce în cazul în speță nu s-a dovedit.

Astfel, așa cum a arătat în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de impunere, reclamanta a considerat că aceasta este nelegală și netemeinică pentru că, prin raportul de inspecție fiscală, pârâta a constatat ajustarea dreptului de deducere al TVA pentru achizițiile de terenuri extravilane efectuate în anul 2006, respectiv a dedus taxa pe valoarea adăugată prin mecanismul taxării inverse, înregistrând atât ca TVA colectată, cât și ca TVA deductibilă suma de 902.302 RON, astfel: în baza facturii de achiziție nr. AA din 31 martie 2006, în sumă totală de 3.940.256,60 RON, din care TVA 629.116,60 RON, cu care reclamanta a achiziționat 134.000 mp extravilan în com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, și în baza facturii de achiziție nr. BB din 31 martie 2006, în sumă totală de 1.711.003,66 RON, din care TVA 273.185,46 RON, cu care reclamanta a achiziționat 59.000 mp extravilan în com.

Bolintin-Deal, jud. Giurgiu. Pentru aceste tranzacții pârâta a eliminat dreptul de deducere a TVA în suma de 721.842 RON, constatând că reclamanta avea obligația ajustării TVA deduse pentru terenurile achiziționate înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, în condițiile în care la data aderării reclamanta nu a optat pentru taxarea operațiunilor prevăzută la art. 141, alin. (2), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deși reclamanta a depus notificarea de taxare a operațiunilor prevăzute la art. 141 alin (2), lit. f) C. fisc., așa cum prevedea art. 161, alin. (8) C. fisc. Susținerile reclamantei raportat la dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința actului administrativ și nu constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, criticile reclamantei privesc fondul cauzei și nu constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură a crea o îndoială serioasă în privința actului administrativ. A admite susținerea reclamantei înseamnă practic ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, ceea ce excede cadrului procesual și nu se impune în prezenta cauză, sensul dispozițiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 nefiind acela de a proceda la judecarea în fond a cauzei. În ceea ce privește paguba iminentă, definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor și previzibil, susținerile reclamantei privind situația economică grea, imposibilitatea întoarcerii executării, a sumelor mari reținute și a sechestrului aplicat, nu dovedesc prejudiciul material viitor și previzibil.

Susținerile reclamantei sunt simple afirmații, care nu pot fi avute în vedere de instanță ca prejudiciu material viitor și previzibil, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada prejudiciului material și previzibil ce îi poate fi produs, actul administrativ fiind de altfel emis încă de la data de 8 noiembrie 2012, iar cererea de suspendare formulată la data de 25 februarie 2013. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.C. SRL. 2.1. Motivele de recurs În cadrul motivelor de recurs, reclamanta a susținut, în esență, că organul fiscal a aplicat greșit ajustarea TVA pentru achizițiile de terenuri efectuate în anul 2006, că și-a îndeplinit obligațiile impuse prin lege, explicând în detaliu aspectele fiscale pe care le-a considerat aplicabile în materia dreptului de deducere și a ajustării TVA, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat.

A precizat că a depus notificarea pentru opțiune de taxare prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. Cu privire la paguba iminentă, recurenta a precizat că s-a înființat sechestru asigurător asupra bunurilor imobile pe care le deține care au o valoare cu mult mai mare decât debitul instituit în sarcina sa și că vânzarea acestora ar conduce la diminuarea substanțială a patrimoniului său, fiind depuse în acest sens extrase din cartea funciară. 2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Dâmbovița a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actelor fiscale.

2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă în materie, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. Prin cererea care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. F-DB987/2012, prin care s-au constituit în sarcina sa obligații bugetare suplimentare în sumă de 1.741.047 RON, constând în TVA, dobânzi și majorări. Obligația s-a stabilit ca urmare a unei inspecții fiscale prin care s-a ajustat dreptul de deducere a TVA, apreciindu-se că societatea avea obligația ajustării TVA pentru terenurile achiziționate înainte de data aderării la Uniunea Europeană, în condițiile în care societatea nu a optat pentru taxarea operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Înalta Curte arată că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente, se poate suspenda executarea unui act administrativ, dacă s-a formulat plângerea prealabilă și în cazul actelor fiscale, dacă s-a depus cauțiunea stabilită de instanță. În speța de față, s-a plătit cauțiunea, s-a formulat plângerea prealabilă, urmând a se efectua analiza cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiții. Cazul bine justificat este definit legal în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. t) și reprezintă acele împrejurări privind starea de fapt și de drept care creează o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ. În cauză, obligația fiscală stabilită prin actul de impunere provine din aplicarea/ajustarea dreptului de deducere a TVA pentru o achiziție de terenuri anterior aderării României la Uniunea Europeană.

Problema ajustării TVA pentru astfel de operațiuni este tratată diferit în cuprinsul art. 161 C. fisc., după cum persoana a avut dreptul de deducere a TVA sau nu a avut acest drept și ulterior la sau după data aderării, a optat pentru taxarea operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. Acest aspect urmează a fi soluționat printr-o judecată de fond privind legalitatea actului, însă, în această etapă procesuală, raportat la obiectul litigiului, faptul că s-a depus Notificarea de taxare nr. 41323 din 24 august 2011, prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., creează o îndoială asupra legalității actului. În speță, este îndeplinită și condiția pagubei iminente, actele depuse fiind elocvente în acest sens, executarea silită a bunurilor reclamantei fiind de natură a produce prejudicii materiale reclamantei, cu consecințe ulterioare greu de înlăturat.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte apreciază că cererea de suspendare este întemeiată, având în vedere și că în perioada de suspendare nu se oprește cursul majorărilor de întârziere. În consecință, în baza art. 496 Nodul C. proc. civ., recursul va fi admis și se va modifica sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea reclamantei și suspendată executarea Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012 a D.G.F.P. Dâmbovița, până la pronunțarea instanței de fond. Se va înlătura măsura restituirii către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 96 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei SC A.C. SRL. Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F-DB987 din 17 august 2012, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, până la pronunțarea instanței de fond. Înlătură măsura restituirii către reclamantă a cauțiunii în sumă de 34.821 RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ